Implicarea femeilor în antreprenoriat se măsoară în România oficial printr-un singur indicator: participarea în acționariatul unei companii, publicat de ONRC – Oficiul Național al Registrului Comerțului. Indicatorul arată că la finele lunii august procentul de femei în afaceri era de aproape 37% din totalul firmelor. Atât. Alte date sunt sporadic publicate de către agenții internaționale unde România raportează sau nu informații, sau entități private care sunt implicate în acest domeniu.
Practic, dincolo de prezența, în anumite cazuri doar formală, în acționariat, în România implicarea femeilor în afaceri nu este activ urmărită. Mai mult, subiectul nu se află în atribuțiile vreunui Minister, ci tangențial în agenda Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse, care se subordonează Ministerului Muncii și Protecției Sociale sau în agenda Ministerului Economiei, unde un proiect dedicat Femeii Manager a rămas anul acesta fără buget. Un pas mai departe ar fi să urmărim și diferențele de gen, care acum nu sunt măsurate și evaluate în mod regulat în baza unor indicatori statistici agregați. În consecință, nici nu se pot lua măsuri pentru reducerea acestor decalaje, și în final pentru creșterea participării femeilor în afaceri.
Conform GEDI Female Entrepreneur Index (FEI), România ocupa poziția 33 în 2015 din 77 de state evaluate, cu un scor de 49,4 din maximum 100. Mai puțin relevant anul, însă așa ajungem și la LinkedIn și la cum măsoară implicarea femeilor în afaceri. Astfel, pentru a reuși în afaceri, femeile, cât și bărbații, au nevoie de un cadru general de afaceri prietenos și educație. În cazul femeilor, implicarea semnificativ mai mare față de bărbați în îngrijirea familiei atrage o serie de bariere în creșterea implicării în activități economice, în comunități, extinderea rețelei de cunoștințe (networking). Și asta pentru că rețeaua de cunoștințe este critică pentru antreprenori, în special femei. Antreprenorii care au mai multe persoane în jurul lor sunt de succes, identifică mai multe oportunități de afaceri viabile și accesează mai ușor diversele resurse.
FEI măsoară, printre altele:
Practic, contul de LinkedIn este relevant și chiar urmărit. Este un indicator al interesului către afaceri, către extinderea rețelei de cunoștințe și antreprenori. În România peste 3 milioane de oameni au cont pe această rețea profesională, cu o medie de 57% bărbați și 43% femei. Astfel, putem spune că avem 1,3 miloane femei cu cont în rețeaua LinkedIn, din cele 51,1% câte sunt din totalul populației în 2018, echivalentul a 9,97 de milioane. Conform Eurostat, însă România este în topul țărilor cu cele mai puține femei integrate pe piața muncii. Poate și din lipsă de date ne situăm acolo, conform analizei ”Femeile pe piața forței de muncă”.
Conform unei analize a Grupului de inițiativă în politici publice VERTIK în rândul a peste 20 de indici internaționali privind inițiativa și implicarea economică, prezența în acționariat este unul dintre cei aproape 40 de indicatori care măsoară, în primă instanță, implicarea femeilor, dar și decalajele de gen. Acești indicatori ai comunității internaționale sunt grupați în 13 categorii pentru a măsura gradul de inițiativă și implicare economică a femeilor: de la cadrul general de afaceri, atitudinea față de femeile active sau dacă există discriminare, educație, încredere și stimă de sine, dorința de a risca, până la accesul la alți entreprenori, influența în comunitate, roluri de conducere, independență financiară și acces la resurse.
Conform aceleiași analize, în România, se estimează decalaje dintre femei și bărbați în următoarele domenii:
- promovarea femeilor de carieră în poziții de decizie în politică, management și administrație;
- rata de ocupare în câmpul muncii;
- plată și salarizare egală pentru muncă;
- acces la finanțare pentru start-up-urile cu acționariat feminin;
- reintegrarea profesională a femeilor din mediul rural.
Nu avem, însă, date oficiale, măsurate frecvent, pentru a înțelege situația și pentru a plasa perspectiva de gen în centrul procesului de elaborare a politicilor, inclusiv în planificarea bugetară. Un set de indicatori statistici agregați naționali ar permite integrarea perspectivei drepturilor femeilor și egalității de șanse în procesele de elaborare a politicilor publice și ar asigura reprezentarea femeilor la toate nivelurile procesului decizional politic.
Când măsurăm egalitatea de gen sau, din altă perspectivă, decalajele de gen, revenim la 3 indici internaționali care plasează România la zeci de ani diferență față de cele mai avansate țări din Europa sau chiar față de media Uniunii Europene. I-am abordat amplu în editorialul anterior (LINK)
- Impactul pandemiei COVID-19 asupra participării femeilor în muncă, antreprenoriat și managementul afacerilor, Incluziunea financiară a femeilor, precum și rata de înrolare în cadrul educației terțiare, Ecosistemul antreprenorial și ușurința derulării afacerilor.
- Am fost întrebată recent dacă ar fi să recomand o singură acțiune care să determine o femeie să devină antreprenoare – care ar fi aceea. Am spus că prima dată ar trebui să devină investitor în alte companii, fie listate la bursă unde ar avea un rol pasiv, fie în companii la început de drum sau în creștere, dar alături de alți fondatori. Doar așa ar putea avea o perspectivă completă asupra ceea ce înseamnă o afacere, dacă i se potrivește și dacă poate fi aceasta noua ei viață.
Doamna Serban apreciez tenacitatea cu care pledați cauza femeilor, sper ca si soțul dvs.
Daca in România femeile reprezinta 37% in mediul de afaceri asta este un mare câștig. Sper sa fie adevărat. Stam probabil pe locul I pe glob.
Ma tem ca in cele 37% sunt soțiile, fiicele, mamele si mătușile (Tamara et al) si chiar bonele marilor bărbați de stat romani.
Presupun ca la cei mai multi dintre cei 63% barbati afaceristi se afla in spatele sau alaturi de ei cel putin o femeie, sotie, mama, fiica, amanta sau doar secretara ori prietena. Exista unele domenii importante social care sunt aproape exclusiv feminine: invatamant de toate gradele, cercetare stiintifica, medicina, dentistica, farmacie, asistenta medicala, asistenta sociala, igiena, alimentatie, comert si altele.
Pe de alta parte, aceasta cautare a diferentelor intr-o societate care in ansamblul sau nu prea face diferente de sex, rasa, religie etc. inseamna o tendinta de discriminare pe care o manifesta persoana, poate subconstient sau poate interesat. Observam ca in democratica SUA discriminarea alba este inlocuita cu discriminarea neagra, la fel si in alte privinte. Sper sa nu ajungem pana acolo…
Deci dupa aceasta conceptie, ar putea si barbatii sa se planga de discriminare?