miercuri, aprilie 14, 2021

Cultura în epoca social-liberală

Nimic nu mai pare, în România anului de graţie 2012, imposibil. Drumul de la naţionalismul dezarticulat la respectabilitatea candidaturii liberale este explicat în  platourile de televiziune, de către realizatorii de emisiuni care îşi descoperă, subit, înclinaţia pentru   cultivarea binelui public. Indecenţa publică şi incoerenţa doctrinară îşi ating, în aceste zile, o culme în anii de după 1989. Regresiunea către epoca în care Frontul Democrat al Salvării Naţionale guverna alături de dreapta – stânga radicală, în clasicul “ patrulater roşu”, este un fapt care devine  vizibil, pe măsură ce evenimentele se succed. Moderaţia este, astăzi, ca şi atunci, irelevantă şi suspectă ideologic.

Acţiunea Institutului Cultural Român  nu poate fi separată de acest fundal al naşterii noii ideologii a statului român sub guvernarea social-liberală.  Andrei Marga şi noua sa echipă, oficializată prin organigrama adoptată recent, au ca misiune impunerea conceptului USL de cultură naţională.  Accentul se mută, în mod dialectic, de pe cultivarea vinovată a cosmopolitismului pe promovarea  patriotică la valorile României.  Aceasta este, simplificând, varianta oficială pe care o promovează, cu eleganţa inconfundabilă a limbii de lemn,  pagina de internet a   ICR .

Dincolo de fundalul , seducător, al retoricii, se află realitatea avansului naţionalismului autohtonizant, avans posibil prin intermediul extinderii unei cultuti instituţionale a ucazului şi epurării.  Andrei Marga nu face altceva decât să elimine orice urmă, oricât de firavă, a trecului demonizat.  Mai toate articulaţiile care au consacrat ICR în aceşti ani sunt eliminate  şi şterse din memorie. Citită din acest unghi de vedere al reclădirii malformate a ICR, noua organigramă, ce mizează pe prezenţa direcţiilor  generale, ascunde, inabil, intenţia lui Andrei Marga de a  lichida, pe de o parte, un patrimoniu de experienţă acumulat, şi, pe de altă parte, de a permite propriei clientele partinice şi culturale să ia locul celor vinovaţi de a fi servit regimul dictatorial al lui Traian Băsescu.  Eleganţa formulărilor de sorginte comunistă este una dintre mărcile noului ICR –  epurările lui Dan Croitoru şi  Valentin Săndulescu sunt descrise, eufemistic, ca puneri la dispoziţia Ministerului de externe. Ca fost ministru de externe, chiar şi pentru un foarte scurt mandat, domnul Andrei Marga pare să fi fost influenţat de  stilistica ce a dominat  intervalul de “curăţire” al MAE, la debuturile regimului de democraţie populară.

Cultura naţională imaginată de ICR implică dublarea unor  reţele instituţionale deja existente, în numele aceleiaşi obsesii pentru specificul naţional.  Naşterea noilor centre din provinciile istorice, dincolo de  calitatea intelectuală indiscutabilă a celor care sunt desemnaţi să le conducă,  ignoră existenţa direcţiilor judeţene de cultură, ca şi pe aceea a filialelor institutelor Academiei. După cum pare să nu ia în seamă importanţa ca factor  de iradiere intelectuală a Universităţilor ce funcţionează în  oraşele evocate   în ordinul de înfiinţare. În ecuaţia voluntarismului  ICR,  detaliile sunt irelevante. Ceea ce contează este tranformarea până la nerecunoaştere a ICR, prin contaminarea sa cu misiunea  care ar fi revenit, natural, altor instituţii, de la “Uniunea Scriitorilor” la Academie ori Universitate.

Politica ICR se naşte, astfel, sub semnul rupturii motivate ideologic. Dorinţa de delimitare de trecutul diabolizat conduce la efectul secundar al coborârii în era suspiciunii stalinismului  naţional. Interviul acordat de Andrei Marga  lui Ovidiu Şimonca , în coloanele  “ Observatorului Cultural”,  relevă dimensiunea acestei involuţii. Directiva semnată de un onorabil Director General reînvie, mutatis mutandis, îndatorirea de vigilenţă comunistă.  ICR este cerberul care veghează ca integritatea istoriei naţionale să nu fie afectată. Replica lui Andrei Marga este doar în aparenţă o delimitare. Citită atent, ea este reconfirmarea viziunii pe care o întruchipează actul invocat. “ Stilistic, nu-mi aparţine această formulare. Părerea mea este că ICR este dator să observe cum este prezentată România în lucrări de mare anvergură, tratate, enciclopedii, dicţionare. Să vă dau un exemplu: în ultimii ani, s-au scris multe lucrări despre învățămîntul european, din care România lipseşte. S-au publicat lucrări cu lacune sau cu prezentări incomplete despre istoria României, spre exemplu. ICR ar trebui să semnaleze lipsurile sau interpretările eronate, iar specialiştii să intervină, pe piaţa dezbaterilor, cu un articol sau cu un studiu, cu lucrări care să corecteze sau să completeze informaţiile. Şi alte institute culturale, Institutul Francez sau Institutul Goethe, sînt preocupate de modul în care este reprezentată ţara de origine în manuale, enciclopedii, dicţionare.” Poliţie  patriotică a gândirii, ICR are datoria de a îndruma frontul istoriografic. Vocaţia de manager cultural a domnului Andrei Marga este   validată.

Politica   culturală a ICR se defineşte prin ipocrizia sa funciară. Menţinerea, declarativă,a  practicilor în ultimii ani este parte din strategia de comunicare. Tonul domnului Andrei Marga din interviul acordat” Observatorului Cultural”, pare să fie mai degrabă unul destinat liniştirii.  Se vor duce mai departe proiectele de traducere, iar relaţiile cu Mircea  Cărtărescu ori cu Vladimir Tismâneanu, ( ambii stigmatizaţi public cu complicitatea evidentă a lui Andrei Marga şi a echipei sale) sunt normale, ca între intelectuali.  Revelaţia caloriferului este explicată, iar Andrei Marga îşi asumă identitatea de apărător al clasicilor, dar şi de promotor al  literaturii contemporane.

Dincolo de suprafaţă se află realitatea unei noi abordări-  filosofia culturală a domnului Andrei Marga  este bazată pe preeminenţa ucazului. Într-un moment de sinceritate, Andrei Marga dezvăluie mecanismul  ce guvernează , acum, politica de traduceri şi de export cultural. Decizia suverană a preşedintelui ICR ia locul juriilor bugetofage din trecut.  Afirmaţia lui Andrei Marga este o autentica profesiune de credinţă, lipsită de ambiguitate.  „După părerea mea, în listă era bine să intre şi istoria, şi exegeza literară din România. Era bine să se vadă mai bine romanul românesc. Vă dau un exemplu: Eugen Simion a publicat în româneşte o carte, Tânărul Eugen Ionescu. O astfel de carte, la Paris, poate avea un mare succes. Am dat imediat dispoziţie să înceapă traducerea. Vă mai pot spune un gînd despre prezenţa României la Paris. Am văzut editurile care vor tipări traduceri. Sînt edituri prestigioase, precum Gallimard, Denoël, dar sînt şi edituri care nu sînt bine cunoscute. Se putea prospecta mai bine piaţa”.

Sub semnul acestei omnipotenţe şi omniscienţe a conducătorului ICR, noua politică a statului român se naşte, sub ochii noştri. Continuitatea cu trecutul de dinainte de 1989 nu  este surprinzătoare. În căutarea unei tradiţii a patriotismului nepătat de cosmopolitism, ICR se îndreaptă către sursele, mereu vii, ale stalinismului  naţional.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Domnule profesor,
    Din punct de vedere economic, Roamania nu conteaza in Europa si cu atat mai putin in lume. Suntem bagati in seama numai ca piata de desfacere. Cultural nu trebuie sa fim mai prezenti in biblioteci, istoria noastra ajunge atat cat este cunoscuta, iar de tradus nu trebuie sa traducem nimic inafara de ceea ce vor altii.. Daca, sa zicem, este binecunoscut si apreciat Cartarescu, atunci sa ramanem numai la el. Nu cumva sa spunem ca a existat vreun om nascut pe acest pamant care sa fi contribuit cu ceva la cultura lumii pentru ca devine imediat ridicol ( calorifer, insulina etc). Daca pomenesti cumva numele de roman sau Romania atunci esti un nationalist cu conceptii staliniste. Integrarea europeana si globalizarea chiar trebuie sa conduca la disparitia completa a unei natii si asa putin cunoscute ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Ucraina. Alinieri ideologice toxice la narațiuni (post-)sovietice

Un “amănunt” picant și toxic a tulburat grav liniștea comemorării împlinirii a 80 de ani de la masacrul din poiana Varniței, de...

U.S. and E.U. shoulder to shoulder

"Parte din strategia lui Donald Trump ținea de rezolvarea problemelor prin escaladare. Acum rezolvăm problemele coborând temperatura, prin de-escaladare, căutând un...

Invitarea Ucrainei în NATO – marea lovitură strategică a SUA în Estul Europei şi scenariul care dă fiori regimului Putin

Agitaţie mare în estul Ucrainei, de ambele părţi ale frontierei cu Rusia. Informaţii contradictorii, acuzaţii reciproce de escaladare a conflictului, masarea trupelor...

Despre protestele antivaccin, anxietatea tehnologică și tehnofobia. De ce ne este teamă de cipare (I)

Privim îngroziți la cei din jur care îmbrățișează teorii conspirative, le susțin impetuos pe rețelele de socializare, ți le aruncă în față...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.