La finalul actului IV din Nabucco, când marele rege acceptă în fine cuvântul domnului, idolul Baal cade la pământ sfărâmându-se în bucăţi, iar poporul ales e liber să se întoarcă acasă şi să reclădească Ierusalimul. N-ar fi rău să ne eliberăm şi noi în fine de acest idol de proiect la care ne-am închinat timp de 15 ani, de pe vremea când consilierii preşedintelui Constantinescu începuseră să tragă cu carioca pe hartă mari conducte strategice primprejurul Mării Negre, ale căror realism sau utilitate au fost mereu suspecte.
Ponta e forţat să o facă, dacă tot a avut ghinionul ca anunţarea eşecului proiectului Nabucco (nume de rău augur de la bun început) să se suprapună cu vizita lui în Azerbaidjan. Turneul lui oricum bate recordul de bizarerie, măcar şi pentru aceea că nu i s-a comunicat deloc poporului scopul şi durata vizitei prin Asia Centrală. Fotomontajele cvasi-turistice de pe site-ul guvernului sunt bune pentru reportajele lui Aristide Buhoiu, dar nu ne lămuresc deloc care a fost treaba cu Uzbekistan, Hong Kong, Macau ş.a.m.d.
D-l Ponta a folosit în acest turneu bătrânul avion al lui Băsescu, ăla vechi şi mare consumator de kerosen, după ce tot el făcuse caz de existenţa aeronavei şi spusese că o taie din bugetul pe 2013 – unde, la drept vorbind, nici nu există, fiind închiriată de preşedinte cu ziua, exact cum a făcut acum şi premierul. Inconsecvenţa asta pe fleacuri n-are consecinţe electorale la noi, însă arată o dată în plus cu câtă naturaleţe tinerii noştri politicieni sunt gata la propagandă neruşinată pe mize minore.
Gafele de substanţă sunt mai greu de justificat însă: pentru ce s-a mai dus în Azerbaidjan, dacă la ora aceea ştia că Nabucco nu mai e, iar pe azeri nu-i interesează Arpechim-Oltchim? Că astea se bat în cuie dinainte, de delegaţii tehnice, premierii nefăcând decât să parafeze un succes atunci când el există. Doar ca să ne facem de râs cu o vizită asimetrică – gazdele fiind reprezentate de vice-premier – în care noi încercăm să-i încălzim cu glumiţe despre Eurovision, iar ăia stau ca sfincşii şi zic, nu, nu ne interesează oferta?
La fel în Kazahstan şi Uzbekistan: nu ştim ce căutam de fapt, în afară de poze pentru Facebook-ul guvernului prin capitalele futurist-deprimante, ca din Jocurile Foamei, ale dictatorilor post-sovietici de pe drumul mătăsii. În cel mai straniu episod al vizitei, premierul Ponta a stat un sfert de oră pe telefon ca să anunţe televiziunilor române, direct din Taşkent, un plan strategic de reformă a administraţiei publice până la finalul lui 2013, „cum n-a mai fost altul de 23 ani“. Nu cred că USL are vreun plan sau dorinţă să reformeze administraţia; dar dacă ar avea, asta era tema de discuţie acum, din Asia Centrală? Primăriile lui Dragnea se reformează pe roaming, din ţinuturile lui Ghingis Han?
Deşi a călătorit mult mai aproape, doar până la Consiliul European, deci nu are scuza de jet-lag, preşedintele Băsescu a vrut şi el să onoreze săptămâna populistă burzuluindu-se la nu se ştie cine: dacă Nabucco n-a ieşit, atunci noi ne vom lua soarta în mâini şi vom avea o strategie energetică naţională – a se reţine, naţională – fără să mai aşteptăm aprobarea Europei. Care, iată, ne lasă din braţe la greu, perfidă ca totdeauna, urmând ca noi să ne mobilizăm râul, ramul şi mai nou piatra seacă (recte, şisturile) pentru a o scoate la capăt cu energiile alternative.
Nu-i prima oară când preşedintele zdrăngăne pe coarda acestor conspiraţionisme şi victimizări mult-iubite de popor şi comentatorii de Cişmigiu; dacă toţi o fac, el de ce nu? Pe popor nu-l vei convinge în veci cu argumente raţionale că varianta aleasă de azeri, cea către Adriatica, este realmente mai economică (pentru ei), mai puţin riscantă şi mai rapid de realizat. Şi că suntem absurzi când, pe de-o parte, vedem lumea şi economia globală manevrate machiavelic, după interese politice, dar pe de altă parte, acuzăm UE că nu a folosit pârghia presiunilor politice pentru a promova un proiect de trei ori mai scump decât alternativa, doar pentru că ăsta era varianta care ne interesa pe noi. Ca la Liga lui Mitică, înjurăm aranjamentele de culise doar pentru că n-am reuşit şi noi să intrăm în ele.
În rest, aş reţine cuvintele comisarului pentru energie Ottinger, care, într-un dialog scurt şi clar pentru care îi felicit pe colegii de la HotNews, a spus, probabil în zadar, câteva adevăruri care ar trebui să ne bucure dacă n-am fi aşa paranoici. Unu: că, în ciuda disfuncţiilor şi jocurilor de interese, UE e totuşi diferită de statele foste sovietice: în Europa statele guvernează, iar companiile fac proiecte, nu invers. Şi doi: că nu e bine să te agăţi de mari proiecte „strategice“, precum Nabucco, aşa cum facem noi de 15 ani, pentru că ele sunt mai puţin importante decât par la prima vedere. În general, dar în special pentru o ţară ca România, care nu e nici aşa dependentă de gazul rusesc, nici lipsită de resurse proprii. Contează mai mult o întreagă sumă de lucruri mici şi practice, mai puţin spectaculoase, dar executate la timp. De exemplu, interconectările energetice peste graniţele statelor membre, care creează flexibilitate şi diversitate. Va, pensiero, sull’ali dorate…
As acorda, totusi, circumstante atenuante domnului Ponta, legat de recentul turneu in Asia. Cred ca oricare dintre noi, daca am fi avut norocul Domniei Sale de a fi prim-ministru al Romaniei, am fi folosit avantajul functiei si nu ne-am fi dat in laturi de la a vizita acele tari pe banul contribuabilului roman, atata timp cat ne-am fi bucurat de larga sustinere din partea alegatorilor. De unde ar fi avut bani Domnia Sa sa organizeze pe propria cheltuiala o astfel de vizita, in atatea tari, dar indeosebi in Marea China? Costa enorm! Pacat ca nu a putut vizita si Marele Zid chinezesc! Pacat ca nu a vizitat si Singapore, ca era pe aproape! Sau Tailanda, eheee!
Sa fim deci intelegatori, e tanar si doreste si Domnia Sa sa profite de functie cat timp se bucura de simpatia alegatorilor. Ca pe urma … stiti cum e cu soarta politicienilor, ca bietul Nastase!
sper ca postul dvs e cinic
Excelent articol …….. clar si incisiv.
Felicitari!
´´în Europa statele guvernează, iar companiile fac proiecte, nu invers.´´ cu exceptzia romanicai.aci liga lui mitica cuprinde toata suflarea.
va multumesc ptr articol.de ce sint atit de putzini ca dvs acolo?
A face astfel de afirmatii despre UE, in nota ironica, inseamna fie ca autorul nu intelege mai nimic din politica, ceea ce nu cred, fie ca este un filoeuropean incurabil ceea ce face sa vada realitatea in mod distorsionat.
Cateva intrebari:
– Nabucco nu era construit de catre tarile pe unde trecea, fiecare cu partea ei? In aceste conditii de ce ar fi fost mai scump pentru azeri?
– Nu cumva BP este majoritar in consortiul care exploateaza gazul azer, alaturi de norvegieni? Deci a cui a fost decizia?
– TAP este construit de norvegieni, elevetieni si nemti, nu de greci, albanezi si italieni pe unde trece. Repet, in aceste conditii cine si pentru ce decide?
– TAP nu se mai construieste de la granita de est a a Turciei, ci de la cea de vest. Pana acolo se construieste TANAP de catre turci si azeri, tari care sunt foarte strans legate cultural si strategic. Asta pentru ca sa depinda cat mai putin de europeni in deciziile de pe terioriul lor. Nu se putea oare ca de la granita turco-bulgaro-greceasca sa se livreze gaz si pe Nabucco si pe TAP daca se vroia si daca era doar pe bani?
– Ce fel de ratiuni „economice” stau in spatele retragerii strategice a Gazprom de la achizitia companiei nationale grecesti de gaz si de ce au insistat nemtii atat de mult ca aceasta sa fie privatizata (evident pe fondul crizei din Grecia)?
In esenta, daca este vorba doar de bani, gazul s-ar vinde la un pret pe TAP si la altul pe Nabucco?
UE clameaza necesitatea unei politici energetice comune, adica in beneficiul tuturor membrilor sai. Eu as intelege ca orice intra in UE ca sursa de energie, ar trebui sa fie pentru toti membrii la fel cum si resursele interne ale unor dintre membrii trebuie sa fie la dispozitia tuturor (ceea ce se cere Romaniei, sa permita „exportul” de gaze in UE din putinele si insuficientele resurse pe care le avem).
Daca tot ne dam cu parerea si ne consideram experti, atunci sa informam corect cititorii. Asta, bineinteles, cu conditia sa intelegem ce se intampla.
Mai grav ar fi daca, in ciuda intelegerii jocurilor geopolitice, cititorul ar fi dezinformat cu buna stiinta!
Nu stiu daca observati, dar punctele dv 1, 2, 3 si 4 confirma exact ce am spus – urmand pe comisarul Ottinger: in UE nu statele construiesc proiecte, ci firmele. Nabucco a fortat exceptia de la regula si uite ca n-a reusit. Ce-i de mirare. Fireste ca in Rusia, Azerbaijan, Turcia, poate fi altfel…
Domnule Ionita, totusi UE vorbeste de o politica energetica comuna si noi ne plangem ca primim gaz rusesc la preturi mari! De ce nu intervine UE in acest caz? Despre ce fel de piata a gezelor vorbim in UE?
E clar, eu stau prost cu logica si am o capacitate redusa de intelegere!
…Buhoiu… daaaa!…. Buuuhoooiiiuuu!… oare cine o fi Buhhhoiu lu’ Ponta… in rest, dnu Sorin, absolut de acord!
Cum vad eu lucrurile, diferit de autor, cu care nu doresc sa intru in polemica.
1.UE are mari probleme de lidership, de coeziune si de perspectiva asa ca, in ciuda declaratiilor, tarile care conteaza (in special Germania) isi asigura in primul rand pentru ele resursele, ca nu se stie ce ne rezerva viitorul;
2. Turcia, datorita succeselor economice remarcabile, doreste sa-si afirme din ce in ce mai clar si mai independent, rolul geopolitic si geostrategic din regiune. Azerbaijeanul este un fel de Turcie mai mica, cele doua state fiind legate foarte puternic cultural si implicit politic. Asta este motivul pentru care au spus ca pentru conducta care traverseaza teritoriul Turciei se descurca singuri si asa a aparut TANAP, ca sa depinda cat mai putin de europeni in viitor, mai ales in cazul in care apar evolutii imprevizibile, ceea ce este foarte probabil;
3. Relatiile dintre Rusia si UE sunt foarte complicate, inclusiv cele intre Germania si Rusia. Toata lumea intelege ca un parteneriat cu Rusia este de dorit pentru UE, acest stat fiind, in contexul competitiei globale, economice si culturale, cel mai bun partener. Numai ca exista multe incompatibilitati politice care fac ca relatiile sa oscileze. UE si chiar SUA vad tarile est europene ca o punte de legatura cu Rusia, insa Rusia vede acest spatiu ca pe o zona de influenta care trebuie recucerita.
Din lipsa de anvergura si curaj politic a liderilor europeni, care sunt depasiti de situatie si incearca sa-si asigure resursele de gaze in primul rand pentru partea occidentala a continentului si, daca viitorul nu le scapa de sub control, se vor gandi si la partea de est intr-o alta etapa, si din faptul ca Rusia a sesizat aceasta slabiciune a aparut retragerea strategica a Gazprom de la achizitia retelei de distributie de gaz a Greciei. Si, atentie, retragerea a favorizat compania de stat azera, nu un grup european. Practic, Azerii, impreuna cu turcii si cu acceptul rusilor, vor duce gazul pentru europeni pana la Adriatica.
Daca acest gaz ar fi destinat pentru toate tarile UE, nu exista nicio ratiune pentru care nu s-ar livra la acelasi pret, de la granita bulgaro-greco-turca si pentru Nabucco West in conditiile in care aceasta conducta ar fi construita de tarile beneficiare. De ce nu se face asta, fiindca in ciuda discursurilor despre liberalizare, nu e gaz destul pentru toata lumea. Introducerea criteriilor economiei de piata pure in cazul resurselor naturale strategice limitate este doar poveste pentru adormit copii.
Asta e geopolitica pura si companiile, inclusiv cele europene, sunt simpli pioni pe aceasta tabla. Pot fi de acord ca UE in ansamblul sau a fost mai degraba ocolita in aceste decizii care s-au luat in afara forurilor acestei institutii. Si sa nu avem impresia ca nu are relevanta si faptul ca Ottinger e neamt! Parerea mea este ca acesta constructie are in centrul sau decizia Germaniei si are acceptul Rusiei si al principalelor state occidentate care vor fi, la randul lor, beneficiare, in special Italia, Franta si Marea Britanie.
Toate aceste proiecte au avut la baza reducerea dependentei de gazul rusesc care se livreaza impreuna cu o componenta importanta geopolitica. Altfel toate discutiile nu ar mai avea sens fiindca Rusia are destul gaz de livrat. Nimic din toate acestea nu se decid la nivelul companiilor, asta este doar o alta poveste de adormit copii.
Nu doresc sa fiu inteles gresit. Aceste decizii nu se iau impotriva Romaniei sau a altor tari, ci se iau in interesul celor care pot sa decida, in limita capacitatilor lor politice. Sunt convins ca daca perspectivele economice globale pentru tarile europene nu s-ar fi deteriorat si nu ar avea un grad atat de mare de incertitudine, dublat de lipsa de anvergura, de curaj si viziune a liderilor europeni, Nabucco s-ar fi realizat chiar cu fonduri comunitare (cel putin in parte). Din pacate, la nivel global, Europa este in pierdere mare de viteza, iar incoerenta politica de care da de atata timp dovada i-a determinat si pe americani sa ia distanta si sa se concentreze pe relatiile bilaterale.
„în Europa statele guvernează, iar companiile fac proiecte, nu invers. Şi doi: că nu e bine să te agăţi de mari proiecte „strategice“, precum Nabucco, aşa cum facem noi de 15 ani, pentru că ele sunt mai puţin importante decât par la prima vedere.”
Mai vedem noi ce si cum si mai ales cine guverneaza, cand se mai risipeste ceata cu privire la niscaiva proiecte aurifere si gaziere.