joi, martie 28, 2024

Cuantumul diurnei în instituțiile publice: simbolul politicii publice de corupere

Dacă vrei să corupi o fecioară ține-o înfometată o săptămână și apoi trimite-o cu 1 leu bani de buzunar să strângă ghioceii primăvara de lângă centura Bucureștiului. Dacă vrei să corupi un cercetător tânăr dă-i un salariu de mizerie la debut și trimite-l cu 13 lei pe zi pentru mâncare să ia probe de sol în greutate totală de 25 de kg zilnic cinci zile la rând într-o zonă montană poluată (să zicem la Roșia Poieni) cu plecarea 6:30 de la pensiunea unde se cazează și întoarcerea la 19:30.

De șapte ani [1] diurna pentru deplasări interne la instituții publice este de 13 lei, în timp ce pentru deplasări externe este în jur de 35 Euro în funcție de țară (155.4 lei la cursul BNR de azi). Explicația acestei diferențe de un ordin de mărime este următoarea: în timp ce în țară de poți “descurca” să mănânci de doar 13 lei pe zi în regim de muncă, afară ești constrâns să plătești tot ce consumi în mod corect.

Diurna astfel concepută nu își atinge scopul declarat de compensare a cheltuielilor suplimentare prilejuite de deplasare, ci își atinge scopul nedeclarat de a corupe angajatul de la stat. Statul cunoaște că în realitate cheltuielile suplimentare sunt mai mari, dovadă faptul că pentru oaspeții străini care vin în România în universități cuantumul diurnei este mai mare (în jur de 60 de lei pe zi). Dacă un cercetător român va merge în România pe teren cu un oaspete străin și vor sta la aceeași pensiune unul trebuie să mănânce de 13 lei iar celălalt de 60 de lei, la aceeași masă. Desigur, se poate sta și la mese separate, sau românul poate mâncă în cameră ce și-a adus la borcan de acasă, așa cum se întâmplă în pauza de masă prin instituțiile publice (unde în loc ca luarea mesei să fie un prilej de socializare între profesori și studenți sau șefi și subordonați așa cum este în orice universitate sau instituție normală fiecare se retrage în colțul lui sau pe bisericuțe sau ronțăie un covrig pe holuri. România este țara cu cele mai multe covrigării din lume, iar din România cele mai multe raportat la mia de locuitori le are probabil Târgu Jiu – comunicare personală).

De la Tăriceanu, la Boc, la Ungureanu și Ponta, cu toții au tratat această situație ca normală. Nimeni dintre prim miniștri sau șefii de stat indiferent de la ce universitate a provenit nu a considerat necesar să ia inițiativa pentru un nou mod de abordare. Am putea concluziona că indiferent de culoarea ideologică este o politică de stat să fie facilitată corupția mică și să fie creată mentalitatea coruptă între cei care lucrează la stat. În acest fel toți vor fi controlabili? Sau mai sunt și alte motive? Am citit undeva că în Rusia de azi pe mari zone de drum în afara localităților există restricții de viteză aberante, gen 40 la oră, astfel încât toți să încalce legea mergând normal. Dacă asta e adevărat, scopul ar putea fi același, ca toți cetățenii să fie culpabili sau să aibă în familie oameni vinovați că au încălcat legea.

Ceea ce cunosc mai bine este zona cercetării. Coruperea ca urmare a cuantumului diurnei interne are loc în diverse feluri în funcție de soluția adoptată. Soluții adoptate:

·         Faci mai puține deplasări decât e necesar, ceea ce duce la date bazate pe o metodologie proastă (mediul natural nu e constant, se schimbă în timp, trebuie să caracterizezi aceste schimbări mergând cu o anumită frecvență în timp și distribuție în spațiu, în funcție de problemă). Frauda constă în faptul că la raportare spui că a fost bine așa cum ai făcut. Rezultatele sunt din punct de vedere științific bune de aruncat la gunoi. Guvernul se acoperă cu procese verbale de avizare internă date de instituții și pune rapoartele inutile în sertar.

·         Declari că ai luat probele din teren de acolo de unde ar trebui să le iei (de ex. de la 5 km din vârful dealului), dar tu le iei de lângă drum, unde ajungi cu mașina ușor. Cu apariția GPS-ului această situație este mai ușor de controlat. Dar și datele spațiale se pot falsifica. Mi s-a întâmplat acum câțiva ani să primesc la raportare niște coordonate ale punctelor de prelevare care puse pe hartă arătau un tipar identic de distribuție în toate locurile vizitate. Erau făcute într-un software specializat, de o persoană care nu se obosise prea mult. Aveam de ales dacă să scufund întreg proiectul și să tensionez relații inter-instituționale, sau să mă fac că plouă. Am ales să acopăr gaura cu muncă suplimentară fără bani din partea echipei mele, repetarea prelevării și includerea a doar câteva vorbe din ce primisem de la respectivii în raport (de bine, desigur).

·         Pui mâncarea consumată pe factura de cazare a locului unde te cazezi. Dacă ai un audit pe fond, nu superficial, cineva o să constate că în același loc de cazare prețul urcă și coboară în funcție de prețul ciorbei și al cartofilor cu piept la grătar sau al faptului dacă ai vrut ciorbă de burtă sau de perișoare. Treaba asta merge pentru că cei la care te cazezi știu că tu nu ai cum să mănânci de 13 lei, ei au nevoie de clienți, iar cei care acceptă deconturile în instituțiile publice știu și ei situația. Ar vrea poate să nu își mai bată capul cu atâtea proiecte, dar nu au de ales pentru că sunt nebunii ăștia cu clasamentele gen Shanghai și se cer publicații serioase. Și ca să vezi, cine le fac? Ăia care merg mult pe teren. Asta generează relații anormale cu locurile unde te cazezi și o atmosferă mocirloasă în instituțiile publice.

·         Pui o persoană în plus la deplasare care de fapt nu participă și din cazarea participantului fictiv mănâncă ciorbele echipa care merge. Cu asta ți-ai asigurat constanța prețului de cazare. Muncești și pentru persoana respectivă ca să ai ce justifica la decont ca să fie credibilă cantitatea de muncă raportată pentru fiecare. Asta generează relații anormale în echipă între cei care merg mai des și cei care merg mai rar la muncă în teren și fals în acte publice. Dar ce e azi falsul în acte publice când toți studenții declară sub semnătură că lucrarea de licență e originală, munca lor, și în unele facultăți numeri pe degete pe cei care nu au plagiat nimic în ea?

·         Dai bani din buzunar ca să plătești masa pentru cei care nu își permit, în special pentru tineri. Ca să faci asta sistematic îți crești salariul ție ca director doar ca să ții proiectul în viață. Din afară rezultă că te-ai umplut tu de bani, pentru cine nu știe situația reală. Asta generează pe termen lung tensiuni în echipă pentru că oricine vrea să mănânce din banii care îi revin lui de drept, nu din banii dați de altul ca bonus informal. Oamenii se simt umiliți pe bună dreptate și devin suspicioși și nici nu plătesc taxe pe valoarea mâncării primite sistematic de la senior researcher-ul respectiv.

Or mai fi și altele, dar nu le cunosc eu. Dacă cel care citește acest text știe alte metode de a te “descurca” o invit sau îl invit să le facă publice, pentru ca statul să aibă o imagine completă a ce a generat prin politicile sale.

Din cele de mai sus rezultă că în cazul României am putea avea și o altă explicație, nu neapărat mutual exclusivă cu aceea că se vrea să facem oamenii controlabili, că vrem să îi avem pe toți la mână cu ceva cât de mic. Corupția mică apare ca o condiție necesară pentru funcționarea societății în condiții de reglementări proaste și multe. E un fel de ulei care face ca frecarea pieselor mașinăriei să fie mai mică, treaba să funcționeze cât de cât. Nu-ți moare mama pe masa de operația la spital pentru că n-ai dat ce trebuie cui. Încurajarea și tolerarea ei pe termen scurt ne permite să funcționăm ca societate, dar pe termen lung distruge moralitatea cetățenilor, scufundă societatea în anomie. Cine a furat azi un ou mâine poate fura un bou – cu mult mai multă ușurință. A way of life.

E eventuală creștere a diurnei va duce la o relocare a corupției în instituțiile de stat de la cei care practică formele de mai sus și altele către alte persoane prin faptul că se va abuza de o eventuală diurnă mărită. Se vor găsi cu siguranță destui care să facă deplasări fictive doar ca să își suplimenteze veniturile prin diurne, așa cum au făcut că să își obțină combustibil pentru mașinile personale, dacă ea va ajunge la o sumă suficient de mare. Toată discuția nu arată decât incapacitatea statului de a fi un bun manager și de a nu genera cu necesitate situații ineficiente, în special în condițiile unei imoralități generalizate, considerată normală acum.

Totuși realitatea instituțională este că nu avem și nici nu vom avea prea curând universități și institute de cercetare private care să trăiască din bani privați și care să pună diurna atât cât este necesar pentru fiecare caz în parte, la nivelul de decizie al celor care știu nevoile reale, care se confruntă cu situația reală, nu al celor care bat câmpii în mod etatist post-comunist de la nivel guvernamental, indiferent de partid. În aceste condiții trebuie făcut ceva. Nu știu ce, e treaba guvernului, a acestuia sau a cui o vrea. Poate o diferențiere în funcție de tipul de muncă făcută în deplasare.

Textul acesta poate fi privit și ca o cerere informală către guvernul României pentru a crește alocația de hrană cercetătorilor cu muncă grea în teren la un nivel care să ne permită să mâncăm fără să furăm atunci când muncim pentru România. Este adevărat că aceasta ține de agenda personală a mea și a celor din breaslă. Problema este însă reprezentativă pentru ce se întâmplă azi în România.

Notă:

[1] HG 1860/2006 CAPITOLUL II Indemnizaţia de delegare şi de detaşare Art. 9 Persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 13 lei, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

    • Un exemplu excelent de construire a lor in domeniul democratiei locale ( si nu numai ) il gasim intr-un articol recent de pe Contributors.ro in care fotbalul este numai un pretext pentru a putea descrie fața ascunsa a centralizarii ( http://www.contributors.ro/editorial/adrian-mutu-si-democratia-locala/ ).
      Problema este ca aceste situatii genereaza la randul lor dependentele politice , sociale, economice ,etc. prin care cetatenii sunt santajati nu numai in cadrul sistemului , ci chiar in cadrul propriei profesii dovada aceasta initiativa de coloratura europeana dar sugrumata inca din fasa de catre alesii neamului (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-10-19/parlamentul-pregateste-spargerea-castelor.html ) pentru ca nu numai statul genereaza privilegii ci si asociatiile profesionale, colegiile,etc. . Cu alte cuvinte, cetatenii au cautat libertatea in spatiul dar au uitat sa o caute si in spatiul formal adica exact acolo sunt gestate legile , normele de aplicare, OUG-urile, etc.

      • Din gresala am omis ceva si fac mai jos corectura necesara :

        Fraza urmatoare :

        ” Cu alte cuvinte, cetatenii au cautat libertatea in spatiul dar au uitat sa o caute si in spatiul formal adica exact acolo sunt gestate legile , normele de aplicare, OUG-urile, etc.”

        Trebuie completata astfel :

        „Cu alte cuvinte, cetatenii au cautat libertatea numai in spatiul real ( in strada de exemplu ) dar au uitat sa o caute si in spatiul formal adica exact acolo sunt gestate legile , normele de aplicare, OUG-urile, etc. „

  1. Dle. Iordache, perfect de acord cu dvs. până la un anumit punct. Acela că trebuie să furi ca să te menții în formă.
    Colegii mei din proiectele internaționale care tocmai s-au terminat au diurna fie stabilită pe proiect (așa cum ar fi normal și la noi- e diabolic de stupid să decidă statul de cât mănânci) sau o au fixă- undeva în jur de 70…100 de Euro/zi. Cel mai jenant e când ești invitat undeva la un restaurant- și trebuie să-ți găsești motive să refuzi pentru că chiar dacă ești invitat trebuie să-ți plătești partea- sau când depinzi de alții să poți merge la o anumită locație. Săptămâna trecută am fost în Luxembourg, la sediul UE- având revizia finală a unui proiect European. De la hotelul unde am fost cazați și până la sediul din Rue Schumann taxiul a fost 36 Euro- adică exact cu 1 Euro mai scump decât diurna. O masă la cantina UE- deci nu restaurant ci cantină- urcă ușor la 25 Euro pentru vizitatori.
    Nu mai pomenesc de imbecilitatea- introdusă de guvernul din 2010-2012- de a nu mai deconta taxi-urile de la aeroport la hotel și invers. N-au făcut absolut nici un fel de economie- pentru că banii erau decontați pe proiecte- în schimb e foarte ”plăcut” să dai buzna la o întâlnire oficială după ce ai schimbat 2 mijloace de transport în comun (de exemplu RER-ul parizian și un metrou) cărând după tine un mare valizoi.
    PS: La intern, 13 lei ajung de o porție mare de cartofi la McDonalds și o bere- ce mai vrea cercetătorul ăsta ?
    PPS: Economiile din nimic sunt idioate și demonstrează doar că avem funcționari tâmpiți la Finanțe…

  2. Domnule Iordache,

    Coruptia provocata de diurna nu este numai in institutii publice si nu este specifica numai Romaniei.

    Am lucrat intr-o vreme pentru o firma japoneza transnationala in SUA.

    Este singura firma occidentala care am vazut-o platind o diurna destul de consistenta. Daca faceai un drum mai asa prin Orientul Mijlociu pentru vreo saptamana, veneau bani frumosi in plus la salariu, pentru care nu plateai nici un fel de taxa.

    Or asta sporea coruptia interna a firmei. Posturile care cerea calatorie in interes de serviciu erau foarte vanate in organizatie. La fel conturile care cereau deplasare la sediul clientului. Oamenii erau in stare sa calce peste cadavre sa ajunga in astfel de pozitii unde castigau cel putin 20-30% (uneori 50%) spor la salariul lor calatorind in interes de servici. Oamenii care ajungeau in astfel de pozitii nu erau de multe ori si cei care erau in stare sa faca munca respectiva si cautau orice fel de prilej (justificat sau nu) sa plece pe undeva.

    Odata ajunsi la destinatie, nu se aruncau la restaurante scumpe ci se multumeau cu ce aduceau de acasa sau mancau la restaurante fast-food.

    In majoritatea firmelor americane se practica in schimb cheltuiala pe card de credit al firmei, justificata de chitante. Aveai un cuantum maxim pe care il puteai folosi pentru o masa, care este destul de generos.

    Pentru majoritatea firmelor, in conditiile astea calatoria in interes de servici e o corvoada. In afara ca ti se plateste masa si mancarea, nu ai nici un fel de avantaj. Nici macar nu ai timp sa vizitezi ceva. In conditiile astea, calatorille de afaceri sunt in general evitate si nu inventate ca in cazul firmei japoneze de mai sus.

    • Va multumesc pentru comentariu. Mi se pare normala situatia din firma unde nimeni nu are interes sa mearga in deplasare pentru ca munceste mult si anormala cea in care deplasarile sunt vanate.

      Vânarea deplasarilor de care vorbiți imi aduce aminte de anii 90 in care daca mergeam cu o bursa Tempus sau intr-un proiect european cateva zile mai obtineam un salariu practic din diurna pentru ca mancam pe sponci sau de acasa. Consecinta a fost identica, o lupta absurda pentru deplasari externe, care a dus la deteriorarea climatului de lucru in echipa de cercetare și finalmente la colapsarea echipei de atunci.

      In cazul nostru deplasarile sunt parte din procesul de productie, asociate obținerii datelor, inevitabile, nu e vorba de vizite pentru contacte sau comunicări la simpozioane. Efortul suplimentar asociat unui job cu multe deplasări în teren, în condiții off-road se plătește ca salariu diferențiat, mai mare în acest tip de cercetare, la decizia directorului de proiect în limitele bugetului proiectului. Cui nu-i convine nu se angajează la munca asta.

      Un sistem de tipul celui american cu un card al instituției publice pe fiecare proiect, card aflat la directorul de proiect și asociat unui subcont în bancă al proiectului, cu ridicarea plafonului acestei categorii de cheltuieli, cu controlul fiecărui tip de cheltuială alimentară de către cine vrea să controleze pentru a preveni abuzurile ar fi foarte bun.

    • Asta e o altă idee greșită la români, impresia că ar putea exista reglementări perfecte, absolut obiective, capabile să acopere și să trateze corect orice situație întâlnită în practică.

      În realitate, este în permanență nevoie de feedback și de intervenția umană. O reglementare care se dovedește foarte bună pentru 80-90 dintre salariați poate oferi oportunități de a fenta pentru 10% din ei. Reglementările din RO tratează cele două situații în mod egal, ignorând ponderea lor în practică. Ba chiar mai rău, decât să le fie permis celor 10% să fenteze, este preferat adeseori un abuz asupra celor cinstiți, deși ei sunt majoritari.

      Și-atunci, exact cum spune articolul, se ajunge la modalități organizate și tolerate de a fenta, pentru că nu te mai poți descurca decât dacă fentezi. Dar o verificare este necesară întotdeauna. Chiar și sistemul american lăudat de comentariul dl.Gafencu a condus la situații în care de pe cardurile unor angajați CIA s-au efectuat cheltuieli gen implanturi mamare :) și nu e nici pe departe singurul exemplu.

      Concluzia fiind aceeași: nu este suficientă stabilirea unor reglementări și implementarea unui sistem corect, mai e necesară și urmărirea modului cum funcționează lucrurile în practică, urmată de ajustările care se dovedesc necesare pe parcurs.

      • Foarte folositor comentariul dvs. Într-adevăr, bucla de feed-back trebuie să existe și să fie mult mai strânsă decât este acum în Ro.

        Asta presupune cadrul formal și puterea financiară a cetățenilor pentru a li se permite și a-și permită să dea feed-back-ul. Asta pe lângă feed-back-ul organizațional intern al statului, care la noi nu prea pare să funcționeze.

        cele bune,

      • Domnule Harald,

        Exemplul pe care l-ati dat cu CIA e un pic special. CIA are foarte multe cheltuieli netransparente si de aceea au aparut abuzurile de care spuneti,

        In privinta cheltuielilor de calatorie platite pe cardurile de firma, lucrurile sunt mult mai transparente.

        In primul rand cineva trebuie sa aprobe planul de calatorie dupa care sa fie validat de superiorul respectivului.

        In al doilea rand, exista tipuri de cheltieli acceptate si tipuri de cheltuieli neacceptate. Cheltuielile cash nu sunt acceptate decat pana la un anumit nivel (nici in SUA nu toata lumea accepta carduri – de exemplu la platile de intrare pe autostrada in unele locuri sau parcari publice acceptand numai monede). Insa ele sunt limitate la ceva genul 15 dolari pe tranzactie. Peste 15 dolari tranzactie toti trebuie sa accepte carduri la plata (si totusi sunt ceva benzinarii in California cae accepta numai cash, insa nu te obliga nimeni sa mergi acolo).

        In rest, totul trebuie documentat prin chitanta. Chitanta trebuie sa identifice exact tipul de cheltuiala facut altfel nu e acceptabila si banii or sa fie retrasi din salariu.

        Chiar si asa mai exista abuzuri. Sunt multe state in occident sau orientul mijlociu unde taximetristii inca nu au contoare care sa elibereze chitante. Si atunci elibereaza niste chitante care pot fi umflate ca pret, insa pretul de a dribla sistemul este groaznic. La un drum de la aeroport care costa ceva la genul 100 de dolari, sunt multi care ar fi tentati sa il umfle la 200 de dolari. Multe din rapoartele de calatorie sunt auditate, si cu ajutorul internetul se cam stie cat costa o cursa de taxi din punctul A in punctul B. Daca variatia este mai mult decat un anumit procent, deja apar intrebarile suplimentare. Pretul umflarii cheltuielilor de calatorie (raportul trebuie aprobat si verificat de finante) poate fi pierderea serviciului. Nu prea se renteaza pentru o suma relativ mica de bani sa iti pierzi serviciul.

  3. Nu sunt deacord cu premiza ca toti oamenii sunt coruptibili la prima expunere. Chiar daca Romanii sunt mai ciudati si mai supceptibili la ilegalitati sunt sigur ca exista si romani cu fibra morala si cu constiinta sau chiar credinta. In situatia in care cea ce descrieti dumneavoastra e un „modum vivendi” atunci Romania nu are nici o sansa.

  4. Cum I-ti explica faptul ca majoritatea Romanilor asa zisii instariti sau bogati sunt la fel de corupti sau chiar ceva mai decit restul populatiei. Sa fie oare o eroare in a privi coruptia din prisma salariului mic si nu din perspective diferite si analiza factorilor cu adevarat relevant in coruptibilitatea si criminalitatea Romanilor.

    • Nu stiu situatia romanilor bogati si corupti, deoarece nu sunt bogat, iar din auzite nu vreau sa vorbesc.

      Sunt de acord ca nu toti sunt corupti la prima expunere. Problema este situatiile prezentate nu mai sunt percepute ca fiind coruptie, ci au devenit dupa cate am vazut de cand lucrez in cercetare, adica de circa 20 de ani, un modus vivendi.

      • „Nu stiu situatia romanilor bogati si corupti, deoarece nu sunt bogat”

        Sincer sa fiu, eu as reformula… Nu de alta dar operatorul logic „SI” are chichitele sale ;)

        Cele bune

        • Aveți dreptate, reformulez:

          Există xi astfel încât Pb(xi) și Pc(xi), și Nu Există yi astfel încât Pb(yi) și Pc(yi), unde Pb codifică predicatul „este bogat”, Pc codifică predicatul „este corupt”, xi sunt elementele din clasa oamenilor care sunt bogați și corupți simultat, iar yi sunt elemente din clasa cu un singur element a oamenilor care se numesc Virgil Alexandru Iordache și au scris un articol pe contributors cu titlul „Cuantumul diurnei…etc.”

          Hm… Parcă totuși se înțelegea mai bine înainte :)

          Poate că o reformulare mai bună stilitistic ar fi „nu știu situația oamenilor bogați și corupți deoarece nu sunt și bogat și corupt”.

          • “nu știu situația oamenilor bogați și corupți deoarece nu sunt și bogat și corupt”

            Pai nici asa nu merge: practic, afirmati ca nu apartineti intersectiei [Pb(xi) * Pc(xi)], ceea ce nu exclude apartenenta la Pc(xi).
            Sugerez “nu știu situația oamenilor bogați și corupți deoarece nu sunt NICI bogat NICI corupt”, adica non-Pb(xi) * non-Pc(xi), ceea ce este echivalent cu non-[Pb(xi) + Pc(xi)] :)

            • N-am acum timp să mă duc la notele de curs de la filosofie, și recunosc că am luat doar 8 și de atunci n-am mai exersat. Merg pe mâna dvs, că vă știu de bună credință ! Dacă greșesc asta e, pic o dată cu dvs în eroare.

              Rămâne deschisă problema în ce măsură limbajul natural poate fi recuperat în cel formal. Pe fond am intuiția că lumea a înțeles mult mai clar ce am vrut să spun cu exprimarea care reconstruită formal era incorectă.

    • Ține de educație (pe care puteți să o numiți și tradiție, dacă preferați).

      Un român bogat astăzi, dar crescut și trăit în RO a crescut cu instituția șpăgii încă de la grădiniță. Se spune nevoie de 3 generații pentru a educa o doamnă, trebuie să începi cu bunica. La fel e și în cazul corupției, degeaba e el bogat astăzi, dacă în urmă cu 25 de ani trebuia să facă de trafic de influență printre cunoștințe pentru niște carne, ulei, zahăr sau benzină peste ”cotă”. Așa a și ajuns bogat, a se vedea vechii securiști gen Dan Voiculescu sau Ioan Niculae.

      ”Coruptibilitatea” își are originile în sărăcie și în strategiile de supraviețuire aplicate în mediile sărace. Și odată ce ajunge să facă parte din mentalitatea familiei respective, nu dispare automat, ci numai după 2-3 generații de bunăstare materială.

      • Corelatia dintre saracie si coruptie sau chiar criminalitate nu poate fi substantiata; in schimb cultura, societatea sau mediul social si cultural inclusiv religia, parintii si prietenii da.
        Au Romanii o propensitate si o predispozitie mai mare la miciuna, coruptie si la devianta ? DA !!

        • Asta ține de nivelul de dezvoltare al societății. Tocmai am menționat mai sus că în urmă cu doar o generație, românii aveau alimentele de bază pe cartelă și ajungeau să se bată (la propriu!) de la mâncare, la cozile nesfârșite de pe vremea lui Ceaușescu.

          Dacă vreți să susțineți că românii au o predispoziție spre corupție doar pentru că sunt români, o să vă aduc la cunoștință că astea sunt idei naziste și o să vă întreb cum definiți dvs. ”românii”, cine se califică și cine nu pentru a fi considerat român.

          • Ce inseamna sa fii Roman? Culturalizarea si socializarea ar fi una din conditii sau doua iar parintii sau biologia ar fi celalalt ingredient. Chiar nu poti intelege ca nivelul de dezvoltare sociala nu are nici o legatura cu coruptia sau coruptibilitatea oamenilor. Bangladesh e o sociatate mult mai saraca decit Romania si te asigul eu ca bangladesii nu mint cu atita usurinta si fara remuscare ca romanii si ca nu recurg la ilegalitati sau in mare parte gainarii pentru singurul motriv ca pot.
            Faptul ca aduci Nazismul in conversatie denota ca nu esti decit un liberal irrational ce arunca cu nazismul, rasismul, homophobismul, sexismul, zenofoboismul si toata supa PCului ca sa-i reduca la tacere pe cei ce cu care nu e deacord.

  5. In sfarsit o problema foarte importanta. Trebuie (ar fi trebuit???) adresata in Legea Educatiei pentru cercetarea universitara si in legile de profil pentru restul cercetarii.

  6. Offtopic: oare in afara exista diurne? La conferintele la care am fost, cheltuielile le faceai tu din buzunar, urmand a fi decontate de universitate pe baza de chitante.

    • Excelente observatii ! Comentariul dvs la care ar trebui sa raspunda exact ministerul care a clocit normele aberante de la noi , rezuma diferenta fundamentala dintre patologia unui sistem bazat pe controlul social total si prezumtia de vinovatie aplicata din start cetateanului si pe neincredere , si un sistem normal si democratic in care cetateanul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si de incredere. Problema sistemului nostru si ratiunea lui de a fi este aceea de a-si chinui proprii cetateni , pentru ca altfel nu poate exista.

      N.B. Am vrut sa comentez imendiat ce am citit comentariul dvs , dar am asteptat in mod intentionat sa vad ce ecou va starni. .

      • Vă mulțumesc pentru intervenție. Am citit și articolul dvs despre situațiile imposibile, foarte folositor. Nu am dat un răspuns d-lui kinn mai din vreme ca să nu vorbesc prostii, nu știu sistemul din afară.

        Între timp am vorbit cu o colegă reintegrată din Germania care mi-a povestit următoarea situație:

        Era la post-doc Marie Curie la Jena, Germania și a primit misiunea să se ocupe de un oaspete, o doamnă. A ieșit la restaurant cu persoana și a plătit din buzunar, fără să știe că trebuie să păstreze bonurile primite. A doua zi profesorul coordonator i-a cerut bonurile pentru decontare și s-a ales cu o gaură în buzunar. Ulterior s-a mai ocupat de alți oaspeți și a constatat că se decontează orice în limite rezonabile. Ba chiar și în limite mai puțin rezonabile, în funcție de situație. De ex. la un moment dat chitanța a fost de 50 de euro deoarece s-a nimerit o doamnă dintr-o anumită țară est europeană care a comandat un vin deosebit. Profesorul Bergmann, Dumnezeu să îl odihnească, a citit consumația, a zâmbit, și nu a fost nici o problemă.

        Acum o vreme fostul prorector al UB ne explica faptul că există aceste situație, că mergem cu frâna de mână trasă exact din presupoziția de vinovăție. Sunt atât de dese cazurile de abuz încât cei corecți suferă și ei colateral și sunt obligați la acrobații manageriale. Poate că ar fi cazul să revizuiască această politică.

        cele bune,

  7. Cate sanse exista pentru ca un cerc vicios sa se transforme intr-unul virtuos?
    -exact tot atatea cate sunt necesare pentru ca totul sa ramana neschimbat…
    Ce trebuie facut pentru ca un cerc vicios sa se transforme intr-unul virtuos?
    -viciul sa dispara,lasand loc virtutii…
    Cum se scapa de un viciu?
    -greu,dar in primul rand cu vointa!Depinde deci in primul rand de om,si apoi de conditii!
    In cazul de fata,marirea diurnei de la 13 la 130 lei,de ex,va „permite sa mancam fara sa furam” asa cum spuneti ca e cazul,dle V.Iordache?
    Mi-e teama ca nu,sau mai bine zis,cei care au furat,cred ca vor gasi alte motive de „neindreptatire” ca sa mai fure…
    Cred insa ca ceva concret se poate face,incepand deja cu reducerea numarului de cercetatori,la unul care sa permita remunerarea decenta a fiecaruia,astfel incat motivatia si preocuparea principala sa nu le devieze pe parcurs…
    Nu mi se pare o idee buna cautionarea furtului si a coruptiei,indiferent de cauzele acestor comportamente deviante,si indiferent de bunele intentii care presupun ca anima o astfel de tentativa…!

    • Vă mulțumesc pentru comentariu. Nu am înțeles ce soluție concretă la problemă propuneți dvs. Mi se pare că este o situație de imposibilitate cum comenta cineva mai sus, creată și întreținută în mod deliberat.

      Care ar fi așadar soluția morală în afara plecării din țară sau a eliminării condițiilor care duc la situația de imposibilitate?

  8. Sunt si alte metode de „furt” – pentru ca, in fapt, asa se numeste .
    Ideea este ca si in unele companii private ne intalnim cu coruptie, cu tensiuni in echipe – cauzate de unii care merg prea des pe undeva si altii care muncesc prea mult si nu au timp sa mai plece pe undeva (de fapt sunt sclavii celor care doar pleaca si iau laudele; nu mai spunem ca mai si incurca lucrurile, datorita maximei competente de care dau dovada).
    Despre probitatea morala, despre vocabular, modalitate de exprimare, minciuni si promisiuni fara acoperire – nu mai spunem nimic…
    Exista companii unde acest lucru este incurajat si acceptat chiar de sefi….ca sa nu mai spunem despre „criteriile” de avansare, mentinere sau „selectie”.
    Daca in mediul privat (si nu cu management romanesc) se intampla astfel de lucruri, ce sa mai cerem mediului public?

    • Dacă așa stau lucrurile cum le descrieți ar înseamna că principala diferență nu este între public și privat în România, ci între cei care sunt exploatați la stat sau la privat și cei care se folosesc de cei exploatați la stat sau la privat.

      cele bune,

  9. E adevarat ca nivelul diurnei este mic – ridicol de mic. Totusi, cred ca discutia pleaca de la o premisa exagerata : rolul diurnei nu este de a acoperi integral (si nici macar partial) cheltuielile cu masa din timpul deplasarii, decit daca organizatia ii ofera angajatului de mincare gratuit si in zilele cind lucreaza in localitatea de domiciliu. Or, de cele mai multe ori, angajatul maninca pe banii lui cind nu este plecat si nu este deloc iesit din comun ca si cind este in deplasare sa manince tot pe banii lui. Nu apar deci costuri suplimentare decit daca mincarea de acasa este mai ieftina decit cea din deplasare.

    Pina la urma, diurna nu-i decit un fel de compensare a indepartarii de casa, un fel de supliment de remuneratie neimpozabil pentru cei plecati in deplasari.

    In ce priveste diurnele din programele europene, scopul lor este, de regula, diferit de cel pe care il avem in actul normativ romanesc. De multe ori sint asa zisele cheltuieli de subzistenta, care acopera si cazarea si masa. Este deci absurd sa comparam „diurna” de 100 euro dintr-un proiect european cu doar diurna de 13 lei din Romania. O comparatie mai corecta ar fi intre cei 100 euro si diurna + cazarea decontate in Romania.

    • Nu știu nimic despre diurna de 100 de euro europeană. Diurna de 35 de euro europeană acoperă exclusiv hrană, cazarea este separată.

      Este absurd să ceri că un angajat aflat cinci zile pe dealuri sau în lunca Dunării să preleveze probe să își aducă mâncarea de acasă, unde are bucătărie, piață sau mall aproape, etc. Aceste idei nu le poate avea decât cineva care nu a făcut niciodată activitățile respective sau de un gen similar și care folosește diurna doar în orașe unde s-a deplasat pentru o sarcină de serviciu sau la o conferință. Deși nici acolo nu e firesc să vii cu mâncare de acasă, ai de întreținut relații cu cei pentru care te duci acolo, ești la un restaurant cu ei, cheltuielile pot fi chiar mai mari ca pe teren.

      cu bine,

  10. Iertati-mi indrazneala d-le profesor, dar am citit in manualul capitalismului ca nu exista alta definitie a valorii decat valoarea de schimb pe o piata libera. Asadar valoarea corecta a diurnei este cea la care un angajat accepta sa munceasca, iar un patron (sau minister) accepta sa o plateasca. Mai scrie aici ca pretul corect al diurnei unui cercetator nu trebuie sa-l stabileasca statul, ci piata libera, pentru ca maine-poimane statul o sa aiba pretentia sa stabileasca si salariul corect al unui macaragiu, al unui angajat la Emag, al unui director privat. Cica daca nu-i convine, cercetatorul poate sa-si aleaga alt serviciu, conform legii cererii si ofertei. Mai ales ca dl Boc a flexibilizat piata muncii cu noul cod. Cine are dreptate, dvs sau manualul capitalist? Cum rezolvam contradictia?

    A, stiu: sa fie socialism in universitati, cu diurnele platite la valoarea „corecta”, dar capitalism pur si dur in tot restul campului muncii, cu salariile negociate la sange cu patronul, fara sa fie stabilite de maria-sa statul cel generos. Ei, da, asa da.

    Garçon, o diurna corecta la domnul profesor! Nu, nu si pentru noi, noi mergem sa luptam cu patronatul pe piata libera.

    • Vă mulțumesc pentru comentariu. Amuzant dar și folositor în același timp.

      No problem, eu nu voi pleca în altă țară unde universitarii nu sunt batjocoriți, pentru că am ceva treabă prin România, dar fiți siguri că cei mai mulți se duc și caută alt serviciu. Apoi cei din privat degeaba se plâng de calitatea resursei umane care le vine din universitățile din Ro.

      Câștigă din modul dvs de a pune problema cei care vor ca în țara asta vor să rămână doar cei care sunt dispuși să fie călcați în picioare, adică vor câștiga nomenclaturiștii actuali, urmașii securiștilor și comuniștilor de ieri (când nu sunt exact aceleași persoane).

      cele bune,

      • Scopul meu era sa ve determin sa va ganditi la o salvare generala, nu la salvarea personala sau de grup a academicilor. Problema remunerarii „corecte” apasa la fel de greu pe umerii tuturor celor angajati pe piata muncii, sa stiti.

        • Vă mulțumesc pentru răspuns. Nu știu o salvare generală și ca să fiu sincer nu cred că cineva poate ști asta.

          cele bune,

          • Pacat ca nu va intereseaza. Acelasi dezinteres il veti primi, prin reflexie, din partea celorlalti.

            Subterfugiul dvs este ca preferati sa dati problemei o interpretare morala. Daca subfinantarea este o politica intentionat rauvoitoare de corupere a cercetarii, acest lucru va permite sa va justificati pozitia ca pe o lupta morala cu cei rai. Dar realitatea cruda este ca nu e vorba de morala, ci de simple mecanisme banale ale pietei. Nu e vorba de rai contra buni, e vorba de buni contra buni. Primii vor doar sa-si optimizeze costurile, cum scrie la manualul capitalismului, si cum piata spune ca e bine. Economisirea e motorul capitalismului, ati uitat? De ca sa platesti o marfa cu mai mult decat ai putea?

            Zic eu ca atunci cand veti avea curajul sa renuntati la falsa imbracaminte morala a problemei, si sa recunoasteti ca revolta dvs nu e bazata pe considerente morale ci este o simpla lupta economica cu niste simple legi economice, veti fi mai aproape de adevar.

            • Vă mulțumesc pentru comentariu și vă respect opinia, dar nu mi-o însușesc.

              Nu cred în legi economice cu care s-ar putea lupta cineva așa cum te lupți cu legea gravitației ca să te ridici de la sol. Ca director de proiect care gestionez o cantitate de resurse le pot distribui în așa fel încât să frustrez pe toți sau pot aloca astfel încât să am o echipă care să fie mulțumită mult mai mult cu aceeași cantitate de resurse. Decizia mea poate fi ghidată exclusiv de eficiență pe termen scurt, sau și de moralitate pentru a avea eficacitate pe termen lung a echipei.

              Nu renunț la interpretarea morală, cred că se potrivește foarte bine situației. Dacă nu e dorință de a pune în situații imposibile atunci este incompetență managerială. Sau poate că sunt amândouă.

            • Multumesc pentru rabdarea de a raspunde. Eu am convingerea ca lucrurile pot ajunge la conflict chiar daca ambele parti sunt bune. Pentru ca piata impune ca scop ultim beneficiul propriu, piata impune ca ministerul si cu dvs sa concurati pe aceleasi fonduri. Chiar daca intentiile tuturor sunt bune: ministerul vrea sa pastreze bani pentru cladiri si aparatura, dvs vreti mancare. Lasand la o parte cazurile extreme, in general este imposibil de spus cine are dreptate.

              Un exemplu asemanator. Cand a fost vorba cu Rosia Montana, multi dintre comentatorii anti-RMGC au sarit sa acuze politicienii, bloggerii „piscotari” si televiziunile ca au fost cumparate de RMGC. Asadar au demonizat adversarii, ca sa le fie mai usor sa-si sustina propria pozitie. In realitate nu au avut curajul sa recunoasca ca multi politicieni si bloggeri sunt pro-RMGC nu pentru ca s-au vandut, ci pur si simplu pentru ca e interesul lor sa mearga business-uri. Unde e business acolo sunt bani, si daca ai o firma de publicitate e normal sa vrei sa fie business-uri. Dezbracata de demonizarea „v-ati vandut pentru bani”, conflictul se reduce la un simplu conflict economic: intre cei care traiesc din minerit + publicicitate, si cei care nu traiesc din minerit + publicitate. Dar demonizarea „v-ati vandut intentionat” mascheaza acest lucru.

              La fel si la dvs. Interpretarea morala ascunde esenta pietei: orice patron (sau minister) este DATOR sa minimizeze costurile cu angajatii, ca il obliga regulile profitului si ale pietei. Remunerarile dictate de piata sunt intotdeauna stabilite prin santajul reciproc intre angajat si angajator. Angajatorul nu este moral, este doar un business impersonal. Morala nici nu are ce cauta aici.

            • Am inteles argumentul dvs. In ce ma priveste tin seama si de moralitate cand fac business. Imi asum cheltuielile suplimentare care apar pentru asta. Cu atat mai mult cand este vorba de colegi. Iar relatia cu statul o vad ca pe o relatie cu cetatenii platitori de taxe care dau banii pe care statul mi-i da, si o tratez prin urmare cu responsabilitatea si moralitate. Invat si studentii sa faca la fel.

              cu bine,

    • Mergi inapoi la prefata, Ucenicule draga, si vezi ce scriaza aia despre „piata libera”, adicatelea una in care statul nu finanteaza invatamantul din taxe si impozite.
      Si ca-i nasol sa fii macaragiu intr-un stat care are cvasi-monopol pe macarale.

      • in realitate diurna de 13 lei, ajunge in buzunarul angajarului la 10 lei, in conditiile in care se vireaza pe card, banca retine un comision de 3 lei

        cu 10 lei /zi te duci la magazinul alimentar si isi cumperi mansare la suta de grame, apoi te duci sa-ti faci treaba de angajat al statului…

        atentie: diurna se incaseaza doar daca perioada deplasarii a fost de min 12 ore, asa spune legea si asa traim intr-o lume anormala….

      • Asadar bugetarii sunt napastuiti ca lucreaza la un monopol, iar pe cale de consecinta angajatii la privat sunt norocosii? Moama dar ati inversat din pix intreaga lume cu susu-n jos. Repede, taxati-i mai tare pe belferii astia din privat ce se scalda intr-o viata de lux, ca sa-i ajutoram pe bugetari pentru nenorocul care s-a abatut in calea lor. Asta vreti?

    • Prietene, iartă-mă dar ești absurd. Spre stupefacția ta stupefiată statul capitalist- de exemplu ăla din UK- va regla acest salariu- la fel ca în toată Europa (deja în Germania există această prevedere) prin stabilirea salariului minim- real față de Românika- care include facilități plătite precum și decență în trai. Dl.Boc a flexibilizat nimicul- pentru că numai mintea ciudată a cuiva care n-a mai fost în lumea reală de nu știu cât timp își poate închipui că un om – orice om- poate trăi cu aer undeva într-o gaură în pământ cunoscută și sub numele de bordei. Din fericire nu suntem chinezi și nici coreeni…

      • Domnule Andrei George, spre stupefactia dumneavoastra statul ala din UK numai capitalist nu este!

        Stiu ca marxismul a generat reflexe conditionate, astfel incat cei din generatia noastra SUA-liveaza pe tastatura cand apare textul „capitalist” sau sintagma „piata libera” pe monitor, dar daca ne intoarcem la origini (nu, nu la „acelea” ci la altele, cele privind proprietatea termenilor) vedem ca abureli de genul „quantitative easing”, „government bail-out”, „socialization of losses” sau „mandatory concession” sunt pentru capitalism cam ce e nuca pentru perete.
        Asisderea – ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra – salariul minim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro