vineri, martie 29, 2024

Cum a fost omorât Tudor Vladimirescu și cine l-a trădat? Interviu cu istoricul Tudor Dinu

După volumul despre Mihai Viteazul și cele trei volume impresionante despre fanarioti, Tudor Dinu revine cu un noua lucrare, una despre mișcarea eteristă în Țările Române și Tudor Vladimirescu, la fel de impresionantă. Este prima monografie apărută vreodată despre revoluția greacă de pe teritoriul Principatelor, o carte bogată în informații și interpretări, cu foarte multe ilustrații și care uimește prin claritatea expunerii. Este o carte echilibrată, care vine cu o nouă viziune asupra miscării revoluționare a Eteriei pe teritoriul românesc, ieșind din romantismul cu care era privită Eteria in istoriografia grecească.

Lucian Popescu: Cred că noi nu luăm astăzi foarte în serios influența grecească în cultura noastră, în civilizație, în felul nostru comun de a fi. De ce credeți că acest secol al 18-lea, secol în care Grecia a exercitat o influență atât de puternică asupra Principatelor, e cumva trecut cu vederea în zilele noastre? Avem o mulțime de denumiri grecești, aici în București, de pildă suntem aproape de strada Eforie.

Tudor Dinu: Aș spune că acest lucru se datorează schimbării pe care au cunoscut-o Țările române după 1821, după perioada fanariotă. Grecii au adus cu ei nu numai marea cultură antică din care s-au adăpat românii prin intermediul Academiei grecești de la Sfântul Sava, care se afla la o aruncătură de băț de sediul dumneavoastră, acolo unde se unde se află acum statuile fondatorilor învățământului românesc. Deci nu au adus numai cultura antică greacă pe care boierii noștri o descoperă atunci, ci a adus și influența otomană. Au transformat Țările Române într-un spațiu otoman creștin, iar odată cu pătrunderea influenței occidentale, această epocă a fost repudiată pe de-a-ntregul. A fost repudiată pe de-a-ntregul într-o  perioadă în care era necesar să fie repudiată pentru a face loc culturii franceze și occidentalizării noastre. Și a fost repudiată din varii motive, mai târziu, când nu mai era nevoie.

Personal, consider că și influența slavonă și influența greacă asupra culturii române au fost extrem de benefice. Pentru că ne-au creat o cultură mult mai bogată și mai diversă. Gândiți-vă, noi suntem purtătorii limbii și culturii latine. Am suferit apoi o influență slavonă, după care una greacă și una turco-otomană. Pentru ca, în cele din urmă, de la 1821 încolo, să intrăm pe orbita occidentalizării. Avem astfel o limbă extrem de bogată, cu foarte multe sinonime, cu paliere lingvistice  de origini diferite. De ce s-a ocultat mai târziu influența fanariotă în perioada comunistă  e ușor de spus, aceea fusese o epocă în care poporul român nu se „auto-determina”. Țările noastre erau conduse de străini. Era firesc că epoca aceea să nu fie acceptată de comuniști.

Lucian Popescu: Cum de s-au gândit cei din Eteria că tocmai în  Principatele Române pot să pornească această revoluție a lor? Care erau rațiunile, motivele, pe ce se bazau?

Tudor Dinu: Să  spunem întâi  că Eteria a fost o organizație secretă creată în 1814 la Odesa, ai cărei membri trebuiau să fie greci – teoretic, pentru că au fost și români, după  cum vom vedea – care își propunea eliberarea de sub dominația otomană. Activitatea Eteriei în Țările române este firească, întrucât Țările române erau singurele zone conduse, guvernate de conaționalii lor, de greci, începând din 1711 Moldova și din 1715 în Țara Românească. Pe tronurile principatelor se aflau domni greci. Și mai exista un element foarte important, pe teritoriul principatelor nu exista populație otomană, nu existau musulmani, cu foarte puține excepții – un secretar al domnului, câțiva polițiști numiți beșlii și o fanfară. Și tot pe teritoriul țărilor române nu puteau, în epoca de la 1821, pătrunde trupele turcești decât în urma unui acord al Rusiei, puterea protectoare a Țărilor Române, după Pacea de la  Kuciuk-Kainargi din 1774.
Erau reunite ca atare toate premizele pentru ca Bucureștiul și Iașul să se transforme în focare de intrigi, de activitate revoluționară. 

Lucian Popescu: Folosiți în carte sintagma „jocuri ale amăgirii” când vorbiți de presupusa intervenție rusă în favoarea Eteriei. Chiar credeau cei din Eterie că rușii  s-ar putea implica să să-i ajute împotriva otomanilor? Sau era o pură minciuna a conducătorilor Eteriei?

Tudor Dinu: Rușii purtaseră mai multe războaie împotriva Imperiului Otoman. Dorința lor era aceea de a ajunge la strâmtori, de a ajunge la Mediterana. Știți, înainte de revoluție, lucrurile se încheiaseră tragic pentru Țările Române, cu anexarea Basarabiei. Românii însă n-aveau, pare-se, suficientă distanță istorică astfel încât să înțeleagă că prin anexare a Basarabiei, conaționalii lor și-au pierdut o mare parte din drepturile pe care le aveau. Rușii continuau să exercite un fel de magnetism, aveau agenți în teritoriu, agenți de propagandă, reușiseră să-și atragă de partea lor mai mulți boieri. Și, în primul rând, nu exista nicio altă speranță, nicio altă forță care să contribuie la eliberarea creștinilor din Balcani. Mai ales că să nu uităm că în anul 1815 se înființase Sfânta Alianță în scopul menținerii statu quo-ului teritorial. Ce e foarte important este că conducătorul Eteriei, Alexandru Ipsilanti, știa că rușii nu aveau să ajute. El fusese la țar, într-o  audiență personală, și nu fusese ascultat. Discutase cu ministrul grec de externe al țarului, Ioanis Capodistrias, ulterior, primul șef de stat al Greciei libere care-i spusese că nu sunt reunite premizele pentru un ajutor rusesc. Chiar în momentul în care Ipsilanti trece Prutul și începe eliberarea, țarul se afla la Laibach, astăzi Lubliana,  la un consiliu al Sfintei Alianțe care discuta tocmai reprimarea unor revolte în spațiul italian și spaniol. Ca atare, am putea spune că grecii se folosesc doar de  această amăgire rusească și se aruncă în gol, încearcă marea cu degetul.

Și chiar nu aveau niciun fel de speranță,  chiar au folosit asta doar într-un mod propagandistic? Adică în momentul în care țarul a dezavuat mișcarea eterista, a existat o surprindere a a tuturor, inclusiv a lui Tudor Vladimirescu…

Eteria era o organizație de tip masonic, să zicem, la care informațiile de bază ajungeau numai la vârful extrem al acestei piramide. Ca atare, Alexandru Ipsilanti și câțiva colaboratori ai lui erau singurii care știau că Rusia nu avea să-i ajute. Toți ceilalți membri ai Eteriei și toți boierii români așteptau dintr-o clipă într-alta marea armată rusă care avea să treacă Prutul și să elibereze Țările Române. Planul care îi fusese adus la cunoștință și lui Tudor Vladimirescu era următorul, extrem de plăcut, pentru a gâdila urechile românilor. Grecii care exploataseră timp de un secol Țările Române aveau să părăsească toate funcțiile din Țările române. Aveau să se întoarcă domnii pământeni. Grecii și-ar fi abandonat posesiunile, s-ar fi repatriat, Țările române ar fi recâștigat orașele ocupate de sute de ani de Turcia și așa-numitele raiale ale Brăilei, Giurgiului și Turnului. Iar rușii cu generozitate și o gentilețe care, din păcate, nu îi caracterizează, aveau să ne elibereze, după care să se întoarcă înapoi, asigurându-ne nouă deplină independență.

Sugerați în carte că mișcarea lui Tudor Vladimirescu nu s-ar fi putut naște dacă nu ar fi existat Eteria. Atât de legate au fost cele doua mișcări?

Au fost indisolubil legate. Trebuie să știți că Tudor Vladimirescu a fost contactat de Eterie prin intermediul unor vechi camarazi de arme, Iordache Olimpiotul și Iane Farmache. Luptaseră împreună. Făcuseră minuni de vitejie toți trei în războiul ruso-turc de la 1806-1812 după care deveniseră clienți ai consulatului rus și se bucurau de protecția rusească. Tudor a fost contactat de Eterie pentru a contribui la această revoltă. De altfel, o dovadă peremtorie în acest sens o constituie menționarea numelui lui Tudor în planul general al revoluției grecești, adoptat la Ismail, în Basarabia, pe teritoriul de atunci al Imperiului Rus. Acolo se vorbește de faptul că revolta în Țara Românească va fi provocată de Iordache Olimpiotul și de Iane Farmache cu ajutorul lui Tudor – „un anume Tudor Vladimirescu”, conducătorul bărbaților înarmați din Craiova. De altfel, Tudor Vladimirescu este pus să jure de cei doi colaboratori, de Iordache și de Farmache, că avea să-i susțină, avea să îi ajute și aveau să se ajute reciproc depășind orice urmă de naționalism.

Revolta era gândită de greci ca una generală a tuturor creștinilor din Balcani pentru creștinătate și nu pentru o națiune. Ba chiar ei se opuneau grecilor, ce aveau o anumită superioritate ca pătură creștină, națiune creștină conducătoare, și le cer să se supună românilor, albanezilor, sârbilor, bulgarilor, în funcție sigur de structura militară sau masonică a organizației lor. Sigur că Tudor a luat și bani de la Eterie. Numai că Tudor și-a depășit condiția. Tudor nu a fost, așa cum l-au vrut eteriștii, o simplă unealtă în mâna lor. Nu a fost o simplă unealtă în mâna marilor boieri, precum Grigore Brâncoveanu, ci s-a autonomizat de la început și i-a jucat pe degete atât pe eteriști, cât și pe boieri, încercând să devină prin propriile forțe  – trebuie să recunoaștem, sursele grecești o spun fără putință tăgadă –  domnul Țărilor Românești.

 Această funcție i se promisese de Eterie…

Așa spun surse grecești foarte bine informate. De pildă, marele postelnic al Moldovei, Iacovache Rizzo spune că i s-a promis asta lui Tudor, spune textual ca avea să se suie pe tronul lui Decebal.

Dar cum cum ajunsese  Tudor Vladimirescu la o  asemenea poziție de putere?

Să spunem că Tudor Vladimirescu este poate cea mai fascinantă personalitate din istoria noastră prin cariera sa fulgurantă. El pornește din straturile de jos ale societății,  era moșnean, crede de tânăr în steaua sa și face absolut orice pentru a realiza o carieră strălucită. Intră în armată, devine pandur, devine mercenar, devine haiduc, intră în slujba unora dintre marii boieri ai Olteniei, printre ei, Glogovenii, reușește să strângă bani, reușește să facă negoț, încearcă negoț cu absolut orice, pe cont propriu. Intră apoi în administrație. Administrație care știți că în sistemul otoman era una coruptă,  oricine era în administrație era corupt, fiindcă acesta era sistemul. Trebuia să dai mai sus și ca să dai mai sus trebuia să iei de mai jos. Ei bine, Tudor încearcă orice și reușește. Chiar puțin înainte de 1810, în timpul ocupației rusești, ajunge sluger, un rang boieresc mai mic. Oricum era o poziție fantastică, dar nu se oprește aici. Era de neconceput ca un om atât de simplu să spere să ajungă mare boier sau domn sau orice altceva. Crede în sine, obține protecția rusească, devine un un client al consulatului rus, intră în legătură cu Eteria, intră în legătură cu marii boieri și încearcă să ajungă tot mai sus.

Ce ce însemna să fii pandur în acel moment? 

Poate ar fi bine să spunem că epoca fanariotă marchează în primul rând dispariția armatei naționale. Armata națională  este desființată, să zicem, în primul rând de Constantin Mavocoodat la porunca Înaltei Porți. Înalta Poartă, după trădările lui Dimitrie Cantemir și Constantin Brâncoveanu, nu mai avea niciun fel de încredere în români, astfel încât în epoca fanariotă trupele sunt reduse. Ele își propun acum, pe de o parte, asigurarea securității domnului și respectiv marilor boieri. Aceste trupe sunt în primul rând arnăuții, un corp militar în general de sorginte balcanică, unii cu origine albaneză. Dar e interesant că în 1821 mai toate corpurile de arnăuți pe care le cunoaștem aveau căpitani greci și aveau și destui soldați români. Existau trupe de poteră, trupe menite să asigure ordinea în țară – erau epoci în care se jefuia la drumul mare – să păzească granițele. Pandurii erau aceste trupe care îmbinau protecția granițelor, asigurarea ordinei în zona Olteniei.  Pandurii în bună măsură proveneau în perioada de 1821 din rândul țăranilor, țărani care își completau veniturile din leafa pe care o primeau, dar și prin niște mijloace nu tocmai ortodoxe, atunci când nu erau plătiți. Jefuiau chiar și când erau plătiți. Își mai completau veniturile prin extorcări de bani sau în alte feluri. Nu trebuie să idealizăm această epocă trecută.

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

Cum ați caracteriza proiectul, viziunea lui Tudor Vladimirescu. Ce ce își dorea el cu adevărat? Care era proiectul lui politic?

Proiectul lui politic era, cred, să devină domn al Țării Românești într-o nouă ordine, care să presupună desființarea stăpânirii otomane și trecerea în sfera de influență rusească. El își propunea de asemenea să le asigure un viitor mai bun pandurilor, de care se simțea prin excelența atașat, transformându-i într-un fel de oaste regulată a țării și desigur, își propune și să îmbunătățească pe cât posibil viața oamenilor simpli pe care îi reprezenta. Nu era însă, iar acest lucru e foarte puțin cunoscut sau poate chiar necunoscut – nu era  atât de radical pe cât era Alexandru Ipsilanti. De pildă, Alexandru Ipsilanti propune în prima zi în care ajunge la Iași, desființarea tuturor privilegilor boierimii și ale clerului. Era o idee sigur de sorginte iluministă, legată de Revoluția franceză. Apropo, astfel de idei ajung și la Tudor prin intermediul grecilor, prin intermediul Eteriei. Ideile acestea pe care le-am numi astăzi socialiste sunt de sorginte greacă. Ei bine, Tudor propune mult mai puțin. Nu propune în cererea lui oficială  către Divan, după începerea revoluției, revenirea la domniile pământene. Propune numai limitarea numărului de greci care îl  vor  însoți pe domn. Ipsilanti  își dă seama că odată cu revoluția greacă nu mai este loc de domni greci și Ipsilanti este primul care propune în proiectul său politic, pe care îl prezintă boierimii la Târgoviște, unde domnește, între ghilimele, mai bine de o lună, propune crearea primului parlament național. Propune crearea, am zice noi astăzi, a unei monarhii constituționale, în care domnul să-și piardă dreptul de a considera veniturile țării ca pe niște venituri personale și să aibă o listă civilă controlată de corpul legislativ.

Tudor Dinu

Sigur, Tudor propune îmbunătățiri sensibile ale ale vieții oamenilor simpli, de la reducerea câștigului brutarilor și măcelarilor, astfel încât să se poată îndestula cu carne și săracii. Propune  o măsură  salutară, care se va dovedi fundamentală pentru dezvoltarea economică a Țărilor Române atunci când va fi aplicată, desființarea vămilor interne. Ce erau aceste vămi interne? Dacă se voia aducerea unui produs agricol, să zicem, dintr-un oraș într-altul, trebuia plătită vama. Tudor propune, de pildă, reducerea impozitelor, dar nu foarte mult. Propune reducere a impozitelor la nivelul celor din vremea lui Caragea Vodă, nu a lui Șuțu. Toată lumea știe că în vremea lui Caragea Vodă ne aflam într-un vârf de fiscalitate. Lucrurile sunt extrem de complicate. Trebuie să ne gândim că Tudor  trebuia să-și asigure susținerea factorilor de putere care erau boierii. Nu se putea baza pe o țărănime care sigur putea reprezenta carne de tun, în ghilimele, dar nu-i puteau oferi finanțarea de care ar avea nevoie. Finanțarea unui oști putea proveni în acea perioadă fie de la greci, care donau cu generozitate pentru cauza eliberări lor, fie de la marii boieri, fie să zicem, de la ruși, care nu erau, așa cum am văzut, dispuși să cheltuiască pentru eliberarea Țărilor Române.

Când Tudor este în București, practic arestează la domiciliu o parte dintre boieri și inclusiv pe mitropolit. Ce ce doreau aceștia acești boieri? De ce i-a arestat

Relația a fost extrem de complicată. Dacă pur și simplu spunem că i-a arestat, ar însemna că ei nu se mai aflau în fruntea țării. Dar, ei continuau să se afle în fruntea țării. Tudor văzând că inițiativa sa a fost condamnată de țar, el a fost degradat din armata țaristă și i s-a retras protecția imperială, este silit să negocieze cu boierii. Și în timpul în care se pregătea să intre în București, negociază cu ei. Negociază pe de o parte recunoașterea autorității sale de facto, autoritate pe care și-o dovedește venind cu trupele, iar  el recunoaște Divanul Țării, recunoaște guvernarea boierilor. Pe boieri îi arestează la un moment dat, dar îi lasă în continuare să guverneze, iar situația sa este destul de dificilă din punct de vedere financiar. Pentru orice cerere bănească, inclusiv cereri modeste, de pildă să i se dea noi veșminte de Paști pandurilor, trebuie să se umilească, trebuie să se căciulească în fața marilor boieri care de fapt erau arestați. Relația este extrem de complexă și greu de înțeles pentru ziua de astăzi când arestul la domiciliu înseamnă o rupere de cercurile puterii.

Când când el însuși este arestat de Eterie,  este supus la cazne ca să mărturisească unde ar fi ascuns bani. Eteriștii credeau că el a a avut sume mari de bani pe care le-a trimis în în Austria. De ce? De ce credeau asta?

Nu credeau neapărate eteriștii. Cel mai tragic este faptul că acest lucru îl credea cel mai apropiat om al lui Tudor. Este vorba de adjunctul său, de Dimitrie Macedonschi, și de prietenul său, Hagi Prodan. Ei sunt cei care dezvăluie acest act de corupție. Chipurile, Tudor ar fi trimis în Austria, la Orșova, la un apropiat de-al său, o sumă uriașă de bani, în condițiile în care pandurii erau neplătiți de mult. Nu știm dacă e adevărat sau nu. Dar calomnia nu vine de la greci, informația, să zicem, nu vine de la greci, vine de la apropiații săi. Dacă putem vorbi de o vinovăție morală pentru arestarea și condamnarea lui Tudor, aceasta îi aparține aproape în exclusivitate lui Dimitrie Macedonschi, care l-a trădat pe Tudor într-o situație critică pentru panduri, numai și numai pentru a prelua el comanda. El este cel care organizează totul, este cel care se duce la eteriști și-l oferă pe Tudor pe tavă. Trădarea vine de un apropiat al lui. Tudor trebuie să fi avut niște bani  puși deoparte. Să spunem însă și acest lucru e puțin cunoscut și ar merita remarcat, Tudor rezistă cu o tărie de caracter extraordinară la toate caznele. Își păstrează demnitatea până în clipa din urmă. Nu recunoaște absolut nimic, nu mărturisește nimic și moare cu capul sus.

Iordache Olimpiotul este cel care insistă la Ipsilanti să fie executat. Ipsilanti îl absolvise, îl  grațiase. Și totuși Olimpiotul insistă, arătându-i niște scrisori de ultimă oră, ale lui Tudor către către otomani.

Cei doi fuseseră tovarăși, poate chiar frați de cruce, dar nu avem dovadă în acest sens. Fuseseră extrem de apropiați, își juraseră să meargă până la capăt în lupta antiotomană. Numai că Tudor se autonomizase,  Tudor era independent. Tudor gândea pentru sine și pentru grupul ale cărui interese le reprezenta. El nu era un o unealtă a Eteriei,  așa că la un moment dat Tudor intră în legătură cu otomanii, atunci când situația era critică, când era evident că vor trece Dunărea trupe otomane care aveau să-i zdrobească atât pe panduri cât și pe greci. Ba, chiar Tudor – există acest document, e publicat – îi scrie sultanului propunându-i să pornească cu armata sa, a lui Tudor, pentru capturarea lui Ipsilanti. Asta în cazul, acesta e cel mai important  lucru – în care avea să primească un ajutor militar de la Înalta Poartă. La sultan ajunge documentul și există rezoluția lui de mână pe această scrisoare, une scrie,  nu-i băgați în seamă, e o viclenie a ghiaurilor. E posibil să fi fost însă mai mult de atât. Tudor  încerca să câștige timp. El știa că niciodată otomanii nu i-ar fi ajutat cu arme pe creștini răzvrătiți. Tudor însă evită să pornească împotriva lui Ipsilanti. Numai că existau aceste documente, existau aceste probe. Aceste probe au generat desfășurare unui proces. E bine să știm că a existat acest proces și e bine să știm, chiar dacă poate fi dureros, că cei care l-au condamnat pe Tudor au fost pământeni cu toții, unii de origine grecească. Pe Tudor nu l-au condamnat la moarte eteriști. Nu l-a condamnat la moarte Ipsilati. Ba chiar, cum ați zis, Ipsilanti, intr-o primă fază l-a grațiat. L-au condamnat boieri ai Țării Românești.

Sigur, șeful completului de judecată era un boier de origine greacă, Giartoglu, ispravnicul Târgoviștei, cel care se instalase ca un adevărat domn în vechea curte domnească de la Târgoviște, căzută în paragină. Acolo avea să stea Ipsilanti . E un lucru pe care îl arată sursele grecești, fiindcă surse românești spun că el stătea în casa lui Giartoglu. Surse grecești arată că casa lui Giartoglu era vechea curte domnească. Există descrieri foarte clare în acest sens. Ei bine, Giartoglu a fost o persoană extrem de coruptă. S-a ocupat de aprovizionarea armatei e teriste. Vă puteți da seama ce jafuri,  ce comisioane au fost. Pe Tudor l-au judecat în baza codului penal ale Eteriei. A fost un proces desfășurat în fața curții marțiale. Știm din surse grecești cele trei articole penale care au determinat condamnarea la moartea lui Tudor. O condamnare aș zice mai degrabă nedreaptă, pentru că el este condamnat pentru că ar fi uneltit împotriva patriei. Numai că, cu toții știm, patria lui Tudor nu era Grecia. El a uneltit într-adevăr împotriva grecilor, dar a uneltit împotriva grecilor și a Eteriei pentru a-și salva patria de la o distrugătoare invazie otomană. Să spunem că a fost un caz fără precedent în analele juridice. După pronunțarea sentinței și după grațiere, fără un nou proces, Tudor este executat.

Ce s-a întâmplat după aceea cu Dimitrie Macedonschi?

Dimitrie Macedonski nu a calculat însă exact popularitate de care se bucura în rândul pandurilor. El era convins că pandurii îl vor urma cum l-au urmat pe Tudor. Numai că spune un celebru cronicar al revoluției, numai Tudor știa „ duhul pandurilor și le putea ține cârma lor”. Așa că atunci când au văzut că trebuie să lupte cu turcii pentru greci, în condițiile în care familiile lor erau singure acasă și puteau fi oricând atacate, pandurii au preferat în marea lor majoritate să se întoarcă la vetrele lor, nu mai exista nicio motivație autentică pentru ei. Sigur, capii pandurilor merg până la capăt alături de Ipsilanti, participă la lupta de la Drăgășani și până la urmă fug și ei în Austria. Dar nu trebuie să percepem aceste evoluții în cheie morală, că a fost moral sau imoral ceea ce a făcut Eteria cu Tudor, dacă a fost morală atitudinea lui Tudor de a colabora cu turcii etc. Este o abordare greșită. Ceea ce putem  spune este că cea mai mare greșeală pe care a făcut-o Eteria și  Alexandru Ipsilanti a fost aceea de a-l lichida pe Tudor în această manieră tragică. Chiar dacă din punctul de vedere al Eteriei e vorba de o execuție legală – cunoaștem și noi din trecutul mai recent nenumărate procese de tip parodie – susținerea pandurilor a dispărut. Și așa, în bătălia decisivă de la Drăgășani grecii au avut o superioritate numerică extraordinară. În mod normal grecii ar fi trebuit să câștige bătălia de la Drăgășani. Au pierdut-o din alte motive, dacă vreți le discutăm și pe acestea. Dacă însă de partea lor ar fi fost și toți panduri, era evident că la Drăgășani ar fi avut loc o mare victorie a creștinilor.

Dar practic prin jafurile și scandalurile pe care le produseseră arnăuții și cei recrutați de Eterie s-a creat și în Moldova și în Țara Românească o ostilitate destul de puternică a populației locale și a diverșilor boieri. Unii dintre ei chiar se organizaseră pentru pentru a lupta împotriva jafurilor eteriștilor. Și asta a contribuit la eșecul Eteriei.

Este realmente impresionant cum s-a schimbat în mai puțin de o lună atitudinea boierilor români. Atunci când Ipsilanti pășește pe teritoriul Moldovei, în ultima decadă a lunii februarie 1821, are o  susținere extraordinară. Boierii noștri se înghesuie în a dona sume uriașe de bani. În câteva zile se strâng mai mult de un milion de franci, se donează cai, arme, orice era nevoie. Când intervine însă condamnarea revoluției grecilor și ulterior a revoluției lui Tudor de către țar, lucrurile se schimbă. Românii devin dintr-o dată ostili, iar această ostilitate este sporită exponențial de jafurile pe care le comiteau eteriști. Să explicăm de ce eteriștii comiteau jafuri. În primul rând pentru că Alexandru Ipsilanti nu era capabil să-și controleze armata. Nici nu era o armată. Este absolut inimaginabil faptul că Alexandru Ipsilanti trece Prutul pentru a elibera întreaga Peninsulă Balcanică fără a avea o armată. El a așteptat ca această armată să se adune în Țările Române. Sigur, depusese eforturi sensibile în acest sens domnul Moldovei, Șuțu, supranumit Eteristul pentru devotamentul său extraordinar. Dar cu greu s-au adunat pe teritoriul Moldovei câteva sute de luptători. Erau cam trei feluri de luptători. Să începem cu partea cea mai bună. Aceștia erau tinerii greci, în general copii de negustori veniți de pe băncile școlilor, fie de la Iași, București, fie în mai mare număr din Rusia, gata să sacrifice totul pentru patrie.

Existau însă și toate elementele declasate ale Moldovei și Țării Românești, toți bețivii, toți infractorii, toți pușcăriașii care au fost atrași de solda pe care o oferea Alexandru Ipsilanti. Vă dați seama că aceștia nu aveau nicio motivație puternică pentru a se identifica cu cauza greacă, și nu voiau altceva decât să să îmbogățească de pe urma revoluției. Și exista și a treia categorie, cea a soldaților profesioniști, arnăuții, să le zicem cu un singur termen, care nu voiau decât să se îmbogățească. O astfel de armată compozită nu putea decât să producă nenumărate jafuri și blestemății.

E un un amestec aici, iar cartea dvs redă foarte bine acest lucru, de ridicol și eroism. De pildă, în ajunul bătăliilor oamenii trag chefuri îngrozitoare, sunt nenumărate marșuri prin orașe, de sărbătoare. E foarte multă  fanfaronadă și în același timp sunt și fapte de eroism. Batalionul  sacru a lui Ipsilanti, care la Drăgășani e măcelărit, de pildă.

Da, da, ați ați remarcat cu exactitate acest amestec extraordinar de eroism din cel mai autentic, tineri de 17-18 ani care renunță la situația lor materială îmbelșugată, renunță la viața lor pentru a se jertfi asemenea spartanilor lui Leonida pe câmpul de luptă de la Drăgășani. La fel s-a întâmplat pe malul Prutului, în bătălia de la Sculeni, când t oate lipitorile, spune cronicarul moldovean, au plecat și au rămas numai greci autentici, care au murit pentru un ideal. Pe de altă parte, și în aceste lupte, în bătălia de a Drăgășani, au existat și scursuri. De pildă, Vasile Caravia, celebrul călău de la Galați, împreună cu trupele sale, nu face altceva decât să bea toată noaptea și se duce pe câmpul de luptă în stare de ebrietate, după o noapte de chef. Trebuie să renunțăm la viziunea tradițională asupra istoriei noastre, din toate țările balcanice, care împarte personajele în bune și rele, personaje sunt purtătoare ale unor interese, au în egală măsură lumini și umbre.

Cartea dvs este prima monografie a revoluției grecești din Principate. Nici în România, nici în Grecia nu a apărut o astfel de monografie. Cum se deosebește cartea dumneavoastră de felul cum e văzută această revoluție în Grecia, de către istoricii greci.

Da, e interesant că în Grecia, deși s-a scris absolut uriaș despre revoluția greacă de la 1821, nu există până acum o monografie dedicată evoluțiilor de pe teritoriul Țării Românești și Moldovei. Acest lucru se datorează faptului că numărul de surse grecești e foarte mic comparativ cu numărul total de surse. Cele mai multe izvoare sunt de limbă română, importante sunt și izvoarele turcești, astfel încât să vedem și viziunea de cealaltă parte, există și izvoare rusești, spuneam și anterior, rușii au spioni, au agenți, supraveghează cu mare atenție evoluție. În lumea greacă există o mare doză de idealizare. De idealizare în primul rând a lui Alexandru Ipsilanti, pe care sursele grecești ale perioadei îl prezintă extrem de negativ și îl condamnă fără drept de apel pentru eșecul mișcării sale . Sigur el a avut intenții eroice. Iadul e întotdeauna bravat cu bune intenții. La 29 de ani era general. Era aghiotant al țarului. Avea parte de o viață îndestulată, mondenă, participa numai la baluri, era îndrăgit de toate doamnele de la curtea din Sankt Petersburg și lasă totul pentru patrie. Își sacrifică cariera și viața pentru patrie, e un lucru notabil. Pentru acest lucru merită ca numele lui să fie scris cu litere de aur panteonul istoric grec. Numai că atunci când ajunge în Țările române nu participă la nicio bătălie și nici măcar nu se deplasează până pe câmpul de luptă. Are întotdeauna grijă să rămână cu un sat, două  mai încolo, astfel încât să nu-l ajungă glonțul. Evident, lucrurile astea sunt spuse în această carte și este pusă în lumină și contribuția acelor eroi autentici care  au sacrificat totul până la ultima picătură de sânge, nu numai o poziție financiară.

E o carte plină de de ilustrații. E toate aceste ilustrații sunt strânse și multe dintre fotografii făcute chiar de dumneavoastră.

Da, eu aș zice un nou concept de tratare a istoriei, care devine astfel mult mai atractivă. Cartea conține ilustrații din toate locurile în care s-au desfășurat lupte, peste 90 de locuri. Conține imagini ale protagoniștilor, conține fotografii cu obiecte aparținând protagoniștilor, documente, deci este și o călătorie vizuală.

_________________________

TUDOR DINU (n. 1978) este profesor doctor abilitat la Universitatea din Bucureşti, unde predă limba, literatura şi civilizaţia greacă, și doctor honoris causa al Universității Democrit a Traciei (Grecia). A susţinut prelegeri şi conferinţe ca profesor invitat la universitățile din Atena, Tracia, Cipru, Berlin, Hamburg, Lund, Kiev, Brno, Sofia și Plovdiv, precum şi la mai multe societăţi ştiinţifice din Grecia. În ultimii ani a participat la cele mai importante congrese internaţionale de studii neoelene (Atena, Salonic, Ioannina, Chania, Chios, Paros, Komotini, Nicosia, Paris, Granada, Lund, Veliko Tîrnovo, Tbilisi). În 2014 a fost ales și în 2018 reales secretar general al Societăţii Europene de Studii Neoelene. Lucrările sale dedicate unor chestiuni de filologie, istorie, civilizație greacă veche, bizantină şi postbizantină, dar şi elenismului din Țările Române au fost tipărite în România, Grecia, Cipru, Franţa, Cehia, Letonia, Ucraina şi Georgia. Totodată, Tudor Dinu a publicat traduceri atât din autori antici (Aristofan, Plutarh, Iamblichos, Seneca, Plinius Maior), cât şi moderni (Iannis Ritsos, Nikos Engonopoulos, Andreas Embirikos, Hristos Yannaras etc.). Este fondatorul şi redactorul-şef al primei reviste româneşti de studii neoelene, Neograeca Bucurestiensia. La Editura Humanitas a publicat volumele Mihai Viteazul, erou al eposului grec (2008), Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat – rivalităţi politice şi literare la începutul secolului XVIII (2011), Bucureștiul fanariot. Biserici, ceremonii, războaie (2015), Bucureștiul fanariot. Administrație, meșteșuguri, negoț (2017), Oamenii epocii fanariote. Chipuri din bisericile Țării Românești și Moldovei (2018), lucrare distinsă, în varianta greacă, cu premiul Academiei din Atena.
În duminica de Florii a anului 2018 a fost înnobilat la Constantinopol de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care i-a acordat titlul bizantin de archón hypomnematógraphos.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Tudor Vladimirescu a fost un fel de condotier balcanic nesustinut de nimeni, doar de pandurii și țăranii din Gorj. Spre deosebire de el, cauza greacă era susținută nu numai de Rusia ci și de UK și Franța. Ca urmare, Grecia și-a obținut independența în 1821. Tudor a fost o figură romantică și prematură a istoriei românești, nu avea nicio șansă în acel moment să facă ce dorea. Totuși, a împins lucrurile înainte, a urgentat trezirea unui început de ideal national.

    • Grecia nu și-a cîștiga independența în 1821 ci abia după războiul ruso-turc din 1829, cu ajutorul Rusiei, al Franței și al Angliei. Dar în perioada 1821-1830 Grecia a a avut permanente mișcări revoluționare.

      • Aveți dreptate, uneori memoria îți joacă feste. A fost o adevărată „cruciadă’ atunci, nu numai militară ci și culturală.

  2. În concluzie, nişte greci care trăiau în Rusia traversează Prutul, izmene pe călător, şi speră să adune nişte luptători în Ţările Române, cu care să ajungă până în Grecia şi să o elibereze de stăpânirea otomană. Iluziile unor exaltaţi, care se închipuiau ceea ce nu au fost niciodată.
    De cealaltă parte, românii puteau să jinduiască la bogăţiile pe care le vedeau la grecii instalaţi de aproape un secol la Bucureşti şi Iaşi. Planul ca grecii să renunţe de bună voie la aceste bogăţii era,de asemenea, o iluzie. A se vedea, pentru comparaţie, ce s-a întâmplat în 1864, când Alexandru Ioan Cuza a confiscat pământurile mănăstireşti închinate grecilor.
    Pentru a înţelege rolul lui Tudor Vladimirescu în această încercare de creare a unei Federaţii Balcanice avant la lettre (aşa cum s-a întâmplat un secol mai târziu prin Internaţionala a III-a Comunistă, cunoscută mai ales sub numele de Komintern), va trebui să citesc acest volum cu totul inedit. Felicitări autorului său!

  3. Dle Popescu, domnul și voievodul de eterna amintire in istoria națională e Mihai Viteazul. Redați-i numele (dobândit, ce-i drept) cum se cade. Ceea ce ar trebui să facă și edilii Capitalei, unde, din păcate, persistă – în cazul denumirii unei artere importante – stâlcirea cognomenului: Șos. Mihai „Bravu”.
    Nota editor: Am corectat, va multumesc.

    • Denumirea de Mihai Viteazul este una de sorginte slavă, primită de români prin intermediul ungurilor, „vitez” fiind viteaz sau rangul nobiliar de cavaler, din slavă vitenzĩ sau vitezĭ („erou”), Vitéz în Maghiară.
      Denumirile străzilor sunt date în funcție de criterii istorice – iar porecla Mihai Bravul aparține celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, fiind extrasă etimologic din limba latină, via franceză și italiană.

      • Excelenta explicatie! Altfel putem sa ajungem si pana la numele dat in istoria turca: Mihale Oglu (care inseamna exact acelasi lucru) sau in istoria franceza: Michel le Brave, care nici nu poate fi utilizat de romani din cauza pronuntiei prenumelui si a sensului pe care l-ar sugera in mod eronat…

  4. Un articol excelent despre o carte pe potriva (tocmai o cumpărasem ieri).
    Grecii din Principate, inclusiv toti membrii clanurilor Ipsilanti, Sutu , Moruzi, au fost încă de la 1800 agenții rusilor. Tudor a fost un oportunist naiv, s-a lăsat folosit atât de rusi cat si de greci. De primii pentru bani și de greci din ambiții personale și naivitate. La interferenta intereselor marilor puteri tarile mici, in special când au conducători lipsiti de viziune și înțelegerea istoriei, nu au decat de suferit. Mișcarea eterista a dus la intervenția trupelor otomane care s-au dedat la jafuri și distrugeri mari mai ales în Moldova. Jafuri făcuseră deja grecii lui Ipsilanti când au trecut Prutul din Basarabia ocupata de rusi. Introducerea domniilor pământene a fost evident un fapt pozitiv dar a avut și un efect negativ plasând Principatele pentru inca 30 ani și mai ferm sub controlul rușilor. Un exemplu este Mihail Sturza fugit în Rusia în 1821 și întors ca domn la Iași și se spune si cu cetățenie rusa.

  5. Se pune prea mare accent pe greci prezentati ca fiind extrem de credibili si bine intentionati iar asta s ar putea explica prin profesia si pregatirea autorului.Este minimizat rolul lui Tudor si se trece cu vederea programul sau cu adevarat social si revolutionar.E adevarat ca unii domnitori fanarioti au facut niste reforme insemnate dar pe ansamblu bilantul epocii fanariote e unul negativ. Influenta slavona si greceasca nu a fost nicidecum benefica pt romani.Interzicerea timp indelungat a folosirii limbii romane in administratie si biserica,a alfabetului latiin,a predarii limbii latine ,toate interdictiile avand motivatie religioasa anticatolica si fiind promovate de ierarhi ortodocsi adesea de alta origine decat cea romana nu avea cum sa fie benefica pt romani.Alfabetul chirilic,limba slavona,cultura de tip slavon erau destinate popoarelor slave ,mai ales celor din balcani ( slavii apuseni ,cehi,slovaci polonez le au respins cu hotarare odata cu ortodoxia) nu popoarelor romanice cum era poporul roman.Practic ele ne au izolat si ne au intarziat dezvoltarea ,ne au tinut mult timp departe de Apusul catolic si latin.Din pacate nu e un cliseu ci e chiar adevarul ,un adevar foarte trist cu consecinte pana in ziua de azi..

  6. În contextul electoral italian de azi, cu Georgia Meloni favorită, nu cade bine insistența în stil Boia că pe Tudor Vladimirescu l-au omorât românii înșiși, chit că l-a judecat Eteria. În plus, unii profesori de istorie vor presupune că lecția despre „Mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu” e ordin că se va chema de acum încolo „Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești”, și tot astfel crește inexplicabil în postromânism un partid nupțial ca AUR.

  7. Foarte interesant articol si extrem de incitant. Din pacate si foarte greu de citit datorita transcrierii defectuoase a interviului si a redactarii foarte neglijente (aproape la fiecare rand sunt scapari)

  8. Pandurii erau o miliție, că toate milițiile care acționează pe teritoriile stăpânite oficial de către state slabe, cum era și cazul Hungrovlahiei la data – numele oficial al statului. O miliție oarecum subordonată „haustriei care a și înființat o la un moment dat. Imperiul Hapspurgic era la data în sfânta alianță cuRusia care se declarase împotriva Eteriei deoarece grecii erau ajutați de anglo-francezi să-și obțină efectiv independenta de stat și o parte din arhipelag dând garanții turcilor pentru care au intrat mai apoi în războiul Crimeii din care a rezultat Romania mai apoi.

  9. Foarte interesant! As fi foarte curios sa stiu ce invata copiii la scoala despre Tudor azi.

  10. Perioada fanariota a fost cea mai neagra perioada din istoria romanilor. PUNCT. Ca au existat influente benefice culturale , se poate accepta dar sa vi sa faci o Restitutio epocii fanariote este ca si cum te-ai duce la unguri si le-ai spune ca ocupatia otomana intre 1541 si 1691 a fost una benefica cultural pentru ei. De altfel autorul recunoaste involuntar gravele derapaje ale regimului fanariot: coruptia endemica si jafurile la drumul mare. In ceea ce priveste relatiile romanilor cu rusii sunt judecate din prisma standardelor morale de azi ceea ce nu-i tocmai corect. Marile Imperii din sec al XVIII-ela au fost egoiste si imperialiste , toate, si cel austriac si cel otoman si cel rus, Sa propui stnadarde morale wilsoniene unei epoci profund imperialiste este gresit. Oricum cartea este interesanta si cred ce merita citita.

    • Oare perioada comunista nu a fost neagra? Dupa 33 de consecintele inca nu sint inlaturate? Coruptie? Jafuri? Statul român intors cu spatele la proprii cetateni? Ce e mai negru decît negru?

  11. Ca in orice lucrare istorica, trebuie analizata atmosfera locala la acea perioada (lupta de la Dragasani este extrem de bine documentata) pentru ca se pare ca aici este cheia insuccesului. Eteristii (greci sau cu radacini grecesti) s-au dedat la jafuri si distrugeri cea ce a adus la o atmosfera de respingere din partea populatiei, chiar mai mult, i-au ajutat pe turci ca sa scape de pezevenghi (fanfaroni, betivi, dezordonati, neinstruiti sau incapabili de a participa la actiune armata). O realitate care este estompata pentru a prezenta idealismul actiunii. Conducatorul , Alexandru Ipsilanti cu rang de general conduce lupta prin intermediari, el nefiind la fata locului ca sa poata lua hotariri tactice utile desfasurarii luptei. De neconceput. Dezordinea, lipsa instructiei militare a eteristilor, aroganta si atmosfera localnicilor completeaza tabloul. Daca Vladimirescu ar fi fost acolo sigur situatia ar fi fost alta. Poate si istoria ar fi fost alta. Articolul te indeamna sa inveti din trecut. Oare vom reusi ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro