joi, martie 28, 2024

Cronica unei istorii premeditate: Cioloş şi reforma PAC

Cea mai importantă secundă a vieţii noastre este prima secundă. Atunci începem să ne scriem trecutul. Sau mai bine spus, ne creăm posteritatea. Cu fiecare clipă trăită lăsăm ceva în urmă. Lăsăm ceva celorlaţi. Bun sau rău. Potrivit sau nepotrivit. Care a fost etapa în care Dacian Cioloş a început să schimbe lucrurile? A lucrat la Delegația Comisiei Europene în perioada de pre-aderare, a fost ministru al agriculturii în Guvernul României, a lucrat o scurtă perioadă la administrația prezidențială, a trecut de audierea în Parlamentul European, și-a îndeplinit mandatul primit. Şi în ultimii ani, s-a luptat pentru a reforma Politica Agricolă Comună, o misiune așteptată. Dacian Cioloș pare că a reușit, cel puțin așa cum s-a văzut în comportamentul său public, să rămână egal cu sine însuși, aproape neschimbat. De-a lungul unei linii lungi de peste 14 ani, ori la București, ori la Bruxelles, ori pe alte meleaguri, și-a creat o parte din circumstanţe, pe altele le-a folosit, și-a mobilizat echipa.

„Beurocratism”? Unul din importantele mituri aflate de la Comisia Europeană, înainte de aderare, era acela că funcționarii europeni, fie ei de rang superior sau de rang inferior, nu își reprezintă țara acolo unde lucrează, în instituțiile sau agențiile europene. Mitul nonapartenenței. Ei sunt funcționari publici care își fac treaba. Sunt niște apatrizi, niște oameni de tip nou, din toată Europa și de niciunde. Mitul ăsta țintea să le atribuie o aură de obiectivitate, o pre-judecată atitudine non-discriminatoare, eficiența rece. Servitori ai intereselor cetățenilor european. Supuşi executanţi ai politicilor publice europene. Cu toate acestea, apartenenţa naţională a unui comisar european, ba chiar la un grup politic european, cum este cazul acum, cu candidații de comisar de pe lista lui Juncker, aprinde spiritele, în ciuda a decade de birocraţie europenizată. O parte a elitei din România crede opusul. Dacă comisarul este român, se aşteaptă că el va jupâni portofoliul pe care îl gestionează, pentru că este de-al nostru. Va împărți favoruri și va fi înțelegător cu noi, cu administrația publică. Un benefactor.

Proiecțiile acestea, într-o anumită măsură, par a fi ale unei națiuni mici. Care crede că dacă șede pe un scaun mai mic la masa istoriei, de abia dacă i se vede nasul de către cei mari, poate căpăta puterea lui David, dacă are un insider. Noi suntem Maradona și un comisar european, mâna lui Dumnezeu. Un om la manete, la butoane, care să șteargă handicapul României, ba de capacitate administrativă, ba de mereu întârziați în proiect. Vrem revoluție industrială pe stil nou, când aia capitalistă, ce ne-a scăpat printre degete, este demult la muzeul de istorie, încă de-acum câteva sute de ani. Iar urmele revoluției industriale comuniste au fost demolate și înlocuite de mall-uri și centre culturale. Așadar, aceasta ar fi cheia de boltă supremă, un comisar. Ar fi de-al nostru, ca noi, ne-ar înțelege. Ne-ar ajută să avem acces la bani europeni. Mitul acesta a urcat atât de sus în plan public încât aproape a fost confirmat de primul ministru Victor Ponta. Care a afirmat recent, conform presei, că: „Eu cred că ce am obţinut pentru România – de a avea un portofoliu, cel al dezvoltării regionale, ceea ce ne va permite pe baza experienţelor să folosim rapid şi în interesul României toate fondurile structurale – este foarte important.” La câteva zile după, dacă nu ar exista memoria Internetului, nimeni și nu și-ar mai aduce aminte de această declarație.

În ce fel un comisar european, provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, ar putea facilita ţării din care provine finanțări sau avantaje, dintr-o politică europeană anume, nu se știe public, dar poate vom afla vreodată. Eu cred și sper că și mulți dintre dvs.credeți la fel, că este o idee greșită, născută din subteranele politicii românești.

Un român sau o româncă la vârful birocrației europene, trebuie să facă altceva pentru România. Trebuie să facă istorie.

Ceea ce a reușit să facă un cetățean român, comisar european în perioada 2008-2014, și din nou cetățean român și european, dl. Dacian Cioloș. Reforma Cioloș a Politicii Agricole Comune.

Cum se petrec lucrurile? Fiecare ciclu european înseamnă revizitarea politicilor europene, în cursul septenalelor. Se pleacă la drum, în primul an de ciclu, cu un set de regulamente care stabilesc obiective politice, mecanisme de finanțare, rezultate așteptate. Apoi, la mijloc de drum politicile europene sunt analizate, sunt revizuite. Și la final sunt repuse în matca lor, altfel. Într-un alt fel. Desigur politicile europene sunt supuse unor torsiuni extreme. Avem puțin spațiu la dispoziție să spunem în câteva cuvinte cum anume se modelează o politică publică europeană. La Parlamentul European, în comisii, în dezbateri în plen. În comitetele și comițiile ce susține aparatului directoratelor generale. În alte foruri de reprezentare precum CES sau Comitetul Regiunilor. Este o mecanică fascinantă a luptei grupurilor de interese, nu în sens negativ, ci în sensul acelor grupuri active ale societății sau ale industriei care vor să modeleze politicile în favoarea lor. Pe motiv de progres economic sau de revalorizare etică și dezvoltare sustenabilă. Reforma PAC a rezultat din negocieri, analize, pași înainte și pași înapoi, confruntări instituționale.

Patru au fost elementele ce au dat formă şi forţă reformei Cioloş a PAC: specificul noilor state membre, societatea civilă țărănească, mișcarea de protecție a naturii. Și hrana de calitate. La pachet.

Ceea ce a schimbat substanțial contextul a fost în primul rand specificitatea sectorului agricol al unor state membre noi. Aducând cu ele o agricultură de mici fermieri, pe suprafețe mici de pământ, România și Bulgaria. Și un stat membru din valul anterior, Polonia și ea cu o puternică agricultură țărănească. Această specificitate a fost levierul cel mai importan care a dat greutate sensului istoriei care curgea spre o regândire a PAC. Pentru că a venit ca un argument ce s-a adăugat  preocupărilor cu privire la agricultura industrială. Acel model agro-industrial care înglobează în granițele sale, puternice forțe care includ marile companii globale ce se ocupă de biotehnologii, retailul multinațional, un ansmablu orientat numai spre producție și eficiența care rezultă din hrană ieftină și multă și la fel.

Reforma PAC a beneficiat și de faptul că în perioada 2007-2014 opinia publică europeană a asistat dar a și contribuit la o renaștere a influenței societății civile din Europa și mai ales din România, în dezbaterea dintre modelul agriculturii țărănești și modelul agriculturii industriale. Ca reprezentare politică, primul model avea sute, mii de voci. Celălat model avea doar câteva voci, dar reunite în puternice grupuri de lobby. Diferenţa de fiind aceea că sutele, miile de voci ale primului model, nu erau unite. Au avut loc procese de dialog social și politic ce au durat peste 2 ani, în toate formele permise de mecanismele UE: sondaje de opinie, conferințe tematice cu stakeholderii, cercetări și studii pe diverse mecanisme ale PAC. Toate mecanismele posibile au fost folosite pentru aduce în mainstream, în consultare, vocile agriculturii ţărăneşti. O efervescență poate prea puțin simțită în România, la nivelul analizei de politici publice, unde MADR a organizat o singură dezbatere publică, în decembrie 2010. Au fost minunate ieșiri în stradă la nivel european, la Bruxelles, la Berlin, în alte state, în favoarea unei agriculturi care se simte amenințată de extrema industrializare. Această societate civilă europeană grassroots a cerut, metaforic transpun asta, ca mecanismele globalizante ale Uniunii Europene, ce decurg din Politică Agricolă Comună să nu adauge, dacă se poate, presiunii economiei globale, care îl trimite pe micul fermier român, francez, bulgar, polonez, la „cimitir”. Aşa adesea acuză, retoric şi reprezentanţi ai ţăranilor din România, precum cei de la Asociaţia Ecoruralis. Agricultura rurală nu trebuie considerată nici protecţie socială, nici agricultură industrială. Este altceva: patrimoniu imaterial, agricultură sustenabilă, păstrarea biodiversității, contribuție la protecția naturii.

De aici vine și o a treia caracteristică a reformei PAC, abordarea de tip „înverzire” sau „greening”. Agricultura să dăuneze cât mai puțin mediuluii, fermierii care aplică tehnolocii aparte și practică o agricultură responsabilă, să fie recompensați. Mișcarea ecologistă dar și de protecție a păsărilor și habitatelor, deși nu pentru prima dată, s-au adăugat forțelor societății civile. În România nu se discută despre ceea ce aș numi daunele colaterale pe care le provoacă agricultura industrială. Agricultura industrială, conform unor opinii avizate, este pe unul din primele locuri ca sursă de poluare și cauză a încălzirii globale. În România nu se discută despre faptul că nu cantitatea de mâncare este o problemă și de aceea subvenționăm prin CAP, ci faptul că hrana se pierde o treime pe parcursul producției, procesării și după consum. Etic ar fi, spunea societate civilă din Europa, să susținem agricultura țărănească care este păstrătoare de patrimoniu și valori culturale, crează zeci de mii de locuri de muncă, și încurajată cum trebuie, este mai respectuoasă cu mediul. Apogeul acestei implicări a culminat cu modificarea componenţei comisiilor consultative de pe lângă DG Agriculture, includerea multor reprezentanţi ai societăţii civile, cu ocazia reînnoirii comisiilor. O mişcare care se poate petrece doar odată la şapte ani.

Ce a mai pus pe agenda opiniei publice reforma PAC în acești ani? O altă paradigmă. Aceea a hranei de calitate. Pentru că filosofia PAC ar trebui să fie simplă. Pe o parte în sistem intră subvenții, pe cealaltă parte iese hrană de calitate. Am scris, „de calitate”. Nu parizer la metru. Nu mici. Reforma PAC a pus accentul deci şi pe „pachetul de calitate”, o reglementare europeană a marketingului hranei de calitate prin Specialități Tradiționale Garantate, Denumiri de Origine Protejată, Indicație de Origine Protejată. Pentru că nu-i așa, parizerul este oriunde și de nicăieri. România are doar un produs IPG. Restul, mii sau sute de produse tradiţionale, sunt doar o ficţiune din punct de vedere cultura. Salamul de Sibiu ar trebui sa fie de la Sibiu, din carne de porc de Mangalița. Punct.

Au mai fost pete de culoare determinate de comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurale. De exemplu artistul Mircea Kantor a expus în Belgia minunata sa creație, casa de lemn. Dacian Cioloș a fost de mai multe ori in Delta Dunării, la Crișan, la Sfântu Gheorghe și împreună cu colegii săi de comisie a descoperit regiunea şi problemele ei, către Europa. De aici s-a născut spre bine sau spre rău, ITI sau Instrumentul Teritorial Integrat pentru dezvoltare regională. Comisarul român și european a fost adesea în România și a părut că nu a plecat niciodată de aici. O frumoasă „pereche” de români, alături de prietenii lor, a fost reperată pe insula Sacalin, în Delta Dunării, în 2013, în cel mai îndepărtat est al Europei: Ivan Patzaichin și Dacian Cioloș. Perioada în care a fost comisar european, i-a făcut pe unii să fie mândri că îi sunt compatrioți. Alții au fost nemulțumiți, între alb și negru, se spune, sunt multe nuanțe de gri. Bine aţi venit acasă domnule Cioloş. Bine sunteți venit în Europa.

Despre ce urmează, urez succes viitorului comisar român și european, important este dacă va face istorie. Carte de istorie.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Respectul nostru pentru domnul Ciolos, chiar daca PAC-ul nu
    a ajutat mai mult agricultura romaneasca in opozitie cu marile
    puteri. Pacat insa ca dl. Ciolos nu a fost ales pentru un nou
    mandat de comisar, cred ca era mult mai potrivit pentru portofoliul
    Dezvoltarii regionale decat doamna Cretu, care oricum nu se stie
    daca va primi acest portofoliu.

  2. In sfarsit o analiza pertinenta care scoate din ecuatie abordarile ‘romanesti’ referitor la o posibila influenta a comisarului european in favoarea tarii de provenienta.
    Pe de alta parte comisarul isi asociaza numele cu reforma, dar e un pic cam exuberanta descrierea Dvs referitor la influenta acestuia asupra datelor acestei reforme.
    In fapt reforma pe agricultura era ceruta cu ceva vreme in urma si UK era printre cei mai aprigi contestatari ai bugetului exagerat de mare dedicat agriculturii care in mare masura mai avea si o puternica conotatie franceza.
    Tony Blair a fost explicit pe aceasta tema pe cand se punea in discutie bugetul comisiei anterioare, respectiv in 2005/2006. Iar francezii si-au dorit si ei o reforma controlata atent din moment ce erau direct vizati de fondurile pentru agricultura. ‘Inverzirea’ este o componenta orizontala a tuturor politicilor europene, inclusiv dar nu exclusiv agricultura. O sa regasiti ‘inverzirea’ ca o componenta importanta si in politica regionala, si in cercetare si in energie. De ex in politica regionala, fondurile trebuie iutilizate cel putin in procent de 20% pe investitii ‘verzi’.

    Dl Ciolos a fost o nominalizare foarte buna pe domeniu si a venit la momentul potrivit. E indubitabil un specialist si a fost pregatit politic ca sa aiba referinte (respectiv ministur al agriculturii si consilier prezidential cu 1 an inainte de nominalizare).
    Pe de alta parte, un comisar european ‘cuminte’ poate sa stea la locul lui si sa lase evenimentele sa scrie istoria pentru el.
    Exista insa comisari europeni care au luat istoria pe cont propriu si ca ex as putea sa-l dau pe dl Potocnik din Slovenia. El este un comisar activ cu initiative personale si cu aparitii publice extrem de apreciate in ambele comisii Barroso, si la Cercetare si mai apoi la Mediu.

    Dna Cretu are un CV foarte bun dpdv politic si mai putin bun dpdv al competentelor.
    Desi a facut cibernetica cu exceptia stagiaturii a lucrat practic tot timpul in jurnalism si pe comunicare politica. Desigur ca asta nu o impiedica sa fie un bun comisar european, iar la avantaje as vedea stagiul indelungat in parlamentul european unde presupun ca a invatat cam cum merg treburile. Pe de alta part am serioase dubii referitor la capacitatea sa de administrator pentru ca nu a activat niciodata intr-o asemena pozitie.

    Personal prefer sa vad in structurile UE un tehnocrat roman decat un politician roman.

    Dar s-ar putea sa ma insel si desi cred ca puteam avea o numire mai buna ii doresc succes viitorului comisar european din Romania, indiferent ce protofoliu va avea. Nu exista portofolii mici in Comisia UE ci doar oameni incapabili sa-si valorifice pozitia.

    • Dl Lazea are dreptate si nu e in contradictie cu politica agricola UE.
      Romania este in situatia de a avea numarul cel mai ridicat de micro-exploatari agricole din UE, repsectiv vreo 2 milioane astfel de mini fermieri ce fac agricultura de subzistenta.
      Vorbim aici de exploatari de cateva ha (pana in 50 ha) care nu sunt rentabile si mentind in subdezvoltare agricultura romaneasca si ‘in foame’ pe proprietarii acestor exploatari.
      Fragmentarea actuala a proprietatilor agricole romanesti e si o piedica in calea atragerii de benficii si fonduri europene. E dramatic faptul ca taranii romani prefera sa traiasca de azi pe maine in loc sa se asocieze in ferme mai mari ca sa devina profitabili. E o reactie nefericita la CAPurile comuniste de altadata. E si vina statului ca nu a creat cadrul necesar si stimulentele pentru asa ceva inca din anii ’90.
      Avem nevoie urgenta de asocieri intre acesti mici fermieri pentru a coagula exploatarile lor in ferme profitabile. Altfel deja au venit straini ce fac asta cumparand de la proprietarii romani si asigurandu-si astfel atragerea fondurilor europene catre fermele lor astfel infiintate.

      Deci Dl Lazea s-a exprimat mai abrupt, dar opinia sa este corecta si nicidecum in contradictie cu politica europeana. Politica europeana a inceput sa scoata de la finantare marile ferme pe mii si zeci de mii de ha care omorau micii producatori ce detineau suprafete de sute sau doar cateva mii de ha. Micro-fermele de la noi fac agricultura de Ev Mediu si bnu au nicio sansa sa genereze un trai macar decent pentru proprietar.
      O ferma mica din Franta e cat cateva zeci de micro-ferme romanesti, a nu se confundauna cu alta.

      • Lazea are metehne socialiste si ar face bine sa gandeasca de doua ori inaine de a vorbi: taranii romani au fost expropriati cu pistolul la tampla, iar cei care au avut curajul sa se opuna si-au sfarsit zilele la canal. Taranii romani nu si-au recapatat terenurile nici acum: multi au primit terenuri prin rape, fostele terenuri agricole fiind date celor care „trebuiau” sa le primeasca. Taranii romani se judeca si acuma pentru pamantul lor, procesele fiind tergiversate, in unele cazuri, mai bine de 15 ani.
        Da, unii si-au primit pamanturile inapoi si fac agricultura de subzistenta. E treaba lor si e pamantul lor, nu al lui Lazea. Vreti sa-i impozitati? De ce? Ce servicii aferente acestor terenuri ofera statul roman, ca sa perceapa taxe si impozite pentru simpla posesie?

        Nu se mai satura statul sa-si jupoaie cetatenii, chipurile pentru binele public (adica tot al cetatenilor) si la comanda UE.

      • Nu cred ca dl. Lazea avea in gand vreo Noua Colectivizare, deci nu asta mi se pare periculos. Dar nu cred ca avea in vedere nici vreo asociere intre micii tarani. Unde ati vazut dumneavoastra vreo referire la „asociere” in interviu? E un fel de-a traduce ceea ce a spus punandu-i in gura lucruri pe care nu le-a rostit si la care nici nu pare a se fi gandit. Era vorba pur si simplu de a-i forta pe tarani sa-si vand pamantul printr-o politica fiscala si contraventionala agresiva. Punct.
        Da, si eu as vrea sa vad politici de sprijinire a asocierilor dintre tarani, insa Lazea vorbeste de suprimarea unei clase sociale. Iar asa ceva nu are cum sa fie in beneficiul ei.
        Cat priveste politica europeana in materie, cred ca daca dl. Ciolos avea in vedere micile exploatari agricole din estul Europei nu avea cum sa vorbeasca, de fapt, de cele din Franta (da, stiu si eu ca acolo un fermier mic are cel putin 60 de vaci, de exemplu).

      • Cunosc destul de bine fenomenul, intrand in aria mea de
        expertiza, si pot sa va spun ca fara asociere taranii care
        lucreaza 5-10-20 de hectare nu au nicio sansa de
        supravietuire, in primul rand datorita slabei eficiente si a
        costurilor ridicate. Posibilitatea de asociere este sprijinita
        de programele europene, subventia din partea UE si
        a Romaniei fiind de 75% pentru proiecte, comparativ cu
        50% pentru oricare alta societate comerciala care activeaza
        in agricultura. Dar daca oamenii nu vor sa se asocieze nu
        ai ce sa faci. In momentul de fata o ferma devine profitabila
        daca lucreaza un minim de 500 de hectare. Politica europeana
        nu poate ajuta pe cei care lucreaza 20 de hectare pentru ca
        nu este economic viabil.

        • Sa înțelegem ca sunt sprijinite doar asocieri de câteva sute de hectare? Nu mi se pare fezabil. Si nu mi se pare un argument faptul ca o întreaga clasa ar trebui sa dispară doar pentru ca nu este profitabila. A, ca se mai poate discuta de reducerea ei, asta e altceva. A introduce asemenea masuri in Romania in ziua de azi înseamnă pur si simplu vânzarea terenurilor către marii proprietari de terenuri. Daca ați citit interviul, alternativa nu e intre asociere sau dispariție. De fapt nu e alternativa: urmează „consolidarea terenurilor agricole” (un eufemism pentru cumpărarea de mari suprafețe) si transformarea țăranilor care și-au vândut terenurile in vânzători de ziare, lucrătoriin cconstrucții, frizeri si altele asemenea. As fi de acord cu un asemenea mecanism de clește (beneficii si constrângeri) daca scopul ar fi exclusiv crearea de asocieri si nu simpla lichidare a micilor agricultori.
          Veți spune, poate, ca nimic nu împiedica ca terenurile sa fie „consolidate” tot de tarani. Sa fim serioși. O asemenea „consolidare” poate avea un singur tip de adresanți.

        • Am primit 50 de hectare la dracu-n praznic, pentru ca pe vechiul amplasament (cu iesire la soseaua nationala) s-au construit de-alde Metro, Carrefour si un cartier de vile, deci terenul a fost atribuit celor cu relatii pe la partide.
          Acum, terenurile din jurul meu s-au „consolidat” in beneficiul unei firme straine la care unul dintre asociati este exact politicianul care mi-a refuzat retrocedarea corecta. Respectivul se zbate sa-mi cumpere si mie parcela – se pare ca „aranjarea” vanzarilor este conditia prin care a ajuns asociat – a recurs la promisiuni, la amenintari, la actiuni asa-zis legale dar NU VAND! Mai mult, am castigat procesul care imi ofera drum de servitute din soseaua nationala si pana la terenul meu (peste frumusetea lor de ferma, desigur).
          Si ce-o sa-mi faca Lazea? Sa-mi puna taxe? Ei bine, le platesc (din fericire nu traiesc din productia agricola) si ma amuz de supararea lor..

        • M-ati inteles gresit. Nici eu nu sint de acord cu disparitia
          unei clase, micii agricultori, si nici nu asta este scopul
          politicilor agricole europene si sper ca nici ale guvernantilor
          nostri. Dar micii producatori agricoli nu vor putea efectiv sa
          supravietuiasca daca nu se asociaza. Asta este adevarul crud.
          Pentru ca o exploatatie agricola cu 20 de hectare nu poate fi
          economic viabila in conditiile de piata europeana astazi.
          Aceste tipuri de asocieri au inceput sa se infiinteze, dar mai
          dureaza. Oamenii trebuie sa inteleaga ca trebuie sa se asocieze
          daca vor sa supravietuiasca. Si sa primeasca sprijinul statului
          in acest sens. Si sa uite experienta comunista a cooperativizarii.
          Asta este cel mai greu.

          • V-ati gandit vreodata ca micile proprietati ar putea fi sustenabile (am spus sustenabile, nu rentabile) daca de-alde Lazea nu le taxeaza la sange? V-ati intrebat in interesul cui se face aceasta taxare, sa care-i este logica impozitarii din moment ce statul nu asigura nicio facilitate proprietarilor?

            • Despre ce „taxare la sange” vorbiti in cazul agriculturii
              de subzistenta? Agricultura de subzistenta este in primul
              rand nefiscalizata asa incat argumentul dumneavoastra
              nu se justifica. Ca statul nu face suficient, asta e alta
              discutie. Trebuie mai intai sa vrei tu insuti sa te ajuti pe
              tine, si apoi sa ceri ajutorul statului.

        • P.S. am citit interviul abia acum, si o mare parte
          din el mi se pare … o gluma. Si chiar una de
          prost gust. Oricum asta nu schimba cu nimic
          ceea ce am spus mai sus. Si consolidarea
          terenurilor agricole va avea ca efect disparitia
          micilor agricultori daca ei nu inteleg sa se
          asocieze.

          • Sunt de acord cu dumneavoastra, micii producatori agricoli ar trebui sa stie ca daca nu se asociaza risca sa-si piarda terenurile (mai devreme sau mai tarziu), insa ar trebui modificata legislatia astfel incat ei sa fie incitati si condusi catre asociere, printr-un regim juridic si fiscal preferential, nu doar fortati sa vanda, ca in „viziunea” dlui. Lazea. Un asemenea regim juridic distinct ar trebui sa asigure ca asemenea asocieri nu sunt doar unele in care asociatii isi pun impreuna saracia pentru a crea o mai mare saracie, comuna. Ar trebui consultati membrii asociatilor care sunt rentabile, sa spuna ei care sunt dificultatile cu care se confrunta, care-s reusitele lor, poate ar trebui niste scutiri de TVA la tranzactiile dintre membrii asociatiei … Se pot gandi scenarii viabile, nu doar taieri din-astea cu sabia.

          • @Dragos, eu comentam interviul si implicit comentariul basat pe aceste interviu, care-i da dreptate lui Lazea. Situatia actuala este una normala, in care statul nici nu-mi da si nici nu-mi ia… si nici nu pretind (sau accept) s-o faca!

  3. Este evident ca Ponta propunand chiar daca pe prima pozitie(o sustinere doar aparenta)pe Ciolos, dar numai pentru agricultura si pe Corina Cretu pentru ce o fi, l-a sabotat pe Ciolos si a majorat-o pe Cretu. Desigur ca Ciolos cu experienta lui era mai bun decat Corina si pe portofoliul primit de aceasta. Dar media nu subliniaza si nu a insistat pe aceasta gainarie a lui Ponta. Pacat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tiberiu Cazacioc
Tiberiu Cazacioc
Tiberiu Cazacioc este activist Slow Food, blogger, expert în politici privind agricultura sustenabilă și schemele europene de calitate privind hrana, dezvoltarea comunitară, dezvoltarea durabilă în Delta Dunării, ecoturism și Natura 2000, marketingul produselor locale. A participat la consultări, proiecte și activități privind politicile naționale relevante acestor domenii din anul 2004 până în prezent.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro