joi, martie 28, 2024

Crimeea versus Kosovo. O scurtă privire asupra unei probleme de politică externă a Uniunii Europene

Invocarea precedentului Kosovo a devenit în anul 2014 unul dintre argumentele cheie folosite de oficialii ruşi şi de mass media rusă sau pro-rusă ca să justifice anexarea Peninsulei Crimeea, deşi această retorică nu explică de ce, la acel moment, forţele ruse au acţionat pentru a captura întreaga flotă militară ucraineană[1], în loc de a permite navelor respective să se relocheze, de exemplu, la Odessa. Subiectul este de mare interes pentru Uniunea Europeană, deoarece discutăm de vecinătatea acesteia şi de regiunea care a constituit Parteneriatul Estic, şi dintre membrii UE în mod special pentru România, a cărei zonă de interes economic exclusiv în Marea Neagră se învecinează direct cu zona de interes economic exclusiv a puterii care controlează teritorial Crimeea. Nu în ultimul rând discutăm şi de rezervele de petrol şi gaze avute în vedere de proiectul BRUA şi de legea offshore care a stârnit controverse în ţara noastră şi pe care contează în bună măsură viitoarea Piaţă Unică Energetică, zăcăminte aflate în imediata vecinătate a zonei de conflict îngheţat din Crimeea.

Oponenţii ideii că anexarea Crimeii de către Rusia ar avea vreo fundamentare în precedentul Kosovo neagă orice asemănare dintre cele două speţe pe ideea că Kosovo a fost un caz umanitar, motivat de crimele de război comise de armata sârbă în 1999 şi în anii precedenţi. Totuşi, în 2008 când Statele Unite ale Americii au recunoscut independenţa provinciei Kosovo[2], în loc de a continua să caute să medieze o soluţie de compromis care ar fi menţinut Kosovo între graniţele Serbiei (similar cu ceea ce s-a întâmplat în cazul Acordurilor de la Dayton[3], care au prezervat unitatea Bosniei-Herţegovina în ciuda ororilor războiului civil din anii 1991-1995), niciun fel de crime de război nu erau în curs. La rândul lor, propagandiştii Kremlinului resping acest argument, invocând că exista o ameninţare foarte serioasă din partea membrilor de extremă dreapta ai regimului instaurat în Ucraina în urma Euro-Maidanului (2013-2014) faţă de minoritatea rusofonă, preponderentă numeric în Crimeea. Pentru ei, Kosovo şi Crimeea sunt cazuri similare, deşi la momentul anexării nicio crimă efectivă nu avusese loc împotriva rusofonilor.

Argumentul rus nu este însă total lipsit de fundament, după cum o dovedesc, din păcate, politicile Kievului faţă de minorităţi. Sub pretextul combaterii influenţei politice şi culturale ruse, în anul 2014 Rada Centrală a Ucrainei a abrogat legea limbilor regionale şi minoritare[4], care acorda un statut administrativ inclusiv limbii române în regiunile Cernăuţi, Odessa şi Transcarpatia, unde este situat grosul comunităţilor istorice de români din Ucraina. Iar în anul 2017, acelaşi Legislativ ucrainean adopta o lege care urmează să elimine limbile minoritare, inclusiv limba română, din sistemul de învăţământ[5], chiar şi în cazul unor şcoli care predau neîntrerupt în această limbă încă din secolul al XVIII-lea, indiferent între graniţele cărui stat s-au aflat de-a lungul timpului. Termenul limită, fixat iniţial pentru anul 2020, a devenit 2022[6] sub presiunea dură a Ungariei şi la apropourile mai degrabă timide ale României.

Revenind însă la subiectul Crimeea, dacă este să identificăm în istorie un precedent pentru anexarea din anul 2014, acest precedent nu este Kosovo, ci Texas. De-a lungul anilor 1820 şi 1830, Texasul a fost populat cu colonişti americani, care au declanşat o insurecţie împotriva statului care deţinea legal suveranitatea şi care le permisese stabilirea în regiune în ideea dezvoltării acesteia, şi anume Mexicul (Statele Unite Mexicane). Insurgenţii au proclamat independenţa sub denumirea de Republica Texas, care a fost apoi anexată Statelor Unite ale Americii[7]. În Crimeea etnicitatea locală principală, tătarii, care au populat majoritar peninsula de-a lungul ultimelor şapte secole (şi chiar mai multe dacă punem la socoteală şi triburile turcofone mai vechi, de genul pecenegilor şi cumanilor, din care tătarii crimeeni descind), a fost deportată în masă de către Stalin în anul 1945 în Uzbekistan, în Siberia şi în alte regiuni îndepărtate ale Uniunii Sovietice. Spre deosebire de alte grupe de deportaţi, tătarilor nu li s-a mai permis revenirea în Crimeea decât de-abia în 1989[8], iar locul lor a fost luat de etnici ruşi, care în 2014 s-au întors împotriva Ucrainei şi au colaborat la anexarea de către Rusia.

Argumentul potrivit căruia Crimeea aparţine istoriceşte Rusiei şi că a fost transferată Ucrainei de-abia în 1954[9] nu poate fi luat în serios decât dacă istoria ar fi început în 1945, când tătarii au fost deportaţi în masă, sau în 1783, când Hanatul Crimeii, desprins câteva secole mai devreme din faimosul Hanat al Hoardei de Aur şi devenit în secolul al XV-lea satelit al Imperiului Otoman, a fost cucerit de către Imperiul Rus al Ecaterinei cea Mare[10]. Anterior momentului 1783, nu existau vorbitori de limbă rusă (velicorusă) în Crimeea, spre deosebire de ucraineni, români, greci, ultimii dintre goţi sau alte minorităţi etnice care îşi duceau traiul în Crimeea tătărească[11].

Din punct de vedere istoric, Kosovo este un caz foarte diferit. Istoriografia sârbească întemeiază pretenţiile sârbilor pe imperiul de secol XIV al ţarului Stefan Dusan[12], precum şi pe bătălia de la Kosovopolje din anul 1389, în care sârbii şi aliaţii lor creştini au fost spulberaţi de turcii otomani, într-un debut militar fulminant al sultanului Baiazid I Ilderim (Fulgerul), care a preluat tronul de la tatăl său căzut în luptă chiar în timpul bătăliei[13]. Trebuie observat însă că Imperiul Sârb al lui Stefan Dusan nu reflecta realităţile etnice ale teritoriilor pe care le guverna. De exemplu, capitala lui Stefan Dusan a fost Skopje, azi capitala Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (FYROM) sau, mai nou, a Republicii Macedoniei de Nord, care este localizată într-o regiune populată de etnici macedoneni slavofoni, vorbitori ai unei variante a limbii bulgare, şi nu de etnici sârbi. În schimb, spre deosebire de sârbi, care-şi pot identifica cea mai timpurie existenţă în regiune ca popor slav în secolul al VII-lea, când Imperiul Roman de Răsărit a pierdut cea mai parte a Peninsulei Balcanice şi slavii au traversat Dunărea în număr mare[14], albanezii sunt un popor sută la sută autohton, cu un trecut de cel puţin patru mii de ani în Balcani[15].

În concluzie, dacă în Crimeea ruşii pot invoca în favoarea lor realitatea demografică din prezent, dar nu şi un trecut istoric consistent, în Kosovo albanezii au de partea lor atât istoria, cât şi demografia (într-un anumit sens, Kosovo e un caz similar Transilvaniei dinainte de 1918).

Fără îndoială însă, concluzia din paragraful anterior nu înseamnă că independenţa Kosovo este un lucru bun pentru echilibrul european. Este un fapt greu de tăgăduit că independenţa Kosovo, chiar dacă în prezent acceptată de cvasiunanimitatea celor douăzeci şi opt (încă) de ţări membre UE, reprezintă o breşă în sistemul de menţinere a păcii în Europa stabilit la Helsinki în 1975. Potrivit Actului Final de la Helsinki[16], nicio graniţă europeană nu mai poate fi schimbată prin forţă, ci doar prin negociere. Actul Final de la Helsinki a fost motivul principal din punctul de vedere al doctrinei juridice pentru care pretenţiile de independenţă ale sârbilor bosniaci au fost respinse şi Acordurile de la Dayton au obligat comunităţile bosniace să-şi continue coexistenţa în cadrul unui stat federal. Recunoaşterea independenţei Kosovo fără acceptul Belgradului a fost un act în directă contradicţie cu Helsinki.

Procedând astfel, puterile occidentale i-au oferit Rusiei posibilitatea să anexeze Crimeea fără niciun fel de negociere cu Ucraina şi, eventual, într-un viitor imprevizibil, dar posibil apropiat, să întreprindă noi acţiuni similate faţă de republicile foste sovietice cu opţiuni favorabile integrării în Uniunea Europeană- Ucraina, Republica Moldova şi Georgia- sau deja integrate în Uniunea Europeană (ţările baltice şi Letonia în mod special, unde minoritatea rusofonă reprezintă aproape jumătate din totalul populaţiei). Este o speculare a recunoaşterii independenţei Kosovo care ar fi trebuit să fie predictibilă în anul 2008, anul în care Statele Unite au dat tonul recunoaşterii independenţei kosovare, dar şi anul în care Rusia a atacat Georgia şi a preluat sub deplinul său control Abhazia şi Osetia de Sud[17].

De asemenea, puterile occidentale dar în special Uniunea Europeană, creată tocmai pentru a preveni un nou război, ar fi trebuit să înveţe din lecţiile celui de-al doilea război mondial, care şi el a fost precedat şi pregătit de o slăbire a sistemului de pace de la Versailles[18], pus la punct după primul război mondial, şi prin răspunsuri slabe faţă de mişcările agresive ale statelor interesate în revizionismul teritorial şi refacerea gloriei imperiale, precum Japonia, Italia, Ungaria, chiar şi Polonia, dar în special Germania lui Hitler, care era într-o situaţie foarte asemănătoare Rusiei lui Putin (înfrântă în precedenta conflagraţie mondială- primul război mondial, respectiv războiul rece-, redusă geografic ca efect al înfrângerii şi condusă în mod tiranic de un veteran frustrat al războiului anterior).

Şi la fel ca în anii 1930, Uniunea Europeană, statele din nucleul dur al acesteia, dar şi partenerul tradiţional, Statele Unite, par a fi mai preocupate să-şi protejeze interesele economice corporatiste, care ar putea fi jenate de adoptarea unor sancţiuni şi mai severe împotriva agresorului rus, comparativ cu cele implementate din 2014 şi până acum. Am putea spune chiar că, într-o anumită măsură, se manifestă aceeaşi iluzie că acordând puterii revizioniste ceva satisfacţie teritorială, pacea mondială ar putea fi salvată. Însă milioanele care au pierit în timpul celui de-al doilea război mondial şi al războiului rece au demonstrat din plin cât de „inspirate” au fost Franţa şi Regatul Unit atunci când au consimţit la anexarea Austriei şi a Sudetenlandului de către Germania în 1938.

Prin urmare, poziţia României de a refuza recunoaşterea atât a independenţei Kosovo (unul din foarte puţinele cazuri în care România şi-a permis o poziţie proprie în dezacord cu cea dominantă la nivelul Uniunii Europene), cât şi anexarea Peninsulei Crimeea se dovedeşte a fi opţiunea corectă. La fel ca în anii 1930, când România a apărat sistemul de pace de la Versailles, diplomaţia noastră a încercat să menţină neştirbit sistemul de la Helsinki (chiar dacă, spre deosebire de anii 1930, teoretic ţara noastră ar putea avea un interes într-o rectificare a graniţelor cu Ucraina). Pacea este însă mai importantă decât desfacerea a ceea ce Hitler şi Stalin au făcut în 1939-1940, iar Aliaţii Occidentali au acceptat şi formalizat în 1944-1947.

Nu putem încheia fără să observăm că precedentul Kosovo, cu sau fără implicarea subversivă a Rusiei, produce în prezent efecte şi în miezul Uniunii Europene, unde Catalonia a încercat în 2017[19] să forţeze unilateral separarea de Spania ca stat independent, unde Belgia a evitat până acum atomizarea printr-un compromis care face din ea un stat cu o funcţionare greoaie, care a bătut orice record în materie de durată a unui guvern demisionar[20] ş.a.m.d. Viitorul Parlament European se va confrunta cu această problematică şi are şansa să caute şi, poate, să găsească o soluţie, acel compromis care să oprească proliferarea mişcărilor separatiste fără să suprime drepturile culturale, confesionale, politice şi civile ale membrilor minorităţilor naţionale istorice.

Note______________________________

1[#] https://www.europalibera.org/a/25306947.html

2[#] https://evz.ro/recunoasterea-independentei-kosovo-a-fost-o-mare-greseala-809962.html

3[#] https://www.scribd.com/document/55038159/Acordul-de-La-Dayton

4[#] https://www.mediafax.ro/externe/parlamentul-ucrainean-a-abrogat-o-lege-cu-privire-la-limbile-minoritatilor-inclusiv-rusa-presa-12134190

5[#] https://www.libertatea.ro/stiri/stiri-externe/eliminarea-limbii-materne-in-scolile-ucrainene-1958755

6[#]https://www.stiripesurse.ro/lovitura-pentru-cei-400-000-de-copi-romani-din-ucraina-petro-poro-enko-a-promulgat-legea-ce-restric_1221341.html

7[#] https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Texas

8[#] https://www.rfi.ro/politica-95238-accent-pe-istorie-deportare-tatari-crimeea-etnocid

9[#] https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/de-ce-a-renuntat-rusia-la-crimeea-acum-60-de-ani

10[#] https://adevarul.ro/international/europa/tratatul-imperiul-Tarist-preluat-crimeea-imperiul-otoman-peninsula-isi-declara-independenta-atunci-intoarce-turcia-1_532973e30d133766a8098fd6/index.html

11[#] https://ro.wikipedia.org/wiki/Hanatul_Crimeii

12[#] https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aaratul_S%C3%A2rb

13[#] http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Kosovopolje_(15_iunie_1389)

14[#] http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Studiu:P%C4%83trunderea_slavilor_%C3%AEn_Europa_central%C4%83_%C5%9Fi_de_sud-est

15[#] http://www.academia.edu/1303743/Problema_originii_albanezilor._Puncte_de_vedere_I-II_Revista_de_Istorie_Militar%C4%83_2006_1-2_93-94_p._69-76_5-6_97-98_p._77-80

16[#] http://www.dri.gov.ro/actul-final-de-la-helsinki/

17[#] https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/vara-tancurilor-din-2008-micul-razboi-ruso-georgian-care-a-zguduit-lumea

18[#] http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Sistemul-Versailles45.php

19[#] https://www.rfi.ro/politica-100242-criza-catalana-cronologia-unui-conflict-care-zguduit-societatea-spaniola

20[#] https://b1.ro/stiri/externe/belgia-va-avea-un-guvern-dupa-535-de-zile-de-criza-politica-16152.html

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. Cateva mici adaugiri la un articol destul de bun.
    1. Kosovo nu a devenit a provincie majoritar albaneza decat in secolul 20. Statistici austriece din sec 19 demonstreaza clar asta. Convertirea oportunistica la islam si politicile otomane preferentiale de dupa 1876, inclusiv eliminarea fortata a sarbilor, au stimulat cresterea numerica a albanezilor.
    2. Kosovo, spre deosebire de Crimeea, a avut autonomie in statul jugoslav. Ea a fost desfiintata numai cand militanti albanezi au inceput sa atace posturile de politie ale statului iugoslav (ramas practic sarbesc). Cel putin din acest punct de vedere kosovarii aveau mai putine motive de separare decat rusii din Crimeea.
    3. Kosovarii au avut mai multe drepturi in statul jugoslav decat au avut, sau vor avea vreodata, cei 12 milioane de kurzi din Turcia.
    4. Exista inca o anexare, de facto, care a creat un precedent, cea a teritoriilor arabe din Palestina. Acesta este motivul pentru care Israelul este printre putinele tari occidentale care nu a condamnat anexarea Crimeii.
    5. Precedentul Kosovo este perfect aplicabil tinutului secuiesc. Trebuie doar ca un grup de militanti maghiari din Covasna sa atace posturile de politie romanesti si BBC sa-i declare victime ale statului romanesc, cu 100000 morti de negasit ulterior. Politicienii romani au dreptate sa nu recunoasca independenta Kosovo. Sper ca USR, singurul partid curat la Romaniei, sa nu aplice si aici corectitudinea politica si sa mai faca o gafa.

    • @Cinicul – Kosovo se află la granița cu Albania, Ținutul Secuiesc nu se află la granița cu Ungaria, deci strategiile similare nu prea încap.

      Iugoslavia era un mini-imperiu, un fel de URSS în miniatură, cu rolul conducător rezervat națiunii sârbe, chiar dacă Tito era croat. Astfel de structuri n-ar fi trebuit să existe deloc într-o Europă a statelor naționale, iar după 1990 exact asta s-a întâmplat: Iugoslavia, Cehoslovacia și URSS s-au dezmembrat, chiar dacă fentaseră timp de 70 de ani istoria. Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor n-ar fi trebuit să se formeze deloc, niciodată.

      Pentru comparație, România și Ungaria sunt state naționale de o sută de ani, ținute mereu sub control după 1945 prin includerea lor în aceleași alianțe militare. Numai Hitler a reușit să clatine barca, deși controla și el regimurile din ambele țări, dar Stalin a stabilizat-o la loc.

      • Exista totusi o situație similară cu a ținutului secuiesc care arată că o minoritate hotărâtă poate reuși să se rupă de țară in care se afla chiar dacă este enclavizata. Ma refer la armenii din Nagorno-Karabah, care nu au granița cu Armenia, o tara mai săracă și mai puțin numeroasă decât Azerbaidjanul.

        • Azerbaidjan-ul e de 3 ori cât Armenia, ar fi înghițit-o oricând cu fulgi cu tot, dar Armenia are un frate mai mare :) Exact asta a fost valabil și pentru Ungaria în 1940, avea un frate mai mare, așa a luat Transilvania de Nord. Dar în prezent nu se mai aplică, acum România are un frate mai mare. Cel mai mare de pe planetă! :)

          • Si grecii au crezut in 1974 ca au drept aliati pe cei mai tari de pe planeta si au descoperit ca la momentele grele prietenii te lasa in balta, pentru ca Turcia era in Nato, cum eset si Ungaria astazi.
            Problema este ca si ungurii cred ca-i au drept prieteni pe cai mai tari de pe planeta, iar lobby-ul maghiar din Occident a fost intotdeauna mult mai puternit decat cel romanesc.
            Dupa razboi britanicii voia sa dea o parte din Transilvania ungurilor si numai participarea R impotriva nemtilor in ultimile 8 luni de razboi a facut aceasta rectificare imposibila.

            • După război, Stalin a procedat cum a crezut el cu Transilvania, iar părerea britanicilor n-a contat în niciun fel pentru el.

      • Daca ne uitam pe harta (Rusia, Statele Unite, Marea Britanie, Croatia, etc) vedem ca granita comuna nu e neaparat o problema, o enclava sau chiar un teritoriu indepartat pot apartine de alt stat. Odata recunoscut statutul nu ai ce face, cel mult sa institui o blocada care se va intoarce impotriva ta pana la urma.
        Singura diferenta e ca avem un tratat cu Ungaria, dar ca orice tratat la un moment dat, sub diverse pretexte, poate fi denuntat. Ungaria nu a renuntat si probabil nu va renunta niciodata la ideea revizuirii granitelor, asteapta doar o oportunitate. In cel mai pesimist scenariu oportunitatea ar fi dizolvarea sau restrangerea UE dupa cateva exit-uri succesive.

        • @nnm – în cel mai bun moment al ei (1940) Ungaria a decupat cea mai convenabilă regiune care să includă și Ținutul Secuiesc, dar nici atunci în Transilvania de Nord maghiarii nu depășeau 50%. Au mai trecut două generații de-atunci, demografia s-a schimbat și mai mult în favoarea românilor, acum mai sunt doar vreo 600.000 de secui și încă vreo 600.000 de maghiari (din cei autentici, din Bihor, Cluj, Sălaj etc.)

          Chiar credeți că în Ungaria vrea cineva să se lege la cap cu 2-3 milioane de români sau câți or mai fi acum în Transilvania de Nord? E bun un pic de circ din când în când fiindcă mai aduce voturi, dar în rest nu merită. Iar ca exclavă (deci fără frontieră comună cu Ungaria) nu merită nici atât.

      • @ Harald (11/10/2018 la 12:00)

        Calm down. A nu se pune in aceeasi oala dezmembrarea URSS si Iugoslaviei cu ce a Cehoslovaciei care a fost o despartire amiabila; la fel si revolutia de catifea.

        • @DB – era vorba de state multinaționale care s-au dezmembrat și care oricum n-ar fi trebuit să existe. Faptul că unele s-au dezmembrat mai pașnic, iar altele mai puțin pașnic, nu schimbă situația. Rezultatul a fost crearea de state naționale, ceea ce trebuia să se întâmple încă din 1920. La vremea aceea, Cehoslovacia a primit inclusiv Rutenia, nici cehilor nu le venea să creadă că au primit-o cadou, în esență n-aveau nimic în comun.

          Articolul de față fiind despre Kosovo, tocmai de aceea am menționat Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, ca să fie evident că el nu se chema nici al bosniacilor, nici al kosovarilor. Adică bosniacii și kosovarii trăiau tot sub conducerea altor națiuni chiar și după 1980.

          • Spuneti ca „era vorba de state multinaționale care s-au dezmembrat și care oricum n-ar fi trebuit să existe”. Sigur ca n-ar fi trebuit sa existe. Din pacate un teritoriu ocupat mai mult de un secol isi schimba demografia si se dilueaza sentimentele nationale preexistente. Istoria este greu de intors inapoi.
            UK a fost un stat multinational si este, cel putin din punctul de vedere al irlandezilor, un stat multinational. UK de la 1920 nu se deosebea de loc de Yugoslavia (mai precis regatul sarbilor si croatilor) interbelica. Popoarele isi definesc spatiile de existenta cu forta si daca sunt destul de puternice acel spatiu devine national. Nimeni nu mai discuta azi apartenenta la R a Dobrogei (contestata chiar de la inceput de bulgari). Totusi la 1878 cand romanii au ocupat Dobrogea erau acolo doar 11% romani, multi oieri din Ardeal, si in 130 ani sunt probabil peste 90%. Daca Basarabia statea inca o generatie sub Rusia nu s-ar mai fi auzit vorbindu-se romaneste decat in niste catune uitate de lume, asa cum nu mai auzi vorbindu-se Gaelic decat f rar chiar si in republica Irlanda.

            • În UK, scoțienii nu s-au aliat cu Hitler și n-au trecut la masacrat englezi sau galezi. Croații exact asta au făcut, s-au aliat cu Hitler și au trecut la masacrat sârbi și sloveni, după care în 1945 s-au trezit la rândul lor masacrați. Pe la Maribor e plin și astăzi de gropi comune cu zeci de mii de fasciști croați, iar prima întrebare ar fi: ce căutau croații acolo? O puseseră de o mică alianță cu austriecii și încercau să germanizeze din nou Maribor, deși Maribor e exact în partea opusă a Sloveniei față de Croația.

              UK are păcatele lui în secolul 19, dar după ce Irlanda a devenit independentă (1921) n-a mai fost în niciun fel comparabilă cu Iugoslavia. Scoțienii chiar se conduc singuri, după cum îi duce pe ei mintea, nu se duce o armată britanică formată din englezi să-i țină sub control.

  2. Good man dl Surcel, Procedând astfel, puterile occidentale i-au oferit Rusiei posibilitatea să anexeze Crimeea fără niciun fel de negociere cu Ucraina

    Absolut. Si da, interesele corporatiste au fost acolo, in BiH, i-am vazut cu ochii mei cand faceam management de alegeri post-Dayton.

    Nu as da cu pietre in armatat muricana. Sunt okay GIJoesii, daca nu erau ei impingeam panselute multi dintre noi.

  3. Ne place sau nu, în Europa există încă state revizioniste şi revanşarde, unele dintre ele agresive. Cea mai agresivă este Rusia care în urma „războiului rece” s-a trezit şi fără imperiul comunist şi fără statele din componenţa fostei URSS. Problema iugoslavă s-a transformat în „probleme” pentru toate statele balcanice iar Serbia nu se poate împăca cu ideea de a fi principalul pierzător. Germania şi ea nu poate uita pierderea Prusiei Orientale şi a Sileziei aflate în Polonia. Hungaria este foarte agresivă şi contestă Trianonul şi Conferinţa de la Helsinki. Mai mult, chiar România plânge după Moldova, Bugeac şi Nordul Bucovinei. Iar Polonia şi Hungaria se uită peste gard în Ucraina unde au şi ele teritorii preluate cu japca de fosta URSS…
    S-a dat drumul câinilor revendicărilor teritoriale şi asta nu este bine deloc pentru Europa, sfâşiată de două ori în două războaie pustiitoare. Ferească Dumnezeu ca SUA+NATO să părăsească Europa că din nou vor apărea conflicte teritoriale între statele europene.

    • Trebuie sa mai adaugam pe lista Turcia care contestă granița maritime cu Grecia din M Egee, Albania Mare care încearcă să destabilizeze Macedonia sau chiar problema irlandeză care ar putea reizbucni dupa Brexit.

    • Nene Lucifer, matale esti total neinformat. Fraza „Germania şi ea nu poate uita pierderea Prusiei Orientale şi a Sileziei aflate în Polonia.” e o aberatie neacoperita de date factuale. Un fel de dezinformare cauzata de oamni care-si dau cu parerea fara a avea vreo idee de ce vorbesc.

    • Marile state națiuni de azi au început prin a fi imperii. Un exemplu bun este Alemania, stat unificat cu forța în jurul Prusiei. Chiar și Regatul Unit a fost creat si mentinut cu forța. Cu excepția Franței mai toate statele naționale sunt o creație recenta (sec 19 sau chiar 20). Daca miniimperiul iugoslav începea pe la 1705 erau toate șansele ca azi sa se cheme Regatul Unit al sârbilor și croatlor.
      Si acum o idee care s-sr putea sa va placa!
      Statul iugoslav a fost distrus de nemți de două ori. Prima dată de Hitler ceea ce i-a adus pe comuniști la putere, a doua oară după 1990 cand împreună cu Ungaria au furnizat arme croatilor.

      • E adevărat că Germania a încurajat Croația să-și declare independența, e posibil să o fi încurajt și militar. Dar povestea cu 1705 nu ține, Carinthia (azi în Austria) și Carniola (azi în Slovenia) era împreună încă de pe vremea argonaților și a Lânei de Aur.

        Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor a fost un stat artificial, erau cu toții slavi, dar nu avuseseră niciodată o istorie comună. Istria, de exemplu, aparținuse Republicii Venețiene, iar urmele se mai văd și azi. Nici măcar croații nu aveau treabă cu ea, cu-atât mai puțin sârbii. Istria a rămas în 1945 în Iugoslavia doar fiindcă Italia lui Mussolini a fost învinsă.

    • Lucifer, se impune totuși o corectură la ceea ce afirmi: Moldova, mai exact Republica Moldova în granițele ei general recunoscute, nu reprezintă un caz de teritoriu fără suveranitate proprie revendicat de o terță parte. RM este un stat suveran și independent juridic și orice demersuri pentru reunificarea cu România sunt similare celor care au precedat reunificarea germană din 1990 sau care încearcă să rezulte într-o reunificare coreeană.

  4. Doua lucruri esentiale se desprind din acest articol, fenomene pe care le intuiam oarecum:

    1. „Procedând astfel, puterile occidentale i-au oferit Rusiei posibilitatea să anexeze Crimeea fără niciun fel de negociere cu Ucraina”
    2. „În Crimeea etnicitatea locală principală, tătarii, care au populat majoritar peninsula de-a lungul ultimelor şapte secole (şi chiar mai multe dacă punem la socoteală şi triburile turcofone mai vechi, de genul pecenegilor şi cumanilor, din care tătarii crimeeni descind), a fost deportată în masă de către Stalin în anul 1945 în Uzbekistan, în Siberia şi în alte regiuni îndepărtate ale Uniunii Sovietice. … iar locul lor a fost luat de etnici rusi ”

    1.–> In primul rand aceasta este o problema a Europei si ar fi trebuit prevenita de catre Europa, din moment ce exista un atsfel de vecin imprevizibil langa ea. Din potriva, Europa a continuat sa faca afaceri cu Rusia si sa impuna sanctiuni economice de „ochii lumii”, sanctiuni care s-a vazut limpede ca n-au slabit economic Rusia.
    2.–> Astfel realizam pericolul enorm la care suntem supusi si faptul ca oricand Rusia mai poate „anexa” teritorii daca doreste, fara a respecta nici un tratat international.

    Multumim pentru acest articol interesant!

  5. Orice analiză de gen ignoră un lucru esențial: voința populației care trăiește pe un teritoriu.
    Ok, putem să mergem în istorie și să vedem că au existat numeroase state care au strămutat populațiile din teritoriile la care facem referire – lucru care a devenit interzis – însă realitatea anului 2018 este că pe teritoriile respective trăiește o anumită populație a cărei voință nu poate fi ignorată.
    Doar cine a ocolit Ținutul Secuiesc nu știe că locuitorii de acolo sunt orice numai „români” nu; la fel în Catalonia, Valonia, Scoția; de ce să nu fie regiunile respective niște teritorii autonome în interiorul UE?
    Am tot auzit politicieni predicând „descentralizarea”, or aceasta este apogeul descentralizării: regiunea să se guverneze singură, să adopte legi de interes local, să facă proiecte de dezvoltare specifice (o zonă de munte nu are nevoie de politici agricole așa cum o zonă de câmpine nu are nevoie de politici de împădurire) să se asocieze cu vecinii săi pentru proiecte de anvergură (vezi acordul unor orașe din vestul țării, care s-au săturat de lipsa de acțiune a guvernării centrale) etc.

    Scopul istoriei este să ne învețe cum să ne scriem viitorul și nu să ne ridice obstacole.
    Crimeea aparține – astăzi – populației care locuiește acolo, populație care este majoritar rusă; dacă acea populație a ales să se desprindă de Ucraina și să se alăture Rusiei, restul lumii n-are decât să-i respecte voința.
    La fel și în Kosovo.
    La fel trebuie să facem dacă cele două Irlande decid să se unească într-un singur stat sau dacă Țara Galilor decide să se separe de Regatul Unit.
    Pentru că trebuie să respectăm voința oamenilor care trăiesc pe acele teritorii.
    (ah, și să ne asigurăm că niciun stat nu va mai strămuta vreodată populații)

    • Teoria dvs este f frumoasă dar practica politică este alta. Nu trebuie doar sa vrei sa trăiești separat, ci și să poti. Sa sa te lase cine e mai puternic pe strada ta, în cartier sau, mai ales, pe mapamond.
      In plus dacă un grup de emigranti ajunge majoritar in zona X are el dreptul de a se separa politic?

      • În dreptul civil există o instituție numită uzucapiune și care spune că posesorul pentru o perioadă îndelungată de timp a unui teren poate dobândi proprietatea terenului respectiv.
        Același principiu trebuie să guverneze regiunile pe care se așează – pentru o perioadă îndelungată de timp (perioadă care să depășească un număr de ani, stabilit cu bună credință) – o anumită populație.
        Statul este creația noastră și scopul existenței sale este să servească, nu să ne exploateze.
        Așa s-au născut o serie de state care ne spun astăzi că regiunile nu mai au dreptul la auto-determinare (vezi coloniile din SUA, vezi ce au făcut locuitorii din Transilvania în 1918, vezi referendumurile din statele africane etc).
        Dacă recunoaștem existența SUA, suntem obligați să recunoaștem existența Kosovo, pentru că ambele au apărut în urma unui fenomen IDENTIC.

    • Domnule Leo ,sunt de acord cu dumneavoastra, trebuie tinut cont de vointa oamenilor care traiesc acolo si sa li se dea posibilitatea de a trai cum vor ei adica in speta sa li se recunoasca alegerea ,intependenta sau asocierea ( aderarea la alta tara ) daca asa vor ei. Exista totusi o nuanta daca regiunea respectiva e enclava sau nu. Daca e enclava sa i se acorde o autonomie sporita dar totusi nu independenta caci altfel pot lua nasteri situatii delicate, De exemplu sa zicem ca tinutul secuiesc ar fi total independent si sa-r uni cu rusia si rusii si-ar pune sisteme de armament contra nato si ne-ar perclita ( grav ) siguranta nationala.. Sau ar face un proiect de megastructura care ar afecta grav mediul din restul tarii noastre. Asta a fost doar un exemplu ipotetic dar intelegeti ce vreau sa spun

      • Vă referiți la situații ca San Marino?
        Armamentul respectiv poate ajunge pe teritoriul noului stat doar dacă statul care îl înconjoară îi permite tranzitul pe teritoriul său, ceea ce înseamnă că o eventuală enclavă rusească în Ținutul Secuiesc va putea funcționa doar în condițiile permise de România.
        În cazul în care ar fi vorba de o regiune precum Catalonia care alege să se unească cu Coreea de Nord și unde pot ajunge fără probleme armele de care vorbiți, sigur că Spania și Franța (sau NATO) pot lua măsuri suplimentare, însă fără a afecta suveranitatea acelui teritoriu.

      • @miticor, Leo, Cinic- pai nu asta e broblema: cum despartim ce e pretentie legitima si ce nu? Can tragem linia? 1919, 1945, 1975 (pe teme de Helsinki), 1990 (caderea URSS), sau poate mai inainte? Problema nu este o Catalonie sau Irlanda sau Scotia, dar in EstulnEuropei miscari masive de populatii, sa le spunem nu tocmai voluntare sunt de data mai recenta. Asta automat creaza doua discursuri, a caror legitimitate relativa e destul de greu de discernut. Basca, autonomii extinse vor fi automat percepute ca atac de preopinenti. Catch 22.

        • Domnilor, linia este de fapt destul de simplu de tras și este dată de Actul Final de la Helsinki. Nu mai suntem nici în anii 1830, când imigranții proveniți din SUA au declanșat o mișcare separatistă în Texasul pe atunci încă mexican, nici la 1919 când principiul wilsonian al autodeterminării a fost aplicat aproape fără limitări. La trasarea granițelor pe uscat există rar soluții perfecte și autodeterminarea unora se lovește de autodeterminarea altora. În secolul XX, conflictele teritoriale au escaladat în două războaie mondiale.

          Prin urmare, în sistemul Helsinki nu mai este admisibilă modificarea granițelor prin forță, unilateral, ci doar prin negociere și agrement bilateral. Argumentul că populația X dorește acea schimbare de frontiere nu mai este suficient ca în 1919. De aceea tentativa de declarare unilaterală a independenței Cataloniei a rămas ignorată de restul Europei, iar taberele beligerante din Bosnia-Herțegovina au fost forțate la un compromis. Independența Scoției ar fi fost posibilă în cazul unui succes al referendumului din 2014 pentru că Londra își dăduse deja acceptul, ceea ce era în acord cu Actul Final de la Helsinki.

          În această lumină, independența declarată unilateral a Kosovo reprezintă un anacronism și, așa cum am arătat în articol, unul periculos. Iar despre Crimeea, înainte de a vorbi de voința populației, hai să discutăm de invazia care a precedat referendumul, de omuleții verzi la început neasumați, dar apoi recunoscuți de Rusia ca fiind ai ei. Chiar dacă sunt puține motive să ne îndoim că cel puțin populația de etnie rusă prefera Rusia Ucrainei, referendumul de unificare a fost unul viciat, identic cu referendumul pentru unificarea cu Germania organizat de naziști în Austria în 1938, după ocuparea țării de către Wehrmacht. Și atunci majoritatea austriecilor chiar doreau unirea cu Germania, dar asta nu validează un referendum organizat în cătarea armei și cu rezultatul dinainte cunoscut.

  6. Viitorul balkanului poate rezolva cu pace sa singe!
    Cu intelegere de astezi singura solutia este prin singe!
    Doar pace singur la reconostere orice sat, oras sau regiun daca vrea se isi obtine independenta si trebuie se ajunge!
    La asa ceva greu se ajunge balkanul este cam primitiv se inteleaga si voi totsi aica cred poate se gasesce mai vreunu doar greu!
    Totsi niste idealisti cu capu ferbinte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Cristian Surcel
Alexandru Cristian Surcel
Alexandru Cristian Surcel este avocat şi cetăţean implicat. Reţinut la mineriada din februarie 1990, a participat la Fenomenul Piaţa Universităţii 1990, şi a practicat jurnalismul de opoziţie în anii studenţiei, în 1994-1996. Intrat în avocatură în 1999 şi definitiv din decembrie 2001, după un an 1998 petrecut în domeniul protecţiei copilului, Alexandru Cristian Surcel a avut o strânsă colaborare în anii 2004-2006 cu Asociaţia Pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare şi Educaţie (ADPARE), partener al Oficiului Român pentru Imigraţie (ORI) şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). În următorii câţiva ani (2007-2011) a fost martor participant al boom-ului imobiliar şi al crizei ulterioare ca legal services manager al grupului Blackpearl Property/Alchemy Development Management. Din anul 2012 s-a implicat constant în activismul civic, participând la principalele mişcări de protest- SMURD, Roşia Montană, votul din diaspora, #Colectiv, OUG 13-, dar şi la campanii precum oprirea proiectelor de exploatare a gazelor de şist prin fracturarea hidraulică de mare volum, Politica Fără Bariere, Stop TTIP&CETA România, Forumul Pădurilor, campania pentru reunificarea României şi a Republicii Moldova şi, în prezent, Fără Penali În Funcţii Publice. Este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei România Vie (din anul 2012), membru fondator al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM), căreia i-a fost şi vicepreşedinte în ianuarie 2013-februarie 2015, şi voluntar al Asociaţiei Platforma Iniţiativa România (din ianuarie 2016). La 1 septembrie 2016 a devenit membru al Uniunii Salvaţi România (USR), unde deţine, de la 12 octombrie 2017, calitatea de vicepreşedinte al Filialei Sectorului 5. De asemenea, Alexandru Cristian Surcel participă la grupul tematic EUSR, think tank al USR dedicat problematicii Uniunii Europene şi conexe.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro