Oare chiar “era mai bine pe vremea impuscatului”? Va provoc la cateva amintiri, doamnelor si domnilor, dintr-o alta epoca -putem recompune impreuna parfumul unor vremuri care au trecut? Sunt constient ca fac parte din ultima generatie care inca isi poate aminti (la limita) de cliseele unor epoci…Va invit sa fim tovarasi de depanat amintiri (iata un alt cuvant furat si denaturat de acea epoca) si de reconstituit o epoca Realismul detaliilor ne foloseste pentru a nu ajunge la denaturare. Anul trecut am scris despre ziua de azi (vezi aici), acum cred ca e necesar sa ne intoarcem la ziua de ieri. Ziua de maine este in asteptare permanenta in Romania…
Va amintesc de vremea pungilor de un leu, de vremea eugeniilor impachetate in hartie albicioasa si unsuroasa, de plasele de rafie cu dungi verticale, multicolore, cu care se mergea in piata, de magazinele unde te asezai la coada doar pentru ca vedeai coada – de vreme ce se asezasera atatia oameni, sigur “se baga” ceva. In preajma sarbatorilor se “bagau” mezeluri – desi inteleg ca noi timisorenii, cu Comtim-ul alaturea, eram privilegiati fata de restul tarii. In rest, te descurcai pentru mancare cu o combinatie intre ce aduceai de la tara, ce gaseai in piata si alte lucruri luate la vrac , din magazin. Daca “se baga” ceva carne si “prindeai” (chiar daca erau mai mult oase), ea era pusa cu simt de raspundere la congelator. Era folosita, cu parcimonie, pentru o perioada cat mai lunga. Ideea de a arunca alimentele, atat de banala azi, era aproape de neconceput. Romania inca isi platea “datoriile” externe – ultima transa in martie 1989.
Pentru cine tanjeste la vremea dinainte de 1989 putem aminti de celebra formula cu “alimentatia rationala” (si de Alimentarele care probabil erau create pentru a transpune in fapt teoria “stiintifica”). De pilda, uleiul varsat, turnat cu palnia din butoiase. Exista, ce-i drept, si varianta de ulei de floarea soarelui in sticle albe, verzi sau maronii cu etichete unsuroase, capsate la capete pentru a indica data de fabricatie.Un membru al familiei imi aminteste ca sticlele verzi si maronii erau pentru bere, dar erau folosite de fabricile de ulei in caz ca nu mai erau sticle albe. Pentru sarmale, aveam orezul luat direct din sac cu o lopatica metalica insalubra, cantarit apoi pe celebrele cantare cu carlig si arc de care iti agatai punga cu ce cumparai. Alternativa era cantarirea in acel cantar foarte mare (de obicei alb sau albastru) cu doua talere, din Alimentara. Mai putem aminti nelipsitele randuri si randuri cu borcane de mazare si bulion in conserva, alternate artistic cu ghiveci la borcan si tocana de legume.Am incercat sa gasesc o poza, dar ce e mai jos doar aproximeaza.
Pentru norocosii care aveau pile exista salamul de vara – cu zgarciuri mai fine si grasime alba, uscat, luat pe sub mana. Puteai lua doar o ruda- doua, o data si de multe ori, stand la coada, ramaneai cu buza umflata. Salamul de Sibiu exista arareoriin afara judetul respectiv (pe atunci teritoriul lui Nicu Ceausescu) doar daca erai foarte, foarte norocos – traditia cu acest salam e atat de adanc infipta in creierul nostru incat este ingredient aproape nelipsit, si dupa 24 de ani, in aperitivele de pe la nunti. Ce boierie, sa ai salam de Sibiu… Pentru cei mai multi exista parizerul – in ultima vreme si acela luat cu cartel (unii spun “ratie”), doar 2-300 de grame – este probabil motivul pentru care si azi romanii isi iau, in general, mai multe alimente decat au nevoie in aceasta perioada. Mai existau si celebrii pui de Gostat, sau puii ceva mai bine crescuti – pentru cei cu pile sau rude care lucrau la Avicola. Pentru nomenclatura, existau ficateii de la Casa de Comenzi.
In materie de dulciuri de sezon, existau “saloanele” – pralinele invelite in ciocolata in general facute la Kandia. Exista si ciocolatica din aceea rotunda cu eticheta de scufita rosie pe care copiii, desfacand-o, si-o puneau drept ceas. Nu se mai stie ce ora era in dreptul lupului sau al acelui bradut verde. Exista si ciocolatica Martinel, cu un gust incert si alte patrate invelite in ciocolata in care puteai sa nimeresti bucati intregi de zahar netopit. Pun pentru nostalgici o poza cu niste pufarine mai jos (nu le-am putut suferi vreodata), exista si Mentosanul, caramelele care iti rupeau dintii si tabletele de glucoza (100 de grame?) care se vindeau pe post de ciocolata. Ajunsesem in vremea aceea – sa ne facem singuri “ciocolata calda”cu cacao cu apa si zahar – dar folosind si cateva picaturi de esenta de rom cumparata de la Alimentara pentru prajituri facute in cuptor. O punga de dulciuri era un dar impartit de stat la fiecare copil – portocalele erau rare si bine primite, iar bananele erau inexistente. In vacantele de vara, bunicii cumparau de la cooperativa sateasca bomboane varsate (de obicei cu menta, deliciul era daca erau cu lapte). Se puneau intr-o punguta alba, dupa ce erau luate cu nelipsita lopatica de metal.
Daca vroiai suc (si nu vroiai sa faci socata in casa sau sa folosesti prafuri din plic pentru celebra Oranjada), aveai Cico sau Brifcor – cine ar putea uita vreodata micile depuneri de pe fundul unei astfel de sticle de suc galbui, la sfert? Sau usoara rugina care ramanea atunci cand dopul de metal se dadea la o parte?Singura zi in care am vazut Pepsi inainte de 1989, sub forma unei lazi cu 12 sticle la sfert a fost ziua in care implineam 4 sau 5 ani si a fost surpriza intregului eveniment, apreciat de intreaga familie. E atat de memorabil incat si peste 28 de ani ne amintim cu totii de foarte multe detalii din acea aniversare. Pe acea vreme, zvonul era ca nu e bine sa dai Pepsi la copii – contine cofeina si copii ajung prea agitati.
Pentru mine, ziua de nastere e in apropierea Craciunului, deci mereu am avut parte de un singur cadou, combinat…Mos Gerila era in vremea aceea o inventie fistichie pentru o tara in care religia era tolerata, barba lui Mos Gerila era din vata cu noduri luata de la farmacie. “Tovarasa” alinia copii la serbare intr-un fel care nu stiu daca se mai practica si acum. Cum locuiam la bloc, aveam program de apa calda si eram arondati unei anumite alimentare. Cine nu statea de la coada la lapte, risca sa nu primeasca. Laptele venea in sticle mari cu gura mare, rotunjita, acoperite cu o folie de aluminiu, sticle carate in carucioare de fier cu TV-urile (dubitele acelea de transport, botezate “Tudor Vladimirescu”). Daca de Craciun mergeam catre bunici intr-o duminica, trebuia sa ne alegem duminica in care cunostinta cu care mergeam avea benzina (ne trebuia o canistra suplimentara de 20 de litri in portbagaj si intr-un an s-a si varsat) si, in plus, era duminica in care automobilul cu sot/fara sot putea circula. Automobilul era aproape invariabil Dacia 1300, desi aveam un unchi cu o Dacie 1100 rosie si altul care a ramas fidel ani de zile Trabantului.
La medic se mergea cu Kent, cate-un pensionar fuma Carpati fara filtru cu o ravna demna de o cauza mai buna (deh, bani de BT de unde?), apa calda era cu program, sapunul era Cheia sau Stela, atunci cand nu era sapun de casa.Becurile de rezerva se cumparau in seturi de cate 10, pentru ca nu se gaseau mereu.Acele din spitale se fierbeau (sterilizau cica), avortul era interzis categoric si pedepsit penal, portretele tovarasilor tronau in orice scoala si in orice manual, odele erau nesfarsite, Albumul Duminical continea o jumatate de ora de desene animate, in rest programul TV era de doua ore si se termina cu sunetul acela ascutit pe care este imposibil sa nu vi-l amintiti (“vizita tovaraseasca si prietena in Iran a tovarasului Nicolae Ceausescu, secretar general al Partidului Comunist Roman, presedintele Republicii Socialiste Romania si comandantul supreme al fortelor armate”). Teleenciclopedia putea fi uneori urmarita, in lectura lui Lucian Florian Pitis, pentru ca in rest lecturi de Jules Verne si Ciresarii reprezentau limitele unui copil. Dupa Revolutie, perioada comunista a parut atat de “buna” incat guma Turbo, blugii turcesti si nimicurile de orice fel pareau irezistibile. Vorba unor afaceristi care au inceput cu celebrele buticuri la inceputul anilor ’90: “Se cumpara aproximativ orice vindeai”.
Stiu, daca nu va place toata povestea cu Craciunul si vremurile ceausiste, poate va ganditi la limonada facuta cu Helas si va mai trece.Unii spun ca atunci nu prea aveai ce sa cumperi cu banii, iar acum ai de cumparat cat vezi cu ochii, dar nu sunt bani. Mai tehnic Institutul pentru Calitatea Vietii ne explica intr-o serie statistica despre castigul salarial real, care a depasit abia in 2007 pe cel din 1989. Romania inca mai socoteste ce a castigat dupa 24 de ani, avand cu 3 milioane de locuitori mai putin. Poate si de aceea, am mai putina rabdare cu nostalgicii, in preajma Craciunului. Vreau sa traiesc intr-o tara unde burdusirea frigiderului de sarbatori nu mai reprezinta o miza.
Craciun Fericit si La Multi Ani!
Update 1
Special pentru cititorul “unu’ vechi” – o cititoare imi trimite poza unei vechi cartele de paine . Nu cred ca ne e dor de asta, dar poate dvs. aveti o alta opinie.
UPDATE 2
DanielS spune:
Acolo in comunism am fost martor. Stiam ca nu traiesc in lumea mea. Stiam ca sint martorul viitorului. Eram tinar. Dar de cum am vazut, am stiut ca imaginea aceea simbolizeaza prostia omeneasca maxima. Absurditatea absoluta. Sintem campionii absurdului.
Raioanele de piine si carne, cele goale. Traiam intr-un oras mare al tarii. Dar existau ore si uneori zile cind aceste raioane erau ABSOLUT goale. Nici un produs la vinzare. Nimic. Incredibil!!! De acolo se aprovizionau mii de oameni zilnic sau saptaminal. La un moment dat se forma coada. Inca nu se vedea nimic la vinzare. Dar oamenii stiau ca in spate se adusese ceva. Nu toti stiau ce se adusese. Nici nu era prea important. Era de mincare. Fara mofturi. In schimb inghesuiala. Oamenii se inghesuiau, tineau aproape. Pachete de carne treceau catre rude, peste capetele celor care inca nu cumparasera. Iesirea din rind era proba olimpica. Ca o apa care se inchide imediat ce iesi afara.
Eram caliti. Frig si foame. Eram puternici fizic. Nimeni nu murea de foame, dar spectrul mortii nu era chiar departe. Aveam o datorie. Sa mincam. Sa raminem in viata. Sa nu contrazicem partidul. Sa cumparam chibrituri. Si astea se gaseau cu intermitenta.
La televizor traiam bine. Toata lumea lauda viata frumoasa si imbelsugata. Multumeam partidului unic si mai ales conducatorului iubit. Ne luase si televiziunea. Ramasesem cu doua ore pe zi de televiziune. Excelent! Suficient cit sa multumim regimului vreo ora si jumatate. Grozav! Eram fericiti.
50% dintre romani regreta comunismul. Tara absurdului cinta imnul “Desteapta-te romane”. De sute de ani cintam imnul asta. La bine si mai ales la greu. Sint voci care pretind sa schimbam imnul. Cica e prea … Cum adica sa ne desteptam?! Are prea multe vorbe imnul asta. Parca ar fi de gindire. E prea pesimist.
Era bine in comunism. De Craciun l-am impuscat pe Ceausescu. L-am sacrificat ca pe porc. Dar ne pare rau. Era bine cu el. Viata era simpla si frumoasa. Vesnicia s-a nascut la tara, in urma colectivizarii si urbanizarii accelerate. Sa te trezesti dimineata in ciripit de pasarele. Fara presa. In vacanta. Fara ginduri. Odihnit bine si gata de micul dejun.
Update nr. 3
Special pentru cititorul de mai jos care disputa durata desenelor animate, dau si programul TV al acelor vremuri, tot cu multumiri aceleiasi amice de pe Facebook. Ma bucura amintirile cititorilor, incepem sa reintregim poza acelor vremuri.
in lectura lui Florian Pittis
Acolo in comunism am fost martor. Stiam ca nu traiesc in lumea mea. Stiam ca sint martorul viitorului. Eram tinar. Dar de cum am vazut, am stiut ca imaginea aceea simbolizeaza prostia omeneasca maxima. Absurditatea absoluta. Sintem campionii absurdului.
Raioanele de piine si carne, cele goale. Traiam intr-un oras mare al tarii. Dar existau ore si uneori zile cind aceste raioane erau ABSOLUT goale. Nici un produs la vinzare. Nimic. Incredibil!!! De acolo se aprovizionau mii de oameni zilnic sau saptaminal. La un moment dat se forma coada. Inca nu se vedea nimic la vinzare. Dar oamenii stiau ca in spate se adusese ceva. Nu toti stiau ce se adusese. Nici nu era prea important. Era de mincare. Fara mofturi. In schimb inghesuiala. Oamenii se inghesuiau, tineau aproape. Pachete de carne treceau catre rude, peste capetele celor care inca nu cumparasera. Iesirea din rind era proba olimpica. Ca o apa care se inchide imediat ce iesi afara.
Eram caliti. Frig si foame. Eram puternici fizic. Nimeni nu murea de foame, dar spectrul mortii nu era chiar departe. Aveam o datorie. Sa mincam. Sa raminem in viata. Sa nu contrazicem partidul. Sa cumparam chibrituri. Si astea se gaseau cu intermitenta.
La televizor traiam bine. Toata lumea lauda viata frumoasa si imbelsugata. Multumeam partidului unic si mai ales conducatorului iubit. Ne luase si televiziunea. Ramasesem cu doua ore pe zi de televiziune. Excelent! Suficient cit sa multumim regimului vreo ora si jumatate. Grozav! Eram fericiti.
50% dintre romani regreta comunismul. Tara absurdului cinta imnul „Desteapta-te romane”. De sute de ani cintam imnul asta. La bine si mai ales la greu. Sint voci care pretind sa schimbam imnul. Cica e prea … Cum adica sa ne desteptam?! Are prea multe vorbe imnul asta. Parca ar fi de gindire. E prea pesimist.
Era bine in comunism. De Craciun l-am impuscat pe Ceausescu. L-am sacrificat ca pe porc. Dar ne pare rau. Era bine cu el. Viata era simpla si frumoasa. Vesnicia s-a nascut la tara, in urma colectivizarii si urbanizarii accelerate. Sa te trezesti dimineata in ciripit de pasarele. Fara presa. In vacanta. Fara ginduri. Odihnit bine si gata de micul dejun.
Multumesc pt. acest comentariu. Rog Webmaster-ul sa il ridice ca update 1 .
ce frumos a fost viitorul luminos ! si apoi intregul nostru popor a ieshit invingator in rivolutia impotriva geniului carpatzilor.totzi ruminii strins unitzi in jurul comunistilor ne am eliberat.cu bucurie in glas cintam:iliescu apare,soarele rasare ! bine am trecut si prin tunel,da un procuror comunist ne a aratat luminitza de la capatul tunelului.apoi un alt comunist intreprizator ne a facut sa ne simtzim mindri ca sintem rumini:economia rumineasca bubuia ! si acum se mai aud bubuiturili
UN singur amendament: NU NOI L-AM ÎMPUȘCAT PE CEAUȘESCU ! Chiar dacă fiecare român în parte l-ar fi vrut mort, la o adică (la două adici, vorba lui Marin Sorescu) am fi ezitat. Eu, personal, mi-ași fi dorit un nesfîrșit proces public în care țărănoiul scorniceștean să fie tocat mărunt-mărunt despre toate deciziile luate. Ceva în genul David Frost-Richard Nixon unde Președintelui (american) îi tremura și transpira buza superioară. Chestia cu „noi toți l-am omorît pe Ceașcă de Crăciun” este încă o mînărie bolșevică spre culpabilizarea unei țări întregi pentru deciziile unui cerc FOARTE restrîns de politruci (în frunte cu stalinistul-PROTVistul-Silviu Brucan, promovat ulterior de „americano” – jigodia Adrian Sîrbu).
Moartea lui Ceausescu NU este despre ceea ce credem ASTAZI. Este despre ceea ce simteam atunci. Revolutia este despre sentimente comune si simple. Moralitatea civilizatiei nu isi avea locul atunci. Moralitatea pe vremuri de pace difera mult fata de vremurile revolutiilor violente.
Noi l-am omorit pe Ceausescu. Iar logica NOASTRA de atunci a fost de-a dreptul inteleapta. Violentele au incetat repede. Alea nu erau vremuri de justitie independenta si nici de principii. Era viata sau moarte. Noi am ales viata. Lui Ceausescu i-am daruit moartea. Crud dar plin de intelepciune. Decembrie 1989 a fost despre noi in viata sau Ceausescu in viata. Am invins noi.
Amintiti-va ca Ceausescu a inteles imediat despre ce este vorba. Ceausescu e singurul care a susutinut innabusirea prin genocid a revolutiei. Tot acolitii lui s-au fofilat. Nimeni nu s-a grabit sa execute asemena ordin. Desi Ceausescu se inconjurase de lingai, gata sa-i execute ordinele. Dar asta era mult prea mult. Crima si genocidul depaseau cu mult linia rosie a golaniei comuniste.
Va repet. Decembrie 1989 a fost rafuiala scurta intre noi si Ceausescu. Putem filozofa astazi oricit. Dar filozofia de azi se datoreaza intelepciunii noastre de atunci. Intr-o secunda istorica am facut ceea ce trebuia. Toata tara avea enorm de pierdut daca Ceausescu raminea in viata. Riscul milei fata de Ceausescu ar fi fost stupid. Foarte stupid. Oricine ar fi pus mina pe putere avea o sarcina unica, o prioritate absoluta: moartea lui Ceausescu. Nenorocitul a avut mare noroc cu procesul. Cea mai mare probabilitate era sa moara in strada. Imediat dupa identificare. Prin linsaj.
Sintem ceea ce sintem domnule Vasiliu. Eu nu regret nimic de la revolutie. Milioane de romani am facut ceea ce trebuia sa facem demult. Revolutia este despre nedreptate, libertate, viata si moarte. Nimeni nu se gindea la civilizatie si principii moderne in acele zile riscante.
PS
Comparati Romania din Decembrie 1989 cu Siria, martie 2011 – …….. . Nu s-a terminat inca, dupa doi ani si noua luni. 120 de mii de morti. Dar i-a putut cineva numara pe toti?! Citi au ramas ologi?! Ranitii s-au mai vindecat? Dar citi refugiati? Peste 1 milion. Mai conteaza viata lui Bashar al Assad?!
Si inca mai numaram victimele siriene. Iar dumneavoastra imi spuneti ca trebuia sa fim civilizati in 1989. Ca Ceausescu trebuia tratat cu justitie independenta. Imi spuneti ca nu conteaza atit victimele revolutiei din 1989, cit conteaza principiile judecarii lui Ceausescu. Aiurea! Doar viata noastra era importanta in 1989. Fiecare victima conteaza. Fiecare plaga impuscata, fiecare olog, fiecare orfan, fiecare refugiat.
Am fost necivilizati? Bineinteles. Altfel n-am fi ajuns in starea revolutiei violente. Asta e. N-am ce sa regret. Viata ne-a incercat atunci intr-o situatie extrema. Noi am facut exact ceea ce trebuia. Atunci nu aveam alte solutii. Riscam tragedia siriana. Dar in secunda aceea, viata s-a consumat ca in filmele de happy-end: Fara Mila!!!!
Io zic ca-i bine ca l-au/l-am impuscat atunci. Au stiut de-alde Iliescu & Co ce-au de facut.
Un proces nesfarsit, asa cum spuneti dvs., risca sa se prelungeasca atat de mult incat inevitabil lumea ar fi ajuns sa compare deciziile taranoiului cu acelea ale succesorilor sai… si nu e chiar clar la ce concluzie s-ar fi ajuns.
tensiunea emotionala era maxima;a fost si intretzinuta prin manipulare.si eu am simtzit o descarcare emotionala dupa crima legalizata.dar in citeva zile m am trezit.
poate ceea ce nu s a intimplat, marcheaza viitorul acestei tzari
Trei poezii cu Mos Gerila (din vremea copilariei mele):
Scrisoare
Moş-Gerilă, toţi îmi spun
Că eşti darnic şi eşti bun.
Eu îţi scriu de mai-nainte
Că-s un băieţel cuminte,
Şi-ţi mai scriu aşa, să ştii,
Că eu nu-ţi cer jucării,
Cum ţi-ar cere alţi copii –
Însă nu m-aş supăra
Dacă tot mi-ai da ceva!
Dacă vrei, dă-mi o plăcuţă,
Că mi-am spart-o pe cea veche,
Adă, pentru pisicuţă,
Motocel ros de ureche.
Lui bunicu – o lulea –
C-a pierdut-o, sărăcuţu’…
Poate-aduci vreun os lui Cuţu?
Poate ai vreo acadea?
Lui Dănut, cel mititel,
Care plânge-n copăiţă,
Să-i aduci un covrigel…
Noapte bună!
Niculiţă
Uite, vine Moş Gerilă!
Prin nămeţi, în fapt de seară,
A plecat către oraş
Moş bătrân c-un iepuraş
Înhămat la sănioară.
Drumurile-s troienite,
Noaptea vine, gerul creşte…
Cu urechile ciulite
Iepuraşul se grăbeşte.
Uite-o casă colo-n vale,
Cu ferestre luminate.
Moşul s-a oprit din cale,
Cu toiagu-n poartă bate:
– Bună seara, bună seara!
Iaca, vin cu sănioara
Şi cu daruri proaspete.
Bucuroşi de oaspete?
– Bucuroşi,
Bucuroşi,
Strigă glasuri de copii.
– Moşule, de unde vii?
Iaca, vin din moşi-strămoşi,
Încărcat cu jucării!
… Noapte rece şi albastră.
Ies copiii la fereastră,
Să se uite cum coboară,
Prin troianul uriaş,
Moş-bătrân c-un iepuraş
Înhămat la sănioara…
La drum
Moş-Gerilă, la urcuş,
S-a pornit cu sacu-nspate.
Drumu-i rău, şi-i lunecuş,
Şi moşneagul nu mai poate.
Lung se uită îndărăt,
Scuturându-şi barba rară
De omăt,
Şi oftează sub povară:
– Greu tătucă, greu de tine!
Iaca, stau şi mă socot
Dacă nu cumva-i mai bine
Să mă mut mai cătră vară,
Că-s bătrân şi nu mai pot!…
OTILIA CAZIMIR
In curand o sa mareasca Ponta si taxa pe fan si o sa-l vedem pe Mos Craciun impingand de unul singur sania cu cadouri.
Mai deunazi, despachetind diversele delicatese achizitionate pt. Craciun am tras, pentru citeva secunde, o sperietura zdravana, gindindu-ma „da, ce de bunatati… o sa ia ceva timp sa le gatim pe toate… DAR… CUM LE GATESC DACA AM UITAT SA IAU BUTELIE???”
Unele chestii ni s-au tatuat pe creier si probabil nu vom scapa de ele cit traim.
Sarbatori fericite si la multi ani!
Exact, exact , coada la butelii am sarit-o din articol, desi era si ea o piesa de rezistenta!
am intzeles ca e cazul de un La Multi Ani !
si io am amintirea perioadei in care Marasestiul si Carpati-ul erau tigarile proletarilor din toate tzarili unitzi-va.
era mai bine inainte:rruminul inca judeca la nivelul burtzii;libertate ! da de fapt ce i aia ? si mai ales in romanica.fratzii petraus si adidasi erau doar ptr oraseni;taranii care locuiau la oras plecau ptr aprovizionare ´´la tzara´´ la sfirsit de saptamina.cartierele comuniste ishi injumattzeau populatzia simbata si duminica.azi exploatatzii au ajuns capitalisti ,dar parca comportamentul de sarantoc nu l au pierdut.in orasul meu ardelenesc si piinea era pe cartela,in regat in orasele in care am fost nu.capitala de romanica era ptr mine o posibilitate de aprovizionare cu alimente deshi delegatziile acolo nu ma incintau.cred ca shpaga in Transilvania s a instapinit odata cu lipsa alimentelor;vinzatoarele erau zbirii care impartziau prostimii hrana.sa cunoshti o vinzatoare insemna o jumatate de pachet de unt pe luna in plus,chiar daca il plateai.portocale ! ?banane !?nescafe din Brazilia de la unu ce purta nume ruminesc,erau produse care dupa o noapte de stat la coada in frig la -grade,poate ajungeai sa cumperi,dar 1 kg de persoana si o cutie de 100 gr cafea.in capitala de romanica cafeaua nu era o problema,dar in orasul meu te puneai la 4dimineata in coada ptr 250gr de cafea.
am cunoscut si o alta fatza:in Deva eram trimis in delegatie saptaminal si aveam rezervat dormitul de unitatea socialista, exact la hotelul Partidului:sa vezi bogatzie nene la tovarasi:fudulii,pui,smochine,portocale,conserve din Albania,salamuri..ce mai bre,trai pe malai. in una din deplasari era in preajma Craciunului si tovarasii imparteau si clasei muncitoare portocale.o alimentara se afla la mai putin de 100m de hotel;o coada imensa;ii spun unuia:du te nene alaturi ca nu este coada si acolo vind cite kg vrei sa cumperi ! ha ha
odata cu victoria rivolutiei intregului nostu popor,comunistii au fost lovitzi de amnezie grava si asha poporul rumin a luat calea capitalismului multilateral dezvoltat
Multumesc – si pentru urare, si pentru mesaj.
Interesanta retrospectie. Relativ la guma Turbo, cred ca era hobby-ul oricarui baiat pe atunci. Eu nu imi amintesc cu prea mare placere de ea, am luat „o mama de bataie” de la fratele meu pentru ca am vrut sa ma laud unei prietene cu ce colectie misto de masini are Cornel si am hotarat ca cea mai buna zi de etalat surprizele pe masa din curte e o zi de toamna cu vant. Nu cred ca am mai recuperat nici macar un sfert din teancul de surprize spulberate :)
Cei care renunta la libertatea majora pentru a obtine o bunastare de moment nu merita nici libertate, nici bunastare.
BENJAMIN FRANKLIN
S-ar putea sa fie prea criptic mesajul asta pt. mine – nu in sine, ci in legatura cu acest articol. Adica, mai clar, sa pricep si eu….au renuntat romanii la libertatea majora?
Adică cine numără sfarogitele eugenii ceaușiste versus libertatea de a gîndi și spune ce dorești nu merită nici măcar… guvernul actual.
Scuze pentru coborîrea discursului în ciorba zilnică.
Eu sunt de acord cu dvs, problema este ca , inclusiv pe forum, avem unii care exact asta fac.
Mesajul este plin de continut, postarea aste cit se poate de inspirata. Am avut si continuam a avea ceea ce am ales, ni se trage de la cauze.
Se cunoaște că povestiți doar din auzite :D
Dubițele nu erau ”botezate” Tudor Vladimirescu, așa se numeau. După numele uzinei, care până în 1970 s-a numit tot Tudor Valdimirescu (ulterior, Autobuzul București). Au existat și autobuze TV, și ele erau tot catastrofă și au fost eliminate cam prin 1975, odată cu apariția Ikarus-urilor. Până atunci, erau totuși pe stradă niște Karosa SM11 cu cutie automată (aveau schimbătorul de viteze ca un mic joystick pe bord) importate din Cehoslovacia, în fața cărora strămoșeștile autobuze TV nu aveau nicio șansă.
Dubițele de care spuneți erau atât de proaste încât după 1995, când Armata a vrut să doneze la Serviciului de Ambulanță vehiculele pe care le mai avea (unele absolut noi, nefolosite) Registrul Auto (înființat după 1990) le-a atras atenția că nu vor obține niciodată omologarea, ca să iasă pe stradă.
Nu sunt din auzite, sunt din traite. TV-urile mi le amintesc perfect, veneau la alimentarile din orasul meu, sa duca paine si lapte. Multumesc pt. precizari, insa…erau numite, nu botezate Tudor Vladimirescu :)
Era mai bine. Acum este cleptocratie, o dictatura inseamna niste principii, oricat n-ai fi de acord cu ele este mai morala decat cleptocratia.
Tocmai pt. oameni ca dvs am scris articolul, special. Dupa ce mai spuneti, repetat, fraza de mai sus va recomand o limonada din Helas :)
O dictatură înseamnă într-adevăr niște principii, dar asta nu o face să fie mai morală. Unde e moralitatea în următorul principiu: ”decât să aibă unii mai mult și alții mai puțin, mai bine să nu aibă nimeni nimic” ?
Asta pe lângă faptul că toată cleptocrația și lipsa de moralitate de azi exact în timpul dictaturii s-au format. Nici Becali și nici Voiculescu nu sunt născuți după 1990.
@ unu mai vechi – pai si ce, atunci era meritocratie?! cine era „meritocratu’ dintre astia 2?” Elena sau Nicolae C.? ca s-o lamurim, s-o clarificam si p-asta, o luam de la varf. Ce a fost moral in dictatura? sa furi proprietatea privata a atator generatii, sa omori in puscarii si la munca fortata milioane de oameni, asta este moralitate? Dictatura este „morala”!? Care dintre ele, a lui Hitler, a lui Pinochet, a lui Pol Pot? ori nu ganditi ori nu aveti minima morala (sa va fie rusine, in orice caz!) ma intreb daca nu cumva sunteti unul ” dintre fauritorii acelor vremuri” si incercati, o data in plus, sa ne manipulati. In cazul acesta, luati aminte macar la Alexandru Barladeanu care si-a marturisit alegerea proasta doctrinara vav de Corneliu Coposu.
Sarbatori Fericite si dumneavoastra domnule Orasanu!
PS. Erati prea mic sa va fi bucurat de berea la juma’ cu gust de ulei! Cind gaseai bere la sticla,ca in ultimii ani nici de aia nu se gasea! Ce era mai baubil era vermutul cu sifon, in rest se gasea doar „Secarica”, rachiu de mere si Vin de masa superior!! ( 9 lei/litru) facut cu sare de lamaie, de scrisneau dintii in gura dupa un pahar de vin „superior”! Tot sa sarbatoresti Craciunul ,eventual la „bloc” cu astfel de bunatati si beuturi fine..
Intr-adevar, prea mic pentru berea cu gust de ulei :) Interesanta amintire si asta…
ati uitat vodca „saniuta”.. :)
Ce frumos era la coada la butelii! ;) Toate cele 3 zile. Vedeai soarele rasarind dupa 2 ore de stat la coada.
Ce bucurosi erau colegii mei de scoala cand veneau iarna in vizita la noi. Noi stateam la casa, aveam soba cu lemne si carbuni. Noi aveam fum si caldura in casa, ei aveau calorifere si o mare racoare. Si se uitau vrajiti la jarul din soba.
Noi nu aveam canalizare si era o sarbaotare cand mergeam (saptamanal) la cate un unchi la bloc. Faceam baie la cada. Apa era de multe ori incalzita pe aragaz, ca nu venea calda pe teava. Sau nu venea deloc.
Imi aduc aminte ca apa aia cu clor mi se parea tare gustoasa, fata de cea din fantana. :)
Eu si cu sor-mea ne invarteam cate doua zile in jurul celor 2-3 banane (aduse prin cine stie ce eforturi) pana se coaceu cat de cat. Ieseau mari certuri daca unul din noi lua o gura in plus.
Imi permit o ironie: e ciudat ca unele amintiri vechi se fixeaza si alte nu. De exemplu Florian Pittiș, care a disparut dintre noi acum 6 ani jumatate, nu mai este retinut asa de bine. Cel putin numele. ;)
O eroare…Vroiam sa scriu despre Florian Pitis si sa ii trimit articolul lui Lucian, webmasterul…si a iesit ce-a iesit, dar s-a corectat :)
PITTIS!
Ei, da, dar noi, bucurestenii eram avantajati. Stateam la coada la benzina cate o zi intreaga, dar umpleam rezervorul, nu exista pentru noi restrictie cantitativa. Puteam aproviziona cu cate o canistra si niscaiva rude din provincie.
Eu cu familia mea am reusit chiar sa fac un tur al tarii pana in Muntii Apuseni cu intoarcerea prin Banat. Am plecat cu rezervorul Daciei plin si cu 4 canistre a cate 20 litri si mi-au ajuns. Ce daca la fiecare cazare in hotel trebuia sa iau canistrele cu mune in camera, ca nu cumva sa mi le fure din portbagaj vreun ardelean sau banatean, sau oltean, ca acolo ramaneam! Cum de reuseam sa le iau cu mine in camera fara sa ma opresca receptionerul, ca doar se stie, benzina e foarte inflamabila? Pai aici intervenea ingeniozitatea: croisem cate o sacosa din panza groasa pentru fiecare canistra si cel de la receptie credea ca am bagaje obisnuite, mai ales ca nu le caram decat la oarecare intervale de timp. Ei, ce excursie minunata! Am vizitat atunci si Pestera Ursilor, o minunatie!
Vezi, d-aia sunt eu un nostalgic al vremurilor alea, ca ma descurcam.
Sotia era invatatioare si avea in clasa un copil a carui mama era vanzatoare la Alimentara si ne aproviziona uneori cu de-ale gurii, nu trebuia sa stam la coada ca altii. La formarea claselor, la scoala era scandal intre invatatoare, fiecare lupta sa-i determine pe parintii vanzatori la Alimentara sa dea copilul la clasa ei.
Ce bine era!
La multi ani, cu sanatate! (Ca-i mai buna decat toate!).
Era sa uit! Ceva nu-mi placea, totusi; lunar trebuia sa marg la parintii mei, la tara, la 130 km, sa iau butelia de aragaz goala, sa vin cu ea la Bucuresti, sa stau la coada o noapte intrega, apoi sa le-o duc parintilor iar la 130 km. Dar asta doar o data pe luna.
Asa este, vanzatorii de la Alimentara erau niste mici vedete in cartier :)
Asta se leagă de un comentariu făcut de cineva din Germania prin 1994. Noi eram nemulțumiți la culme de Iliescu și Văcăroiu, care începuseră o restaurație pe față, dar respectiva persoană, plecată de ceva ani din RO, a comentat: ”dacă în țara aia măcelarul și benzinarul nu mai trebuie să primească Kent și cafea de la profesorii universitari, înseamnă că lucrurile merg totuși spre bine” :P
Nefiind în situația respectivă. nu mă gândisem niciodată cât de umilitor era pentru un profesor să-i ducă un pachet de cafea măcelarului și cu câtă aroganță îl trata măcelarul, rânjind: ”ei, ce să faci, dacă mie nu mi-a plăcut școala …”
descurcaretzi regatzenii,atunci si acum
am uitat sa amintesc orashul scornicesti ! e orash ? nu ? ca doara ctitoriili sint declarate orase in romanica ! ei ,spre aceasta localitate se indreptau multzi ptr a se aproviziona; era orasul Marelui Conducator al ruminilor si normal ca oamenii acolo erau harnici si intreprinzatori;aveau sa vinda si altora,fara cartela.acea zona a tzarii este si azi binecuvintata
Descrieri aproximative ,nu totul este real probabil a inceput sa te lase memoria…
Va provoc sa imi spuneti un singur lucru ireal, din acest articol…si va provoc sa imi spuneti, din amintirea dvs, cum stateau lucrurile….
as fi zis „nereal”..
scuze ptr interventie, dar unele dintre „amintirile” din articol sunt, cred, preluate in diverse moduri, nu cred ca la 9 ani stiati prea bine ce e ala „avort”.. In rest va apreciez, sper sa va pastrati neutralitatea in manifestarile publice
Utila rememorare a dezolarii în care a fost aruncata populatia Romaniei în timpul regimului comunist. A se veghea ca un astfel de cosmar sa nu mai revina! Craciun Fericit.
Mos Craciun e dator vandut la FMI si a trebuit sa-si cumpere sania cu ajutoare UE in schimbul carora a trebuit sa renunte la fabricarea darurilor in favoarea celor de import. Si uite asa toti spiridusii au ajuns la ajutor social fericiti la vederea pachetelor lui Mazare cumparate prin marirea impozitelor trimise la UE si redistribuite de UE. In final renii au fost cumparati cu fonduri UE cipati, etichetati .
Interesanta si inspirata retrospectiva celei mai mizerabile perioade din istoria moderna a Romaniei. Culmea este ca unii o regreta, gradul de spalare pe creier din La Belle Epoque (a se citi Labele Poc de la aplauzele pe care le imparteau Geniului Carpatilor si Neobositei Luptatoare) se maifesta din plin in aceste zile. Nu stiu daca tinerii de azi realizeaza prin ce trairi poate trece un copil sau parinte cand portocalele se termina in fata lui, dupa un stat la coada in zapada pentru 2-3 ore….
Unii dintre cititori au contribuit cu povestioare din acele timpuri… am sa va impartasesc si eu una… In Romania lui Ceausescu nu se gasea vin la alimentara. Betivii orasului erau mereu in alerta si spre sfarsitul anilor ’80 adoptasera „solutia nucleara”, adica ajunsesera sa cumpere „sampanie” la 63 de lei sticla. Era de fapt o posirca de vin spumos, un mix de pipi de cerb, prosseco si sifon. Dar cum in acele timpuri traiam cu toti intr-o puscarie numita Romania, acel vin spumos trecea drept „sampanie” si era la mare pret. In preajma sarbatorilor era distractie mare, pentru ca betivii umblau cu sticla in buzunar. Cum aceasta era relativ grea, cu peretii grosi, stimabilii care erau deja tufliti de alcool, se dezechilibrau pe gheata si reuseau niste spagaturi de invidiat – astea in aplauzele amicilor mei de pe strada care faceau galerie si acordau chiar si note (ca la gimnastica)!
Craciun Fericit si la multi ani!
Intradevar,comunismul nu este ceva de regretat, dupa cum nici ce ne-au adus in locul lui, ,,copiii de suflet” ai lui Ceausescu, nu-i de preferat.
Stau in ,,oglinda” doua adevaruri economice de necontrazis:in trecut existau bani si nu era mai nimic ce sa cumperi pe ei, azi piata si magazinele gem de bunatati, dar o treime din populatie se uita doar la ele,din lipsa de bani.
Atunci ne uitam cum se gata apa calda si nu apucam sa facem baie, azi nu facem baie si nu incalzim locuintele, ca ne ,,arde” la saracia din buzunare!
Avem televiziune cit vrem, dar ea nu tine de LIBERTATE ECONOMICA, inexistenta cu lipsa a 5 milioane de locuri de munca si trei sfert din (PUTINII) salariati, cu salariul minim pe economie.
Iata ca traim un comunism pe ,,invers”, gratie proiectului economic Iliescu, construit prin Programul economic al FDSN din 27-28 iunie 1992…
In campania electorala, m-a luat valul si am crezut ca o crestere economica de 3-4 la suta , asumata de Premierul Ponta, este angajamentul de ,,reparatie”, la dezastrul construit prin proiectul din 1992.
M-am inselat insa, fiind vorba doare de minciuna de toate zilele, a campaniilor electorale.
PS: Nu cred, ca vreunul unul din comentariile de pina acum, sa apartina unei persoane cu ajutor social, sau pensie de 3-400 de lei!
tovarasul iliescu vorbea de sistemul suedez atunci prin 90 ! poate asta l a implementat si in romanica,bineintzeles cu specificul local sau cum ii zice si dimocratiei de acolo
„Exista si ciocolatica din aceea rotunda cu eticheta de scufita rosie pe care copii” – aici se scrie „copiii” (3 i)
– „cunostiinte” e de fapt cunostinte
Tocmai dumneata, economist fruntas si membru al unui guvern, ai uitat cauza acestor fericiri…
Dupa caderea guvernului din Iran (11 fevrar 1979) cand barilul de petrol batea catre suta de dolari si uncia de aur spre 1000 Usd (vara anului 1980),, neste dastepti au zis sa scoata aurul din mana harapilor si au stabilit ca dobanda de referinta sa creasca spre 20%….Ia de baga de seama ce dobanda ar fi trebuit sa plateasca o tara ca Romania la datoria ei externa de peste 10 miliarde de dolari…Ai socotit bine…? Vreo doua miliarde…Urmasii japitzelor din vremea aceea se numesc Stndard&Poors, Moody, Fitch…Cu incercari de manipulare la greu…Altfel, memoria dv. e buna, ne amintiti efectele acelor decizii marete, nu si cauzele…
Va dati seama la ce cozi stateau locuitorii societatilor capitaliste pe vremea aia?
Polonia a intrat în mod repetat în încetare de plăți și i s-au șters datorii de zeci de miliarde. Numai mintea de țăran analfabet a lui Ceaușescu a considerat că se impune plata datoriei externe cu orice preț. Dacă îți înfometezi copiii ca să-ți cumperi mașină în rate, e vina producătorului auto că o vine așa scump?
Eu ma intreb cum reuseau aia de la Abba sau Elvis Prieley sa cante cu foametea cauzata de pretul aurului si al petrolului si pe deasupra sa aiba si costumele alea frumoase… Si Abba a mai si castigat premiul Eurovision… E clar ca aveau pile mari… altfel nu se explica! Cat despre publicul care aplauda neobosit … din ala avea si Ceausescu :)
Si eu care credeam ca efectul, Strajnik, vine de la conducerea tovarasului secretar general, presedinte suprem si comandant suprem al fortelor armate de a plati datoria in avans, hat , taman pana prin martisoru’ lui 1989….
Desenele animate care se difuzau duminica nu durau in nici un caz jumatate de ora. Durau doar 15minute din care 10 minute le consuma o tipa blonda care ne povestea ce frumoase sunt desenele animate. Ii tin minte numele dar nu vreau sa-l mai pomenesc, mai ales ca am auzit ca a plecat de ceva timp pe „vesnicele plaiuri ale vanatoarei”.
Special legat de comentariul dvs, vin si cu varianta aceleiasi prietene de pe facebook asupra programului.
Daca vrem sa comparam nivelul de trai din 89 cu cel de acum poate ca ar trebui sa-i includem in calcul si pe cei care au plecat din Romania dupa revolutie?.. In definitiv, asta era cea mai mare nedreptate a comunismului – condamnarea la mediocritate. Ceausecu era doar un simbol al sistemului, dar pe langa el mai erau cateva milioane de membri PCR cu familiile lor plus alte milioane de muncitori care aparent profitau de sistem (sistem care a functionat si la mineriade). Oare cati dintre ei au inteles vreodata ca erau la fel de vinovati ca si cei pe care i-am dat jos? Inca avem in Romania obiceiurile care te ajutau sa supravietuiesti in comunism. Sa te „descurci” este inca o virtute pentru milioane. Sa ai „pile” peste tot un deziderat. Sa inchizi ochii la orice incalcare a legilor (unele din ele scrise inca prost) este inca un reflex de supravietuire. Cine nu a vrut sa traiasca in continuare in acest tip de societate a emigrat. Daca ar fi ramas toti acasa? Daca s-ar intoarce maine toti?
Erau 4 milioane de membri PCR și majoritatea nu aveau nicio vină și nu ofereau nicio susținere regimului. Au încercat americanii ”de-baathificarea” în Irak și rezultatul a fost catastrofal pentru țară. La fel ar fi fost și în România o vânătoare de vrăjitoare împotriva simplilor membri PCR.
De altfel, așa s-a ajuns la discuția despre cei ”15.000 de specialiști” în 1996, când PDSR pretinsese că toți cei competenți în administrație sunt în rândurile lor și că CDR n-o să aibă cu cine guverna țara. O țară nu poate fi guvernată fără oameni competenți în administrație și toți oamenii din administrație erau membri de partid, asta era regula.
Perioada nefastă a ultimilor 20 de ani nu s-a datorat celor 4 milioane de membri de partid, ci probabil doar câtorva mii dintre ei. Curentele de opinie create de Antenele lui Dan Voiculescu și sutele de mii de oameni care se uită la Mircea Badea au făcut mult mai mult rău României decât simpla calitate de membru de partid pe vremea lui Ceaușescu.
domnule harald;temporal se poate spune :erau 4 milioane de pcr ishti,dar de fapt comunist inseamna o stare,chiar ei o strigau.deci acesti 4 milioane de comunisti sint acolo.
dar asta e prea de tot´´majoritatea nu aveau nicio vină și nu ofereau nicio susținere regimului.´´domnule,nu zic sa le ia cineva capul(de altfel romanica e a lor),nu zic ca totzi au aceeashi responsabilitate,dar fiecare comunist platea 25 lei lunar la club si se informau politic saptaminal.asta ramine pe crestatura brain ului !asta se cheama chiar sustzinere,domnule harald
toata acea tzara este construita social in baza valorilor sistemului comunist.fiecare se afla la locul corespunzator functie de cum raspundea cerintzelor valorice comuniste.
tocmai,anii de dupa 89 arata clar continuitatea.aceshti 4 milioane au raspuns ca si ciinele lui Pavlov la stimulentele antenelor sau televiziunea rumina libera sau chemarii la lupta dreapta impotriva huliganilor
am lasat la urma´´O țară nu poate fi guvernată fără oameni competenți în administrație și toți oamenii din administrație erau membri de partid, asta era regula.´´ la asta nu mai am ce spune;doar imi amintesc inca odata vorba unui patriot securist: daca nu noi,cine ?
Susținerea de care a beneficiat Iliescu după 1990 nu a venit decât în mică măsură de la cei 4 milioane de membri PCR. Susținerea de care beneficiază azi Ponta sau Antonescu nu vine mai deloc de la foștii membri PCR. Înapoierea actuală a României se datorează suportului pe care ”mahalaua ineptă” îl oferă politicienilor populiști, iar membrii de partid erau în general persoane educate. Cât privește cotizațiile, li se opreau pur și simplu din salariu, așa cum li se opreau și ”părțile sociale”, fără să-i întrebe nimeni dacă vor sau nu să le plătească.
Idiosincraziile gen ”regățeni contra ardeleni” sau ”membri PCR contra restul lumii” nu reprezintă decât exprimarea inutilă a unor frustrări. Nu cred că Mircea Badea a fost membru de partid, nu cred că Tudor Chiuariu a fost membru de partid și presupun că nici Victor Ponta nu a fost membru de partid. Apartenența la partid e o problemă falsă și un mod greșit de a clasifica astăzi oamenii.
Poate avetzi dreptate ca´´ Susținerea de care a beneficiat Iliescu după 1990 nu a venit decât în mică măsură de la cei 4 milioane de membri PCR´´ dar v ash intreba de unde avetzi informatzia ¿avetzi cumva o situatzie a comunistilor cum au votat ¿
Sustzinerea ptr ponta vine probabil de la usl,iar ptr antonescu de la pnl.sau un ¿
Referitor la componentza pcr,va pot spune ca trebuiau sa fie muncitori sau tzarani intr un procent stabilit de organili centrale(80% parca) restul patura telectualitatzii
´´ Cât privește cotizațiile, li se opreau pur și simplu din salariu, așa cum li se opreau și ”părțile sociale´´ma iertatzi,dar avetzi ceva scapari de logica;se mai intimpla
sa shtitzi ca cotizatziile membrilor pcr se opreau doar membrilor pcr un si celorlalti.si ca sa fii membru faceai cerere catre organizatia de baza si doar daca aceasta aproba atunci erai chemat sa participi la o shedintza in care tovarasii itzi puneau diferite intrebari si la care se aproba sa fii membru.
Cu partzile sociale avetzi dreptate in masura in care era avutzia noastra a tutulor si eram traitori in romanica.
Despre mircea badea sau tudor chiuriu io n am auzit,un i cunosc si un va pot spune ca au fost sau nu.ma gindesc ca or fi fost bebelusi atunci si de aia ma intrebatzi? Cunoashtetzi insa procesul de fabricare a poporului rumin si a omului nou,probabil.
Frustrat oi fi daca spunetzi dvs ca si tovarasul iliescu spunea acelasi lucru cind i se cerea seama despre crime.da sint scirbit ca domni imberbi fac analize despre ce au citit in cartzile scrise de comunisti.relativ la ce numitzi idiosincrazii io va spun ca regatzenii au distrus Transilvania si comunistii romanica
multumesc responsabililor ca l au last sa treaca
shtitzi ce ma supara ? ca indivizi care shiau batut joc de viatza mea (asta ca sa aprob c ash fi frustrat,ha ha) ishi bat joc incontinuare de cei care mai sint acolo si ar merita altceva !
observ tot mai des ca nici nu mai au nevoie sa manipuleze ei,au crescut deja tineretul studios al patriei cu valorile natzionalist comuniste,iar aceshtia le promoveaza mai departe
Mai adauga si incalzirea in jurul placii de BCA cu rezistenta, aprovizionarea cu lumanari si baterii pentru perioadele cand curentul era oprit. S-a uitat cum invatam la lumanare sau la lanterna si cum urcam scarile in blocurile unde lumina era stinsa si lifturile nu mergeau. Doamne fereste sa te fi prins stingerea luminii cand erai in lift. Portocalele, bananele, bomboanele cubaneze, coca cola sprite eyc erau simboluri ale bunastarii…
Dar trebuie intelesi si cei care regreta. Multi plecasera fe la tara unde aveau latrina in curte. Comunismul i-a Dezradacinat si le-a dat senzatia de siguranta zilei de maine. Politicienii de azi nu le-au mai lasat nici macar senzatia sigurantei zilei de maine.
Eu am baut prima data Coca Cola in decembrie 89. Asta dupa ce cu o zi inainte am stat la o coada de 200 de persoane si am luat 2 (DOUA!) salamuri de Sibiu! Va vine sa credeti? Am luat doua salamuri de Sibiu! Intregi! Incredibil! Cred ca nu mancasem salam de Sibiu de 5 ani!
Da… inainte erau bani si n-aveai ce lua cu ei acum sunt marfuri in magazine dar nu sunt bani… Eu vreau sa stiu cat la suta din populatia tarii nu-si permite sa cumpere salam de Sibiu cel putin o data pe an? E cineva?
Ce contrast in acest comentariu….Ce sa inteleaga …ca era bine in jurul placii de BCA cu rezistenta? Ca era bine sa inveti la lumanare (imi amintesc si eu de o intrerupere de asta cand eram in clasa intai si invatam literele…
Inca nu mi-e clar de ce regreta romanii comunismul…Mi-am petrecut jumatate de viata in comunism, jumatate in „democratie”….Sincer, nu stiu de ce-si doresc acele vremi. E greu sa „te uiti” in urma la tot ce a fost, dar daca iti cauti amintiri punctuale…Si-mi vine in minte scoala. Franturi de amintiri. Pentru ca azi imi duc fetita adolescenta la scoala (liceu de top) si vad aceeasi profesori! (nu aceeasi, caci au iesit la pensie, doar clone ale lor). Aceleasi purtari, aceleasi haine. Aceeasi atitudine, aceeasi coafura! Aceleasi serbari, aceleasi „atentii”! Aaa, nu mai sunt la moda bibelourile, acum potrivite sunt voucherele la spa. Si sedintele cu parintii sunt la fel…se citesc notele de fata cu toti parintii, unii sunt apostrofati (ceilalti parinti aproba), apoi se fac planuri „de mai bine”, iar la final o lista cu ce „e necesar de cumparat”. Aaaa, si un proces verbal, fireste, semnat cuminte de toata lumea. Multi dintre noi avem scoala mai multa decat profesorii de la catedra, dar NICIODATA, absolut NICIODATA la astfel de sedinte nu sunt luati in discutie si ei! Notele din catalog, strigate raspicat sunt „sfinte”. Parintilor din banci le sunt izbite in fata: mai nou nota 9 e un repros! Toti, toti trebuie sa fie de 10! Parca inainte nu era asa…Nu era chiar asa. Si-acum…parca sunt usor descumpanita…nu mai suntem in comunism????
In legatura cu faptul ca romanii regreta comunismul:
Dupa parerea mea libertatea este mai”grea” decat sclavia!
Sclavului ii era asigurata existenta, precara, dar avea mancare si odihna ca sa poata munci.
Sclavul nu trebuia sa gandeasca, el era ca un animal de munca, nu avea nici o grija. El trebuia numai sa se inmulteasca, sa aiba stapanul cat mai multi sclavi(animale de munca).
In libretate trebuie sa ai grija de de tine si familie, trebuie sa gandesti, sa-ti planifici viata, sa iei in calcul cat mai multi factori, cei mai multi aleatori si neprevazuti, ceea ce pentru un „sclav” care nu a facut asa ceva in comunism este greu, uneori imposibil.
In comunism ti se stabilea ce casa ai dreptul sa ai, ce sa manci,ca sa fie alimentatie rationala, cati copii sa ai! „Omul nou” trebuia decat sa faca copii si sa aplaude cuvantarile! Si bineinteles sa respecte zicala:noi ne facem ca muncim!
Si ca sa nu se spuna ca scriu din auzite, am trait in comunism aproape 2/3 din viata!
Bine, Ana, dar cine este de vina pentru aceaste neglijenta in cresterea propriului copil – de a nu ridica probleme la acea sedinta? Inca ne e frica de tafnosenia functionarilor si profesorilor, care este cel mai adesea modalitatea de raspuns? Suntem totusi, acusi, in 2014, nu mai este 1984 (intelegeti in toate sensurili).
frica nu cred ca a disparut in romanica !
o parte din raspuns e ca acolo e tineretea noastra.. alta parte ar fi ca, mai bun sau mai prost, orice om avea un loc de munca, nu se simtea exclus. si as mai observa ca raportul intre salariile mici si cele mari era mic (salariul era de la aprox 1500-2000 la 7-8000) si oricum nu prea aveai ce sa cumperi, asa ca eram cam toti la fel, nu existau invidii, ce sa mai vorbim de ce se intampla acum.. in principiu nu te omorai cu munca, la serviciu se mai si bea, mai jucai o carte, etc. stiai vag ca exista lucruri minunate in occident dar erai linistit stiind ca nu ai acces la ele oricand, ba chiar traiai clipe de extaz cand puneai mana pe o pereche de blugi „originali”. In scoala nu te gandeai ca dupa absolvire vei cauta un loc de munca doar pentru a trai, de ex eu ma gandeam ca (inginer fiind) voi crea ceva, voi inventa ceva.. cam asa se canaliza avantul nostru tineresc, ceea ce mi se pare foarte ok dpdv al unui absolvent de facultate, fara sa ai spectrul somajului sau alte chestii de compromis.
cred ca diferenta fata de ce e acum seamana cu dilema aia cu pasarea care e in colivie si primeste strictul necesar, in raport cu cea care e libera dar trebuie sa se descurce singura.. probabil ca rezolvarea e individuala
Tot mai multi regreta Epoca de aur ceausista, dar n-am auzit pe nimeni sa regrete cu aceeasi ardoare ca nu traim, de pilda, ca germanii (pentru ca asta inseamna nu numai nivel de trai ridicat, ci si constrangeri…pe care multi romani nu sunt dispusi sa le accepte). Sa preferi mizeria trecutului – indeletnicire preferata a ratatilor de varsta mijlocie.
Nu poti sa ai nostalgia a ceva ce nu cunosti. Abia dupa ce ai „iesit” si ai cunoscut viata „normala” a germanilor/francezilor/italienilor samd, poti avea nostalgia ca viata si societatea in care traiesti este o minciuna! Dar sunt oameni care nu au iesit din satul lor niciodata, decat poate pentru a merge la „judet” sa depuna cererea pentru subventie. Si sunt oameni care nu au iesit din orasul lor decat pentru a pregati un gratar la iarba verde vara. Sunt milioane care cunosc doar litoralul romanesc, care nici macar nu coboara 50 km la bulgari. Nu ca sa le faca altora vanzare, ci ca sa vada altceva, alt model de societate, alt tip de normalitate.
Unele sunt adevarate, altele.. cam exagerate. Sau nu o fi fost peste tot la fel, si asta e drept.
Traiesc in Cluj, de mic.
Nu-mi aduc aminte de cozi la lapte, mi-aduc insa aminte caruciorul laptarului, cu roti de Mobra, venea zilnic (afara de duminica) cu doua sticle de lapte, la usa lasam sticlele goale, le gaseam pline pana in ora 5,30… Si, cand mergeam la scoala, apucam la magazinul Napolact, cacaoa cu lapte, tot la sticla cum era cea de SANA, miniature celei de lapte. Nu era mare lucru, dar era. Branzeturi? Cascavalul era o problema, insa branza de vaci.. cam era si aia. Cat despre cartele la paine..in Cluj, puteam cumpara paine destula, doar o perioada a fost si aia pe cartela. In alte zone insa, prin SubCarpati, era déjà de multa vreme pe cartela. Ca si consum, nu consum acum mai multa paine ca atunci. Da, carnea era rationalizata, cu salamul e cum spuneti, ce se gasea era celebrul salam cu soia.
Cu zaharul , untul si uleiul am apucat si eu cartele.. ..si totusi, ratiile nu pot spune ca erau chiar mici. In mod sigur acum consum mai putin zahar, unt si ulei, decat era ratia lunara. E drept, acum ne hranim altfel, practic atunci, eram conditionati sa consumam controlat.
E drept ca nu am avut probleme pe vremea aceea cu dintii.
Doua ore de televizor… oricum nu ne prea uitam la el, decat duminica, atunci programul era mai lung, mai erau si Cascadorii Rasului, Lumea Desenelor Animate… cam atat cu televizorul, aceea era oferta, nu insemna ca trebuie sa o si accepti. In schimb, mergeam de cateva ori pe luna la cinema, era coada la Razboiul Stelelor sau Calauza..dar mergeam. Teatru si Opera? O data pe luna. Am citit, in copilaria mea, sute de carti, si aveam destule in biblioteca, ca incapeau, cine mai tine minte.. BPT-ul micut si cartonatele carti ale lui Jules Verne. Da, stateam la coada si la librarie.
Eram obligati sa facem asa-numita “practica Agricola”…. Nu prea avea nimeni treaba cu planul si altele de genul asta. Erai platit, culmea, dupa cate galeti de mere adunai, asa mi-am luat, adolescent fiind, un superperformant pick-up deck. Discuri? De pe Oser, in ditamai comunismul, gaseai si blugi, si discuri straine, si casete, e drept nu tot timpul in magazine, spre sfarsit cel putin.
Nu a fost chiar usor atunci, dar totusi, daca nu asteptai sa cada vreo mana cereasca, tot te descurcai, nu la standardele de acum. Nu am murit de foame, si am ramas orfan de tata de la 7 luni, alti copii cu doi parinti, aveau mai multe. Si pe atunci, lumea calatorea, mai mult decat acum. Ma refer la vacante si concedii. Cat avem acum? In realitate, foarte putini au vacante mai bune decat atunci, cat despre pensionari… sa fim seriosi, pe atunci aveau bilete la tratament, in tot felul de statiuni, ia vedeti acuma, cat respect e pentru cei care, cum au putut , dar au ridicat o tara? (vorbesc de cei multi, nu de pensionarii de lux, aceia stim cu totii ce au fost pe vremuri, si sunt bine si acum).
Libertate? Hmm… in liceu fiind, prin ’88, niste colegi au gasit, pe undeva un sobolan, l-au adus in clasa sa sperie fetele si profa de romana, si apoi l-au spanzurat de tabla, scriind pe ea, mare “ANEXA LA TEZELE din APRILIE” … Nu a patit nimeni, nimic, nu a venit nici un securist, nu a avut nimeni nici o treaba, am dat toti bacalaureatul in 89. Bancuri politice? Gramada, toata lumea spunea, inclusiv cadrele uteciste. Am auzit destule despre oameni arestati pentru bancuri politice, asta dupa 89, insa, atunci, pe vremurile la care am fost martor… nu stiam de nici un caz. Si nu disparea nimeni, cel putin nu pentru atata.
Un prieten al rudelor fugite in Germania,Spunea asa” Noi, in Germania, traim bine, dar voi traiti usor si sigur”. Ceva ceva tot avea el dreptate, pe atunci nu prea erau dosare cu autori necunoscuti, hotii erau prinsi, criminalii bagati in puscarie, unii chiar executati, pedeapsa care mai era data agentilor straini si tradatorilor de tara, ultimii ani ai lui Ceausescu au fost bine mersi , asa-numitii dizidenti politici, nu ii executa nimeni care pe vremea lui Gheorghiu-Dej, unii traiesc si acum. Nu, nu a fost bine in ultimii 10 ani de comunism, a fost cealalta extrema.
Dar au trecut 24 de ani, de cand se merge tot in …mai rau. Azi, avem iluzia libertatii, s-a schimbat doar stapanul, si azi, criminali conduc tara, ca si atunci, diferenta e ca acum sunt mult mai multi si fac mai mult rau. Libertate? Relativa, multi romani nu mai sunt liberi.. doar ca nu mai e un steag politic, conditionarea e economica.
Criminalitatea clar e mult mai mare acum, cat despre constiinta nationala.. nu prea mai exista.
Ce regreta unii? Poate o parte din ce am amintit mai sus, poate le convenea extrema cealalta. Diferenta cu „conducatorii” e ca atunci bagau mana pana in cot, acum nu mai au masura.
Ambele sunt extreme,nici una nu e buna, clar.. intrebare e .. care era costul de oportunitate atunci si care e acum?
Si fiindca e usor sa pui o eticheta si cu asta sa rezolvi problema… din start va spun ca nu am fost comunist, cine stie citi, are déjà raspunsul, aveam chiar fosti “politici” in familie, nu am avut privilegii, dar nici restrictii majore.
domnule ! sigur ca n ai fost comunist odata ce chiar dumneata ai scris ca bacalaureatul l ai dat in 89 ! ha ha,dar ma iertzi,dupa cum scrii puteam socoti ca esti de la comasat sau fara frecventza,ha ha
dumneata domnule nu puteai fi un pericol ptr regimul comunist.pe ashtia ca dumneata securistii ii cautau ptr altceva
Clazarify pune o intrebare…ai tu un raspuns? In rest, nu vad niciun element in care sa contrazici ce spun sau sa arati unde e exagerarea…
Stimate D-le Orasanu,Nici cel putin nu doresc sä-mi reamintesc timpurile acele de nesuportat care le-am träit.(nu mä ajutä la nimic)
Astept din partea D-voasträ,in schimb sä aud:(sä dovedit sä faceti cunoscu)
– cum de s-a ajuns in situatia aceia disperatä
– cine sunt vinovatii,si ce s-a intreprins
. ce trebuie sä cunoscä copii nostri de a nu se mai ajunge in aceastä situatie.(dacä le spui la Copii nostrii numai cä pe vremea impuscatului nu aveam Buteli de aragaz,nici nu vor intelege….)
Referitor la inrebarea aceastä puerilä” A fost mai bine pe vremea lui Ceausecu????
Pe Ceausescu ca persoanä, in afarä de rudele lui si citva slugoi nu-l doreste nimeni.
Este bine cunoscut Ceausescu a fost un Cismar analfabet, si sigur in calitate de Sef al Stat poartä vinovätia lui.(reflecati vä rog unui incult nu poti sä-i pretizi mai mult)
Presupun cä: trebuie sä se recunoscä o datä adevärul,si anume:;partea mare a vinovätiei o poartä Clica de politicieni din jurul lui(probabil sute de mii) care prin osanale,si cuvinte de laudä
( in cit nu se mai gäseau cuvinte in Dictionarul Roman).la ridicat in slävi,incit el a pierdut pämintul de sub picioare,crezind intradevär cä el este Genul Carpatilor si a fost läsat sä conducä acest Popor dupä capul si capacitatea lui,avind IDEIA DEZASTRUOASÄ, DE A INDUSTRIALIZA SI ACHITA DATORIILE TARII INTR-O PERIOADA SCUTRÄ DE TIMP PE SPINAREA NOASTRA
Aceastä IDEIE a dus la dezastrul produs
Pe spinarea noasträ( si färä sä fim intrebati,)am suportat pasnici aceastä perioadä catastrofalä de timp din istoria Romanie.
Din fericire am avut totusi un moment istoric,si nu q fost folosit si este necesar ca:Copii nostrii sä-l cunoscä bine.
Domnul Constantin Pirvulescu.singurul Cetätean al poprului nostru care a avut curajul sä il confrunte DIRECT pe Ceausescu in Plenul Cong.xii,fiind de fatä cei 10000 de participanti.
A fost un moment in care la cei 99999 de participanti nu li sa cerut altceva de cit sä ridice mina impotrivä,cu toate cä majoritatea lor au fost adusi acolo fläminzi cu forta,nu s-au gindit la sperantele celor cc.20.Mil.care asteptau acasä.
Ce cuvint poate fi folosit?? LASITATE
ACEST MOMENT NU S-A MAI REPETAT IN ISTORIA NOASTRA
Au fost multi dezidenti,pentru care avem toatä stima,dar ei au fost usor izolati de Securitate
Din nefericire multi dintre cei care au fost in Sala Congresului,care aveau obligatia de a apära interesele noastre(nu mä refer la toti particiantii) astäzi ocupä scaunele din Sala Parlamentului
si acum pot in liniste sä fure cit doresc ei färä sä fie de cineva deranjati.
Acestea trebuesc fäcute cunoscut Copiilor nostrii
Toate obiectivele majore (Transfgägäräsanul,Vidrarul,Portile de Fier,si multe altele au fost realizate prin munca noasträ,si am plätit cu virf si indesat (am fost generatie de sacrificiu)
personal sunt multumit cä:cel puti bani au fost bägati in aceste obiective pentru viitorul copiilor nostri.Sunt bucuros cä:incet uit prin ce am trecut si suferit.
Terminati o datä cu Sloganul acesta,50% doresc din nou Comunism.
Se doreste,Cinste ,Demnitate,Liniste si sigurantä personalä sä decizi tu de rezultatul muncii tale.
si nu in ultimul timp de ADEVAR
ps.cer scuze pentru greselile gramaticale si ortografie
Vä doresc o zi pläcutä
se tot striga ca poporul rumin a fost supus la tot felul de incercari !
dar ia ginditziva dumneavoastra la Marele Conducator la ce presiune psihica zilnica era supus de membrii partidului comunist care ii strigau:multiubite si stimate tovarase,geniul carpatilor,iubit parinte,mare conducator! saracu el trebuia sa raspunda standardelor zilnic.pai normal ca omu cedeaza psihic ! fie el chiar Mare Conducator
Spuneti ca timpurile au fost de nesuportat, dar sunteti multumit ca, generatie de sacrificiu fiind, au ramas ceva obiective pt. copii dvs. Complet fals – din curentul ieftin de la Hidroelectrica s-au infruptat niste „baieti destepti” , din caile ferate si-a luat unul 4 apartamente la Miami, inainte de a fi extradat si a fi liber, etc.
asta cu´´ din curentul ieftin de la Hidroelectrica s-au infruptat niste “baieti destepti” , din caile ferate si-a luat unul 4 apartamente la Miami, inainte de a fi extradat si a fi liber,´´ nu se pune ! ha ha.ce inainte nu grija fatza de om era principiul comunist de baza ?ma rog,unii shtiam la care om se refera !
jaba o industrializat Iubitul Conducator romanica,ca mutind tzaranul la oras nu l faci orashean(ha ha),cel mult tzaranoi si alfabetizind mindrul nostru popor nu reusheshti sa i faci pe totzi sa intzeleaga ce cetesc
Stimate Domn,Din nefericire observ cä;sunt gresit inteles( vä rog sä cititi mai cu atentie fraza de mai sus)linistiti-vä, eu nu sunt comunist
Exact acest aspect este mentionat de mine( sunt aceia care au fost in Sala Congresului. si acum ei au posibiltatea sä fure färä fricä)
Ce a-ti inteles?? cum sä fiu multumit cind cineva furä munca ta??
O zi pläcutä,
Raspundeam la unul dintre comentariile dvs, ca obiectivele au ramas copiilor dvs (Portile de Fier, etc.) . Eu va spuneam doar ca, in ciuda sacrificiilor, ele nu sunt folosite pt. copii dvs, de pilda, sau pt. un curent mai ieftin pt. toti.
D-le.Oräsanu,sincer vä multumesc,folosesc aceastä ocazie,dorindu-vä D-voasträ si tuturor celor care doresc acestui Popor o viatä mai bunä,un An Nou cu multä sänätate si prosperitae,
La multi Ani,
O zi pläcutä
Dl.Oraseanu prezinta o lume aproape roz a anilor 80.
Dar vedeti ca mai sus spun unii ca exagerez si nu e chiar asa…dvs spuneti ca am o viziune prea roz…..
Domnule Orasanu,
Am trait 22 de ani sub comunism, fiind student in anul III de facultate la revolutie.
Trebuie sa recunosc ca propriul meu tata este un nostalgic al comunismului, si nu pentru ca era un profitor al sistemului, dimpotriva. A avut demnitatea sa stea pe picioarele lui si sa munceasca la greu. In loc sa cultive relatii care sa ii faca viata mai usoara, a preferat drumul greu al muncii si verticalitatea chiar sub comunism. A luat o bucata de pamant in arenda pe care a destelenit-o si lucrat-o pe langa serviciul lui intr-o fabrica comunista, si a avut o mica ferma pe langa casa, asigurand cele necesare traiului. Pe el, inflatia galopanta de dupa revolutie l-a lasat sarac si pensia mica dupa 40 de ani de munca l-a lasat umilit. Astazi sora mea si eu trebuie sa il ajutam financiar ca sa supravietuiasca… Nimic din ce i-ar spune cineva nu ar putea sa schimbe parerea unui astfel de om despre comunism.
Nu pot sa spun ca am suferit din cauza asta de foame pe vremea comunismului si am invatat ce inseamna munca grea, muncind verile la camp.
Insa cam pana aici se termina amintirile bune din comunism. In rest, imi aduc aminte de cozile de dimineata la lapte si paine. Student fiind in vacanta de vara, trebuia sa ma trezesc la 5 de dimineata in fiecare zi ca sa stau la coada de paine (painea venea la 6 dimineata si se dadea cate o jumatate de franzela pe zi de persoana in familie), si odata pe saptamana la lapte. Imi aduc aminte ca erau pensionari la coada de la doua dimineata.
Mai erau cozile lunare pentru ulei si zahar precum si cozile ocazionale pentru mezeluri, portocale sau banane. Ore intregi pierdute la cozi si frustrare daca marfa se termina chiar inaintea ta.
Ca elev imi aduc aminte de umilintele pe care le aveam fiind chemat la munca patriotica obligatorie tocmai in ziua de Pasti, sau de discotecile la scoala in ziua de Craciun.
Ce sa mai vorbesc de studiile la facultate? Mergeam la facultate in Polizu in Bucuresti, in niste sali de curs largi, intunecoase si foarte friguroase la vreme de iarna. Nici vorba de cursuri tiparite. Fiecare se baza pe notitele luate la curs si daca se nimerea sa ai vedere proasta cum aveam eu la vremea respectiva, notitele erau dupa cum ti-era si vederea. Era un chin daca lipseai ceva cursuri sa imprumuti notite de la altii. Profesorii, multi de calitate indoielnica pe langa putinii care straluceau.
Ce sa mai vorbesc de caminele studentesti, unde incalzirea se facea cu caramida cu lita de sareau sigurantele foarte des, apa calda mai mult nu era si mancarea la cantina era mai mult proasta decat buna…
La absolvirea facultatii (zic mersi ca am terminat dupa revolutie) treceai prin furcile repartitiei si multi trebuiau sa se duca departe de casa. Orasele mare erau inchise si multi ajungeau sa profeseze la tara sau departe de locurile de origine.
De locurile de munca ce sa mai zic? Din punct de vedere al eficientei fabricile gemeau de someri mascati care practic nu faceau nimic (cate trei sau patru la unul singur care facea treaba), insa incasau un salariu.
Economia nu mai era in stare sa suporte ineficienta comunista. Daca comunismul nu s-ar fi prabusit, la ora asta Romania avea soarta Coreei de Nord.
Insa cel mai mult erau de nesuportat lipsa de libertate inividuala. Ca fiind parte din generatia decreteilor, nici acum nu sunt sigur ca parintii meu au dorit ca eu sa vin pe lume sau au trebuit sa ma accepte…
Pentru cine vrea sa vada adevarata, hada fata a comunismului, ar trebui sa se duca pe YouTube si sa caute reportajul „Decreteii”. Dupa vizionarea reportajului respectiv, daca o sa mai aiba parere buna despre comunism, mai vorbim
Buna sugestia, filmul daca nu ma insel e facut de un regizor timisorean, Florin Iepan.
Confirm si completez: dupa o copilarie chinuita marcata de nenorocirile razboiului, fara perceptia ororilor schimbarilor sociale, parintii nostri au intrat in viata activa prin anii ’50 si ’60, perioada de refacere, de reconstructie, de modernizare, industrializare, samd. Pornind „de la lingura” si vrednici fiind au inceput sa acumuleze, viata devenea din ce in ce mai buna (locuinta de serviciu, in chirie, sau chiar in proprietate de regula cu credit de la CEC-adica de la stat, radio, televizor, uneori chiar masina, concediu, copii la gradinita si apoi la scoala gratis-adica de la stat, asistenta medicala tot gratis-tot de la stat, etc). Pana spre sfarsitul anilor ’70 se traia din ce in ce mai bine. Fara termen de comparatie, intrucat societatea era izolata, oamenii incercau sentimentul abundentei, chiar al recunostintei fata de conducatori, unii spuneau ca „daca n-ar fi fost comunistii ramaneam tot la coada vacii!”. Fals, a fost perioada in care intreaga lume a progresat, oamenii nu stiau ca decalajul fata de occidentul, hulit de catre propaganga, se accentua, pretinsa superioritate a socialismului era fix invers. „Roadele” au inceput sa se vada in anii ’80, nemultumirea si neancrederea au cuprins tat natu’, cu extrem de putine exceptii. Dorinta de schimbare a devenit predominanta, dar vai, nu destui au fost, se pare ca nici acum nu sunt cei care-i inteleg profunzimea. Pentru multi ar fi fost suficienta inlaturarea cuplului dictatorial care a facut mult bine, dar a ajuns sa fie depasit, Nicusor era o solutie acceptabila, dar nu a fost sa fie, altele erau „jocurile”, a aparut Iliescu cel salvator, chiar asa, din decembrie ’89 pana in aceste zile, in mod direct sau prin reprezentanti, nu-i recunoastem, sunt un fel de Nicusori, cu nume diferite, nu sange din sangele dar sigur in cuget si-n simtiri.
Din fresca draguta facuta regimului am sesizat o delapidare discreta a realitatii- respectiv iarna din motive de inzapezire se interzicea circulatia autovehiculelor particulare cate doua luni. In 1987 varul meu nascut pe 26 ianuarie(sic) a fost adus acasa dupa doua saptamani din spital cu o cisterna de la Fabrica de lapte, dupa ce soferul de la albulanta a refuzat 100 de lei, cat oferise unchiul meu.
Dar cartile bune la pachet cu cartile proaste le-ati uitat ?!? sau faina de porumb cu peste oceanic ??? Sau culmea Spirt medicinal cu bilete la Folbal ( CIL SIGHET – JIUL PETROSANI in 1985) ?!?
Si tot memoria mea selectiva a retinul blasfemia ca in numele economiei de curent mergeam duminica la scoala si faceam orele de marti, iar marti eram liberi ?!?! ( A durat vreo 2 saptamani cretinatatea asta)!!!
Dar controalele ginecologice in fabrici?!?
Dar granicerii cu pusca indreptata spre noi ?!?
veneau de vreo doua ori pe an :un autobus dotat ptr verificari ginecologice;toate femeile din intreprindere mergeau ca vitele la control in autobusul parcat pe strada in fatza intreprinderii.mie im era jena de situatzia lor.comunistii au grija de populatia romanicai
Controale ginecologice in fabrici?! Spirt medicinal cu bilete de fotbal? Pai daca pe mine ma acuza cineva mai sus ca exagerez, sunt curios ce va vor spune dvs….pt. ca banuiesc ca astea sunt memorii selective in sensul ca ati retinut din noianul de chestii negative pe acestea…insa aici e un caz de „reality beats fiction”.
domnule ! is the cruel reality !
de multe ori ma intreb cine este in spatele nick ului ? ce virsta are mi se pare important;nu,nu sint mai deshteptzi batrinii nici macar tinerii totzi nu pot fi mai curatzi,bebelushii poate,ha ha
Era si un banc, cam rufos, despre controalele astea ginecologice.
O prostituata il reclama la Militie pe un domn aratos, bine imbracat, cu allura de intelectual ca ar fi batut-o in parc. Capitanului nu-i venea sa creada ca asa ar fi stat lucrurile si il intreaba chiar pe acuzat daca e adevarat. Acesta recunoaste iar militianul ii da amenda si avertisment.
Dupa ce prostituata pleca, capitanul il intreaba de ce a facut asta.
_ Eu, tovarase capitan, sunt medic ginecolog, iar de trei zile controlez personalul de la Tricodava: 5000 de femei. Iar acum jumatate de ora, in timp ce ma plimbam prin parc in timpul meu liber, a venit duduia asta si mi-a zis ca pentru 50 de lei imi arata „America” …
Nu s-a pomenit de viteii care erau monument al naturii. iar daca taiai unul luai parnae cat pentru un urs ?!?
O vecina, taia in fiecare an un vitel, si scapa pentru ca avea 12 copii si era Mama Eroina .
Dar armata la porumb, in mina, la canal ?!?
Dar alegerile ??? De ce nu vorbeste nimeni de alegerile trucate, cand se numarau buletinele de vot si se intocmea proces verbal cu 99,9 % pentru candidatul Frontului Democratic al Unitatii Socialiste ?!? Iar prezenta la vot era de 25% si se raporta 99% prezenta la urme ??? Asta e un subiect de dezbatut ?!?
Domnule Orasanu,
Nu era nici o exagerare cu controalele ginecologice lunare. Daca vreo biata femeie era descoperita gravida, era imediat luata in evidenta ca nu cumva sa faca un avort, care era ilegal pe atunci… Filmul documentar „Decreteii” trateaza subiectul si e un documentar sfasietor. Eu l-am vazut in SUA, prezentat la o televiziune americana cred ca prin 2003 sau 2004 si m-a terminat.
De asemenea, cand am vazut filmul „Patru luni, trei sapamani si doua zile” mi s-a parut extrem de dureros si realistic, prezenta exact viata de student asa cum o stiusem eu in Romania inainte de revolutie. Chiar si la vreo douazeci de ani de la caderea comunismului, ma intrebam cum de a fost posibil sa traiesc astfel de orori si cum am rezistat sa traiesc vremurile acelea.
Si „Memorialele durerii” prezentate de TVR dupa revolutie ar putea fi o cura buna pentru toti ceea ce mai cred ca era mai bine sub comunism. Nu stiu daca episoadele mai sunt disponibile pe undeva.
e off topic,dar ma gindesc ca ar trebui amintit :
comunistii au pus stapinire pe toate aspectele vietzii,de la nashtere pina la moarte aveau grija de oamenii muncii.
a fost o perioada in care lozincili erau ceusescu-pace ! imi amintesc de o alta mascarada cind intr o duminica,zi totusi libera chiar si atunci,a trebuit sa mergem la intreprindere doar ca sa semnam intr o lista in care oamenii muncii din intreprindere ishi exprimau solidaritatea cu partidul si conducerea sa in lupta ptr dezarmare si pace.
romanica exporta in plin la africani sa i sustzina in lupta lor ptr dependentza
Coada
Pufnitul compresorului de sub camion ma trezi din motaiala. Imi ridicai „râtul“ din paltonul mirosind a tocanita a inaintasului meu si-mi numarai inca o data, a zecea oara probabil, banii. Azi eram de serviciu „la lapte“. O data la doua zile faceam coada asta. Parintii lucrau de la sase-jumate tocmai in Republicii, in cealalta parte a orasului, asa ca pentru „achizitii” singura solutie ramasesem eu: aveam scoala dupa-amiaza. De cand ne mutasem in cartierul asta nou, era ceva mai bine: inca se mai lucra la blocurile invecinate, din placi de beton, niste „silozuri de locuinte“ cum le spunea bunicul, asa ca „Alimentara“ nu era inca asaltata de flamânzii locului. Ne felicitam in sinea noastra pentru alegerea facuta, dar ne intrebam cat va mai tine. Taraitul macaralelor incepea odata cu zorii, iar noroiul, ce ne tinea loc de trotuar, era necontenit framantat de caucuiucurile resapate ale basculantelor.
_ Duduie Anica! Duduie Anica! striga soferul de la „lapte”, batand in usa de fier a magaziei sa i se deschida. „Nu mai dureaza mult!” imi spun, numarand „codarii” din fata, subit agitati si ei. Erau douazecisisase. Poate reuseam sa prind si unt! Vazusem deja, prin usa intredeschisa a furgonului, cutiile maronii si le recunoscusem, desi fara inscriptii, ca fiind cele cu unt. Intr-una incap 40 de pachete mari, de douasute. Daca baga doua cutii sigur prind si eu. Saptamana viitoare era ziua mea si incepuseram sa strângem unt si margarina pentru tort si prajituri. Sa fie! Mai aveam ceva loc in congelatorul „Zyl”-ului. Pe asta il prinsese tata fara coada. Vecinul de la trei, un tip mucalit si descurcaret de la „Mobila”, ii vanduse pontul cand l-a vazut pe babac la coada la „Electronica” sa cumpere un „Fram”:
_ Vecine, mata ai mai multi bani, ca esti inginer! Vezi ca pe „6 Martie” stau de doua zile cateva Zyl-uri si nu le vrea nimeni ca sunt prea sumpe pentru aia din chefereu. Tata i-a multumit, dar vecinul n-a lasat-o deloc moale:
_ Dom’ inginer, nu poti si mata sa faci rost de o antena „pa bulgari”? Ca ai sigur un sudor in fabrica aia, care o avea si el nevoie de vreun tapiter. Ne-a adus acum niste catifea de canapea, calitatea a-ntâia. E greu de scos, dar din resturi gasim pentru ceva blaturi de scaune! Iti fac si matale un set de sase, ce zici? Tata n-a vrut „setul de sase”, spre marea suparare a mamei, dar l-a pus in legatura cu sudorul.
Scartaind din balamale se deshise usa de fier si in clipa aia mi-am dat seama ca nici nu stiam cum arata magazinul pe dinauntru. Nici macar cum se numea nu aflasem. Nu ne interesa decat partea din spate, pe unde se bagau … si se scoteau produsele. In zona asta, cunosteam doar numele magazinului de paine, pardon!- de morarit si panificatie: „Spicul”. Domnita de la tejghea inca zambea de cate ori ma vedea. Vara trecuta, cand ne vizitasera rudele din refege, eu le conduceam zilnic la „Spicul”, le aratam la ce coada sa stea si cum sa ceara. Ratia noastra de doua paini pe zi nu ajungea pentru toti, asa ca, cu pasapoartele in mana, versorii si matusile isi cereau dreptul zilnic de „un sfert”. Dupa cateva zile ne cunostea tot personalul, iar domnita isi lua inima in dinti si ma ruga sa vin cu matusa in spate, ca sa-mi dea ceva. Ne-a dat o adevarata avere, doua pachete de drojdie proaspata si un litru de smantana, cu rugamintea sa-i ia matusa de la „shop” un cartus de Kent si vreun pachet – doua de cafea, ca are sora suferinda de cancer si-i trebuie la spital.
Acum ca soferul a trerminat de facut actele cu gestionara, incepu descarcatul. Uraaaa!!! Erau doua cutii de unt pentru cartierul nostru astazi. A meritat sa ma trezesc mai devreme si sa-mi afund nasul in miresmele culinare ale celui din fata mea. Nerabdarea incepu sa creasca printre noi, trebuind sa fim atenti la unii ce abia venisera si masurau circumspecti coada si oferindu-si muschii pentru a ajuta la descarcat, sa prinda mai apoi un loc in fata.
_ Degeaba te invarti pe aici, to’arsu! ‘mneata esti din „23 August”, du-te acolo sa-ti dea unt! striga un pensionar din primele randuri unuia care incerca sa se infiltreze astfel. Ca la o comanda, ne-am transformat in lupi, urland la intrusi „sa nu care cumva …!” Eram patiti doar: dupa ce isi impart vanzatorii intre ei „dreptul”, nu se stie cat mai ramane. Si cum o invitasem la ziua mea si pe Malina, fiica profei de geografie, pe care o admiram pe ascuns, era imperios sa apuc si eu unt. La naiba: e la pachete mici! Poate ne da cate doua, macar.
_ A inceput sa dea! aud in spatele meu o voce cunoscuta si intorc capul. Era Codrin, un coleg de clasa cu care incepusem sa ma inteleg bine.
_Vezi ca la Gostat baga azi cremvursti! imi sopti el misterios.
_ Mersi, la Avicola aduc maine oua, dar pontul cel mare e ca la „Amandina” se dau la pranz portocale, ii intorc eu informatia. Sa fii pe aproape cand le baga! Inainte sa plecam la scoala.
In fata lumea incepu sa se imbulzeasca. Inca nu tipa nimeni, dar e ingrijorator. La cei doisprezece ani ai mei, desi inaltut, nu as avea nici o sansa daca astia ma scot din rand, cum am patit luna trecuta cand s-a bagat „Amigo” la „Crizantema”. Norocul meu a venit de unde nu ma asteptam: vanzatoarea ma recunoscuse si-l admonesta pe cel care ma impinse. Fusese o subalterna a mamei la „Confectia”, dar si-a schimbat locul de munca pentru unul mai aproape de casa. Nici nu stiusem ca lucra acum la cofetarie. Il cunoasteam mai bine pe sotul ei, caci lucra la Peco. Intr-una serile cand le petreceam cu babacu la cozile de cate trei zile pentru benzina, il intreba unde lucreaza si il ruga sa-l ajute sa-si inchida balconul. Acelasi sudor care avea „un set de sase” nou ii sudase si lui cornierul, asa ca in loc de 25 litri primeam 30 plus doi litri de ulei de motor unguresc. Tata inca il pastra ca pe o comoara in debara.
Insfarsit am ajuns in fata. Ii dau Anicai cele doua sticle goale de lapte si-i intind doua bancnote de zece, rugand-o frumos sa-mi dea si niste unt.
_ Dar poti sa cari? intreaba ea ascutit. Sa nu se rupa! Ai punga sau rafie?
_ Am plasa de nylon! zic eu mandru …
Anica bufni contrariata, dar mi-o smulse din mana cu rautatea paroape, puse doua sticle cu lapte in ea si inveli grosolan pachetele de unt intr-o hartie gri, dupa care imi dadu plasa prin ferestruica de la usa de fier, spunand:
_ Sa-ti iei o rafie, ca e mai buna! imi spuse bosumflata.
Disperat ca am asuparat-o pe Anica, am plecat spre casa uitand de rest. Maruntisul imi apartinea si pusesem deja ochii pe o minge de basket, pe care speram sa o cumpar pana la vara viitoare. Bucuria untului era umbrita de gandul ca pierdusem vreo cinci lei si, ajuns in fata usii, in timp ce-mi cautam pe sub palton cheia de la gat, am izbucnit in plans. Insa o bucurie mare m-a cuprins cand am desfacut cocolosul diform de hartie si am gasit trei pachete mici de unt. Ziua mea era asigurata si m-am repezit sa pormnesc casetofonul si sa dansez de unul singur prin casa in jumatatea de ora ce mai ramanea pana se lua curentul.
ei ,dumneata puteai sa stai zilnic la coada si daca aveai noroc puteai cumpara un pachet sau chiar doua de unt ! da io aveam dreptul doar la o jumatate de pachet pe luna ! de,nu eram rrumin intreg.de aceea ptr mine delegatzia la capitala de romanica era o ieshire la shoping.
cel mai frustrant nu era atunci cind te trezeai ca eshti primul la care n a ajuns ! ha ha,dupa ore in frig in coada ! nu ! era atunci cind te puneai la coada ptr ca se descarca ! si dupa ceasuri de ashteptare(pina la ora 8,ora deschderii mag.)aflai ca nu s a descarcat !ha ha.de ce ? ptr ca un angajat al centralei alimentarelor,venea si dadea dispozitie ca marfa de aci se intoarce la centrala,ptr angajatzii din biraua.
am cunoscut si viata din regat o mica perioada;in localitatea aceea,piinea nu era pe cartela,laptele si untul doar cu coada si pui saptaminal la fel,fara cartela.dar vai;aici era scris mare:potzi sta o singura data la coada !dar,shtitzi dvs ca la ardelean ii merge mintea mai incet,dar tot face fatza ! asha ca luind exemplu de la conationalii mei,m am pus a doua oara in coada.fatalitate ! dupa ce am parcurs coada timp de o ora si am ajuns invingator pe primul loc la tejghea,vinzatoarea ma apostrofeaza:dumneata ai mai cumparat odata ! nu primeshti ! a spus ca ea are cap Doxa ! nu shtiu daca tehnologia Doxa a ajutat o sau faptul ca eram mai blondutz intre regatzenii tuciurii,scuze,brunetzi.
Nu-mi propusesem sa fac un clasament al celor mai defavorizati romani. Si nici sa redeschid rani vechi. Existau zone unde romanii chiar isi doreau cartela, macar ca o garantie ca pot unge o tartina cu unt odata pe luna. (Sub acest aspect, se pare ca d-ta ai fost chiar un privilegiat.) Si tot delegatiile in capitala le ofereau posibilitatea asta, chiar daca mai rar. Iar ironia era ca in capitala cumparau alimente produse chiar in urbea proprie.
Hantzy, am rugat webmaster-ul sa ridice comentariul la rang de Update 4. Multumesc pentru intregirea pozei acestor cozi , cu uluitoare detalii de context.
Multumesc si eu, dar mai ales imi cer scuze pentru ortografie. Mereu imi propun sa corectez, dar obisnuita imi joaca feste.
http://www.google.de/imgres?imgurl=http://www.latrecut.ro/wp-content/uploads/2006/05/balanta_sibiu_45745.jpg&imgrefurl=http://www.latrecut.ro/page/7/?s%3Dlatrecut&h=353&w=470&sz=33&tbnid=W7mmKScmdlSt4M:&tbnh=116&tbnw=154&zoom=1&usg=__F0SaaSiFbW3L2guduLGf_7IE9Gk=&docid=PAkUYliEQfMwHM&sa=X&ei=Hge_UsyEDOjK4AT7vIHoCA&ved=0CFMQ9QEwCQ&dur=564
Sunt nascut in 59. Din 78 am trecut „pe salariu” (strungar, acord individual). Din 80 m-am convertit in „sofer profesionist” (tot in „acord individual: „ore, tone, kilometri”). Am avut o viata nomada. Pana in 89 locuisem in mai mult de 400 de localitati din tara. Doar in Satu-Mare si Maramures nu.
Am lucrat (si) in geologie. Aveam probleme (pe nomadele noastre santiere) cu cazarea, cu
„conectarea” la alimentarele locului, cu multe alte chestii.
M-am imprietenit cu un inginer. A ramas impresionat de cunostintele mele generale.
Locuiam atunci la pensiunea „7 Brazi” in Oravita.
Dar, nu trebuie doar sa locuiesti. Trebuie sa mananci, sa speli, etc
Vorbeam atunci (printre alte) de Falkland – Malvine. Prietenia noastra s-a dezvoltat, s-a consolidat. El era in partid. din vorba in vorba m-a invitat si pe mine. Din principiu n-am vrut.
Nu-mi plac inregimentarile. Apoi am mai cumpanit si mi-am zis ca . . . tacand, nevorbind nimeni despre problemele cu care ne confruntam, nu ne este (celor ca mine) un serviciu
ci un deserviciu. Au trebuit sa se reuneasca vreo cinci recomandari.
Eu am fost si atunci de aceeasi parere ca azi. Trebuia sa intram cat mai multi, si nu sa ne ferim cat mai multi a intra. Celor 4 milioane li se inchidea gura tocmai cu „poporul”.
Nu tacerea, nu neexprimarea oficiala a opiniei era solutia. Eu mi-am asumat, imi asum si-mi voi asuma intotdeauna responsabilitatea pentru ceea ce fac, pentru ceea ce spun.
Nu am reusit mare branza. In prima sedinta, am urmarit cum decurg lucrurile. In urmatoarea m-am inscris la cuvant. Mi s-a inchis gura. Se vedea nu ca nu se stie ce este
la baza ci ca nu se vrea sa se stie.
Dupa sedinta am fost chemat aparte, la biroul de conducere. Primii care erau luati la rost erau cei ce ma recomandasera.
Le-am zis ca daca nu pot sa imi exprim opinia nu vad rostul pentru care as veni la sedinta
si ca daca asa stau lucrurile, nu vad de ce sa fiu membru de partid si atunci, sa mi se redea statutul de ne- membru.
Au inceput sfatuirile, ca o sa aiba de suferit neam de neamul meu, ca mai bine mai imi las un timp de gandire, ca lovesc mai intai in cei ce ma recomandasera ( nu te recomandau persoane care nu te cunosteau ci persoane care, in felul lor, te apreciau).
Cert este ca am ramas cotizant pana dupa revolutie cand am putut iesi atat de forma cat si de facto.
Raman la parerea ca daca nu erau 4 milioane ci 18 milioane de oameni care sa-si asume raspunderea si sa spuna oficial ce vor (si nu doar sa chibiteze pe la cozi) nu trebuia nici sa moara atatia oameni la revolutie, nici sa asteptam sa moara Ceausescu de batranete si nici sa ajungem sa il impuscam.
Nu am fost, nu sunt si nu voi fi pentru „pedeapsa cu moartea”. Am admis insa ca punctul in care se ajunsese nu mai avea alta, mai ieftina, solutie.
Eu afirm ori de cate ori am ocazia ca il consider mai putin vinovat pe cel care inseala decat pe cel care se lasa inselat.
Ceausescu a fost un om, cum suntem toti. Iar omul greseste. El este mai putin vinovat decat
poporul, decat poporul care a tacut.
Si tacerea este un raspuns, iar Ceausescu lua tacerea asta ca pe o aprobare a ceea ce intreprindea. Multi se scuza ca nu isi puteau exprima opinia pentru ca era dictatura, dar nu merg nici azi sa isi exprime civilizat, vointa desi nu ii mai ameninta nici o dictatura.
Pentru mine acest fel de a nu iti exprima vointa este de neinteles. Este ca si cum te-ai urca
intr-un taxi, ca pasager, si ai refuza sa spui soferului unde vrei sa mergi.
Am uitat sa spun un lucru. Am fumat „Carpati fara filtru”. O vreme am fumat Snagov, o vreme . . . chinezesti, o vreme BT. Am probat de toate (Dunhil, St Moritz, Camel, Kent, Papastratos, Lido,
Luna, Litoral, Cabinet si ce traznai mai apareau) si ma refer la perioada de dinainte de 89.
Cand eram pe Valea Prahovei urcam cu telecabina la Babele de imi luam 4 pachete de BT.
Pepsi am baut prima data la Privighetoarea (la Slobozia). Am repetat isprava in multe randuri, ori de cate ori aveam ocazia sa trec pe aici. Era intr-adevar ceva deosebit fata de „fru-cola” noastra (desi uneori nu era rea). Vreo 8 ani (80 – 88) am avut „Cap Canaveralul” in Bucuresti.
Din inceputul lui 90, dupa vreo 15 ani de fumat pana la doua pachete pe zi, am rupt-o cu fumatul. Am fumat , atata vreme cat am fumat, cu placere, iar „Carpati fara filtru” a ramas pentru mine, adevarata tigare. Am fumat si Marasesti, si Nationale si Tractor, si Carpati cu filtru, si Aroma, si Sinaia, si Cismigiu, si Nefertiti. Cu Carpati fara filtru insa, am inceput, cu el am terminat stagiul de fumator. Eu daca decid sa fac ceva, fac, iar daca decid sa nu fac, nu fac.
Nici nu recomand nimanui sa fumeze, sau sa nu fumeze. Fiecare trebuie sa stie ce face. Este vorba de corpul lui, de viata lui. Eu, cum le-am facut, asa le trag. Dar nu imi pare rau
de nici una din alegerile pe care eu, cu propria-mi minte, le-am luat. Am invatat din ce am facut gresit si am cautat sa nu mai repet, cel putin sa nu mai repet, aceleasi prostii.
Raman destule cele nefacute inca. Ce rost are sa pierzi timpul repetand?
Vida Clara, avand in vedere aceasta poveste, imi este mult mai clar „unghiul” din care vin comentariile dvs – daca nu ma insel ati venit si pe forumurile de la Capital si v-am vazut si la EVZ. Sarbatori Fericite si multumesc pentru completarea amintirilor din acea vreme.
domnule vida ! mi ai luminat seara;da de ashtia ca dumneata are nevoie tzara !
ce spuneam io mai sus ? Marele Conducator a fost influentzat de popor si a sucombat cu zilnicele scandari:parinte iubit,geniul carpatilor,iubite combatant !
Cand eram la o coada, in spatele meu se povestea cum intr-una din camere
se instalase un cort cu o aeroterma, pentru un copil mic . Din amintirile mele; procurarea
unui calorifer electric de la Cluj adus la Bucuresti de prietenul unor rude care venea cu masina
in delegatie, supararea sotiei cand a gasit copilul la gradinita in frig in timp ce educatoarea
le arata ce „draguti” sunt cei doi la televizor, atentionarea ca nu am fost la intampinarea unui
„pretin”, dezumanizarea de la cozi unde femeile gravide erau intampinate cu „ce l-ai facut cu mine”
si lista e lunga si nu voi uita si nu se poate ierta.
Dezumanizarea de la cozi subzista, suficient sa mergi intr-un supermarket in preajma sarbatorilor sa observi….
… pentru ca in rest lecturi de Jules Verne si Ciresarii reprezentau limitele unui copil.
Vă înşelaţi. Existau nenumărate alte lecturi şi nu numai. De curând am văzut Hobbitul într-o ediţie nouă, o carte pe care şi eu am citit-o acum vreo 30 de ani: http://tolkiengateway.net/wiki/O_poveste_cu_un_hobbit_(1975). În biblioteca părinţilor mei am avut multe volume pentru copii, dar şi discuri de pick-up şi diafilme cu poveşti.
Într-adevăr programul la televizor era foarte scurt, dar acest lucru nu era resimţit ca o limită. Ne jucam mult afară, chiar şi iarna, cu sania sau ridicând fortăreţe de zăpadă şi bătându-ne cu bulgări.