miercuri, mai 31, 2023

Crimă, politică şi mântuire: despre mistica legionară a violenţei

Legionarismul s-a dorit a fi mai mult decât o alternativă politică la democraţia imperfectă a României interbelice.  Vocaţia sa ultimă a fost aceea de a  grăbi o regenerare  colectivă. Mântuirea totalitară  a naţiunii, prin eliminarea adversarilor ce ameninţă unitatea ei, se află la temelia proiectului ei. Crima şi violenţa încetează de a mai fi privite din unghiul de vedere al moralei comune. Ele  devin instrumentele  unui efort deliberat şi sângeros de făurire a unei alte umanităţi.

Asasinatul este înscris în codul genetic al  acestei mişcări:  simbioza dintre  doctrină şi acţiunea teroristă  explică vigoarea sanguinară a legionarilor. Iar cartea lui Cristian Manolachi este un element important în acest dosar al derivei interbelice. Reconstituirea climatului epocii este acompaniată de trasarea atentă a  itinerariului actorilor acestei tragedii româneşti.

O religie totalitară

Imaginarul  legionar întreţine, în mod  firesc, legături privilegiate cu cel al altor mişcări ale dreptei radicale. Codreanu nu se iveşte pe un teren virgin: patronajul  spiritual al lui A. C. Cuza este esenţial  în dezvoltarea carierei sale. Antisemismul cuzist şi naţionalismul mesianic al lui Nicolae Iorga  sunt patul germinativ al legionarismului de mai târziu.  Tema  complotului evreiesc nu este nouă: deja   antisemitismul rus se organizase în jurul acestei obsesii, întemeind represiunea pogromistă în  falsul grosolan al “Protocoalelor Înţelepţilor  Sionului”.

          Pe acest teren, al violenţei antisemite şi al  naţionalismului integral, Codreanu este un erou al timpului său. Dar  realitatea postbelică  îl va îndruma pe un făgaş ce se desparte de cuzism:  lumea în care acţioneaza Codreanu este modelată de  Marele Război şi de memoria acestuia. România Mare, cu ale sale tensiuni, este scena pe care îşi va juca rolul său de salvator Codreanu.  Critica democraţiei şi tentaţia totalitară  sunt parte din spiritul epocii. Alternativa autocratică este deja cristalizată. Lenin, Mussolini şi Hitler sunt cei ce ilustrează energia liberticidă de după 1918.

          Legionarismul, ivit din solul agitaţiilor antisemite ale studenţilor de la  1922, va fi mai mult decât o simplă grupare  politică.  Codreanu  este  înteiemetorul unei religii totalitare care, asemeni celorlalte curente ale dreptei radicale europene,  integrează în catehismul său întreaga existenţă individuală şi colectivă. Codreanu  este un politician-profet,  ipostază a  unei nostalgii salvaţioniste ce bântuie România Mare.

 Religia pe care o predică este un creştinism colorat filetist,  marcat de un cult al morţii cu ale sale dimensiuni păgâne. Apropierea dintre legionari şi  o parte a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române  se  explică  prin capacitatea gardiştilor de a mobiliza religiosul pervertit în serviciul acţiunii politice. Milenarismul este parte din imaginarul  legionar. Utopia lor este seducătoare prin  dimensiunea ei apocaliptică.

           Dimensiunea de religie politică permite înţelegerea coeziunii mistice a legionarilor. Unitatea  spirituală se consolidează prin  recursul la violenţă: detenţia  este   ocazia de a simţi această camaraderie totalitară. Critica şi îndoiala nu pot fi acceptate  în  comunitatea credincioşilor. Trădarea este păcatul capital. Execuţiile lui Vernichescu şi Stelescu sunt  episoadele   ce probează dimensiunea criminală a acestui  angajament politic.

Teroare şi politică

          Legionarismul se constituie pe sine în  opoziţie cu un sistem pe care îl  detestă şi pe care îl denunţă. Crima devine instrumentul legitim de  pedepsire şi de regenerare. Legionarii au în comun cu   populiştii ruşi  dedicaţi  terorii credinţa în  potenţialul mântuitor al crimei.  Religia politică legionară corupe interbelicul românesc cu  elanul ei sângeros. Asasinarea lui I. G. Duca este  o  trecere a Rubiconului.

          Relaţia dintre legionari şi stat este una complicată.  De la complicitatea şi îngăduinţa iniţiale la represiunea de după 1938, trecerea este dramatică.   Deceniul de după 1930 este deceniul carlismului- restauraţia lui Carol al II-lea  subminează eşafodajul  democraţiei imperfecte şi  pregăteşte terenul  pentru reconstrucţia autocratică. Carlismul va intra în competiţie cu legionarismul:  Suveranul şi  Căpitanul sunt ambii  tentaţi de  rolul de salvator al naţiunii. Cristian Manolachi reconstituie cu atenţie şi sobrietate  acest climat de psihoză şi de isterie colectivă.

          Iar această rivalitate simbolică şi politică este  responsabilă pentru unul dintre cele mai  teribile momente ale istoriei noastre recente: războiul civil purtat între stat şi legionari. Cei doi ani de monarhie autoritară sunt clipa de apogeu a violenţei interbelice. Între Scila asasinatului practicat de legionari şi Caribda represiunii oficiale pare că nu mai există cale de mijloc. Mistica religiei politice se confruntă cu amploarea execuţiilor extrajudiciare. Vocea lui  Iuliu Maniu  este, în epocă, una dintre puţinele ce face apel la  ordinea constituţionalismului şi a domniei legii. Carlismul şi inamicii săi gardişti transformă România într-un câmp de bătălie. Cadavrele punctează acest peisaj al devastării şi al crimei.

          Acest episod de război civil îi pregăteşte pe legionari pentru cel din urmă act , cel din septembrie 1940- ianuarie 1941. România este cufundată în delir, barbarie şi  violenţă antisemită.  Omniprezent, chipul lui Codreanu   veghează asupra unei mişcări ce se dedică răzbunării. Execuţiile sumare de la Jilava  şi  asasinatele monstruoase ale lui  Nicolae Iorga şi  Virgil Madgearu  reafirmă vocaţia sângeroasă  a acestei religii totalitare.  Rebeliunea din ianuarie este ocazia de  aplica tacticile pogromiste genocidare. Evreii sunt ţinta  privilegiată a  legionarilor. Cruzimea se dezlănţuie în actele care  dezonorează o întreagă naţiune.   Iar antisemitismul  legionar va fi urmat de cel antonescian.   Politica genocidară   din al doilea război mondial este parte din soluţia finală nazistă.

          Mistica legionară a sedus  prin promisiunile ei mesianice. Religia   totalitară gardistă a  oferit cadrul   pentru  canalizarea urii şi organizarea  antisemitismului.  Demnitatea umană şi liberul arbitru au fost tăgăduite, în mod programatic – barbaria a devenit chipul însăşi al acţiunii politice.   Cartea lui Cristian  Manolachi este o contribuţie salutară  şi un antidot împotriva uitării unui trecut sângeros  : nostalgia totalitară   se cere înfruntată prin apelul la   energia  lucidităţii patriotice.   

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Sec. al XX-lea a fost cel mai oribil secol din Istorie tocmai din cauza luptelor ideologice care au produs războaie mondiale. Dar să avem în vedere TOATE ideologiile, nu numai fascismul, nazismul, legionarismul, etc ci mai ales comunismul, cea mai criminală ideologie din istoria lumii.
    Dar prin Europa progresistă nu e de bonton să acuzi comunismul….

  2. Pastorel: Capitane/ Nu fi trist!/ Garda merge inainte/ Prin partidul comunist

    Garda a fost o miscare importata, de la nemti, italieni, chiar japonezi. Elementul specific romanesc s-a bazat pe caracteristicile tipice, lipsa de organizare, exagerari, religie exacerbata.

    Si azi Romania importa ideologii.

  3. „nostalgia totalitară se cere înfruntată prin apelul la energia lucidităţii patriotice”
    Candva prin anii 80, intr-un apartament la parter, in gazda, cu pisica si gandaci de bucatarie nocturni ca animale de companie, ascultam cu fascinatie amintirile unui batran usor libidinos si cu o minte foarte vie. Ce facuse el in timpul razboiului ca sergent. Cu de toate. Cu sotie care a murit la nastere si cum nu i s-a spus decat peste cateva luni de la eveniment, ca sa se evite eventuala lui tentativa de suicid, cu uniformele nemtilor care nu luau foc pe cand ale romanilor erau ca niste faclii, despre tehnica romanilor cu care se aruncau in gropile de obuz umplute cu apa daca totusi luau foc, cu colegul care striga – in timpul unui atac, sfartecat fiind de la brau in jos si cu maruntaiele imprastiate in jurul lui – „nu calcati pe matele mele”, cu poetul care scria versuri in transee si care din pacate a murit in timpul unui atac, cu ofiterii rusi femei care executau pe oricine incerca sa se retraga din armata rusa, cu scenele de sex salbatic din padurile din spatele frontului, cu prostituata de care s-a indragostit si pe care a vrut sa o salveze dintr-un bordel, dar i s-a pus in vedere sa plece rapid de acolo daca vrea sa traiasca, etc etc. Si nu in ultimul rand, despre colegul de celula pe cand era prizonier la rusi, aparent parte a grupului de legionari care l-au asasinat pe Iorga in padure. Si detalii ale momentului.
    Printr-un accident (fara stirea parintilor, habar nu aveau ce ascult eu dupa scoala), se pare ca stiu la a doua si a treia mana ce inseamna sa fi pe front si ce a presupus crima legionara. Am uitat de aceste povesti. Si acum revin navala din fundul memoriei, chiar daca usor blurate. Scoase din letargie de noua realitate.
    Aveti dreptate cand spuneti ca trebuie sa stim si sa nu uitam. Cred ca acesta trebuie sa fie antidotul la noi tentatii totalitare. Nu avem nevoie de lideri mistici, super potenti, cu solutii miraculoase la purtator. Ci de o societate efervescenta, care isi promoveaza constructia prin persoane si mesaje echilibrate si sanatoase.

  4. Toate acestea denotă dispreț pentru regulile morale și față de om. Legionarismul este o molima care smintește conștiința cu „religia” sa agresiva. Religia populismului nu a dispărut. Religia forței brute este omniprezentă. Când e vorba de bogdaprosteala și mangleala, toți populiștii sunt de-o singura credință. Credeți că discipolii legionarismului de astăzi vor sa fie osândiți pe cruce? Credeți că vreunul dintre acești tipalai și bătăuși vor lua pe umeri păcatele noastre? Sa fim serioși! N-au nimic sfânt: nici empatie in tratarea intereselor țării, nici puritatea celor mai adânci sentimente, nici spiritul dogmelor morale, nici sanctitatea legilor drepte. Chiar daca și-au pus tot năravul infect in slujba propagandei de tip putinist, palavragii mioritici rămân esențialmente, in toate privințele, niste farisei. Or, fariseul este singurul individ pentru care nu exista mers înainte. Ceva exista, totuși…Înainte, că racul, prin Căpetenia Dracul! Așadar, pe șatra violenței antioccidentale și al naționalismului de caverna, G.Simion crede că este osia universului mioritic, sau un salvator al …Însă lumea grandomaniacului Zelea-Simion este infecta si mica, atât de mică, precum ocaua cu care bogdaprosteste lumea. Ce e adevărat despre căpetenie, e adevărat despre „sectă”. AiURita sa S.O.S.coclita, dar intrați în competiție: Smardoiul și Căpităneasa. Iar dacă te uiți mai bine la aceste uscaturi, observi, cu stupefactie, o adunătură cenușie profund schizoidă. O castă sordidă, înverșunată, cârtitoare, kremlineza, ucigașă, și venala. Crede cineva, cumva, că „urmașii” lui Zelea vor uita de sine pentru ceilalți multi și prosti, macar o singura data? Lucrul e cu neputința! Crede cineva că cetățeanul-de-aur-fals va intra în foc? Linistiti-va! Crede cineva că zeita-DianaSOS va duce Crucea Neamului in spate, in genunchi, năclăită de sudori? Pe naiba! Ei și alții că ei nu vor imparti pe veci soarta neghiobilor, credulilor, proștitilor, manipulațiilor.

    • Legionarismul și comunismul au fost numai aparent antagonice, de fapt voiau cam același lucru, să aducă Raiul pe pământ. Au adus însă Iadul.

  5. Nu știu, cu adevărat, dacă membrii AUR pot reface „climatul de psihoză și de isterie colectivă produs de mișcarea legionară interbelică”.
    Ce îmi produce fiori este reprezentat de intelectuali din AUR sau intelectuali aderenți ai ideilor bolnăvicioase ale unor minți tulburi ca cea a lui G. Simion. Și-mi este frică de oameni inteligenți, cum sunt domnul Lavric sau domnul Gologan care sunt capabili oricând să instige un popor la ură combinată cu religiozitate, împinsă la habotnicism. Mi-e frică…deși, după cum cunosc eu neamul acesta, nu mai avem, defel, crema intelectuală interbelică. Și ea sfârșind cu mărețe nume de intelectuali care au schimbat cămașa verde cu cea roșie. Astăzi e greu să găsești intelectuali de calibrul celor mulți care s-au înrolat în Mișcarea legionară.
    Și asta mă mai liniștește puțin.

  6. Nu știu ce să zic.Așa între „tovarăși” și „camarazi” eu zic că tot tovarășii sunt mai periculoși.. 😀

    Tot ce au prăpădit legionari în ceșle 4 luni cât au fost la putere a fost o glumă pe lână isprăvile comuniștilor în primele lor 4 luni de putere.

    Pericolul real îl reprezintă în continuare comuniștii. Există o masă enormă de de „nostalgici” + tot soiul de lusări ce cred cu tărie în gargara cu „de la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități”.Ei sunt pericolul adevărat șli nicidecummminoritata neseminificativă a zgubiliticilor cu căpitanul lor. Așa cum a fost și-n anii 20, 30 & 40 ai secolului trecut exacerbarea „pericolului fascist” nun face decât să ascundă adevăratul pericol: Comunismul.

    • Poporului român și elitelor lui le-a plăcut mult comunismul. Iată, după 33 de ani, România este singura țară fost comunistă care mai păstrează ca principal partid de guvernare pe urmașul PCR.

  7. Primul act terorist din România nu a aparținut legionarilor, el a avut loc in 1920 si a fost organizat de filiala romanesca a partidului bolșevic din Odesa (atentatul de la Senat). Legionarii au copiat modelul bolșevic nu numai prin violenta metodelor de lupta politica, dar si prin ideologie: unul din telurile lor era construirea omului nou.
    In România distrugerea sistemului democratic si începuturile terorismul de stat au fost făcute însa de guvernarea carlista. Problema începuturilor terorismului de stat pe model sud-american n-a fost analizata serios de istoriografia noastră.

  8. Oare numai eu nu înțeleg?
    Cum să îi numești pe evrei „jidani” și – totodată – să te închini „jidanului” Iisus Hristos?!
    Cum să te revendici „creștin”, adică de la Hristosul Cel ce S-a dat pe sine morții fără a cere Tatălui „suflet pentru suflet”? și care unui ucigaș al Său (un sutaș) i-a redat (lipit) urechea, iar tu să comiți crimă după crimă după crimă?!
    Legionarii au fost o struțocămilă și chiar mai mult, au fost propria lor negație.
    P.S. Însă @Lucifer are mare dreptate: discutăm atît de mult despre legionarismul care a durat 4 luni și atît de puțin despre comunismul care a durat peste patru decenii și care a produs și produce în continuare mult mai mult rău României.

  9. 1. De ce in perioada interbelica mare parte din intelectualitatea romaneasca a simpatizat Miscarea Legionara?
    2. De ce in perioada interbelica s-a comis primul atentat terorist din Romania (chiar in Parlamentul Romaniei)?
    3. De ce o institutie a Statului Roman (JANDARMERIA) A COMIS CRIME, nefiind emise condamnari in acest sens de catre o INSTANTA DE JUDECATA? Ce trebuiau si ce puteau sa faca cei care au facut obiectul acestor atrocitati (nn. simpatizantii si membrii legionari)?
    4. De ce Miscarea Legionara NU A FOST CONDAMNATA in Procesul de la Nurenberg, in schimb au fost condamnate fascinsmul si nazismul?
    5. De ce valori si concepte definite inainte CA FIIND COMUNISTE sunt astazi definite CA FIIND PROGRESISTE? De ce urmasi ai sistemului comunist sunt astazi ajunsi „la butoane” in Romania?

    ETC, ETC

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro