joi, martie 28, 2024

Cu mastica la farmacie și cu tractorul la Poșta Română

Am povestit cândva o întâmplare lingvistică petrecută la farmacie. Eram de față. Un om simplu după vorbă, după port se plânge farmacistei de arsuri la stomac și solicită un medicament pentru a scăpa de pacoste. Cam înțepată, farmacista îi oferă afectat, dar fără… afecțiune, remediul salvator, pastilele de gaviscon:

̶    Două cotidian, per os, se… mastică, îi recomandă ea cu pedagogie.

Derutat, pacientul se apără:

̶    Doamne ferește, păi mie tocmai de la mastică mi se trag arsurile astea.

̶    Domnule, se mas-ti-că, adică se mes-te-că silabisește farmacista, ca să fie clar.

̶    Și atunci de ce nu mi-ați spus așa de la început? se supără omul.

̶    Pentru că aceasta este unitate farmaceutică și aici utilizăm numai termeni de specialitate.

Ia omul nostru pastila de gaviscon, o mastică tacticos și părăsește „unitatea farmaceutică”. N-am avut inspirația să-l abordez pe suferind la ieșirea din farmacie, dar tare mă tem că acesta a înțeles de la început despre ce e vorba și a vrut să-i dea o lecție tinerei farmaciste, făcând pe naivul.

S-au scurs câțiva ani de atunci. Zilele trecute, la poștă. Lume multă. Coadă. Nervi. Se plătesc impozitele. Chiar înaintea mea, un om trecut un pic de „vârsta a treia” depune o scrisoare recomandată cu destinația Olanda. „Sunt în plic documente de preț, mi-e frică să nu se piardă”, zice el, și întreabă:

̶    Am înțeles că aveți un serviciu poștal prin care se poate urmări online parcursul scrisorii. Îmi spuneți și mie cum se procedează?

̶    Băgați numărul de pe chitanță, i-o tăie scurt duduia de la ghișeu.

La care bătrânelul, nedumerit:

̶    Eu de băgat îl bag, coniță, cu plăcere, dar spuneți-mi și mie unde să-l bag.

̶    În track and trace number, dacă știți ce-i aia tueckăndtueisnambă, repetă funcționara sintagma englezească într-o „fonetică” cu efect cultural devastator asupra noastră.

̶    Știu, domnișoară, cum să nu știu atâta lucru: asta înseamnă urmărirea numărului pe traseu…

Ușor agasată de prelungirea dialogului, „coada” se calmează și începe să dea semne de interes pentru ciudata conversație și de simpatie pentru bătrân. Ba unul mai tânăr de lângă mine zâmbește cu înțeles și-mi face cu ochiul.

Funcționara se minunează:

̶    Uită-l că știe…, da’ de unde știi dumneata treaba asta?

̶    Să vă explic: eu am fost tractorist la viața mea și acolo, la C.A.P., m-a luminat brigadierul cum că tractor provine din verbul englez to track!!! De-acolo știu, domniță, că școală n-am prea făcut, nu mi-a plăcut. Dacă mă ducea capul, făceam un pic mai multă, aș fi ajuns și eu mare, cine știe, poate funcționar la poștă. Sau poate chiar diriginte de oficiu, dacă mă înscriam în PSD-eu, și atunci aș fi putut să-mi perfecționez engleza conversând cu dumneavoastră.

Plătește omul ce-i de plătit și salută englezește: „see you soon, sweet princess!”. Plătesc și eu timbrele mele, ies repede, îl ajung din urmă pe bătrân și-l abordez politicos:

̶    Domnule, m-ați încântat, chestia cu tractorul a fost grozavă. Bine i-ați zis-o, dar, știți, cuvântul tractor nu-i tocmai de la to track… și dau să-i explic cum e cu etimologia, dar acesta îmi ia vorba din gură:

̶        Știu care-i treaba, sunt profesor de română și latină, am făcut istoria limbii, la București, cu acad. Alexandru Rosetti. Tractor e din francezul tracteur provenit, la rându-i, din tractum, forma de supin a verbului latinesc traho = a trage. Dar, se non è vero, è ben trovato!…, sper să mă-nțelegeți: mi-am permis licența, eram la poștă, nu la universitate. Și apoi n-am mai predat de mult lecții, mi-a fost dor de una și, iacă, se ivi ocazia.

Îmi place tot mai mult omul. Îl invit la o cafea și, luându-ne în serios, continuăm discuția despre destinul verbului latinesc traho, trahere, traxi, tractum în română și alte limbi romanice. (În latina vulgară, traho se pronunța probabil trago.) Nu avem dicționare la noi așa că ne completăm reciproc și facem inventarul: mai întâi verbele franțuzești traire, tracer și traîner; de la acesta din urmă, ajungem la neologismele noastre: a trená și tréna (rochia miresei), apoi trenul (care „trage” vagoanele după el). Din infinitivul lung latinesc (tractum) italienii l-au fabricat pe trattare care ajunge la noi în forma trata(re), apoi tratament (it. trattamento), ceea ce, etimologic, ar fi: care te… extrage din boală: ex- (= în afară) + trage. Nu uităm de tracta, tracțiune, trasa, traseu, trasor și tratat (substantiv). Ne gândim și la a târî, dar ne oprim, pentru că acesta este de origine slavă. Ne vin apoi în minte prefixele romanice și ajungem, fără o sistematizare riguroasă, la derivatele neologice: abstract, antrena, antrenor, contract, distrage, distra, distracție, sustrage, sustras care îl au, toate, în structura lor pe străbunul traho. Cum observăm din cele de mai sus, în afară de verbul de bază a trage, care e înfipt de multe sute de ani în limba noastră, celelalte cuvinte sunt tinere, ajunse la noi tot din latină, dar prin intermediar francez sau italian, acum vreo două sute de ani.

Din cele vechi, urmându-l pe a trage, cu participiul tras, strămoșii noștri au creat alte cuvinte precum: trăgător, trăgaci, trăsură, trăsătură și trăgăna, acesta din urmă rostit în limba literară cu epenteză: tărăgăna.

P.S. Forma trisilabică, veche și populară, a trăgăna este conservată de poezia și cântecul popular din Ardeal; în copilăria mea, am ascultat-o (live) pe una din cântărețele promovate de etnomuzicologul Harry Brauner, pe bihoreanca Elisabeta Pavel:

Tragănă, nană, tragănă

Că și codrul se leagănă.

Că și eu am trăgănat

Și codru s-o legănat.

O puteți asculta și dumneavoastră pe Youtube:

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. Doi necunoscuti care se indeletnicesc la cafea despre destinul unui verb. Ce drăguță poate fi viața și plăcere de text! Mulțumesc. :)

  2. „Confruntare” (….doua frunti care se-nfrunta?) dintre stat si cetatean pe tema calitatii serviciilor, sau conflict intre generatii pe tema modernizarii lingvistice? Indiferent de situatie, situatia in sine si modul de abordare formeaza un binom spumant si reconfortant.
    P.S. Morala: cine (mai) are bani, sa-i investeasca in „batrani”. Merita!

  3. Chiar daca exemplul pare desprins dintr-o schita cvasiumoristica, el reprezinta sinistra REALITATE din RO! Evident, din punct de vedere al violarii limbii române, caci realitatea mioritica e sinistra… in totalitate!!! Prin urmare, experienta autorului la farmacie sau la posta pune in evidenta craterele unui drum fara-ntoarcere. De ce? Fiindca TOTUL fiind definit ca SINISTRU, in societatea carpatica, povestea cu modul de exprimare in limba oficiala a tarii pare un mizilic, precum ideea ca spitalele n-au pansamente simple si noi ne trezim filozofind despre “CA parlamentar sau CA SI parlamentar”. Chit ca limba defineste o NATIE, un POPOR. Si la toate neamurile e la fel! Dar sa revenim la prostanocii nostri. Ca-s ai nostri! In lumea medicala, diverse specimene aflate pe diverse paliere de pregatire profesionala considera ca, daca nu se pot diferentia prin venituri de restul… salariatilor patriei (pe undeva e un mare simbure de adevar), macar sa arate ca au un limbaj… care nu se-amesteca cu… COMUNII. Limbajul emfatic frizeaza deseori prostia monumentala si cel mai grav e ca depaseste cu mult limitele lumii medicale. Asa inteleg unii sa se bage-n seama cind pozitia lor in societate e-n conflict grav cu pregatirea culturala minima, nici macar aia… generala. Pentru ca asa e… “cul”. Asa au luat nastere exemplele mentionate de autor, la care as adauga unul care inunda teleecranele (de asa-zise “stiri”) sau programele curente (inclusiv filme). Personalul medical, incepind cu “distinsi” profesori, vorbind despre soarta unui pacient, afirma ca “proGnόsticul e rezervat”. Ca e vorba de… PRONOSTÍC, stiu si gistele de pe balta, chiar daca n-au jucat la LOTO-PRONO. Dictionarul da toate lamuririle pentru cei care n-au avut ragaz sa treaca macar prin scoala primara. Prostia e cu atit mai profunda cu cit se motiveaza scurt ca… “asa se spune in lumea medicala”. Exact precum se MASTICA COTIDIAN bietele tablete!!! Si tot asa cum telereclamele recomanda, ca si medicii nescoliti elementar, ca se administreaza “cÁpsule” si nu cum e corect “capsÚle”!!!! Cit despre povestea cu “tractorul”, amuzanta atitudinea domnului ex-profesor, dar… ramine ca-n gara! Foarte, foarte multe cuvinte din vocabularul curent al limbii române isi au originea in limba franceza. E o realitate statistica. Am fost in situatia de-a sta de vorba cu multi zamisliti in ultimul deceniu al mileniului trecut care luau foc in gura afirmind ca exemplele in discutiile respective erau CLAR din engleza! Ca, de fapt, franceza nu mai e la moda de mult si ca va disparea in curind!!! Lacul Herastrau a simtit nevoia sa izbeasca-un val de mal, chit ca nu batea pic de vint!!!! Mare ti-e ograda Ta de imbecili, Doamne!

    • Chiar dacă și în engleză ”tractor” provine ”from Latin tractus, past participle of trahere, to draw”, cine vă garantează dvs.că în românește a venit pe filieră franceză?

      Ca vehicul agricol, termenul a apărut în engleză: ”The first recorded use of the word meaning „an engine or vehicle for pulling wagons or ploughs” occurred in 1896, from the earlier term „traction engine” (1859).”

      În UK se mai pot vedea și azi tractoare cu abur, moșnegii fac raliuri organizate cu ele, uneori chiar pe drumurile publice de prin Leicestershire și Derbyshire. Acele tractoare cu abur erau numeite inițial ”traction engine” și ulterior ”tractor”. Mult înainte ca primul român să conducă vreunul.

      • Va invit sa vedeti ce spune Littré-ul (atentie la anul la care se face trimitere):

        tracteur
        (tra-kteur) s. m.

        Mécanisme qui produit une traction.
        „Une locomobile à vapeur à trois roues, de la dimension d’une voiture ordinaire, ayant à son arrière un crochet pour remorquer un wagon de voyageurs… ce tracteur est parti le 7 courant de Lyon ; son conducteur a couché à Cluny et se rend au Creusot,” [la Républ. franç. 19 oct. 1876]

        • OK, să admitem că ”tracteur” este atestat documentar în limba franceză înainte de a fi atestat ”tractor” în engleză. Unde e dovada preluării în românește din franceză și nu din engleză?

          • De fapt, toata tevatura cu tracteur si tractoriste (chiar, oare cum se va fi zicind tractorist pe angliceasca?) via the French connection nu e decit fason, naz, moft, fandoseala, fasoleala, sclifoseala, sclivisire, ce mai!? Nu ne covine sa admitem ca masina si masinist ne-au venit la pachet cu kolhozul, de la poporul frate sovietic eliberator. Ah, da, cu dovada … pe cit imi amintesc, eroine martire nationale in procese rivulutionare, sfidind calpi judecatori, au stabilit inaltatorul precedent de a o cere curajos, intru marirea adevarului si luminarea posteritatii.

            • Fără supărare, mie ”tractorist” mi se pare un termen de-a dreptul jenant pentru limba care îl folosește. Ca și cum aceea ar fi principala calitate a acelui om. În engleză e tot ”driver”, ”tractor driver”, dacă vrem să ne referim în mod special la faptul că e pe tractor. Iar zeflemeaua nu e o dovadă de inteligență nici în engleză, e o formă de comunicare patologică des întâlnită la români, o încercare (naivă) de a persifla interlocutorul, spunând de fapt mai multe despre educația celui care apelează la ea.

            • Stimabile, vorbiti de zeflemea? Pai, sa nu dai doi bani pe truda responsabila (ca nu va vad gindind si la eventuala competenta) a citorva generatii de lexicografi, se va fi numind magnanima, justificata si obiectiva clarviziune… And thanx for the „driving” enlightenment, I’d have lost sleep for the rest of my life without it .

      • @Harald – Intrebarea dv. are un raspuns simplu: DLRM (1958), confirmat de DEX (1975). In plus, Mos Gerila!!!! Pai, de ce trebuie sa cerem argumente de la Consiliul de Administratie al Galaxiei Andromeda, daca exista documente care atesta aceasta filiatie???? Am vazut cu ochii mei primul tractor construit in SUA (ei, si???), dar de ce trebuie sa ma indoiesc, pina la Inalta Curte de Gramatica si Semantica a României, ca TRACTOR, in limba româna, provine din franceza??????????? De ce aceasta stupida incapatinare de-a accepta o realitate documentata de specialisti in domeniu, doar de dragul conversatiei sau al stupidului partizanat anglofil????????

        • Îndoiala e justificată, pare greu de crezut că a pornit în limba franceză drept ”tracteur”, după care a fost alterat independent în limba engleză și în limba română drept ”tractor”.

          Iar șiruri lungi de semne de întrebare nu vă fac mai convingător. Siguranța e apanajul unui anumit tip de oameni, îndoiala e apanajul altora. Dvs. alegeți în ce categorie vă încadrați.

          • În teorie cel puțin, cu asta se ocupă cel care face un dicționar etimologic: să găsească dovezi cât mai plauzibile că un cuvânt a intrat în limbă pe o anumită filieră. În cazul cuvintelor vechi se analizează modificările fonetice ( care sunt specifice limbii, deci se poate spune oarecum și când a intrat cuvântul în limbă – sigur, eroarea poate fi de un secol-două, dar la scara istoriei e destul de ok) iar la cuvintele recente de obicei avem publicații ( știm că Rică Venturiano plagia din Etoile de Danube, nu din Daily Star :) ) . Sigur că e greu să pariezi sau să fii sută la sută convins, dar probabilitatea să fi intrat din franceză e mare pentru că mam’ mare era francofonă. Puteți însă fi liniștit, avem cuvântul draglină, care mai mult ca sigur e pe filieră engleză; prin anii ’70 în zona mea natală englezii au construit un sistem de irigații, ocazie cu care au adus și ceva utilaje nemaivăzute prin zonă ….

            • Nu sunt suporterul preluării pe filieră engleză, doar mi se pare mai probabilă, dată fiind forma identică. Mi se pare foarte probabilă chiar și nașterea termenului direct în românește, derivat natural din ”a tracta”. Exista în titrajul de limbă română de la Star Trek o ”undă tractoare” așa că pare credibilă și apariția unui ”vehicul agricol tractor”.

              Însă ”cel care face un dicționar etimologic” trebuie să se bazeze pe ceva concret, când e vorba de termeni atât de noi De exemplu un articol într-o revistă bilingvă, ceva la modul ”strămoșul lui Cioloș era agricultor la Bruxelles și a publicat în 1887 un articol bilingv redactat de el însuși, în stânga scria în franceză ”tracteur” și în dreapta scria în românește ”tractor”, lui îi datorăm termenul” :)

              Am găsit prima atestare a termenului în engleză, un alt comentator a găsit prima atestare a termenul în franceză, dar prima atestare în românește? Soluția lui @doando, ”un raspuns simplu: DLRM (1958), confirmat de DEX (1975)” nu mi se pare niciun fel de răspuns.

            • Ca sa fie lucrurile si mai incurcate, mie m-a trecut prin cap ca pot fi destule cuvinte in romana care ar putea proveni din limba franceza, dar calea de patrunderea ar putea sa fi fost mai degraba filiera ruseasca.
              In orice caz, cu toata „geanta latina” a noastra, aristocratia rusa era mult mai francofona la inceputul secolului XIX iar moda frantuzismelor a fost introdusa mai degraba de catre ofiterimea rusa aflata in trecere sau refacere prin Principate, sau cu alte treburi … nicidecum ca a simtit aristocratia moldo-valaha – imbracata in salvari si islic – o atractie spontana catre francofonie.
              Limba rusa contine si ea o multime de frantuzisme, fie ele rusificate, care pot sa se fi reconstituit in romana spre forma originala dupa ce s-a constientizat mai mult originea comuna latina…
              Ma rog … o teorie de ne-specialist. La vremea aceea Vestul venea din Est.

            • @donquijote : ceea ce spuneți dvs ( împrumuturile pe filieră „terță” chiar există și unele sunt chiar atestate). Nu îmi aduc aminte acum un exemplu, poate domnul profesor ne ajută, eu nu prea mai am tangențe cu domeniul și de la o vreme memoria mă mai lasă :) Dar în mod sigur Miron Costin a învățat multe cuvinte latinești în Polonia….
              @harald: nu sunt convins că în cazul lui „tractor” a analizat cineva situația, dar ar mai fi și alte exemple , de exemplu profesor, care sună cam la fel ca în engleză dar mă îndoiesc că e luat din altă limbă decât franceza – pe motiv că „ai noștri tineri la Paris învață”. Românizarea are și ea niște reguli fonetice. Acum, dacă mă gândesc mai bine, cred că primele tractoare de la noi au fost germane, deci nici asta n-ar fi exclus :) Sunt însă situații în care lingviștii chiar ajung să despice firul în patru și caută dovezi. îmi aduc aminte, apropo de asta, de hazul pe care îl făcea domnul profesor Hristea de etimologia „frizer” dintr-un presupus „friseur” franțuzesc, pe care însă nu prea îl găsești în Franța …

  4. Watch out ! New entry ! :) To tap, tap, a tapa (ca in ex. ‘tapeaza, ba, cardu’ !)

    La case la Kaufland, langa cititorul de carduri, este plasat un indemn pentru clientii cu carduri contactless :) : tapati cardul ! Tapati, baieti !

  5. Va multumesc pentru un moment delicios.
    Eleganta dvs, finetea ironiei si, mereu si fara exceptie, „la bienveillance” (regret ca nu exista in romaneste corespondentul exact al cuvantului, care nu e nici doar indulgenta, nici numai bunavointa…), fac din fiecare text pe care ni-limpartasiti, un tezaur din care nu avem decat sa ne servim, gurmand, deoarece fara nici cel mai mic pericol de indigestie!
    Di’mpotriva : a va urma exemplul, este o garantie de suplete, acea calitate a mintii umane, din pacate prea putin exersata la noi, opusa psihorigiditatii, care se bucura de cote ridicate de popularitate ;)

  6. Nu știu alții cum sînt, dar eu, cînd sînt pus a reflecta la verbul a trage, printre primele gînduri e și acela care mă duce la poezia lui Geo Dumitrescu (Libertatea de a trage cu pușca). O să revin la valențele „tir-istice” ale verbului a trage.

    Cînd se menționeză, ca în articolul de mai sus, avatarurile franceze ale lui traho,-ere ( traire, tracer și traîner) , „ochiul” neexersat lingvistic nu sesizează imediat că întîiul dintre cele trei verbe franceze semnalează o „abatere” etimologică (traire,fr. = a mulge, probabil subintelegindu-se a trage de mamelon) în sensul că , spre deosebire de limba română, care a preluat a mulge direct din latină (mulgeo,-ere), franceza a urmat o cale mai întortocheată. Nu cred că e ușor a explica o atare „preferință” în evoluția lingvistică. De ce noi spunem „cap” (de la caput, capitis) iar francezii „tête” (din lat. testa, -ae = ulcior, ciob), deși au ajuns, ironie, să dea cea mai eficace unealtă pentru decapitat?

    Revenind la „a trage” , spunem în românește, „a trage sabia”, „a trage un glonț”, „a trage cu arcul” , în franceză însă avem „tirer l’épée”, „tirer une balle”, „tirer à l’arc,, (tirer este în franceză un verb cu etimologia încă dezbătută, neclară) dar locuțiunile românești exprimă acțiuni de …tir (eventual, sportive…)

  7. Mai exista si TRASEOLOGIE – ramura a criminalisticii care se ocupa cu identificarea , evaluarea si interpretarea URMELOR **** Si cum toate urmele duc la PSD sa observam ca inca unul dintre miturile lor constitutive s-a fisurat. O oarecare mangaiere era ca liderul lor este omul care aduce iubirea – DRAGOSTEA – pe filiera slava …DRAGOBETE – DRAGNEA…si de-aia a si umplut guvernul cu rovane. In noul context sugerat de articol se va gasi cel putin un critic suficient de disperat care să ”SE” râda public de Dragnea zicndu-i ca de fapt el cel care TRAGANEAZĂ. infaptuirea Programului de Guvernare***

  8. Tata mi-a aratat un bilet de extrenare pe care scria doua lucruri.

    Primul, ca va trebui sa evite „decubitusul dorsal”.

    Tata e om cu carte si chiar eu am obiceiul sa ma uit in dictionar. Dar pe moment, stiind doar ce e „dorsal” si de-cubitus ducindu-ma cu gindul la lucruri mai obscene, am fost tentat sa cred ca e ceva obsen. Dupa aceea ne-am clarificat ca din pacate e doar ceva banal.

    Al doile lucru trecut pe biletul de internare (off topic la artico): „Pacientul se comporta arogant”.
    Ma rog…

    In Suedia, tara care m-a adoptat de 30 de ani, ca sa nu mai existe confuzii, in partea doctrinara comuna tuturori partidelor (si pe care nimeni nu indrazneste sa o schimbe) sint trecute principii practice care apoi intra in Legea Administratiei despre felul cum sa se poarte functionarul cu solicitantul, considerat in Suedia client, de fapt cel care da misiunile functionarilor.
    Unul din principii este ca toate rezolutiile vor fi obligatoriu redactate in limbaj pe intelesul solicitantului si vor contine tot obligatoriu o motivare a lor, redactata structurat si pedagogic. Lizibilitatea limbajului poate fi verificata de oricine (si de functionari) cu ajutorul unui algoritm care calculeaza un indice de lizibilitate LIX. Un estimator LIX exista online in care se introduce textul sau documentul si se obtine o evaluare.
    https://www.lix.se/

    Incerc sa contribui ca aceste elemente doctrinare si proceduri in favoarea publicului sa fie introduse si in România.

    Multumesc pentru ceeace scrieti pe contributors!

    • Am introdus textul (românesc) al acestui articol in calculatorul indicelui de lizibilitate LIX si spre uimirea mea am obtinut valoare 42, care e intrerpretata ca „text de dificultate medie, uzual pentru articol de publicatie – 40 – 50 Medelsvår, normal tidningstext). Curata magie!

      Läsbarhetsindex (LIX = Lm + Lo): 42

  9. Off topic, desi legat totusi de conceptia asupra folosirii limbajului. As vrea sa inramez aceasta aberatie ca exemplu de bad praxis:
    „Pentru că aceasta este unitate farmaceutică și aici utilizăm numai termeni de specialitate.”

    As zice ca o farmacie, este, in mai mare proportie decit „unitate farmaceutica”, o pravalie ca oricare alte care traieste de pe urma clientilor.

    • În perioada comunistă era ”unitate farmaceutică”, iar asemenea obișnuințe mor greu. Diverse intreprnderi (ca să păstrăm terminologia epocii) gen PTTR (strămoașa Romtelecom, dar și a Poștei Române) sau IRE (precursoarea Electrica) se considerau un fel de organe ale statului, iar angajații lor aveau pretenția să fie tratați ca atare. La fel se explică și ”unitate farmaceutică”.

    • Ma indoiesc ca traiti in Suedia, deoarece daca ati fi trait acolo, ati fi avut mai mult respect pentru farmacisti. Farmacistul nu este doar un vanzator, cum gresit credeti, ci este un specialist intr-un domeniu. El/ea trebuie sa dialogheze cu pacientul care cumpara un medicament si trebuie sa-i explice uneori destul de multe lucruri legate de medicamente , precum si sfaturi privind tratamentul. De asemenea, farmacistul trebuie sa prepare in laborator anumite medicamente in anumite dozaje unice, care nu sunt comercializate intotdeauna sub aceasta forma . De asemenea, pe baza informatiilor despre pacient (varsta, greutate, etc..) poate face unele recomandari. De asemeena, prepara antibiotice pentru copii mai mici. Spun toate astea din experienta, pentru ca merg des la farmacie (! intr-o tara vestica). Nu stiu in Romania cum vorbesc acestia, insa aici in vest explica totul intr-un limbaj cat mai simplu.

      • Mike, iti multumesc ca prin intrerventia ta m-am dat de gol: nu traiesc in Suedia!

        Traiesc intr-o tara in care persoanelor importante si demne de tot respectul si buna-cuviinta de care pomenesti li se interzice prin lege sa practice cultul prin care in alte tari acea parte vulgara si insignifianta a societatii datoreaza respect si supunere, ploconire, in fata celor care si-au dedicat o viata ca sa-i ajute. Tot aceeasi lege intezice plebei sa se ploconeasca in fata patricienilor societatii. Legea se cheama Förvaltningslagen sau Lagen för offentlig förvaltning. Evident, o aberatie de lege, mai ales societatea a luat o turnura nepotrivita cind prin anii 60 a renuntat spontan la folosirea pronumelor de politete. Toata lumea e „tu” cu Rege si prim ministru cu tot.
        Dar am supt si eu odata cu laptele (nu-mi uit originile) esenta Cultului Ploconirii care cere ca inca de timpuriu sa te pozitionezi social, ori ca cel caruia îi este destinat respectul ori ca acel vesnic ploconit. Am invatat ca cei carora le datoram tot respectul nu se coboare sa apere acest cult. Cea mai credincioasa si zeloasa aparatorare a cultului e insasi plebea (Sindrom Stockholm, daca tot vorbim de Suedia). Continuitatea culturala e asigurata.

        P.S. Stiu ce este un farmacist. Am prieteni, mi-a fost clar ca, spre deosebire de mine, poseda diplome universitare de farmacisti si nu as avea motive sa am complexe in fata lor. Notati totusi ca nicaieri in mesajul meu nu i-am numit pe farmacisti „vinzatori” (parerea va apartine, poate ati scos-o din subconstien) dar nici nu am denumit farmacia ca fiind un templu, ci, da, mea culpa, o pravalie. Stiu si ce sint medicamentele, pentru ca am facut chiar o incercare esuata de a exporta un medicament de exceptie in România (ar fi salvat zeci de mii de pacienti de amputari – nu a fost sa fie; era un MD dar care nu isi primise toate autorizatiile).

        Pentru ca incep sa fiu totusi invidios pe acesti privilegiati ai societatii, m-am gindit sa militez si eu pentru un statut „mai superior”. Eu sint cel din cauza carora pilotii de avioane nu-si pierd viata in accidente. Dispun de viata lor, cum s-ar spune. Daca la asta mai adaug ca in afara de româna mai chinuiesc inca vreo 4-5 limbi (am fost chiar si la un curs de romani chib), ca scriu nuvele si compun muzica, poate mi s-ar cuveni un spor la salariu si incadrare intr-o clasa mai inalta sociala. Dar vedeti ce urita e lauda de sine?

    • @ George Petrineanu,
      ti-a scapat deosebirea dintre „mastica’ si „a mastica”, esenta intimplarii relatate de dl Ionel Funeriu.
      Cit despre geniala constatare ca farmacia „traieste de pe urma clientilor”, poate ca prinzi vremea cind o sa te convingi ca si „clientii” traiesc de pe urma farmaciilor :
      Totusi, o gluma.
      – Ma duc la doctor care ma consulta si imi prescrie o reteta; ii platesc, ca si el trebuie sa traiasca. Cu reteta merg la păcicaş (farmacist) care-mi da medicamentele; il platesc, ca si el trebuie sa traiasca. Ajung acasa si arunc medicamentele, ca si eu trebuie sa traiesc.

      • @victor L
        Sper ca nu mi-a scapat nici deosebirea dintre mastica si mastica. Toata relatarea din articol e delicioasa, sau instructiva si educativa cum se spunea.

        Sa explic ce am inteles eu.

        In prima parte se vorbeste despre dificultatile pe care le intimpina specialistii, reprezentanti de seama, onorabili ai societatii in comunicarea lor cu… ceilalti, carora din comoditate si lipsa de cultura le e greu sa digere terminologia limbajului academic. Acesti ceilalti dau sensuri vulgare unor termeni ca „a mastica” sau „a inerva” (unii spun ca se „inerveaza”). Nici de terminologia moderna in engleza, impanata din plin cu metafore („mouse” se zice ca se cheama „guzgan” in limba moldoveneasca; sau un elev la ora de engleza intreaba „cum se pune mouse in engleza?”).
        Aceste impedimente de comunicare cauzate de propriile noastre scaderi culturale nu stirbesc respectul nostru profund cuvenit celor ce si-au dedicat viata binelui nostru, dar nu trebuie sa suporte si lipsa noastra de respect.

        In partea a doua se vorbeste despre lumea fascinanta a neologismelor, despre traseele secrete ale cuvintelor pe poteci, sosele, magistrale inspre lumea contemporana. In fata noastra ele apar ca personajele unui bal mascat. Noi vedem in ele ceeace ele vor sa le faca sa para, dar intre ele, cuvintele, termenii, se recunosc cu usurinta si isi arunca zimbete discrete.
        Ca si noi, cetatenii, cuvintele se aseaza pe ierarhii. Unele nobile s-au cizelat prin Paris. Viena. Roma sau Londra de nu le mai recunoaste nimei in timp ce altele, „talpa” au ramas asa vulgare si oneste cum le-au nascut stramosii nostri, care vor ei.

        Imi maresti nota, victor? :-)

  10. Pe langa subiect, cu scuze de rigoare si multumiri anticipate, pentru atentia acordata :)
    Limba e vie, ea evolueaza o data cu mentalitatea societatii si i se adapteaza, in fiecare moment, motiv pentru care, nedorind sa trag concluzii false, va intreb, stimate domn I.Funeriu:
    De ce, oare, in familia romaneasca, se foloseste „vitreg(a)” pentru numirea parintilor si a copiilor ne-naturali biologic, dar care alcatuiesc, impreuna, o familie cat se poate de armonioasa?
    Mi se pare curios ca, pentru aceeasi tema, francezii se folosesc de „beau, belle”, iar noi nu am gasit ceva mai „amabil” decat vitreg…!?
    O spune asta ceva despre tendintele noastre, naturale, la intoleranta, suspiciune si anticiparea exclusiva a conflictelor familiale?
    Nu de alta, dar, daca e adevarat ca limba nu e doar utilitara, ci si o podoaba „fabricata” din cultura vorbitorului, pe care, concomitent, o si exprima, am avea ceva materie de…rastalmacit.
    Credeti ca modificarea exprimarii in limba materna poate avea rol educativ in atenuarea instinctelor primare, de ex?

    • Cel mai probabil ”vitreg” a căpătat conotații negative în urma comportamentului părinților aflați în situația respectivă, nu invers. Francezii or fi fost nevoiți să apeleze la sindromul Stockholm ca strategie de supraviețuire, de asta or fi optat pentru “beau, belle”. Realitatea e că civilizația ne învață să fim ipocriți, nu sinceri.

      • Daca stam sa cautam, la francezi, mama-vitrega ar fi cam la fel ca mama-soacra.
        Poate tot un fel de mama adoptiva. Dar ca relatia este mai fericita in Franta decat in Romania, n-as zice.
        Ar putea fi si despre umorul francezilor …

    • Vitregă provine din lat. vitricus = mizerabil, nefavorabil, crud, nemilos etc. După știința mea, cuvântul latinesc n-a lăsat urme în principalele limbi romanice. Un sinonim arhaic și popular pentru mamă vitregă este MAȘTERĂ. Etimologia acestui cuvânt e necunoscută.
      De ce zic francezii belle-mère? Din politețe, pe de o parte și cu scopul de-a câștiga bunăvoința mamei nenaturale, pe de alta.
      Politețea izvorăște din buna creștere.„Realitatea e că civilizația ne învață să fim ipocriți, nu sinceri” zice, nu fără dreptate, Harald.
      Odată, pe ruta Strasbourg-Paris, în tren, un domn a călcat din greșeală o doamnă pe picior. „C’est pas grave, monsieur”, zâmbi aceasta cu înțelegere, deși plăcut nu cred că a fost. Mi-am adus aminte, de o întâmplare asemănătoare petrecută în trenul de pe ruta Pâncota-Arad, când eram copil. Un șvab din Micălaca a călcat pe picior o precupeață. „Boule”, țipă aceasta. Neamțul, negăsind rapid în bagajul său lexical cuvântul vacă,i se adresează, spre hazul de nedescris al călătorilor: „tu, tu ești bou cu țițe!”. Nu ne rămâne decât să alegem între ipocrizie și sinceritate.

      • Multumesc.
        Invitatia dvs la reflectie este cel mai bun sfat pentru fiecare dintre noi, indiferent de cat credem ca mai avem, sau nu, de aflat cate ceva nou despre noi insine.
        In ceea ce ma priveste, aleg ipocrizia*, chiar si dupa ce am recitit definitia care o situeaza in randul defectelor…
        *:
        – In societate, daca se manifesta prin politete si respect, spontane si neconditionate de exigenta exprimarii „adevaratelor” sentimente sau trairi personale, recunosc ca ma lipsesc cu cea mai mare placere de sinceritate! Le sunt, deja, recunoscatoare tuturor celor care imi vor zambi fals de aici inainte :)
        – In privat, nu gasesc ceva mai odios decat apropiatii care critica, desconsidera sau denigreaza, neincetat, pe motiv ca va vor, sincer, binele.
        Fiind vorba, in opinia mea, de o tripla iluzie – ca 1.reprosul inseamna sinceritate, ca 2.sinceritatea sentimentelor consta in exprimarea exclusiva a adevarului, si ca 3.adevarul e numai unul!!! – prefer ipocritii care flateaza, ca sa incurajeze, sau macar sa va evite supararea. Ipocritii sunt lucizi, ei stiu ca nu va iubesc de loc, si nici nu va aproba, dar au delicatetea sa nu-si afiseze resentimentele.
        ;)

  11. Incurcate sint caile limbii!
    Uneori te intrebi dece ii cheama pe unii romani (in special olteni) Grecu, Sirbu, Rusu, Turcu,….
    Bunicul meu avea porecla in sat de Janda; mai tirziu am aflat ca aceasta porecla este nume slovac.
    Or fi stiut ele ceva, stra-stra-bunicele?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ionel Funeriu
Ionel Funeriu
Profesorul Ionel Funeriu s-a dedicat studiului versificației românești, lucrarea sa majoră, Versificația Românească, propunând o nouă teorie asupra versului românesc. Pornind de la această teorie, a propus o nouă metodologie a editării clasicilor expusă în volumul Al. Macedonski. Hermeneutica editării. În ultimii ani, a publicat lucrări destinate familiarizării publicului larg cu aspectele filologiei, Biografii lexicale fiind un astfel de exemplu.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro