joi, martie 28, 2024

Criza economica, anticapitalismul primar si simtul realitatii

Amatorismul imprudent dar sententios face ravagii. Cabotinul stangist Michael Moore a ajuns si el sa se ocupe de chestiunile presante ale analizelor economice si propune masuri drastice impotriva proprietarilor unei renumite companii de rating utilizand argumente falacioase si insinuari penibile. Se vantura, din nou, scenarii apocaliptice, se amalgameaza fenomene extrem de diverse in numele a ceea ce putem numi drept anticapitalismul primar, batranii Marx si Keynes sunt invocati pentru a demonstra esecul economiei de piata. In locul obsolescentei marxismului, se vorbeste despre anacronismul lui Hayek. 

Experimentul sovietic, o catastrofica organizare a distrugerii omului si a naturii, este uitat. In loc de a recunoaste criza statului asistential, a unei filantropii ce s-a dovedit insustenabila si deci iresponsabila, politicile de austeritate sunt denuntate vehement de profetii stangii, de la comunistii francezi si greci la marxistul de ceas tarziu G. M. Tamas. Cei care se obisnuisera sa glorifice “sensul Istoriei” sunt din nou activi, proclamand, impreuna cu entuziastii lor discipoli, criza ”imperialismului global”.  Se cauta cu ardoare noul “subiect revolutionar”. Violentele stradale de la Londra sunt  atribuite, cum altfel, statului “politienesc”, “guvernamantului-jandarm”. In loc de a fi privite, spre a relua un concept al lui Hans Magnus Enzensberger, drept “razboaie civile microscopice”, un fenomen intalnit la Los Angeles ca si la Budapesta, la Paris ca si in Mexico City, se recurge din nou la extenuatele ipoteze despre antagonismele capitalismului liberal. Exploziile  anomice ale unei marginalitati violente sunt privite de unii drept expresia „constiintei nefericite”. In actiunile stradale din Anglia nu este vorba de nesupunere civila, de noi miscari sociale, ci de un fel de anarho-malaise, fara program, fara idei, fara speranta. Se revine, in diverse comentarii pseudo-savante, cu stranie nonsalanta la profetiile lui Marx care anunta candva ca a sosit „ceasul din urma al exploatarii capitaliste”. Fundatia germana „Rosa Luxemburg” sustine proiecte care reiau alternativa demonstrat si mereu demonstrabil falsa: „Socialism sau barbarie”. Mai e nevoie oare sa o spunem, secolul al XX-lea a stat sub semnul logodnei dintre socialism si barbarie…

In atari conditii, este cazul sa ne amintim ca nu poate exista redistribuire atata vreme cat productia stagneaza, deci nu se creaza avutie nationala. Lucrul acesta il admit nu doar neo-liberalii, dar si admiratorii lui Lula in Brazilia. Il recunoaste si Ollanta Humala in Peru atunci cand se desparte categoric de chavism. Utopia statului ca “filosof economic” a dus la destule dezastre pentru a fi privita cu justificata suspiciune.  “Seeing lile a State” (A vedea precum un stat) este titlul uneia din marile lucrari de stiinta politica datorata lui James C. Scott, o examinare comparativa a variilor experimenta de planificare etatista cu ale lor efecte in planul diminuarii responsabilitatii civice si al limitarii drepturilor umane pana la anularea acestora.  Urmeaza sa apara curand, la editura Curtea Veche, lucrarea profesorului Ken Jowitt “Noua dezordine mondiala” in care sunt discutate efectele a ceea el numeste extinctia leninista (disparitia Blocului Sovietic) asupra structurilor politice si sociale ale lumii de azi.  Un lucru mi se pare greu de negat, in pofida pronosticurilor diverselor Cassandre: socialismul nu este raspunsul la criza economica globala, ci este el insusi o parte a problemei. 

Cu multi ani in urma, in 1938, ex-marxistul Max Eastman, unul dintre studentii favoriti ai lui John Dewey, ii reprosa lui Lev Trotki incapatanarea de a nu vedea relevanta esecului sovietic pentru proiectul socialist in ansamblul sau:  “No mind not bold enough to reconsider the socialist hypothesis in the light of the Russian experiment can be called intelligent”. Aici nu mai este vorba de inteligenta morala, ci de inteligenta pur si simplu. Si totusi…

Surprinzator sau nu, exista destui care, ignorand, negand sau minimalizand aceste lectii ce tin de un elementar simt al realitatii,  sunt gata sa testeze din nou “ipoteza comunista”. Tocmai din acest motiv mi se pare binevenit  lucidul articol de Dragos Paul Aligica aparut azi pe “Contributors”.  Deopotriva diagnostic si avertisment, textul examineaza capcanele ideologice in care cad numerosi analisti economici, inclusiv unii aplaudati drept guru cu vocatia accesului la adevarul absolut. In aceste momente, nimic nu este mai important decat mentinerea sobrietatii analitice si cultivarea simtului realitatii, deci refuzul demagogiilor colectiviste si egalitariste cu pretentii de panacee universale.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Spuneti asa: „In atari conditii, este cazul sa ne amintim ca nu poate exista redistribuire atata vreme cat productia stagneaza,”

    Stiti ce-i trist? Ca NICI IN PERIOADELE CAND PRODUCTIA „DUDUIA”….NU A EXISTAT REDISTRIBUIRE!

    Si asta….o spune unul „din interiorul sistemului”….care nu stiu sa fie „de stanga”< ba dimpotriva.

    Detalii aici:

    http://www.youtube.com/watch?v=Tq1zpHF0J04

    Ceea ce face astazi PLUTOCRATIA americana…este cat se poate de clar! Au ajuns SA-L CUMPERE si pe unul "de stanga", gen Obama…

    Ati vazut asta, nu?

    http://www.youtube.com/watch?v=eAaQNACwaLw

    Este clar cine CONDUCE acum SUA, nu? A fost altfel inainte? Ma indoiesc…

    • Programele sociale sunt necesare deoarece capitalismul a reusit performanta de a aduce 61% dintre americani in situatia in care traiesc de la un salar la altul si 40 milioane de americani care au nevoie de tichete pentru alimente (Statistica este din 2010, dupa guvernarea de dreapta a lui Bush). Asta in timp ce, in ciuda crizei economice, numarul milionarilor din SUA a crescut cu un „procent enorm” („whopping percent”) de 16%, ajungand la 7.8 milioane (milionarii reprezinta 2,5% din populatia SUA, care este de 308 milioane).

      http://finance.yahoo.com/tech-ticker/the-u.s.-middle-class-is-being-wiped-out-here%27s-the-stats-to-prove-it-520657.html

      Problema nu este „statul social” ci lacomia si lipsa de scrupule a celor care fac jocurile politice si economice. Avand in vedere ca 61% dintre oameni traiesc de la un salar la altul (si asta in America), atunci cand unii dintre acesti oameni ajung in dificultate (temporara sau permanenta), statul are obligatia (nu optiunea) sa le asigure un nivel de trai decent. Asta deoarece regulile „jocului” economic i-au impiedicat sa isi asigure singuri o rezerva pentru vremuri grele.

  2. Sunt fascinat de modalitatea dumneavoastra de a cita si da referinte: ca si cum ati fi trecut total pe langa cursurile de Academic Writing. Aruncati sumar o vorba de o carte precum Seeing Like a State in sprijinul unei idei total contrare daca nu spiritului, atunci tezelor generale ale lucrarii. E ca atunci cand citati pe Kotkin (sau, ma rog, subtitlul cartii si afirmati ca „Stalinismul e o civilizatie) pentru a sprijini ideile lui Friedrich & Brzezinski (cautati in articolele dumneavoastra si veti gasi referinta:) ).

    • OK, sa reluam aici citatul din Isaiah Berlin („On Political Judgement”), motto al unui subcapitol din concluziile cartii lui James C. Scott: „If the facts–that is, the behavior of living human beings–are recalcitrant to such an experiment, the experimenter becomes annoyed and tries to alter the facts to fit the theory, which, in practice, means a kind of vivisection of societies until they become what the theory originally declared that the experiment should have caused them to be.” (James C. Scott, „Seeing Like a State: How Certain Schemes to Improve the Human Condition Have Failed,” New Haven and London: Yale University Press, 1998, p.347). John Gray, in „NewYork Times Book Review”: „Scott presents a formidable argument against using the power of the state in an attempt to reshape the whole of society”. Cat priveste pozitia profesorului Stephen Kotkin in legatura cu conceptul de totalitarism, cred ca este mult mai nuantata decat sugerati, fie si pentru ca in scrierile sale el propune o critica a scolii „revizioniste” (critica inspirata de Jowitt si Tucker), accepta si chiar dezvolta unele teze asociate cu paradigma Friedrich & Brzezinski. Orice puteti spune despre profesorul Kotkin, dar nu ca ar subestima importanta ideologicului in geneza si dinamica totalitarismului.

  3. Va rog frumos, in paralel cu toate cele citate si descrise ca spuse de altii sau de dvs, va rog sa faceti o paralela cu actuala stare a economiei Chinei si a Rusiei, dar mai ales China. Daca aveti si ceva cifre as fi recunoscator sa le explicati mecanismul creeri acestora.Cu respect unul care nu crede in sistemul de asigurari.

    • PIB pro capita in China este mai mic decat al RO! China prospera este doar petele de pe blana leopardului (regiunile speciale)! uitam ca nu regiunile speciale sunt China si ca PCC este partid unic.

  4. Dacă Hayek era chiar un Dumnezeu, nu se ajungea aici. Există foarte multe aberații din toate părțile. Una dintre aceste aberații este nerecunoașterea faptului că în anumite situații redistribuția corectează sistemul, în sensul măririi consumului, fără de care mărire capitalismul s-ar fi dus pe apa sâmbetei. În alte situații redistribuția este negativă.

  5. Dle Tismaneanu,

    Dv aveti o fixatie cu comunismul. Vorbiti despre economia occidentala de parca ati trai pe o alta planeta. Majoritatea guvernelor occidentale, inclusiv cele social-democrate, fac o politica in care socialismul e mult mai putin prezent (if at all) decit capitalismul. Va dau un sfat inspirat de bancul pe care poate ca-l stiti: „Umblati mai mult prin lume si cititi mai putin Pravda!”

  6. Capitalizm fara solidaritate civila nu se poate(un grad de socializm), socializm pur nu se poate.
    In general ideile radicale nu prind in nici un fel.
    Este momentul ca societatea sa se schimbe sa incerce sa-si educe membrii sa aiba un grad din ce in ce mai mare de constiinta proprie. Ma refer la urmatoarele:
    – Statul trebuie sa devina un stat care colecteaza taxe de la membrii societatii pentru a rezolva anumite nevoi ale societatii si nu sa aiba tinta sa adune cat mai multe taxe la buget prin tot felul de amenzi sau eu stiu ce alte metode.
    In aceiasi masura membrii societatii trebuie sa devina niste membrii care isi protejeaza bunurile comune si nu sa isi bata joc de ele intr-o nepasare crunta pt ca nu sunt ale lor in mod direct.
    Cum se ajunge la astfel de societate? Pentru a rezolva aceasta problema trebuie sa avem in minte ca metoda fricii este o metoda care da rezultate (vezi sistemul american de pedepse) dar nu pe termen lung. Pe de alta parte metoda prieteniei nici ea nu da rezultate pentru ca omul este o fire delasatoare prin natura lui.
    Metoda corecta este o combinata intre reeducarea individului si pedepsirea lui. Exemplu:
    cand arunci o hartie pe jos amenda este de 500 lei daca nu ma insel. Eu zic ca aceasta amenda este gresita pentru ca:
    1 daca este data unui om sarac o sa planga si o sa se dea cu fundu de pamant ca nu are de unde etc si ii mor copii de foame si inevitabil nu prea o sa primeasca amenda pentru ca fiecare din noi are un gram de bunatate in el
    2 daca este data unui bogat ala o sa-ti arunce cu banii in fata si o sa te sfideze pt ca acea suma este un mizilic pt el si iar nu rezolvi nimic.
    In loc sa aplici amenda aceasta sa fie inlocuita munca in folosul comunitatii un nr de ore sau de la caz sa repare ce a stricat daca este posibil. In acest fel persoana respectiva vede cat de greu este sa repari acel obiect stricat sa faci curatenie etc si data viitoare nu va mai face astfel de stricaciuni. O sa ziceti ca ai rezolvat problema curateniei sau intretinerii bunurilor comune, ce treaba are asta cu economia unui stat? Raspunsul este ca in timp comunitatea va capata o constinta de sine prin respectul pentru munca celuilalt etc si nu v-a mai avea o inclinatie atat de mare sa fure, sa fie nepasatoare etc. In acest fel sistemul devine mai corect si oamenii fac ceea ce trebuie sa faca pentru ca sunt educati si constiinta le dicteaza sa faca asa. Sistemul de limitare prin legi din ce in ce mai restrictive pentru ca odata scoasa o lege oamenii cerceteaza cum pot sa o eludeze nu cred ca este bun deoarece intr-un final o sa se ajunga la un sistem de legi atat de stufos incat nimeni nu mai intelege nimic din ele si pe de alta parte initiativa este blocata pentru ca membrii societatii respective nu stiu cum sa se apuce sa faca o treba pentru ca trebe sa faca atatea hartii incat mai bine se lasa.

  7. Stere Farmache zicea ca “declaratiile politice sint binevenite pentru calmarea pietei bursiere”: in momentele de criza, optimismul, dar si demersul de tip wishfull thinking sint nu doar daunatoare, dar periculoase. Adevarul e insa ca politicienii nu pot imbunatati situatia economica prin simple declaratii ideologice: iesirea recenta a lui Barack Obama a demonstrat inca o data ca daca esti politician si nu ai nimic concret de spus, mai bine stai in birou si privesti criza la televizor. Barack Obama a reactionat mai bine decit George W. Bush in 2008, totusi nu suficient de bine.

    Pe de alta parte, Cristian Sima sarea in extrema cealalta vorbind de posibilul sfirsit al civilizatiei occidentale: tonul mi se pare prea pesimist.
    Daca e drept ca economistii trebuie sa ia in calcul pe timp de criza inclusiv cele mai negre scenarii, asta se intimpla pentru a avea la indemina solutii inclusiv in cea ma rea dintre situatii.
    E realist sa admitem ca ne paste din nou inflatia cu doua cifre dar si recesiunea extinsa. Uneori ma gindesc ca China ar putea fi urmatorul stat comunist lovit grav fiindca, desi are o economie puternica si intru citva descentralizata, guvernarea sa e una centralizata, incapabila sa ia masurile corecte in situatiile de urgenta. Ma indoiesc, de pilda, ca in China este vreun organism capabil sa faca corectiile absolut necesare acestei crize: corectiile astea se fac in pietele libere. China este deja de multi ani pe un trend de supraproductie si populatie imbatrinita si sint economisti care vorbesc de ceva vreme de o supraincalzire a economiei chineze survenita pe o crestere de moment a cererii. Incit, prabusirea sistemului economiei chineze nu e o simpla speculatie.

    De ce se uzeaza, in fond, increderea oamenilor? Fiindca trebuie sa recunoastem, desi politicienii sint adesea iritati de rapiditatea cu care oamenii isi pierd increderea in ei — ba chiar se iluzioneaza ca poporul e capricios si nestatornic –, adevarul este ca increderea este o marfa dintre cele mai perisabile. Caci la burse, oriunde in lume, marfa cea mai bine vinduta este, de fapt, chiar increderea. De ce se uzeaza ea? Ei bine, raspunsul nu e usor de dat, insa, impotriva a ceea ce s-ar putea crede, ne este la indemina. Increderea si credibilitatea sint strins legate de ceea ce numim responsabilitate, adica de raspundere. Iar daca se intimpla ca raspunderea sa fie pasata, mai rau, vinduta ca marfa, atunci nu doar ca va fi rau, dar se va produce dezastrul. M-am tot intrebat cum oare a fost posibila interventia brutala a statului in 2008, in criza burselor de atunci, in cel mai capitalist stat din lumea asta. Si multa vreme n-am avut un raspuns, ba am incercat tot timpul sa gasesc raspunsul in afara sistemului capitalist. Ei bine, din nou raspunsul e la indemina si avem analogii pentru ilustrarea sa. Amintiti-va ca democratia insasi contine germenii disparitiei sale: e o observatie comuna ca Hitler a venit la putere in urma unor alegeri democratice — asta explica in mare masura forta devastatoare dar si magnitudinea raului care a urmat. Ce a lipsit democratiei germane de inceput de secol XX? O simpla reglementare referitoare la partidele extremiste: e-adevarat, asta vedem si spunem noi, cei de azi. Ce se putea insa face in vremea aceea? Raspunsul e o lectie intreaga de istorie dar mai ales de omenie. Atunci cind, putin dupa Kristallnacht, episcopul protestant Martin Sasse aproba arderea sinagogilor in cuvintul inainte la un compendiu al lui Martin Luther — 10 noiembrie 1938 era ziua de nastere a lui Martin Luther iar coincidenta a fost subliniata chiar de catre episcop –, nici o ideologie nu mai putea salva Germania: doar omenia, prin aplicarea imediata a legii mai putea salva ceva. Caci in vremuri normale, tot ceea ce au facut germanii in noptile si zilele acelea se numeste jaf, crima, genocid si, in pofida a ceea ce se credea printre germanii de rind atunci, fenomenul nu era un rezultat al vreunui demers rational rece, ci efectul lipsei de ratiune si al cruzimii fara seaman. Cel mai important insa, fenomenul era rezultatul neasumarii responsabilitatii crizei sociale profunde de catre politicienii demagogi ai vremii: mai mult, cu toata educatia sa artistica, tehnica sau filozofica inalta, din lipsa omeniei, poporul german nu a observat smecheria politicianista a lui Hitler, dar s-a bucurat ca autoritatile i-au pasat responsabilitatile, lasindu-l sa-si faca singur dreptate. Ei bine, inca de atunci, lectia neinvatata este aceasta: cind responsabilitatile conducatorilor sint pasate poporului, dezastrul este foarte aproape.
    Criza subprime din America a inceput, nu atit prin reambalarea si revinderea riscurilor unor investitii mobiliare, cit prin disiparea responsabilitatilor spre masa mare a investitorilor. Fenomenul a fost atit de amplu si rapid, incit politicienii insisi au devenit parte a afacerii si, cind, la virf, s-a pus problema responsabilizarii, acestia nu s-au dat la fund, ci, printr-o actiune populist socialista fara precedent — dar mai ales de negindit in inima celui mai capitalist stat –, au pompat in avans bani de la buget, nu pentru salvarea economiei sau insanatosirea pietei, ci pentru a-si recupera increderea dar mai ales banii. Ei bine, se pare ca politicienii care au contribuit la operatiunea asta si-au recuperat banii dar niciodata de atunci nu si-au mai recuperat increderea. Iar aceasta nu e o alta criza, asa cum cred chiar unii dintre investitorii cei mai versati, ci al doilea val al crizei din 2008: abia daca bursele isi vor fi revenit complet fara interventiile guvernelor vom putea spune ca am depasit criza din 2008.
    Insa invataturile vor veni abia mai tirziu, cind ne vom clarifica in amanunt procesul prin care, in noul ev al comunicarii, politicienii si speculatorii fara scrupule au invatat sa paseze “eficient” raspunderea.

    P.S. E-adevarat, banii nu au provenit direct din bugetul de stat, insa decizia de a pompa lichiditati care urmau sa se reflecte grav in bugetele ulterioare a fost luata de guvern. Afacerea a fost cu atit mai bine mascata tocmai din cauza aminarii, dar agravarea datoriei suverane a Statelor Unite si a multor state europene are de-a face, cred, tocmai cu infuzia de lichiditati operata pe pietele de capital in criza din 2008.

  8. Poate este greu pentru unii sa digere faptul ca in democratie sunt crize.
    Crizele sunt generatoare de schimbari, schimbari care afecteaza diferite elemente ale sistemului sau chiar sistemul in sine. Schimbarile se produc firesc.

    OK, mai mult, crizele sunt recunoscute si mai ales sunt studiate in ideea de a le putea preveni sau pentru a incerca minimalizarea pierderilor care ar putea sa apara. Astfel, societatea- sistemul, in sine, dovedeste responsabiltitate si preocupare fata de cetatenii sai.

    Crizele pot sa fie politice, economico-financiare sau sociale. Ei bine o criza in democratie conduce la o noua abordare – de cele mai multe ori – sau la corectarea unor derapaje. De obicei, pentru ca democratia permite, aceste derapaje sunt rapid corectate.

    OK, inlaturarea derapajelor se face in democratie consensual, fara utilizarea amenintarilor sau, mai grav, fara utilizarea unor instrumente care sa conduca la distrugerea adversarilor, cum am vazut in istoria „minunata” a comunismului. Este o mica-mare diferenta intre comunism si capitalism!

    OK, apar si anarhistii. Numai ca depinde daca masa critica de cetateni considera ca pozitia lor este utila in societate. Personal nu agreez deloc ideea ca nemultumirea sa fie manifesta prin aruncarea cu pietre, incendieri cu sticle Molotov, sau mai grav prin atentate.

    Cred ca aceste forme, mai devreme sau mai tarziu, vor fi considerate forme incipiente sau mai avansate de terorism si vor fi aspru condamnate. Unii incearca sa isi cladeasca un program – un manifest, dar practic au propriile lor agende si apar diferente semnificative intre actiunile intreprinse si obiectivele asumate. Drept urmare anarhistii nu au de a face nimic cu reformarea sistemului, ci sunt forme fara fond, sunt extreme pe care le condamn sustinut.

    Pana la urma anarhistii apar ca urmare a lipsei de responsabilizare a acestora fata de evenimente petrecute anterior si/sau ca urmare a dorintei de accelera o schimbare in sensul dorit numai de ei.NO GOOD at all!

    Subminarea, sub orice forma, a institutiilor statului, duce la instabilitate.

    Evolutia sistemelor se face mult mai atent prin democratie, prin dialog, prin schimbarea mentalitatilor, eforturile nu sunt cu mult mai mari daca luam in considerare pagubele produse de schimbarile produse prin anarhie, si CER un pic de TIMP.

    Oare stim in graba cu care actionam uneori catre ce ne indreptam cu adevarat?

    Busola care ar trebui sa ne conduce este simtul realitatii.

  9. „Aici nu mai este vorba de inteligenta morala, ci de inteligenta pur si simplu. Si totusi…”

    Inteligenta vine numai din moralitate. Altfel nu se poate. Socialistii se opun legilor naturii cand uita acest lucru si tot din cauza aceasta cu ei se poate discuta numai cu un tanc. E singurul limbaj pe intelesul lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro