Cu drag de teatru, cu drag de meserie

În urmă cu ceva mai mult de cinci ani, într-una dintre serile uneia dintre bunele ediții ale Festivalului Național de Teatru, am mers la Teatrul Luni de la Green Hours spre a vedea un spectacol produs de o asociație numită Vanner Collective în colaborare cu instituția care s-a identificat cu creatorul ei, regretatul Voicu Rădescu.

Spectacolul se chema Lungs, se baza pe o piesă a deja binecunoscutului dramaturg britanic Duncan McMillan. Piesa mai fusese reprezentată în România la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea în traducerea și regia lui Adrian Roman ca și Teatrul Ariel din Târgu Mureș, unde regizorul Radu-Alexandru Nica preferase o traducere datorată lui Mircea Sorin Rusu.Autorul ei, Duncan McMillan, dobândise deja o oarecare notorietate și în România în primul rând grație actorului Florin Piersic jr. și regizorului Horia Suru care și-au unit eforturile montând la Teatrul Point O mie de motive.

Îi cunoșteam deja pe cei ce urma să îi văd în seara aceea de octombrie pe scenă-Denisa Nicolae și Liviu Romanescu, însă nu îi văzusem niciodată evoluând pe scenă. În schimb, nu știam absolut nimic despre regizor. Pe numele lui Nicolae Constantin Tânase. Aveam să descopăr ceva mai târziu o mărturie a acestuia, publicată de agenda liternet. Absolvent al secției de Regie de film de la UNATC,, Nicolae Constantin Tânase a acceptat propunerea de a-și încerca forțele în regia de teatru ca urmare a invitației venite din partea lui Liviu Romanescu. Despre care aveam să aflu din același text că se ocupase de aproape tot. De tot ceea ce era nevoie în vederea creării premiselor ca totul să iasă bine.

Marea surpriză avea să vină însă odată cu începerea spectacolului. Regizorul și interpreții își asumaseră un risc imens. Acela ca în primele zece-cincisprezece minute să nu recurgă la nici cel mai mic mijloc de captare prin mijloace artificiale a atenției spectatorilor. Nu strigau, nu tropăiau, citeau pur și simplu textul, alb, neimpicat, fără emoții. Se comportau așa cum se întâmplă în etapa pregătitoare a lecturii la masă. De abia apoi cei doi actori se transformau sub ochii noștri. Își asumau condiția de interpreți ai unor personaje și ne spuneau povestea unui cuplu.

Am scris atunci ceea ce se cheamă o cronică favorabilă. Însă mult mai relevant pentru buna impresie cu care părăsisem atunci sala de spectacole, mi se pare faptul că, ajuns zilele trecute pentru un sejur de nici 48 de ore București, am ales să îmi petrec seara la unteatru, acolo unde poate fi văzut același Liviu Romanescu, îndrumat regizoral tot de Nicolae Constantin  Tânase, în one man show-ul intitulat Captain Amazing. Care are la bază un text al unui dramaturg, cântăreț,  actor în principal de televiziune, pe nume Alistair McDowal, text tradus în românește de același Liviu Romanescu. Pe care îl vedem la început îmbrăcat simplu, adică într- o cămașă albă cu epoleți peste care va pune intempestiv și energic o mantie roșie. Care nu are cum să nu te ducă cu gândul la mantia lui Superman.

Respectiva mantie îi permite modestului vânzător de la un magazine oarecare de produse de menaj să facă noian de fapte bune, să salveze omenirea de la dezastre iminente, puse la cale de tot felul de genii ale răului, să se întâlnească și să se amestece cu Batman sau Spiderman și cu încă multe alte personaje coborâte din filme SF sau din benzi desenate. Aceeași mantie, dar mai ales  regia înțeleaptă, echilibrată ce își află punctul de plecare în încrederea totală arătată capacităților de metamorfozare ale interpretului , scenografia minimalistă imaginată de Tudor Prodan, o scenografie care exploatează la maximum  valențele spațiului de joc și îndeosebi cele ale scenei turnante, excelența montajului live imaginat de Ramona Chistruga, mișcarea scenică creată de Teodora Velescu, remarcabila compoziție a universului sonor realizat de Adrian Piciorea, sunetele și luminile înventate de Dragoș Mărgineanu, îi permit lui Liviu Romanescu să fie și modestul comerciant, și eroicul Captain Amazing. Să joace mai bine de cincisprezece roluri, să fie și bărbat, și femeie, și tânăr și bătrân, să joace și oameni buni, și oameni răi, și ființe energice și optimiste ca și altele ajunse la capătul puterilor, și pământeni, și extratereștri. Și o fetiță fără noroc pe nume Emilia.

Spectacolul ne conduce pe nenumărate piste și aceasta în primul rând datorită schimbărilor de atitudine și, mai ales, de voce ale interpretului. Multă vreme totul e viu, jucăuș, vesel. Până în clipa în care aflăm că lucrurile nu sunt tocmai ok în mariajul celui care ziua vinde picătura ce lipește, iar seara se identifică cu captain Amazing. Nici micuța Emilia, fetița extrem de inteligentă nu mai este nicidecum ok. Emilia suferă de o boală gravă și tocmai ca să-i aline suferința, iar mai apoi spre a-și alina suferința proprie, tânărul acela inventează povești. Pe care ni le-a împărtășit și nouă în ceva mai mult de o oră de performance . Răstimp în care Liviu Romanescu și toți ceilalți tineri artiști care i-au fost în apropiere fac o admirabilă demonstrație de actorie, de histrionism, de sensibilitate, de profesionalism, de drag de meserie. De teatru.    

UNTEATRU din București

CAPTAIN AMAZING

de Alistair McDowall

Traducerea: Liviu Romanescu

Regia: Nicolae Constantin Tănase

Scenografia: Tudor Prodan

Cu: Liviu Romanescu

Montajul live: Ramona Chistruga

Mișcarea scenică: Teodora Velescu

Compoziție univers sonor: Adrian Piciorea

Sunet și lumini: Dragoș Mărgineanu

Data reprezentației: 16 decembrie 2021