miercuri, iunie 29, 2022

Cotele de gen, între meritocrație și democrație

Dezbaterea publică pe marginea inițiativei legislative privind introducerea unor cote de gen pe listele pentru alegerea parlamentarilor este definită de un clivaj ideologic între două curente de opinie cu privire la modul în care politica ar trebui să opereze în secolul XXI. Pe de o parte, avem un curent de opinie care consideră că logica de operare a procesului politic ar trebui să fie meritocratică, în care decidenții sunt aleși și deciziile sunt adoptate pe baza unor standarde meritorii. Pe de altă parte, avem un curent de opinie care consideră că logica de operare a procesului politic ar trebui să fie democratică, în care decidenții sunt aleși și deciziile sunt adoptate pe baze reprezentative și populare. Două principii cheie, care definesc cele două poziții, reies de aici: noțiunea de „merit” și noțiunea de „reprezentativitate”.

Transpuse în contextul alegerii și gestionării procesului legislativ, aceste două curente de opinie se găsesc sub forma a două viziuni distincte despre natura și rolul legislativului. Poziția meritocratică concepe un „legislativ ca un for al elitelor”, în care elite prezumat iluminate de expertiza și experiența pe care au dovedit-o, dirijează resursele și instituțiile statului pentru atingerea unui bine comun definit conform unor standarde decide tot de aceste elite. Poziția democratică concepe un „legislativ ca for reprezentativ al întregului popor”, în care legislativul ar trebui să reprezinte, în mod ideal, o imagine în oglindă de societății. Să reprezinte toate interesele și perspectivele socio-politice existente în societate. Aceste două înțelegeri a legislativului derivă din viziuni diferite cu privire la modul în care politica ar trebui să funcționeze, la nivel aspirațional.

Ce este politica?

Înainte de a discuta mai în detaliu despre cele două curente de opinie, este important să clarificăm la ce ne referim când vorbim de politică. Ce e această „politică” care ne preocupă atât de mult? Una dintre definițiile convenționale este cea oferite de Harold Lasswell, un politolog american. Acesta definește politica drept procesul prin care decidem, colectiv, cine primește ce, cum și când. Politica este, așadar, despre (re)distribuirea resurselor societății. Aceasta este o definiție materialistă care privilegiază aspecte pecuniare în dauna altor aspecte convențional asociate cu politica, precum stabilirea regulilor sociale, dar este suficient de parcimonioasă și de clară încât să ne fie utilă în cazul de față. Așadar, politica este procesul prin care decidem, prin diferite mecanisme și instituții, cine primește ce, când și cum.

Două perspective asupra politicii

Pe de o parte, meritocrații văd politica ca un proces vertical de alocare a resurselor de către o elită aflată meritoriu în înaltele demnități din care se decide soarta resurselor statului și a regulilor sociale. Elitele alese pe merit știu cel mai bine de ce are nevoie societatea și cum să fie guvernat statul, deci ele ar trebui să fie cele care populează legislativul, ca organ de decizie suprem al statului. Oamenii cu educație înaltă, profesioniștii care și-au dovedit competența în mediul privat sau în instituțiile publice, oamenii care au avut rezultate remarcabile în viață și carieră sunt percepuți drept cel mai îndreptățiți să decidă pentru întreaga societate pentru că au competențele, experiența și caracterul de a dirija soarta națiunii.

Asta se traduce într-o poziție politică împotriva cotelor de orice fel, inclusiv cele de gen, și promovarea ideii că demnitățile politice trebuie ocupate de oameni cu calificări înalte. Partidele nu trebuie s asigure o reprezentativitate a candidaților pe care îi pun pe listele parlamentare, ci trebuie să se asigure că oricine ajunge acolo va fi pe baze meritorii, luând în calcul aspecte precum educația, competența, probitatea morală și experiența în poziții de responsabilitate.

Pe de altă parte, democrații văd politica ca un proces orizontal prin care se decide alocarea resurselor. Elitele, spun democrații, or fi ele competente și educate, dar nu reprezintă întreaga pleiadă de interese și perspective din societate. Elitele au propriile lor interese și propriile lor viziuni despre societate, care nu sunt în mod neapărat împărtășite de alte segmente ale societății. Iar aceste segmente ar trebui și ele reprezentate în procesul de decizie cu privire la alocarea resurselor. Reprezentativitatea, nu meritul, ar trebui să fie noțiunea fundamentală pe care se bazează funcționarea politicii. Societatea este diversă, cu o pluralitate de interese și perspective, iar această diversitate ar trebui să se reflecte în instituțiile de decizie politică.

Asta se traduce într-o poziție politică în favoarea asigurării unei reprezentativități echitabile a tuturor segmentelor din societate. Dacă societatea noastră ar fi perfectă, fără nicio prejudecată, atunci legislativul ar fi imaginea în oglindă a societății. Dar pentru că societatea noastră nu este perfectă, s-ar putea ca uneori, în anumite condiții, să adoptăm măsuri pentru a corecta efectele prejudecăților și a acelor comportamente indezirabile moral care există în societate și care restrânge oglindirea tuturor intereselor și perspectivelor din societate în legislativ. De aici reiese, uneori, sprijinul pentru cotele de gen, drept mecanism de corectare temporară a unor prejudecăți care previne reprezentarea mai precisă a tuturor intereselor sociale în legislativ.

Merit sau Reprezentativitate?

Ultimele trei-patru decenii au fost definite de emergența unei poziții dominante a meritocraților în spațiul public și politic. Sub auspiciile gândirii neoliberale de sorginte anglo-americană, meritul a fost transpus drept singura rațiune în baza căreia (re)alocăm resursele materiale și simbolice din societățile contemporane, cel puțin în societățile dezvoltate ale lumii. Vedem acest lucru inclusiv în politică, unde am fost martorii unei credențializării a politicii în majoritatea țărilor dezvoltate. Asta a adus cu ea o criză a plagiatelor, precum cea care continuă să lovească în toate partidele politice din Germania, cu zeci de membri ai Bundestag-ului și ai cabinetului fiind recurent acuzați că și-au plagiat tezele de doctorat. În Germania, spre exemplu, 87% dintre membrii legislativului au o diplomă de licență și aproape un sfert au un titlu de doctor. În SUA, aproape că nu există membru al Congresului care să nu fi absolvit o universitate de prestigiu, iar o pluralitate au studii avansate în drept sau alte domenii. Pentru o analiză în detaliu a acestui fenomen și a implicațiilor pentru natura organizării politicii și a relațiilor sociale, cartea scrisă în urmă cu câțiva ani de Mark Bovens și Anchrit Wille, Diploma Democracy – The Rise of Political Meritocracy, o perspectivă comprehensivă.

În marele clivaj dintre meritocrați și democrați, meritocrații sunt cei care au câștigat în ultimele decenii. Dar acest lucru începe, încet, să fie contestat din ce în ce mai puternic. Un număr în creștere de intelectuali și cercetători arată cu degetul în direcția meritocrației politice ca una dintre cauzele principale ale valului de populism care a acaparat lumea contemporană. Celebrul filosof politic american Michael Sandel vorbeste, în The Tyranny of Merit, despre meritocrație ca o formă de tiranie care justifică inechități și precaritatea unor părți din ce în ce mai largi din societate. La aceeași concluzie ajunge și Daniel Markovitz în The Meritocracy Trap. Într-un mod ușor diferit, asta ne spune și David Goodhart în Head Hand Heart: The Struggle for Dignity and Status in the 21st Century. Meritocratizarea politicii duce la deconectarea elitelor de popor, cel din urmă ajungând să se simtă străin de elitele care au ajuns să îl conducă. Instituțiile politice dominate de meritocrați, în care interesele altor segmente din societate nu mai sunt reprezentate, ajung să își piardă legitimitatea politică. Odată pierdută această legitimitate, populiștii pot să își activeze narațiunile prin care îi mobilizează pe cei nereprezentați pentru a acapara puterea politică cu promisiunea re-reprezentării.

Într-un mod interesant, o apărare a meritocrației în defavoarea democrației vine chiar din China, unde Partidul Comunist Chinez a adoptat ceea ce cercetătorii din științele politice au ajuns să numească drept „modelul chinez”. Acest model chinez de organizare a politicii este exclusiv pe baze meritocratice, care se afirmă că este superior modelului democratic liberal din Occident. Partidul și birocrații partidului știu mai bine ce are nevoie poporul, putând să atingă o societate multilateral dezvoltată printr-o abordare verticală, în care birocrați bine pregătiți, ajunși în funcții pe baze meritorii – evaluați prin intermediul celebrelor examene extrem de dure pentru intrarea în structurile statului – decid ce este mai bine pentru societate. O analiză a „modelului chinez” poate fi găsită în cartea scrisă de Daniel A. Bell și Chenyang Li: The East Asian Challenge for Democracy.

Democrație, nu meritocrație

Meritocratizarea politicii creează iluzia eficienței și eficacității, a deciziei politice bazate aproape pe baze științifice, competente și mereu urmărind binele general. Creează impresia că putem transforma politica – ca proces prin care decidem cine primește ce, cum și când – într-o practică în care elitele meritorii alocă exact ce are nevoie fiecare segment din societate.

Demnitățile politice trebuie ocupate pe baze reprezentative, democratice. Uneori, pentru a corecta prejudecățile din societate, asta poate însemna și introducerea unor cote de gen. A apela la principiul meritului nu reprezintă decât o tranziție de la un model care ia în considerare interesele și perspectivele tuturor segmentelor din societate către un model în care o clasă aristocratică – o aristocrație bazată pe merit, într-adevăr –decide din norii Olimpului epistemic și politic cum trebuie să fie organizată societatea. Iar ce am învățat în ultimele decenii este că competența și expertiza în domenii specifice nu se traduce foarte ușor în bună guvernanță și dezvoltare. E suficient să ne uităm la USR, partidul care promovează prin excelență noțiunea „meritului” drept principiu de organizare a politicii, pentru a vedea că meritocrația nu înseamnă decât tirania celor care cred că știu ce e mai bine decât ceilalți ce este bine tocmai pentru acei ceilalți.

În încheiere, este important de menționat că discuția aici este despre ocuparea demnităților politice, a funcțiilor de decizie politică, nu de modul în care ar trebui să funcționeze aparatul birocratic, funcționăresc care trebuie să analizeze problemele din societate, să ofere opțiuni de politică publică și să execute deciziile politice. Funcționarii publici, cei care execută ce decid demnitarii, trebuie să fie aleși pe merit. Dar asta nu se poate întâmpla la nivelul de decizie, unde întreaga societate trebuie reprezentată, pentru că diferite părți ale societății au interese și perspective diferite și deseori aflate în competiție.

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. Doua observatii:
    – Cumva alegatorul a fost lasat de tot la o parte, cu toate ca in mod democratic alegatorul decide daca voteaza un partid care si-a ales candidatii meritocratic sau democratic. Alegatorul din fiecare mediu este reprezentat prin cei pe care alege sa ii voteze. Faptul ca partidele isi aleg listele de candidati pe ce „merite” sau principii doresc ei nu inseamna nimic fara ca acestia sa castige voturi. Nimeni nu opresete un partid sa isi faca campanie spunand ca isi alege democratic candidatii. Daca asta este ce doresc masele, partidul acela va lua voturi. Un exemplu simplu pentru momentul prezent in Romania: coalitia de guvernare a produs un guvern exclusiv din barbati. Drept urmare, cel putin 50% din populatie si de fapt mai mult decat atat au toate motivele sa nu mai voteze la urmatoarele alegeri aceste partide.
    – Autorul pune in aceeasi oala meritocratia cu plagiatorii de doctorate. Meritocratie in politica nu inseamna neaparat un doctorat. Meritocratia in politica poate insemna extrem de multe altele. Doctoratul facut pe bune inseamna doar o oarecare competenta in acel domeniu si nu faptul ca esti un bun administrator al banului public.

    • exact la aceleasi lucruri ma gandeam si eu. Femeile sunt sunt mai mult decat 50% din populatie, deci ar putea cu usurinta sa aleaga cel putin 50% femei. Faptul ca procentul respectiv nu apare intr-o tara in care nu este ingradit dreptul la vot si nu sunt fraude electorale majore inseamna fie ca legile electorale is proaste, fie ca femeile nu au un mesaj coerent sau atractiv pentru alte femei, sau toate la un loc
      Eu mai degraba m-as concentra pe schimbarea legislatiei electorale cu alegerea primarilor in 2 tururi si un sistem uninominal decat pe cote stupide care nu au funtionat niciodata.
      Dar daca tot vorbim de cote si reprezentativitate, de ce nu pune si cote in funtie de contributivitatea la buget\: de ex eu cu salariul de 5 ori mai mare decat cel cu salariul minim de ce nu as avea votul de 5 ori mai puternic ca respectivul ?

  2. Sa punem cote de mecanici cu ochi verzi. E o nedreptate ca 90% din mecanici au ochi albaștrii și căprui. Cei cu ochi verzi sunt o minoritate. Sa numim democratic în fiecare service auto un mecanic cu ochi verzi. Nici nu contează dacă știe mecanica, se descurca el. Contează doar sa aibă ochi verzi. Cind vom ajunge la o cota de 30% mecanici cu ochi verzi, vom simți democratic ca s – a făcut dreptate. Nu contează ca 30%din mașinile reparate de ei vor face accidente sau nu vor funcționa. Democrația necesita sacrificii din partea întregii societăți.

  3. Ar trebui lucrat cu materialul clientului. Cu acelasi cinism cu care o bolsevika iti spune urlind isterizata: „my body, my choice” – cind e vorba de avorturi si „your body, my choice” – cind e vorba de vaccinuri.

    Daca o judecatoare americana, candidata la un loc in Curtea Suprema a SUA, nu are nici un criteriu care sa-i permita sa distinga intre un barbat si o femeie si umbla vorba in tirgul-balamuc care e lumea de azi ca fiecare este ce crede el ca este la un moment dat (barbat gravid, femeie cu barba, pompier cu PhD extensibil, fier de calcat vegetarian, friptura de fasole etc.), indiferent de cromozomii sexuali si de organele genitale cu care s-a nascut, pai atunci x% din candidatii barbati ai fiecarui partid sa se declare fain-frumos femei, ca sa le iasa procentajul conform legii si… ce-a zis Gheorghe. Daca e circ, circ sa fie!

    Nu exista nici un motiv ca cineva sa respecte o astfel de lege complet idioata.

    Multa vreme am crezut ca teatrul lui Eugène Ionesco e doar inca o aiureala modernista. Dar lumea de azi e intr-o stare mult mai rea decit cele mai absurde idei care i-au trecut vreodata prin minte lui Ionesco.

    • Simpatică și totuși directă relevarea dublului standard din introducere, Korina. Doar că, antitetic bolsevikăi dumitale, inevitabil există și fundamentalista care gândește pe dos și decide in cazul avorturilor „your body, my choice” iar in problema vaccinurilor „I do not care about you”.
      In realitate, o mișcare pro-vaccin care să susțină obligativitatea acestuia, din fericire nu a avut niciodată dimensiunea care să determine necesitatea evocării ei.

    • Yes sir (ma’am)! Aprob cu majoritate de voturi.

      Oricând putem manipula criteriile fie ele democratice, meritocratice sau prostatice. Şi oricare dintre aceste sisteme – plus multe altele – pot fi fentate sau corupte.

      Să nu uităm nici corupţia din China imperială care a dus la decăderea şi deschiderea forţată a Chinei de către puterile coloniale în sec XIX. Apropo de un alt sistem birocratic perfect pus la cale de PCC.

  4. O dezbatere binevenita cu o temă ce cu greu poate fi decisă. Felicitări autorului!
    Părerea mea este ca ambele criterii trebuie considerate. Inevitabil, unul dintre ele va deveni primordial, dar important este ca acest lucru sa se producă in decursul timpului, in mod natural, prin mecanisme ce țin de minima intervenție. Pentru asta sunt necesare două faze și trebuie evitat, cel puțin in perioada inițială, subiectivismul electoral. Încă nu exista o instanță sau o supra-autoritate care să poată estima cine merită mai mult sufragiile. Pentru ca electoratul să poată alege conform aspirațiilor și criteriilor proprii, oferta electorală trebuie sa fie cât mai cuprinzătoare si echilibrată. De exemplu, dacă electoratului i se oferă exclusiv bărbați peste 60 de ani cu studii superioare sau numai femei cu studii medii, casnice și sub 30 ani, atunci nu prea are între cine alege.
    Criteriul meritului este deci greu sa fie obiectiv de la început, chiar dacă fiecare partid poate decide, prin procedură internă, care sunt cei mai valoroși reprezentanți pe câte îi poate oferi alegătorilor săi. Criteriul democratic este însă mai ușor de realizat cu obiectivitate in faza inițială. O ofertă electorală echilibrată dpdv demografic este mai ușor de conceput și motivat.
    Ca urmare, obligativitatea ca partidele să recurgă simultan, începând de la o legislatura viitoare, la un reset electoral și să ofere alegătorilor candidați care să oglindească cât mai fidel structura demografică a țării, nu ar fi o problemă. Urmând ca, treptat, criteriul democratic să fie eliminat și înlocuit cu un mix in care raportul dintre acesta și cel meritocratic sa fie, simultan cu alegerea candidaților, stabilit de electorat. Eventual, algoritmul poate fi repetat la fiecare n legislaturi.

  5. Aspectul cel mai important> se cer cotele de gen doar pentru functiile de varf, nu si pentru cele de jos (cum comenta cineva, de ce nu se impun cote de gen in minerit, de exemplu?).

  6. „… definește politica drept procesul prin care decidem, colectiv, cine primește ce, cum și când.” Bună definiția, nimic de zis. Doar că acel „decidem, colectiv” pare prea încărcat semantic în raport cu realitatea, iar astfel definiția cam pică în gol. În realitate, noi, oricâți şi oricine am fi, nu decidem câtuşi de puțin cu privire la cine primeşte ce, cum şi când, decidem doar cu privire la decidenții care vor stabili cine primeşte, cum şi când. Din start, reprezentativitatea e complet înlăturată, asta pe lângă faptul că „noi”, cei care decidem, ne împuținăm tot mai mult de la un rând de alegeri la altul. Cât priveşte meritocrația, păi, „noi” nu decidem nimic cu privire la „produsele” de pe „taraba” politicii, decidem doar în funcție de ceea ce se găseşte la un moment dat pe „tarabă”, ceea ce este, iarăşi, decis de alții, adică de „ei” înşişi. Ar putea fi, totuşi, făcută funcțională definiția de mai sus a politicii? N-ar fi imposibil, zic şi eu aşa, doar că centrul de greutate al discuției ar trebui deplasat dinspre „ei” înspre „noi”. Vreau să spun prin asta că mi se pare irelevant dacă decidenții cu privire la cine primeşte ce, cum şi când trebuie să fie merituoşi sau reprezentativi, atâta vreme cât aproximativ jumătate din valoarea produsă de către „noi” este administrată de către „ei”, iar „noi” nu prea avem habar cum anume se face asta. Curge multă cerneală, curent electric şi broadband pe subiectul întâlnirii dezirabil perfecte dintre oferta sistemului de educație şi cerințele de pe piața muncii, fără a se ține seama de un adevăr extrem de simplu: chiar şi performanța de a avea 100 % grad de ocupare în câmpul muncii a tuturor absolvenților oricărei forme de învățământ lasă neatinsă problema aptitudinii de a face alegeri în privința jumătății din valoarea produsă care e administrată de alții. Altfel spus, „noi” am vrea ca toată lumea să aibă de lucru şi un venit asigurat, ne plângem când tineri cu studii absolvite nu reuşesc să muncească, dar nu vedem că, în condițiile în care cam jumătate din ceea ce produce un individ activ pe piața muncii e administrat de ei, de „decidenți”, nici familia, nici şcoala şi nici viața nu te învață mai nimic despre cum anume se face această administrare. Aproape jumătate din salariul mediu brut, plus o grămadă din destinațiile posibile ale celui net se varsă în puşculițe pline de bani publici administrate de ei, de „decidenți”, or cât la sută din educația primită, indiferent de sursă, pregăteşte individul pentru asta? De-asta, la drept vorbind, afirmația că „noi” decidem, colectiv, cine primeşte ce, cum şi când e exagerată. Căci dacă asta s-ar întâmpla pe bune, cred că „noi”, cei ce decidem, am avea destulă minte ca să vedem că disputa dintre meritocrație şi reprezentativitate e sterilă câtă vreme deciziile luate duc undeva.

  7. Problema e falsă și pleacă de la votul pe liste de partid, butaforia care le este vândută cetățenilor de post de democrație. Partidele nu au nicio legitimitate în fața societății în ansamblu, partidele au legitimitate doar în fața propriilor membri și e normal ca ele să existe doar în virtutea dreptului la liberă asociere.

    Majoritatea țărilor europene sunt astăzi partidocrații, ele nu mai sunt democrații autentice. Într-o țară ca România, partidele sunt unite împotriva cetățenilor, pentru că membrii de partid sunt loiali șefului care îi pune pe liste, nu cetățenilor care se presupune că îi aleg.

    Cotele de gen sunt doar o formă de a distribui ”mai echitabil” privilegiul de a fi incluși pe listele de candidați, de care se bucură membrii de partid. Însă în practică, femeile sunt mai puțin interesate de ”treburile cetății”, după cum se poate vedea foarte bine chiar pe platforma asta. Introducem cote de gen și aici? :)

    Dacă fiecare ales și-ar obține legitimitatea nominal, direct la urne, în fața cetățenilor, discuția despre cotele de gen ar fi superfluă, ar candida oricine și cetățenii ar alege persoana care li se pare mai potrivită. Dar Europa de azi e marxistă până în măduva oaselor, partidele au confiscat complet procesul politic (”Partidul e în toate”, deviza lui Ceaușescu) așa că privilegiile noii nomenklaturi (nobilimea socialistă) trebuie distribuite ”mai echitabil”.

  8. Cind se vorbeste de meritocratie vs democratie cred ca e de subliniat ca asa-zisa meritocratie nu ofera vreo elita, in sensul de candidati care sa fie la virful piramidei domeniului respectiv. Sa sarim peste exemplul doamnei Dancila si sa aruncam o privire la Comisia EU, cu dna von der Leyen. Sint femei, au ajuns la virful piramidei dar poate cineva sa spuna ca ar apartine meritocratiei? Toate discutiile despre cum sa ne alegem politicienii sint inutile atit timp cit la virf apar oameni avizi de putere, incompetenti si care isi servesc propriile interese ori interesele unor grupari profitoare si nu ale majoritatii populatiei. Totul indiferent de sexul lor.

    Priviti „Borgen”, un serial politic danez foarte bun, si vedeti acolo discutia privind introducerea cotelor de gen in intreprinderile private, un pas mai departe decit cotele de gen in politica. Eu am vazut cum functioneaza asta in cazul firmei mele si nu a fost departe de situatia Vioricai Dancila:)

  9. Solutia cea mai simpla, simplificarea, usurarea accesului la alegeri. Mai putine conditii/semnaturi etc. Da, la inceput poate va fi o inflatie de candidati, dar se va vedea ce prefera electoratul dintr-o oferta mult mai diversificata.

  10. Controversa nu e vorba atat despre meritocratie vs reprezentativitate (si eu inclin spre reprezentativitate), cat despre criteriile de reprezentativitate.

    Eu imi doresc un parlament reprezentativ in ceea ce priveste ideile, viziunile politice, ideologiile, nationalitatile, credintele, limbile cetatenilor romani. Chestiunile superioare ale fiintei umane. Nu reprezentativ in ceea ce priveste sexul, hormonii, prevalenta diabetului si colesterolul. Daca vrem doar reprezentativ si nu ne pasa de criterii, atunci sa alegem aleator 600 de oameni de pe strada, e statistic cel mai bun estimator.

    Sa nu uitam ca Johannis, barbat, de etnie germana, credinta evanghelica, a fost mai reprezentativ pentru majoritatea alegatorilor decat Dancila, femeie, romana, ortodoxa. Oamenii se simt reprezentati prin ideile comune, nu prin sexul comun.

    • Bogatul nu crede săracului, nici sătulul flămândului. Năzuințele, ideologiile și așteptările fiecărui cetățean se datorează atât poziției sale in societate, cât și sexului, hormonilor și stării sale de sănătate. Nu există metafizica fără suport fizic, iar cireașa fără tort nu are valoare.
      Ideologiile, Naționalitățile și limbile se presupune a fi deja reprezentate de partidele parlamentare. Individual însă lipsește capacitatea de înțelegere a nevoilor cetățenilor in parte. Poate că există argumente și pentru “chestiunile inferioare”.
      După revoluție fiecare cetățean român a primit cupoane de “acțiuni” pe care le-a folosit după dorință. Piața a hotărât dacă au investit bine sau nu, dar inițial au primit toți aceeași valoare.

  11. Cotele de gen, fie ele si la virf , nu au in componenta lor decit aducerea pe picior de egalitate a tuturor membrilor ce compun societatea si vizeaza schimbarea ideologica ce mentinea , in functii , importante ,doar un anumit segment social . Putem compara aceste cote de gen cu momentul in care femeile au obtinut dreptul de participare la vot . Meritrocratia nu are nici un amestec in asta. Modelul, cu referire la politica si modul ei de reprezentare , aflat de secole in functiune este greu de schimbat si asta nu se poate face decit daca avem un impuls initial .Este doar un inceput ce doreste a oferi genului posibilitati viitoare de a fi remarcat .Cotele de gen reprezinta un indemn la schimbare , un indemn adresat celor care traiesc inca in bula trecutului acolo unde barbatul comprima intreaga decizie politica in societate .Reprezentarea politicului in societate nu este neaparat parte a meritocratiei personale decit in masura in care aceasta se refera doar la dorintele , pe segmente de cetateni , electoratului .Politica , ne spunea cineva , este o vesnica razbunare .Vedem cum asta se intimpla, chiar sub ochii nostri ,in Ucraina .

  12. e destul de clar ca orice „principiu” poate si va fi pervertit atunci cand miza este puterea politica.
    Fie ca vorbim de meritocratie, fie de democratie, as promova insa doar doua aspecte:
    1. meritocratia evaluata drept contributia directa la binele comunitar – exemplu valoarea taxelor platite (un sportiv, un actor sau un artist poate fi la fel de valoros ca un prof dr ing academician)
    2. democratia ca reprezentativitate reala – adica nici un „reprezentant” sa nu poate fi numit in functie fara cel putin 50% din voturile celor cu drept de vot (nu a celor care voteaza), cu 3 zile de vot si amenzi pentru absenteism, dar si cu „vot alb”

  13. În ceea ce privește Parlamentul, nu văd necesitatea „impunerii”. Partidele care doresc aplicarea cotelor de gen pur și simplu pot să își pregătească listele de candidați conform cu acest principiu. Cele care nu doresc vor fi, evident, votate doar de cei care nu doresc aceste cote, pentru că bineînțeles că și poziția lor trebuie reprezentată. Surprinzător, partidele care vorbesc despre cote nu au aplicat aceste cote la listele proprii de candidați, dar asta nu ar avea de ce să ne mire câtă vreme toate partidele parlamentare, în prinicipiu democratice, suferă inclusiv de un deficit democratic în viața lor internă. Proverbul bătrânesc despre „ce ție nu-ți place…” e mai profund decât credem noi :)

    • Tipul ăsta de argumentație e incorect din același motive pentru care nu putem spune „dacă consumatorii vor produse mașini nepoluante atunci n-au decât să le cumpere, dar nu trebuie să existe limite legale de noxe”.

      Problema pe care încearcă să o rezolve cotele este presupusul sexism sistemic al societății care consideră, pe nedrept, că femeile sunt inferioare în poziții de autoritate. Premisa este că misoginii NU au o poziție politică legitimă care ar trebui să fie reprezentată politic.

      Dacă accepți premisa atunci partidul care acționează împotriva dorințelor „pieței” are un cost care nu e compensat de câștigul electoral, pentru că dacă ar fi, dacă alegătorii ar crede în necesitatea promovării femeilor, atunci problema s-ar rezolva de la sine. E o problemă clasică de opțiune publică, exact cum e combaterea poluării, colectarea taxelor și producția de bunuri publice etc. – mâna invizibilă nu le poate rezolva.

      • Din păcate, tocmai ”producția de bunuri publice” vă cam strică argumentația. România e plină de bunuri publice care nu folosesc la nimic, dar au fost produse pentru a sifona bani publici.

        Dacă 50% dintre parlamentarii români ar fi surori de-ale Elenei Udrea, sunteți convins că România ar avea de câștigat?

        Odată ce nu există interdicții exprese în privința candidaturii femeilor, ”mâna invizibilă” poate fi lăsată foarte bine să decidă ponderea lor în Parlament. Dincolo de discursurile sforăitoare ale taberei progresiste, oamenii au o idee destul de realistă privind valoarea candidaților. Astrid Fodor e primar de ani întregi la Sibiu, iar asta nu pentru că ar fi impus cineva cote de gen, ci pentru că femeia chiar e apreciată de electoratul local.

      • Desigur că eu am exagerat un pic de dragul polemicii, dar tot mi se pare obligatoriu ca partidele care susțin cotele să le aplice ele însele. Pentru că altfel vorbim de demagogie; în construirea listelor au deplină libertate, iar dacă acolo unde nu au opoziție nu le aplică de ce să cred că ar fi sinceri când afirmă ce afirmă?

      • Câteodată mă gândesc ce rost are. Și totuși, o să formulez câteva observații, ca să punem lucrurile pe făgașul logic:
        – cum în societatea contemporană forța fizică nu mai are o relevanță majoră, e normal și chiar de dorit ca rolul femeilor în societate să crească.
        – discuția atunci se rezumă la două teme majore: 1. cum să împiedicăm discriminarea, cu alte cuvinte cum să promovăm egalitatea de șanse. Și 2, care mi se pare un punct delicat, dacă într-adevăr obiectivul este ca în orice domeniu repartiția pe sexe să fie 50% vs 50%, cu alte cuvinte dacă dorim să avem număr egal de zidari și zidărițe și de profesori și profesoare ( în domeniul învățământului preuniversitar, din experiența directă, procentul ajunge la peste 80% femei și 20% bărbați. De fapt unul din copiii mei are doar un profesor, restul profesoare, celălalt doi profesori. Asta mă cam încurcă, pentru că trebuie să mă comport cu cinste și să fiu un exemplu pentru ei, că alt bărbat nu au prin preajmă :) ) . Mai departe: a fi împotriva cotelor nu înseamnă musai să fii misogin, poate cineva consideră că educația în spiritul egalității de șanse e mai eficientă decât sistemul de cote. Nu știu precis cum e în politică, dar în IT de exemplu angajatorii ar angaja femei, bărbați, zombie, sconcși, inorogi orice ființă posibilă care știe să scrie trei linii de cod fără greșeală. Impunerea cotelor nu aduce nici un avantaj câtă vreme fetele nu se duc la Politehnică, pentru că nu ai pentru cine să le impui. Câtă vreme tinerele nu sunt convinse că pot și că vor să facă o carieră în IT sau în politică, ele nu se vor îndrepta spre aceste domenii. În IT e mai simplu, că angajatorii sunt privați, nu pot fi obligați, însă în politică rezultatul va fi în mod previzibil promovarea de politiciene-surogat, gen VIorica Dăncilă, în spatele căreia toți știam că stă de fapt Dragnea. Probabil și asta e o soluție, în final în cazul citat instinctul de conservare a fost mai puternic decât fidelitatea față de partid și cumva mandatul a fost mai puțin jalnic decât al bărbaților anteriori, dar nu cred că asta ne dorim. Probabil că dacă cineva ar reuși să o convingă pe Kovesi să candideze am constata cu surprindere că societatea românească nu e misogină chiar deloc, așa cum în cazul actualului președinte presupusa xenofobie a populației nu s-a adeverit, deși s-a încercat în mod explicit folosirea acesteia. S-ar putea ca presupusele păcate ale populației care votează să fie de fapt doar scuzele unor politicieni fără vocație… În final, m-ar fi interesat foarte mult un studiu care să ne spună rezultatele „cotelor” din învățământul universitar pentru romi. Eu personal nu cunosc nici un specialist rom care să fi beneficiat de ele, dar evident că asta nu înseamnă că ei chiar nu există și m-aș bucura să aflu că există. Avem deci la îndemână un experiment care ne poate spune multe lucruri despre sistemul cotelor înainte de a ne arunca orbește în alte experimente sociale…

  14. Cu alte cuvinte, avem din nou de-a face cu resurectia mediocritatii nivelatoare impotriva oamenilor de valoare, suprinsa atat de bine in „Revolta maselor” a lui Ortega Y Gasset. Articolul face confuzii majore intre democratie si egalitarism, uitand ca democratia nemoderata de liberalism degenereaza in totalitarism si dictatura majoritatii („democratia populara”). Spre asta ne indreptam, cu aceasta prosteasca presiune a egalitarismului si a combaterii elitelor.
    Si, apropo, nu am citit in viata mea o carte mai proasta decat „The Tyranny of Merit” !

    • Cine este cu adevarat merituos, nu se considera deasupra altor oameni. De ce? Pt ca stie ca nu este infailibil, stie ca poate gresi.
      Vorba Sabinei Yamamoto, „Si maimutele pot cadea din copaci” si a proverbului japonez citat,’ Chiar si cei virtuosi pot da gres”.
      Meritocratia este o teorie pseudofascista.
      Un om trebuie sa aiba caracter si calitati morale inainte de a avea diploma. Si daca are caracter si calitati morale, el nu o sa se auto-situeze deasupra altor oameni si o sa respecte democratia. Despre ce vorbim? Democratiile liberale Occidentale, cultura Occidentala respecta democratia. Magna Carta Libertatum 1215. Meritocratia a aparut odata cu socialistii de sampanie, in ultimii douazeci – trezeci de ani, ca o mutatie in organismul democratiei.

    • Intotdeauna ma emotionez si ma ingrijorez cand citesc ca alti oameni se ingrijoreaza de soarta elitelor din Ro. :)
      Secerarea periodica a spicelor mai inalte e o traditie in multe culturi. E o idee foarte veche, da stabilitate sistemului, asemuind eltele cu o anomalie de nedorit si nicidecum cu valoarea. Egalitarismul, imho, are legatura in primul rand cu „distrugerea” conceptului de free will. Foarte putina lume mai crede in el, dintr-o multime de motive. Nu-si are locul in stiinta, in realitate – e cel mai des folosit.
      Apoi eglitarismul e accentuat in zonele unde majoritatea oamenilor cred ca au un suflet. Sufletele nu fac parte din realitate si daca nu exista free will nu au cum sa fie decat egale – mi se pare o alta explicatie OK.
      Prin urmare, daca vrei sa indulcesti egalitarismul trebuie sa ataci cel putin una din bazele lui: asumptiile stiintei ori existenta sufletului.
      Eu nu m-as grabi, considerand ce fel de elite are Ro; poate patesc ceva.

    • Comunistii aveau cote si un limbaj artificial, obligatoriu , care incepea cu tovaras, tovarasa si se termina cu traiasca si infloreasca. Imi teroriza neuronii. EU are acelasi limbaj de lemn, rupt de realitate si adresat unor lucruri care nu exista, nu oamenilor din fata vorbitorului.

  15. Bolsevicii si comunistii au implementat din plin inclusiv sistemul reprezentativitatii democrate (conform intelesului acordat de autor). Elitele au fost epurate in lagare / inchisori politice, facandu-se loc in forurile de conducere multor membri alesi din randul maselor populare largi. La ce rezultate s-a ajuns in cateva decenii, se stie foarte bine..

  16. Cota de gen este o oroare, dar daca ar fi adoptata de Parlamentul Romaniei ne putem aduce aminte de faptul ca din cam aceleai considerente la finele anilor ’30 a fost adoptata o legislatie „reparatorie” pentru ca nepermis multi „jidani” (limbajul epocii) erau reprezentati in universitati in dauna „romanasilor” nostri, ca trebuie sa avm o reprezentare proportionala. Chiar ne dorim asa ceva? Chiar ne dorim o reimtoarcere la perioada cind in comitetele P.C.R. erau alese un numar „”corespunxator” de femei, minoritari etnici (cei sexuali aveau toate motivele sa-si tina gura). intelectuali etc.? Bref, orice interventie exterioara (prin lege) nu poate fi denumita decit discriminare, or orice discriminare, chiar si cea „pozitiva”nu poate fi decit daunatoare.

  17. O tema interesanta, bine tratata. Si comentarii de bun simt.
    Cred ca trebuie sa plecam de la modul in care se dovedeste meritocratia. Aici e buba. Daca e vorba de examene, sunt irelevante. Multi oameni care iau examene dure, nu stiu ce sa faca in practica. Daca e vorba de diplome, stam si mai rau: mita si plagiatul au schimbat fata doctoratelor in ultimii 30-40 de ani. Mai ales la noi.(Nu mai vorbim de manipularea examenelor -nu comunicarea temei, anterior, favoritului-; cand vin mai multi concurenti la un concurs -sunt cazuri cand vine doar unul…-, stiind din actele depuse ce parti tari si slabe au candidatii, se da ca subiect o tema favorita a „alesului”, deja.)
    Daca se introduce o perioada de 10-20 de ani de practica, in care meritocratii sa-si dovedeasca meritele si apoi sa candideze, lucrurile ar fi mai corecte.
    Cred ca ar trebui sa privim evolutia istorica a fenomenului. Meritocratia si-a facut aparitia, si s-a impus, in fata obiceiului cumpararii posturilor. Daca renuntam la meritocratie, revenim in epoca de final a feudalismului, cu copii carora parintii le cumpara regimente, posturi inalte etc.
    Dispretul fata de meritocratie este tipic regimurilor totalitare (fasciste, comuniste, dictaturi militare) in perioada timpurie. Poate ca ar trebui sa semnalam acest mic amanunt si sa lasam disputele de acest gen.(Este adevarat, in perioadele tirzii, consolidate, regimurile respective se retranseaza in spatele „profesionalismului”. E o situatie bizara si e bine sa o subliniem in evolutie.)
    Desigur, fiecare partid isi promoveaza oamenii lui, urmind ca electoratul sa decida. Din pacate, avem un electorat fanatizat, care nu iese din sloganurile deprinse in anumite vremuri. Semn ca munca de la om la om este mai importanta si eficienta decat mass-media. Ceea ce ar justifica -pina la un punct- teoriile „democrate”. Dar asta e alta discutie.

    • Din pacate, avem un electorat fanatizat …

      Dimpotrivă, eu zic că avem un electorat foarte decent, care refuză să se mai prezinte la urne. ”La ce să mergi la vot? Oricum se aleg ei între ei” zice omul obișnuit. Asta înseamnă electorat fanatizat?

  18. 1.” Meritocratizarea politicii duce la deconectarea elitelor de popor, cel din urmă ajungând să se simtă străin de elitele care au ajuns să îl conducă.”
    Nimic nu impiedica „poporul” instrainat de elitele sale, sa se organizeze politic pe criteriile reprezentativitatii: atatia muncitori, atatia tarani, intelectuali, femei, romani si de alte nationalitati…Daca nu ne suna cunoscut, cumva, putem sa mai incercam o data!
    PS1. In parlamentul Ro., minoritatile , „altele decat….,” au locurile asigurate, indiferent ca-s votate sau nu.
    PS2. ” …reprezintă decât o…”. De evitat.

  19. Dacă sunt bărbat şi lupt pentru ca femeile să nu fie discriminate, sunt reprezentativ pentru bărbați sau mai degrabă pentru femei? Cu alte cuvinte, contează genul sau convingerile?

    • Contează conformismul, din câte se pare. Cum zice guvernul, așa trebuie. Exact așa e și în Rusia, fără supărare. Doar că acolo guvernul zice altceva, însă mecanismul e același.

  20. Politicienii sunt alesi, dau socoteala si sunt servitorii cetatenilor. Nu, invers.
    Lipsa de respect fata de om, aroganta si infatuarea, ura si dispretul fata de om – nu exista in principiile democratiei liberale Occidentale. Multi aspiranti la putere absoluta, care dispretuiesc omul si/sau se cred Ubermensch, vor sa elimine democratia din democratia-liberala. Nu trebuie lasati. Cine stie cat de cat istorie, stie unde duce o asemenea teorie in politica.

  21. Am afirmat ca meritocratia este o mutatie nefasta recenta a politicienilor socialistilor de sampanie si a multor escroci in economie si afaceri.
    Am afirmat ca meritocratia este o teorie pseudofascista.
    M-am straduit sa nu merg inapoi pana la sursa adevarata care este Plato dar s-ar putea ca tocmai acest demers sa fie cel mai clarificator.
    De ce vor unii sa distruga democratia liberala Occidentala, cea care s-a dovedit cea mai buna forma de societate pt majoritate oamenilor? Ca sa o inlocuiasca cu ce?

  22. Sa nu uitam ca si comunismul -inclusiv Ceausescu- , dupa anii ’68-’70, doreau o reprezentare proportionala a sexelor in toate organele de conducere; de partid si de stat; cat de bun a fost sistemul, spuneti domniile voastre!

  23. In general, elitele politice sunt o combinatie de elite economice si intelectuale; deobicei, in aceeasi persoana. Adica, de bani si diplome. Problema este ca intr-o tara asezata, cei cu diplome fac banii; in celelalte, cei cu bani „fac” diplome.

  24. Cum am mai scris (prin alte parti) : sunt mai putine femei in politica, fiindca , multe dintre femei considera politica ceva cam … „masculin” (adica cam o prosteala a barbatilor -motiv de barfa, urlete si spritz. Ceva cam ca suraburaitul la o masina .. asa sa se fale in treaba …ciii )

    Dar cand o femsie merita, atuinci merita. Si se impune si in sociatetati … ultra masculine. In China, pe la 1800 , o femeie s-a impus : sefa de pirati, 1000 de nave , 80.000 de luptatori! O adevarata Lady Dragon, dar mai mult dragon ….

    Sau hai mai aproape de noi… va zic ceva numele de Golda Meir ? ISraeleul nu era chiar cea mai femista societate.. si totusi Golda! Despre ea un vecin de la meu plt mj zicea plin de respect „ce muiere ! Asta face instructie si cu un pluton de generali!!!!”

    In Anglia erau cluburi in care femeile nu intrau. Nici ca sevitoare! Dar partidul care freccventa astfle de cluburi a ;laues-o in fruntea sa pe Margaret Thatcher … O dpmana care, totusi avea miciile ei vicii -era acuzata ca ii plac cam mult submarinele nucleare dotate cu SLBM….

    In India a fpots Indira. Nu era cazul „sa o calci pe coada” ….

    De Pakistan ce sa zic? Sau Turcia .. Si totusi tin minte csa la o reuniune internatinala s-a obtinut o poza .. care ar fi „mers” si pe prima coperta a unei reviste „glamour” . Caci ambii preieri erau .. femei frumoase:Benazir Bhuto si Tansu Ciller . Nici Turcia si mai ales Pakistanu nu parea au promovat nicand femeile!!! (desi turcii au ceva experienta la femie „din spate”. Adica ele sunt „biciul” care motiveaza sultanii )

    Deci , in promul rand depinde de femei. Adica sa si vrea …”sa se prosteasca”

    A da… Sun5t rarea dar sunt si femei „puternice” . Si , in gnl astfle de exempolare sunt aceptate de barbati mai usor decat credeti . Sub unele aspecte sunt „mai comode”

    • Femeile sunt mai puțin mânate de idealism și de palmares, ele sunt mai pragmatice. Pentru bărbați adesea succesul este să ajungă într-o poziție cu vizibilitate, chiar dacă rezultatele pe care le livrează apoi sunt modeste. Femeile nu irosesc resurse pentru astfel de curse, scopul nu merită. Dar dacă pot obține un astfel de post investind puțin și păstrând majoritatea resurselor pentru schimbări, atunci devin foarte interesate de o candidatură.
      Problema cea mare este că într-o lume în care marea majoritate a posturilor de decizie sunt încă ocupate de bărbați, trebuie să găsească inițial sprijin tocmai din partea acestora. Ori bărbații din posturile de putere devin conservatori, nedorind modificări care le-ar putea amenința poziția. Nu e vorba de misoginism, cum afirmă unii, ci de inflexibilitatea de a gândi ca o femeie. Bărbații apreciază succesele mediocre ale altor bărbați, considerându-le superioare celor livrate de femei, își exprimă entuziasmul față de rezultatele deosebite livrate de aproape toate femeile ajunse în pozitii dominante, dar tocmai pe acestea le consideră excepții. Mai direct spus, Kovesi e excepție, Dancila e regula în ochii lor.

  25. Oamenii care nu se pot apăra fizic (femeile și bărbații cu nivel scăzut de testosteron) analizează informațiile printr-un filtru de consens, ca mecanism de autoprotecție. Ei, literalmente, nu se întreabă „este adevărat lucrul acesta?”, ci se întreabă „va fi OK pentru ceilalți părerea mea că acest lucru este adevărat?”. Aceasta labilitate emotională îi face foarte maleabili la consensul fabricat prin forță brută; dacă fiecare ecran pe care îl privesc spune același lucru, vor adopta acea poziție, deoarece creierul lor îl interpretează în sensul că toți cei din trib cred acest lucru. Doar masculii alfa cu nivel ridicat de testosteron și ne-neuroticii sunt de fapt liberi să analizeze noile informații cu filtrul obiectiv „este adevărat?”. Acesta este motivul pentru care o republică condusă de bărbați cu personalitate puternică este cea mai bună pentru luarea deciziilor. Democratică, dar o democrație doar pentru cei care sunt liberi să gândească.

    Ca să nu mai vorbim că, în situații extreme, care nu sunt rare în politică, femeile și bărbații cu nivel scăzut de testosteron te lasă pur și simplu baltă. Doar două exemple:

    La 30 august 1940, la Viena, era semnat dictatul impus de Germania şi Italia. Mihail Manoilescu, ministrul de Externe şi delegaţia care îl însoţea, în frunte cu Valer Pop, au dorit să argumenteze cazul ţării lor în detaliu. Însă, în momentul în care i-a fost pusă în faţă harta mutilată a României, oficialul român a leşinat. Oferta de „arbitraj” a lui Hitler îi oferea posibilitatea de a alege să o accepte sau de a se aştepta la un război cu Ungaria sprijinită de Axă. După ce şi-a revenit, ministrul de Externe şi-a pus iscălitura pe acest document, în timp ce Valer Pop a refuzat categoric să-l semneze.

    https://ebooks.unibuc.ro/istorie/istorie1918-1940/13-11.htm

    După atacurile teroriste de la Bruxelles din 22 martie 2016, șefa politicii externe a Europei, Federica Mogherini, aflată în Iordania, a început să plângă și a părăsit brusc o conferință de presă spunând că „astăzi este o zi dificilă”.

    https://www.dailymail.co.uk/news/article-3504515/EUs-Mogherini-overcome-emotion-Brussels-attacks.html

  26. Inca o incercare, amigos.
    1. Democratie = puterea politica in mainile poporului. Reprezentativa prin partide si vot popular. Bazata pe principiul ca toti oamenii sunt egali ca valoare umana si in drepturi ( = Egalitarismul). Nu inseamna dictatura majoritatii, nu inseamna ca roscatii minoritari sunt obligati sa mearga in picioarele goale in piata publica. Toti cetatenii sunt egali in drepturi care sunt inscrise in Constitutie, nu conteaza cine are putere politic majoritara , la un moment dat, toti respecta Constitutia.
    2. Meritocratie= puterea politica (si economica) in mainile celor care au „merite”. De dupa Plato si pana in 1972 = termen peiorativ. Imparte societatea in cei care au „merite” si cei care nu au. Pretinde selectia politica is economica a celor cu merite. Ce inseamna „merit”? Nu exista un raspuns clar. O data ce au capatat putere politica, pe cine reprezinta ei? Ce decizii politice iau? Dau socoteala cuiva? Meritocratia nu poate exista in democratie pt ca principiile sunt opuse si totusi exista intr-o stare intermediara de compromis. Asta este „elita politica” multimilionara, care se autodeclara superioara, multi socialisti de sampanie care traiesc in vile in zone ingradite, izolati de restul populatiei. Este cauza eliminarii clasei medii si divizarii societatii intre superbogatilor si restul cetatenilor – fara legatura intre ei. Este concubinajul imoral dintre puterea politica si avere ( politicienii mana in mana cu oamenii de afaceri).
    Care este diferenta dintre capitalism si meritocatie? Acelasi om care are succes in cariera in ambele situatii?
    In capitalism succesul este consecinta directa a muncii; in meritocratie, se pretinde ca munca sa fie consecinta succesului .
    Pseudofascism si escrocherie.

  27. Meritocratia este legalizarea discriminarii sociale pe criterii de „merit” si a concubinajului dintre putere politica si avere, este contrara principiilor democratiei liberale si a capitalismului – bazate pe principiul ca toti oamenii sunt egali ca valoare umana si au aceleasi drepturi. A cauzat in ultimele decenii inegalitati economice si sociale masive. Egalitarismul nu este comunism. Nu inseamna ca un analfabet devine director de scoala. Oamenii capabili au succes in capitalism fara a se declara superiori si a revendica putere politica. Capitalismul este bazat pe principiul competitiei , nu al retributiei egalitare, ca in comunism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marius Ghincea
Marius Ghincea este cercetător doctorand la Institutul Universitar European din Florența și expert în politici publice. Interesele sale de cercetare se concentrează pe natura consensului de politică externă în democrațiile avansate și legăturile dintre politica externă și factori culturali precum identitatea națională. Este de asemenea interesat de rolul opiniei publice asupra politicii externe și despre dinamica contestării ordinilor hegemonice internaționale. Predă un curs introductiv de relații internaționale la Johns Hopkins School of Advanced International Studies, Bologna și este activ în mediul de policy din România și străinătate. A studiat în România, Ungaria, Republica Cehă, Italia, Germania și Statele Unite.

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carti noi

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mastile-zeului-mastile-zeului-vol-i-1651660196.png

Editura Trei publica primul volum din monumentala lucrare a lui Joseph Campbell, Măstile zeului. Acest prim volum, în editie cartonată, este dedicat mitologiilor primitive. Al doilea volum va fi despre mitologiile orientale. Puteti cumpăra de la Bookfest această carte cu o reducere de 30 %.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro