Costul creșterii copilului a constituit de multă vreme un domeniu de mare interes pentru cercetarea științifică și deopotrivă pentru părinți și viitori părinți. Chiar provocator. Domeniul este însă de extremă complexitate, reclamă date numeroase și de mare detaliere, ceea ce poate explica raritatea exercițiilor de determinare și finalizare a costului. Costul creșterii copilului s-a majorat în timp prin includerea de noi componente și prin schimbări survenite în consum și în prețurile bunurilor și serviciilor. El este menționat ca unul dintre factorii reculului natalității în timp prin renunțarea la copil sau preferință pentru copil unic. Nu avem estimații ale costului creșterii copilului în țara noastră dar o privire asupra nivelului și structurii acestuia în alte țări ne oferă o multitudine de informații și date de real interes și unele simple reflecții comparative își pot avea locul.
Cele trei țări la care ne referim în articol sunt Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Franța (Notă).
1. Statele Unite ale Americii
Creșterea inflației în ultimii ani a adus în plină actualitate costul creșterii copilului în SUA și nevoia revizuirii acestuia. Acest cost se determină din anul 1960 iar instituția responsabilă este, poate surprinzător, Departamentul Agriculturii. El folosește însă datele din Anchetele asupra Cheltuielilor Consumatorului (Consumer Expenditure Surveys) ale Biroului de Statistici ale Muncii (Bureau of Labor Statistics). Datele se referă la venit, cheltuieli și caracteristici demografice ale consumatorilor. Ultimul raport a fost publicat în anul 2020 și se referă la Cheltuieli pentru copii ale familiilor. Este cunoscut și sub titlul Costul creșterii unui copil. Costul se referă la un copil născut în anul 2015 până la vârsta de 17 ani. Trei precizări importante sunt menționate: este vorba de cheltuieli ale unei familii cu părinți căsătoriți, având venit mediu și doi copii. Copilul născut în anul 2015 este cel mic.
Potrivit raportului, costul creșterii copilului născut în anul 2015 până la vârsta de 17 ani era de 285 mii dolari. Inflația anuală luată în considerare a fost de 2,2 la sută (valoarea medie din cei 20 de ani anteriori anului 2017). Această sumă este cea care acoperă toate nevoile creșterii copilului născut în anul 2015 până la vârsta de 17 ani (anul 2032). De ce numai până la vârsta de 17 ani? Pentru că până la această vârstă copilul parcurge durata învățământului obligatoriu, gratuit, după ea urmând învățământul superior cu multe opțiuni, costuri ridicate și diferențiate pentru absolvenții învățământului obligatoriu în funcție de universitatea aleasă.
După legile asupra educației din fiecare stat al SUA, educația este obligatorie de la o vârstă între 5-8 ani și până la 16-18 ani. Învățământul este public, privat (cu acreditare) și home-school (cu aprobare). Învățământul public este gratuit, potrivit legii, de la grădiniță până în clasa a 12-a (grade 12). Finanțarea este asigurată de comunitatea locală, de state și din fonduri ale guvernul federal. Simplificând într-o anumită măsură lucrurile, în jurul vârstei de 6 ani copiii americani încep școala primară (numită în limbaj comun „elementary school‟. Această școală este frecventată timp de 5 sau 6 ani și apoi copiii urmează școala secundară. Această școală are două programe: „middle school‟ (sau „junior school‟) și „high school‟ (echivalentul liceului). După absolvire, urmează educația post-secundară, în college ca prim grad al educației terțiare (superioare) și numeroase forme de educație de tip universitar.
Din ce se compune costul creșterii copilului? Principalele capitole ale cheltuielilor sunt următoarele: locuință, alimentație, îngrijire, sănătate, asigurări, transport, îmbrăcăminte, activități extra-școlare, sport și petrecerea timpului liber, cheltuieli la școală pentru călătorii educative, diverse alte activități, colectarea de fonduri etc., călătorii în familie și vacanțe. Cheltuielile pentru locuință dețin ponderea cea mai ridicată, de 29 la sută, urmate de cele pentru alimentație – 18 la sută și cele dedicate îngrijirii copilului și educației – 16 la sută. Cu cât venitul familiei este mai ridicat, cu atât se măresc cheltuielile de creștere a copilului, îndeosebi la capitolele îngrijire a copilului, educație și diverse alte cheltuieli.
Cheltuielile cresc odată cu vârsta copilului. De la naștere până la vârsta de 2 ani cheltuielile anuale sunt în medie cu 300 de dolari mai mici față de cele medii anuale globale, în timp ce între 15 și 17 ani ele sunt cu 900 de dolari mai mari (pentru alimentație, în bună măsură). Diferențe semnificative sunt la nivelul cheltuielilor în raport cu numărul de copii în familie. În familiile cu părinți căsătoriți care au un singur copil costurile sunt cu 27 la sută mai mari față de costurile din familiile cu 2 copii. În familiile cu 3 copii, cheltuielile pe copil sunt mai mici în medie cu 24 la sută față de costul din familiile cu 2 copii. Reducerea costurilor medii pe copil în familiile cu mai mulți copii vine din folosirea în comun a paturilor, alimentație, prin prețuri mai mici la cantități mai mari de alimente cumpărate, refolosirea îmbrăcămintei, a jucăriilor și prin îngrijirea copilului mai mic de copilul mai mare. De asemenea, sunt diferențe însemnate la nivel regional și pe medii. Autorii menționează că datele asupra costului creșterii copilului sunt folosite de autorități guvernamentale și structuri neguvernamentale în informarea tinerilor, a tinerelor cupluri îndeosebi, asupra cheltuielilor pe care le implică aducerea copiilor pe lume. Mai mult, ele sunt componentă a educației financiare a populației, a structurării bugetelor și planurilor vizând viitorul financiar al familiei.
Consecințele economice ale Pandemiei Covid-19 și, mai ales, creșterea masivă a inflației au ridicat semne de întrebare asupra valabilității costului creșterii copilului din raportul Departamentului Agriculturii al SUA și la sfârșitul lunii august 2022 The Brookings Institution (BI) (organizație nonprofit de politici publice din Washington, DC, având drept misiune elaborarea de cercetări aprofundate care să ducă la idei noi pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă societatea la nivel local, național și global) a revizuit calculele Departamentului Agriculturii pentru a include schimbările survenite în nivelul inflației. Sunt însă și alte motivații. Studiul a fost publicat la 30 august, deci foarte recent, si poartă titlul „A devenit mai scump să crești copii. Și guvernul nu face destul pentru a ajuta‟ [1].
Iată introducerea celor trei autori, cu mențiunea că în afara pandemiei si a inflației și alți factori se așteaptă să-și pună amprenta pe deciziile soților de a avea copii în actualul context politic din SUA:
„Creșterea copiilor a fost întotdeauna costisitoare. Pandemia COVID-19 a făcut, fără îndoială, perspectiva mai descurajantă pentru mulți, cu prețuri fluctuante la alimente și locuințe și o piață a muncii agitată. Drept urmare, mulți potențiali părinți au decis să aștepte. Dar, pe măsură ce pandemia se retrage, inflația a apărut ca o nouă problemă de cost pentru părinți. În același timp, eșecul Build Back Better și anularea Roe v. Wade i-au lăsat pe părinți fără sprijinul necesar și au îngreunat potențialilor părinți să ia decizii cu privire la viitorul lor”.
Ce reprezintă Build Back Better, despre care autorii spun ca este un eșec, si Roe v. Wade, o decizie care divizează acum întreaga societate americană? Programul Build Back Better Plan (BBB) a fost un spectaculos si generos în intenții instrument legislativ propus de Președintele Joe Biden în anii 2020 și 2021, urmărind să lanseze cele mai mari investiții publice la nivel național în domeniul social, al infrastructurii și al programelor de mediu. Proiectul a fost împărțit în trei părți, cea de-a treia fiind Planul pentru familiile americane (AFP), o propunere de finanțare a unei varietăți de inițiative de politică socială in sprijinul familiei cu copii.
Decizia Roe v. Wade luată de Curtea Supremă a SUA în ianuarie 1973 și potrivit căreia Constituția SUA a consfințit dreptul la avort a fost invalidată de aceeași Curte la 24 iunie 2022 , avortul ne mai fiind protejat la nivel federal, statele urmând să decidă individual dacă avortul este legal pe teritoriul statului și în ce condiții.
Ce aduc nou schimbările adoptate de BI asupra costului creșterii copilului? Sunt estimări noi ale costului, dar la fel de importante sunt câteva viziuni îngrijorătoare asupra potențialului impact negativ asupra dezvoltărilor potențiale ale contextului economic, social si chiar politic. Noul cost al creșterii copilului până la vârsta de 17 ani este în opina BI de 311 mii dolari, față de 285 mii în calculele anterioare ale Departamentului Agriculturii, însemnând o creștere de 26 mii dolari (4 la sută). Să nu omitem, este vorba de un copil născut in anul 2015 într-o familie cu părinți căsătoriți având venituri medii si doi copii. Diferența este pusă pe seama creșterii inflației, cea adoptată de BI pentru anii 2021-2032 fiind de 4 la sută (față de 2,2 în estimațiile Departamentului Agriculturii). În alegerea acestei valori BI a ținut cont de evoluția și caracteristicile inflației ridicate din altă perioadă, 1980-1997. Creșterea rapidă a inflației după anul 2020 a dus la o valoare de 9,1 la sută în luna iunie 2022 (ca dimensiune anuală) . În următoarele două luni rata a fost în recul – 8,5 la sută în luna iulie și, după ultimele date, 8,3 în luna august (vezi aici). De menționat că autorii pun inflația, în parte, și pe seama discontinuităților în lanțurile de aprovizionare și pachetelor de stimulente financiare „băgate în buzunarele americanilor”.
Creșterea costului la 311 mii dolari implică cheltuieli suplimentare pentru familia cu venituri medii luată in considerare. Impactul este mult mai dur la familiile cu venituri mici, la care proporția cheltuielilor cu alimentația, locuința si gazul sunt mai mari in raport cu venitul. Isabel Sawhill, care a coordonat studiul BI, menționează în prezentarea rezultatelor, printre altele, că studiul se referă numai la creșterea unui copil până la vârsta de 17 ani, părinții care ar dori continuarea studiilor de către copil la un colegiu ori la o universitate urmând să plătească considerabil mai mult. De asemenea, ea menționează că pentru un părinte singur care câștigă 20 sau 30 de mii de dolari pe an, alocarea fondurilor suplimentare pentru un copil ar putea fi dificilă iar familiile de culoare sunt mai expuse fluctuațiilor inflației.
În sfârșit, autorii se opresc la două riscuri asupra dorinței de a avea copii si deciziilor in contextul creșterii costului creșterii copilului. Mai întâi, așa cum au arătat schimbările survenite in faza cea mai dură a pandemiei, creșterea costului poate duce fie la amânarea venirii copilului, fie la renunțarea la copil in rândul viitorilor părinți si avansează doua cifre: în anul 2021 sondajele în rândul tinerilor la vârste de a avea și crește copii dar care nu erau părinți arătau că 44 la sută nu credeau că vor deveni cândva părinți. Proporția este cu șapte puncte procentuale mai mare ca în anul 2018. Alți părinți pot decide să facă un târg – trade-offs: când un lucru crește, un alt lucru trebuie să scadă , însemnând mai puțini copii, ducând la cheltuieli mai mici, sau un număr mai mare de ore de muncă și venit suplimentar, pentru a nu renunța la copil. Recurgerea la trade-offs vine în parte și din faptul că în SUA sistemele de alocații pentru copii, concediul familial plătit sau alte forme de sprijinire a familiei cu copii sunt departe de cele din alte țări dezvoltate. Proiectul BBB al președintelui Biden care prevedea creșteri ale alocărilor pentru îngrijirea copilului, concediu federal plătit si schimbări în creditarea familiilor cu copii având venit mediu și scăzut a fost abandonat și Congresul a aprobat în acest an legi referitoare la reducerea inflației, care nu prevăd suport nou pentru părinți.
Rezultatele studiului BI au fost preluate rapid de presa americană, chiar la 19 august, inclusiv de canalul de televiziune Fox Business și de prestigiosul The Wall Street Journal dar și de presa din România – G4Media (la 23 august).
2. Regatul Unit
Costul creșterii copilului in Regatul Unit este calculat de o organizație de caritate – Child Poverty Action Group (CPAG). Grupul a fost creat în anul 1965 având drept obiectiv reducerea sărăciei si excluziunii sociale în familii. Din anul 2012 determină anual costul creșterii copilului. Ultimul raport este din 13 decembrie 2021 și se referă la costurile care revin unei familii pentru a asigura un standard de viață minimal social acceptat pentru creșterea copiilor [2]. Metoda folosită de CPAG in determinarea costului creșterii unui copil nu constă în elaborarea unei liste care să cuprindă lucrurile/produsele/obiectele/serviciile de care copilul are nevoie, ci este una originală, însemnând calcularea diferenței dintre bugetul familiei înainte de venirea copilului și noul buget după venirea copilului și creșterea sa. Calculele se fac anual pe copil în funcție de rangul său la naștere. Din însumarea cheltuielilor anuale de la naștere până la vârsta de 18 ani rezultă costul creșterii copilului. În anul 2021 costul creșterii copilului a fost de 161 mii lire sterline pentru un cuplu și de 194 mii lire pentru un părinte singur. Creșterea costului față de anul anterior a fost de 3,6 la sută și, respectiv, de 3,3 la sută. Principalele capitole de costuri sunt similare cu cele din SUA: locuință, alimentație, îmbrăcăminte, educație, îngrijirea copilului (jumătate din cost), transport, hobbyuri.
Raportul din decembrie 2021 revizuiește un raport anterior pentru a ține cont de creșterea inflației și impactul ei asupra componentelor costului creșterii copilului. Rata inflației era de 4,8 la sută în decembrie 2021 și a urcat la 7,8 în aprilie și 8,6 în luna august (ca dimensiuni anuale) [3]. În raportul CPAG se estima o inflație de 5 la sută pentru primăvara 2022. Creșterea inflației a provenit esențial din creșterea prețului la energie (de toate felurile) dar și la alimente și băuturi nealcoolice. În acest context este de așteptat o iminentă revizuire a datelor din raportul decembrie 2021, revizuirea însemnând creșterea costului creșterii copilului. Ceea ce reține atenția în rapoartele CPAG, încă de la primul, cel din anul 2012, este atenția acordată nevoilor de socializare a copiilor [4. Iată un pasaj semnificativ:
„Cercetările asupra a ceea ce opinia publică consideră ca esențial confirmă opinia potrivit căreia un „minimum‟ nu ar trebui să se refere numai la componente de bază ale costului și că nici un copil nu trebuie să fie în situația de a fi incapabil să participe la viața societății din cauza unui venit mic în familie. Majoritatea publicului consideră în mod constant că toate familiile trebuie să-și poată permite activități cum sunt călătoriile școlare, înotul, sărbătorirea aniversărilor copiilor‟.
3. Franța
Datele și informațiile asupra costului creșterii copilului în Franța nu sunt atât de detaliate ca în SUA și Regatul Unit, cel puțin în sursele consultate. Estimațiile provin de la Institutul Național de Statistică și Studii Economice (INSEE). În luna septembrie 2020 costurile, pe vârste, sunt cele din tabelul care urmează (în euro) [5]. Ele sunt considerabil mai mici comparativ cu cele din SUA și Regatul Unit dar se referă la un an dinaintea recrudescenței inflației. În plus, Franța este una dintre țările cu cele mai generoase măsuri de sprijinire a familiei cu copii. Autorii se referă la aceleași componente ale costului precizate în SUA și Regatul Unit. Să nu uităm, costul este cel din anul 2020, înaintea derapajului ratei inflației.
| Vârsta copilului | Cost mediu lunar | Cost anual | Cost total pe grupe de vârstă |
| 0-3 ani | 300 | 3600 | 10800 |
| 4-6 ani | 400 | 4800 | 14400 |
| 7-11 ani | 445 | 5340 | 26700 |
| 12-17 ani | 546 | 6552 | 39312 |
| 18-25 ani | 655 | 7860 | 62800 |
| Total (estimație) | … | … | 154092 |
Din a doua sursă consultată costul creșterii copilului se referă la luna aprilie 2022, actualizat cu date și informații de la același INSEE, și este de 180 mii euro pe an la vârstele 0-19 ani si 193 de mii la vârstele 0-20 ani [6]. În Franța găsim însă o excelentă lucrare, o revistă a literaturii internaționale asupra costului creșterii copilului (2009, 164 de pagini). Este un raport pentru Comisia Europeana. Cei patru autori sunt de la Institutul Național de Studii Demografice, Institutul de Cercetări Economice și Sociale și Universitatea Sorbonna. O menționez, putând fi sursă majoră de informații pentru orice tentativă de determinare a costului creșterii copilului în țara noastră [7].
Datele prezentate asupra costului creșterii copilului în cele trei țări sunt calculate în contextul economic dominant din anii 2020-2021 și doar în parte din anul 2022. Dezvoltările din acest an le știm, sunt extrem de negative și cu imens potențial distructiv, iar cele din anii care vin nu pot fi cunoscute astăzi ca amploare decât în mică măsură, chiar dacă mesajul evoluțiilor economice, politice și de altă natură nu este unul optimist. Oricum însă, costul creșterii copilului este în ascensiune fermă și este de așteptat ca proporția copiilor în risc de sărăcie și excluziune socială să se majoreze.
Se pot compara costurile din cele trei țări?
Compararea datelor și informațiilor din cele trei țări este dificilă îndeosebi prin anul (și luna) de referință a calculelor, vârstele luate în considerare, într-un context în care pandemia, criza energiei (în toate formele ei) și inflația galopantă au produs schimbări dramatice în prețurile produselor alimentare, obiectelor și bunurilor necesare creșterii copilului, serviciilor medicale și sociale, transportului ș. a. În tabelul de mai jos sunt prezentate costurile în monedă națională și în euro în cele trei țări.
Demograful nu este specialist în vastele și complexele arii ale problemelor financiar-bancare ori ale consumului populației. Pentru comparabilitatea costurilor este necesară egalizarea puterii de cumpărare a monedelor naționale, folosind indicatorul Purchasing Power Parities (PPPs), paritatea puterii de cumpărare a monedelor naționale. După OECD, simplificând într-o anumită măsură lucrurile, Purchasing Power Parities (PPPs) sunt rate de conversie monetară care egalizează puterea de cumpărare a diferitelor monede (devize) naționale eliminând diferențele de nivel ale prețurilor între țări (la același coș de bunuri și servicii) [8].
Este posibil ca printre cititorii Contributors să fie și specialiști în domeniile menționate și orice contribuție nu poate fi decât benefică în cunoașterea felului in care cele trei costuri ale creșterii copilului pot fi comparate. Câteva date suplimentare, prezentate în tabelul de mai jos, pot fi utile comparării. Ele se referă la Venitul net anual al unui cuplu cu și fără copii în România, Franța, Regatul Unit, SUA și UE-27 în anul 2021 – în Euro (Sursa: Eurostat. Net earnings and tax rates.
(https://ec.europa.eu/eurostat/cache/metadata/en/earn_net_esms.htm). Venitul net este diferența dintre toate veniturile și cheltuieli, taxe, alte costuri de plătit.
Pot fi remarcate diferențe semnificative de venit între cele trei țări dar mai ales poziția României. Proporția veniturilor din țara noastră, în anul 2021, se situează între 18 și 30 la sută față de veniturile medii din UE-27 și cele trei țări. Există însă o creștere importantă a proporțiilor din țara noastră față de cele din anul 2013. Progresul economic și beneficiile intrării în Uniunea Europeană explică schimbările pozitive. Fondul de Coeziune al Uniunii Europene acordă Statelor Membre care au Venit național brut pe locuitor sub 90 la sută față de media UE-27 resurse financiare considerabile pentru întărirea coeziunii economice, sociale și teritoriale a Uniunii. Ultimul program s-a etalat pe perioada 2014-2020 și este în derulare programul pentru perioada 2021-2027 (63,4 miliarde de euro). Țările beneficiare ale fondului sunt Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Croația, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia și Slovenia. După datele de pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene rata de absorbție a României este 62,46% raportat la media UE la 1 iulie 2022. În 16 State Membre rata de absorbție este superioară celei din România, ajungând la 82% în Irlanda.
Costul copilului în România?
Nu avem în România estimări ale costului creșterii copilului. A existat, se pare, o tentativă din partea unui institut de cercetare al Academiei Române. Poate vom avea, dacă va exista interes și inițiativă. Proiectul va fi extrem de complex și dificil și va putea fi realizat prin participarea Institutului de Cercetare a Calității Vieții și institutelor economice ale Academiei Române, Institutului Național de Statistică, Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii, Băncii Naționale, alte instituții. Măsurile generoase asupra sprijinirii copilului, al mamei și al familiei cu copii din programul de guvernare al actualei coaliții ar reclama cunoașterea costului creșterii copilului, dacă ele vor fi vreodată aplicate. Rămân însă doar pe hârtie, niciuna dintre măsurile principale nefiind inițiată iar degradarea situației demografice și depopularea țării ating dimensiuni dramatice pentru viitorul țării.
Notă
Calcule asupra costului copilului sunt elaborate și în alte țări, fără îndoială, unele publicate, altele nepublicate. Datele și informațiile disponibile asupra costului copilului în Elveția au fost cele ale Oficiului Federal de Statistică (OFS) dar actualmente datele determinate anual în cantonul Zürich sunt cele care servesc drept referință pentru celelalte cantoane. Cifrele publicate în noiembrie 2019 indicau un cost până la vârsta de 18 ani de peste 450 mii franci elvețieni (475 mii euro). Ceea ce găsim ca abordare originală în Elveția (la OFS) este folosirea unei scale de echivalare a cheltuielilor directe pentru diferite bunuri de consum după structura și venitul gospodăriei. Scala de echivalare indică sumele suplimentare necesare unui anumit tip de gospodărie cu copii pentru a atinge un nivel de viață identic cu cel al unei gospodării comparabile dar fără copii. Diferența dintre cheltuielile gospodăriilor comparate constituie costurile directe ale copiilor (Scala: 1 adult fără copii=1,00; 1 adult cu 1 copil=1,30; 1 adult cu 2 copii=1,41; 2 adulți fără copii= 1,00; 2 adulți cu 1 copil=1,15; 2 adulți cu 2 copii=1,24; 2 adulți cu 3 copii= 1,29.
Nu este greu de imaginat ce evoluție putea avea imensul costal al creșterii copilului din anul 2019 după pandemie și instalarea crizei energiei (fie și) în Elveția.
(https://www.swissinfo.ch/eng/society/cost-of-living_raising-two-children-in-switzerland-costs-at-least-half-a-million-francs/45361578); (https://www.bfs.admin.ch/bfs/en/home/statistics/catalogues-databases/publications.assetdetail.347237.html).
R e f e r i n ț e
[1] Isabel V. Sawhill, Morgan Welch, and Chris Miller, It’s getting more expensive to raise children.
And government isn’t doing much to help.
[2] Donald Hirsch and Tom Lee, The Cost of a Child in 2021 (December 2021).
(https://cpag.org.uk/sites/default/files/files/policypost/Cost_of_a_child_2021.pdf).
[3] Office for National Statistics
Consumer price inflation rates.
(https://www.ons.gov.uk/economy/inflationandpriceindices/bulletins/consumerpriceinflation/latest#consumer-price-inflation-rates).
[4] Donald Hirsch, Liz Sutton and Jacqueline Beckhelling, The cost of a child in twenty-first century
(September 2, 2012).
(https://cpag.org.uk/sites/default/files/CPAG%20Cost%20of%20a%20Child%202012.pdf).
[5] Guide épargne – France Transactions.
Budget enfant. Un enfant, combien ça coȗte?
(https://www.francetransactions.com/gerer-son-argent/cout-d-un-enfant).
[6] Laura Gauthier, Le coût moyen d’un enfant en France (25/04/2022).
https://www.cosmopolitan.fr/combien-coute-un-enfant-etude,2056516.asp.
[7] The costs of raising children and the effectiveness of policies to support parenthood in European
countries: a Literature Review.
A report to the European Commission by Marie-Thérèse Letablier, Angela Luci, Antoine Math, Olivier Thévenon (https://www.ined.fr/fichier/s_rubrique/19548/158bis.fr.pdf)
[8] OECD. Purchasing Power Parities
(https://www.oecd.org/sdd/prices-ppp/purchasingpowerparities.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Interesant articol. Dar Romania, e la ani lumina in urma. Sa luam exemplul Otopeni cel mai bogat oras din Romania raportat dupa PIB/locuitor cu un buget cat tot bugetul CJ Ilfov. Primar PNL de 26 de ani(!). Zero scoli construite in ultimii 30 ani, polpulatia tanara s-a dublat sau triplat. Copii invata cu ore si pauze scurtate, in trei schimburi ultimul terminand noaptea la 20. Care e logica? Cel mai probabil domnul primar prefera ca noiile familii sa declare in continuare domiciliul in Bucuresti pentru access la scoli normale nu inchisoare si astfel bazinul electoral sa ramana cel vechi. Sau sa-i dea la scoli private cu 12.000-18.000 euro pe an. Raportat la salariul mediu un parinte munceste doar pentru asa-zisa educatie gratuita. Dar in realitate in inchisori sunt conditii mai bune decat aglomeratia din scoala Otopeni. Poate domnul Iohannis ne explica cum aplica primarul PNL Romania (ne)Educata…
Scoli in 3 schimburi existau si inainte de 1990 in toata Capitala, dar mai ales in Ilfov. Dupa 1990 su fost aprobate sute si construite zeci de ansambluri de blocuri, dar fara canalizare, gaze, parcuri, scoli, gradinite, dispensare, piete agro alimentare, parcari etajate. Daca planteaza 7 pomi, pune 3 banci si un pic de gazon devine parc. Aprobari date pe spagi iar scum se vad efectele. Ce terenuri libere mai are primaria Otopeni pentru a face 3 scoli si 2 gradinite, un liceu modern.?!! Totul la secret, nu ?!!!
Am invatat si dupa amiaza la scoala din Otopeni. Pe atunci se numea scoala nr 9 iar Ioan Petrus era doar un zapacit profesorul de georgafie caruia noi elevii rai ii spuneam pe ascuns desigur Struțu (pentru ca la fata chiar aducea putin cu unul).
In Romania, sunt necesare sume uriase pentru scolarizare de calitate (nu la stat, fiindca acolo e bataie de joc), pentru meditatii, pentru eventuale tratamente, in general pentru lucruri pe care nu e nevoie sa cheltuiesti in tari normale – tari in care primesti servicii in schimbul taxelor pe care le platesti.
Dar romanii adora hotii si spera sa fie ei insisi hoti mari intr-o buna zi. Romania lui 2022 e mult mai ticaloasa decat Romania lui 1918 si nu are viitor din cauza poporului de proasta calitate, care se gandeste numai la hotii.
Felicitari si aprecieri pentru acest articol autorului. In Ro, acest calcul nici nu se doreste, pentru ca alocatia lunara pentru un copil ar trebui sa fie cel putin de 1500 lei. Alocatia acordata in functie de veniturile parintilor. Un copil cu parinti avand venituri de peste 10-15 000 lunar net, alocatia de azi este buna de sireturi colorate si bomboane. Dar asa avem pensii speciale, pensii profesionale fara contributie, etc. Ar fi interesant la cat se ridica cresterea unui copil in Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria. Cea mai grea situatie este la noi.
după cum se prăbușește demografic, nici Bulgaria nu cred că stă prea bine… suntem probabil pe penultimul loc.
Polonezii au programul 500+
Pentru fiecare copil se oferă părinților 500 de zloți. Inițial era doar programul 500, pentru fiecare copil, începând de la al doilea, se acordau 500 de zloți.
Partidul care se află la guvernare din 2016 a introdus acest program. După 4 luni de la lansarea sa au dispărut mașinile second-hand în valoare de 1500-2500 de zloți de pe piața. Banii pentru copii au ajuns la vânzătorii de automobile. Nu știu dacă inițiatorii programului 500 au luat în considerare și o asemenea variantă de cheltuire a banilor primiți de la stat pentru îngrijirea copiilor.
Asta e eterna problemă a banilor aruncai din elicopter. Ei ajung în cele mai neașteptate locuri și niciodată nu rezolvă problema pentru care au fost aruncați. O vorbă anglo-saxonă din bătrâni zice să nu-i dai amărâtului un pește ca să-și astâmpere foamea, ci dă-i mai degrabă o undiță ca să învețe să-și pescuiască singur peștele.
În Martie 2021 administrația Biden a reușit adoptarea unui gigantic plan de $1900 de miliarde de ajutor post Covid cu consecințe devastatoare. Statul ia dat fiecărui om ce stătea acasă +$600/săptămână și a extins moratoriul adoptat de Trump în 2020 la evacuarea chiriașilor ce nu-și plăteau chiriile, cu încă peste 12 luni.
Consecințele au fost cumplite. benzinăriile, magazinele, etc. au rămas dintr-o dată fără angajați. Proprietarii de imobile de închiriat și municipalitățile ce au imobile cu locuințe sociale au ajuns la faliment. Sunt incapabili să le mai întrețină pe cele existente li nici poveste să construiască altele noi. – deci s-a ajuns la o criză de locuințe pentru oamenii săraci, iar numărul homeless-ilor a crescut dincolo de orice imaginație. În California câteva municipalități au oblige hotelurile săi cazeze pe oamenii fără adăpost – în cea mai mare parte drogați cronici, Hotelurile au rămas fără clienți. Multe s-au închis sau sunt în faliment. Unele companii de utilități din marile orașe sunt falite și nu mai furnizează nimic din cauza celor ce nu-și mai plătesc facturile.
Cheltuielile aiurea au provocat un boom scurt de cam o lună urmat de o inflație ce se simte până azi și care a lovit întreaga lume. Singurii care par să fi profitat sunt negustorii de stupefiante ale căror afaceri cresc ca din apă. 👌
Bine ca nu mai cumpara Lada, Jiguli sau Trabant!
Acum sunt Warburg-eji 2.0!
:))
FIAT-ul 126 P „Maluch” se putea găsi cu un preţ de 500 de zloţi. Maşină de unică folosinţă, însă foarte iubită pe aici deoarece a fost fabricată în Polonia. FIAT-ul „mare”, 124 P, nu are acelaşi succes.
Belgia şi Olanda spun „Mersi!” pentru programul 500+ deoarece au rezolvat mai uşor problema cimitirelor de autovehicule din propria ogradă.
de ujnde vrei tru alocatie de 1500 lei ?
Va rog frumos, sa va vedeti cat costa o pereche de ghete iarna, o haina, pantaloni mai grosi, o caciula, fular si manusi la un copil de 4-5 ani. La scoala nu se mai poarta uniforma, deci bani rechizite, manuale, carti, haine. Numai zic daca are laptop, un antivirus, un stick, o imprimanta cere hartie, toner,etc. Si ei cresc pana la 17- 18 ani si deci mereu de schimbat haine, incaltari. Daca sunt 2-3 frati poarta de la unul la altul. La noi greu merge a se face donatii de lucruri copii ramase mici de la o familie la alta.
Interesant. Dar si mai interesant ar fi cit din banii cheltuiti de parinti sunt compensati de stat, prin alocatii, reduceri de impozit etc. De asemenea citi bani cheltuie statul?
Sau cit costa pe total un ing., un lacatus, un medic?
Ceașca cerea 10000 de mărci pentru nemți și 10000 de dolari pentru evrei.
Baptiștii lui Carter erau cred gratis.
Asta-i o întrebare îngrozitor de periculoasă!
Dacă ar vedea bietul muritor de rând, cocoșat de taxe mai ceva ca-n vremea ciumei lui Caragea, supus la puhoi de ukazuri mai ceva ca mujicii lui Petru cel Mare, cât îi umflă statul statul ca să producă ingineri specializați timp de o decadă în mecatronică sau inginerie medicală ce pilotează taxiuri, medici ce sunt vânzători de medicamente, experți dislectici în comunicare și electricieni ce nu pricep de ce unele fire sunt roșii și altele negre, probabil că ar intra în grevă fiscală pe termen nedeterminat. 😥
Eu as dori sa aflu statisticile următoare :
Câți au depus “formulare mici” adica pașapoarte?
Și câți au depus “formulare mari” pentru emigrare in străinătate? Acum, nu pe vremea lui Ceașca.
Câți muncitori (numere absolute și procentuale) lucrează in construcții acum in străinătate comparativ cu pe vremea lui Ceașca când erau trimiși in Irak și Libia?
Care este aportul valutar al remitențelor diasporei fata de perioada lui Ceașca.
Utilizez numele Ceașca dar fără vreo nostalgie. Dimpotrivă as spune.
Dar încerc sa nu ma las copleșit de emoții.
Care este raportul câștigului absolut si procentual intre beneficiile Clauzei Națiunii celei mai Favorizate și PNRR?
Bine , da ce vrei sa faci cu copilul ala ? Ala, adica nu al tau, ci un copil „statistic” …
Din cate vaz prin presa, pe forumuri samd principala preocupare ar fi ca ‘toti sunt pituriosi, nu mai vor sa lucreze!” si titi se p[lang ca nu se gasesc destui argati cu ziua.
Alta – ce fel de economie „proectezo” sa ia ? Una de servicii , de vanzatoare, guarzi si curieri la Glovo ?
Atunci de c ce sa iti bati capul?
Na .. ceva experienta sociala de pe vremuri.
Fostul regim dorea sa faca o economie industriala .. mai dezvoltata. Asa ca a investit in invatamant – adica constructii de caldiri ptr scoli, licee si universitati/politehnici samd. A durat ani de zile . Na exemp0lul informaticii – a inceput candva .. inainte de 60 cu un cirs tinut de Dinu Buznea (si 2/3 dintre studenti erau militari) … si in 90 … era plin de insi care absolvisera studii superioare in claculatoare… Investitii serioase!
Cu restu e cam la fel.
Noi, imsa azi ce vrem sa facem ?
Inca ceva … din articol preiau o cifra : costul unui copil de la 1 la 17 ani ar fi de 285.000 $. Adica 16.765 $ pe an , adica 1.397 $ pe luna. Cu sau fara Purchasing Power Parities .. e cam nashpa , nu?
Deci prima intrebare este ce fel de conomie vrem sa avem peste Țz ani?
Una de servicii care necesita mana de lucru extra ieftina sau una care sa aiba nevoie de specialisti (de la sudor in aargon la inginer proectant de cipuri si rachete) scumoi?
Si nu uitati – in gnl un inginer este mai scump decat un.. sociolog !
Cred că lucrurile stau mai complicat de atât. Viziunea asta finanțistă este legată, poate fără să ne dăm seama, de concepția marxistă asupra lumii, conform căreia economicul determină politicul. Cu toate astea vedem că natalitatea crește doar în țările subdezvoltate (oare le ajung banii de școală? )
Problema cred că ar trebui pusă într-un plan sociologic mai complex. Venim după 50-60 de ani de emancipare a femeii, care evident că e un lucru pozitiv însă pune niște probleme pe care bunicii noștri nu le aveau: femeile își doresc în mod firesc și ele o carieră, lucrurile devin complicate când apar copiii, celelalte proiecte cam trebuie puse pe hold (și vorbesc din proprie experiență, ca să zic așa) . Deci, dacă ambii părinți muncesc, cine are grijă de copii? Bona, dar… ghici: și bona își dorește o carieră, nu vrea să fie bonă toată viața. Concluzia e că e nevoie de schimbări la nivelul modului de viață și al mentalităților. Evident nu ne putem întoarce la patriarhat, dar probabil noțiunea de carieră are nevoie de unele ajustări (pentru ambele sexe) în așa fel încât să aibă și copiii un rol în viața noastră. Pe de altă parte, oricum suntem prea mulți: scăderea populației nu ar fi musai un lucru rău, cu excepția faptului că sistemele de pensii devin nesustenabile. Ori, se pune problema ce e mai bine: să creștem populația planetei nelimitat sau să schimbăm sistemele de pensii și asigurări de sănătate? Parcă voiam o lume sustenabilă, nu e sustenabilă cu încă 10 miliarde de oameni :)
Ati atacat un subiect greu cu solutii dificile, de multe ori ducând la un compromis din care perdanta este femeia. În mai toate tarile dezvoltate femeile acumulează o pensie mai mica decât bărbații datorita inactivitatii din timpul creșterii copiilor.
Independenta financiara a femeii este importantă peste tot și in special în țările sarace precum România. Cunosc câteva cazuri în care femeile s-au pomenit la 60 ani cu o pensie minusculă fiind în plus și părăsite de soți.
Fiindcă ați pomenit de bone, am văzut în Buc bone din Filipine. Am întrat în lumea bună!
O metoda sigura de a scadea PIB este de a te însura cu bona pentru ca nu trebuie s-o mai plătești. Și uite asa distrugem o mândrețe de sector de servicii, viitorul economii românești.
Nu ca zic da’ in lumea buna eram cand aveam „nemtoaica” la copil.
Daca te insori cu bona rupi echilibrul demografic
E nevoie în primul rând de o economie dinamică și flexibilă, neîncorsetată de biruri, peșcheșuri, și oștiri de bugetari dornici să-și justifice lefurile otrăvind viețile oamenilor.
Am venit în America înainte de a face 30 de ani cu un copil de un an șu jumătate. Aici am avut rapid un al doilea copil. Soția mea practic nu a lucrat (a lucrat de fapt în part time la o bibliotecă și apoi la o fundație) până ce al doilea băiat nu a mers la școală. La 35 de ani a început o carieră de la 0. Și a avut succes, să nu-i fie cu deochi ✔. După câțiva ani și-a dorit foarte mult o fetiță. S-a întâmplat ca pe lângă primii doi băieți să avem alți doi băieți gemeni în 2011. A stat alți 6 ani acasă. Și-a reînceput cariera de destul de jos la 45 de ani, După puțin timp, banca la care lucrase înainte de nașterea gemenilor i-a făcut o ofertă mai bună decât cea de la care plecase înainte de nașterea lor. Ăștia la care lucra i-au oferit și ei brusc fote mult când i-a anunțat că pleacă. A fost foarte ofensată că nu i-au făcut oferta înainte să-și anunțe plecarea, deci a plecat oricum, chiar atunci fără să mai sta două săptămâni de preaviz. A fost așa de indignată că a plecat pe loc și nu și a mai luat nici lucrurile din birou. 😃 Deci se poate. Condiția esențială e cea a unei economii dinamice și neîncorsetate. Atunci se găsesc oportunități nelimitate.
Nu cred că e bine pentru copii să fie în grija unei bone sau a bunicilor până la 5-6 ani, chiar dacă ei au ajuns să stea la noi cea mai mare parte a timpului și ne-au fost de un ajutor enorm. Legătura dintre mamă și copilul mic e esențială. Și nu e vorba doar de necesitățile copilului, ci și de cele ale mamei. E în natura umană. Nu cred de asemenea că tatăl poate juca rolul mamei – apropos de concediile de paternitate. Nu e vorba doar de soția mea. Am observat același lucru la vecinii și prietenii cu copii mici, Femeile nu concep să-și abandoneze copiii. Ele o fac doar dacă sunt forțate să o facă.
Într-o economie dinamică și cu taxe mici unde părinte poate susține fără probleme câțiva ani familia doar din venitul lui și unde mama are toate șansele să-și reia cariera după ani de întrerupere sistemul funcționează și vezi mulți copii la cam toate casele din zonă.
Statul nu poate compensa asta. Nici alocațiile și nici concediile de maternitate de 6-12-24
de luni nu sunt soluția. Și vedem acest eșec foarte bine în Europa de azi. Pur și simplu nu funcționează. Sistemele sociale ajung să facă mai mult rău decât bine.
Domnule Badici
ca sa zioc asa cadeti in capcana „mediei||” – daca stai cu un picior intr-un lighean cu gehata si cu celalt in apa clocotita inseama cca in medie o duci bine||
La fel si menavoastra cand scrieti ca „oricum suntem prea mulți: scăderea populației nu ar fi musai un lucru rău” . Sa nu amestcecam lucurile … Nigeria a ajuns sa aiba cca 220 mil locuitori .. fata de 30 in 1950. Acestia nu va vor platoi pensia.. Insa populatia roaman , din Romania scade. Adica cei care ar fi putut sa va plateasca pensia!!
Si as mai observa – a Na oara! ca emanciparea femii a cam insemnat deresponsabilizarea barbatului!! SI azi vam destui de putin .. barbati – adica aia care pot si isi asuma niste chestii (restu fiind cum zice Dana Budeanu!)
Exact ce ziceam, aveți o problemă cu pensia. Eu nu vreau să îmi plătească nimeni pensia în viitor, vreau ca urmașii mei să se bucure de munca lor, nu ca mine care trebuie să țin 2 pensionari de stat și 3 speciali în spate :) Iar măresc ăștia salariul minim, deci contribuția pe care o am de plată, care e legată de acesta. Nigeria va ajunge probabil la o limită și va începe să dea înapoi, așa cum face acum China, creșterea demografică e legată de societatea medievală în care trebuie să faci mulți copii pentru că unii vor muri și cei care rămân trebuie să ajute la cules orezul sau ce mănâncă fiecare . Progresul medicinei a redus numărul deceselor infantile așa că stilul de viață tradițional combinat cu tehnologia modernă duce la această explozie demografică, dar o dată ce societatea se modernizează tendința se oprește de la sine.
Eu am două vaci și vecinul meu n-are niciuna deci statistica zice că avem fiecare câte o vacă. 😄Socotelile date de autor pentru SUA sunt irelevante din mai multe motive:
1. Veniturile și costul vieții variază geografic cu un factor de la 1 la 3 sau chiar 4.
2. Costul vieții variază enorm chiar și la distanță de 10 mile între zonele bune și ghettouri. Exact aceeași casă e de 2-3 ori mai scumpă într-o zonă ce nu tolerează minoritari decât într-una cu „thriving diversity”. De aici decurg multe. Zonele sărace au școli de stat extrem de proaste ce produc exclusiv rebuturi sociale. Adică oameni ce merg la închisoare și nu se căsătoresc.
Zonele bune au școli foarte bune comunitare (plătite din taxele mari pe proprietăți), private sau confesionale în care orice interferență dăunătoare a statului e interzisă. Prețul unei proprietăți e legat de calitatea școlilor din districtul în discuție. Proprietățile mai scumpe, implică venituri mari din taxele pe proprietate. Banii aceștia se duc aproape exclusiv în școli. Cheltuielile sociale locale fiind 0, iar puținii funcționari publici locali sunt voluntari sau oameni ce lucrează pe lefuri de $1/an.
3. Autorul face socotelile la venituri de $2000-$30000 pe an. Pragul de sărăcie fiscal e la $24000/an. La acest venit nu se percep niciun fel de taxe pe venit sau sociale, Venitul median în SUA e de +$70500/an. E irelevant să faci socotelile la marginea de jos, unde oricum natalitatea e catastrofală. Dacă la Bruxelles cele mai populare nume de nou născuți sunt Mohamed și Aișa (născuți mai ales în ghettouri) în America e exact pe dos. Natalitatea cea mai ridicată e în zonele prospere. În zonele prospere se construiesc mereu școli în timp ce în ghettouri cele existente sunt subutilizare.
După 4 copii născuți într-un ecart de 12 ani (mezinii sunt gemeni), deci din experiența personală, pot zice că suma necesară creșterii unui copil depășește binișor $300000 (considerând rata inflației) până la 18 ani în Vestul Mijlociu american. Adică $16600/an. În realitate suma medie e undeva pre $25000-$30000/an asta fără a fi în cea mai scumpă zonă din țară.
Pare înfricoșător, dar nu e. Copii îți aduc deduceri fiscale semnificative, chiar dacă în SUA nu există alocații pentru copii ca-n Europa. Adică cu puțină măiestrie îți duci taxele aproape la 0 chiar dacă ai venituri foarte mari. Apoi un muncitor pe linia de asamblare ce învață totul de la 0 începe de la $50000/an fără ore suplimentare și bonificații. Iar sumele cresc pe măsură ce omul capătă experiență. Și așa sunt greu de găsit. La sfârșit de august un absolvent de facultate de 22 de ani, nu foarte strălucit, mi-a plecat din birou fără să salute după ce a primit o ofertă de angajare de $75000/an + beneficii + bonus potențial de 25%-30%. Foarte probabil că avea oferte mai bune.
O eroare fundamentală e aceea de a lega creșterea natalității de politici sociale. Exact ca Pingelică ce spera că dacă face o creșă în cartier și le dai tovărășelelor câte 500 de lei la naștere vor prăsi constructori ai socialismului ca iepuroaicele. 🙄 Adoptarea Build Back Better ar fi avut consecințe catastrofale. Planul de „refacere anti Covid” de $1900 de miliarde al noii administrații din martie 2021, a avut consecințe devastatoare. Banii s-au tocat rapid și fără efecte pozitive vizibile, însă au generat o inflație cumplită începând din Aprilie 2021 (cea mai amre în 40 de ani!) ce nu mai poate fi oprită nici azi + recesiune. Dacă ăstora li s-ar fi adăugat alți $2000-$3000 de miliarde tipăriți aiurea și aruncați pe piață probabil că dezastrul economic în întreaga lumea ar fi fost fără precedent.
Exemplul cel mai relevant al eșecului politiilor sociale e Europa de vest ce are cele mai generoase politici sociale imaginabile, dar natalitate catastrofală. Natalitatea atât câtă e susținută aproape exclusiv de natalitatea extrem de ridicată a imigranților neintegrabili din lumea a III-a la prima generație – fapt ce va ava consecințe catastrofale în viitor.
Politicile sociale duc la fiscalitate aberantă și la un standard de viață tot mai scăzut. PIB-ul per capita al UE (crește în est, dar scade mult mai tare în vest) e în scădere continuă din 2007-2008 încoace. Duc la un șomaj ridicat în rândul tinerilor, deci al scăderea numărului de căsătorii și apoi a celui al nașterilor. Educația universitară gratuită sau la prețuri mici stimulează profesia de „student”. Oameni ce studiază până pe la 30-40 de ani, sau care aleargă veșnic după tot soiul de grant-uri e puțin probabil să-și permită copii.
Apoi sărăcia endemică îi forțează pe majoritatea europenilor din vestul continentului să trăiască în locuințe închiriate în imobile comune, gen blocuri. Adică o stare de eternă precaritate ce nu cred că e de natură să încurajeze creșterea numărului de copii.
Foarte interesant articolul.
Domnul profesor Ghetau demonstrează din nou că e un profesionist.
Partea cea mai interesanta ( pentru mine personal ) e că deși suntem din 2007 in UE, nu exista nici un studiu mioritic cu costurile creșterii unui copil.
Nici nu e de mirare.
Daca priviti in ansamblu, din 1990 încoace, Romania nu investește în viitorul uman al patriei și națiunii.
In schimb, constant și permanent se ocupa doar de valoarea pensilor speciale/ de serviciu. Recalculate, mărite mereu . Identic ca la salariile unor bugetari . Care au ajuns la nivel occidental.
Desi suntem campioni la buda din gradina, analfabetism funcțional.
– Un plan de crese și grădinițe care sa ușureze viața mamelor după cei 2 ani de concediu, inexistent.
– Un plan de masa de prânz în școlile românești și la nivelul celor din vest ( inclus Japonia) neimportant.
– O strategie functionanta de a asigura tabere copiilor vara și iarna, doar pe hârtie.
– Un program medical de control preventiv a sănătății și danturii acestor copii, doar pentru odraslele „esențialilor” in clinicile militare.
Cum crești tinerii de azi, așa vei avea realitatea de mâine.
Alocația pentru copii e doar o parte a unui efort national de creștere a urmașilor.
In Romania emigrării pe capete, neesențial.