Dacă te iei după ceea se întâmplă în aceste zile în Parlamentul României nu se poate să nu ajungi la concluzia, aberantă, desigur, că criza politică ar fi cum nu se poate mai benefică pentru portofelele românilor.
Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat o serie de modificări la Legea Educației. Modificările se împart în trei categorii. Unele binevenite, așa cum sunt cele ce vizează reducerea numărului maxim de elevi dintr-o clasă, altele de-a dreptul ticăloase, așa cum e cea care face uitată limitarea numărului de mandate ale unui rector, Universitățile fiind transformate în feude (modificarea nu putea fi decât ticăloasă din moment ce a fost propusă de semidoctul fost ministru al Educației, pesedistul Liviu Pop-Genunche, insul care mai mult ca sigur că a trecut prin Universitate așa cum trece gâsca prin apă), altele cu totul iresponsabile.
În această din urmă categorie intră decizia referitoarea la liberul acces la spectacolele de teatru, adică fără plată, al copiilor și adolescenților. Cum se vor descurca respectivele instituții de spectacole în cazul în care o astfel de modificare legislativă va fi promulgată de președintele Iohannis, cum își vor cârpi Teatrele bugetele oricum rarefiate, cu ce și cum se vor acoperi veniturile în minus, cum vor învăța tinerii că în viață nimic nu este gratis, că accesul la arta adevărată costă, senatorii PSD, votanții preponderenți ai respectivei modificări legislative, nici nu vor să știe. Ei o țin langa cu populismul. Ridică mâna fără să se gândească la, consecințe.
În 2017, abia ajuns la guvernare, sperând că astfel va putea cumpăra conștiințele studenților, PSD le-a dat acestora liber pe calea ferată. Conștiințele nu au putut fi cumpărate pentru simplul motiv că nu totul este de vânzare, așa cum se iluzionează social-democrații, dar haosul, debandada pe calea ferată au fost create. Nu știu cine și cum va mai avea vreodată capacitatea de a le pune stavilă.
Marți am mai aflat o veste care, dacă nu ai minte, te-ar putea determina să crezi că grație mai sus menționatei crize politice, România a descoperit o inepuizabilă rezervă de bani așa că a devenit Raiul pe pământ. Propunerea legislativă a senatorului, tot pesedist, Valeriu Steriu, altminteri notoriu și fără jenă traseist politic, vizând scutirea de plata impozitului de venit a ziariștilor, depusă în decembrie și susținută de semnăturile altor 27 de parlamentari, care din PSD, care din PMP ,care din ALDE, este pe punctul de a deveni lege. Camera Deputaților, în acest caz for decizional, a votat-o cu 174 de voturi pentru, cu 91 de abțineri, doar doi deputați fiind contra. S-au abținut tot felul de tovarăși. Inclusiv de la liberali și de la USR-PLUS. În respectiva abținere văd o dovadă de oportunism politic, de lașitate.
De fapt, respectivii au fost imparțiali ca românii. Au vrut să vadă care vor fi reacțiile gazetarilor și apoi să se poziționeze cum va bate vântul. L-am văzut la Digi 24 pe atât de gureșul parlamentar USR Stelian Ion dându-se de ceasul morții să ne explice că abținerea ar fi, de fapt, vot împotrivă. Zău, bibicule?. Un parlamentar UDMR s-a dedat în aceeași emisiune la tot felul de decantări cu pretenții hermeneutice, spunând că legea cu pricina ar urmări îndeosebi să îi ajute pe ziariștii din provincie, că nu se vrea sprijinirea ziarelor, ci a jurnaliștilor. Cine te crede, Bobocule Bácsi? Iar o senatoare PSD, o anume Lavinia Craioveanu ot Craiova, s-a băgat tot timpul în cel mai ridicol mod în seamă și în vorbe, ca o gaiță din celebra piesă a lui Alexandru Kirițescu, dovedindu-se mai agresivă și mai prost crescută chiar și decât cea pe care o credeam lideră absolută în domeniu. Lia Olguța Vasilescu.
Nu, în realitate nici vorbă despre grijă pentru soarta ziariștilor. Inițiatorii și votanții legii au observat că cei mai vehemenți critici ai pensiilor speciale și ai altor necuvenite privilegii sunt jurnaliștii. Așa că au ticluit ceva menit să le închidă acestora, gura plasându-i și pe ei în categoria „specialilor”. Curat anticonstituțional, de altfel. De data asta nu le-a ieșit operațiunea. Pentru simplul motiv că nu toată lumea e fără coloană vertebrală. Așa cum s-au dovedit a fi domnul Steriu și doamna Craioveanu. Din păcate, respectivii nu sunt singurii.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Oprisan si portofelele furate romanilor :
https://www.youtube.com/watch?v=Yvwu0qd5u_E
Criza politică era previzibilă, din 1989 suntem în criză, dar avantajele nu se văd. Aștept cu încredere ca după alegerile anticipate sau la termen o majoritate liberală să miște stâncile ridicate de corupți și incompetenți. Zarva politică nu este productivă. Articolul de mai sus nu atinge probleme majore.