sâmbătă, mai 8, 2021

Criza morală din Universitatea românească

Până la urmă nu faptul că dl. prof.univ. dr. Mircea Beuran, aflat în mijlocul unui scandal profesional de mari proporții, a decis să candideze pentru un loc în Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București este de natură să contrarieze.
De la respectivul individ nu ne mai puteam aștepta la nimic bun încă din anul 2003, atunci când a plagiat fără rușine niște ghiduri profesionale elementare. Adică le-a tradus, el sau alții, din limba franceză, le-a prezentat drept activitate științifică proprie, iar, mai apoi, și pe baza lor a încercat să dobândească în chip fraudulos titlul de profesor universitar. Nu i-a reușit din prima, a recidivat și, cu sprijinul nemijlocit al unor colegi de breaslă care i-au dat referatele necesare, cu complicitatea Senatului de atunci al UMF, cu sprijinul atât de compromisului CNATDCU, unii spun că și cu cel al PSD sau al unor lideri ai acestuia cărora le-a fost și le este medic de casă, și-a realizat scopul. În nici un caz, nu mă așteptam de la domnul Beuran să fi citit în 1990 și nici acum, în zilele acestea când s-au împlinit 30 de ani de la publicare, celebrul Apel către lichele al  d-lui Gabriel Liiceanu. Cu atât mai puțin să dea urmare îndemnurilor din respectivul text. Candidatura lui la Senat e în specificul personajului.
Ceea ce șochează cu adevărat e că dl. prof.univ.dr. Mircea Beuran, care până la limpezirea afacerii Floreasca era de bun simț să facă un pas în spate, a fost votat de colegi și s-a ales fără probleme în respectivul Senat. Aceasta însemnând că în jurul doctorului asupra căruia planează grave acuzații au făcut zid nu doar Colegiul medicilor, ci și o consistentă parte a corpului profesoral al UMF din București. Caracatița universitară medicală despre care a scris cândva, cu zeci de ani în urmă, o excelentă piesă dramaturgul D. R. Popescu (Mai suna-vei dulce corn?) a rămas intactă, a dobândit în timp forme maladiv-baroce pe care în zadar a încercat să le disloce în 2016 ministrul de atunci al Sănătății, dl. Vlad Voiculescu.
Din păcate, întâmplarea de la Universitatea bucureșteană nu este defel una singulară. Numai în ultimele două –trei luni, perioadă în care corpul universitar este chemat să își aleagă conducătorii pentru viitorii patru ani, s-au consumat o suită de fapte grave care arată cât de virusat este învățământul superior din România. Amintesc aici numai modul fraudulos în care, conform revistei 22, s-au petrecut alegerile de pe urma căreia plagiatoarea dovedită Ramona Lilă, cea care l-a făcut Doctor Honoris Causa pe fostul pușcăriaș Adrian Năstase, cu complicitatea doamnei Ecaterina Andronescu, pe atunci ministru al Educației, a dobândit un nou mandat de rector la o universitate din Arad. Mai amintesc matrapazlâcurile prin care unii rectori în funcție vor să mai stea patru ani în posturi. Sau falsul în urma căruia se plănuia înălbirea plagiatorului Florin Iordache, fals dat în vileag de dl. acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei, care, dezgustat, și-a dat demisia de onoare din fruntea mai sus numitului CNATDCU. Nu am aflat dacă s-a pornit vreo anchetă în acest sens. Nu mai vorbesc despre marea de plagiate și despre obstacolele inventate de factorul politic în vederea prelungirii, recte amânării sine die, a operațiunii de retragere a titlului de doctor în științe obținut prin furt. De ce o astfel de retragere poate fi hotărâtă doar de o instanță juridică, ce competențe profesionale au judecătorii încât să supervizeze un verdict de plagiat dat de specialiști în domeniu?
Nu pot să nu mă întreb în spațiul acestui comentariu câți dintre acei rectori care s-au făcut de râsul lumii, mai mult, au încălcat legea semnând un rușinos apel în vederea susținerii candidaturii la postul de ministru al Educației a unui agramat vor acum să își reînnoiască mandatul? Sau cum au reacționat atunci Senatele universitare? Eu cunosc un singur caz, cel de la UNATC, în care Senatul a condamnat și s-a delimitat de acțiunea ilegală a rectorului pe atunci în funcție.
Universitatea românească suferă de multe hibe. Cel mai adesea în prim plan este adusă cronica ei subfinanțare. Criza morală care este cu mult mai gravă decât o reflectă savuroasele tablete ale profesorului Codrin Liviu Cuțitaru (unul dintre puținii care a protestat față de rușinea adusă asupra Universității „Alexandru Ioan Cuza” de incalificabilele fapte ale rectorului Tudorel Toader în vremea în care a fost ministru al Justiției) din Dilema veche sau din Ziarul de Iași este, după părerea mea, încă și mai îngrijorătoare. Cei mai mulți o minimalizează sau o ascund sub preș de-a dreptul. Întâmplările de dată recentă de la Medicina bucureșteană nu înseamnă decât o infinitezimală parte din acest cancer. Pe care nimeni nu încearcă să îl trateze. Nici măcar să îi dea foc.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro


Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Minunat-educativ expozeu al lumii universitare contemporane româneşti, aură a unei societăți profund corupte, a unor oameni fără caracter, din adânc şi până la vârfuri. Suntem conduşi de către hoți şi de lichele, de neruşinați şi lingăi, de oameni fără educație şi bun simț, de oameni lipsiți de modestie ş.c.l. Restul reprezentăm minoritatea rămasă mută (sau nu) care va răbda nemerniciile majorității putrede. Mă întreb: până când?

  2. „în jurul doctorului asupra căruia planează grave acuzații au făcut zid nu doar Colegiul medicilor, ci și o consistentă parte a corpului profesoral al UMF din București…”

    Așa cum scriu adesea și nu obosesc să repet, acesta este modelul social al României de astăzi. Unul profund distorsionat.

    Articolul este despre corpul medicilor… Exemplul Floresca este unul aiuritor!
    Dar corpul magistraților, care protestează în apărarea pensiilor speciale? Inclusiv pentru grefieri!

    Dar despre lucrătorii MI și jandarmii care-și acoperă unii altora fărădelegile?!

    Dar despre presă, TVR, spre exemplu, a cărei activitate a devenit mizerie și maculatură aruncate în spațiul public?!

    Despre ce profesii am putea vorbi, astfel încât să constatăm că nu au fost atinse de interesele guvernării cleptocratice și de efectele acestui tip de organizare statală?!

  3. Subiectul este de o mare gravitate si de o importanta hotaratoare pentru viata noastra, ca popor
    De ce Mircea Beuran, in pofida a tot ce se stie, a fost votat de crema lumii medicale in Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București? Fiindca nimic din ce a facut nu-i deranjeaza, asta fac si ei, asta e filosofia lor, pe care, daca nu o accepta, un tanar strecurat printre ei trebuie sa plecce. Asta este (poate cu unele exceptii) invatamantul universitar din Romania.
    Coruptia din universitati nu este o consecinta a democratiei de dupa 1989. Dar dupa ’89 lumea universitara nu s-a asezat in fireasca pozitie de a conduce lupta de renastere morala si spirituala. Dimpotriva, coruptia proprie s-a amplificat, a capatat forme maligne, culminand cu comertul cu diplome, vanzarea de doctorate, iar tara s-a umplut de multipli licentiati semianalfabeti si de o droaie de doctori in ceva, care nici nu stiu de unde au plagiat cei care le-au facut lucrarea de doctorat (contra cost).
    Din pacate, lipsa de moralitate a impanzit Romania, de la cei mai simpli, care au invatat ca daca vor sa-si rezolve o problema, se izbesc de zidul coruptiei, pana „sus”

  4. Toate domeniile intelectuale sunt atinse de virusii coruptiei, lasitatii si ale aranjamentelor mafiotizate, de tot felul. Dezbina si conduce este deviza de fiecare zi. Meritocratia a fost de mult exilata. Important nu este cata pregatire ai, cat de corect esti, ci al cui esti. Aceste aspecte existau si inainte de 1989, dar mai extinse si la vedere acum. Coalitia mediocrilor, coruptilor este si va fi mereu mai puternica. Ceilalti, din tabara opusa nu sunt atat de uniti si de curajosi ca sa aduca o schimbare profunda.

  5. Super articolul… Soluţii pe termen scurt, mediu şi lung ? Ca şi cadru didactic dar şi student în acelaşi timp, îmi pun mereu întrebări privind eşecul învăţamantului, respectiv lipsa vocaţiei, a competenţelor, dar şi creşterea corupţiei, şi aş propune căteva soluţii pentru asanarea mediului specific învăţămantului universitar, dar şi preuniversitar deopotrivă, pentru ca rădăcinile sunt adanci. Licenţele, masteratele, doctoratele, devin din ce în ce mai mult un fel de permis de acces ADMINISTRATIV, în detrimentul competenţei, vocaţiei şi al meritocraţiei. 1.Consider că unul din factorii care ar trebui eliminaţi ar putea fi ceea ce numim fals competiţie, respectiv sistemul „arbitrar” de notare, care permite aşa zisa departajare la orice examen, în funcţie de mediile obţinute ANTERIOR. Singurele note valabile şi aproape de adevăr, sunt cele obţinute la olimpiadele naţionale şi internaţionale, restul sunt deseori minciună oglindită statistici. Nota nu ar trebui să conteze decat ca evaluare corectă din partea profesorului şi mai ales ca auto-evaluare pentru elev sau student ! Nota de la examenul de admitere la treaptă sau facultete ar trebui să fie singura care decide, şi nu mediile anterioare ! În plus, membrii din comisiile de evaluare ar trebui să fie aleşi ALEATORIU din mediul şcolar sau universitar judeţean, alţii decat cei din instituţia unde se desfăsoară examenul, pentru a elimina o parte din suspiciunile de frauda – ceea ce se întamplă deja la bacalaureat, profesorii evaluatori fiind din afara instituţiei de învăţamant unde are loc examenul. 2.Din pregătirea psihopedagogică (master sau module I şi II) lipseşte cu desavarşire un elemnet esenţial, sau mai exact elementul esenţial : evaluarea dpdv vocaţional a viitorilor pedagogi, prin practică si testare complexă…aici sunt f f multe de spus… De cele mai multe ori ne trezim cu un titular care nu are nimic de-a face nici cu pedagogia nici cu materia, şi care nu mai poate fi scos de acolo pană la pensie, atrăgand şi invitand asistenţi la fel ca el… întregi dinastii de incapabili care distrug generaţii întregi de studenţi. Soluţia : la fel ca în SUA, ttitularzare pe maxim 4 ani, cu examene eliminatorii de competenţe pedagogice şi vocaţionale, nu doar de memorare-redare a materiei. Astfel, odată la 4 ani, orice post din învăţamant să fie din nou scos la concurs ! Cine merită va ramane, cine nu, e loc la LIdl, Kaufland, Auchan… ca şef de echipa…
    Deci, pentru început : 1 – ELIMINAREA COMPETITIE (din afara examenelor de admitere propriuzise), pentru o notare liberă şi corectă şi 2 – TITULARIZAREA PE MAXIM 4 ANI, PREUNIVERSITAR ŞI UNIVERSITAR, cu concurs obligatori, indiferent de grad, medie ANTERIOARA, sau referinţe şi recomandări. Asanarea începe de jos, altfel minciuna se reflectă direct în conştiinţa elevilor şi studenţilor, devenind un mod de viaţă… ne întrebăm de ce aleg liceele şi universităţile din Vestul Europei ? Pentru că vor să înveţe la un nivel competitiv, nu doar să capete o diplomă… Altfel, toţi deputaţii şi PRIMARII de la oraşe şi sate astăzi au doctorate… toţi sunt cercetători şi experţi etc… se şi vede cat de bine trăim cu astfel de administratori geniali…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro