joi, martie 28, 2024

Cronica unei terori anuntate. Apel catre intelectuali

Domnule Liiceanu, cu respectul deosebit pe care vi-l port, cu amintirea draga a emisiunilor de la radio pe care le-am facut impreuna, cu dumneavoastra invitat, imi permit sa fac un apel. Voi modifica putin textul dumneavoastra, scris pe 30 decembrie 1989.  E vorba de “Apel catre lichele”. Dupa cum bine puteti observa, lichelele nu numai ca nu s-au retras, dar continua si dupa 25 de ani sa impuna agenda acestei tari.

Nu numai ca nu au lasat nici un fel de “respiratie intre ultimul omagiu scris la realegerea lui Ceausescu la cel de-al XIV-lea Congres si adeziunea grabita din zilele in care timisorenii nu terminasera sa-si ingroape mortii”, dar au perseverat in ticalosie si au reusit sa puna mina pe Romania din nou. Pe cea mai mare parte a ei. La adapostul celor 70 la suta, urmaresc doar sa-si scape pielea si sa ii scape pe cei care cu ajutorul banilor furati i-au trimis in administratie si la guvernare. Daca au vazut ca sint institutii care nu raspund comenzilor politice, DNA sau ICCJ, vor sa le anihileze.

Au renuntat si la a se preface ca ii mai intereseaza ce spun oficialii SUA sau UE. Au cumparat aproape toata presa. Cei care nu sint de acord cu ei sint terfeliti seara de seara in platourile de televiziune de indivizi platiti, jurnalisti care va sa zica, in fapt niste mercenari pe care publicul captiv ii adora si pe care un CNA politic ii acopera. Se vor opri? Nicidecum. Risca puscaria. Vor sa se bucure de ce-au furat in liniste. Si sa fure in continuare, dar la adapostul legilor. Vor sa isi croiasca o Romanie dupa chipul si asemanarea lor. Hidoasa, plata si fara dileme.

Asadar, domnilor. Apareti la televiziune. Scrieti in ziare. Ridicati glasul. Lasati cuvintele sa spuna ceea ce spun. Folositi aceste cuvinte, “demnitate”, “libertate”, “constiinta”, “dreptate”, “popor” pentru ca sinteti in masura sa faceti asta. Nu lasati o sleahta de corupti si penali sa asasineze aceste cuvinte. Nu renuntati la lupta, pentru ca nu ati facut nimic rau. Doar ati fost, si sinteti, scirbiti de neputinta asta care nu ne lasa sa ne despartim de trecut. Sa nu va fie frica, mai mult decit linsaj mediatic si scuipat pe strada nu cred ca se poate intimpla. E greu, dar daca veti da curs acestei chemari, veti putea scoate Romania din haul in care se duce. Si cei care vor veni dupa noi, va vor iubi.

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. Acum, mai mult ca oricând, e potrivită şi necesară unirea cuvintelor intelectualilor într-o singură voce. Mulţi dintre ei ezită de ceva timp comentariul politic şi civismul activ, probabil pe bună dreptate. Însă a venit vremea netăcerii (dacă-mi e permis acest cuvânt). Dacă i-am vedea în Piaţa Publică pe unii ca Horia Patapievici, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Neagu Djuvara, Dan Tăpălagă, Radu Paraschivescu etc etc (să mă ierte cei nenumiţi şi să se considere incluşi în această listă), alte zeci (sau poate sute) de mii de oameni ar face zid în jurul lor. Un zid al apărării valorilor. De asta are nevoie România acum: de apărarea valorilor (indiferent că e vorba de apărarea independenţei fragile a Justiţiei, a democraţiei, a statului de drept) şi de naşterea (de moşirea, daca vreţi) a unei noi culturi politice.

    Trebuie să facem acest lucru, pentru că altfel vom fi vinovaţi de trădare.

    • @andrei. Cat altruism sa ai ca sa vrei sa fii acoperit de flegme? N-au fost injurati destul HR, MC, GL etc?
      Cati romani s-au ridicat in apararea lui HR cand cu ICR? 500? erai acolo Andrei?

      • 1. Am fost acolo ,).
        2. Apararea valorilor de care spuneam merita tot altruismul din lume; dar cred ca acum e nevoie nu de altruism, ci de militantism si implicare fizica impotriva hoardei de borfasi si penali.

  2. Stimate domnule Ghițulete
    Corect spus! din păcate reacția dlor Liiceanu, Pleșu, și multora ca ei nu poate fi suficientă.
    Sincer să fiu, în ultimul timp;
    1) Nu mai deschide televizorul, întrucât nu am de ce.
    2) Opinia – bună sau rea – a majorității nu mă interesează decât în măsura în care este o opinie calificată.
    3) Împărtășesc și eu – și nu este nimic de laudă în asta – o oarecare dezorientare legată de politica românească. Până acum, cu o singură excepție când mi-am anulat votul (la concurența Iliescu/Vadim Tudor) am votat cea mai puternică grupare de opoziție. La votarea care se apropie nici măcar nu am ce opoziție vota.
    4) Politica militantă nu este treaba mea decât prin efecte; mă interesează politica economică întrucât la ea mă pricep și îmi influențează existența imediată.
    5) Nu înțeleg naivitatea clasei politice care își închipuie că poate cineva fi bogat într-o țară sărăcită.
    Și de fapt nu înțeleg multe…
    Cu bune urări

  3. E prea haios. Apelul ar fi cam aşa:
    „Intelectuali! Nu-i lăsaţi pe corupţi şi pe penali să îmbete poporul cu cuvinte precum “demnitate”, “libertate”, “constiinta”, “dreptate”, “popor”!. Îmbătaţi-i voi cu aceste cuvinte!”
    Adică să combatem nişte vorbe, cu alte vorbe. Aici nu e vorba de a reduce orice enunţ la actul rostirii, al locuţiunii în sine, de care trebuie să se folosească oricine va dori să comunice ceva în ideea că toate enunţurile ar fi la fel pentru că folosesc vorbirea ca mijloc de comunicare. E vorba de a combate nişte vorbe fără sens prin altele cu sens!
    Dumneavoastră porniţi (şi vă şi opriţi acolo) de la premisa comodă că rostite de „intelectuali” asemenea cuvinte/enunţuri despre „conştiinţă”, „libertate”, „popor” ar căpăta dintr-o dată sens. Or sensul este dat în primul rând de raportul enunţului cu realitatea. Dacă realitatea faţă de care urmează să se raporteze enunţurile intelectualilor este cea a discursului şi a logicii acestuia vom asista, cel mult, la meciuri gen cel dintre Gâdea şi TRU, în care cel din urmă l-a făcut muci pe primul pe terenul discursului şi al logicii.

    Dar oare ăsta e sensul care ne interesează? Pe intelectuali, s-ar putea. Pe restul, prea puţin. Sensul unor astfel de discursuri trebuie să vină dintr-o raportare la realitatea care excede cadrul creaţiilor intelectuale şi al discursului pur. E vorba de realitatea socială, economică, politică. Atunci vin şi vă întreb: în calitate de ce vin intelectualii să dea un alt sens, cel adevărat, cuvintelor menţionate? Ce au făcut ei în viaţa socială, economică, politică a ultimilor 10 ani? Cum s-au raportat la aceasta? Cum s-au raportat la nişte probleme concrete ale societăţii româneşti? Au făcut anchete, investigaţii, au luat poziţii publice în legătură cu probleme concrete, au dus campanii sociale, au încercat să-i implice pe alţii în ele?
    Altfel, rămânem la nivelul unor abstracţiuni care combat alte abstracţiuni, luptă pentru care miza e nulă. Ce-or să ne spună nou aceşti intelectuali? Că e bine să fii cinstiti şi rău să fii corupt? Că X sau Y care vorbesc despre corupţie sunt corupţi? Ne întoarcem iar la rezistenţa prin cultură, în care lupta se dă doar pe un tărâm cultural?
    Este un apel la lene, mă scuzaţi.

    • Domnule Maxa, dacă nu vă limitaţi doar la 10 ani nu vă suspectam… Aşa… Ca principiu însă recunosc că aveţi dreptate; ba, mai şi completez: Tot ceea ce scriu contra, intelectualii, poate fi şi o „liniştire” psihologică pentru marea masă! Spun aceasta pentru că ei câştigă „combătând bine” arginţi şi chiar decoraţii şi demnităţi exact din sistem!!!

      • Suspectaţi-mă, nu mă supăr. Am spus 10 ani pentru că, dacă nu mă înşel, ultima răbufnire a intelectualilor în viaţa publică s-a produs în preajma alegerilor din 2004. Inainte de asta, au mai luptat putin pentru alegerea lui Iliescu in locul lui Vadim prin 2000.
        Imi pare rau, nu pot sa consider implicare in viata cetatii o rubrica permanenta in 22, Dilema sau EVZ in care spui tot aceleasi lucruri, doar ca despre alte evenimente.
        S-a instalat la un moment dat o conceptie printre intelectuali cum ca ei nu ar trebui sa se implice in viata politica (şi nu ca aleşi, să ne înţelegem), pentru că nu e rolul lor să conducă bine, ci al politicienilor, pentru că asta ar denatura jocul democratic etc. De înţeles, mai ales în contextul dezagregării PAC. Dar ceea ce s-a dorit a fi o cedare a microfonului pentru cei care se ocupă efectiv de politică şi îşi şi asumă responsabilităţi în acest sens, s-a transformat în timp într-o poziţie comodă pentru intelectuali, într-o amorţire din care cu greu se poate reveni.
        Da, nu sunt un fan al intelectualilor la care face apel autorul aici, dar prefer să-i văd implicaţi cu adevărat în nişte moduri mai eficiente decât pastilele săptămânale din nu ştiu ce ziare.

  4. Dar daca multi intelectuali nu vad lucrurile asa de apocaliptic cum le prezentati dumneavoastra inspirat, probabil,de unele cuvantari recente ? Chiar sa nu vada intelectualii haul care ne asteapta sau daca il vad sa nu aiba nicio atitudine ? Nu stiu ce sa cred.

  5. Autorul este fabulos!
    A modificat puţin, după cum spune, „Apel către lichele” şi a ieşit „Apel către intelectuali”.

  6. Domnule..touchant! Ar mai trebui sa fie, afară de „în măsură”- căci și ceilalți sunt „în măsură”- ar mai trebui deci să fie și legitimi. Nu? Ia gânditi-va: cum ar fi perceput Baconschi, care este „în măsură”, vorbind despre ”demnitate”…“popor” . N-ar fi ca o mică inadvertență? Cum ar fi…uit mereu cum il cheama…cel cu Noua Republica…, despre ”demnitate”- cu zâmbețelul lui un pic psihotic cu care iese din acuzatii (de „legionarism” de pilda). Cum ar fi chiar vedeta invocata de domnia-voastra vorbind…tiens, tot despre „popor” (român, adică, nu german). Cam nepotrivit, nu? Au chiar un ghinion in plus: „poporul” alege și nu ei. Se recunoaște in ce scrieti, „dorința de mai bine”, si identificati corect, si „lichelele”. Dar doar partial, din nefericire…Ar trebui doua mesaje: unul catre lichelele de stanga, altul catre cele de dreapta.

  7. Nu ca zic, da’vreau sa spun:

    EXCELENT, Dragos Ghitulete! ADUNATI VA si vorbiti cu NOI

    cu voia Dumneavoastra, adaug si comentariile mele la

    articolul lui Sever Voinescu: „Intelectualii sucombă în politică”

    „Omul înţelept, cînd patria sa apelează la ajutorul său, este dator să-şi ridice glasul, dar numai dacă vorbele lui n-au să răsune în zadar şi nici el nu se expune primejdiei de a fi dat morţii”
    Dar, dupa revolutie am avut -sporadic- INTELEPTI implicati in actul guvernarii.
    Am avut SI avem cate un INTELEPT ” dator să-şi ridice glasul…”
    Poate ar trebui pusa si altfel problema:
    Cand si cat de tare ar trebui ca” patria sa apelează la ajutorul său…”?
    Cred cu tarie ca NOI vom intelege „vorbele lui n-au să răsune în zadar ”
    SI
    daca vrem STAT DE DREPT „nu se expune primejdiei de a fi dat morţii”

    ADUNATI VA si vorbiti cu NOI!

  8. Subscriu acestei chemari. Haideti domnilor, Liiceanu, Plesu, Cartarescu, sa scoatem tinerii in strada! Le vorbesc copiilor mei despre valori, haideti sa le aratam ca luptam pentru ele, ca facem ceva!

  9. Rolul intelectualilor care vor să rămână doar intelectuali şi să se implice în viaţa cetăţii strict din postura asta poate fi cel mult cel de a ne confrunta cu clişeele, cu blocajele de gândire, de a propune idei năstruşnice şi de multe ori fără legătură cu realitatea tocmai pentru a ne provoca intelectual. E şi asta o muncă şi are rolul ei deloc de neglijat de a ne scoate din amorţeală. E şi rolul bufonului regelui, care spune lucrurile pe care alţii nu îndrăznesc să le spună pentru că el îşi permite să o facă, fiind în afara sistemului. Bufonul nu vine însă cu soluţii sau planuri de viitor.

    Nu văd însă vreun sens ca un intelectual să vină astăzi să-mi vorbească despre “demnitate”, “libertate”, “constiinta”, “dreptate”, “popor” , care au ajuns nişte abstracţiuni moralizatoare aproape golite de sens astăzi. Nu am nevoie să vină să le redea sensul acestora prin cuvinte, prin discurs. Nu am nevoie de Dani Purici, nu am nevoie de Andrei Pleşi.

    Dacă nu vor să-şi părăsească biroul şi să coboare în stradă e în regulă. Dar atunci trebuie să accepte că rolul lor e unul limitat şi nu e cel de apostoli ai naţiunii, luminatori ai fiinţei, ci acela de posesori ai unui punct de vedere diferit pe care-l fac cunoscut tot altor intelectuali.

    • Cartarescu scrie tot timpul. La fel si Plesu. Subiectele? Mizeria morala a Romaniei. Daca tu nu ai urechi de auzit, eu ce vrei sa fac. Ia mai lasa-ma …

      Dispretul fata de intelectualii sus-mentionati dovedeste apucaturile comuniste, de infierare a lor

      • Da, „mizeria morală a României”. Păi în stilul ăsta or să mai scrie – sper eu pentru ei, nu pentru noi – şi peste încă 10 ani. Să le dea Dumnezeu sănătate şi putere de muncă. Ce să-i faci dacă poporu-i prost şi nu pricepe?

        Dar deduc din comentariul dumneavoastră că al meu a atins un punct nevralgic şi că a durut. Dumneata nu o să te trezeşti, e cert, dar poate se mai trezesc unii care-s pe aici întâmplător şi citesc ca să se informeze, nu ca să se îndoctrineze.

  10. Domnule, intelectualii autentici ai acestei tari ni se adreseaza tot timpul, asa cum se pricep ei mai bine. Faptul ca nu-i auzim in toata harmalaia asta, nu inseamna ca ei nu ne vorbesc sau ca nu iau pozitie. Iata, desi nu mai e la virsta la care junii se iau la trinta, Andrei Plesu l-a pus la punct zilele trecute pe neverosimilul nostru prim-ministru. Problema este ca noi am pus in functie un prim-ministru incompetent, dupa care, tot noi, cerem ajutorul intelectualilor. Nu credeti ca sintem cel putin incoerenti? Si-apoi ginditi-va, intelectualii sint ultimii care s-ar preta la roluri de activisti. Cred ca nici jurnalistii, intelectuali sau nu, n-ar trebui sa se preteze la astfel de servicii.
    Altfel, eu zic ca facem deja agenda intelectualilor prin nehotarirea noastra: chiar este de dorit sa se intimple asta?
    Cred ca nu intelectualilor ar trebui sa ne adresam, ci celor din jurul nostru, oamenilor obisnuiti, celor care regreta si azi comunismul: lor ar trebui sa le spunem ce-am inteles si invatat de la intelectuali. Abia asta ar fi recunostinta si multumirea pentru ceea ce ni s-a dat.

  11. Lasati-i, domnule, in pace ca ei fac ce stiu sa faca mai bine. Infricosati de cainii balosi ai motanului felix, acestia au hotarat ca trebuie sa continue sa faca rezistenta prin cultura. Acolo se simt, in rezistenta aia, de unde dau cu dume din heidegger de nu mai stie ponta si sleata lui de lichele cum sa se mai ascunda.

  12. Îmi amintesc o scenă din vremea Pieței Universității care mă amuză până și acum, în vremea holerei politice. Era cu mult înainte de mineriade. Un intelectual optzecist, un critic literar respectabil, de altfel, se afla împreună cu familia ( părinți și/sau socrii, soție) pe treptele de la teatru. La un moment dat își ridică brațele și plonjează, subliniindu-și teatral gestul eroic, în marea de oameni, în timp ce asistența îl povățuia să aibă grijă să nu i se întâmple ceva; o răceală, un guturai. E adevărat, gloata era cam mare și nu se știe niciodată. Păi dacă ar fi fost doar doi, trei și, doamne ferește, îi scuipa cineva în față. Nici nu vreau să-mi închipui ce s-ar fi întâmplat.

  13. Stimate Domn, ceea ce spuneti dvs. este perfect adevarat. Am si eu in familie oameni care se uita la A3 ca microbistii. Este un fel echipa lor in meciul politic. Si precum stelistii care nu-i inghit pe cei de la Dinamo oricat de corect ar juca tot asa nici microbistii A3 nu-i inghit pe B2 (Adica basescu doua mandate). Dar stiti ce mi-au spus? Noi stim ca Voiculescu a fost securist, ca multe din ce apare la A3 sunt minciuni. Intrebarea lor este: dar de ce echipa B2 nu cumpara si ea 2 posturi TV si niste ziare locale? Chiar asa, de ce? Consilierii din echipa B2 pot duce tratative cu americanii care au doamne atatea trustruri super profesioniste de presa, cu nemtii. Nu vedeti ca singurii colaboratori CNN sunt Antenele? Chiar daca si CNN stiu ca sunt organ de propaganda? Ziaristii romani care se cred mari experti in managementul informatiilor ar trebui sa fac un step-back si sa-i lase pe americani sa faca jocurile. Numai asa impactul va fi major in plan international iar lui Felix i s-ar gasi motive sa i se inchida latrinele. Ca daca are CNA-ul la mana nu cred ca poate avea si pe americani!!!

    • Cred ca aveti dreptate. Ne plingem tot timpul ca A3 indoctrineaza dar adevarul este ca nu avem contraoferte. Imi imaginez cum ar fi daca Hotnews sau Revista 22 ar avea televiziuni: probabil ca doar atunci antenele ar avea de suferit la audienta. Ar trebui incercat, insa asta ar insemna investitii importante. Probabil ca pe asta ar trebui sa ne concentram daca chiar vrem sa schimbam ceva.

  14. Andrei Plesu e pe baricade in continuare, merita tot respectul. La terfelit pe Basescu inca dinainte de puciul din 2012 (http://adevarul.ro/news/societate/andrei-plesu-basescu-nu-niciun-fel-respect-simpatie-umana-oamenii-carte-1_50ad27627c42d5a6638fb0bf/index.html#), a avut eleganta de a-l trimite la colt pe Daniel Barbu dupa ce acesta a fost invitat sa-si scrie frumos demisia (http://adevarul.ro/news/politica/cum-auto-saboteaza-cariera-1_52b7e88cc7b855ff56f0abea/index.html), iar mai nou l-a luat pe Ponta, la dat bine de tot prin faina pe toate partile, l-a prajit in ulei ranced, dupa care l-a aruncat la gunoi (http://adevarul.ro/news/politica/un-baiat-vesel-intr-o-tara-trista-1_52d3980dc7b855ff566ee588/index.html). Eu zic ca e destul de curajos domnul Andrei.

    • Da, dl. Pleşu a mârâit un pic către Băsescu, târziu, pentru că e cam ţăran şi nu apreciază scriitorii (de mare angajament critic, nu am ce zice. Veţi spune, probabil. că a fost subtil), a scris ceva despre Barbu când ăsta îşi dăduse deja demisia, deci tot târziu, despre Ponta nu comentez, nu am de ce să mă extaziez, se ştie că nu-s în aceeaşi tabără Pun mai degrabă pe seama unei bune creşteri şi a delicateţii faptul că dl. Pleşu, care avea toat motivele să se ia în mod specific de Ponta, a făcut-o atât de târziu (dar poate or fi şi alte motive, nu ştiu), îi era prea la îndemână şi toată lumea ar fi sărit, probabil să spună că o face ca să îl apere pe Băsescu.

      Sigur că astăzi toţi cei din pleiada boierilor minţii plus Cărtărescu se pot plânge (şi pe bună dreptate, în parte) de faptiul că orice ar face, orice ar zice, vor fi etichetaţi drept oamenii lui Băsescu şi se va interpreta că iau poziţie din acest motiv. Ştiu însă mulţi oameni care după ce au fost acuzaţi că sunt USL-işti, acum sunt acuzaţi de Antene că sunt băsişti şi totuşi nu se descurajează aşa uşor. Şi e greu să primeşti lovituri din toate părţile. De fapt, nu prea ştiu intelectuali adevăraţi care să nu fi trecut prin colimatorul Antenei 3. Şi atunci ce facem, ne oprim? Emigrăm? Ne luăm jucăriile şi plecăm? Ar fi cel mai comod, desigur.

      • Despre unul a scris prea „soft” si prea tarziu, despre altul prea tarziu, despre un altul suspect de tarziu. Nu e suficient ca spune, mai conteaz si cand spune. Sau ar trebui sa fie invitat-abonat la vreo televiziune si sa trancaneasca non-stop. Mie imi e suficient ca au spus, cat au spus si cand au spus. Nu simt nevoia sa mi se tot repete la nesfarsit, am citit, am bagat la cap, am mixat cu ale mele opinii proprii (ca doar nu le luam de bune pe toate, suntem oameni intelgigenti), in continuare voi vota, voi scanda, voi opina.

        • Dyogene,
          Crede-mă că nu-s cârcotaş de meserie şi nici nu-mi place să dau exemple extreme. De lene, însă, o să îţi spun că da, contează când spui ceva, nu numai ceea ce spui. Mă gândesc, de pildă, că o analiză extinsă privitoare la moralitatea şi moravurile Imperiului Roman de Răsărit din secolul XII s-ar putea să fie mai de folos celor din secolul XII decât celor de azi. Sau că un act de dizidenţă calculată, care să nu fie autodistructiv, în anii 80 ai lui Ceauşescu ar fi avut mai multă importanţă decât o tiradă împotriva cozilor la alimentări din acei ani apărută într-un ziar din 2013. Şi aici nu mă refer la cineva anume.
          După cum important e şi contextul în care iei o poziţie: dacă, de pildă, eşti invitat la TVR şi nu spui nimic despre un subiect care te roade, şi după aia te duci şi scrii a doua zi un articol în 22 despre subiect, ştiind că o să te citească aceiaşi ca de obicei nu e prea OK. După cum nu e OK să publici articole foarte tranşante sau bătăioase cu privire la o problemă pe o platformă pe care ştii că nu rişti să te confrunţi cu cineva care are o altă părere şi să fii căţeluş sau să joci cartea omului manierat, care respectă „decenţa” şi nu abordează subiecte contondente sau la un mod mai contondent atunci când are în faţă adversari. Nu mă înţelege greşit, nu sunt pentru circul care e la televizor în fiecare seară (nu am mai deschis televizorul meu de ani de zile, oricum), sunt pentru curajul afirmării şi susţinerii părerilor tocmai atunci când ştii că nu eşti pe terenul tău sau în turnul tău. Adică tocmai atunci când e cel mai important să o faci.

  15. Vocea intelectualilor este mereu necesară, dar uneori insuficientă.
    Ea a contat în România doar atunci când raportul de forţe a fost unul echilibrat, ca în ’96, in 2004 sau in 2008-2009. În rest, pacostea care a fost stânga pentru ţara noastră după 1989, s-a impus confortabil, cu toate opintelile elitelor, iar asta numai pentru că dreapta nu a ştiut să gestioneze situaţia, victoria ei precară, atunci când a obţinut-o. Ce ai fi putut sa spui tu, intelectual, unui disponibilizat din perioada ’97 – 2000 ? Sau unui bugetar din anii crizei de după 2008 ? Dacă dragostea trece prin stomac, de ce nu ar face-o şi politica din când în când ?

    Şi mai e ceva:
    Vocea intelectualilor ar fi fost mai credibilă şi mai ascultată de electorat dacă ea ar fi criticat toate derapajele, nu numai pe cele binecunoscute, ale stângii. Când Anastase fura la vot, iar Băsescu cerea prelungirea cu 6 luni a mandatelor aleşilor locali în 2012, intelectualii au tăcut mâlc. Acum, strângerea de rânduri pe care o considerăm necesară se loveşte de zidul de 70 de procente obţinute democratic şi fără merit de aceia de ale căror metode trebuia să ne fi despărţit de mult timp.
    Ideal, atacurile la adresa democraţiei trebuie prompt sancţionate din orice parte ar veni ele. E clar că acum aceste atacuri sunt mai dure decât în urmă cu trei ani. Doar că vocea intelectualilor chemaţi să le critice nu mai are credibilitatea de altădată în faţa votanţilor.

    Nu neg utilitatea potenţială a demersului dumneavoastră, dar vă avertizez că acest demers s-ar putea să aibă soarta Apelului către lichele: să rămână o lecţie necesară de morală îmbrăcată într-o rafinată figură de stil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Ghitulete
Dragos Ghitulete
Jurnalist, a realizat de emisiuni la RFI Romania si Radio Romania. Talk-show-urile gazduite de el au fost premiate in 2007 de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, iar in 2008 de Clubul Roman de Presa. "Gluma ruseasca" este ultima sa carte, publicata la Cartea Romaneasca.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro