vineri, martie 29, 2024

Actualitatea lui Ioan Petru Culianu: Cei pe care zeii ii iubesc mor tineri

In urma cu doua decenii, pe campusul Universitatii din Chicago, s-a comis o crima abominabila. Toute l’eau de la mer ne suffirait pas à laver une tache de sang intellectuelle, scria Lautréamont. Cel ucis, profesorul Ioan Petru Culianu, a fost un spirit eminamente democratic, un erudit de geniu, urmas al uneia dintre marile familii intelectuale ale romanilor, cosmopolit in sensul cel mai nobil al acestui cuvint, sprijinitor statornic al pluralismului si adversar al totalitarismului, al national-securismului fascistoid. A fost un carturar din stirpea lui Hasdeu, Parvan, Iorga si Mircea Eliade. Nici azi nu stim cine l-a lichidat pe Culianu. In ceea ce ma priveste, stiu un lucru, ca la intrebarea cui prodest raspunsul nu poate fi decit unul: celor care urasc toleranta, adevarul si increderea intre oameni.

In perioada cat am lucrat la Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, am cerut (nu doar eu) sa ni puna la dispozitie documentele despre Culianu din arhivele SRI si SIE. La vremea aceea, deci in 2006, in pofida prevenitoarelor asigurari de cooperare venite din partea sefilor de-atunci ai celor doua institutii, n-am obtinut nimic. Asemeni lui Andrei Oisteanu, sper si eu ca toate informatiile legate de acest caz, fara nici o exceptie, sa fie complet de-secretizate. Apelez in acest sens la domnii George Maior si Mihai-Razvan Ungureanu.

Constatand in anii din urma o resurectie a “stilului” impertinent, virulent si resentimentar propriu mediocritatii axiofobe (si inevitabil xenofobe), a tentativelor de calomniere a celor care sunt intr-adevar devotati culturii democratice romanesti, demascat cu ani in urma de Ioan Petru Culianu, am decis sa recitesc cartea sa Pacatul impotriva spiritului. Scrieri politice, editia a II-a adaugita, Polirom, 2005. Sunt strinse astfel intr-o constructie coerenta, gratie Terezei Petrescu Culianu, articole si interviuri pe teme politico-istorice. Sa amintesc ca volumul se incheie cu textul meu “Cei pe care zeii ii iubesc mor tineri”, publicat ca necrolog pentru prietenul ucis, in revista 22 din 31 mai 1991. Este o carte pe care neo-fundamentalistii nu pot decit sa o deteste, tot asa cum urasc ratiunea, spiritul critic, autonomia individului, valorile liberale si conservatoare, moderatia, constitutionalismul. Toate aceste sunt pentru ei patologii ale modernitatii burgheze. Patria lor este de fapt ceea ce nazistii numeau Volksgemeinschaft, comunitatea tribala in care noii şamani să-şi poată exercita atributele magico-delirante.

Din articolul Patriot? reiau aici acest pasaj: “Il aud din nou pe prieten: Bine, domnule, dar de ce cobori la nivelul derbedeilor? Crezi ca-i nevoie sa-ti argumentezi cazul? Sa le scoti pe nas titlurile dumitale? Exista in Romania nenumarati oameni de bine, cu titluri de la cele mai importante institutii din lume, inteligenti, creativi, independenti. Oare ignori lucrul asta? Nu. Catusi de putin. Acesti oameni sunt prietenii mei, ii stimez, iar pentru ei as arata adevarat patriotism, spirit de sacrificiu, umilinta. Dar nu ei au inventat rationamentele absurde de mai sus, ci derbedeii. Acestora trebuie sa le raspunzi pe limba lor. M-am prefacut destul ca nu-i aud. E timpul sa ma auda si ei pe mine. Si, cu voie ori fara voie o voi face, tot mai mult si tot mai tare”. (Lumea libera, New York, 11 august 1990). Oare se pot gasi cuvinte mai actuale decat acestea atunci cand te intalnesti cu insultele grobiene si denigarile infame?

In eseul intitulat Ku-Klux-Klan Ortodox, cred ca ultimul articol romanesc al marelui istoric al religiilor, Culianu analiza legionarismul/ortodoxismul ca esafodaj ideologic al salvarii prin inlaturarea elementului “strain” din religie; alungarea elementului “strain” din tara si fondarea “Omului Nou”, ideal pe care „vestitorii” extremei drepte, spre a relua termenul lui Dinu Pillat, il impartaseau cu cei ai bolsevismului: “Ortodoxistii produc la vremea respectiva o enorma maculatura, care azi apare cu totul descreierata. Garda de Fier pleaca de la aceasta ideologie, in care introduce elemente mistice si de societate secreta. Pericolul fundamentalismului in sanul ortodoxiei nu s-a stins. Dimpotriva, azi pare mai puternic ca oricand”. (Meridian, mai-iunie 1991). Ce nu anticipa Culianu, altminteri un ganditor cu capacitati premonitorii absolut uluitoare (povestirea sa despre „Jormania libera” ramane o capodopera a literaturii politice), era resurectia radicalismului stangist, alianta greu imaginabila ce avea sa se formeze intre toti cei care detesta valorile liberalismului democratic, ceea eu numesc barocul stalino-fascist. De fapt, cum am mai spus-o, ideea de a scrie o carte despre fantasmele salvarii, despre universul mitologic al politicului in post-comunism, s-a nascut in lungile conversatii telefonice purtate cu profesorul de la Chicago, prieten de idei si de valori.

Daca nu ar fi fost victima acelui abject asasinat, Ioan Petru Culianu, cel care tinuse rubrica „Scoptophilia” in saptamanlul Lumea Libera Romaneasca de la New York, autorul unor texte politice si filosofice de imensa forta analitica si morala aparute in trimestrialul Agora, ar fi fi fost un colaborator permanent al revistei lunare Meridian (editor: Dorin Tudoran, editor asociat: Vladimir Tismaneanu, director artistic: Ion Dogar Marinescu) de la al carei prim numar se implinesc acum douazeci de ani. Mai scriau acolo: Ken Jowitt, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Michael S. Radu, Agnes Heller, Ferenc Feher, Jean-Francois Revel, N. Manolescu, Virgil Nemoianu, Daniel Chirot, Zoe Petre, Vasile Gogea, Mircea Mihaies, Adriana Babeti, Andrei Brezianu, Leonard Oprea, Matei Calinescu, Daniel Pipes, Juliana Geran Pilon, Stelian Tanase, Dan Petre, Ioan Bogdan Lefter, Liviu Cangeopol, Dan Petrescu, George Banu.

Recomand aici tulburatorul articol semnat de Andrei Oisteanu in revista 22:

http://www.revista22.ro/asasinarea-lui-culianu-dup259-20-de-ani-10579.html

Recomand superba, rascolitoarea carte Ultimul Culianu de H.-R. Patapievici:

http://www.humanitas.ro/humanitas/ultimul-culianu

precum si documentata analiza:

http://theophylepoliteia.wordpress.com/2011/05/21/in-memoriam-ioan-petru-culianu/

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Un colos al istoriei religiilor, probabil si posibil dandu-i cu flit lui Eliade in multe dintre aspecte. Promitea enorm. Dupa cum mentionati si in articol, capacitatile sale premonotorii erau uluitoare si probabil deranjante pentru Securitate, acea institutie de o „idiotenie epocala”.

    Sunt extrem de interesante (si actuale) scrierile lui Culianu, personal il gasesc autorul preferat, laolalta cu Huxley sau Castañeda, ocazional caietele Equinox.

    Deunazi reciteam „Calatorii in lumea de dincolo” si mi-este extrem de ciuda ca nu pot imprumuta sau cumpara si alte carti ale sale (sunt rezident in Spania si majoritatea editurilor romanesti nu fac trimiteri peste hotare).

  2. Subiectul m-a interesat, dar mai mult din punct de vedere poliţienesc.
    Tocmai fiindcă moartea e atât de inexplicabilă.

    Nu ştiu prea bine contextul din 1991 – la vârsta aceea habar nu aveam de politică. Dar ştiu că partidul lui Iliescu a câştigat destul de lejer.
    Totuşi erau suficienţi nemulţumiţi – şi înăuntrul şi în afara ţării. Nu era singurul intelectual care scria contra noii puteri. Scrierile lui Patapievici, de exemplu – cele cu omuleţii patibulari – sunt destul de violente – şi totuşi el e bine-mersi. Prin ce s-a făcut remarcat Culianu?

    E drept că de la Barbu Catargiu încoace nu prea am avut asasinate politice – cu excepţia legionarilor, ba ei omorau reprezentanţii puterii, ba guvernanţii mai omorau din ei.

    Dar nu cred că poate fi vorba de ideologie aici – la urma urmei suntem conduşi de o elită cleptocrată şi transpartinică.
    De asta nu am înţeles de ce a fost considerat atât de nociv cât să fie eliminat.

    • Este o istorie lunga, sunt fortat sa fiu foarte succint. Ioan Petru Culianu a fost vazut de multi drept succesorul lui Mircea Eliade. Avea un spirit independent, scria foarte percutant pe teme extrem de diverse. Era monarhist, democrat, umanist, anticomunist si antifascist. Indepartarea sa de fostul maestru, in special textele critice privind tineretea lui Eliade, i-au infuriat pe nostalgicii verzi. Textele despre deturnarea revolutiei din decembrie 1989, aluziile extrem de transparente la omniprezenta si omnipotenta aparent defunctei securitati, au facut din el o posibila tinta pentru o actiune de tip ultranationalist-securist. Este doar o ipoteza, va rog sa o luati ca atare.
      De ce el si nu altcineva? Tocmai pentru ca era influent fara a fi unul dintre cei mai activi critici ai noii puteri. Scrierile politice nu erau principala sa preocupare, deci nu se putea stabili imediat o legatura cauza-efect intre activitatea sa si lichidarea sa. Scria despre magie si ocultism, se puteau usor lansa conjecturi in acea directie. Era lovit el, intelegeau toti ceilalti, „se linisteau” (amintesc in text de revistele „Agora” si „Meridian” conduse de Dorin Tudoran(are un text revelator pe subiectul Culianu in „Observator Cultural”). Va sugerez sa cititi superba carte a lui H.-R. Patapievici despre „Ultimul Culianu).

      • Nu ma pricep prea bine la sistemul guvernamental in SUA, dar totusi nu pot sa nu ma intreb: organizatiile guvernamentale din SUA nu au cercetat crima? Nu era acest domn cetatean american? Chiar nu s-a gasit nicio pista? Din cate am citit a fost ucis cu glont, in baia universitatii la care activa si lasat acolo…

        • Va sugerez sa cititi cartea lui Ted Anton despre acest caz tragic, a aparut si in traducere romaneasca. Ioan Petru Culianu a fost impuscat in cap intr-o cabina din acea baie din cladirea unde isi avea biroul si unde isi tinea cursurile, Divinity School. A urmat o lunga si complicata ancheta de politie, s-a scris in „New York Times” si, evident, in „Chicago Tribune”. S-au urmat numeroase piste, politice si non-politice. S-au formulat multe ipoteze. Pana in prezent, nu avem un raspuns.

          • Cazul a fost inchis/clasat de politia americana?

            Nu pot sa cred ca au disparut toate indicile – trebuie sa fie un glont/o urma a armei folosite/o directie de unde s-a tras, depistarea armei, a celui care a vandut-o, a celui care a cumparat-o, etc… Nu pot sa cred ca se rupe asa usor un fir care curge si care a adus la moartea unui om.

            • Nu cred ca a fost clasat. Daca cititi cartea lui Ted Anton gasiti detalii extrem de relevante. A existat si un segment pe una din emisiunile televiziunilor de varf acum vreo zece ani. Chestiunea este daca originea crimei (planificarea ei) a fost in Statele Unite ori altundeva…

      • PERGAMENTUL DIAFAN: si totusi, de ce nimeni nu prezinta o explicatie (plauzibila!) despre scenariul premonitoriu publicat de Culianu INAINTE DE DEC ’89, despre ceea ce avea sa urmeze cateva luni mai traziu in Jormania/Romania (lovilutia, teroristii, etc.). Mie mi se pare ocultarea acestei ‘viziuni’ a lui Culianu, mai urgent si interesant de destramat chiar decat moartea sa (si foarte probabil, strans legate). Aici. cred ca toate teorille conspirationniste au sanse de validitate.

  3. Un asasinat profesionist, aproape perfect s-ar putea spune.
    S-au emis doua ipoteze majore, incurajate indirect si in articolul de mai sus – (1) un asasinat ordonat de legionari (”nostalgicii verzi”) si (2) un asasinat ”de tip ultranationalist-securist”.
    Ambele ipoteze sunt fortate si – privite prin prisma timpului scurs de atunci – mai degraba puerile. Au fost formulate (si in mod surprinzator agreate fara dezbatere si comentarii) la inceputul anilor 90, adica intr-o perioada in care orice acuza (oricat de neverosimila si de nerusinata) putea sa aiba trecere (de exemplu ”Coposu care s-a intors de la Paris”, ”Liiceanu si Blandiana care au imbracat camasa verde in Piata Universitatii”, ”securisto/teroristii lui Ceausescu fac macel si pun in pericol revolutia”, etc…).
    S-a apelat, oarecum in graba, la ”sperietoarele de servici”, foarte generic formulate: ”legionarii” si ”securitatea”, demonii imaginarului colectiv de atunci.

    Dupa douazeci de ani teoriile acestea chiar nu mai sunt suficiente.

    Altfel, e frumos sa scriem articole comemorative (bune de altfel), ocolind cu gratie moartea socanta, neobisnuita si complet izolata ca tipologie a lui Ioan Petru Culianu.

    • Ati observat, banuiesc, ca in textul meu trimit la articolul lui Andrei Oisteanu din revista „22” si la cartea lui H.-R. Patapievici despre „Ultimul Culianu”. Luni va avea loc un simpozion despre I. P. Culianu la ICR. Intr-un raspuns anterior aminteam cartea lui Ted Anton „Eros, Magic, and the Murder of Professor Culianu”, neindoios cea mai profunda analiza, pana astazi, a acelui omor atat de enigmatic (si, cum spuneti, atipic). N-am facut decat sa reamintesc ipotezele dominante din anii cand subiectul era „fierbinte”. S-a vorbit si de o posibila legatura in lumea vrajioreasca, studiata de Culianu, ipoteza care a cazut repede. De un omor ritualic, de planurile sale de casatorie si eventuala convertire religioasa. Din nou, nu a reiesit nimic credibil, din cate stiu (de la Ted Anton si nu doar de la el). Am trimis, in interventia anterioara, la textul lui Dorin Tudoran din „Observator Cultural”. Am mentionat contributiile lui I. P. Culianu din „Agora” si „Lumea Libera”, inclusiv eseul-povestire cat se poate de premonitoriu despre Jormania. In ce ma priveste, am tinut sa luminez, cu admiratie si respect, dimensiunea de ganditor politic a celui ucis acum douazeci de ani. Despre opera sa de istoric al religiilor, de interpret al gnosticismului, au scris si scriu cei care sunt sunt specializati in aceste domenii.

      • Da, s-au scris multe – ipotezele cu omorul ritualic, cu vrajitoria si cu convertirea religioasa nasc si ele la randul lor zambete. Sau rivalitatile din universitate, etc … come on, let’s be serious.

        A fost un atentat „profesionist” (brr … cum suna!) si executat la o comanda foarte precisa.

        A fost o miscare mai degraba pragmatica, rece decat una simbolica sau emotionala. Calculul – probabil politic – care a generat ordinul, precum si autorul sau vor reiesi la un moment dat, dar nu in mai putin de 20-30 de ani de acum.

        • Probabil ca stiti ca in lunile dinaintea crimei au avut loc doua (din cate tin minte) spargeri la locuinta lui Culianu. Au fost atacate computerul, documentele salvate. El insusi mi-a povesti despre aceste „incidente”. A anuntat politia, infracotrii n-au fost gasiti. O ipoteza este ca, accidental, haphazardly, Culianu, cu a sa inteligenta asociativ-anticipativa formidabila, ajunsese sa intuiasca lucruri ce nu trebuia cunoscute. Dar vedeti, incep sa intru si eu in ametitoarea „gradina a potecilor ce se bifurca” (Borges). Din cate stiu, in septembrie, Calin Andrei Mihailescu va organiza un colocviu in Canada, la universitatea unde preda, despre Culianu si mostenirea sa intelectuala. N-am mentionat, desi ar fi trebuit, romanul lui Norman Manea, „Vizuina”. Nu l-am citit inca, dar am citit lucruri interesante despre el. Multumiri pentru comentarii.

          • Culianu demonstrase din plin inca din 1986, in Pergamentul diafan, ca era capabil sa „vada” cu mult timp inainte, premonitoriu zicem noi acum, evenimente la care altii (KGB, CIA, …) lucrau de zor pentru a le ‘implementa’.
            De ce am crede ca IP Culianu se oprise din a analiza si a pune cap la cap semne astfel incat sa continue sirul „premonitiilor” sale? Personal cred, bineinteles fara a sti, ca de aici i s-a tras, din capacitatea sa (slujita, se pare, si de o metoda stiintifica propriu-zisa) de a „vedea” „tomorrow’s news”…

  4. Dincolo de aprecierile reverentioase la adresa unui gigant imaculat victima a irationalului,
    autorul articolului efectueaza unele generalizari acuzatoare in directia crestin-democratiei pe care o identifica cu extremismul fascist si xenofob.
    Prin aceasta se alimenteaza primul razboi rece al bisericii catolice impotriva estului eretic denumit si ortodox in care arabi, evrei aveau acelasi drepturi cu ceilati oameni.
    Se mai alimenteaza curentul aniti-democratic din tara care dupa 89 a demolat incercarea lui Corneliu Coposu de a construi un stat de drept si de a implementa o democratie adevarat, nu cea
    „ORIGINALA” a lui Iliescu Ion.
    Ceea ce se intimpla azi in ROmania este tocmai rezultatul victoriei absolute a fortelor fascisto-comuniste si a noii imparteli a lumii intre rusi si americani si nu tine cont de logica eleemntara sau valorile democratice.

    • Va asigur ca nu este sub nicio forma intentia mea sa identific crestin-democratia cu extremismul fascist si xenofob. Daca intrati pe blogul meu veti constata ca promovez cartile domnilor Theodor Baconschi si Mihail Neamtu aparute in colectia de gandire crestin-democrata a Editurii Curtea Veche. In scrierile mele am citat intotdeauna cu pretuire actiunea politica a regretatului Corneliu Coposu, de care am fost apropiat. Am definit pozitia sa drept nationalism civic-liberal (conceptul este prezent in litaratura de specialitate), ori, poate mai exact, cu cuvintele sale, patriotism luminat, deci opus oricarui exclusivism etnic, social ori religios.

      Cand a fost vandalizata placa memoriala de pa casa in care a locuit Corneliu Coposu, am fost printe primii (si nu foarte multii) care au protestat public. IICCMER colaboreaza indeaproape cu Fundatia „Corneliu Coposu” si cu Fundatia „Ioan Barbus”. Din punctul meu de vedere, fundamentalismul religios neaga esenta toleranta a spiritului iudeo-crestin.

      • Regretabil ca nu au fost si alti care sa ia atitudine asa cum ati actionat dumneavoastra impotriva manifestarilor extremiste.

        Unii oameni cred ca tendinta de a indentifica tot ce este legat de o credinta sau alta cu extremism exista.

        Altii cred ca in fond nimic nu s-a schimbat dupa 89, rolul dictatorial al partidului unic a fost inlocuit de dictaturi mai mici judetene sau regionale la care ulterior s-a adaogat dictatura partidelor si cea a economiei de piata.
        Atit partidul unic cit si cel care l-au inlocuit sunt la fel de lacomi in a controla masele.
        Ei nu vor nici un fel de opozitiie, nici concurenta si vor sa fie singurii vezi venerati de muritorii de rind clineti feudali pe care ii tin in viata sau iii distrug.

        Daca inainte de 89 partidul nu vroia nic o urma de credinta in sufletul oamenilor, acum noile partide nedemocratice, mafiile locale si economia de piata vrea acelasi lucru sa ie venerate.
        Nimeni nu suporta pluralismul.
        Toti vor distrugerea concurentului: atentie Iliescu a statutat aceasta in timpul primelor alegeri prezidentiale.

        De exemplu unele reclame pun in postura de bataie de juc pe Mos Craciun care este inlocuit in mitologia societatii de consum de cite o firma care aduce cadouri,
        Nu mai avem nevoie de vechile simboluri intrucit societatea nou aduce altele.

        In aceste conditii este apar reactii diverse multe pline de panica ale celor care gindesc diferit si care sunt minoritari.

        Toate aceste isi sau cauza in graba cu care cei care au o parte din putere mai mare sau mai mica sa vrea mai multa si mai multa pina la puterea absoluta si cu cit au mai mult aputere cu atit vor sa schimbe totul mai repede si mai repede si sa scrie in sitorie numele lor.
        Unde gresesc acestia este in a nu lasa elemente fenomene naturale sa se manifeste si sa produca schimbari.

        Strainii cu care am vorbit spun ca Romania este laborator de aplicare a principiului „lucru facut de mintuiala”
        Am explicat ca istoria de dupa 89 este a lucrului facut de mintuiala, sub pretextul mintuirii nemului inaugurat de Frontul Salvarii Nationale, urmat de partide care au salvat si salveaza tara etc.
        La aceasta salvare participa si investitori localnici si straini care vor sa salveze economia dar toit ce fac sunt lucruri de mintuiala.

  5. ” ametitoarea “gradina a potecilor ce se bifurca” ”

    Poate cea mai convingatoare pista.

    Explicatia politica are hibele ei. Inteligenta / eruditia nu implica neaparat posibilitatea de a modifica scorul elctoral. Baza electorala a stangii – de fapt majoritatea electoratului – nu prea pare usor de influentat de un expert in demonii Renasterii.
    In plus, chiar in cartea de la Polirom se admite ca puterea iesise destul de sifonata dupa mineriade.
    Si cum si-ar permis o tara prapadita ca a noastra sa se apuce de asasinate politice pe teritoriu american? Fara o miza super-consistenta?

    Explicatia ideologica nu se asorteaza cu profesionalismul executiei. Nu-mi vine sa cred ca vreo cativa suparati au strans bani pentru o executie impecabila ce a bagat FBI-ul in corzi.

    • Intrebarile Dvs sunt pefect legitime. Dupa crima de-acum 20 de ani, am vorbit cu Monica Lovinescu care se intreba si ea: „De ce tocmai Culianu?” „De ce acum?” Maximum ce putem face, cu datele pe care le avem, este sa avansam unele conjecturi, ipoteze, mai mult sau mai putin plauzibile. La un moment dat, din cate stiu de la Ted Anton, FBI-il s-a aflat pe o pista indicata de un „psychic”. Culianu avea un mare interes pentru ezoterism, pentru lumea invizibila a societatilor secrete (ca si Eco). Dar Eco traieste (si scrie carti extrem de interesante, uneori foarte controversate), Culianu e mort…

  6. Culianu a fost un ilustru continuator al lui Eliade in istoria religiilor, iar adversarii care i-au adus moartea ar fi trebuit cautati in randurile celor care doreau pastrarea cu orice pret a monopolului asupra anumitor mituri religioase, datorita legaturii indisolubile dintre acestea si miturile politice (printre altele, Culianu a postulat ca toate popoarele sunt capabile de mituri).

    Cunoscandu-i forta ideilor, cu posibil impact demolator, savantul a fost strict supravegheat (un singur Eliade era de ajuns!). Nu se poate nega interesul fostei Securitati fata de opera lui Culianu, dar cu siguranta securistii romani nu aveau acces direct asupra acestui „obiect” de cercetare, si nici logistica necesara (si probabil ca nici dosarele cele mai voluminoase nu ei le aveau!).

    Se pare ca ucigasul era un bun cunoscator al obiceiurilor lui Culianu si al locului unde si-a savarsit abominabila-i crima (in grupul sanitar al facultatii, intr-o pauza a profesorului). In 1991, pentru noile servicii de informatii ale Romaniei post-revolutionare Culianu nu mai era o tinta, pentru ca incetase de a mai fi o miza ideologica. Operele Tovarasului fusesera aruncate de la balconul CC in Piata Revolutiei si, de aici, direct in cosurile de gunoi ale Istoriei. Dimpotriva, mama Romania isi chema acasa toti fii surghiuniti de regimul dictatorului Ceausescu.

    Cat priveste episodul presupusei „distantari” de Eliade se pare ca a fost o miscare tactica a filosofului, pentru a i se ingadui acesul la catedra si cercetare si a-si proteja, in acest fel, opera. Oricum, disparitia prematura si nenaturala a lui Culianu a fost o drama imensa pentru poporul roman, careia i-a apartinut, cat si pentru intreaga comunitate stiintifica internationala. Geniul tutelar al lui Culianu s-a adaugat celor care lumineaza calea Romanilor si nu numai, intru credinta, speranta si dragoste.

    Un culianofil

  7. Disparitia lui Ceausescu in Decembrie 1989 nu inseamna si disparitia asasinatelor politice girate de Romania prin mafioti din structurile de putere de dinainte de 1989. Ori, iertati-ma….in fosta Securitate (rebotezata SRI), in fostul DIE (rebotezat SIE), in Armata…au ramas la conducere foarte multi ani tovarasi de nadejde ai lui Ceausescu. Tovarasi care, printre altele, si-au adus contributia patriotica in a-i oferi lui Carlos Sacalul gazduire si sprijin logistic deplin. Tovarasi care, sa ne aducem aminte, au avut in catarea pustii multe persoane incomode, inclusiv din cadrul postului de radio Europa Libera.

    S’atunci…oricat ar fi de abracadabranta (insa, pana la urma LEGITIMA!) teoria unei cpnspiratii securisto-legionare, impotriva lui Culianu, eu cred ca ea ramane in picioare!

    Ba mai mult, posibilitatea ca asasinul sa fi venit chiar din Romania, sa-si „fi facut treaba”…dupa care sa se fi imbarcat cu viteza maxima in avion….via Bucuresti!
    Este si una din explicatiile pentru care NU A FOST PRINS!

    Ce parere aveti?

    PS O pista interesanta va pot oferi (desi ma indoiesc ca o vor face…) Mihai Caraman (director SIE la acea vreme, adica 1990-1992) si Virgil Magureanu (născut Imre Asztalos), zis si „Sarpele cu Ochelari”, fost director SRI intre 1990-1997!

    Succes!

    • Securismul este prin origine comunistoid, prin metamorfoza fascistoid. Este o sinteza perversa a celor doua patologii. Acest lucru a fost diagnosticat de Ioan Petru Culianu si, probabil, nu i-a fost iertat.

    • „Jormania libera” a aparut in revista trimestriala „Agora”, condusa de Dorin Tudoran, Vol. 3, No. 2, iulie 1990, pp. 215-219. Textul este inclus in volumul „Pacatul impotriva spiritului”, Ed. Polirom, 2005, pp. 32-36. In acelasi volum sunt incluse interviul acordat de Ioan Petru Culianu Gabrielei Adamesteanu si articolul lui Dorin Tudoran, „Rinoceri Jormanezi?”

      • After all, Vladimir, de ce aceasta silenzio stampa in jurul lucrarii lui Larry Watts, „With Friends Like This…”? (http://www.youtube.com/watch?v=yfBnd2Ut-nc) Din ce am citit pana acum despre ea, pare o carte fascinanta, care pune in cu totul alta lumina ceea ce credeam noi ca stim despre meandrele Romaniei ceausiste. Ce crezi, Vladimir, merita sa cheltuiesc cei peste 500 K lei vechi pentru a o adauga listei de lecturi obligatorii?

        • Fiecare isi alege lecturile, obligatorii sau nu, in functie de prioritati si interese de cunoastere personale. N-am citit cartea lui LW, deci nu ma pot pronunta. Ce parere aveti despre cartea lui Peter Siani-Davies „Revolutia romana”? Ori despre lucrarile lui Catherine Durandin, Nestor Ratesh,Grigore Cartianu, fiecare cu o perspectiva originala? Orice noua contributie este salutara cata vreme nu cade in speculatii senzationaliste si opereaza cu ipoteze sobre, riguroase, verificabile empric, utlizand o metodologie si o abordare sine ira et studio. Nu stiu daca aceasta carte de LW a aparut in engleza. As fi curios ce au de spus specialistii (istorici, politologi, sociologi).

          • Incep cu sfarsitul: „As fi curios ce au de spus specialistii (istorici, politologi, sociologi).”. Si eu si ma enerveaza ca acesta carte pare sa fie victima unei conjuratii a tacerii, din care nici macar o eventuala critica sau parere negativa nu este lasata sa razbeasca.
            Oricum, cartea lui Larry Watts nu este despre evenimentele din decembrie ’89, deci „apples and oranges…”
            Now, spre rusinea mea, nu am citit lucrarile mentionate, cu o exceptie de care imi este si mai rusine din motive care ar trebui sa fie evidente, si anume Gh. Cartianu. Fara nici o emfaza personala si cu toata seriozitatea, cred ca cea mai buna carte despre dec ’89 urmeaza sa o scriu eu, cu observatii personale si inedite „din teren”.
            Ramane insa intrebarea: de ce nu se vorebeste nimic despre cartea lui Watts?

  8. Ma intreb doar daca la cele cateva linkuri cu care va incheiati articolul, nu ati putea adauga si unul spre interviul pe care il mentionati aparut in revista 22…
    Dincolo de curiozitatea mea personala (si probabil si a altora), cred ca e important ca un astfel de document sa fie accesibil pentru toti cei care vor sa stie despre ce nu se mai vorbeste…
    Aveam 2 ani la Revolutie – evident, nu tin minte nimic, iar ce stiu, sunt fragmente de povesti si imagini. Tot citind despre ce s-a intamplat atunci, si tot citind si articolele dvs, ma simt tot mai mult tradata, desi, ar putea-o spune multi, nu prea am de ce. Si totusi, de mai mult de 20 de ani deja, parca traim intr-un fel de amnezie traumatica.
    De asta cred ca dincolo de a ne cunoaste trecutul, e important sa fim constienti – de trecut si in prezent. (ca acel awareness oriental, poate?) Si de asta cred ca un interviu ca acela din 22 e esential.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro