sâmbătă, mai 21, 2022

Cu ce merge Parteneriatul Estic și Moldova la summitul de la Bruxelles?

Au trecut 8 ani de la prima declarație a Parteneriatului Estic, lansată la Praga în 2009. În acest răstimp, UE a fost deseori criticată pentru lipsă de ambiție în legătură cu acei parteneri din Est, care țintesc aderarea la UE. Concomitent, nucleul Parteneriatului – țările semnatare ale Acordului de Asociere, au dezamăgit Bruxelles-ul, fie l-au pus în alertă.

Georgia a fost prima care a trădat incapacitatea clasei politice de a rupe definitiv cu practici autoritare cu puțin timp înainte de parafarea Acordului de Asociere. Căderea partidului lui Saakașvili la alegerile legislative din 2012 și imposibilitatea de a mai candida la prezidențiale (2013) l-au forțat pe Saakașvili să plece din politica georgiană. Căderea regimului lui Victor Ianukovici și “revoluția demnității” împotriva sistemului politic corupt (2013-2014) a fost o provocare grea pentru UE și un pericol major pentru funcționalitatea Parteneriatului Estic, în care Ucraina deține o pondere majoră. A urmat Moldova, fraudată din punct de vedere bancar (2014), pe motivul disfuncțiilor instituțiilor de stat, provocată de corupție politică și politizarea instituțiilor. Toate acestea, au demonstrat că UE anticipează în mod stângaci evoluțiile din nucleul vecinătății sale estice. Față de celelalte țări ale Parteneriatului, așteptările UE nu au fost niciodată ambițioase din cauza prezenței puternice a Rusiei (Belarus, Armenia) sau a regimurilor autoritare, a căror autosuficiență se bazează pe exportul de hidrocarburi (Azerbaidjan).

Critica adusă UE vizavi de calitatea Parteneriatului Estic este uneori nejustificată. Or, conținutul Declarației de la Praga, care a dat start Parteneriatului, arată că acesta urma să fie “dezvoltat împreună”, de către UE și țările est-europene și într-o manieră „transparentă”. Nicidecum nu se știa că lucrurile vor avansa atât de mult, iar liberalizarea vizelor în Moldova (2014) și Georgia și Ucraina (2017) o confirmă. La fel, nu se știa că grupările oligarhice vor consolida controlul politic în regiune și nu invers (Moldova, Georgia, Ucraina), coordonându-și eforturile pentru a cere perspective europene de la UE.

După 8 ani, Parteneriatul Estic în 2017 se dovedește a fi oricum mai matur. Lipsește cu desăvârșire romantismul din 2009, iar lecțiile anului 2014 (războiul din Estul Ucrainei și anexarea Crimeii de către Rusia, infracțiunile bancare de proporție în Moldova) impune introducerea unor dimensiuni de securitate, atât în materie de apărare civilă cât și de protejare a statului de drept. Desigur, dorințele guvernelor naționale și ale societății civile din țările Parteneriatului Estic încă nu coincid cu posibilitățile UE, însă sunt vizibile niște tendințe de apropiere. Acest lucru se materializează pe măsură ce UE depășește propriile complexe și probleme existențiale. Or, este puțin probabil ca UE să ofere mai mult vecinilor din Est – perspectiva europeană, atât timp cât nu sunt depășite provocările majore, precum populismul eurosceptic, apatia cetățenilor europeni, crizele social-economice și militare din vecinătate și imixtiunea destabilizatoare a Rusiei.

Moldova și dezvăluirea corupției

Parteneriatul Estic, și mai exact Acordul de Asociere cu UE, în vigoare în Moldova din iulie 2016, au creat un cadru legal și politic suficient de rezistent pentru a accelera dezvăluirea cazurilor de corupție. Treptat, a devenit clar că țara este guvernată de grupuri oligarhice, care ocolind principiile de separare a puterilor în stat au suspendat o bună parte din autonomia instituțiilor în luarea deciziilor (procuratura, organul anti-corupție etc.). În final, ciocnirile dintre oligarhi s-au soldat cu monopolizarea puterii politice de către Democrații lui Vladimir Plahotniuc, care a devenit conducătorul de facto al țării.

UE este criticată pentru că ar fi facilitat menținerea la putere a forțelor așa-zis pro-europene, care au fraudat țara în proporții necunoscute până în 2009. În realitate, forțele politice din Moldova, cu sau fără UE, au fost mereu suspectate de lipsă de integritate și înclinație spre corupție. Astfel, UE a devenit o victimă a circumstanțelor și a retoricii pro-europene a Chișinăului, la fel ca și societatea civilă și populația, fiind neputincioasă în prevenirea ingineriilor politice ale guvernelor de după 2009. Totuși, criticile și nemulțumirea față de reacția tardivă a UE au încurajat-o pe cea din urmă să-și revizuiască atitudinea. În consecință, dialogul cu Chișinăul a fost inundat cu demersuri favorabile introducerii unor condiționalități cât mai sofisticate, inclusiv de natură politică. Promovarea condiționalităților de către UE se datorează la fel rolului societății civile în procesul de reformă, asigurat de Acordul de Asociere.

Deci, în cei 8 ani de aflare în cadrul Parteneriatului Estic, politicul moldovenesc s-a maturizat și diversificat. Opoziția extra-parlamentară a devenit mai puternică decât cea parlamentară, iar societatea civilă mai credibilă acasă și la Bruxelles decât guvernele pro-europene. Cu toate acestea, în 2017, Moldova este în fața unor riscuri și incertitudini legate de traiectoria țării după 2018, influența reală a Rusiei asupra președintelui Igor Dodon și capacitatea de mobilizare a populației în vederea apărării vectorului european în cazul preluării puterii de către forțele pro-ruse.

Factorul rusesc

Pe lângă evoluțiile domestice din țările Parteneriatului Estic, la fel, s-au observat și schimbări majore în comportamentul factorului rusesc. Or, de la declarații tăioase contra integrării europene, Rusia s-a simțit suficient de sigură pentru a anexa Crimeea și a declanșa separatism militar în regiunea Donbass (2014-2015).

Mai mult ca atât, Moscova a inițiat restricții comerciale (2013), menite să penalizeze râvnirile pro-europene din republicile ex-sovietice – Moldova, Ucraina și Georgia. Embargourile comerciale, împreună cu propaganda emisă prin sursele sale media, au contribuit la sporirea popularității Uniunii Euroasiatice în țări ca Moldova. În cazul Ucrainei, eforturi considerabile au fost dedicate securizării spațiului mediatic împotriva incursiunilor informaționale ale Rusiei. Conflictul militar menținut de Rusia în Ucraina a ajuns să facă victime inclusiv în rândul cetățenilor europeni (prăbușirea avionului cu pasageri MH17), care a impulsionat retorica sancțiunilor contra Rusiei.

Războiul hibrid purtat de Rusia în țările est-europene, dar și în UE, la fel reprezintă o reacție la faptul că integrarea europeană via Parteneriatul Estic a început să aibă efecte, chiar dacă mici și lente. Caracterul hibrid al campaniilor externe lansate de Rusia implică războiul informațional, susținerea populiștilor eurosceptici, interferențe în campaniile electorale și alte măsuri, prin care este urmărită slăbirea unității în cadrul UE.

Din aceste considerente, supraviețuirea și consolidarea Parteneriatului Estic trebuie să fie văzută de către UE ca un obiectiv major pentru prevenirea extinderii războiului hibrid purtat de Rusia. O vecinătate estică stabilă și viabilă înseamnă, acum mai mult ca oricând în istoria recentă a UE, o investiție sigură în viitorul proiectului european.

În loc de concluzii…

Așteptările față de Parteneriatul Estic trebuie să fie mereu realiste și să reiasă din posibilitățile UE a oferi mai mult sau nu. .Condiționalitățile conectate la reforme și finanțare constituie cel mai puternic instrument de transformare, pe care UE trebuie să-l fortifice la summitul de la Bruxelles, în raport cu țările est-europene.

După 8 ani, inițiativa destinată modernizării Europei de Est a devenit mai importantă decât autorii acesteia și-au putut imagina. De aceea, eșuarea apropierii regiunii de modelul european de funcționarea a statului și societății va fi un semnal puternic de slăbiciune pentru Rusia, adițional la insurgența non-liberală și anti-UE deja existentă – Ungaria, Polonia și Brexit-ul.

Consolidarea Parteneriatului Estic este o formă sigură de a europeniza Moldova, Ucraina și Georgia și, deocamdată, într-o proporție mai mică Armenia, Belarus și Azerbaidjan. Altceva mai bun decât aceasta, UE nu poate propune în viitorul apropiat. Orice investiție în acest Parteneriat va aduce beneficii duble UE. Succesul acesteia ține de calitatea, profunzimea și ireversibilitatea reformelor, care trebuie să devină o salvare pentru justiția și democrația din regiune și un inamic pentru corupție și interesele oligarhice.

Articol aparut pe site-ul ipn.md

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Denis Cenusahttp://contributors
Denis Cenușa este cercetator la Universitatea din Giessen si Expert-Grup, Chisinau.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro