Cronica unei dispariţii neaşteptate

S-au făcut zece luni de când Victor Ponta nu este de găsit. La început, toată lumea a crezut că dispariţia sa are legătură cu vizita în ţară a Victoriei Nuland, adjunctului secretarului de stat american pentru afaceri europene şi eurasiatice. Însă aceasta a venit, a stat puţin şi a plecat. Iar Victor Ponta nu a revenit. Răspunsul mustăcit al membrilor PSD cum că nu au de une să ştie unde e preşedintele partidului lor s-a transformat într-o interogaţie alarmată. Serviciile, armata, presa, politicienii, nimeni nu avea nici cea mai vagă idee. Familia premierului era în mod vizibil cea mai afectată. Românii nu prea se sinchiseau. Era doar contrariantă dispariţia inexplicabilă a unui politician vizibil. În fond, era o dispariţie de stat.

Tocmai când devenise iminentă numirea unui nou premier, a mai dispărut un politician. A doua zi un altul. La două zile după, încă unul. De atunci încoace, dispar cam trei-patru politicieni pe săptămână. Doar în Bucureşti. În continuare, nimeni nu ştie nimic. Gărzile personale de corp, sepepeul, seteseul, nimeni. Dispariţiile sunt transpartinice. Udrea, Dragnea, Videanu, Iliescu, Tăriceanu, Ghiţă, Onţanu, Kelemen, Vadim, Andronescu, Cernea, Crin Antonescu, Blaga şi mulţi alţii. Au dispărut şi câţiva ierarhi ai Bisericii Ortodoxe. Parlamentul aproape că s-a înjumătăţit. Guvernul este permanent incomplet. Administraţia locală este şi ea ciuruită. Mai mult, de câteva luni nimeni nu mai vrea să asume funcţia de Premier. Frica e prea mare. Actualul prim-ministru nu a dispărut de o lună şi jumătate. Pare a fi un om cinstit şi inteligent. Se lucrează şi la un plan guvernamental asumat de toate partidele. Au înţeles că fără aşa ceva, sub ameninţarea continuă a unei iminente dispariţii, activitatea echipei guvernamentale este complet minată. Iar România, într-un provizorat malign.

Băsescu nu a dispărut. A devenit, însă, o prezenţă simbolică. Şi nu e prea clar către ce trimite acest simbol. Unii cred că este vorba despre demnitatea funcţiei pe care o deţine. Alţii, că ar fi vorba despre lucrurile bune pe care le-a făcut. Câţiva sunt convinşi că cele rele îi garanteză dispariţia îndată ce va părăsi funcţia de Preşedinte. Celor mai mulţi nu le păsa.

Există şi o parte luminoasă a volatilizărilor. Foarte multe persoane s-au retras din politică. Statutul de politician a devenit mult prea riscant, excesiv de nerentabil şi prea puţin interesant. În plus, tocmai cele mai suspecte figuri dispar cel mai repede. Or, asta le dă şi celorlalţi de gândit. Au ieşit în prim plan persoane pentru care politica însemna angajarea energiei personale în vederea susţinerii unei cauze publice legitime. Fără prezenţe enorme, doar figuri tenace, minţi pricepute, gesturi transparente, scopuri benigne.

Alegerile prezidenţiale au atras atenţia asupra câtorva platforme politice bine articulate şi coerente. Televiziunile nu au avut încotro şi au oferit veritabile dezbateri cu toţi candidaţii. Fără stridenţe, fără atacuri la persoană, fără elemente de retorică a defăimării. Au dispărut şi câţiva producători de televiziune.

Mă voi duce să votez. Majoritatea prietenilor mei o vor face. Nu îşi mai fac socoteli de tip probabilistic. Îi voteză pe cei care au platforma politică şi prezenţa discursivă cea mai apropiată de propriile aşteptări. Câţiva refuză din convingere. Dar măcar este şi această o opţiune politică. Şi poţi discuta cu ei fără eventuale resentimente.

Majoritatea românilor încă nu vor să iasă la vot. Pur şi simplu nu fac efortul de a înţelege ce se întâmplă. În capul lor este un fel de amestec indigest de zvonistică, senzaţionalism, umori, frustrări, neştiinţă. Ei reprezintă cea mai mare problemă. Câtă vreme lor nu le pasă, vechii politicieni se pot întoarce oricând. Mai ales atunci când va fi descoperit vaccinul împotriva dispariţiilor politice. Administraţia de la Kremlin a declarat acum câteva zile că cercetătorii ruşi lucrează intens la izolarea acestui virus. Nu cunosc prea mulţi inactivi. Unul dintre ei se simte foarte rău chiar de la începutul campaniei electorale. Îl doare capul. Un altul a dispărut. Se zice că ar fi plecat de vreo săptămână fără să îşi anunţe familia. Poliţia a trecut de vreo trei ori pe la ei. Cei doi băieţi au fost trimişi la bunicii materni. Iar soţia lui are privirea omului în casa căruia s-a mutat disperarea. A spus că se duce să voteze.