Celebrată de toţi intelectualii “progresişti”, reluarea relaţiilor diplomatice dintre Cuba şi Statele Unite este văzută ca un triumf al raţiunii şi moderaţiei. În cele din urmă, administraţia Obama, ( atât de atentă cu cauzele corecte politic), a învins în încercarea sa de a elimina un spectru al Războiului Rece.
Strângerea de mână dintre Preşedinte şi Dictatorul Cubei, Raul, fratele lui Fidel, inaugurează o nouă vârstă, luminoasă, din care dispar apelurile “reacţionare” la înlăturarea unei dintre cele mai longevive tiranii comuniste. Imaginea are claritatea seducătoare a unei ilustrate de vacanţă, gata de a fi trimisă din însorita Havană spre Washington.
Comunismul tropical
Ceea ce lipseşte din această fotografie a reconcilierii istorice este trecutul însuşi al Cubei comuniste, un trecut cu nimic mai sanguinar şi mai atroce decât cel al democraţiilor populare din Europa centrală şi de Est. Fraţii Castro reuşesc acolo unde tovarăşii de crez comunist din lagărul socialist au eşuat. Ei supravieţuiesc şi pun temeliile supravieţuirii regimului lor.Familia Castro îşi reinventează identitatea. Tirania din Cuba continuă, dialectic şi neabătut.
Dacă toate regimurile comuniste au beneficiat de acea clauză a totalitarismului celui mai favorizat, spre a relua formula clasică a lui Jean François Revel, Cuba este înconjurată de o aură mitică unică. O aură care pare să îşi fi conservat, peste ani, potenţialul de seducţie. Pentru atâţia dintre cei care au văzut în stânga radicală o promisiune a eliberării, Cuba castristă a însemnat un far, un reper şi un îndreptar. Ea a a fost, în lungii ani ai blocadei americane, un avanpost al revoluţiei şi un teritoriu dinspre care au pornit elanurile romantice ale avansului totalitar. Cuba trăieşte în inimă, la fel de pură şi de curajoasă ca şi amintirea războiului civil spaniol ( un război civil din care este evacuată memoria delicată a represiunii staliniste ce elimină, feroce, stânga iconoclastă spaniolă).
Cuba este efigia acestui totalitarism ivit la tropice. Bordelul administrat de mafie, spre a evoca locul comun al propagandei castriste globale, lasă locul unei lumi a egalităţii şi justiţiei sociale. Revoluţia care înseamnă guerillă, jertfă, umanism aduce cu sine o orânduire din care exploatarea socială şi rasială este eliminată. Naraţiunea oficială din Cuba este o variaţiune pe tema canonică a înnoirii comuniste.
Regimul Castrist nu inovează în materia profilului instituţional al autocraţiei de drept dialectic. Regimul din Cuba este marcat de o ortodoxie marxistă perfectă. În istoria sa se regăsesc lagărele de concentare şi cele de muncă forţată, asasinatele şi procesele-spectacol, poliţia politică şi controlul cetăţenilor, dominaţia totală a statului asupra economiei şi realizarea egalizării prin pauperizare.
Fidel Castro este, în deceniiile sale de domnie absolută, un emul al modelului sovietic. Solidaritatea cu lagărul socialist este fără de fisură. Castro este un marxist- leninist disciplinat şi lipsit de imaginaţie. Cuba comunistă este o clonă a democraţiilor populare, un spaţiu al recluziunii şi absenţei libertăţilor. Este un teritoriu din care sunt exilaţi toţi cei care au luptat împotriva lui Batista, fără a adera la crezul său comunist. Purificările politice fac parte din regula jocului totalitar.
Pelerinii revoluţiei
Cuba comunistă face să se ridice deasupra realităţii terne a tiraniei partidului unic eşafodajul mitului romantic. Recuzita de guerillă devine noua haină oficială a regimului. Lupta armată este celebrată ca o victorie a curajului şi solidarităţii. Tirania cubaneză oferă lumii întregi imaginea cinematografică a tinereţii ce cucereşte puterea.
În centrul acestui instantaneu , alături de fraţii Castro, se află omul în care se întrupează speranţa eliberării şi intransigenţa jertfei, Che Guevara. În viaţă fiind, Che serveşte Cubei lui Castro ca drapel şi soldat. În moarte, el este martirul ce mobilizează energii.
Din această liturghie ce amestecă escatologia comunistă cu retorica anti- americană şi anti-imperialistă se nutreşte ideologia Cubei castriste. Cuba lui Castro are alura “ cool” a unui produs iconic. Trabucul şi arma stau alături de ideal, ca un semn al refuzului de a imbrăţişa rutina burgheză. Violenţa pe care se fondează regimul este elogiată ca o manifestare de autenticitate romantică. Cuba este avatarul “glamour” al ideii de revoluţie. Ea înveştmântează, exuberant, comunismul, dând totalitarismului atractivitatea unui rol dintr-un film de acţiune.
Cuba lui Castro este patria ce trimite, spre America latină şi spre Africa, pelerinii insurecţiei globale. Comunismul tropical posedă un remarcabil potenţial de expansiune şi de contaminare. Cuba este, în aceste decenii, un aliat esenţial al URSS în acţiunea de extindere a lagărului socialist. Fidel îmbină, în doze rafinate, exaltarea histrionică şi loialitatea faţă de URSS. Implicarea în Angola este realizată în termenii strategici desenaţi de sovietici. Cuba este o insulă a cărei armată este stipendiată şi utilizată ca un auxiliar preţios în confruntarea globală cu reacţiunea imperialistă.
Cuba este un far ce luminează înspre mişcările de eliberare naţională, pe care le patronează, generos, la rândul ei. Emoţia lui Nelson Mandela în vizita sa cubaneză este autentică. Afinitatea ideologică dintre Fidel şi Mandela este vizibilă. Ca şi solidaritatea de decenii dintre cei doi.
Istoria Cubei în comunism se scrie sub acest dublu semn al mistificării propagandistice şi al totalitarismului comunist. Energia ce radiază din Cuba lui Castro este cea din care se hrăneşte noua stânga revoluţionară latino- americană de astăzi. Castro este mentorul ce îl indrumă pe Chavez pe drumul bolivarismului. Obsesia anti-americană construieşte punţi şi alimentează populisme.
Castrismul oferă un regim al certitudinilor, admirat de toţi cei care sunt bântuiţi de duhul insurecţional. Totalitarismul tropical seduce, fascinează, mobilizează. Recuzita romantică cauţionează această orbire colectivă.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Insuficient sa aruncati in treacat cuvantul „pauperizare” intr-un final de fraza centrata pe ideologie. In cazul Cubei cel mai elocvent vorbeste realitatea materiala, venituri de 10-15 dolari lunar si magazine absolut goale. Marea majoritate supravietuiesc din ce le trimit rudele fugite in SUA.
si care-i difernta intre „pauperizare” si explicatia dvoastra „Marea majoritate supravietuiesc din ce le trimit rudele fugite in SUA.”
Nu din cauza de pauperizare? – „dominaţia totală a statului asupra economiei şi realizarea egalizării prin pauperizare.”
Este adevărat că cele două țări nu au auvt reprezentanțe diplomatice până de curând, dar discuțiile la nivel oficial între Havana și Washington au continuat mult și bine in ultimii 50+ ani… am asistat la ceea ce în diplomație se numește back-channeling. A se vedea lucrarea lui William M. LeoGrande ș Peter Kornbluh: Back Channel to Cuba: The Hidden History of Negotiations between Washington and Havana.
Este clar pentru toată lumea că regimul de la Havana se gândește la viața după Castro și cel puțin semnalizează o relaxare și deschidere către „vest”. Recenta vizită a Papei Francisc se înscrie în această gama de acțiuni care anunță o schimbare cel puțin de atitudine.
Cuba are un potețial fantastic, este o mină de aur în domeniul turismului, cu mult peste ceea ce oferă Bahamas, Jamaica, Haiti sau alte națiuni din Caraibe. Timpul va spune dacă vor alege calea reformelor sau ceea ce s-a produs recent e doar o mutare pur cosmetică.
Cubanezii au obsesii ca si romanii, sunt pusi langa superputeri si le este teama pentru evolutia popoarelor lor.
Presedintele SUA a initiat dialog cu reprezentantii Cubei nu din cauza ca i s-a facut mila de ei, ci , de teama , Cuba este locul optim pentru amplasare de rachete nucleare, capabile sa tina SUA sub control.
Ceea ce nu inteleg eu este ca, desi inalti demnitari si-au dat mana si probabil au semnat niste intelegeri, trupe cubaneze sunt in Siria si lupta alaturi de rusi, dupa cum anunta mass media. Asta chiar nu mai inteleg!
Presedintele SUA a initiat dialog cu reprezentantii Cubei nu din cauza ca i s-a facut mila de ei, ci , de teama , Cuba este locul optim pentru amplasare de rachete nucleare, capabile sa tina SUA sub control.
Ha ha ha… imperialist american, cadea-ti-ar bomba in ocean (ma rog, Marea Caraibelor)
@ Carstea,
de „criza rachetelot” ai auzit?
/// Nici un om normal la cap nu neaga ca Cuba nu e o tara libera( analiza dictaturii si propagandei este la fel de ridicola si neinteresanta, dar nu voi discuta aspectul asta), dar textul nu se rezuma numai la asta. Cumva cea mai libera si democratica tara din lume comite o crima impotriva umanitatii intrand in normalitate si oprind politica criminala impotriva Cubei.
In primul rand, cum a spus cineva mai devreme, nu i s-a facut mila lui Obama de Cuba. SUA si Canada sunt singurele tari de pe continentul American (si din restul lumii, cu exceptia Israelului si altor tari de care nimeni n-a auzit niciodata din Pacific) care sustin embargo-ul. Dar acum tarile Latino-americane s-au solidarizat intre ele si au inceput sa puna presiune pe SUA.
In al doilea rand, cine sustine embargo-ul cel mai fanatic in SUA? Cubanezii din Miami, pe care Castro i-a dat afara dupa revolutie. Bogati si influenti, dar care incep sa cam moara. Dar acum, urmasii lor si restul comunitatii cubaneze nu mai sustin embargo-ul.
In al treilea rand, Obama isi incheie mandatul la anul. Vrea si el sa-si aminteasca lumea de el pentru ceva nu? Nu si-ar dori sa-si aminteasca lumea de el ca a deportat cei mai multi imigranti din toti presedintii, de lovitura de stat din Honduras, de razboiul cu drone, de statul politienesc etc. In trecut, Obama a sustinut ridicarea embargo-ului. Dar nu vom sti niciodata cu Obama, un narcisist profund.
„Cuba este un far ce luminează înspre mişcările de eliberare naţională, pe care le patronează, generos, la rândul ei. Emoţia lui Nelson Mandela în vizita sa cubaneză este autentică. Afinitatea ideologică dintre Fidel şi Mandela este vizibilă. Ca şi solidaritatea de decenii dintre cei doi.”
Cuba a jucat un rol esential in daramarea Apartheidului. Pe care iubitorii libertatii de la Casa Alba si Downing Street l-au sustinut pana in panzele albe. Congresul a trebuit sa puna presiune pe Reagan sa accepte schimbarea, intr-atat de fanatic era Reagan. Dar asta nu e important, Cuba suge, si asta trebuie sa intelegem noi cititorii cu creierele noastre mici.
Apropo, Chavez e mort de cativa ani. Poate n-ati auzit.