Cucerirea oraşului Tripoli – Operaţiunea “Zorii Sirenei”

Operatiunea care trebuia sa-l inlature pe Gaddafi de la conducerea statului Libian si sa sfarseasca razboiul civil inceput la sfarsitul lui februarie a.c., a fost pusa la punct de aliatii occidentali la o luna dupa inceperea operatiunilor de protectie a populatiei civile care se revoltase impotriva dictatorului. Conform rezolutiei ONU, statele membre ale consiliului de securitate  trebuiau sa asigure o  zona de excludere aeriana (NFZ). In mai putin de 24 de ore, sambata 20 martie, o forta aeriana de aproximativ 12 avioane franceze a atacat trupele libiene din apropierea orasului Bengazi, salvand acest oras al rebelilor de un masacru sigur.

Daca in aer lucrurile stateau bine si revoltatii libieni puteau fi in siguranta in fata unui atac masiv al trupelor lui Gaddafi, la nivel terestru neputinta totala generata de lipsa unei conduceri militare si a unei forte antrenate a condus la un conflict de uzura, care a durat atata timp cat a fost necesar aliatilor occidentali sa creeze o forta care cel putin de iure putea sa arate succese si sa invinga trupele loiale dictatorului.

Aceste forte, adica revolutionarii,  nu ar fi putut invinge trupele lui Gaddafi fara un ajutor activ al aliatilor occidentali la nivel terestru, antrenand, echipand si de multe ori preluand activitati 3C (comanda, comunicatii si control). Cand NATO a preluat comanda impunerii zonei de excludere aeriana (NFZ),  aceste operatiuni cvasi-clandestine au trebuit sa fie activate paralel cu operatiunile NATO si in nici un caz sa nu aiba o tangenta activa cu comandamentul operational al NATO.

Primele stiri despre activitatile terestre au aparut in presa pe la sfarsitul lunii mai, fiind probate de secvente filmate de al-Jazeera si articole in the Guardian (vezi sursa). Ultimele evenimente din Tripoli si cucerirea rapida a majoritatii cartierelor din oras,  inclusiv rezidenta fortificata a lui Gaddafi din Bab al-Azizia, au scos la iveala participarea in planificarea luptelor, dar si de multe ori activa a unor forte terestre aliate. Aceste forte includeau efective comando britanice SAS,  franceze 2REP (Groupe des commando parachutiste) si americane, care apartineau de US Navy DELTA.

Conform agentiilor de stiri si siturile specializate, cucerirea rapida a orasului a fost facuta sub comanda unor forte din statele arabe – Jordan’s Royal Special Forces, care sunt specializate in lupte urbane si cucerirea instalatiilor fortificate. Dupa incidentele care au condus la uciderea generalului Abdel Fattah Younes, (vezi pe Contributors –“ Moartea unui general”) unitati ale fortelor speciale ale Qatarului au preluat paza oficialilor civili si militari  din Consiliul de Tranzitie Libian. (Vezi sursa A si sursa B)

Avand in vedere ca de la inceput s-a configurat opinia ca Gaddafi poate fi invins numai daca va pierde capitala Libiei, Tripoli, coordonatorii occidentali au pus la punct actualul plan, care este in proces de desfasurare in Tripoli. Planul a asteptat terminarea demersurilor prin care s-au asigurat adeziunea triburilor relevante si creerea unor forte de atac, insclusiv desant marin sub comanda franceza, trimis din Misrata, port aflat in mainile revolutionarilor.

Planul de cucerire a capitalei libiene a primit numele de cod Operatiunea “Zorii Sirenei” (Operation Mermaid Dawn; in araba – amaliyyat fajr arusat el-bahr). Probabil ca numele reprezinta si metafora prin care a fost descris orasul Tripoli – mireasa sau logodnica  marii.  Operatiunea a inceput pe 13 august cu forte care includeau unele triburi de la granita cu Tunisa si  au coborat din muntii Nafusa ( mai mult un podis – varfurile cele mai inalte nu depasesc 700 de m) incercand sa izoleze capitala libiana de granita cu Libia, cucerind orasele aflate pe autostrada care duce la aceste granita – Sorman, Sabratha si Az Zawiya. Paralel cu acest efort militar, alt vector de atac a fost deschis la est de Tripoli pentru a izola orasul de  Sirte, care este orasul natal al lui Gaddafi.

Alte doua coloane trebuiau sa atace din sud si sud-vest, din directia al-Nasar – al Azaia pentru a cuceri aeroportul international al orasului. Coloana vestica din Az Zawiya trebuia sa cucereasca garnizoana care se afla la la intrarea din vest a orasului. Portul si piata centrala a orasului (piata verde) si televiziunea trebuiau cucerite de desantul maritim pe care l-am mentionat mai sus. Fortele trebuiau sa atace impreuna printr-un efort comun fortificatile in care s-a presupus ca se afla colonelul Gaddafi, Bab al-Azizia, care chiar a fost cucerit ieri seara pe la ora 20 (ora Libiei, vezi harta alaturata).

Avand in vedere ca luptele sunt la fel de aprige ca cele de ieri si avand in vedere ca Gaddafi a transmis ieri un mesaj radiofonic si ca unul din fiii lui a aparut la o statie de televiziune care ii apartine, greu de crezut ca acestia au parasit orasul.  Conform stirilor publicate de Comitetul de Tranzitie Libian, pana ieri la orele 20 au fost ucisi in luptele de strada care au avut loc in Tripoli a aproximativ 400 de persoane.  Nu se cunoaste numarul combatantilor din ambele tabere ucisi sau raniti.

Update: Astazi dimineata a fost cucerit si cartierul rezidential Abu Slim, cartier in care se afla majoritatea sustinatorilor lui Gaddafi, cartierul invecinat populat tot cu loialisti ai dictatorului, Ben Ghashir,  inca nu a fost cucerit. (vezi harta alaturata).

Cateva concluzii, astazi:

1. Luptele continua, desi probabil ca Tripoli va fi cucerit de revolutionari;
2. Daca Gaddafi scapa si ajunge impreuna cu loialistii lui in zona Bani Walid sunt sanse ca razboiul civil sa continue, transformandu-se intr-un nou Irak;
3. Nu sunt clare aranjamentele politice facute cu marile triburi din Libia (cam 10-15 mari si inca cateva sute mai mici);
4. Integritatea Libiei este pusa sub o mare intrebare, avand in vedere relatiile tribale care nu si-au intrerupt conflictele niciodata;
5. De mentionat partea tragica a acestui razboi – 1,3 milioane de barili de petrol pe zi exporta Libia înainte de începerea revoltelor. Ţările membre NATO, care au participat la ofensiva aeriană din Libia, s-au asigurat deja că firmele lor vor avea acces la câmpurile petroliere din ţara africană. Ministrul italian de Externe, Franco Frattini, a transmis companiei Eni că „va avea un rol important” în Libia. În afară de Eni, în cursa pentru petrolul libian rămân toate companiile care cândva au avut înţelegeri cu Muammar Gaddafi. Printre acestea se numără BP din Marea Britanie, Total din Franţa, Repsol din Spania şi OMV austriac. Deşi ţiţeiul libian asigură doar 1% din importurile SUA, nici Washingtonul nu este dezinteresat de „aurul negru” african. Companiile americane Marathon, Hess şi ConcoPhillips au avut şi ele contracte semnate cu Gaddafi (AFP; Reuters ; Adevarul)

O postare completa va fi publicata pe Politeia in zilele urmatoare si un rezumat politic va incheia acesta serie de articole.

Pentru interesati:

Blogul BBC – Live si Blogul al-Jazeera Live