…inainte, insa, de a intra in fondul problemei, se cuvin a fi facute cateva observatii generale despre ceea ce nu sunt si nu vor sa fie randurile de mai jos. Incep asadar prin a indeparta cateva posibile neclaritati:
(1) Acesta nu este un text indreptat impotriva Victoriei Stoiciu. O cunosc doar din cele scrise si – cu toate ca nu sunt intotdeauna de acord cu argumentele – ii respect atat ideile cat si stilul. Tocmai de aceea imi ingadui sa fac cateva observatii critice (dar nu atac ! :))
(2) Nu voi discuta pe fond nemultumirea ceea ce, din cate inteleg, reprezinta nemultumirea principala a Victoriei din textul intitulat « Cu toata viteza înapoi – caritate etatizată, cezaro-papism şi cum se înfundă modernizarea României » publicat deopotriva pe Contributors si pe CriticAtac : faptul ca guvernul va finanta din banul public un partneriat stat-culte in domeniul serviciilor sociale. N-o fac, pe de o parte din lipsa de timp, pe de alta, pentru ca asupra detaliilor si posibilitatilor de implementare ii impartasesc atat reticentele cat si suspiciunile. De aici, insa, pana la a contesta ideea in sine si a vedea in ea tot ceea ce vede, fara prea multe ezitari, inca din titlu, Victoria Stoiciu e cale lunga.
(3) In fine, dar nu in cele din urma, tot din lipsa de timp, nu ridica pretentii nici de exhaustivitate (asta ar fi imposibil), dar nici macar de prea multa structura. Numiti-o, daca vreti, o critica ‘en miettes’.
Acestea fiind spuse, sa incepem :
(a) « Caritatea etatizata » – un termen, altminteri ‘catchy’, propus de VS, care VS nu are nimic nici cu actiunile de caritate si nici cu asistenta sociala (de stat sau privata). Are o nemultumire in legatura cu actiunile de caritate exercitate de catre stat. Daca le spunem asistenta sociala, e altceva ? Mai spune Victoria : « Toata povestea asta cu descentralizarea serviciilor sociale, cu transferul unei părţi a acestora către organizaţiile religioase ale comunităţilor locale mi se pare un amestec bizar de etatism aproape absolutist [cu ce ? – nota mea], machiat în culorile trendy ale „subsidiarităţii” şi altor cuvinte extrase din arsenalul limbii de lemn, ambele [n.m. – care ? statul minimal ? nu prea are logica] aghesmuite cu niscaiva „spiritualitate”, aşa cum şede bine într-o ţară în care un bun român e musai un bun creştin. »
Nemultumirea, din cate inteleg, e folosirea banului public in scopuri caritabile (i.e., de asistenta sociala ?!?) fara consimtamantul ‘donatorului’, i.e., a platitorului de taxe. E, marturisesc spasit, ceva ce-mi scapa in rationament : exista taxe la care ti se cere consimtamantul personal ? Pe mine nu m-a intrebat nimeni la bail out -ul bancilor (iarta-ma, limba romana !) si nici in Romania nu cred ca e o practica frecventa. Mai mult, daca-mi amintesc bine, Hristos s-a numarat printre cei care nu au avut de cartit impotriva taxelor : « Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al Lui Dumnezeu ». (Asta a propos si de secularizare – un subiect asupra caruia voi mai apuca poate sa revin.)
Nota : Pentru a fi sigur ca nu vorbesc prostii, am recitit acum articolul de pe CriticAtac si observ ca un cititor, ‘berenger’, face o observatie asemanatoare : « autoarea deplange ca banul public e folosit in proiectele sociale ale bisericii (lucru de criticat) si ne spune ca asta e un pas in edificarea statului minimal. pentru ca s-ar parea ca are o problema cu proprietatea termenului, ar trebui sa-i spunem clar autoarei ca ideea de stat minimal exclude apriori orice ajutor social cu bani publici, cu atat mai mult unul facut prin intermediul bisericii. » Pentru ca Victoria ii raspunde si recunoaste, cu eleganta, ca mai trebuie sa se gandeasca, ma opresc aici pentru a-i oferi ragazul necesar.
Inca o precizare, totusi, la acest punct : Caritatea din SUA nu se desfasoara exclusiv din bani privati, dupa cum admirativ sustine VS. Practica sustinerilor bisericilor, mai cu seama in actiunile de caritate (asistenta sociala ?!?) din bani federali (adicatelea din taxe) e veche de cand fondarea SUA. Recent, au practicat-o (si extins-o), Clinton, Bush si Obama. Nefiind specialist in politici publice, pot baga mana in foc doar pentru prima perioada a SUA si ultima, dar ma indoiesc ca a existat vreodata o intrerupere.
(b) Cezaro-papismul – Si aici mi-a luat-o inainte la comentarii Claude Karnoouh. Si aici, Victoria recunoaste ca a folosit expresia mai degraba ca o metafora menita a surprinde « implicatiile sociale si morale ale acestui acord de business [care] transcend limitele actului “fondator”, iar in mentalul colectiv se produce o asociere organica intre religios si politic, o contopire simbolica a celor 2 sfere » Cu toate aceste precizari, mai am cateva nelamuriri mititele: Sa-nteleg ca Victoria se plaseaza aici pe pozitii radical anti-marxiste ? Ca doar Marx (vezi, printre altele In Chestiunea Evreiasca), sustine ca separarea religiei de stat e doar o a alta gaselnita a burgheziei pentru a mentine proletariatul in lanturi ? Este VS o liberala ascunsa ? :) Pe de alta parte, daca isi imagineaza/doreste/vede o separatie a religiei de politic, vede de buna seama si o separatie a culturii (y compris moralei) de politic. Aici ar fi multe de spus despre distinctia public-politic-privat, dar ma multumesc sa semnalez ca Inglehart, citat cu atata respect cateva randuri mai jos, are o pozitie usurel contrara : cultura (y compris religiosul – ati observat cat de bine coincid « hartile » lui cu cele ale lui Huntington din Razboiul Civilizatiilor ?) modeleaza, zice el in repetate randuri, institutiile politicului (y compris democratice), nu invers.
(c) Modernitatea, post-modernitatea si Inglehard – Abia de aici lucrurile incep sa devina cu adevarat intersante. VS preia (scuze) pe nemestecate teza directionalitatii lui Inglehard (de unde si ideea ca « ne intoarcem » de undeva) : societati traditionale (sarace) – societati moderne (venit mediu) – societati post-moderne (alea bogate). Las la o parte faptul ca Inglehart si-a inceput teoria (si studiile care sa o sustina) in 1997, cu Modernization and Postmodernization : Cultural, Economic and Political Change in 43 Societies (remarcati ordinea) – o perioada in care comunsimul se prabusise, lucrurile mergeau cat se poate de bine in Occident, asa ca problema luptei pentru supravietuire nu se mai punea, asa ca tot omul se putea framanta in liniste pentru tot felul de griji post-materiale, insa de atunci lucrurile s-au schimbat dramatic inclusiv in Vest, dupa cum se poate vedea cu ochiul liber, facandu-ti privirea roata.
Am insa si aici cateva nelamuriri mititele, pe care Inglehart n-a putut sa mi le risipeasca. Poate poate (sic !) Victoria. Le enunt mai degraba in devalmasie (fara pretentia de a le epuiza):
– Ce este, de fapt ‘modernitatea’ ? Dar postmodernitatea ? Cum definim aceste concepte pe care le rostogolim toata ziua prin gura si printre randuri ? Suna stupid sa intrebi asa ceva stiu, dar Machiavelli vorbea pe la 1500 toamna despre « lucrurile moderne », iar Socrate a fost omorat pentru ca se opunea traditiilor cetatii. Era, deci, Socrate modern avant la lettre ? Sau, daca tot veni vorba de antici, unde ar aseza-o grila de lectura Inglehart-Stoiciu pe, sa zicem, Antigona lui Sofocle ? La sustinatoarea valorilor traditionale, pentru ca e gata de orice pentru a respecta traditia de a-si ingropa fratele ? La modernitate, pentru ca se opune tiraniei lui Creon ? La post-modernitate pentru ca e o feminista fara sa stie ? Intreb, nu dau cu parul.
– Inglehart insusi recunoaste inca din 1997 ca SUA si Japonia sunt mai degraba outliers ; ca nu se prea incadreaza acolo unde s-ar cuveni in raportul venit – valori traditionale. Ce facem cu ele ?
– E posibil reversul ? Daca o catastrofa economica greu sau imposibil de recuperat se intampla intr-o tara postmoderna e posibil ca valorile societatii respective sa mearga « pe repede inapoi » ? Sau macar « pe incet inapoi » ? Daca da, cum ar trebui catalogate aceste societati ?
– In ultimele doua carti de care am stiinta, respectiv Modernization, Culture Change and Democracy: The Human Development Sequence (atentie inca o data la titlu!) 2005, cu Wenzel si, mai abitir, in Cosmopolitan communications : cultural diversity in a globalized world (2009), cu Pippa Norris, Inglehart admite ca oricata convergenta si comunicare am avea, paradoxal, diferentele culturale, bazate mai cu seama pe valorile religioase, nu par sa dispara. Dimpotriva, in unele cazuri par sa se accentueze. Si-atunci ?
– Inca una la punctul asta si ma duc la urmatorul : daca valorile moderne erau/sunt predominant materialiste, pe cand cele postmoderne sunt, well, post-materialiste, cum erau/sunt in aceasta grila de lectura progresiva cele traditionale, cand Inglehard insusi recunoasteca NU erau precumpanitor materialiste ?
Intreb si eu, precum florile lui Toparceanu : Ce ne facem, fetelor ?
(d) Statul – pentru ca inteleptul a spus ca e bine sa te apropii incet de miezul placerii, or acesta mi se pare miza ascunsa in miezul (sic !) textului Victoriei – statul. Cum (ne) gandim statul ? [Nota : De buna seama, si aici lucurile sunt ceva mai complicate, dar nu am timp sa intru in problema auto-reprezentarii la retardatul om medieval in comparatie cu evoluatul om modern. Ramane pe alta data.] Asupra acestui punct, marturisesc ca tot ceea ce am inteles din pozitia VS este ca nu am inteles nimic. (Din nou doar cateva observatii in devalmasie, pentru care imi cer scuze, dar am intrat intr-o criza majora de timp.)
– Pe de o parte se opune imixtiunii statului in viata oamenilor ; pe de alta, vorbeste impotriva statului minimal si in favoarea celui asistential (vezi mai sus).
– Cel asistential are datoria sa fie asa pentru ca exista drepturi inalienabile (naturale, din cate inteleg). Ei bine, am sa va spun un secret : nu exista drepturi decat intr-un spatiu bine circumscris politic (vezi, printre altii, Arendt). Daca ar fi inalienabile, n-am mai vorbi ca ni s-au dat sau luat, n-am mai avea tari in care se practica avortul si tari in care e interzis, etc.
– Daca am inteles, totusi, ceva in privinta statului e ca ‘el’ e ‘acolo’, iar ‘noi’, ‘aici’. Daca-i asa, atunci din nou ma vad nevoit sa constat ca in Victoria bate, in ciuda afinitatilor de stanga, o inima in esenta liberala, da’ liberal rau, varianta contractualista British style. N-o constata doar Marx, au constat-o si aia mai vechii, alde Guizot (Marx doar a incercat, inteligent, sa foloseasca, precum in artele martiale, forta loviturii celuilalt). Ba, sa vezi ponoasa !, au inceput s-o constate recent si astia mai noii (ca nu stiu daca sa le zic moderni sau postmoderni), care, de la Skinner la Runciman, Nederman sau Pettit (pentru a da doar un pumn de nume dintr-o galeata intreaga) se caznesc acum sa recupereze, pe diferite cai, intelegerea pre-moderna (sic !) a statului si, implicit, a raportului stat-individ, individ-comunitate-reprezentanti, etc.
Dar despre toate astea, cu alta ocazie.
Oricum, tin sa-i multumesc pe aceasta cale Victoriei pentru ca a reusit sa ma capaciteze intr-o asemenea masura incat sa scriu un text a carui lungime a intrecut, cred, asteptarile tuturor, y compris ale suprasemnatului, intr-o incercare disperata de a arata ca lucrurile sunt nitzel mai complicate decat par la o prima vedere. Si chiar la o a doua.
Multumesc. Si inca o data scuze pentru stilul dezlanat.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
in Italia 8 la mie din impozit se poate duce a Biserica Catolica (la dorinta contribuabilului). Dupa care Biserica face ce crede de cuviinta. Nu cred ca cineva va avea tupeul sa spuna ca Biserica in Italia nu este FOARTE prezenta in zona sociala, inclusiv prin spitale proprii. O fi si la italieni cezaro-papism?
Deci pe cind si la noi faza aia cu „la dorinta contribuabilului”????
E ok in Italia asa……..nu ca la noi…….
@ umoristu,
tu in care Romanie traiesti? „faza aia cu “la dorinta contribuabilului”????” exista. Ai auzit de cei 2% ?
Nu iti dori tot ce e in Italia ca s-ar putea sa ti se intimple.
@par-alb
Da, sunt tari care colecteaza, conform declaratiilro de afiliere la diferitele culte religioase, o contributie/impozit pe care-l vireaza acestor culte. Dar legea asta noua din Romania spune altceva: ca 80% din actiunile de caritate ale bisericilor/cultelor vor fi finantate de stat, urmand ca statul sa se retraga din activitatile de serviciu social indeplinite de biserica.
In Italia si in alte state europene, eforturile bisericilor se adauga eforturilor sociale ale statului. In Romania, bisericilevor inlocui in mare parte statul in opera sociala. Nu este acelasi lucru!
Nici eu nu sunt de acord cu legea!
@casandra – dupa cum am precizat din capul locului, despre detaliile legii (si despre posibilitatile ei de implementare) am si eu mari retineri… Dar asta nu inseamna sa condamni ideea „din principiu”.
Inglehart. Ronald Inglehart.
Nu Inglehard.
ooops! Mea culpa!
Nu am citit cu atentia meritata nici unul dintre articole, dar mi se pare ca exista aici o problema de definitie a termenilor.
In primul rand, inteleg ca Victoria nu are cu adevarat o problema „cu faptul ca guvernul va finanta din banul public un partneriat stat-culte in domeniul serviciilor sociale” asa cum spui, ci cu faptul ca se adopta o lege pe seama asta, constituind un privilegiu exorbitant in favoarea cultelor fata de „alte” ONG-uri. Si ii dau dreptate. E departe de a fi dovedit ca biserica ar fi mai eficace si mai putin „self-interested” in gestionarea banului public.
In al doilea rand, inteleg ca Victoria face o distinctie clara asistenta – caritate. E drept ca nu defineste foarte clar termenii (sau ma rog, nu sunt eu complet de acord cu incercarea ei de definitie) dar ideea mi se pare clara: asistenta este o datorie a statului si este un sistem institutional prin care cei slabi/saraci/bolnavi/in situatie dificila sunt ajutati iar cei la polul opus contribuie, in mod obligatoriu. Caritatea (pe care Victoria o defineste la nivel de sentiment individual) ar fi tot ceea ce este neobligatoriu, neinstitutionalizat.
1. Asistenta.
Vad o gramada de „specialisti” fumegand impotriva a ceea ce numesc „statul asistential” si impotriva expresiei à la Obama „to spread the wealth around”. Un lucru este indubitabil: un anumit nivel de reditrisbuire (politica Robin Hood) este fundamental pentru existenta unui stat. Nu numai pentru considerente ideologice, cum ar fi pentru faptul ca exista drepturi alineabile etc. ci si din motive practice. Cei bogati nu vor sa vada spectacolul cadavrelor celor saraci descompunandu-se pe trotuarele lor impecabile, iar cei saraci nu se vor aseza pe marginea drumului sa moara de foame in liniste, ei si familia lor. Un stat fara redistribuire este practic o contradictie in termeni, o „entitate” gen Somalia, neguvernata si neguvernabila, aflata perpetuu in razboi civil si unde „reditribuirea” se face prin forta armelor. Mai ales in caz de criza, un nivel prea mic de redistribuire este un somn al ratiunii, care va naste monstri extremi, fie ca ei vor fi numiti comunism sau nazism. Sunt de altfel convins ca, in lipsa unui New Deal, America ar fi devenit un stat nazist si soarta razboiului ar fi fost cu totul alta. Ceea ce desigur va fi destul pentru o gramada de forumisti entuziasti sa ma claseze drept comunist.
Intrebarea adevarata este unde vrem sa ne plasam; avem o plaja larga, intre modelul SUA (sau poate si mai la dreapta) si modelul Norvegiei (nu, nu cred ca putem ajunge mai la stanga), ambele state care asigura redistribuire si un grad de asistenta sociala, dar de nivel diferit.
2. Caritatea.
Caritatea ar fi deci un gest voluntar de solidaritate cu cauza unor persoane defavorizate. Un american „da” de 11 ori mai mult la opere caritative decat un francez – nu fiindca americanii sunt din fire mai generosi ci pentru ca nivelul de asistenta in Franta e mult mai mare (asa cum sunt si taxele) – deci francezul consider ca „da destul”.
Bineinteles, statul poate s-o sprijine (scutiri de taxe, ba chiar, desi asta e deja la limita, „matching funds” pentru receptori…) dar nu o impune.
Acum se pun doua intrebari.
Intrebarea 1. Daca statul decide sa „contract out” prestatia unor servicii de asistenta sociala catre operatori privati, inseamna asta ca transforma asistenta in caritate? Victoria pare sa creada ca da si de aici porneste o serie de rationamente pe care tu le identifici corect ca eronate. Nu sunt de acord cu ea aici. Cat timp statul ramane cel care unu, defineste serviciul, doi, stabileste standarde, trei, finanteaza, patru, controleaza, faptul ca prestatia este oferita de o structura privata sau de una publica nu are asa de multa importanta. Asa cum spitale private, in toata lumea asta larga, pot oferi exact aceleasi prestatii ca cele publice si sa fie finantate la fel (luati, de exemplu, cazul Frantei) si acest lucru nu inseamna ca se transforma asistenta medicala nici in caritate nici in lux. Ca Romania e un caz hibrid e o alta discutie.
Intrebarea 2. Daca acceptam ca un serviciu public poate fi oferit de un operator privat fara sa devina serviciu privat daca sunt respectate anumite conditii, a doua intrebare este: este normal ca biserica romana sa aiba un statut atat de special incat sa existe o lege speciala care reglementeaza privilegiul sau in relatia cu statul? Si aici cred ca nu; aceasta lege este inutila si periculoasa. Ea nu priveste eficacitatea si eficienta gestiunii ci pleaca de la o premisa „morala” si institutional periculoasa ca biserica ar merita mai mult aceste fonduri decat un umil ONG poate mult mai dedicat, in care se munceste pe baza de voluntariat si care poate avea rezultate mult mai bune. In plus, se produce o noua confuzie in privinta relatiei intre stat si biserica in Romania.
In ceea ce priveste „orele de religie”, am mai spus-o si o repet: este un amestec de genuri aici. Ar fi trebuit sa se ofere doua produse diferite: pe de o parte ore de religie (care sa NU fie facute de preoti ci de istorici ai religiilor, sau macar istorici „destupati” pentru a prezenta istoria acestui fenomen universal si definitoriu in dezvoltarea civilizatiei omenesti) si, pe de alta parte… slujbe religioase voluntare. Si primele ar putea foarte bine sa fie obligatorii, celelalte, in afara claselor, finantate de biserica (biserci) etc.
@ Danon – observatiile mi se par corecte.
Ne legam de detalii irelevante.
E adevarat, nu prea se intelege daca Victoria este Thatcherista sau socialista dar mesajul ei era unul simplu:
Daca vrea sa imparta bani pentru proiecte de asistenta sociala, statul trebuie sa o faca in urma evaluarilor acelor proiecte indiferent de originea lor. Diferenta pe care Victoria o face intre asistenta sociala si caritate religioasa este ca prima reprezinta un scop umanitar in sine al unui anumit ONG pe cand a doua este o prescriptie doctrinara, parte a retetei mantuirii, astfel fiind contaminata de motivatii dogmatice, nu umaniste.
Hristos, (a carui autoritate nu stiu cum o justifica Fumurescu) a zis „Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al Lui Dumnezeu”… ce sa-ti povestesc . Si ce e „al lui dumnezeu”? Cine a zis? Get the circularity? Apropo, stiti ce a zis Mithra?
Nu cumva acea Catedrala a mantuirii neamului prost este unul din proiectele sociale al bisericii?
@Danon
Comentariul dvs. merită mai degrabă citit decât cele două articole!
Draga Alin,
Nu sunt un expert in stiinte politice sau publice, sunt doar un simplu chibit care urmareste situatia politca romaneasca. Totusi as avea cateva lucrui de spus din punc te vedere practic pe care l-am trait, cat timp am stat in romania, apoi voi puteti analiza din punc de vedere stiintific si cum vreti voi. In primul rand trebuie sa spun ca fac parte dintr-o biserica baptista si vorbesc ca un cunoscator al unui cult recunoscut in romania, dar nu ma pot exprima din punctul de vedere al bisericii Ortodoxe, care e majoritara in romania, pentru ca nu cunosct modul de organizare atat de bine. Acum sa vorbesc despre cateva experiente practice din acest cult. Am fost si sunt un membru activ al bisericii Baptist si pot sa spun ca aceasta biserica este foarte mult implicat in actiuni caritabile cu bani proprii, sau bani pe care ii string din activitati de fundraising din USA sau tari din europa de vest. O mare parte a activitatii binericii baptiste se focalizeaza pe cum sa ajute oamenii in nevoi. Din anii 90 pana in prezent aceasta biserica a adus bani in romania ceva de genul miliardelor de dolari care au fost investiti in activitati de genul asta, iar aceste biseici nu au primit nici o facilitate din partea statului din acest punc de vedere. Cunosc biserici baptiste super mici in romania ceva de genul a 50 de membri care au deschis „cantina pentru oameni saraci” in care vin oamenii in fiecare zi la pranz si mananca la cantinede genul asta, apoi aceste biserici sunt implicate in a media intrarea anumitor organizatii de caritate in romania cum ar fi Word Vision, Salvation Army, Focus on the Family… etc, organizatii care au inceput sa vina in romania prin sustinera acestor bisericii. Acum ma intreb eu, din 90 pana acum aceste biserici chiar nu au dovedit suficient ca din banii pe care ii au si ii strang ajuta comunitatea in care se afla? As putea sa adauga ca, chiar administrarea banilor o fac mult mai eficient dect statul in sine. Repet, nu cunosc modalitatea bisericii ortodoxe de a organiza activitati de ajutor social, dar bisericile neoprotestante cred ca au dovedit ca pot aduce fonduri din afara pentru multe proiecte sociale si chiar le fac fara a baga mana in fonduri sau a le folosi in mod personal. De asemenea o gramada de biserici baptiste din romania fac fundraising pentru aceste activitati, descid fundatii si asociatii care se ocupa de asemenea lucruri, dar multe din aceste asociatii nu au fonduri suficiente pentru viziunea pe care o au. Stii si tu ca in USA bisericile sunt scutite de toate tipurile de taxe (pe proprietati, fundraising, etc) in romania asa ceva nu exista, fiecare biserica plateste cunsumurile (curent, gaze, apa etc) ca o institutie pe profit, nici macare la acelasi tarif ca un cetatean obisnuit si atunci cum putem sa asteptam sa aiba mai mult impact in societate daca statul nu face nimic sa sustina aceste culte? Personal cred ca propunerea legislativa este foarte bine venita, daca nu se va face cu discriminare in genul ca, cultul X e mai numeros si le dam cota mai mare iar cultul x e mai mic si le dam o cota mai mica. Daca legea nu face discriminare si se da in functie de proiect eu cred ca veti vedea multe schimbari benefice in romania.