Declansata in 2008 intr-una dintre cele mai dinamice economii ale lumii , criza financiara extinsa in mai toate tarile dezvoltate ameninta cresterea si stabilitatea sociala si scoate la iveala probleme structurale in managementul riscurilor care s-au globalizat o data cu integrarea pietelor. Guvernele tarilor afectate au raspuns prompt prin a sustine financiar pierderile bancilor si companiilor de interes national, dar asa cum era de banuit, criza bancara a fost urmata de o criza profunda a datoriei publice a carei dimensiune a fost si ramane greu de estimat.
Uniunea Economica si Monetara a carei arhitectura a fost gandita de Jacque Delors cu scopul de a armoniza economiile spatiului Euro se confrunta astazi cu un tsunami financiar cu Grecia, Portugalia si Spania in linia intai, ridicand intrebarea legitima ce anume nu a functionat in Pactul de Stabilitate si Dezvoltare propus de Ministrul German de Finante Theo Waigel in 1990 si adoptat de 17 State membre in 1997.
Fara indoiala, tarile care astazi risca intrarea in incapacitate de plata si falimentul au operat ani de zile in afara parametrilor de securitate fiscala stabiliti de Pactul de Stabilitate si Dezvoltare potrivit caruia deficitul bugetar trebuie sa ramana sub 3% din PIB, iar datoria publica sa nu depaseasca 60% din PIB, situatie pe care Banca Centrala Europeana nu a sesizat-o la timp.
Criticat de la inceput pentru rigiditatea conditiilor impuse, Pactul de Stabilitate si Dezvoltare si reforma sa se afla incepand din Martie 2011 pe primul loc pe agenda de lucru a Consilului European al Afacerilor Economice si Financiare, care intentioneaza reglementarea de sanctiuni si monitorizarea atenta a Statelor membre, dar prejudiciul este deja creat, iar increderea cetatenilor Europei in stabilitatea financiara a zonei Euro profund afectata.
Inainte ca Guvernele, bancile centrale, politicienii si natiunile afectate sa traga concluzii si sa adopte solutii de revenire din criza, cateva dintre cauzele care au generat caderea pietelor financiare in SUA si recesiunea economiilor dezvoltate merita analizate. Cresterea consumului bazat pe imprumut (“the debt-led consumption growth”), practicat la scara larga cu sprijinul industriei creditului ipotecar si al sistemului bancar in in Statele Unite ale Americii si transferat in piata globala prin intermediul instrumentelor derivative, trebuie analizat in contextul mecanismelor de cerere si oferta ale economiilor liberale. Acest tip de consum, care s-a dovedit letal, ar putea avea legaturi puternice cu scaderea ponderii compensarii factorului munca in venitul national (sau in Produsul Intern Brut) inregistrata in ultimele trei decenii in mai toate tarile dezvoltate.
Distributia veniturilor in favoarea capitalurilor a dus la o scadere a compensarii muncii de 10% din PIB in SUA in ultimii treizeci de ani in timp ce in Grecia scaderea a fost de 31%, 19% in Irlanda si de peste 10% in Portugalia, Austria, Finlanda si Japonia pe aceeasi perioada.
In 1961, economistul Nicholas Kaldor a inclus in cei sase factori (“stylized factors”) care raman neschimbati in ciclurile economice constanta in timp a distribuirii veniturilor intre capital si munca. Functia de productie Cobb-Douglas utilizata pe scara larga de bancile centrale pentru a prognoza cresterea economica, excesul de cerere si rata inflatiei pe baza careia se stabilesc ratele dobanzii pe termen scurt, foloseste acelasi principiu al constantei ratelor de compensare a muncii si capitalurilor, utilizand ponderea de 70% si respective 30% a distributiei veniturilor catre cei doi factori de productie asa cum a prezis Kaldor. Aceste ponderi si mai ales constanta lor nu s-au confirmat niciodata insa in ultimele decenii.
Pe perioade scurte, in anumite economii, s-au inregistrat valori apropiate ale ponderilor, dar nota generala demonstreaza ca schimbarile structurale la nivel national datorate globalizarii au condus la scaderea ponderii compensarii muncii in venitul national si in PIB.
Ca urmare a scaderii veniturilor din munca in totalul veniturilor generate de economie, cererea de bunuri si servicii in SUA ar fi fost mult mai mica daca Rezervele Federale si bancile comerciale nu ar fi incurajat imprumuturile prin dobanzi foarte mici si garantii modeste in perioada premergatoare crizei. Cresterea consumului bazat pe imprumut se face responsabila de declansarea crizei din 2008 si ingreuneaza astazi mentinerea cererii agregate si revenirea cresterii in tarile dezvoltate.
Salariile, reprezentand componenta variabila a costurilor marginale, au fost afectate de competitia globala in timp ce sindicatele- aparatorii traditionali ai drepturilor salariale – au pierdut din forta de negociere de alta data confruntate fiind cu riscul de a pierde locurile de munca in cazul in care capitalurile se muta in piete care garanteaza profituri mai mari.
Studii realizate de Fondul Monetar International si de unii dintre economistii contemporani printre care Joseph Stiglitz, Profesor la Columbia University si Jean Paul Fitoussi, Profesor la Institutul de Studii Politice din Paris, au concluzionat ca progresul tehnologic, liberalizarea schimbului in piete competitive si diminuarea puterii sindicatelor inregistrate in ultimele decenii au contribuit la scaderea veniturilor aferente muncii. Salariul real a crescut intr-un ritm mai scazut decat productivitatea muncii (Figura #4) in timp ce veniturile aferente proprietarilor capitalului au beneficiat de cresteri mai importante.
In tarile OCDE, ponderea sindicatelor in randul angajatilor s-a redus semnificativ in ultimele decenii si, implicit, capacitatea de negociere si protectie a drepturilor salariatilor (Figura #3).
Analizele realizate in randul tarilor dezvoltate arata ca propensitatea marginala spre consum este mai mare in randul salariatilor in timp ce rata de economisire este mai ridicata in randul detinatorilor de capital.
In Europa Centrala si de Est, ponderea venitului aferent muncii a inregistrat acelasi trend descrescator. In Romania, compensarea muncii a pierdut 20% in fata capitalului in perioada 1990 -2011 (de la 79% la 59% – Figura #1) cu o crestere pronuntata in perioada 2000-2002 cand miscarea sindicala a fost mai dinamica.
Figura #1- Veniturile aferente muncii 1990-2011 in % din PIB la costurile factorilor
Sursa: AMECO Database
In fata acestei evidente, se pune intrebarea daca Rezervele Federale au scazut dobanzile pentru a incuraja imprumuturile ca raspuns la caderea cererii de consum generate de diminuarea veniturilor aferente muncii, sursa primara de consum a gospodariilor.
Figura #2- Compensarea factorului munca in % din PIB la costurile factorilor in unele tari OCDE
Sursa: AMECO Database
Pentru tarile europene afectate de criza declansata in SUA in 2008, provocarea este de a determina ce tipuri de politici sociale trebuie adoptate pentru a preveni deflatia luand in considerare panta descrescatoare a veniturilor aferente muncii si somajul care vor continua sa ameninte cererea de consum.
Celebra teorie a lui Keynes “in situatie de criza, tipariti, dati credit, imprumutati, cheltuiti” pare sa fie solutia practicata intens de bancile centrale in economiile afectate, dar velocitatea banilor a scazut in ultima perioada semnaland perceptia iminentei recesiunii globale care a castigat teren facand incerta revenirea la crestere.
Ca raspuns la realitatea economico-financiara critica in zona Euro, Strategia Europa 2020 adoptata de Comisia Europeana in martie 2010 cere statelor membre sa prioritizeze trei directii de actiune in incercarea de a reconstrui viabilitatea pietelor din interior, dar dezechilibrele fiscal combinate cu scaderea cererii fac aproape imposibile orice rezultate notabile pe termen scurt.
Dezvoltarea sustenabila are nevoie de investitii si de cresterea exporturilor, dar pentru a obtine rezultatele prefigurate, reformele necesare in sprijinul unor interventii programatice eficiente in tarile aflate in prag de faliment sunt multe si complicate. Concluzionand:
- Crestere inteligenta: dezvoltare economica bazata pe cunoastere si inovatie
- Crestere durabila: promovarea unei economii mai competitive, bazata pe utilizarea eficienta a resurselor si protejarea mediului
- Dezvoltarea inclusiva: stabilirea unei economii care accelereaza rata ocuparii si care asigura servicii si coeziune sociala
suna bine pe hartie in Strategia Europa 2020, dar provocarile pe care le creaza sunt mari, iar scaderea increderii care se extinde in tarile afectate va fi dificil de contracarat.
Tarile europene se confrunta cu rate ridicate de somaj al tinerilor pentru care modelul social generous al ultimelor decenii nu a gasit solutii. Ar fi nevoie in acest moment de politici de ocupare mult mai flexibile pentru a creste sansele noilor veniti pe piata muncii sa gaseasca de lucru.
Figura #3 – Scaderea puterii negocierilor colective in unele tari OCDE
Sursa: AMECO Database
Riscul major pe care scaderea ponderii compensarii muncii il creaza pe termen lung este adancirea inegalitatii sociale intre angajati si detinatorii de capital. De asemenea, salarii mai mici inseamna contributii sociale mai mici si, implicit, pensii in scaderea, crescand riscul saraciei varstnicilor si al discrepantelor intre generatii de beneficiary.
Figure 4 – Compensarea factorului munca versus cresterea productivitatii muncii
Sursa: UN Statistics Database
Pentru a recupera ratele de crestere a consumului si economisirii, bancile central ar trebui sa isi bazeze prognozele de crestere pe dinamica veniturilor aferente muncii pentru a stimula investitiile si cresterea cererii prin politici monetare adecvate. Locurile de munca cu productivitate ridicata sunt absolute necesare pentru a sustine cresterea economica si reduce deficiturile publice.
In timp ce in Statele Unite, schimbarea inregistrata in distribuirea veniturilor intre munca si capital a reprezentat una dintre cauzele majore ale cresterii consumului bazat pe imprumut, refacerea ponderilor in compensarea factorilor de productie ar putea fi un pas hotarator in perioada post criza.
Bagdad, 11.10.2011
Bibliografie
Mankiw, Gregory N., “Macroeconomics” Sixth Edition, 2007
Hazlitt, Henry “Economics in One Lesson”, 1946
Hazlitt, Henry “The Failure of the “New Economics” – An Analysis of Keynesian Fallacies, 1959
Stiglitz, Joseph E., “Freefall, Free Markets and The Sinking of the Global Economy”, 2010
Lewis, Hunter, “Where Keynes Went Wrong and Why World Governments Keep Creating Inflation, Bubbles and Busts”, 2009
Krugman, Paul “The Return of Depression Economics and the Crisis of 2008”, 2008
United Nations “World Economic and Social Survey 2011”
Blanchard, Olivier “Monetary Policy and Unemployment”, 2003
Heise, Arne and Lierse, Hanna “The Effects of European Austerity Programmes
on Social Security Systems”, 2011
Lee, Kang-kook and Jayadev, Arjun “Capital Account Liberalization, Growth and the Labor Share of Income: Reviewing and Extending the Cross-country Evidence”
Foley, Duncan K. “Unholy Trinity: Labor, Capital, and Land in the New Economy”,
Zaman, Gh., Goschin, Zizi, Herþeliu, C.”Analysis of the Correlation between the GDP Evolutions and the Capital and Labour Factors in Romania”, Romanian Journalof Economic Forecasting, 2005, pp. 5-21
Atkinson A.B. “Factor shares: the principal problem of political economy?”, 2009
Felipe, Jesus Felipe and Kumar, Utsav “Unit Labor Costs in the Eurozone: The Competitiveness Debate Again”, 2011
Santos, Tano and Veronesi, Pietro “Labor Income and Predictable Stock Returns”, 2005
Hall, Robert E. “The Rigidity of Wages and the Persistence of Unemployment”, 1975
Ricardo Hausmann, Bailey Klinger, Rodrigo Wagner “Doing Growth Diagnostics in
Practice: A ‘Mindbook’”, 2008
Dumitru Miron; Cristian Păun – “Financial and monetary features of the international
Business”, ASE Publishing House; Bucharest, 2001
Nuti, Mario “The European Social Model: Is There a Third Way?”, PECOB 2011
Brian Hodgkinson “A NEW MODEL OF THE ECONOMY”, 2007
Alfonso Arpaia, Esther Perez and Karl Pichelman, “Understanding Labor Income Share Dynamics in Europe”, 2009
International Labor Organization “Global Wage Report 2010/11 – Wage policies in times of crisis
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Interesanta analiza! Nu e in tiparele majoritatii analizelor de pe la noi. Se impun doua observatii: 1)- raportul munca-capital era in periaoda comunista de 70-30; 2)- Dupa decembrie `89,Romania este tara in care productivitatea muncii a scazut enorm, in schimb au crescut salariile. Asta, in afara de hotia generalizata!
Un articol foarte bine documentat, poate putin cam tehnic pentru cei care nu sunt in domeniu, dar foarte bun pentru „initiati”. Predau Macroeconomie in Canada, si ma gandesc sa ating cateva din aceste puncte cu studentii mei. Simona Marinescu este unul din cei mai buni specialisti in economie pe care ii avem, m-as bucura sa ii citesc mai des opiniile.
Overall si cu mai putine grafice, cam asta e si teza lui David Harhey :)
Sunt foarte placut surprins sa aud opinii asemanatoare pe contributors.
Dan Cristescu
Uniunea nu prea Economică, ci in special Monetară, a cărei arhitectura NU a fost gîndită de Jacque Delors cu scopul de a armoniza economiile spaţiului Euro, se confruntă astăzi mai degrabă cu riscul dezintegrării datorită politicilor slabe de coeziune, ilustrate in special de acel document poreclit Pact, act ce NU s-a transformat niciodata in text constituţional, ci a rămas la nivelul de fiţuică plină de principii mari si fluturată pompos in scop pur propagandistic. Pactul NU este o lege, iar fiecare stat ce nu este ţinut in niciun fel să’l implineasca, chiar dacă l-a semnat cu toate mainile şi vocile, a procedat NU in acord cu principiile enunţate, ci după pofta unor politruci şi după recomandările BCE, Banca Mondială, FMI, instituţii ce au sezizat încă de la început aceste deraieri masive ale guvernelor într-un delir de bîlci in care orice moft putea deveni bun de interes public numai bun de achiziţionat prin credit garantat de stat, dar NU au făcut nimic ca să stăvilească urgia cheltuielilor publice pe datorie căci tare le-a convenit.
Traiul pe credit NU a fost stimulat de bănci şi de „industria creditului ipotecar”, ci de către state, de către partidele socialiste şi guvernele credincioase dirijismului economic şi s-a realizat cu suportul efectiv al instituţiilor internaţionale de credit. Explozia creditului de consum este legată direct de reglementările unor guverne socialiste americane şi europene [plus banci centrale ce au tinut dobanda ft jos, in special pe euro] ce obligau băncile să abdice de la prudenţa profesională şi să dea credit cu buletinu oricărui pîrlit, şi tot boboru năpăstuit şi in mare nevoie de vile, plasme şi gadgeturi s-a repezit la borcanu cu miere scos de statul providenţial in buricul pieţii.
2 tipuri de credit au dominat şi efectiv erodat piaţa bancară [ce nu mai este liberă de aproape 2 decenii]: creditul social adresat populaţiei şi creditul guvernamental [guverne care împrumută in numele statului sau care garantează credite luate de alţi jucători administrativi, de pildă primăriile, regiile autonome]. In US, statul a patronat, prin abuz direct de poziţia sa dominantă, înfiinţarea şi dezvoltarea aşa zisei industrii de credit ipotecar, in fapt simple agenţii guvernamentale de creditare prin care statul împrăştia cu inconştienţă bani nemunciţi. Iată de ce veniturile din manipularea capitalului au ajuns să umfle PIBurile, căci, prin însăşi acţiunea lor, guvernele [ce au trecut propriile operaţiuni pe piaţa capitalului drept produse purtătoare de profit, şi nu găuri negre in care erau aspirate bugetele aşa cum au fost in realitate] au afectat capitalul individual şi cîştigurile populaţiei, ce au scăzut procentual in raport cu masa monetară, transformată prin fals in vector al PIBului, după ce a fost in prealabil umflată cu pompele fedului. Inflaţia a generat această prăpastie între capitalul de stat/etatiyat şi veniturile cetăţenilor striviţi de inflaţia provocată şi ascunsă de guverne, instituţii internaţionale de credit, politruci nesimţiţi şi economişti oraculari.
economişti care concluzionau aberant că „progresul tehnologic, liberalizarea schimbului in piete competitive si diminuarea puterii sindicatelor inregistrate in ultimele decenii au contribuit la scaderea veniturilor aferente muncii.” in condiţiile in care 1]veniturile aferente muncii in occident au crescut in ultimele decenii şi au scăzut abia de la începutul crizei, motiv pentru care am avut şi o explozie a creditului, căci guvernele şi-au imaginat că această creştere o să dureze la infinit; 2]sindicatele sînt mai puternice ca niciodată, permiţîndu-şi chiar să se transforme in patronat preluînd acţiunile foştilor capitalişti in cîrdăşie cu guverne socialiste, să ghideze şi să plătească direct, fără jenă, partide importante din US, să dicteze reglementări convenabile şi să-şi plaseze oamenii de încredere in instituţii ale statului 3]liberalizarea schimbului a fost eradicată din economiile occidentale, orice fel de schimb fiind supus unor costisitoare condiţii impuse de state si 4]progresul tehnologic durează de 150 de ani, neîntrerupt şi a adus mai mult beneficii, inclusiv pentru partidele socialiste şi anexele lor sindicaliste care au profitat fără jenă de avansul tehnologic conferit societăţii euroamericane in prima sa fază, in timp ce astăzi, cînd tehnologia a evadat din ţarcul europoid, nu le mai convine că deh, cîştigurile mari trebuie să se împartă şi cu lighioanele asiatice pe care elita rasistă din UE nu le suportă şi nu ştie cum să blocheze spirala relocărilor industriale pe care tot ei au provocat-o.
Trebuie să remarc in final, cenzurîndu-mi pe cît pot pornirile maliţioase, că acest text nu reuşeşte să acopere cinismul autoarei care trece fără niciun scrupul peste responsabilitatea propriei instituţii pentru a compune intr-o fantastică limbă de lemn noile lecţii şi indicaţii preţioase adresate băncilor şi guvernelor deja intrate pe calea colapsului, într-un moment in care se caută soluţii NU pentru dezvoltarea multilaterală şi inclusivă, ci pentru salvarea economiilor naţionale de la dezastru total. E atît de uşor să critici consumismul altora dintr-un fotoliu plătit exclusiv de capitalul ăla etatizat cu atîta nonşalanţă. La un venit nemuncit, reprezentînd o cotă-parte din dobînzile plătite de contribuabilii statelor frînte de politicile socialiste, de să zicem 100.000 de euro/an, ar fi şi aberant să trăieşti pe credit, să te împrumuţi ca să-şi plăteşti masa de 1000 de parai la restaurant, dar uite că exact asta se întîmplă acum: o liotă de birocraţi publici sau corporatişti-etatizaţi se fac că plimbă mapa prin întreprindere şi stimulează la greu creditul de consum propriu in timp ce acuză cu neruşinare pe ăilalţi, capitaliştii veroşi din domeniul tehnologic, de toate bubele crizei. Statele, recte guvernele şi partidele socialiste, i-au salvat cu tot cu bănci ca să trăiască in continuare pe picior mare şi pe credit ale cărui rate sînt achitate de proştii ăia care încă mai muncesc in ideea de a produce ceva şi eventual un profit.
Scrise euNuke:
„1]veniturile aferente muncii in occident au crescut in ultimele decenii şi au scăzut abia de la începutul crizei, motiv pentru care am avut şi o explozie a creditului, căci guvernele şi-au imaginat că această creştere o să dureze la infinit;”
Fals. Veniturile reale nu au mai crescut de 30 de ani. Si articolul si alte surse arata asta.
„Traiul pe credit NU a fost stimulat de bănci şi de “industria creditului ipotecar”, ci de către state, de către partidele socialiste şi guvernele credincioase dirijismului economic şi s-a realizat cu suportul efectiv al instituţiilor internaţionale de credit”- Folow the money, cum spunea cineva ! Cine a profitat ? http://www.contributors.ro/author/simona-marinescu/
Poate ne spui si cum functioneaza socialismul in SUA?sau unde se gaseste acesta in viata americanilor? esti pueril
Felicitari pentru articol. Aveti niste puncte e vedere foarte interesante si bine documentate.
Stimată doamnă Simona Marinescu,
Excelentă analiză. Unul din efectele majore ale oligarhizării economiei este reprezentat de această degradare a raportului dintre salarii şi profituri, respectiv dintre recompensarea muncii si cea a capitalurilor, cu consecinţe economice şi sociale deosebit de grave. Este o tendinţă generală, cu amplitudini diferite, de la ţară la ţară. În România, de exemplu, în ultimii 22 de ani, raportul s-a deteriorat continuu, astfel că, în prezent, salariile reprezintă 1/3 din PIB, restul fiind profituri. Exact invers stau lucrurile în Elveţia.
Eu am pus în evidenţă aceste lucruri încă din anul 2008. A se vedea, în acest sens, site-ul variantacojocaru.ro. Aş vrea să intrăm în contact.
Cu mult[ stimă,
Constantin Cojocaru
Cand, in Septembrie 2007, BNP Paribas dadea primele semne ca se apropie o criza economica de proportii, mai marii plutocratiei americane bateau campii in conferinte de presa in frunte cu Henry „Hank” PAULSON (supranumit in breasla „sarpele”), in calitatea sa de United States Secretary of Treasury, adus pe acest post de marioneta George W. BUSH. Inutil sa reamintesc faptul ca „Hank” fusese CEO la Goldman Sachs.
De exact 4 ani, de cand niste „greedy criminals”, (care reprezinta 1 % din populatia SUA, insa ale caror castiguri anuale depasesc castigurile celor din jumatatea „de jos” a societatii americane) au declansat acest tsunami economic, minciunile penibile se tin lant, sub forma si mai penibila de „predictii” economice ale unor experti. Culmea penibilului a atins-o recent Nouriel ROUBINI care, sub legitimitatea studiilor economice facute la Harvard University, ajunge sa debiteze enormitati de genul „Marx a avut dreptate, capitalismul se poate autodistruge”.
Nu trebuie sa fii absolvent de Harvard University pentru a intui/concluziona cateva lucruri de bun simt:
1) De 32 de ani, mai bine spus din 1979 de cand China si-a deschis portile spre investitiile straine, cea mai mare parte a capitalului financiar, tehnologic si managerial (know-how) migreaza acolo, lasand tot mai multi occidentali fara locuri de munca sau obligandu-i sa munceasca tot mai mult pntru tot mai putini bani.
Rezultatul? Disparitia middle class si supra-imbogatirea plutocratiei.
2) Criza creditelor „sub-prime” a avut 2 componente: o lege anti-economica, populista, promulgata de Bill CLINTON in 1995 (o mana cereasca, pentru ca i-a adus lui CLINTON multe voturi din partea saracilor), care obliga bancile sa dea credite SI celor saraci, credite garantate de stat. Apoi, lacomia fara limite a bancherilor care au vazut in aceasta lege o noua vaca de muls. Din pacate (nu numai pentru ei, ci pentru toata lumea!), s-a vazut ca vaca asta era stearpa. Rezultatele acestei masuri catastrofale se simt inca (peste 1 milion de case, numai in SUA, nu au mai putut fi platite!!!).
3) Culmea monstruozittii si iresponsabilitatii este ca marionetele din Congres, de fapt niste lobby-sti ai plutocratiei americane, au aprobat (e adevarat, nu „din prima”) nationalizarea datoriei, bail-out-ul atat de mult iubit de democrati, adica plata unor sume colosale (estimate oficial la 700 mld. $!!!) de pe spatele prostilor (saraci) si platitori de taxe (inutile). Asta in conditiile in care, in plina criza de lichiditati, CEO de la AIG a fost demis insa a plecat cu un „bonus” de peste 300 mil $ Rezultatul acestei pacaleli penibile? Disparitia middle-class DAR VENITURI SI MAI MARI PENTRU CEO’s! NO COMMENT!
4) Nu numai ca situatia economica nu s-a ameliorat, dar ea se degradeaza de la o zi la alta. Si aici nu e vorba numai de cea mai mare rata a somajului de dupa „great depression” din SUA, dar si despre catastrofa economica din Grecia (aici pacatele nu sunt DOAR ale americanilor…), Spania, Islanda Italia si lista poate continua.
Economia este una dintre cele mai morale stiinte: nu o poti minti! Pentru ca te va minti ea ulterior de nu o sa-ti mai revii! Regulile ei stricte nu pot fi pacalite cu minciunile (purtatoare de picioare scurte) ale imbuibatilor de pe Wall Street, nici cu predictiile aberante ale unor deontologi (falsi) cu diplome la Harvard University, nici cu lacomia care le da unora orgasme atunci cand isi imagineaza ca, daca reusesti sa vinzi umbra (nici macar blana!) ursului din padure unui sarac (multiplicat cu cateva zeci de milioane), te vei imbogati peste masura…fara sa-ti pui problema ca umbra ursului te va urmari ca un cosmar multi ani dupa aceea!
Piesele de domino din angrenajul societatii se rastoarna una pe cealalta. E suficient doar un impuls dintr-o parte. Criza economica totala in care ne aflam in prezent a inceput cu una imobiliara (criza creditelor sub-prime), a continuat cu una financiara, care s-a repercutat asupra domeniilor industriale (vezi GM si Chrysler) si, mai apoi s-a transformat intr-o criza globala a datoriilor suverane (aici vorbim de toate „ingredientele interne”, cazul Greciei fiind emblematic – 14 salarii anuale platite bugetarilor, evaziune fiscala generalizata, etc).
Infinit mai grava, si cu consecinte pe termen imprevizibil, este criza morala. Ea are la baza deciziile imorale, ilegale si, pana la urma, inumane luate de decidentii economici si politici. Ea are la baza vicii umane ireparabile: frica, lacomie, ipocrizie, impostura, absenta mecanismelor de auto-control.
De aceea scepticismul generalizat s-a instalat la nivel global. De aceea cred ca e teribil de greu ca increderea in mecanismele economiei de piata si ale capitalismului sa fie recastigata.
O lucrare succinta, foarte bine scrisa si argumentata, in care D-na Simona Marinescu evidentiaza, si abordeaza intr-un mod pe cat se poate de coerent, scaderea ponderii compensarii factorului munca in venitul national ca una din cauzele – sau mai bine zis ingredientele – colapsului socio-economic inca in progress, martorii caruia suntem si pe care il vom mai simti inca multi ani, chiar decenii.
Acu 15 ani in urma am avut o ocazie unica sa am, desi pe foarte scurt timp, ca tutor pe D-l Jinnosuke Miyai, eminentul fost presedinte al Centrului Nipon pentru Productivitate si Dezvoltare Socio-Economica (JPC-SED) care déjà in anii 90 califica in mod cert tendintele predominante ale dezvoltarii economice din Occident – in care cultul maximizarii valorii pentru actionari (maximizing shareholders’ value) si desconsiderarea obligatiunilor fata de necesitatile, prioritatile si aspiratiile fortei de munca cat si a societatii in general – ca favorabile crearii ingredientelor unei bombe sociale cu mechanism de declansare intarziata (‘social time bomb’): http://www.apo-tokyo.org/productivity/004_prod.htm .
Recuniscand totalmente complexitatea relatiilor politico-economice din ultimile decenii, la fel ca si oferindu-le creditul necesar multor conducatori de state cat si unor lideri ai institutiilor mentionate in lucrarea D-nei Marinescu, care au avut misiunea sa faca fata situatiei, tin totusi sa mentionez ca, cu parere de rau, multi din ei inca mai prefera sa invete din propriile lor greseli, decat de la cei ce au depasit déjà anumite trepte ca, spre exemplu, in urma crizei economico-financiare din Asia din 1997. Evident ca nu ma refer la implementarea oarba a unor ‘transplantari’ simplistice a initiativelor ce s-au dovedit efective intr-un anumit alt mediu social, economic si cultural.
Un aspect fundamental pe care il abordeaza D-na Marinescu, si caruia nu i s-a acordat suficienta atentie in Occident e ritmul cresterii productivitatii muincii – factor ce ar fi putut sa alevieze substantial aceasta scadere a ponderii compensarii factorului munca vis a vis de factorul capital. In ce priveste conluziile studiilor realizate de FMI, D-nii Stiglitz, Fitoussi et al, cu privire la progresul tehnologic: as fi de accord ca anume modul in care acest progress tehnologic a fost promovat in multe tari a si cauzat scaderea veniturilor aferente muncii, ci nu insusi progresul technologic per se. O politica si strategie coerente, promovate la nivel de stat, in vederea pregatirii uniui mediu ce ar dezvolta si asigura conditiile necesare pentru crearea pe scara larga – in noile [emerging] industrii aferente care prin definitie s-ar afla in faza initiala de crestere – a locurilor de munca care aduc o valoare adaugata superioara celor ramplasate ar fi fost binevenita in multe tari in cauza. Necatand la faptul ca aceste aspecte au fost abordate consistent in cadrul a multe forumuri de-a lungul anilor, in care au forst analizate inclusiv si experienta elocventa din Orient, din pacate recomandarile corespunzatoare nu au forst luate indeajuns in consideratie nici sustinute ca sa ajunga sa formeze baza unor politici si strategii la nivel de stat. Un exemplu ca referinta: http://www.thefreelibrary.com/Productivity+and+employment%3A+the+1988+international+symposium.-a06710120
O lucrare foarte buna, stimata D-na Marinescu, felicitari cordiale!
Montreal, Canada