joi, aprilie 18, 2024

Crăciun agitat și la PSD, și la ALDE

Nu asumarea răspunderii Guvernului pe Legea bugetului de Stat și pe aceea a Bugetului asigurărilor sociale de Stat pe anul 2020 a stricat digestia de după mesele îmbelșugate de Crăciun ale mai marilor din PSD.
În această privință, inșii cu pricina doar au mimat implicarea, mulțumindu-se cu sesizarea Curții Constituționale. Un fapt egal cu zero căci nici măcar servantul pesedist perfect Valer Dorneanu, declarat omul anului de revista pro-rusă Sputnik, nu mai poate face nimic de vreme ce președintele Klaus Iohannis are deja toate temeiurile legale în vederea promulgării legilor cu pricina.
Să ne înțelegem. PSD nu a introdus moțiunea de cenzură nu fiindcă s-ar fi înțelepțit peste noapte. Nu pentru că președintele interimar, dl. Marcel Ciolacu, ar fi fost cuprins de magia sărbătorii Crăciunului. Nu fiindcă PSD și-ar fi dat seama că nu are dreptul moral să comenteze de vreme ce în cei mai puțin de trei ani de guvernare a făcut România praf. Doar fiindcă așa a vrut pușcăriaul Dragnea și încă câțiva inși de aceeași teapă Nu, nici vorbă.
Oricât de mic le-ar fi IQ-ul și oricât de precară ar fi pregătirea politică a celor aflați acum în fruntea așa-zișilor social-democrați români, înțeleg și ei măcar aceste două lucruri :
1. PSD nu ar fi deloc avantajat de căderea prematură a guvernului Orban. Nu de alta dar asta ar putea reprezenta soluția prin care s-ar ajunge la alegerile anticipate pe care PSD nu și le dorește cu nici un chip.
2. Este în avantajul PSD ca guvernul PNL să rămână tot anul 2020 la putere. 2020 se anunță un an teribil de dificil așa că sunt pregătite condițiile ca PNL-ul să își frângă foarte ușor gâtul. Unde mai pui că sunt destul de mulți miniștri în guvern care parcă ar fi programați să dea zilnic rateuri, iar scadența e mai bine să fie amânată până la alegerile la termen din decembrie 2020.
Care au fost atunci preocupările politice consumate între sarmale, piftii și cozonaci ale celor de la PSD? În primul rând, lupta pentru șefia partidului care va ajunge la punctul culminant cu ocazia Congresul partidului ce se va desfășura la finele lunii februarie. Din câte se pare, dl. Ciolacu nu e ca și ales, pentru el Congresul nu va însemna doar o formalitate, un posibil rival la șefie putând fi fostul premier Sorin Grindeanu. Pe care organizația județeană Timiș l-a și scos deja la înaintare și care e susținut nu doar de dl. Cozmin Gușă, ci și de doamna Gabriela Firea. Adică de insa care s-a numărat printre primii care i-a înfipt d-lui Grindeanu cuțitul în spate pe vremea când executa supusă ordinele lui Liviu Nicolae Dragnea. Și vorbea despre acesta ca și cum ar fi fost cuprinsă de fior mistic.
Am scris de mult prea multe ori despre dl. Grindeanu. Nu văd defel în el nici cine știe ce model moral, cu atât mai puțin eroul pe cal alb confecționat în primăvara anului 2017 (lunile mai-iunie)de Realitatea tv și de subordonații d-lui Gușă. Adică domnii Hoandră și – hopa!- omniprezentul domn Rareș Bogdan. E adevărat. Dl. Grindeanu este mai spălat, mai curat, se tunde nu la frizer, ci la hair stylist, are chiar un pic mai multă carte decât dl. Ciolacu. Deși cu limba română nu este nici dumnealui în cei mai buni termeni. Însă nu știu cât de ușor va fi el acceptat de baronii PSD. Și mai ales de din ce în ce mai puțin sofisticatul, dar și mai rarefiatul electorat al partidului.
Șefii PSD au avut mare nevoie de colebil și triferment îndeosebi vineri seara. Atunci când au aflat că guvernul Orban a luat decizia de a desființa Secția specială. Celebra SIIJ. Însă nu a sărit ca ars numai dl. Marcel Ciolacu. Nu doar dumnealui a avut crampe stomacale. A transpirat abundent, și nu fără motiv, și dl. Varujan Vosganian de la ALDE.A amenințat insa cu condicuță în justiție Steluța Cătăniciu. SIIJ fiind una dintre cele mai ticăloase fapte comise în vremea guvernării PSD-ALDE. Adică exact aceea care cu ajutorul majorității parlamentare l-a făcut scăpat de rigorile justiției și pe posibilul vinovat de crimă Daniel Chirițoiu, dar și pe dl. Călin Popescu-Tăriceanu.
Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Alegeri parlamentare anticipate, alegerile locale în două tururi de scrutin ,eliminarea Secției speciale de investigare a magistraților , interzicerea cumulului pensiei cu salariul, eliminarea ajutoarelor sociale și a subvențiilor acolo unde nu se justifica , plafonarea pensiilor la un anumit nivel si eliminarea celor speciale ,sau impozitarea lor peste un anumit nivel valoric , corectarea tuturor greselilor pe tema JUSTITIE ,greseli facute de fosta guvernare , scoaterea din circuitul banului public a firmelor de casa ce detin contracte preferentiale , micsorarea aparatului administrativ la nivel de angajati si de entitati ce nu isi justifica existenta ,digitalizarea componentelor administrative ce reprezinta statul , o noua lege a pensiilor bazata pe contributivitate , o noua lege prin care votul universal sa poata fi exprimat de pe telefon sau de pe calculator (prin email ),o noua impartire administrativa a tarii concomitent cu comasarea tuturor satelor si comunelor ce nu justifica existenta unor entitati administrative (primarii ,consilii ),modificarea partiala a Constitutiei Romaniei,depolitizarea CCR, o noua modalitate de functionare si organizare a institutiilor de forta ale STATULUI ROMAN ,Vinzarea unor active ce apartin statului catre entitati particulare (statul este un prost administrator ), responsabilizarea tuturor componentelor umane ce determina functionarea statului prin asumarea raspunderii acolo unde fiecare se afla , respectarea deciziei populare ce a rezultat in urma referendumul privind existenta numarului de parlamentari , maximizarea puterii de decizie a presedintelui ca detinator efectiv de majoritate a voturilor din alegeri ,separarea cit mai clara a independentei puterilor din statul roman ,fara penali in functii publice si interdictia celor care au avut condamnari penale de a mai accede in aceste functii (o decizie automata pentru o perioada de timp ) ,o noua lege a invatamintului si a sanatatii si multe altele ce poate ar trebui facute in acesti viitori cinci ani .

  2. Ei na!

    „PSD nu ar fi deloc avantajat de căderea prematură a guvernului Orban”

    Dumneavoastra ziceti ceva perfect corect pentu un om care are un minim de logica in gandire, dar nu trebuie sa uitati ca mottoul pedesereului este faimosul „noi nu gandim!” pe care il zbierau in strada la inceputul lui 1990.
    Sa dea jos Guvernul Orban, si dupa aia vor mai vedea.
    Apoi:

    „la alegerile anticipate pe care PSD nu și le dorește cu nici un chip.”

    serios? Din 1946, komunistii sunt obinuiti sa FURE alegerile, asa ca infrangerile de anul acesta (la europarlementare si prezidentiale) nu ii descurajeaza de loc!

  3. Interesant articolul, dar aș îndrăzni o observație…

    Alături de ALDE-UDMR, un adversar înfocat al desființării Secției Speciale este Partidul Mișcarea Populară, împreună cu dl T Băsescu.

    Acum, sper să înțeleagă analiștii politici și formatorii de opinie de ce nu putut PNL să invite la guvernare Uniunea Salvați România. Guvernul Orban în alianță cu USR NU ar fi obținut niciodată învestitura, nici moțiunea de cenzură nu ar fi trecut, atât timp cât USR avea și are drept obiectiv politic desființarea Secției Speciale. Niciodată!

    Iar această desființare, indiferent ce spun Traian Băsescu, PSD-ALDE-UDMR și PMP, este cerută direct sau indirect de 85% dintre magistrați, de Comisia Europeană, MCV, Comisia Veneția. Avem nevoie ca Justiția să devină independentă.

    …Carevasăzică, să nu mai existe niciun dosar cu totul inept, în urma vreunei plângeri penale făcută la comanda PSD-ALDE-UDMR de site-ul Lumea Justiției (luju.ro), în care să fie vizați Frans Timmermans, prim-vicepresedintele Comisiei Europene, comisarul european pe Justiție Vera Jourova, Augstin Lazăr, procurorul general al României, dar și Angela Cristea, șefa reprezentanței Comisiei Europene în România, precum și pe cei care au tehnoredactat ultimul raport MCV din 13 noiembrie 2018, fiind acuzați de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual și comunicare de informații false.

  4. Singura preocupare a lui M Ciolacu este ciolanul și colacul. Intre tele încasarea indemnizatiei de revoluționar de Buzău. Prepozitia de își are rolul ei este precum un titlu de noblețe peiorativ. Exista revoluționari adevărați (la Timisoara, Buc, Cluj) dar si revoluționari de Buzău, Vaslui, Slatina, Tulcea, Alexandria, etc. Filmul lui Porumbescu S fost sau n-a fost ii descriu excelent pe cei de Vaslui, dar e la fel de bun si pentru Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro