Crima, ca preț al libertății

Până prin 1992, Rainer Werner Fassbinder era cunoscut în România doar cinefililor împătimiți. Supranumit “Balzac al germanilor”, el a fost deopotrivă și un dramaturg cu totul remarcabil. În această calitate, Fassbinder ne-a fost dezvăluit treptat, primul pas fiind făcut, din câte se pare, grație spectacolului cu piesa Libertate la Bremen, montat în anul mai sus menționat de regretatul regizor Adrian Lupu la Teatrul Fany Tardini din Galați.

Recidivele nu au fost, din păcate, chiar foarte numeroase și nu toate au avut parte de un istoric demn de luat în seamă.  Ele se rezumă la o prezență cu efect artistic considerabil la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a spectacolului cu piesa Căsătoria Mariei Braun, spectacol regizat de Thomas Ostermeier, precedată de o încercare nu tocmai izbutită a lui Dragoș Galgoțiu  de aducere pe scena Naționalulului sibian a  celebrului Berlin Alexander Platz.  Mai menționez inaugurarea Teatrului Apollo 111 cu spectacolul lui Radu Jude cu Ali: Frica mănâncă sufletul și, în fine, Katzelmacher,regizat de Eugen Jebeleanu la Teatrul German de Stat din Timișoara, cu evoluția meritorie a lui Niko Becker, un foarte bun actor aflat la pași în profesie,  și, desigur, l montarea ieșeană a aceleiași Libertate la Bremen. Montare săvârșită la Teatrul Național Vasile Alecsandri  din Iași, regizată de tânărul Florin Caracală. O încercare reușită și grație colaborării cu FaPt, adică Fabrica de Artă și Producție Teatrală, și cu Centrul Cultural German din Capitala Moldovei.

Socotită de exegeți drept un fel de replică la Medeea antică sau la Neînțelegerea  camusiană (interesant că nu și la Nora lui Ibsen), Libertate la Bremen  a avut parte, în varianta ei ieșeană, de o traducere nu doar nou-nouță, ci și foarte inspirată datorată lui Victor Scoradeț. Piesa pornește de la  un fapt atestat istoricește, și anume decapitarea chiar la Bremen, în anul 1831, a unei femei acuzate de culpa de a fi fost ucigaș în serie. Din câte se spune, s-a săvârșit atunci ultima operațiune sângeroasă de acest gen din istoria orașului. Poate chiar și din istoria Germaniei. Aparent, Fassbinder se mulțumește doar să ne prezinte faptele. Nu interpretează, nu reevaluează, nu comentează, nu reabilitează. Nu condamnă și nu iartă, nu caută scuze. Povestea se consumă întrucâtva impersonal, avocățește, cu un deliberat sânge rece.  Dacă dramaturgul insistă asupra primei crime, cea care îl are drept victimă pe primul soț al ucigașei (și la fel procedează și Florin  Caracală în spectacol, insistând asupra caracterului de terorist al lui Miltenberger, fără a cădea însă nici în feminism, nici în sexism, nici în capcanele gândirii politic corecte), dacă, mai apoi, Fassbinder detaliază cu lux de amănunte pasiunea violent-carnală a Geeschei pentru Gottfried, cel de-al doilea soț al criminalei (iar această pasiune și consecințele ei ne sunt detaliate cu lux de amănunte și în montare), de la un moment dat încolo ritmul se accelerează vizibil. Aproape cinematografic. Avem de-a face  cu un fel de tuerie Geesche și cu multiple schimbări atitudinale ale femeii-monstru. Devenită tot mai sigură pe sine și parcă din ce în ce mai încredințată că a devenit o imbatabilă expertă în jocul ei dement cu moartea. Geesche nu mai e nicidecum femeia speriată din primele secvențe, nu mai e o executantă servilă a ordinelor bărbaților, se schimbă, dobândește chiar o anume doză de sex appeal. Sunt numeroase transformări pe care le suferă sub ochii noștri Geesche, iar aceste transformări sunt admirabill nuanțate, subliniate de performanța interpretativă considerabilă a Petronelei Grigorescu.

Întrebarea care se pune și căreia îi oferă un posibil răspuns, pe lângă sucesiunea faptelor, și  conceptul scenografic propus de Ana Ienașcu e dacă, omorându-i rând pe rând pe toți cei ce i se opun. Geesche ajunge cu adevărat să fie liberă. Nu, nici vorbă, de vreme ce ea, Geesche, este singurul personaj din spectacol ce nu are dreptul să iasă din construcția paralelipipedică, din cutia transparentă, ce reface în mare aspectul unei locuințe burgheze de început de secol al XIX lea. Avem aici de-a face cu un subtil joc pe tema eternei opoziții dintre transparență și obstacol. Un bufet în care se află la îndemână cafeaua și otrava ucigașă, o masă, câteva scaune. Toate completate de o cruce astfel plasată spre a atrage de la bun început și pe toată durata reprezentației atenția spectatorilor. Acestea sunt piesele principale de decor, inteligent completate de o succesiune de tablouri semnate de Carl Agricola, Jacob Becker, Nicolai Akermann, Johann Adam ca și de Nicola Samori. Semnificativ și cu impact jucate în spectacol și foarte bine valorizate de impecabilul video mapping creat de Andrei Cozlac. Chiar dacă ceva mai discrete nu au cum să nu atragă atenția alte câteva însemne biblice, în primul rând rozariul desenat pe mâna interpretei și, desigur, rugăciunea rostită de aceasta după fiecare nouă crimă. Iar dacă interpretei lui Geesche îi este interzisă trecerea de linia de demarcație a paralelipipedului (un paralelipiped lipsit, asemenea scenei teatrale clasice, de cel de-al patrulea perete), de o interdicție asemănătoare, însă în sens invers, are parte Naratoarea, jucată de Mălina Lazăr.

Sigur, Libertate la Bremen este înainte de orice spectacolul Petronelei Grigorescu. El este însă deopotrivă și al lui Doru Aftanasiu (un fără cusur interpret al lui Miltenberger) ca și al lui Ionuț Cornilă, care propune un complex portret al lui Gottfried. Nu înseamnă însă că nu ar trece neobservate și celelalte contribuții actoricești. Meritul e, firește, al actorilor ca și al regizorului ce a găsit modalități demne de laudă spre a-i pune în evidență. E foarte bun Dumitru Georgescu, se reține Georgeta Burdujan evoluând în rolul Mamei, Daniel Busuioc e un atent cumpănit interpret al Tatălui, lasă bune impresii jocul lui Radu Homiceanu, reușite crochiuri de personaje izbutesc Livia Iorga, Constantin Avădanei, Horia Veriveș și foarte tânărul Gabriel Anton.

Un loc aparte în economia spectacolului și un aport notabil în reușita acestuia îi revine spațiului sonor creat de Eduard Draude.             

 Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași în colaborare cu FaPt și Centrul Culural German din Iași

 LIBERTATE LA BREMEN  de R.W.Fassbinder

Traducere de Victor Scoradeț

 Regia: Florin Caracala

Concept scenografic: Ana Ienașcu

Video: Andrei Cozlac

Spațiu sonor: Eduard Draude

Cu:

Petronela Grigorescu

 Ionuț Cornilă

Daniel Busuioc

 Georgeta Burdujan

Livia Iorga

 Mălina Lazăr

 Doru Aftanasiu

Radu Homiceanu

 Constantin Avădanei

 Dumitru Georgescu

 Horia Veriveș

 Gabriel Anton