luni, septembrie 25, 2023

Cultura română sau mineriada lichelelor?

Încă uluiţi de ceea ce s-a petrecut în această lună de guvernare USL, analiştii au numit-o “mineriada de catifea” şi “mineriadă soft”, comparativ cu ororile petrecute în iunie 1990. În realitate nu este decât o continuare a mineriadei lichelelor…

Mineriada lichelelor a fost mai degrabă întărâtată decât temperată de celebrul “Apel către lichele” al lui Gabriel Liiceanu din 1990. În timp, mineriada lichelelor şi-a arătat colţii mai ales după condamnarea comunismului de către Preşedintele Traian Băsescu – de unde şi tentativa de suspendare a acestuia. Vârfuri de lance au fost reviste de teapa “României Mari” şi, în ultimii ani, urmaşii acesteia din câteva televiziuni precum emisiunile politice ale Antenei 3.

Acum 22 de ani minerii erau îndrumaţi de securişti, spre a le devasta, către sediile partidelor istorice (PNL, între altele!), Universitatea Bucureşti, Editura Humanitas, redacţiile de ziare considerate ostile lui Iliescu etc. Mineriada lichelelor din ultima lună a avut următorul parcurs: cazul Grăjdan, rateurile penibile de la Ministerul Educaţiei (Dumitrescu, Mang, Pop), demiterea profesorului Vladimir Tismăneanu de la conducerea IICCMER, schimbarea echipei Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (doar-doar îl vor scoate basma curată în cazul de plagiat pe ex-ministrul învăţământului Ioan Mang), demiterea istoricului Dorin Dobrincu de la Arhivele Naţionale (care a deranjat mulţi dinozauri prin deschiderea arhivelor partidului comunist). Ca să enumerăm doar ceea ce se vede până acum. Însă ultima “ispravă” a guvenului Ponta-Antonescu, ordonanţa prin care schimbă statutul Institutului Cultural Român (ICR) şi cere îndepărtarea conducerii acestuia, siluieşte pur şi simplu cultura română.

…Îmi amintesc un interviu acordat TVR de domnul Andrei Pleşu undeva la începutul anului 1990 pe când era proaspăt ministru al culturii. Întrebat ce are de gând să facă în această nouă postură domnul Pleşu spunea atunci un lucru cât se poate de natural: să-i lase pe oamenii de meserie să-şi facă treaba. Asta a făcut şi Horia-Roman Patapievici, alături de Tania Radu şi de Mircea Mihăieş – dovedindu-se, probabil, cea mai performantă echipă de manageri în domeniul cultural de după 1989. Au creat condiţiile pentru a schimba miza ieftină în care vieţuise anterior Institutul Cultural Român (intitulat într-o primă fază Fundaţia Culturală Română). Nu înseamnă că echipa condusă de Augustin Buzura nu făcuse şi lucruri onorabile, dar ICR se situa atunci la o uriaşă distanţă de ceea ce erau celelalte institute culturale din UE. În doar câţiva ani, Patapievici şi echipa sa ne-au reintrodus în rândul lumii culturale occidentale: astăzi, prin ICR, putem sta fără niciun complex alături de Institutul Francez, Institutul Cervantes, Institutul Goethe etc. Nu întâmplător Horia-Roman Patapievici a devenit în foarte scurt timp vicepreşedinte (2009) apoi preşedinte (2010) al reţelei institutelor culturale europene EUNIC.

Politrucii Ponta şi Antonescu & păpuşarii din spatele lor (Voiculescu, Năstase, Hrebenciuc, Iliescu) au decis însă că nu mai e cazul. Ia să revenim noi la festivalul Cântarea României ! (ceauşist, pentru cei prea tineri, care nu ştiu). Imbecilitatea expresiei cu care începe ordonanţa de urgenţă (OUG Nr.27 din 13.06.2012) miroase din start a tămâie comunistă: “privind unele măsuri în domeniul cultural”…! Taman aşa suna orice ucaz de pe vremea lui Dej şi Ceauşescu – de unde nu-i greu de intuit că ordonanţa a fost scrisă de vreun dinozaur coleg cu Ion Iliescu.

Patapievici reconstruise din temelii o instituţie care astăzi funcţionează pe programe de finanţare (în bună parte cu bani ai partenerilor externi). A deschis instituţia spre cele patru zări, înfiinţând numeroase sucursale. Proiectele destinate comunităţilor româneşti de pretutindeni, programul de traduceri din autori români în limbi de circulaţie, programul de finanţare pentru proiecte culturale destinate mediului internaţional, programul de finanţare a editorilor străini pentru traducerea autorilor români, bursele acordate de ICR, cursurile de limba română pentru străini – iată doar câţiva vectori aduşi ICR de echipa Patapievici. Dacă se va ajunge din nou la o formulă de sorginte comunistă prin care să fie transformată într-un oficiu de stat pentru propagandă, adresându-se cu precădere acelor români (din diaspora, aşa cum se justifică în ordonanţă) care-şi închipuie că ICR ar trebui să fie un fel de Taraf TV, într-adevăr, soarta acestei instituţii este pecetluită.

Se dovedeşte din nou că socialiştii şi aşa-numita stângă românească nu au intelectuali de anvergură, cu viziune, care să-i fi tras de mânecă pe Ponta şi pe Antonescu (iar valorile liberale au sucombat demult în interiorul PNL). Aşa cum n-au găsit nici până astăzi un ministru onorabil la învăţământ după trei încercări care mai de care mai ruşinoase. Din păcate, şi prestaţia actualului Ministru al Culturii este din ce în ce mai jenantă. Căci, înaintea oricui, el era cel care trebuia să apere ICR-ul în cadrul Guvernului! Dar, aşa cum pe 22 decembrie 1989, Mircea Diaconu îndemna din balconul Comitetului Central al Partidului Comunist miile de oameni aflaţi în Piaţa Palatului să facă un culoar pentru sosirea triumfală a lui Ion Iliescu, tot astfel astăzi prin poziţionarea sa semidoctă faţă de ICR face posibilă şi participă efectiv la mineriada lichelelor…

Care vor fi paşii următori? Vor reuşi tinerii şi acei oameni de cultură responsabili şi oneşti să se coalizeze dincolo de orice simpatii politice pentru a păstra independenţa ICR? Greu de crezut că vor constitui o masă critică care să se facă auzită de autiştii USL aflaţi la putere. Mulţi, spre onoarea lor, poziţionaţi chiar anti-Patapievici în diverse împrejurări, au luat zilele acestea atitudine în favoarea ICR. După cum mulţi alţii… TAC, fiindcă deja îşi fac încălzirea pe margine pentru a se înfrupta curând prin revenirea la sistemul de împărţit pomeni şi sinecuri pe baze clientelare.

Există suficienţi martori care să dovedească faptul că ICR-ul condus de Patapievici şi echipa sa a finanţat programe şi proiecte, rareori persoane. (Precizez cu acest prilej că nu am beneficiat niciodată de nicio finanţare ori de alte avantaje personale, nici directe, nici indirecte, din partea ICR). Cu alte cuvinte, indiferent de opţiunile politice personale, au sprijinit cultura română. Profesionist. Au ajuns astfel să ne reprezinte peste graniţă, prin creaţia lor, o sumedenie de scriitori, sute de artişti etc. fără nicio legătură cu eventuala lor simpatie sau apartenenţă politică. Mai există oare oameni responsabili în interiorul USL care să gândească că este absurd să se facă acest uriaş pas înapoi al ICR prin ordonanţa care-l vizează?

Acum când au (aproape) întreaga putere intelectualii de stânga şi USL-iştii vor trebui să aleagă: fie cultura română, fie mineriada lichelelor.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Pentru „intelectualii lui Băsescu/PDL”:

    Există și o altă cale, democratică de a lupta împrotriva „restaurației”.

    Faceți campanie pentru PDL, obțineți majoritatea în Parlament și apoi așteptați să fiți puși din nou în funcții :))

    Respirați profund, nu este sfârșitul lumii. Este doar trecerea în opoziție. Este ceva firesc. În democrație, din cand în când mai stai și pe bară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marius Vasileanu
MARIUS Vasileanu este jurnalist şi profesor de istoria religiilor. Ultima carte publicată: „Recurs la generozitate. Întrebări despre limitele antropologiei creştine” (Editura Eikon, 2011).

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro