Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a facut ieri o serie de declaratii ce sugereaza nevoia acuta de schimbare a politicilor economice in Europa „politica de austeritate urmata de Uniunea Europeana nu mai are sustinerea politica si sociala necesara pentru a functiona (…) UE ar trebui sa puna mai mult accent pe politicile de stimulare a cresterii economice pe termen scurt si mai putin pe diminuarea cheltuielilor bugetare”(…) Desi cred ca aceasta politica este fundamental corecta, cred, de asemenea, ca si-a atins limitele”, a declarat Barroso in cadrul unei conferinte de presa.
In replica, astazi ministerul german al Finantelor cere continuarea procesului de consolidare bugetara si de reforma in Europa in scopul obtinerii unei cresteri economice sanatoase, considerand ca procesul de consolidare bugetara in Europa este unul de succes.
Cu totii stim, criza financiara a diminuat in primul rand potentialul de crestere economica. Pentru toata lumea, nu numai pentru Europa. E clar, solutia sanatoasa pentru a contracara aceasta problema nu poate fi tiparirea de bani sau deprecierea monedei, ci sustinerea unei cresteri economice sustenabile prin investitii masive, cresterea productivitatii si implementarea de reforme structurale. Europa a ales austeritatea. O austeritate focusata insa aproape in exclusivitate pe bugete ca cifre si nu ca structura, concentrata mai degraba pe aspectul nominal al acestora si nu cel structural. Daca Europa ar fi contracarat debutul crizei cu reforme, cu intarirea sistemului bancar (dupa modelul american) si nu cu pachete de austeritate de tip strategie soc, lucrurile cu siguranta astazi ar fi stat altfel. In plus, in Europa problema s-a redus la ideea de a scadea un indicator sau altul. Adevarata miza ar fi trebuit sa fie in opinia mea trecerea de la ceea ce se numeste o ajustare fiscala cantitativa la una calitativa. Mizand aproape in exclusivitate pe austeritate (si asta cantitativa, contabila), decalajul de competitivitate dintre centru si periferie in Europa s-a accentuat, acestea din urma ramanand practic in imposibilitatea de a avea crestere economica.
Americanii au ales (evitand cu aceasta ocazie declansarea fiscal cliff) solutia austeritate prudenta, ajustare fiscala graduala, sustenabila, atat din punct de vedere politic, dar si economic si social. Reduceri prudente de cheltuieli (mai ales la nivelul celor ineficiente), conform unui plan gradual, cresteri de taxe doar pentru bogati (fara a afecta clasa de mijloc, care reprezinta majoritatea) si in masura in care este posibil relaxare cantitativa – “quantitative easing” injectia puternica de bani de catre banca centrala pentru relansarea creditarii, crestere economica, reducerea somajului, etc. Se mizeaza astfel pe crestere economica, reducerea somajului, etc. cu toate avantajele ce pot decurge de aici pe termen mediu si lung. Europa a ales insa solutia ce merge exclusiv pe ideea de austeritate mizand pe o combinatie de reduceri masive de cheltuieli/cresteri de taxe/injectie prudenta de bani de catre BCE pentru relansarea creditarii. Teoretic vorbind, combinatia poate fi benefica. Practic, solutia poate fi viabila pentru economia germana, de exemplu, ma indoiesc insa ca poate fi aplicata in aceeasi masura si mai ales cu aceleasi efecte in intreaga economie europeana.
Este evident pentru toata lumea ca se contureaza doua modele distincte de crestere economica modelul american (agreat de altfel si de Japonia, dar se pare ca si de Franta europeana) versus modelul german. Europa va trebui sa aleaga cat mai curand pe ce drum va merge si mai ales cu ce costuri. Din pacate, balbaielile decidentilor europeni ne vor costa pe toti. Este clar ca Europa improvizeaza, nu numai in administrarea crizei datoriilor, a crizei fiscale sau a conceperii unui plan care sa aduca crestere economica, ci si in administrarea recentei crize bancare. Pietele vor reactiona cu siguranta la astfel de balbaieli mutand capitalurile dinspre periferie spre centru, majorand dobanzile, cu implicatii asupra adancirii recesiunii europene. Se poate intra astfel intr-un nou cerc vicios.
Cipru este cel mai recent exemplu de improvizatie. Chiar daca problemele financiare ale Ciprului se vor rezolva, in opinia mea sistemul financiar european a inregistrat cu aceasta ocazie mai degraba un regres decat un pas inainte. „Gratie” solutiilor improvizate, vulnerabilitatea constructiei europene creste, cel putin din perspectiva soliditatii principiilor uniunii monetare. Problema controlului capitalurilor, de exemplu, aparuta cu ocazia aceluiasi caz cipriot vulnerabilizeaza inca o data. De a lungul timpului gradul „optim” de mobilitate a capitalurilor a fost amplu dezbatut in literatura economica, opiniile economistilor mentinandu-se inca divergente din acest punct de vedere. Optim sau nu, uniunea monetara europeana a stabilit niste reguli cu privire la liberalizarea contului de capital, iar modificarea acestora dupa cum bate vantul (chiar daca restrictiile privind miscarea capitalurilor sunt necesare in cazuri izolate) va afecta o data in plus increderea in zona euro. Si cursul de schimb poate fi necesar in cazul izolate. Asta nu inseamna insa ca un stat al zonei euro poata sa revina la moneda nationala cand are nevoie de ea, nu? In plus, criza bancara europeana este departe de a – si fi spus ultimul cuvant. Se pare ca o criza bancara in Slovenia este aproape inevitabila, ceea ce inseamna ca zona euro in curand va mai putea bifa inca un esec. Sa fie acesta inceputul sfarsitului pentru zona euro?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Doamna lector, Barroso a schimbat placa din cauza scandalului din lumea academica din domeniul economic unde, mama teoriilor care justifica austeritatea celebra : ” Growth in the Time of Debt” a autorilor Carmen Reinhard si Ken Rogoff a fost facuta praf de catre trei cercetatori de la MIT . Acestia au dovedit, fara putinta de tagada, ca cifrele si calculul matemetice pe care autorii lucrarii pro-austeritate le-au consacrat au fost gresite , la fel si concluzia lucrarii respective, o prostie. In aceste conditii , ultimul bastion academic al austeritatii a fost spulberat !!!
Americanii , adica Congresul a depasit impasul politic de asta vara asupra reducerii datoriei printr-o masura automata, numita sechestrarea, adica taierea bugetului cu toporul fara discriminare ” across the board”, nici vorba de prudenta sau gradual , toate agentiile guvernamentale vor taia un procent fix din toate programele. Astfel, aeropoartele potential vor ramane cu mai putini controlori de trafic aerian, armata va ramane fara combustibil pentru incercarea avioanelor si pilotilor militari, programele sociale vor fi taiate etc.etc.
Care sistem financiar american serveste de model?? Ca actualul sistem este tot ala care a creeat dezastrul datoriei sectorului privat si care a inghitit 13 trilioane de dolari pompati de FR, fara ca banii sa intre in economie , ci numai in spaculatiile bancilor pe pietele asiatice. La mintea cocosului, iau bani cu rata 0,25% si investesc pe piete cu rata de interes de 8% , ce mare inginerie ?? Cresterea investitiilor, scaderea somajului , relansarea economica este mai mult decat anemica, si oricum , nu se face cu banii imprumutati de la banci ci cu rezervele enorme ale companiilor !! In schimb, actiunile la bursa cresc vertiginos , o noua balonizare anormala, la fel si pe piata bondurilor . Atunci cand baloanele speculative se vor sparge sa vezi ce sistem financiar grozav are America !!!
Domnu Sorin aveti dreptate in al doilea paragraf, desi va asigur ca nu exista nici o investitie de 8% fara un mare risc. Dar nu amestecati evenimentele speculativ. In lumea academica si cea economica reala sunt foarte multe pareri, e naiv sa credem ca UE a ales austeriatetea datorita „teoriei” Reinhard Rogoff si au renuntat la ea cand o greseala aritmetica a fost depistata. Intre aceasta eroare penibila si schimbarea de ton a lui Barosso legatura e aleatoare. Avocatii austeritatii in UE simt ca s-a intrat intr-un pesimism prelungit si se gandesc la stimulente. Dar o datorie publica ce se amplifica trebuie pana la urma platita, ideal prin crestere economica, alminteri va fi platita prin inflatie sau/si prin urmatoarea criza ce ar putea fi mai grava si mai lunga.
” Adevarata miza ar fi trebuit sa fie in opinia mea trecerea de la ceea ce se numeste o ajustare fiscala cantitativa la una calitativa” Vai, ce bine ati spus domna Aura. Politica de stimulare mentine economia pe linia de plutire, avocatii ei sustin ca in vremuri de criza si somaj infuzia de capital creaza slujbe si mentine un oarece optimism investitional in timp ce politica de austeritate genereaza panica si paralizie. De asemeni ei sustin ca se intampla nimic grav atat timp cat nivelul datoriei publice nu creste peste PIB. Pe de alta parte daca nu se produc niste schimbari calitative fundamentale intr-un timp relativ scurt, politica de stimulare poate deveni o bomba cu efect intarziat. In SUA aceste schimbari intarzie sa apara datorita blocajului politic.
cresterea economica nu insanatoseste neaparat economia. PIB= C (Consum) + I (Investitii in mijloace de productie) + NEX (Exporturi-Importuri) – G (cheltuielile statului). Uzarea resurselor (din care face parte si Capitalul) nu este masurata in PIB. Spre exemplu cand se extrage petrol si se face din el benzina care se vinde, sau se taie o padure si se fac din lemn scaune care se vand, in PIB intra numai vanzarea benzinei sau a scaunelor fara a se masura disparatia zacamantului de petrolul (natura are nevoie de milioane de ani pentru a produce petrol) sau disparitia padurii. Aceasta anomalie din PIB conduce la umflari artificiale ale PIB-ului. Un exemplu simplu: un accident de circulatie intre doua automobile conduce la cresterea PIB-ului (costuri cu reparatia automobileleor, costuri de spitalizare pentru raniti s.a.m.d.), insa automobilele implicate in accident functioneaza dupa reparatie mai prost iar sanatattea oamenilor implicati in accident dupa spitalizare este mai subreda decat inaintea accidentului. Desi pare absurd, cresterea PIB-ului poate conduce la o devalorizare economica. La nivel macroeconomic tarile dezvoltate vorbesc despre ani de crestere economica cu valorizare economica (cum au fost spre exemplu ani 90 in care inventii in comunicatii si medicina au condus la o crestere economica cu un efect pozitiv pentru economie si pentru nivelul de trai) si ani de crestere economica cu devalorizare economica (spre exemplu anii 2000 in care cresterea economica a fost umflata de razboaie, de investiti in innarmare si de basici financiare). Bineinteles exista studii care incerca sa contrazica acest punct de vedere (spre exemplu studiul pentru comisia economica din Bundestag din Octombrie 2012 care argumenteaza ca aceste costuri sunt in parte costuri de restructurare economica: http://www.bundestag.de/bundestag/gremien/enquete/wachstum/kommissionsmaterialien/M_33_BIP-Studie_AWM_im_Auftrag_des_BDI.pdf) insa opinia cresteri economice ca singur remediu pentru insanatosirea economica pierde din ce in ce mai multi adepti. Pana la urma in natura exista un exemplu de crester nelimitata. Este o boala. Numele ei e cancer.
Interesant articol, interesante si comentariile. Eu am cateva intrebari.
1. Se impunea in Romania luarea acestor masuri de austeritate care au afectat numai clasele sociale cele mai defavorizate? (scaredea salariului 25%, crestere TVA concomitent)
2. Se poate face crestere economica faca consum ? Incercati raspunsuri simple cu DA si NU, raspunsurile complicate sunt pentru ascunderea adevarului si minciuni.
3. Se pot lua aceleasi masuri la toate statele indiferent de situatia fiecaruia ?
Dupa cum vad din comentarii sunt doua tabere, tabara germana si tabara americana. Istoria ne-a demonstrat, de nenumarate ori, ca cine se ia dupa nemti ajunge rau, ceea ce s-a si intamplat. In zilele noastea a se vedea ce s-a intamplat cu tarile care au adoptat varianta germana.
Inca odata europa se trezeste pe marginea prapastiei datorita germaniiei.Mai vinovati decat nemtii sunt cei care au aplicat prostiile debitate de ei. Nu se pot lua celeasi masuri si in germania si in Spania, de exemplu .
Politica economica germana este buna pentru germania si atat, restul trebuie sa ia masuri specifice tarii respective. Solutia germana s-a dovedit ca nu este panaceu universal.
Domnul Barroso e un inalt functionar UE dar atit si nimic mai mult . E obligat sa gandeasca , vorbeasca cum decid greii uniunii . Cu ceva timp in urma lauda austeritatea, acum a schimbat diametral opus opinia . :(
In oricare program normal de austeritate se taie din cheltuieli inainte de a creste presiunea fiscala .
Partea proasta ca in majoritatea tarilor cu probleme , aceasta taiere de cheltuieli a fost uitata voit . A existat o gindire malefica in care doar cresterea presiunii fiscale(in toate formele ei , inclusiv accise , TVA , preturi reglementate de stat ) era solutia miraculoasa .
Uitind toti si toate efectele colaterale. Scadere de nivel de trai , scadere a puterii de cumparare , pierdere de competitivitate economica .
Adica recesiune generalizata si in toate domenile .
Culmea , persoanele normale ajung sa nu mai economiseasca nimic ( pilon principal al capitalismului ) consumind inclusiv capitalurile depozitate pentru a mentine un nivel de trai decent .
Cind economisirea e redusa sau nula (istoria USA a anilor 80 ) e inutil sa pompezi bani pentru credite multilateral acordate . Efectele se vad si incepind cu 2008 au devenit probleme planetare .
Legat de euro , nu cred ca va murii . Va ramine moneda unui grup si mai restrins de natiuni decit cel actual dar si unica valuta europeana acceptata la schimburi internationale . Restul tarilor , sa se descurce si in primul rind sa se trezeasca la realitate :)
Eu nu cred ca este gresita teoria austeritatii sau cea a stimularii cresterii, nu cred ca unii cercetatori au gresit si altii au fost destepti si au gasit greseala, nu cred ca daca o tara este indatorata 1 PIB sau 2PIB-uri este neaparat falimentara, sau in situatie dezastruoasa economica. Spre exemplu un salariat cu 500 de Euro salariu se indatoreaza 60.000Euro sa-si ia o casa in 45 de ani si este totusi sustenabil in aceasta perioada. Prin urmare de ce bugetele nu s-ar imprumuta 30de PIB-uri? Problema insa este alta. Nu teoriile, nu cat la suta din PIB te imprumuti, ci cat se poate produce. Pentru ca, sa nu uitam, productia depinde de energie, mai ales de petrol. De cand productia anuala globala de petrol este constantam, economia globala scartaie. Daca te imprumuti sa consumi, sau sa produci jeep-uri care consuma 20l% sau calorifere cu ulei de 2,5Kw, sau blocuri ineficiente energetic, sau strazi, este ca si cum tu ca tara iti iei o galeata de plumb in mana si te arunci in prapastie, pentru ca toate tarile ne aflam in fata prapastiei. Daca nu schimbi nimic este ca si cum pur si simplu te arunci in proapastie. Poate plutesti un pic spre „tinta”, poate ajungi la „tinta” poate nu, dar oricum te vei transforma in piure la impactul cu solul. Singurele state care se vor salva vor fi cele care isi vor pune o parasuta inainte de a sari, fie ca sunt imprumutate, fie ca nu. Fie vorba intre noi, dar eu cred ca teoria stimularii cresterii este corecta. Ideea insa este ca daca stimulezi cresterea prin cosntructia de autoastrazi care vor fi pustii in 10 ani din cauza unui pret de 200$/baril al petrolului, atunci tot esti piure. La fel si daca esti auster. Aici poate daca esti auster sa construiesti aeroporturi in fiecare sat, poate reusesti sa le faci, si nu te surpezi ca stat dar populatia iti va scadea de 10 ori din cauza saraciei. Va fi o falsa sustenabilitate, dar viata va fi proasta si efectele vor fi ca ale unei extinctii. Solutia deci: imprumuturi pana la 3000% din PIB (daca are cine sa le dea si pe acestea, si aici este o alta discutie – se vor mai putea recupera imprumuturile date sau care urmeaza a fi date daca le raportam la energie?) si investirea in schimbarea totala a tarii: in transportul feroviar, in celule fotovoltaice, in moristi eoliene, hidrocentrale, masini electrice, organizarea oraselor eficienta energetic, stimularea descresterii graduale a populatiei, un copil pe familie, etc.
Nu-mi dau seama daca treaba cu datoria sustenabila de 30 de ori PIBul e voit ironica. Comparatiile dintre un economia unei familii si a unei tari sunt adesea gaunoase dar daca vrem un exemplu echivalent, natiunile post criza nu sunt deloc in situatia unuia care castiga 500 de euro din care cheltuie sa zicem jumatate si descopera ca cu cealalta jumatate poate lua o casa cu ipoteca pe termen lung. La nivel marcro ne aflam in situatia celui caruia nu-i ajung 500 de euro pt cheltuieli curente si care imprumuta o vreme niste sume marunte cu speranta ca la un moment va castiga mai mult ca sa poata restitui.
„In natura exista un exemplu de crester nelimitata. Este o boala. Numele ei e cancer.”
Cred ca de aici trebuie pornit. Crestere economica inseamna epuizarea resurselor si distrugerea eco-sistemului. Deja am depasit „linia de echilibru” pana la care natura reusea sa se „vindece” singura. O viata mai buna, crestere demografica si economica, devine in acest moment sinucidere. Consumul fara limite creaza dependenta; e la fel ca si fumatul. Sti sigur ca-ti scurteaza viata, dar nu poti sa renunti.
„Modelul” capitalist numai e viabil, solutiile trebuie cautate in alta parte(comunismul e exclus din start)…
Ceea ce descrieti e o criza reala ce se deruleaza pe termen lung si se datoreaza decalajului dintre resurse si necesitati (justificate sau nu). Criza curenta se datoreaza decalajului dintre statisticile economice distorsionate si realitatea din teren. Acest capitalism non-concurential, lacom si iresponsabil care arata bine doar pe hartie si-a atins limitele, dar capitalismul ca motor al progresului nu are o alternativa viabila.
„E clar, solutia sanatoasa pentru a contracara aceasta problema nu poate fi tiparirea de bani sau deprecierea monedei, ci sustinerea unei cresteri economice sustenabile prin investitii masive, cresterea productivitatii si implementarea de reforme structurale.”
Daca solutia sanatoasa este „sustinerea unei cresteri economice sustenabile prin investitii masive” fara tiparire de bani sau depreciere monetara, intrebarea e de unde bani pentru investitii.
De exemplu Grecia de unde ar lua ei bani pentru investitii? Cine le mai imprumuta lor bani?
Exista pentru Grecia alta solutie decat austeritate? Si nu numai Grecia, sunt foarte putine tari care in conditiile actuale pot miza pe investitii.
1. D-l Barosso este tot un ,,politic”, la fel (de esuat) ca ai nostri, care da acum la ,,intors”( imediat ce au esuat), toate conceptiile UE despre masurile de reforma prin austeritate (proprii si ale FMI) – care nu aveau cum sa scoata UE din Criza!
2.Economistii romani, cit si UE, au ramas blocati in ,,proiect”, la nivelul ,,consolidarii bugetare”, fara a depasi aceasta faza ,,economist – contabila” si a intra in ,,teritoriul” stiintific al dezvoltarii economice.
Tranzitia ,,economismului romanesc” pare imposibila de la consolidarea fiscala (ca reforma fiscala) care (asa cum arata si d-l Barosso) si-a atins limitele de reglare economica (in raportul „crestere economica-consum national”) – catre fundamentele dezvoltarii economice, constituite de:
a.) ,,competitivitatea/functionalitatea” economica nationala adusa la indice 1-10, de la actualul(negativul) 74, care alunga investitorii;
b.)utilizarea unor tehnici (noi) de accelerare a dezvoltarii industriale;
c.)restructurarea institutionala;
Nici unul dintre aceste instrumente ale dezvoltarii (epocii globlizarii pietei nationale) n-au beneficiat de un „proiect national”, dupa 1989.
3.Tehnicile de dezvoltare economica, sint complet diferite pentru tarile slab dezvoltate(industrial), fata de cele puternic industrialzate – vizind cele trei componente aratate.
Tarile dezvoltate, au alte ,,paradigme” de dezvoltare, care se utilizeaza functie de perceptia teoreticienilor la cerintele de ,,stare si conjunctura” economica concreta, diferite de la tara la tara.
Tarile slab dezvoltate, au o ,,identitate” a componentelor stagnarii cit si dezvoltarii, indiferent daca inapoierea lor se datoreaza comunismului(Romania), unor dictaturi militare(Spania, Portugalia), ori ne-gasirii tehnicilor de dezvoltare – care a facut(asa cum arata prof. Daniel Daianu) ca America Latina sa se gaseasca in tranzitia spre dezvoltare, de 100 de ani!
4. Fara un „proiect de reconstructie economica si industriala”, ramasa strict in spatiul econometric-contabil al UE si FMI, Romania a ,,consumat” primul sfert din cei 100 de ani, in tranzitia spre dezvoltare!
1.Sistemul financiar-bancar national si mondial, s-au „eliberat” treptat de influenta, configurarea si controlul acestora, de catre „economia reala” administrata de Stat, dobindind „capacitatea” de a extrage rente in folosul unei „oligarhii financiare” nationale si mondiale, din operatii speculative, de mare risc,de regula nedescoperite ca „toxice” pina in momentul in care produc imense pierderi financiare, „decontate” apoi de catre economia reala.
El a inceput sa aiba o existenta independenta, dupa anii 80, evoluind spre situarea inafara controlului national sau mondial, functionind numai in interesul structurilor organizatorice si functionale, proprii.
2.Criza actuala, reprezinta o catastrofa economica periodica, repetabila, datorata lipsei unei „stiinte a dezvoltarii economice nationale” si (apoi dupa teoretizarea celei nationale, a constructiei celei) mondiale, care sa studieze si aseze in limite optime,dimensiunea, evolutia si raporturile dintre resursele dezvoltarii (intre care cea financiar-bancara) si economia reala – incit domeniul speculativ financiar-bancar sa aiba o permisivitate/arie limitata de miscare,atit cit produce dezvoltare si blocat, la limita la care poate incepe sa produca pierderi financiare.
In situatia de azi, in lipsa unor astfel de „stiinte economice” nationale si mondiale, cercetarea stiintifica economica ramine fractionata, in diverse scoli de gindre cu rezultate si urmari contradictorii, in loc sa fie unitara si ancorata in domeniul dezvoltarii si echilibrului general, al economiei reale, care sa asigure cunoasterea si capacitatea de a determina stabilitatea si echilibrul national si mondial, al resurselor dezvoltarii economice.
Aceasta „fractionare”, a determiat „liberalizarea” speculativa, fara sa se aiba in vedere „bulele speculative” si spargerea lor, a indicat apoi austeritatea ca solutie dupa pierderile speculative, iar acum promoveaza sfirsitul austeritatii – fara sa poata sa elaboreze viziuni, tehnici si structuri ale dezvoltarii, „post-austeritate”.
Economia mondiala si a UE,traieste intr-o confuzie politica totala, in lipsa unificarii cercetarii stiintifice economice in ceeace as numi „filosofia” dezvoltarii economice, inteleasa ca sinteza unitara si cuprinzatore a fenomenului dezvoltarii – concretizata intr-o stiinta de sine statatoare, care sa fie elementul „director” al evolutiei economice nationale, europene sau mondiale.
Confuzia „politica” este datorata lipsei situarii stiintifice corecte in cazul crizelor, ajungindu-se azi, la prezentarea de catre politicieni ca negativ,a ceeace ieri era considerat pozitiv – si s-a promovat in UE, ca politica economica, in cei 5 ani de criza.
Este caracteristic tuturor politicienilor, inclusiv celor din UE,acest tip de demers de imagine, prin care se „spala” pe maini, de esecul de ieri, datorat lipsei de orientare si expertiza in constructia resurselor stiintifice de iesire din criza, fara sa fi invatat nimic, din acesta….