joi, octombrie 1, 2020

Criminali, escroci și impostori. Toți oamenii lui Stalin…

L-au subestimat teribil, l-au privit ca pe un om la mâna a doua, l-au parodiat ca pe Nikita nerodul. În fapt, i-a surclasat pe toți cei din acest grup de criminali, escroci și impostori: birocratul fără față Viaceslav Molotov, afemeiatul alcoolic Nikolai Bulganin, aparatcicul nevertebrat Lazar Kaganovici (fostul său patron), violatorul NKVD (MGB), mareșalul Lavrenti Beria, precum și sicofantul obez Gheorghi Malenkov, pe care îl strigau Malania…

Beria a fost lichidat în 1953 (iunie, septembrie sau decembrie, încă se discută asupra datei), ceilalți au încercat să saboteze de-stalinizarea. Nu au realizat că odată ajuns Nikita secretar general, deținea cel mai puternic fotoliu din Uniunea Sovietică. Și-a folosit poziția cu șiretenie și a reușit să-și atingă scopurile, inclusiv reîntinerirea prezidiumului partidului (Politburo-ul). Într-o fotografie ce descrie parada victoriei la Moscova, în anul 1945, îl putem vedea pe Stalin însoțit de aghiotanții săi: Hrușciov, Malenkov, Beria.

La rându-le, micii Stalini ai Europei de Est l-au detestat și disprețuit pe Hrușciov pentru atacul său asupra lui Stalin din februarie 1956. Cel mai ferm a fost, de departe, ungurul Mátyás Rákosi. Născut pe 9 martie 1892 în Ada, Serbia, acesta a murit pe 5 februarie 1971 în Nijni Novgorod (denumit mai apoi Gorki), în Rusia. În trecutul său, pentru a-i face pe plac sociopatului de la Kremlin, a pus la cale afacerea Rajk. Total lipsit de scrupule, cinic și perfid, Rákosi a întruchipat natura teroristă a proiectului comunist. Evreu el însuși (născut Rosenfeld), nu a ezitat nicicând să utilizeze antisemitismul ca unealtă politică. Ungurii l-au poreclit japița, criminalul chel sau otreapa. Apostatul marxist și dramaturgul Gyula Háy descria la un moment dat corpul său scund și îndesat, ca și cum creatorul fusese incapabil să-și termine opera din simplă scârbă.

Al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și-a deschis lucrările în urmă cu 60 de ani, pe 14 februarie 1956, prin propunerea de a ține un moment de reculegere în memoria militanților care s-au stins de la precedentul conclav (din octombrie 1952). Au fost listați alfabetic, dar Iosif Vissarionovici Stalin nu a fost elogiat în vreun fel anume. Era semnalul că ceea ce se chema conducerea colectivă decisese să continue politica simbolică de de-stalinizare. Cu toate acestea, nimeni nu a putut anticipa bomba care avea să explodeze în noaptea de 25 spre 26 februarie la sfârșitul lucrărilor congresului, atunci când prim-secretarul partidului, Nikita Hrușciov, a dezlănțuit Discursul Secret (Despre cultul personalității și consecințele sale) în fața unei audiențe aflată în stare de șoc.

Text transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/blog/27567517.html

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. :) ce au avut in plus escrocii, impostorii, afemeiatii, alcoolicii, violatorii si sicofantii de au iesit in frunte (precum paduchii cind ti e lumea mai draga) ? sau reprezentau multimea ? cum ar fi ca plebea sa decida cine si cum sa construiasca avioanele si navele intergalactice ?

  2. Domnule profesor
    – Cum trebuie văzută trimiterea lui Hrușciov la Stalingrad ? Drept pedeapsă, a doua șansă, etc ?
    – Din cei enumerați de dumneavoastră, Hrușciov are cea mai îndelungată experiență militară în al doilea război. Se folosește de Jukov mai târziu și drept răsplată îl lasă la vatră. Cât de suspect de bonapartism era mareșalul ?

  3. Aceleasi specii de ticalosi vedem si acum numai ca au manusi si gulere albe.
    Nu s-a schimbat nimic ,comunismul si ce deriva din el inca seduce si nu numai ca seduce batrani ce l-au apucat seduce tineri in multe tari din europa.
    Greselile ,lacomia si coruptia partidelor de dreapta adauga picatura cu picatura tot mai multe voturi pentru acesti socialisti urmasii comunismului.
    Sa nu ne miram de ce castiga mereu in tari sarace ca Romania.

  4. Stimate Domnule Tismaneanu,
    Hrusciov l-a denuntat pe Stalin, pentru ca nu se mai putea continua pe calea aceluia.
    Dar el a actionat pentru a salva comunismul, a crezut in victoria acestuia. Diversele rafuieli de la frunte, obisnuite in politica (si terminate, de data aceasta, fara victime, cu exceptia lui Beria) nu l-au impiedicat pe Hrusciov sa intervina in Ungaria, sa duca o politica economica dezastruoasa („destelenirea” care a lasat Uniunea Sovietica fara grane, „fertilizarea desertului” care a dus la disparitia marii Aral, si alte incurcaturi care au distrus aprovizionarea cu lapte si carne), si, luandu-se dupa frazeologia iresponsabila a unor Che Guevara si Fidel Castro, sa aduca lumea in pragul unui razboi atomic.
    Beria n-a fost lichidat pentru crimele lui, nici pentru violuri, ci pentru ca propunea o cale care insemna – renuntarea la comunism.
    Nu putem sti ce-ar fi fost daca altii ar fi invins; insa Hrusciov si-a adus contributia la negarea libertatii in Rusia, care continua pana in ziua de azi.

    • Uitasem.
      Oficial, lui Beria i s-a facut un proces stalinist, si a fost condamnat, chipurile, pentru ca ar fi fost agent englez.
      Oricat de straniu ar parea, faptul e adevarat, dar cu 35 de ani inainte, in timpul razboiului civil.

  5. Nu stiu daca dupa ce contribuie dl. autor mai are timp sa si citeasca comentariile, dar poate ca nu l-ar mai fi facut sicofant pe Malenkov daca ar fi considerat reformele economice importante pe care a apucat in scurta perioada pana la Hrusciov sa le inceapa si care prin simplul fapt ca nu le-a oprit, a avut si Hrusciov o contributie pozitiva. Apoi eliberarea moldovenilor din gulagurile rusesti s-a datorat in intregime lui Malenkov (despre care se zice ca ar fi fost macedo-roman, doar Dumnezeu poate sti cum a ajuns in preajma lui Stalin, dar se mai zice ca ar fi avut o influenta calmanta asupra lui Stalin, cateodata reusind sa-l si amuze, ceea ce il facea de multe ori pe Stalin, in momente dificile sa-i ceara sfatul ca unui intelept budist). Si Hrusciov trebuia sa faca ce a facut, asa e istoria, iar Malenkov desi cel mai rafinat dintre cei enumerati n-a simtit ca la presiunea „atmosferica” ce dura de atata timp in Ukraina trebuia sa vina si taifunul…

    • Nu sunt intru totul de acord cu Yossuf Abrahamn ca Beria dorea liberalizare, doar fiindca a dorit retragerea trupelor din Austria si unificarea Germaniilor.
      Ca sef al NKVD stia multe, probabil si cat de mult se cheltuia -cu efecte extrem de mici, sub asteptari in aceste doua tari, bani care directionati in alte parti ar fi adus beneficii mult mai mari.
      Nu cred nici ca avea si remuscari tarzii pentru crimele odioase ordonate de el, eventual sa-si „spele pacatele” in ultimul ceas -fiindca pt. asa ceva trebuie sa ai un dram de constiinta, ceea ce era improbabil la Beria, insa un calcul financiar aritmetic simplu nu este exclus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

De ce e Bucureştiul altfel

Capitala României e cea mai mică (spaţial) metropolă importantă din regiune: oraşul se termină imediat după blocuri. Limitarea extremă crează probleme importante...

Ce-i de înţeles când se votează în municipiu USR-Plus iar în sat un primar PSD mort. Lecţii pentru 6 decembrie

Dincolo de anecdotică, alegerile locale aveau de răspuns la două mari întrebări, decisive şi pentru parlamentarele din 6 decembrie. Prima: mai persistă...

What is next sau cum să citim rezultatul alegerilor locale prin ceața declarațiilor politicienilor?

Votul e adesea pasiune, rareori rațiune. Cel de ieri a fost un amestec destul de echilibrat de rațiune și pasiune.

Cum se stinge un sat în România

Satul Șirnea din comuna Fundata, județul Brașov este deja bine cunoscut de publicul românesc. Imagini feerice din acest sat de munte circulă...

Ce scot din tomberon Realitatea Plus și Antena 3

O dată cu toamna sosesc și grile noi la televiziunile românești. Totodată campania electorală e în toi, iar televiziunile de știri au...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.