vineri, martie 29, 2024

Ne americanizam treptat copiii

Citeam zilele trecute un articol despre “ co-sleeping”, adica mai pe romaneste spus “dormitul in pat cu parintii”, in care , pe langa argumente stiintifice solide pro ( SIDS – sudden infant death syndrome) exista si o parere contra , exprimata poate nu foarte convingator din punct de vedere literar.

Am fost curioasa sa citesc si comentariile ce acompaniaza de regula aceste articole si , precum ma asteptam, parerea contra a declansat o furie  generala. Printre cele mai stupide comentarii se regasea ceva de genul “ Pai, pana si primatele dorm cu puii lor”.

Pe moment am fost tentata sa raspund cu un cometariu acid si scurt,  (“Am evoluat”) dar mi-am dat seama ca mi-as bate gura de pomana ( sau ‘ tastatura degeaba”).

Ma gandesc insa si la varianta nefericita , in care respectiva mamica traia in fapt in padure, intr-o vizuina de 1 camera, fara caldura iar puiul putea fi cu usurinta atacat de alti pradatori. Intr-adevar in aceasta situatie, pot sa ma declar si eu o adepta a “co-sleeping”.

Sunt deseori fascinata de “ ce mai descopera cercetatorii britanici’ si nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca exista o corelatie intre “pasiunea de a citi” si “numarul de carti pe care il ai in casa’. Slava domnului, ca exista un grup de oameni care au ajuns la o concluzie aproape dumnezeiasca :”Exista”. Bineinteles ca astept cu interes sa-mi spuna si mie daca este o corelatie directa sau inversa.
Ei, bine, lasand la o parte faptul ca “ descoperirile psihologice ale cercetatorilor britanici” ar putea substitui cu succes rubrica “Bancul zilei”, ele fiind deopotriva hilare si inofensive, am inceput sa remarc insa ca mai exista o serie de  ‘  descoperiri americane” care influenteaza treptat societatea romaneasca.

O sa va intrebati probabil , cum am sarit asa de la descoperirile britanicilor la cele ale americanilor, si oare ce au in comun cele doua. Pai sincera sa fiu, in afara de limba engleza.. mai nimic.
In ultimii ani, asist buimacita la o invazie de termeni si stiluri de viata “americane’: co-sleeping’, “emotional intelligence’, “ super-nanny”, “quality time”, “communication skills “, “ADHD”, “ fast traking kids”, ‘ educational programs’, ‘FB, B, S, I”, ‘ science projects in schools”, ‘facebook/twitter/wikipedia/internet”, “McDonald’s’, ‘Coca-cola”, “Halloween party”, “Valentine’s day’,” afterschool”…etc

Si stau sa ma intreb, cum de, cu toate “ delicatesele acestea cultural-educationale” am ajuns sa avem o generatie de copii care sufera de anxietate, depresie, fobie de scoala, diverse tipuri de dependenta, fara reflexe sociale, obezitate, iresponsabilitate, lene, plictiseala, incultura .. si lista poate continua.
Nu vreau nicidecum sa afirm ca statistica arata asta. Nu toti copii din generatia de azi sunt asa, dar cred ca tindem spre o astfel de societate.

Modelul educational permisiv, ‘loving and caring” , democratic as putea spune, este ceva complet opus modelului ‘autoritar” cu care am fost obisnuiti.
Este complet gresit si poti fi acuzat de rele tratamente daca lasi un copil sa planga . Indiferent de motiv. Copilul model “american” trebuie crescut intr-o atmosfera calda, permisiva, in care sa i se acorde toata atentia si sa nu fie frustrat de nimic.
Acest lucru se traduce prin desfiintarea autoritatii paterne si stabilirea unei noi ierarhii familiale. Copilul devine centru si stapan absolut.

In practica asistam in primul rand la extinderea perioadei de “co-sleeping’ pana aproape de 9 – 10 ani.
Regulile de baza care se doresc a fi introiectate in supraeul copilului, care va deveni la un moment dat constiinta sa morala, nu se mai regasesc niciunde.
Pedepsele, nu mai pot fi aplicate , deoarece din frageda pruncie , copilul stie ca poate suna oricand la ‘112” sa reclame un parinte potential abuziv fiindca i-a dat o palma.
Si ajungem astfel la varsta de 3-4 ani , cand copilul lipsit de reguli, sensibil la frustrari isi incepe socializarea in gradinita.
Aici, incepe de timpuriu sistemul educational sa-si exercite influentele benefice in stimularea capacitatilor intelectuale. Jocurile cu plastilina, papusi, masinute, jocurile sociale, jocurile de rol sunt desuete si pierd in fata “initierii timpurii in calculatoare’, ‘ limbi straine intensiv”, etc.
Este uluitor cat de incantati sunt parintii in fata copilului care ‘stie deja’ sa porneasca calculatorul si sa se joace cu joy-stick-ul, cand el este inca in pampers si nu a ajuns sa dezvolte nici macar continenta sfincteriana.
Deja , in grupa mijlocie , avem teste prin care se evalueaza capacitatile grafo-motorii, coeficientul de inteligenta emotionala si capacitatile lingvistice deosebite.

In clasa I-a , orice copil stie deja sa scrie literele si cifrele, inainte sa inceapa sa faca bastonase. Sistemul educational americanizat de calificativele “FB, B,S, I” ( presupun ca acest lucru isi are originea in sistemul ‘A,B,C,D’) ofera toleranta si nu streseaza copilul din punct de vedere al performantei scolare.
Prin natura meseriei mele, cea de psiholog clinician, vad zilnic copii care afirmativ au note foarte bune ( “FB”,”B”) si care in clasa III-a, IV-a sunt analfabeti. Bineinteles ca este vorba de copii cu deficiente cognitive, dar oare iti trebuie 3 –4 ani sa realizezi ,ca si cadru didactic, ca ceva nu e in regula?

Imi aduc aminte de o problema delicata ridicata de invatatoarea fiicei mele la prima sedinta cu parintii, in clasa I-a , in care nu stia cum sa procedeze in cazul acelor copii care erau neascultatori, agresivi fizic si verbal. Stiam ca noile regulamente interzic ca invatatorul sa mai poata aplica pedepsele standard cu care noi am crescut ( “ pus la colt, tras de urechi, dat cu linia la palma) si am facut greseala de a intreba in plen de ce nu se poate scadea nota la purtare.
Nu stiu care a fost reactia mai puternica : a invatatoarei sau a parintilor , dar cert este ca a trebuit sa ma prefac ca inteleg ca aceasta metoda este invechita si ca are ca efect faptul ca streseaza copilul care in cele din urma ajunge sa nu mai fie deloc interesat de ce note are.

Am pus si urmatoarea intrebare atunci “De ce oare atunci mai exista nota la purtare?” . era retorica.
Oricum, daca te confrunti cu un copil, neatent la ore, obraznic, care nu poate sta locului si deranjeaza pe ceilalti, incapabil sa-si faca bastonasele, nu e nicidecum vina parintilor sau a invatatorului, caci am descoperit “ADHD”.
Tot in clasa I-a am aflat ca astazi “sportul poate fi periculos”, si prin urmare, copilul nu poate participa la ora de educatie fizica decat daca are un “aviz de la medicul de familie’. Eu stiam ca, cei scutiti duceau o scrisoare medicala, dar iarasi, lucrurile s-au schimbat. In fond, sportul la scoala este total nefolositor si de ce sa ne mai batem capul.
Orice parinte dornic sa petreaca “quality time” cu copilul sau va apela la un “afterschool”. Nu stiu cum se face ca nimeni nu a sesizat ca exista un conflict de interese in aceeasta situatie. Adica, un fel de dubla constrangere in ceea ce priveste performanta copilului si prestatia invatatorului. Si spun asta deoarece majoritatea parintilor aleg sau sunt fortati sa aleaga sa trimita copilul la un afterschool unde “presteaza servicii’ invatatorul.
In clasa II-a am inceput sa vad mijind mugurii “proiectelor de stiinta’. Fiica mea mi-a comunicat ca are de facut un “proiect” despre cai “ de pe internet”. Nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca enciclopediile despre animale sau alte carti nu erau “ conforme “ cu cerinta , dar au primit si instructiuni despre ‘copy&paste”.
Am tot incercat sa-mi dau seama cum oare este capabil un copil, care inca nu stie sa citeasca fluent, sa extraga ideile pricipale dintr-un text, sa faca o compunere ( vorbim de clasa II-a) sa indeplineasca o asemenea cerinta. Raspunsul e simplu: el nu poate , dar parintii da.

Nu imi aduc aminte cu placere nici de ‘Halloween party” , “Valentine’s day” sau de petrecerile organizate la scoala la care erau nelipsiti “animatorii’.
Stau si  ma gandesc , cum oare reuseam noi sa ne descurcam ca si copii sa ne simtim bine la o petrecere?  Privind copii generatiei de astazi la o astfel de petrecere , ai sentimentul ca imaginatia si reflexele sociale au pierit cu totul. Si oare, daca nu au invatat sa se joace pana la 7 ani, mai sunt capabili sa invete ceva , tinind cont ca aceste abilitati sunt la baza procesului de invatare in general? Dar nu trebuie sa ne sperie acest lucru, fiindca suntem pe cale sa reducem componenta sociala la una virtual-sociala caracterizata de abilitatea de a trimite sms-uri, update de profil ”facebook” , “chat”, jocuri virtuale. Si veti fi probabil surprinsi, ca orice copil cu retard mental usor, daca are la dispozitie instrumentele necesare (PC, telefon mobil) stie sa se descurce de minune .
La sfarsit, ma intreb daca nu ar fi mai simplu sa folosim principiul tertului exclus pentru a aprecia performantele ( OK/nonOK), sa facem afterschool-ul obligatoriu si scoala optionala, si statul sa fie obligat ca in loc de manuale scolare sa furnizeze un calculator cu abonament la internet. “Laptele si cornul’ pot fi inlocuite cu “McDonald’s + Coca Cola” si fiecare copil sa beneficieze de un curriculum adaptat personalizat. Ah, si pentru copii neastamparati sa existe un dozator de diazepam.

In psihoterapie exista o regula generala care spune ca orice ar spune clientul, terapeutul trebuie sa-l asigure ca ‘Totul este foarte bine”. Ma intreb daca educatia s-a transformat intr-o sedinta continua de psihoterapie?
Si daca raspunsul este afirmativ,  nu-i nimic, la sfarsit , facem un “banchet” ( ghici termenul corect) pentru celebrarea copiilor “quite intelligent”.
‘in tara lui mura-n gura / totu-mi este pe masura..”

Distribuie acest articol

108 COMENTARII

    • dom’le lica, sunteti cumva pr-ul individului al carui site il recomandati sau va place sa potriviti nuca pe perete? singura legatura dintre articolul de mai sus si cel recomandata de d-voastra este lipsa de inspiratie. asta pentru a fi politicos.

  1. Aveti dreptate, este o directie gresita in care se indreapta educatia. Cuvantul educatie era in limba romana veche sinonim cu cel de pedeapsa. Despre un om cu o educatie aleasa se spunea ca este pedepsit. Educatia nu poate fi confundata cu placerea. „Radacinile invataturii sunt amare – spunea Aristotel – dar fructele ei sunt dulci”. Daca nu incepem cu partea amara, ci cu cea dulce, nu vom face niciodata educatie.

  2. Cercetatorii britanici sunt de cele mai multe ori doctoranzi in sociologie, psihologie, etc. Cum pe-afara se puncteaza originalitatea in lucrarile de doctorat, multe dintre cercetari sunt de-a dreptul tembele. Odata luata diploma, lucrarea ta devine ”cercetare valida”, numa buna de vandut vreunui tabloid in genul The Sun :)

  3. este trist si adevarat in acelasi timp.
    dar, cum spune un promo de radio: ce a fost intai? puiul sau salmonela?

    nu stiu ce e mai grav: americanizarea sau lipsa de repere a parintilor? dar in general, lipsa de informare naste cosmaruri.

    avalansa (sau bombaradamentul?) de informatie duce la scaderea calitatii, la lipsa „quality time-ului”.

    aud ca e la moda „meditatia”. probabil ca in viitor va deveni la moda si sa citesti romane?

    ne departam atat de mult de noi insine incat nu e de mirare ca asa arata lumea in care traim.

  4. Faci un talmes-balmes din care nu se intelege mare lucru din ceea ce ai vrut sa exprimi. In primul rand ar trebui sa faci un pic de ordine in paragrafe, ca e obositor sa tot sari de la fraze de un rand la altele kilometrice. Apoi sa realizezi ca psihoterapia nu e noua religie si ca modul in care am fost noi crescuti nu e poate cel ideal. Asta o spun ca parinte a doi juniori la cresterea carora incerc sa aduc in primul rand dragoste si apoi echilibru.

    Cat priveste intrebarile tale de final, uite varianta mea. Sa lasam pe plan secund aprecierea performantelor, sa facem afterschool-ul si scoala optionale, sa desfiintam de tot statul si manualele scolare iar cine vrea sa-si ia singur un calculator cu abonament la internet. “Laptele si cornul’ sa fie furnizate de parinti sau mai bine de bunicii care au vaca la tara crescuta in conditii naturale si fara UHT. Fiecare copil sa beneficieze de un curriculum adaptat personalizat in functie de nevoi, talente si de aprecierile parintilor in colaborare cu profesorii. Ah, si pentru copii neastamparati sa existe activitati care sa le canalizeze energia in mod util catre o activitate de invatare ce li se potriveste.

    • una din 3: ori esti cu musca pe caciula( parinte ‘loving and caring”), ori nu ai inteles nimic, ori esti pur si simplu ‘gigi contra’

      p.s spre deosebire de articol, nu am reusit sa citesc din prima comentariul tau

    • pacat ca nu ai inteles nimic din articol.
      e foarte bine scris, inca prea bland pentru ce se intampla de fapt in realitate.
      sa inteleg ca esti unu care sustine idiotenile generatiei asteia de pierduti din orice punct de vedere. nici o grija, vor avea si ei sub soare ca doar nimeni nu traieste vesnic si se vor instala si ei pe undeva dupa ce generatiile anterioare vor disparea (cu tot ce au reprezentata ele, care va fi sters rapid de pe fata pamantului de retardatii astia ….)

        • Si eu am gasit multa superficialitate in acest articol, sa nu mai amintesc de slaba „tinuta” a scrierii.
          Pe scurt: fara continut si fara forma.
          Nimic atragator in spusele acestei doamne psiholog si nimic folositor.
          Pare ca cineva a adunat de-a valma diverse postari de pe diverse forumuri de mamici ( pe acelea pe care le-a inteles pina si-a atins incompetenta) si le-a facut copy paste intr-un text, pompos numit, articol.
          De fapt, un pomelnic de jelanii in limbaj internautic ale unei doamne care ar trebui de fapt, din postura sa de psiholog sa fie capabila sa inteleaga cu mult mai multe.

          • Bună ziua!

            M-au atins commenturile venite de la părinţi, care nu îşi pot dedica, pentru proprii copii, timpul necesar să reflecteze asupra unui articol. Da, e greu să accepţi că o persoană străină îţi poate da sfaturi, mai ales despre copil, mai ales dacă nu e plătit, dacă tot ce face e să-şi exprime grijile (fondate pe psihologie, vocaţie de o viaţă) într-o manieră raţională.

            Ce mă sperie şi mai mult este că aceste persoane sunt doar vârful aisbergului, iar 95% din oameni de fapt n-au nici alternative şi nici bani pentru investirea în educaţie. Am auzit că în Suceava fetele din întregi cartiere sunt racolate pentru a fi (scuzaţi cuvântul) curve, încă de la 12 ani. Doar că aşa ceva n-o să auziţi niciodată la ProTV, nu ar provoca rating comparativ cu ştirile de la ora 5 care se ocupă cu manele, unguri, sinucideri, omoruri şi alte tâmpenii.

            Eu nu am fost mulţumit cu educaţia mea. Părinţii nu m-au bătut aproape niciodată, dar în şcoală am stat la colţ, fost tras de urechi, toate cele. Nici măcar părinţii mei nu ştiu de câte ori am fost dat afară „pentru că comentam” :) Acuma, aflându-mă în buricul Vestului şi uitându-mă înapoi, pot să zic că habar n-aveam de IADUL care exista în afara atmosferei familiale/şcolare. Uitându-mă înapoi, mi-aş fi dorit mai multă bătaie, mai ales de la tata, sunt ferm convins că m-ar fi ajutat. Şi da, am şi diplomă de psiholog-psihoterapeut. Şi da, am bani, cultură, educaţie, am ajuns pe tărâmul făgăduinţei, văd cum funcţionează „cel mai avansat sistem de educaţie” vestic (că Finlanda dă clasă la toţi da’ nu e în vest… E SOCIALISTĂ, CA SĂ VEZI) şi cea mai mare mirare a mea este că România încă mai trăieşte, mai respiră, asmatic, prin nu-ştiu-ce minune, copii mai au speranţă, poţi discuta cu ei, nu totul e pierdut. Fără internet eram deja de 10 ani în Evul Mediu. Gen, cu toţii, nu numai 80%+ a ţării.

            Eu cred că nu mai are rost să folosim raţiunea când discutăm cu părinţii. E clar că ei nu sunt altceva decât nişte copii mari ieşiţi de sub fusta capitalismului – nu ştiu de respect, nu ştiu de frumos, nu ştiu de carte, sunt stresaţi, traşi în ţeapă zilnic de oameni gen SoV sau mai ştiu eu cine (vedeţi Kapitalism Reţeta Noastră de Succes, e un film documentar), umblaţi la fund de guvern, bătuţi joc de partide… singurul loc unde pot să viseze tinerii că o să ajungă e o agenţie de publicitate (să se facă „securişti” cât se vindecă găoaza… asta ne cerem copiilor… bravo naţiune) sau în America/Spania/Vest.

            Cu părinţi laşi, ce să mai vrem?

            Last but not least, mulţumesc, doamna colegă, că aţi avut timpul şi răbdarea pentru a exprima ceva care pe „selecta minoritate” ne deprimă de fiecare dată când punem creionul pe hârtie.

            DS

  5. Mai, ce salata de chestii, care mai de care mai de care. De la revolta impotriva „engleziri” limbii romane, anulata hazliu de „loving and caring”-ul de mai tarziu, la cresterea copilului si terapii psihologice, articolul asta are de toate, numai o idee centrala nu. Subtiratic, ca o mancare de primavara.

    Ideea, stimata doamna, e simpla: lumea se schimba si generatiile noi absorb schimbarile mai usor decat cele vechi, ergo decalajul dintre cele doua, care sporeste pe zi ce trece. Mare filosofeala si mare scofala. Si parintii dvs. gandeau la fel. Ai doua variante: sa te adaptezi la „val” si sa iei ce-i mai bun din el, respingand ce-i prost sau… sa stai cu capu-n palme si sa te lamentezi ca azi nu e ca ieri. Adica fix ce faceti in ciorba asta de „articol” intitulat pompos „cum a influentat modelul cultural american educatia europeana”.

  6. Va rog frumos sa lasati si numele colegelor dvs, care va impartasesc parererile ca sa stim siguri la cine sa nu mergem.
    regula generala la psihoterapie, palmele copiilor, statul in colt – e de rasul lumii – mai invatati d-na ‘psiholog clinician’ – ce imi vine in minte – Alice Miller, Gordon Neufeld.

    Si faptul ca copii sunt analfabeti se trage de la cadre didactice ca dvs., nu de la americanizarea scolii, din pacate, e prea romaneasca – copilul nu are nici un drept, intra separat in scoala ca sa nu deranjezeze marele doamne profesoare, frustrate de propria mediocritatea si salarii de cum sunt.

    Rugati-va de site sa va scoata articolul, ca nici un om zdravan la minte, care isi iubeste copilul, nu va apela la dvs.

    • Nu o cunosc pe autoarea articolului, dar dupa cum scrieti, Dvs sunteti, probabil, prima generatie cu faculatate, orbita de ‘progresul’ societatii americane. Cultura americana e in sine o tautologie. Duceti-va copilul la psihoterapeuti ‘moderni’, ca sa se obisnuiasca de pe acum cu statutul de etern asistat, fie de stat, fie de psiholog (sau impreuna…)

  7. Bun in venit in „minunata lume noua”!

    Urmatorul pas este, bineinteles, ciclul de jocuri, „gaseste-mi slitul”, pentru virste cuprinse intre 7-14 ani.
    Evident ca nu cumva, sa ajunga sa dezvolte vreo dorinta reprimata, vreo depresie sau frustrare a „neimplinirii” oricarei dorinte „firesti”.

    Caci ce le putem dori copiiilor nostri, in afara de fericire, aceasta imbecila si primitiva utopie a societatii…de consum?

  8. Interesant articol si in plus, scris cu stil! Dar citindu-l constatam boala mentala avansata in care ne aflam noi adultii.
    Inca nu avem reflexele necesare de a respinge ceea ce-i nefolositor din alte culturi si mai ales ne lipseste abilitatea ASOCIERII celor cu interese comune. Cred ca suntem multi care suntem de acord cu sugestiile „subliminale” ale acestui articol dar nu gasim resursele necesare pentru a ne asocia si a actiona impreuna impotriva relelor mentionate aici.

  9. O sa incerc sa iti explic catre ce se doreste sa se ajunga in sistemul asta pe care l-ai pus la zid.

    Se incearca o directie care nu le este clara celor care vor sa o puna in aplicare. Nu le este clara tocmai ca provin toti din scoli ca cele pe care le-ai descris tu – o bataita mica, o urecheala, stat la colt mici treburi in genul asta.

    Se incearca copierea unui sistem ce a avut o viata scurta si care a lasat o amprenta foarte puternica asupra putinilor norocosi care l-au prins. E vorba de un sistem in care invatatorul se schimba in fiecare an. Invatatorul este strigat pe numele mic pentru ca asa se si prezinta el clasei. Acest lucru, faptul ca este strigat pe numele mic, nu are nici o implicatie asupra cantitatii de respect pe care copii o au catre invatator. In acest sistem se trece complet peste imbecilitatea cu bastonasele si se scriu literele si cifrele direct. Se invata direct scrisul, direct adunarea si scaderea in clasa 1. Respectul de la invatator catre copii si invers, este la locul lui, dorinta copiilor de a fi cit mai buni la exercitii este la locul ei. Spiritul de competitie intre copii se naste si este ascutit din primul moment in care s-a aprins scinteia competitiei. In sistemul asta nu se invata concepte cum ar fi – „sa nu ii arati colegului la lucrari, ca trebuie sa faca singur”, pentru ca in mod natural unde e competitie, astfel de idei nu ii vin copilului, ba mai mult daca careva incearca sa il plagieze, isi va apara singur lucrarea. Am vazut asta intimplindu-se din partea unui copil care a luat o nota mai mica decat cel care incerca sa copieze de la el. Rezultatul – sporirea increderii in fortele proprii pentru copii care sint mai sovaitori.

    CE se intimpla acum este incercarea celor din sistemul vechi descris de tine sa faca sistemul nou descris mai sus. Partea proasta e ca sistemul de mai sus a evoluat catre timpeniile descrise tot de tine, din cauza ca s-a relaxat prea tare. Acest sistem minunat nu prea mai exista , deci nu prea mai au model. Concluzia – se merge catre ceva imaginat din memorie si in mod evident iese prost.

    Nu am facut aici decat sa incerc sa dau explicatii, nu imi cere solutii ca nu am. Dar ma gindesc ca primul pas catre a corecta o situatie de genul asta este sa intelegi ce ti se intimpla.
    Daca am reusit sa iti transmit suficient, probabil ca ai inteles cam care e buba, deci poti sa te apuci sa faci ceva.

  10. Nu mi-a placut articolul. Mi se pare ca autoarea, care ar trebui, prin natura meseriei, sa fie apropiata de copii si parinti, ii detesta si scrie un pomelnic in care exagereaza multe dintre caracteristicile copilariei moderne- internetul, telefoanele mobile, McDonalds-ul fac parte din societatea noastra si nu pot fi excluse din viata copilului; exagerarile nu sunt bune, dar nici copilaria de acum 20-30 de ani nu poate fi „reeditata”.
    Nu vreau sa fac o analiza pe text, dar ma intereseaza mult doua lucruri- chiar toata generatia acestor copii e una de depresivi si anxiosi? Iar faptul ca parintii ii inconjoara cu dragoste, nu cu binecunoscuta palmuta, e un lucru atat de daunator? Si prin dragoste nu inteleg ca nu trebuie impuse limite, cu acestea sunt de acord ca sunt necesare dezvoltarii psihice sanatoase a copilului.

    • daca ai copii, o sa ai ocazia sa constati cum sta treaba cu
      – ‘iubire si caldura’ vs pedeapsa (palmuta se refera la pedeapsa nu la bataie, daca nu te-ai prins);
      – internetul, telefoanele mobile, McDonald vs joc , citit, mancare de acasa

      Multa Bafta (o sa ai nevoie :)

      stirile de la ora 5 fac parte din societatea noastra, pot fi incluse in viata copilului ?
      ti se pare bun argumentul ?

      • Copilul stie de stirile de la ora 5 numai daca parintele se uita la ele; cand iti cresti/educi copilul ai optiuni, iar generalizarile din articol sunt iritante. Exista destui parinti responsabili si inteleg ca autoarea se considera unul dintre ei.
        Nu am pretentia ca mi-am crescut perfect copilul; dar prefer sa ii spun de 3 ori sa faca un lucru, decat sa il faca din prima de frica palmutei despre care stie va urma daca nu asculta.

        • e usor sa demontezi stirile de la ora 5 :) dar nu despre asta era vorba ci despre folosirea ca argument sau justificare a frazei „fac parte din societatea noastra”. Faptul ca McDolnat’s exista si multa lume mananca acolo nu inseamna ca e bun si ca nu poate fi exclus din viata copilului ! O idee sau un lucru rau ramane tot rau chiar daca e sustinut de 1 mil de oameni.
          Parca citesti/auzi doar ce vrei nu am zis ca trebuie sa-ti bati copilul ci sustin ca uneori el trebuie sa recunoasca o autoritate si sa constientizeze faptul ca nerespectarea unor reguli presupune o pedeapsa (!!!! EXCLUS BATAIA !!!) Azi ii spui o data, maine de doua ori, peste un an de trei ori, peste doide sase ori pana cand nu te mai aude si te ignora. Atentie ca deja ai ajuns la 3 :)

          • Si McDonalds-ul il demontez la fel de usor ca pe stirile de la ora 5 prin faptul ca nu imi duc copilul acolo .El stie ca acea mancare e toxica, dar totusi cand un coleg il invita acolo la ziua de nastere il las sa mearga (cu burta plina).
            Cand am scris „fac parte din societatea noastra” m-am referit nu doar la fast-food, ci si la telefonia mobila si internet, dar tu ai citit doar cat ai vrut. Nu am afirmat nici ca e bine sau rau ca sunt parte din viata noastra si nici nu am spus ca nu imi pedepsesc copilul, nu stiu unde ai vazut asta. Pana la urma sustinem aceleasi lucruri, dar ne exprimam diferit. Astept sa vad ce semnale de alarma mai gasesti de tras pentru mine. :)

          • „fac parte din societatea noastra” nu poate fi folosit ca argument pentru ca astfel se pot justifica prea multe, eu am dat doar doua exemple stirile de la ora 5 si McDonald’s care, clar, nu au ce cauta in viata copilului. Legat de internet si telefonul mobil, argumentele sunt ‘jumi juma’ dar cu siguranta faptul ca exista nu constituie un argument

    • Lavinia, poate sunt exagerari dar pedofilia, pornografia si consumul de droguri „face parte din viata nostra” si chiar as dorii sa fie exclus din viata copiilor nostrii. Nu toata generatia de copii e asa e suficient copilul tau sa fie, iar cind al tau si al cunoscutilor tai sunt asa … cred ca ai dreptul sa spui TOTI.
      Eu prin dragoste n-am reusit … poate tu vei reusi, regret si acum ca n-am folosit suficient „palmuta”. Teoretic e una dar practic … e o mare problema.
      Cred ca de accea se seamana/ se planteaza, se stropesc etc. in agricultura si nu se lasa culturile salbatice si sa fie crescute „nestresat si cu dragoste”.
      Oameni buni, copii sunt un lut nemodelat, cit sunt mici putem sa-i modelam, ei trebuie sa aiba drumul clar (intre dragoste si palmuta), si sa nu-i lasam de izbeliste, caci de multe ori e doar un paravan, de fapt noi nu avem timp de ei sa ne ocupam de ei sa-i supraveghem sa-i ingrijim, ne vedem de treburile si placerile noastre, le cumparam de toate (asta nu-i dragoste e poate linistirea constiintei) si asteptam ca scoala sa-i educe dar fara sa le dam nici un drept de ai corecta.
      Din pacate nu functioneaza decit la copii cu un spirit inascut spre obedienta sau autoperfectionisti.
      Dreptatea divina EXISTA: acum ei sunt cei neajutorati si noi nu le dam atentie curind lucrurile se vor schimba, noi vom fi cei neajutorati si vom avea pretentia la atentie si compasiune …. si cit ne-am sacrificat noi pentru ei … OARE?!

  11. ” Sistemul educational americanizat de calificativele “FB, B,S, I” ( …) ofera toleranta si nu streseaza copilul din punct de vedere al performantei scolare.” – asta se intampla in visele frumoase ale celor care au introdus sistemul – baiatul meu ( care este – probabil – mai sensibil decat media) a plans cu sughituri cand a luat primul B. Eu nu retin sa fi avut asa un stress cand am luat primul 8.

    „Este complet gresit si poti fi acuzat de rele tratamente daca lasi un copil sa planga . ” ???
    Asa o fi. Copiii mei plang. Si o fac destul de mult.
    Bataie nu au luat. Am constat, la primul, ca sunt mai eficiente metodele non violente.
    Dar asta nu inseamna ca trebuie sa devenim (si noi si ei) sclavii capriciilor lor.
    Si iar, asta nu inseamna ca toate cererile lor sunt capricii si trebuie refuzate.
    Am citit undeva ca la un moment dat (asta e cultura de blog – nu mai stiu unde am citit) ca ei, copiii, ajung sa se urasca pe ei insisi din cauza supararilor pe care ti le cauzeaza prin manifestarile capriciilor lor. Deci spunand stop ii ajuti si pe ei. Si pana la urma, in acest moment, am mai mare incredere in capacitatea mea de a discerne ce e mai bine pentru ei decat intr-a lor.

    „Este uluitor cat de incantati sunt parintii in fata copilului care ‘stie deja’ sa porneasca calculatorul si sa se joace cu joy-stick-ul, ” – subscriu. Exista cel putin doua curente in ceea ce priveste accesul la TV/calculator:
    1) lasa-l ca n-are altceva de facut.
    2) eu n-am calculator/TV in casa – corect si sanatos – pana la un punct – dar trebuie sa fii tare hotarat sa mergi pe drumul asta.
    3) copiii mei au acces limitat la televizor/PC
    Cred ca pentru a analiza aceste optiuni mai trebuie deschis un „thread” ca tot veni vorba de americanizare.

    „Succesuri”!
    P.S. zilele trecute am auzit pe cineva spunand „cand am fost … am vazut decat …” in stil pur bucurestean si mi-a crescut tensiunea. Despre asta ce spuneti? Adica despre fenomenul omolog americanizarii: agramatizarea – intens promovata la TV.

  12. Excelent articol! Ar fi grozav daca ati duce analizele dumneavoastra si mai departe. Sa va uitati putin si la adolescentii de rind din America, crescuti ca la carte prin aceste “ delicatese cultural-educationale”, pentru o viziune mai clara a efectelor lor. Ar fi grozav daca romanii s-ar trezi inainte sa implementeze puternic si iremediabil aceste metode educationale (adica pe mai multe generatii) si ar adopta practici mai adaptate personalitatii si culturii noastre. Peste 10 ani, cind se vor vedea efectele pe copii cobaii de acum, s-ar putea sa fie prea tirziu.

    • Nu o sa apuce sa implementeze pe mai multe generatii,caci noi avem obiceiul ca atunci cand se schimba guvernantii,se schimba si modelul educational.Fiind vreo 20 de ani in sistem ,am vazut suficiente exemple.Marga ce a facut,tot a sters Abramburica.Si tot asa…..Profesorul de pedagogie ne/a spus ca modelul educational ar trebui sa porneasca de la stabilirea omului ideal educat,adica cum vrem sa arate asa zisul produs final…..Nu cred ca cineva s/a gandit la acest lucru….Iar ce priveste educatia,aceasta este tot mai mult impinsa pe umerii pedagogilor cu toate tarele lor.Parintii sunt foarte fericiti,daca copilasi lor stau linistiti,pentru ca ei,parintii sunt foarte obositi…..Atunci ramane calculatorul si televizorul,in loc de jocuri cu familia.Intrebati/va cati parinti stiu sa joace Pacalici,Septica americana,Piticot sau Nu te supara frate…..Veti avea o surpriza imensa….Iar in ceea ce priveste sistemul,cateodata ma gandesc,oare cel care gandeste programele scolare cat a profesat efectiv.Sau sta tot timpul la birou si gandeste metodologii experimentale pentru profesorii pe post de cobai……Mai stii…

  13. „Helen: I can’t believe you don’t want to go to your own son’s graduation.
    Bob: It’s not a graduation. He is moving from the 4th grade to the 5th grade.
    Helen: It’s a ceremony!
    Bob: It’s psychotic! They keep creating new ways to celebrate mediocrity, but if someone is genuinely exceptional… ”

    replicile de mai sus sunt luate din filmul „The Incredibles”..

  14. Ma bucur nespus ca exista cineva care sa puna punctul pe i si sa arate ca nu tot ceea ce ni se implementeaza este intotdeauna corect.
    Responsabilitatea dezvoltarii copiilor nostri o purtam noi, parintii, de aceea trebuie sa filtram foarte bine informatiile provenite din orice sursa, pentru a lua cele mai bune decizii in acest sens.
    Va felicit pentru calitatea articolului dumneavoastra.

  15. Articol fara consistenta, usor isteric. Autoarea este revoltata fara tinta, si isi exteriorizeaza aceste sentimente exagerand.

    Daca un psiholog gandeste asa, eu am o singura intrebare: cine e mai bine adaptat la mediul actual, de tranzitie catre alte mentalitati – copilul mult blamat, sau adultul incapabil sa rationeze si sa relationeze? Stiu, cei de generatia noastra nu suntem pregatiti pentru lumea in care traim, nu intelegem de ce sistemul nostru de valori este (partial) perimat, dar asta nu ne scuza ignoranta si bigotismul.

      • asta este problema, ne adaptam la un mediu creat de altii, fara sa ne gandim la consecinte, desi la ei consecintele se vad de mult timp si nu sunt fericite deloc: cresterea criminalitatii, a infractiunilor de tot felul si a stupizeniilor. Important este ca noi sa avem capacitatea de a intelege incotro ne indreptam si sa nu preluam necritic toate influentele, doar fiindca vin din America, ci sa gandim inainte de a face un lucru si sa alegem in deplina cunostinta de cauza.
        Articolul este excelent, regret sincer pentru cei care nu-l inteleg.

  16. Foarte adevarat, stimata doamna ! Si mai tin minte un proverb stravechi, verificat in ani !
    „Bataia e rupta din rai !”. Doamne ajuta !

  17. Amuzant articol.
    Ar fi bine daca ne-am americaniza copiii (asa cum sugereaza titlul). Ar fi chiar minunat. Copiii americanilor sunt siguri pe ei, dezinvolti, independenti. Inca din liceu au tot felul de proiecte de responsabilitate sociala, fac voluntariate in ONG-uri, de multe ori pleaca in calatorii prin India sau Africa pentru proiecte scolare. Sunt independenti si stiu ca depinde doar de ei sa aiba succes. De multe ori muncesc de la 16 ani – chiar daca asta presupune sa fie chelneri, ospatari, sa spele masini pe perioada verii.
    Articolul ar fi ilar daca autoarea nu ar fi psiholog practician – si asta face sa fie cumva ingrijorator. Pe de alta parte e de inteles avand in vedere ca probabil este formata in sistemul educational romanesc – cel in care elevii sunt facuti prosti, tampiti de catre profesori, cateodata sunt umiliti, nu sunt lasati sa gandeasca, li se cere sa reproduca texte ingurgitate pe nemestecatelea.
    Sa fie o problema faptul ca unii dintre copiii romani au inceput sa aiba sansa de a fi crescuti de parinti mai destupati care au grija si de sanatatea lor emotionala? Sau problema este la copiii care inca mai sunt crescuti in frica sau mai rau, indiferenta? Problema copiilor romani este prea multa grija a parintilor?? Complet fals – cei mai multi dintre parintii romani inca isi lasa copiii in fata calculatorului pentru ca nu au timp sa isi petreaca cu ei. Copiii romani nu se simt bagati in seama, nu se simt ascultati, nu se simt valorizati.
    Ne americanizam copiii? Ar fi bine sa o facem… Daca vrem sa le dam o sansa si daca vrem sa dam o sansa tarii asteia care nu copii inactivi are, ci adulti frustrati, nefericiti, ne-implicati.

    • i agree, dar partial…total de acord cu responsabilitatea, practica, job-ul dar …copiii aici nu au copilarie…in sensul pe care il stim….noi cei din generatia 1980-2000 (sa zicem) de aceea le cam pling de mila, ……combinatia ar fi perfecta in romania insa…nu detaliez pt ca cine stie, cunoaste…insa nu cred ca se mai poate….ptr ca generatiile se schimba….nimic nu mai e consistent…santate

    • Am o singură problemă de ridicat faţă de articolul doamnei psiholog:

      Cum se explică faptul că omul „crescut în sistemul autoritar, cu pedepse şi reguli stricte”, adică omul născut între 1965 şi 1990, care azi a atins maturitatea, în majoritatea cazurilor nu s-a arătat cu nimic mai inteligent, mai disciplinat sau mai dornic de carte decât „omul americanizat”, ci a profitat de fiecare ocazie ca să tragă chiulul, să bată mingea pe maidan şi să fumeze în spatele blocului şi să evite diabolicele invenţii occidentale numite „baie şi duş”?

      ~Nautilus

  18. Ar fi de mare folos daca facultatile de psihologie si nu numai ele ar dedica mai mult efort cultivarii aptitudinilor necesari scrisului. Probabil ca la un pahar de vorba autoarea ar face o impresie simpatica dar in scris impresia este deplorabila. Nu am nici rabdarea si nici toleranta de a incerca sa inteleg ce ar fi vrut autoarea sa spuna in acest ghiveci ideatic…
    Un astfel de text ridica semne de intrebare cu privire la rolul scolii in formarea absolventilor ei. Nu este vorba doar de un text ci de o intreaga cultura a „comunicarii” (asa parca ii spune astazi in noua limba de lemn).

  19. Iata un text scris parca de o persoana din Afganistan. Citesc o ura impotriva americanilor cum numai la un radical musulman mai intilnesti. Ce treaba are McDonalds + Coca Cola cu toate astea? Cand ai fost mica, sau poate nu se pune problema in cazul dumneavoastra insa cei mai in virsta stiu ca in copilarie au baut Pepsi, sau unii tinjeau dupa Pepsi, oare nu tot bautura americana este? Iar daca McDonalds + Coca Cola inlocuiesti cu Mititei + Pepsi, nu este cam acelasi lucru?
    Super Nanny? Educational Programs? Va uitati prea mult la TV
    facebook/twitter/wikipedia/internet? sint programe in toata lumea nu americane.
    Metodele permisive, ADHD, si alte citeva intrebari pe care le puneti, si care sint prea multe ca sa le mai scriu, dupa cum spuneati si dumneavoastra la inceputul articolului, „am evoluat”.
    Acele calificative pe care le mentionati ca fiind americane „FB, B, S, I” de fapt nu sint americane, eu l-am avut cand am facut armata prin anii ’80.
    Si toate astea vin de la cineva care este psiholog???
    Mda, am citit un text plingacios de care nici macar persoana care a scris acest text nu stie de ce se plinge, dar stie pe cine sa dea vina. Mai bine cautati vina nu in sistem ci in primul rind celor care da educatie copiilor acasa, sau cum se mai spunea „cei 7 ani de acasa”. Asta conteaza cel mai mult in formarea copilului si asta o sa conteze si ca adult.

    PS. Pentru cenzori. Oare trebuie sa scriu din nou comentariul? Daca dumneavoastra credeti ca nu am scris civilizat, atunci sa inteleg ca cenzura pe care o aplicati nu se justifica. Acest spatiu este alocat pentru comentarii la subiectul publicat, si inteleg sa nu publicati mesajele ce contin un limbaj obscen, sau mesaje publicitare.

  20. concluzia – daca nu vreti sa va americanizati copiii (nu de altceva, dar e atat de uncool in zilele noastra sa iti placa de americani) trimiteti-i sa locuiasca intr-o satra de tigani. astfel, nimeni nu se va supara cand copiii isi vor lua doua peste bot daca nu asculta, pot sa doarma linistiti afara daca cer la mama in pat, vor primi urzici pe fund daca mentioneaza cuvantul ‘computer’, pot sta 2 zile nemancati daca nu beau lapticul si tot asa.
    la 18 ani ii puteti ridica puternici, responsabili, pregatiti de viata, nu niste molai de americanizati care asteapta mura in gura de la societate. pe care societate oricum nu te poti baza, ca e americanizata.
    a, si foarte important – copiii retarzi trebuie neaparat exclusi din societatea ne-americanizata. imbracati eventual in roz strident si plimbati pe strada, sa rada lumea de ei. rosii, oua, tot tacamul.
    va rog mult, doamna autor, se poate un urmator articol pe tema ‘arta de a-i uri pe americani – cum sa ne mutam in desert si sa traim ca beduinii’.
    muuulta stima.

  21. Ne americanizam copiii? Oh my God… OH! MY! GOD!! This is a disaster of biblical proportions!! Somebody, please, do something!! Anything!! Aaaaah!!
    In rest, Elena a spus totul (congrats, lady). Ma ia cu frig cind ma gindesc ca delirul asta a fost scris de un psiholog…

  22. Explicația e simplă:

    123-years-later
    Written by Sam Blumenfeld Monday, 25 April 2011 11:24
    0The year 2011 marks the 123rd year since the publication of Edward Bellamy’s famous utopian novel, Looking Backward, in which the author depicted a happy, socialist America in the year 2000. In Bellamy’s optimistic fantasy, greed and material want ceased to exist, brotherly harmony prevailed, the arts and sciences flourished, and an all-powerful and pervasive government and bureaucracy were efficient and fair.

    The book became enormously popular, selling 371,000 copies in its first two years and a million copies by 1900. Its influence on American progressive educators and intellectuals was enormous. In fact, it became their vision of a future American paradise in which human moral perfectibility could at last be attained.
    The extent of the book’s influence can be measured by the fact that in 1935, when Columbia University asked philosopher-educator John Dewey, historian Charles Beard, and Atlantic Monthly editor Edward Weeks to prepare independently lists of the 25 most influential books since 1885, Looking Backward ranked as second on each list after Marx’s Das Kapital. In other words, Looking Backward was considered the most influential American book in that 50-year period.

    John Dewey characterized the book as “one of the greatest modern syntheses of humane values.” Even after the rise of Hitler’s National Socialism in Germany and Marxist-Leninist communism in Russia, Dewey still clung to Bellamy’s vision of a socialist America. In his 1934 essay, “The Great American Prophet,” Dewey wrote:

    I wish that those who conceive that the abolition of private capital and of energy expended for profit signify complete regimenting of life and the abolition of all personal choice and all emulation, would read with an open mind Bellamy’s picture of a socialized economy. It is not merely that he exposes with extraordinary vigor and clarity the restriction upon liberty that the present system imposes but that he pictures how socialized industry and finance would release and further all of those personal and private types of occupation and use of leisure that men and women actually most prize today….

    It is an American communism that he depicts, and his appeal comes largely from the fact that he sees in it the necessary means of realizing the democratic ideal….

    The worth of Bellamy’s book in effecting a translation of the ideas of democracy into economic terms is incalculable. What Uncle Tom’s Cabin was to the anti-slavery movement Bellamy’s book may well be to the shaping of popular opinion for a new social order.

    Bellamy envisaged America becoming socialist by way of consensus rather than revolution. In turn, Dewey, who spent his professional life trying to transform Bellamy’s vision into American reality, saw education as the principle means by which this transformation could be achieved. He spent the years 1894 to 1904 at the University of Chicago in his Laboratory School seeking to devise a new curriculum for the public schools that would produce the kind of socialized youngsters who would bring about the new socialist millenium.

    The result, of course, is the education we have today — a minimal interest in the development of intellectual, scientific, and literacy skills and a maximal effort to produce socialized, politically correct, individuals who can barely read.

    Today, many years later, the University of Chicago stands as an island of academic tranquility in Chicago’s Southside, surrounded by a sea of social and urban devastation caused by the philosophical emanations from Dewey’s laboratory and other departments. Charles Judd, the university’s Wundtian professor of educational psychology, labored mightily to organize the radical reform of the public school curriculum to conform with Dewey’s socialist plan.

    According to Dewey, the philosophical underpinning of capitalism is individualism sustained by an education that stressed the development of literacy skills. High literacy encourages intellectual independence which produces strong individualism. It was Dewey’s exhaustive analysis of individualism that led him to believe that the socialized individual could only be produced by first getting rid of the traditional emphasis on language and literacy in the primary grades and turning the children toward socialized activities and behavior.

    In 1898, he wrote a devastating critique of traditional Three R’s education, entitled “The Primary-Education Fetich (sic),” in which he took to task the entire centuries-old emphasis on literacy. He wrote:

    “The plea for the predominance of learning to read in early school life because of the great importance attaching to literature seems to me a perversion.”

    He then mapped out a long-range, comprehensive strategy that would reorganize primary education to serve the needs of socialization. “Change must come gradually,” he wrote. “To force it unduly would compromise its final success by favoring a violent reaction.”

    If what he was advocating was so beneficial, why would it favor a violent reaction?
    The simple fact is that when parents send their children to school they want them to become good readers. They don’t send them to school to become socialists.

    Obviously, Dewey had learned a lot from the Fabian socialists in England whose motto was Festina lente — ”Make haste slowly.”

    Part of the new primary curriculum was a new method of teaching reading, an ideographic method that teaches children to read English as if it were Chinese, by simple word recognition, as if each word were like a Chinese character. It was called the “look-say” or „sight” method. In fact, it was at the University of Chicago that Charles Judd’s protégé, William Scott Gray, developed the Dick and Jane reading program, which in the 1930s became the standard method of teaching reading in American schools and has caused the devastating epidemic of functional illiteracy in America.

    By 1955, the reading problem had become so severe that Rudolf Flesch felt compelled to write a book about it, Why Johnny Can’t Read. But it didn’t move the educators to change anything. They were firmly committed to Dewey’s plan to create a socialist America. Indeed, in 2007, the National Endowment for the Arts released a somber report on the state of American literacy. Its chairman, Dana Gioia, stated: “This is a massive social problem. We are losing the majority of the new generation. They will not achieve anything close to their potential because of poor reading.”

    False doctrines lead to tragic consequences. Chicago’s Southside, New York’s Harlem and East Bronx, Boston’s Roxbury, and other such third-world type enclaves in American cities, peopled by the new American underclass, all of whom have attended American government schools, are the making of the arrogant eugenicist doctrines, policies, and strategies of the progressive movement. Progressives, of course, will never admit responsibility for the human wreckage they have created. In fact, they have deified Dewey, attributing the failures of progressive education to everything but Dewey.

    Meanwhile, Bellamy’s consensus utopia is far more remote today than it was in 1888. The present economic mess created by the socialists in Washington–with, unfortunately, some help from the Bush Administration–cannot possibly evolve into anything Bellamy would have recognized. At least back then many intelligent people entertained the delusion of human perfectibility and that utopia was possible.

    Today, after the horrible events of the 20th century, we know that Bellamy’s basic analysis of capitalism and human nature was false. But the fact that diehard socialists still exist in America and occupy the highest ranks of power in Washington is proof that man is indeed a fallen creature and capable of the kind of evil that destroys nations. We survived John Dewey and Edward Bellamy. But will we survive Obama?

  23. Mi-a plăcut textul dumneavostră. Vă felicit !

    Veţi fi observat deja că polarizarea reacţiilor este foarte accentuată, semn că aţi atins un nerv !

    Succes în continuare !

  24. – nu e nimic rau in asta, dimpotriva.

    stapan absolut, parerea mea e ca ati inteles gresit.

    – doamna, parerea mea de nespecialista e ca aveti o problema. Poate lasati si o adresa unde lucrati ca sa nu dau pe acolo.

  25. Poate ca tot americanii sunt de vina ca va indobitociti cu manele, ca încă nu am văzut o autorizatie suspendată pt ca vinzatorul a vindut alcool sau țigări unor minori, dar pot sa spun ca am văzut-o pe fata lui Bush arestata pt ca si anume consuma alcool intr-un bar, iar ea nu implinise încă 21 de ani. Nu va americanizati copii, trebuie sa mentineti cultura noastră cu accentuate influente orientale, cum ar fi ciubucul, sau o mina se spală pe alta, hotii șpagă , tupeu samd. Dezastru.

  26. De instinctul de turma ati auzit? E tot ce trebuie sa stiti pentru ca se aplica in toate aspectele vietii romanilor si nu numai. Fiecare face ce poate si cit il duce cerebelul. Daca „la moda” si asa face cutarica „vedeta” sint cuvintele de ordine care le organizeaza viata celor mai multi dintre romani…. atunci succes in continuare. Nu degeaba sintem urma turmei in Europa la rezultatele academice!

  27. Mie nu imi vine sa cred ce puteti debita in calitate de psiholog clinician. Se prea poate ca nasul infipt in metodele cantitative pe care preponderent le aplicati sa nu va lase sa vedeti avantajul metodelor interactive si nenumaratelor inovatii si progrese din educatie.
    Va rog insistent sa mergeti intr-o supervizare de urgenta..

  28. http://www.ted.com/talks/lang/rum/ken_robinson_says_schools_kill_creativity.html

    http://www.ted.com/talks/lang/rum/sir_ken_robinson_bring_on_the_revolution.html

    (Sir Ken Robinson, PhD is an internationally recognized leader in the development of creativity, innovation and human resources. He has worked with governments in Europe, Asia and the USA, with international agencies, Fortune 500 companies, and some of the world’s leading cultural organizations. In 1998, he led a national commission on creativity, education and the economy for the UK Government.
    For twelve years, he was Professor of Education at the University of Warwick in the UK and is now Professor Emeritus. He has received honorary degrees from the Open University and the Central School of Speech and Drama; Birmingham City University, Rhode Island School of Design, Ringling College of Art and Design and the Liverpool Institute for Performing Arts. He has been honored with the Athena Award of the Rhode Island School of Design for services to the arts and education; the Peabody Medal for contributions to the arts and culture in the United States, and the Benjamin Franklin Medal of the Royal Society of Arts for outstanding contributions to cultural relations between the United Kingdom and the United States. In 2005 he was named as one of Time/Fortune/CNN’s Principal Voices. In 2003, he received a knighthood from Queen Elizabeth II for his services to the arts. He speaks to audiences throughout the world on the creative challenges facing business and education in the new global economies)

  29. Acum multi ani in urma am fost la o nunta. O nunta de mahala. Cantece de mahala (era epoca pre-manele).

    Si, la un moment dat, cantaretul vocal al formatiei, negru si zbarcit, cu lacrimi in ochi, a inceput cam asa cantecul lui de suflet:
    – Acesta nu este un cantec despre parnaie, ca poate unii a fost, altii n-a fost pe acolo. Acesta este un cantec care loveste in toata lumea!

    Cam asa este si articolul asta.

  30. Mie mi s-a parut ca ideile pe care le expuneti se bat cap in cap, iertata-mi fie remarca : pe scurt, la inceput” puneti la colt „co-sleeping-ul” pe motiv ca „am evoluat” apoi infierati taman „evolutia” . Evolutia modului in care copii de azi isi traiesc copilaria, desigur.. Totul e in permanenta schimbare si sa nu uitam ca totul e relativ. Mie mi se pare ca cel mai important lucru pe care-l pot invata pe copil e sa reuseasca sa se adapteze lumii in care traieste, nu neaparat sa-si si insuseasca lucrurile care o caracterizeaza.

  31. Mi-aduc aminte că, printre altele, am citit două biografii care m-au impresionat: cea a lui Truman Capote şi cea a lui Lance Henriksen – ambii americani. Truman Capote a fost, în şcoală, un copil problemă şi considerat de profesori cam tâmpiţel. Părinţii l-au dus la o testare şi băiatul avea un IQ de vreo 130 parcă. Lance Henriksen la fel, copil problemă. A fost analfabet, în sensul cel mai adevărat al cuvântului, până pe la vreo 30 de ani. Când a dat prima probă de actorie, a rugat un prieten să-i citească şi să înregistreze pe-o casetă scenariul ca să-l poată învăţa, întrucât el nu ştia să citească.

    Din punctul meu de vedere, articolul dvs, scuzaţi-mă, este un talmeş-balmeş. În primul rând, adoptarea unor termeni englezi sau unor sărbători engleze nu poate fi imputată nici măcar la modul abstract americanilor sau englezilor ci, în cel mai bun caz, celor ce-o adoptă din proprie dorinţă – nu cred că există condiţionat pe undeva admiterea ţării în vreo organizaţie, tratat, acordarea unui împrumut financiar, de „importul” termenilor „co-sleeping”, „nanny”, „mouse”, „update” şamd.

    Apoi, „facebook”, „coca-cola”, „twitter”, „wikipedia”, sunt ceea ce s-ar numi mărci înregistrate. Aşa cum românul bea coca-cola americanul bea murfatlar. Ce ziceţi de Kodak sau Tektonix?

    Apoi, „Valentine’s Day” şi „Halloween” sunt denumirile originale. Sigur că pot fi traduse, la fel cum „screensaver”, „toolbar” sau „3D-flower” pot fi traduse prin „economizor de ecran”, „bară de scule” sau „floricica 3D”. Ştiţi cumva cum e corect, „Cote d’Ivoire” sau „Coasta de Fildeş”? Ştiţi cumva cum traduc americanii „Dracula”?

    Iar abordarea subiectului educaţiei stil american denotă că habar n-aveţi de principiile de bază ce caracterizează – şi, în consecinţă, diferenţiază – sistemul de educaţie american. În esenţă, americanii pun accentul pe stimularea creativităţii, imaginaţiei, nu pe memorare. Apoi, o a doua componentă este formarea spiritului de echipă. A treia, şi poate nu cea mai lipsită de importanţă, e formarea pragmatismului. Faptul că eşti analfabet – în sensul românesc dat de dvs – că nu ştii să scrii nu exclude nici pe departe faptul că nu ştii să tastezi. Scrisul e doar o formă de „rendering”, la fel ca şi tastarea, a „ceea ce ai în cap”. V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi spune cum extrageţi dvs, pe hârtie, radicalul de ordinul trei dintr-un număr. Recunosc că eu am uitat, cel de ordinul doi îl ştiu şi-acum.

    În concluzie, mă bucur că sunt căpşunar şi nu risc să-mi ajungă copii pe mâna unui „psiholog clinician” ca dvs. Am peste 40 de ani, am făcut şcoala şi facultatea înainte de 89, mă mândresc uman – şi beneficiez profesional – cu ce-am învăţat atunci, iar unul dintre lucrurie cele mai importante, poate cel mai important, ce l-am învăţat atunci e tipic american: am învăţat cum să învăţ.

    • Doamna psiholog clinician e confuza… a explicat foarte bine Ampersand unde, asa ca nu mai repet.

      Alice Miller
      D. Winnicott
      Susan Forward
      Karen Horney

      Si cati altii! Cititi, invatati si mergeti la terapie! E nepermis ca un psiholog sa fie aiba un discurs atat de agresiv si confuz.

    • Ce legatura are comentariul d-vs cu articolul de mai sus?
      Articolul se vrea unul de analiza sociala din ochii unui terapeut de psihologie infantila… d-vs va legati de chestii institutionale, mentionate in tenta minora in articol. E ca si cum, daca as zice ca camioanele MAN sunt excelente pentru ca pot transporta si castraveti, d-vs imi combateti afirmatia argumentand cu faptul ca nu am facut referire la soiul si culoarea castravetilor. Putea fii scris intr-un mod mai profesionist, e adevarat… dar pariu ca nimeni nu-l intelegea!
      O alta observatie, am o vaga impresie ca imaginea pe care o aveti despre sistemul american de invatamant si valorile lui, e formata mai degraba din filmele pe care le-ati urmarit la TV. Statele Unite au ajuns o veritabila societate comunista, desigur se foloseste termenul democracy, cu un sitem educational care are doua scopuri – idobitocirea si obedienta fata de guvernati. Pe ei, institutional, ii intereseaza sa aiba suficienti „marines” si „shoppers” nimic altceva. Rata abandonului scolar in zona liceala e foarte mare, majoritatea cercetarii din SUA se face cu imigranti, produsi de alte sisteme de invatamant nu de cel american. Si culmea, noi aspiram la acest sistem ca model pentru copii nostrii

      • Ah, pai haideti sa aspiram la cel european atunci! Care o fi ala?! ca de pe vremea lui Dickens s-au mai schimbat si la ei unele si altele – se descurca fara scatoalce si insulte ori alte manifestari ale „blandei” autoritati. Si adevaraul e ca vechea scoala „romaneasca” a produs niste generatii de oameni stralucitori pur si simplu, uitati-va putin in jur.

  32. DA,interesant articol, in perioada in care educatia a cam luat-o razna , si intilnim din ce in ce mai des persoane cu diplome de studii superioare, iar cultura lor generala(ce e mai trist chiar si cel mai direct mod de a comunica-limbajul) nu este nici la nivelul uni elev de clasa a 8-a ,sau sa nu spun altfel,strigatoare la cer !!!
    In schimb sint experti in „fb”-adica Facebook, si alte chestii la „moda”.

  33. absolut jenant articolul. Continut stupid si exprimare infantila.
    e grav, doamna psiholog, sa va fie frica de iubire si de intelegerea copilului.
    cred ca va e frica de copii, altfel nu inteleg de ce niste finnte abia nascute trebuie sa fie total subordonate adultilor, sa fie decimate spiritual si incarcrate in asa zisa disciplina.
    Educatia copiilor se face intr-un singur fel: prin imitatie.
    Ce culegi, aia semeni. da-i copilului bataie, anihileaza-l, devalorizeaza-l, si gata adultul frustrat.

    • Fara disciplina ne intoarcem in natura! Refacem in mod invers evolutia lui Darwin. Involuam. Pacat ca adultii / parintii de azi confunda disciplina cu lipsa de iubire. Dimpotriva, daca iubesti copilul il pedepsesti (nu fizic / dur) insa nu-l lasi sa creasca la fel ca balariile pe camp. Sunt foarte curioasa: ce studii aveti?

  34. Prin ce eroare de logica ati tras concluzia ca mediul familial cald si respectuos face din copil stapan absolut? Sunt atat de indignata, dar mai ales scarbita de elucubratiile dvs pe un site de maxima audienta, incat am ramas fara cuvinte si in general am suficiente. Ma ingrozesc mai ales de scoala de psihologie romaneasca – daca scoate asemenea rebuturi profesionale si umane. Locul dvs este in scaunul pacientului la terapie intensiva, caci traumele personale pe care le transferati asupra celor din jur si a cititorilor, evidente din teoriile aberante insailate mai sus, v-au transformat intr-un monstru care vede in copil un inamic ce trebuie anihilat. Mi-e mila.

    • Cand s-a afirmat in articol ca un copil e un monstru??? Unii oameni gandesc in elucubratii.
      Deci nu ma astept sa inteleaga ceva din articol.

  35. Deci, ca o concluzie, vai de metodele americanilor si britanicilor… nu? Mai bine sa ne intoarcem la ale comunistilor, ca-s mai rapide si dau rezultate bune, pe scurta durata..
    Ce daca creeaza monstrii… ca si monstri pot ajunge psih-ologi la o adica!
    Eu ma bucur ca e pe site articolul, asa cel mai multi vor tine minte numele dvs.. de ASA NU!

    Cat despre restul articolului, dezlanat, infantil, razbunator (?), trist…

  36. Oh, ce bine ar fi fost sa fi existat si in generatia mea co-sleeping-ul, sa nu ma fi lasat ai mei de la cateva saptamani sa dorm singura in patul meu, in camera mea (who the fuck needs his own room when he is 4 weeks old??? Oh-oh, ce americanizata sunt deja!), sa fi existat si in generatia mea acel 112 ca sa fi putut si eu sa sun cand mama imi tragea pumni in spinare fara mila si credea ca-mi face bine, fiindca eram „obraznica” si „putoare”… Oh, da, mama ar fi incantata de acest articol!

    Pe langa greselile de ortografie (virgula intre subiect si predicat?? Helloooo?), faceti niste confuzii absolut jenante, condamnati empatia parintilor si proslaviti ideea de „autoritate” intr-un context care pare sa vrea sa demonstreze ca autoritatea nu se poate manifesta altfel decat prin reguli, ingradiri, pedepse etc. Autoritatea parintilor se exprima prin puterea lor de a fi exemplu, de a-si gestiona exemplar propria viata, de a asigura fericirea copilului, asemenea parinti nu au nevoie de regulile pe care le tot ridicati dvs. in slavi! Vai, ce rusine imi este ca sunt parinte „loving and caring”, ma simt total stigmatizata acum!

    Confundati la greu si cand traduceti ” Copilul model “american” trebuie crescut intr-o atmosfera calda, permisiva, in care sa i se acorde toata atentia si sa nu fie frustrat de nimic.” prin
    „Copilul devine centru si stapan absolut.” Cele doua ipoteze nu sunt opuse una alteia. Copilul iubit, fericit trebuie intr-adevar crescut intr-o atmosfera calda, permisiva in masura in care nu ii dauneaza sanatatii fizice si psihice, in care sa i se acorde toata atentia si sa nu fie frustrat de nimic atunci cand sta in puterea noastra, a parintilor, de a asigura lipsa acestei frustrari. Oare ce om nu ar dori sa creasca intr-o astfel de atmosfera? Rahatul de societate in care traim va avea grija sa-i „introiecteze” la greu si reguli, si limite, si frustrari, nu e nevoie ca noi, parintii, sa-l „antrenam” din timp la asa ceva. Dimpotriva, un parinte empatic trebuie sa incerce sa incline balanta si chiar sa compenseze modul in care societatea ii dauneaza copilului.

    De ce nu ati intrat in detaliu cu acele „reguli de baza” care trebuiesc introiectate in supraeul copilului??? Faceti o lista! Sunt ele mai importante decat a i se arata copilului dragoste neconditionata? Ca de asta nu pomeniti nici o silaba… Ce legatura are co-sleeping-ul cu dorul dvs. de reguli de baza? Daca noi, ca adulti, nu dormim cu placere singuri, de ce oare un bebelus sau un copil mic ar vrea sa doarma singur cand ar putea sa doarma, in siguranta si protejat, langa parintii lui? Ah, pentru parinti si pentru relatia sot-sotie este mai benefic sa doarma fara copil, DAR nu vindeti chestia asta ca pe un aspect care i-ar face mai bine copilului! Copilul e fericit cu co-sleeping-ul, asta ii intareste increderea in el, sentimentul ca este iubit, ca este pretios, ca este la fel de important in familia lui ca si parintii lui. Stati linistita, un copil iubit nu va deveni stapan absolut si nici domnul Goe, nu va avea nici un impuls sa-si „incalece” parintii, el nici nu va realiza ca asa ceva este posibil, DACA parintii lui il vor trata cu iubire si respect! Dar e greu, dupa cate vad chiar in acest articol complet lipsit de profesionalism dar si de suflet!

    La un moment dat faceti indirect (dar nu suficient de subtil) apologia vechilor pedepse standard cu care am crescut noi (simt acolo o invidie adanca in dvs. pe faptul ca astia mici, auzi ai naibii, in ziua de azi sunt protejati macar prin lege de asa ceva, daca nu si in fapt intotdeauna). V-a mancat mana cam des cand era copila dvs. mica si acum incercati sa va linistiti constiinta regretand vremurile batailor „rupte din rai”? Vai de copila dvs.!

    Copiii neascultatori si agresivi sunt in 99% din cazuri abuzati acasa, nu ati invatat la facultate ca o pedeapsa suplimentara ii va distruge si mai tare? Pai de pedepse au ei nevoie, cand ei sunt victimele si de fapt parintii lor sunt faptasii??? Aici vad ca nu s-a intamplat nici un progres real fata de vremea cand am crescut noi…

    Ce fel de psihoterapeuta sunteti si pe ce planeta ati auzit regula aia generala (???) cum ca terapeutul trebuie sa-si asigure clientul ca „Totul este foarte bine”. Cred ca va mai trebuie niste ani de studiu sau, mai bine, niste ani de supervizare personala intensa in care sa fiti dvs. clientul si sa aveti un psihoterapeut mai competent decat sunteti dvs. Un psihoterapeut competent se pricepe sa aseze in fata clientului o oglinda si sa-l ghideze cu multa empatie pentru ca el, clientul, sa se vada singur si sa gaseasca singur raspunsul la intrebarile lui. De cantat in struna la modul imbecil nu am auzit niciodata. In plus, din articolul dvs, reiese si ca sunteti PLINA de prejudecati si idei preconcepute. Nu sunteti psiholog, sunteti un pericol pentru orice client!!

    Dupa lungimea raspunsului meu, probabil ati intuit ca sunt un fost copil abuzat. Tocmai de aceea antenele mele sensibile au reactionat atat de vehement la acest articol. El imi pare scris de o mama abuziva care traieste in negare si isi cauta in disperare justificari pentru toate greselile facute cu propriul copil… Inca o data, vai de copila dvs.!

    • va simtiti atinsa de articol? cam multa furie revarsata… si putine cunostiinte de psihologie infantila(unde se si incadreaza articolul) … de fapt ma intreb daca l-ati citit, ca se pare ca v-a marcat primul paragraf

    • Sunt de acord cu opinia dumneavoastra 100%, si sa stiti ca sunt multi care gandesc ca dumneavoastra. Avem nevoie de o schimbare e clar ca sistemul comunist de pana acum nu merge.

  37. Psihologia s-a diversificat atat de mult incat a devenit ea insasi hilara,ca disciplina,si-a pierdut unitatea,si nu se mai deosebeste cu nimic de filozofie sau religie,in sensul ca are o multitudine de curente din ce in ce mai diferite unele de altele,astfel incat fiecare cercetator sustine cam ce vrea muschiul lui,ceea ce descalifica foarte mult o stiinta asa zis moderna.Eu personal am facut psihoterapie si psihoterapeuta se agita ca la teatru,a trebuit sa citesc eu insumi sa vad ca acesta este comportament sugestiv,ceea ce ea nu are voie sa faca este un abuz,a facut-o ca sa-mi permanentizeze problemele,ca sa pastreze clientul,ceea ce am citit aici,ca psihoterapeutul trebuie sa-l asigure mereu pe client ca totul e ok,nu face decat sa-mi certifice parerea.dincolo de comentariul foarte pertinent prezentat aici,ma indoiesc ca autoarea nu foloseste cu proprii clienti comportamentul sugestiv transmitator de mesaje subliminale,pt.a pastra clientul,binenteles cand poate.Datorita ratiunilor economice,toti medicii de la stomatolog la psiholog au devenit „lupi moralisti”care una declara pe internet si alta fac in cabinet!

    • trageti concluzii gresite pe baza generalizarilor. Nu-i puneti in aceeasi oala pe toti psihologii, medicii etc. fiindca gresiti.

  38. Doamna psiholog, dupa parerea mea ati facut un talmes-balmes din tema abordata, cee ce spune multe despre capacitatea dumneavoastra de analiza si sinteza si despre capacitatea de concentrare. Ati putea avea trasaturi de ADHD, nu-i asa? Asta daca tulburarea aceasta n-ar fi mai degraba o inventie, dupa parerea dumneavoastra. Pe langa firul (ne)logic al articolului dumneavoastra, sunteti extrem de vehement pornita impotriva copiilor si parintilor si sunteti suficient de sarcastica incat sa pun la indoiala profesionalismul dumneavoastra. Parca era de presupus ca sunteti detasata si obiectiva, dar empatica, nu?

    N-o sa mai detaliez lucruri despre care am vazut ca s-a mai comentat (va place sa dormiti singura? Nici copiilor! Va place sa nu fiti luata in brate, sa nu fiti ascultata, sa nu va puteti exprima dorintele si opiniile, sa nu se tina cont de ele? Nici copiilor! Va place sa fiti pleznita-pedepsita cand faceti prostii (asa, o palmuta la fund de la sot sau un pus la colt de catre sef)? Nici copiilor! In ceea ce priveste dreptul la demnitate umana, adultii si copiii se califica pe aceeasi treapta, pentru simplul motiv ca sun oameni. Regulile si limitele sunt bune daca sunt putine si clare si privesc aspecte importante ale unei organizatii/societati, altfel se cheama totalitarism („controller”-ilor le plac muulte reguli si limite si pedepse, daca tot discutam despre americanisme).

    Copiii se cresc cu iubire si respect – si asta vor invata sa simta si sa arate, pentru ca ei fac ce vad si simt, nu ce li se predica. Nu strica nici sa ne aducem aminte cum ne simteam noi ca si copii, in aceleasi situatii, ca sa vedem ca ei, copiii, au dreptate si noi nu, in unele situatii. Asta daca ne mai aducem aminte si nu am blocat undeva amintirile respective, dupa predici si reguli si pedepse repetate (as zice, dupa discursul dumneavoastra, ca n-ati prea cunoscut iubirea, ca si copil).

    Mi se pare mizerabil ca in epoca noastra un psiholog clinician angajat al unei sectii cu profil pediatric sa gandeasca asa despre copii si educarea copiilor. Asta este, evident, parerea mea de mama (fost copil de treaba si destept, si totusi abuzat prin traditie) si de medic – si am dreptul la ea, asa cum si dumneavoastra puteti scrie ce vreti. Era sa scriu „din pacate”, dar e bine asa – stim de cine sa ne ferim.

  39. O mica precizare: cand cineva nu stie un lucru, se intereseaza si invata despre el, nu teoretizeaza pe baza presupunerilor despre acel lucru.
    „Sistemul educational americanizat de calificativele “FB, B,S, I” ( presupun ca acest lucru isi are originea in sistemul ‘A,B,C,D’) ”
    Presupuneti incorect , cred ca e deformatie profesionala de la „testele proiective”. In fapt s-a revenit la sistemul de evaluare folosit inaintea venirii comunistilor, care il inlocuisera cu cel rusesc. Nu are nicio legatura cu cel american. Asa cum nici scoala romaneasca nu are vreuna, din nefericire.

    In rest, cred ca sunt multi antevorbitori care au explicat excelent de ce acest articol este incalificabil de prost din toate punctele de vedere (stil aproape ilizibil, lipsa crasa de cunostinte elementare si perspectiva stiintifica, agresivitate, incoerenta).

  40. eu nu inteleg cui se adreseaza acest articol, ii combate pe americani, pe noi, parintii moderni ?
    bun, prin faptul ca indica discret catre modelul de educatie clasic poate face deliciul unora.
    dar ca parinti ar trebui sa stim cateva lucruri zic eu, importante :
    1. nici un model educational nu poate substitui afectiunea parintilor din primii ani de viatza.
    2. putini parinti isi permit sa-si educe copilul contrar asteptarilor societatii din care face. putem critica societatea dar nu si parintii.

    in concluzie, sa nu generalizam si sa cautam sa combatem punctual metehne vechi si noi din educatia parinteasca si nu numai, sa intelegem ca traim o epoca in care lucrurile se schimba dramatic si uneori brutal si sa ne pregatim copiii pentru asta.

  41. Ceea ce mi se pare caracteristic, pentru stilul de comunicare al autoarei acestui articol, este faptul ca nu a catadicsit sa raspunda nici unui comentariu, pana in prezent. Tot articolul, dupa cum au observat mai multe persoane, este o salata, fara cap si fara coada, care nu demonstreaza altceva decat idei preconcepute. Mai multe idei luate si aruncate, una dupa alta, fara a fi duse la capat. Asa comunica doamna psiholog clinican si cu copiii si parintii lor (pentru ca am inteles ca este psiholog clinician la un spital de copii). Vai de capul lor, atunci.
    Unii au dat vina pe scoala de psihologie romaneasca. Nu cred ca o scoala poate fi facuta total responsabila pentru tampeniile produse de oricare dintre absolventii ei. Sau nu numai scoala. De exemplu, ce criterii au fost folosite atunci cand textul doamnei psiholog a fost acceptat spre publicare pe un site de stiri care se doreste de buna calitate. Este o profesionista recunoascuta in domeniu, cu lucrari publicate?
    Pe de alta parte este cel putin rusions ca un psiholog clinician sa faca generalizari de tipul celei folosite in ultimul paragraf, cum ca psihoterapeutii si-ar linisti incontinuu clinetii spunandu-le ca „totul este foarte bine”. Dar, din comentariul lui sharrkh, inteleg ca exista si astfel de psihoterapeuti. Din pacate. Se pare ca au inteles la fel de multe din psihoterapie ca si doaman psiholog clinician care a publicat acest articol.

  42. Si totusi, este imposibil sa nu observam ca:

    – traim intr-o societate din ce in ce mai neplacuta. Facebook, Yahoo messenger si toate celelalte forme de retardare sociala ne alieneaza ca indivizi. Aproape toti oamenii din metrou stau cu castile infipte in urechi sau cu ochii lipiti de ecranul unui telefon, butonand frenetic. Rar mai vad oameni necunoscuti pornind o conversatie. Din ce in ce mai putini copii joaca sotronul in fata blocului,toti stau cu orele impuscandu-se la Play Station. Vorbim de compasiune, empatie, cand eu vad in jurul meu, din ce in ce mai mult, egocentrism, iritare, agresivitate, nerabdare, intoleranta, frustrare: la coada la supermarket, in trafic, la birou sau in mediul online…

    – copiii nostri invata din ce in ce mai putin, din ce in ce mai prost, toata lumea se plange de calitatea actului educational. Dam vina pe profesori, dam vina pe stat, dam vina pe ceilalti parinti in general, niciodata pe noi.
    Pur statistic, copii de azi citesc mult, mult mai putin decat citeam noi la varsta lor. Tot statistic, petrec mult mai putin timp socializand cu alti copii. Tot statistic, petrec mult, mult mai mult timp in fata televizorului sau a calculatorului.
    Am fost weekendul trecut la bulgari. Plin de romani si de odrasele lor. Odrasle care alergau nestingherite prin restaurant, tipau, se bateau cu paine, se bagau direct in fata cozii la clatite. Vorbesc de copii de 5-7 maxim 10 ani. Viitorul suna bine….

    – intradevar, evoluam. Cand aveam 4 ani nu faceam cursuri de karate, germana, engleza, pictura, dans modern, gimanstica si inot, toate in acelasi timp. Poate de asta nu am ajuns la 20 de ani frustrati ca nu suntem manageri si la 30 de ani in pragul depresiei ca nu am prins postul de director executiv.
    Cand aveam 14 nu fumam, nu faceam sex si nu luam etnobotanice pentru ca viata in sine devenise plictisitoare si lipsita de adrenalina.
    Cand aveam 18 ani nu eram experti in tehnici de copiat, nu descarcam referatele de pe net, nu transam o disputa intre prieteni in doua minute, cautand pe Google. Si nu beam 2 litri de Coca-Cola pe zi, nici nu fumam doua pachete de Kent, nici nu mancam mizeriile alea de la McDonalds, KFC, etc, ciocolate, napolitane, inghetate cu punga.

    – facem apologia sistemului de educatie american dar uitam ca ai nostri copii vostri sunt probabil prea prosti ca sa ajunga vreodata in Ivy League. Iar daca nu, noi prea saraci. Ultimii 20 de ani au adus in sistemul de invatamant romanesc meditatiile (sau spaga bine camuflata), copiatul la scara larga, spaga la bacalaureat, sutele de facultati particulare cu mii de absolventi care nu stiu sa citeasca. Si in general, generatii proaspete de tineri incompetenti, lenesi, plini de pretentii dar incapabili de efort sustinut.
    Si totusi, unii se incapataneaza sa numeasca asta progres si evolutie.

    • @nestor: sunt totusi cateva precizari de facut in privinta observatiilor tale. Meditatiile, da, sunt de acord cu tine, in marea majoritate sunt spaga si promoveaza prostia, dar nu mereu. Personal am facut meditatii la timpul meu, dar nu ca sa-mi trec teza ci pentru olimpiade si pentru ca aveam ambitia de a intra la facultate cu nota maxima daca se putea (concurenta acolo unde am aplicat era absolut acerba si ultima medie a facut obiectul recordurilor – 8.50).
      Ce mi se pare mie gresit este ca nu se mai insufla elevilor competivitate constructiva. Acum esti fraier daca vrei sa te duci la olimpiade si e mult mai cool sa-ti pici examenele si sa ramai corigent. Ce-o fi asa extraordinar nu stiu… ca ramai un prost usor de fraierit care nu-si va gasi un loc de munca suficient unei vieti pe cont propriu si care la 40 de ani va sta tot cu parintii… si, sic, plin de frustrari… kinda defeats the purpose, no? il scapi de frustrari la 5 ani (cand uita oricum in cateva minute daca-i dai altceva de facut) si i le amani pana pe la 40… Dar, ne miram degeaba, societatea consumerista nu are nevoie de oameni inteligenti, capabili, educati. Are nevoie de idioti care sa consume fara limita si discernamant.

      • Foarte adevarat. O cunostinta, genul de corporatist care isi da copilul la sport, pian, limbi straine si pictura, dupa modelul descris mai sus de @nestor, are o fetita careia ii place scoala, fiindca o duce mintea, dar ii e rusine sa nu fie taxata drept tocilara de colegi daca invata bine si-si face temele. Fetita e obosita de programele extrascolare numeroase, frustrata de mediul de la scoala si are o amaraciune si-o furie in ea care iti rup inima.

        PS dincolo de subiect: gasesc straniu faptul ca si autoarea, si foarte multi dintre comentatorii de aici care comenteaza cu aprindere calitatea educatiei la copiii de azi nu au invatat inca sa articuleze corect pluralul de la „copil”, un lucru care nu tine deloc de vreo subtilitate gramaticala si se invata cu mare usurinta in scoala generala. Si nu s-a intamplat numai la articolul de aici, ci si la cel despre spectacolul de la Tandarica, la fel de plin de reflectii superioare si verdicte despre ce invata „copii nostrii” (sic!). Oare care o fi explicatia?

      • in sfarsit o dezbatere… cam asta era si sensul textului..
        in rest, ar fi de dorit sa se inteleaga ca autoritatea nu este acelasi lucru cu tirania, o palma la fund nu este echivalentul unei batai sora cu moartea, constiinta morala nu poate exista fara sa fi avut sentimente de vinovatie , curajul se numeste inconstienta in absenta sentimentului de frica, etc..

        @nestor – ai scris chiar mai bine decat am facut-o eu:)))… cat despre Ivy League.. touche :)

      • Foarte adevarat. O cunostinta, genul de corporatist care isi da copilul la sport, pian, limbi straine si pictura, dupa modelul descris mai sus de @nestor, are o fetita careia ii place scoala, fiindca o duce mintea, dar ii e rusine sa nu fie taxata drept tocilara de colegi daca invata bine si-si face temele. Fetita e obosita de programele extrascolare numeroase, frustrata de mediul de la scoala si are o amaraciune si-o furie in ea care iti rup inima.

        PS dincolo de subiect: gasesc straniu faptul ca si autoarea, si foarte multi dintre comentatorii de aici care comenteaza cu aprindere calitatea educatiei la copiii de azi nu au invatat inca sa articuleze corect pluralul de la “copil”, un lucru care nu tine deloc de vreo subtilitate gramaticala si se invata cu mare usurinta in scoala generala. Si nu s-a intamplat numai la articolul de aici, ci si la cel despre spectacolul de la Tandarica, la fel de plin de reflectii superioare si verdicte despre ce invata “copii nostrii” (sic!). Oare care o fi explicatia?

  43. Multumesc pentru comentarii.
    Pentru cei care au inteles sensul textului, imi voi permite sa recomand „Criza spiritului american” scrisa de Allan Bloom si „Copilul Divin” a lui Pascal Bruckner.
    Celor care au considerat textul ca fiind ” aberant” nu pot decat … sa le multumesc de doua ori. (explicatia tine insa de statistica si de logica dublei negatii) q.e.d.

  44. Mda, am postat un raspuns care nu a fost publicat in care faceam o trimitere la o declaratie facuta de d-na psiholog pentru un ziar.

    „Antoaneta Diaconovici, mămica unei fetiţe de 8 ani, spune că şi-a adus fiica la un afterschool pentru că nu vrea să îşi streseze copilul. „Maria vine aici, face temele, apoi ajunge acasă fără griji. Am recurs la această soluţie ca să nu îmi înnebunesc eu copilul“, a explicat Antoaneta.”

    Cred ca randurile de mai sus spun foarte mult despre cum vede d-na Diaconovici relatia dintre parinti si copii. E trist.

  45. Nu sunt nici pro nici contra. Poate articolul exagereaza in cateva locuri, dar cred ca intentia a fost de a atrage atentia asupra unor puncte.

    Personal, eu cred ca in ziua de astazi tindem sa exageram cu binele copiilor pe cat tindeam inainte sa exageram cu raul. Un echilibru ar fi mult mai indicat. Copilul trebuie sa simta si afectiune, dar si autoritate in acelasi timp. Eu am crescut pe vremuri cand bataia era la moda, si la scoala am avut parte de destule linii la palma, stat la colt sau stat in picioare o jumatate de ora cu mainile ridicate in sus (asta era cea mai rea). Insa in familie nu tin minte sa fi luat bataie de la ai mei de mai mult de 5 ori catat vreme am fost eleva, si asta doar cand am facut-o lata de tot…

    Insa lipsa agresiunii fizice nu exclude pedepsele de diverse forme. Dar de asemenea trebuie sa existe si recompense atunci cand purtarea este exemplara.

    Aceste idei ar trebui reflectate si in invatamant. Nu trebuie neaparat sa existe pedepse fizice, insa exista pedepse morale sau in note. Daca sunt dublate de parinti, vor fi eficiente, daca nu, atunci scoala nu poate face prea mult. Scoala insa trebuie sa lucreze pe alta parte, sa faca orele cat mai atractive, sa explice cat mai bine, iar profesorul sa isi faca bine meseria.

    Cat despre co-sleeping, ca tot s-a amintit de atatea ori in comentarii, mie mi se pare normal ca un copil mic sa doarma in camera cu parintii pana la o anume varsta, nu insa si sa doarma in acelasi pat cu ei. Este bine sa-i arati afectiune si sa-l ai aproape, dar un copil prea protejat va avea de suferit mai tarziu, va avea tot felul de fobii, se va simti nesigur si nu se va descurca la fel de bine ca altii de varsta sa. La fel, tot un echilibru trebuie mentinut si aici. Nu-s psiholog, dar am prea multe exemple in jur ca sa nu devina evident.

    • ella, un copil ‘prea protejat’ nu trebuie sa fie neaparat copilul care doarme in pat cu parintii sai, co-sleepingul , paradoxal, deci contraintuitiv, il face pe copil mai sigur pe el, mai bucuros, mai independent. n are nici o legatura cu supraprotectia de care zici.

  46. Un text aberant, nascut probabil dintr-o adinca frustrare. Frustrarea aceea a omului care a trait inchistat in tribul lui si care ia contact intr-o zi cu o civilizatie avansata. Noua lume (pe care nimeni nu i-o impune dealtfel) i se pare complet cu susul in jos, defectele ei sint percepute amplificat, pina la saturatie. Brusc nu mai reuseste sa isi continue nici macar viata tribala cu care e obisnuit. Incepe sa se simta invadat, perturbat, deviat de la adevaratele lui valori, doar pentru ca stie acum ca altii traiesc diferit. Curind omul nostru incepe sa isi strige frustrarea, trage semnale de alarma („incotro, lume?”), porneste la vinatoare de vrajitoare si (evident) ii gaseste vinovati pe americani. Se intimpla multora si poate ii inteleg, dar cind esti psiholog la un spital de copii, nu pot sa nu ma revolt.

  47. articolul e obiectiv, interesant, credeam ca se aplica doar in Europa si America de nord :)
    ce-mi place insa la nebunie sunt comentarile unor berbeci, sunt delicioase :))

  48. am cunoscut destui ‘profesionisti’ ca dvs, intoleranti, autocentrati si autosuficienti, profesionisti care ‘lucreaza’ cu copii. Copiii va educa, doamna psiholog, asta insa numai daca va deschideti ochii si mintea catre ei. Copiii nu vin la dvs ca sa ii mai ‘patronizeze’ (sac) inca un adult frustrat. Este un articol ridicol si revoltator!

  49. Cu fiecare zi care trece constat, cu amaraciune crescanda, ca antiamericanismul/antioccidentalismul a depasit de mult „granitele” indoctrinatrii* „multilateral-dezvoltate”.
    Celor „oripilati/e” de invazia neologismelor in limba romana le spun doar ca daca, de-a lungul timpului, ar fi existat pe aici mai multi/e indivi(zi/de) precum alde prosteanu acum n-am fi stiut decat de varza, viezure. manz.
    Am ceva si pentru cei/cele care refuza cu ostentatie sa accepte ca odraslele lor invata/afla diverse si despre mult mai multe decat au invatat/aflat ei/ele la o varsta similara. De fapt, as trimite asemenea personaje pe undeva prin Africa ori America Latina sau chiar prin Peninsula Arabica. Have fun.

    *a se citi indobitocire

  50. Foarte adevarat! Suntem supusi unei influente americanizante extrem de de perverse! Clasa politica romaneasca o sa ajunga sa ne impuna prin lege traditiile si obiceiurile unguresti si americane!!

  51. In primul rand articolul este plin de silogisme. Sau intrag articolul este un silogism. Cred ca confundati idea de „americanizare” cu cea de „post 89 modernization of Romania”. Din articolul dumneavostra se incelege ca ce se întîmplă in sistemul romanesc este o chestie globala, dar ca mai ales particularitatile modernizarii in Romnaia sunt o chestie globala. In Romnaia la ora actuala se lucreaza cu jumatati de masura. Nu se reformeaza intreg sistemul de invatamant, ci doar pe alocuri si total nerealist. Am doi pitici pe creier referitor la articolul dumneavastra. Prima: in sistemul din vest sau in USA daca vreti invatatoarea nu te cheama la after school ca sa petreci quality time cu progeniturile, iar copiilor nu li se spune sa dea copy-paste la proiecte de pe net.
    Doi: In tabloul mai mare al confictului intre generatii exista, trebuie sa remarc, o rautate in limbaj din parea celor mai invarsta. Cred ca vine din invidie. Adultii din Romnaia sunt invidiosi pe tineri pentru oportunitatile pe care le au. De altfel de multe ori se aude aceasta remarca cu privire la oportunitati. Apoi este un „ego”. Nu am prea multe cunostinte in psihologie, dar empirc pot sa spun ca exista un conflic intre ideologii si intre „egouri” la oameni, in care fiecare isi promoveaza ideile cu toate armele pe care le are la dispozitie. Iar in reletia parinte/copil acest conflict transcende afectiunea de multe ori. Oameni buni, daca voi ati fost batuti, nu inseamna ca si astea de azi tre sa si-o incaseze. Ca voi nati avut „animatori” la patreceri, nu inseamna ca astea tre sa-si faca o serbare in sala de clasa, cu un casetofon adus de dansii si cu suc la pliculet. In plus cine te pune draga doamna sa-ti dai copilul la o asemanea scoala si sai platesti aceste petreceri „extaravagante” si lipsite de „imaginatie”. Ce vreti sai imagineze si ei cum ar fi daca ar avut o petrecere „super tare ca in filmele americane”, cu muzica din top si nu blagloslovind pe tatucu. Sau sa asculte Europa Libera sub cearceaf, tremurand. Ar fi mai bine sa puneti osul la treaba si sa petreceti quality time cu copilu, sal invatati respctul si valoarea liberatii. In loc sa respingeti barbaric intreg sistemul pe care il percepeti ca “americanesc”, mai bine ati face o critica constructiva si cu informatia la zi.Este de asemenea adevarat ca nu oricine are inclinatii inteliectualicesti, si spun asta pentru ca am observat o frustrare din partea multor intelectuali din Romnia cu privire la cultura sau incultura progeniturilor lor. Nu uitati ca nu toata lumea are aceleasi incilantii ca dumneavoastra. Unii vor fi economisti, altii scriitori sau filozofi „muritori de foame”, iar altii instalatori sau vanzatori de succes. Avem nevoie de toate tipurile de oamnei. Mie personal imi este rusine sa vad pe un site gen Contributors, un articol ce promoveaza in substrat bataia ca masura punitiva si alte chestii de genu. Oamnei ce vorbesc de modernizare si Europa, de zici cas una cu cea ce spun, cand vine vorba de probleme mai pragmatice, ca aplicarea a ceea ce spui in viata de zi cu zi acestia se dau indarat. Cu ce sunt diferiti acesti oameni fata de cei ca “Gigi Becali” sau de modelul general preceput al rusilor. Acestora din urma le place sasi arate dotarile. Si acest model nu se intalneste doar la afaceristi, ci este ceva tipic national. Cititi despre comportamnetul sotiei lui Medvedev la o vizita in Belgia.
    Sunt dejamagit de articol, ma asteptam la ceva mai stiintific si rational, si nu doar o exprimare destul de brutala a frustarii.
    PS: scuzati greselile de ortografie! Stiu cat de importante sunt pentru societatea romaneasca de inspiratie franceza, dar le puteti considera ca fac un “point” .

  52. Deci, „doamna” „psiholog” rau facem ca ascultam de americanii care ieste prosti (dar daca va veti informa veti constata ca nici in Europa civilizata nu este permis sa iti altoiesti copilul). Ca doar noi, romanii, sintem faimosi in lume pentru descoperiri stiintifice, pentru inventii si inovatii, Sistemul nostru de invatamint era cel mai bun, dovada citi oameni de stiinta a scos (cacademicieni ca dna Lenuta, fie-i tarina usoara !).
    Si desigur, bataia e rupta din rai. De ce sa iti racesti gura discutind si incercind sa intelegi, daca poti sa pui paru’ pe curu’ lui de drac tembel de 4 ani care nu te respecta si nu te asculta.
    Si da, lumea de asta apeleaza la psihoterapeut, ca sa auda de la altcineva ca de fapt „toate e bune”.

    Ati uitat sa criticati alaptatul pina la 2 ani, si pe OMS asta imbecil care recomanda asa ceva.

  53. Educația este o întrebare cu atâtea fațete/răspunsuri câți copii există pe pământ. Ca să putem aprecia coerent educația în societatea românească actuală este nevoie de o aprehensiune a situație actuale la nivel de context. Până acum, educația a însemnat modelarea comportamentală și cognitivă a unui individ pentru ca el sau ea să poată exista cu succes în societate fără alte rotițe ajutătoare în afară de mecanismele sociale aflate deja în funcțiune. Având în vedere acest lucru, vă atrag atenția ca în prezent există trei probleme majore care deturnează procesul de educație într-un grad mult mai mare decât l-ar putea face o simplă țară, respectiv „național” de educație.

    Mecanismul numărul 1 este economia. Piețele de valori și ideea de monedă optimizează doar dorințe umane legate direct de monedă, fără a considera diferențele de valoare la nivel individual, fără a lua în calcul faptul că fiecare individ este un amalgam unic de scopuri, dorințe și preferințe și fără a asigna valoare în sine ci doar valoare materială existenței umane. Deja suntem o societate dependentă de preț, iar ideea de preț în sine ne face să devenim wantoni (ființe care nu-și pot auto-analiza scopurile și acțiunile rațional ci există doar pe bază de instinct reflex potențat de monedă). Copiii noștri se nasc în acest cadru. Copiii noștri își încep viața și își autodefinesc valorile pe măsură ce cresc în raport cu o entitate căreia nu le pasă de ei ca ființe umane, ci căre îi vede pe toți uniformi, consumatori perfecți, automate biologice. Această entitate este moneda. În ochii ei suntem cu toții egali deși în realitatea biologică și obiectivă suntem cu toții unici.

    Mecanismul numărul 2 este tehnologia. Uneltele pe care le folosim au determinat constant mecanismele sociale. Tabletele de ceară din Egipt au făcut educația mai ușoară, la fel cum au făcut-o și primele codex-uri. Studii arată că atunci când o maimuță folosește un băț ca să dea jos un fruct, creierul ei consideră acel băț ca extensie a corpului său. În momentul în care citim o carte, zone ale creierului nostru se aprind ca și cum am trăi acea experiență. Mai mult, un tip pe nume Kandel a remarcat, corect aș putea zice, prezența neuroplasticității în creierul uman. În linii mari, noi ne definim la nivel structural (sinaptic) prin ceea ce facem și prin ceea ce alegem. Altcineva a remarcat existența neuronilor oglindă, unități celulare capabil să se declanșeze atât în momentul în care cineva execută o acțiune cât și atunci când observă că acea acțiune e efectuată de altcineva.
    Imaginați-vă că în acest moment am un clește stomatologic în mână. Deschid gura și îmi prind cu cleștele un incisiv. Mișc cleștele încet, dintele se clatină și scârțâie. Începe să curgă sînge. Trag tare și brusc și țip de durere.
    Neuronii oglindă funcționează și mediați de tehnologie la distanță, doar că nimeni nu a studiat asta înca. Dacă scriitura mea nu a fost suficient de expresivă ca să declanșeze o reacție, gândiți-vă la fiorul pe care îl simțiți când vedeți un ac intrând într-o venă la televizor. Aparent ne definim și prin ceea ce experimentăm (repetat) pe bază de simțuri.
    În acest context uman avem de-a face cu o tehnologie care este de departe cea mai importantă de la apariția limbajului uman – internetul. Acesta are un magnetism enorm pentru generațiile tinere, posibilități infinite dar și consecințe grave din simplul fapt că vine fără manual de instrucțiuni. S-a mai zis prin presa de specialitate că internetul ne automatizează la nivel de gândire și că prin el ființele umane devin organele sexuale ale tehnologiei, o lectură aprofundată pe tema asta și cu adevărat edificatoare găsiți aici (http://library.nu/docs/IVZQSY1JMR/The%20Shallows%3A%20What%20the%20Internet%20Is%20Doing%20to%20Our%20Brains). Multitaskingul e îngrozitor și poate duce la șocuri psihice majore (am trecut prin experiența asta pe pielea mea la unul din joburi), internetul este un mediu care înteriorizează afectul și stereotipizează comportamentul (ecranul este reprezentat interior și e doar un sistem fix, 2D, bazat pe reguli predefinite pe când viața e fluidă), și internetul ca și avans tehnologic propagă avansurile tehnologice prin sine (meme-ul cultural din spate, cel al inovației tehnologice, se auto-reproduce în mințile noastre prin net). Dar asta nu înseamnă că internetul e dracul, ci înseamnă doar că nu știm cum să îl folosim și că nu știm cum să explicăm asta generațiilor tinere. It’s not information overload, it’s filter failure. Individual filter failure.

    Mecanismul numărul 3 este amalgamul de narative culturale. Ființele umane sunt în contact constant cu lumea din jur, prin simțuri. Această lume ne declanșează experiențe interioare fie dacă noi chiar le trăim fie dacă le vedem la televizor sau pe net. (vezi neuronii oglindă de mai sus). La copii, creierul transpune amintirile pe termen scurt prin hippocampus în amintiri distribuite pe termen lung mult mai rapid din simplul fapt că există loc pentru sinapse noi și că procesele biologice la nivel de neurotransmițători nu și-au auto-reglat încă funcționarea și neurotransmițătorii pot zburda liberi. Deci, copii învață chiar actul de ași construi amintiri pe termen lung, inconștient și involuntar. Meme-urile culturale de care autoarea se plânge, McDonalds etc, se transmit prin advertising în creierele copiilor. Orice reclamă asta încearcă de fapt să facă, să atașeze o dorință artificială (să provoace sinapse spontane) în creierul nostru, în funcție de produs și de publicul țintă. Dar asta nu înseamnă că: 1) McDonalds e dracu; 2) America e dracu; 3) Copiii ar trebui bătuți la fund. Lucrurile astea înseamnă un singur lucru din: noi suntem problema de fapt, deoarece depindem de monedă și nu putem educa responsabilitate în generațiile tinere indirect, oferindu-le cumva posibilitate să realizeze că sunt capabile de decizie și că orice decizie are consecințe directe și indirecte. Toate aceste mecanisme: McDonalds, advertising, etc există doar ca să facă profit, fără considerente cauză-efect, fără conștiință, fără a se uita la modificările ulterioare pe care le produc speciei și există din simplul fapt că oamenii care au fost puși pe piedestalul economic îl și favorizează deoarece câștigă din el. Într-un sens, moneda are un singur scop, să nu înceteze să existe orice ar fi, și orice altceva: educație aiurea, adhd, autism, mcdonalds… e doar o consecință a sistemului economic, eronat desemnat a fi Paretto eficient (http://en.wikipedia.org/wiki/Pareto_efficiency – va pot și demonstra de ce nu e, dacă vreți), eronat folosit ca și coloană vertebrală a societății.

    Prioritatea de bază ar fi găsirea unui substitut pentru economie, că altfel ne automatizăm cu toții, dar nu o să intru în detalii despre asta că n-are nicio legătură cu articolul sau cu comentariile. Cât despre o soluție pentru dilema educației:

    Imaginați-vă următoarele:

    Nu mai există școli sau facultăți ci există o platformă de studiu constant, mediată de tehnologia de comunicare (net + biblioteci online/softuri colaborative) și care are 4 etape simultane, ajustate în funcție de vârstă:
    a) învățarea la domiciliu a teoriei sub supravegherea unui părinte (la vârste fragede);
    b) exersarea teoriei, discutarea și îmbunătățirea ei cu alți indivizi de aceeași vârstă și care au aceleași țeluri/preferințe/dorințe, față în față;
    c) aplicarea teoriei învățate în societate, individual și colectiv.
    d) autoevaluarea recurentă cât și evaluarea colectivă a fiecărui individ.

    În funcție de rezultatele de la punctele c si d, individului i se dă un calificativ prin care are access gratuit la resurse. Oricare individ are acces gratuit la resurse de bază (apă, mâncare, informație, energie) și access la resurse artifactuale (scule, tehnologie) în funcție de calificativ. În momentul în care un individ, oricare individ, dorește ceva (o mașină, un pc, o casă), el nu îl cumpără ci îl construiește de la zero (inclusiv extragerea de resurse) având acces la specialiști și resurse artifactuale (schițe, mașini de lucru) în funcție de ultimul calificativ obținut, adică de utilitatea sa în societate. Proiectele ce au mai mulți posibili utilizatori (o casă, un autovehicul) pot fi începute de mai mulți oameni. Deja m-am dus înspre utopic, dar societatea ar fi cu mult mai frumoasă așa. Dacă nu există monedă deloc, nimeni nu fură. Dacă meritele se împart în funcție de utilitate socială ci nu pe bani sau hârtii (educația actuală), lumea chiar ar vrea să fie bună cu toată lumea, nu doar cu și pentru sine.

    Teoria și practica, mână în mână, din comfortul propriei case și împreună cu copii, tineri, adulți care au aceleași preocupări. Cum ar funcționa acest sistem de educație, să zicem gratuit, dacă copilul ar fi lăsat să aleagă ce discipline să urmărească de mic, dacă părintele ar avea rol de ghid și supraveghetor și dacă oricare individ ar fi conectat cu oricare individ, total public?

    Nu mai zic nimic, că după mă acuzați de utopii. Am observat recent într-o discuție cu cineva care propunea ilegalizarea avortului (cu care nu sunt de acord) că lumea nici nu prea cunoaște ce înseamnă utopie. Toți cred că e un lucru rău. Atât de automatizați am ajuns, să credem că ceva ce e bun pentru toate părțile implicate e nasol. Ca specie, ne-am spălat singuri mințile.

    Imaginați-vă că la nivel de educație ar exista și un curs obligatoriu (singurul, de altfel) care să explice și să încerce să inducă responsabilitate și gândire rațională vizavi de propriile acțiuni și de felul în care existăm în raport cu tehnologia și cu societatea din jur. Religia nu mai merge că nu mai înseamnă nimic în raport cu lucrurile pe care le vedem în fiecare zi. Nu există calculatoare în Biblie, Coran, iChing sau whatever, cultura civică la fel, ce trebuie găsit este un mecanism care să trezească în copii de la cea mai mică vârstă, responsabilitate pentru propriile acțiuni și nu inteligență generală (deoarece este ceva ce ține de viteză și eficiență și nu de profunzimea detaliilor) ci gândire rațională, auto-critică și utilitate individuală/colectivă/colaborativă simultan. ar putea fi răspunsul o auto-evaluare recurentă (punctul d de mai sus), indrodusă încă din gradiniță pentru fiecare individ în loc de bătaia asta la fund? Nici măcar maimuțele nu-și pun copii pe genunchi cu scopuri violente, de ce am face-o noi. Bine, într-un fel maimuțele sunt mai deștepte ca noi, ele n-au inventat trasul cu arma.

    Personal nu am făcut facultate, am un 9,55 la bac pe care o să-l duc până-n mormânt, așa că în raport cu sistemul actual de educație sunt un nimic. Asta sau sistemul de educație în sine propune nimic pe bandă rulantă. Clone după clone după clone, coin-operated, repetând deșteaptă-te române cu ochii închiși. Personal consider articolul de mai sus o glumă, dar chiar și o glumă este pretext de discuție, mă gândesc.

    • Fals. La nivel individual, procesul e același de când făceam troc pe scoici și orice individ e capabil de decizie, respectiv să susțină „procesul” sau nu. Cuvintele de mai jos s-ar putea să pară offside the point un pic inițial, dar pe final se echilibrează cu ideea articolului.

      Hai să ne întrebăm împreună, dacă vrei, care este acum legătura dinte educație, monedă, stat și realitate.

      Îți propun un mic experiment mental: consideră un măr, de soi golden să zicem și crescut bio, pe care îl vom boteza Mărul Europei de dragul discuției și fără niciun fetișism geografic. Primul pas al experimentului este să cântărim împreună acest măr. Luăm un cântar și aflăm că are x grame. Pasul doi este ușor mai complicat de făcut practic dar îl putem face în imaginație destul de simplu. Luăm cu noi ceva de scris, o foaie și cântarul, notăm greutatea Mărului Europei, soiul, procesul de creștere bio și mergem la pas prin toate magazinele și piețele din toate țările din lume. Căutăm un măr identic ca greutate și soi cu mărul nostru în fiecare din locurile unde ne oprim. Întrebăm de preț și îl notăm pe foaie. Întrebarea este următoarea, câte prețuri diferite vom avea pe foaie? Cum se poate ca același obiect, de același soi, cu aceleași proprietăți fizice, care răspunde aceleași nevoi umane să aibă o multitudine debusolantă de prețuri distincte. Cum poate aceeași entitate materială să aibă o multitudine debusolantă de calificative subiective atunci când ne-am asigurat că toate proprietățile sale fizice sunt identice. Acesta, dragă domnișoară nu e mărul pe care l-a văzut Newton căzând din copac, nici mărul pe care Adam și Eva l-au smuls din pom, nici plăcinta de mere de la McCrappy. Acesta este un alt măr, total irațional, fără gust, fără miros, fără existență obiectivă și cu contur variabil. Aceasta este economia.
      Exemplul este valabil la nivel individual, local, regional, național, internațional și global.

      În acest moment ați putea să-mi răspundeți că ignor total conceptele de cerere și ofertă. Dar: 1) raționamentul meu este aplicabil la nivel individual, indiferent de individ, oricare individ de pe glob, deci automat cuprinde ideile de cerere și ofertă (idei dezvoltate pentru mase de oameni vizavi de un anumit produs sau nevoie) 2) economia ignoră echilibrarea cererii cu oferta, de fapt, în favoarea intermediarului – monedei și instrumentalizează diferențele dintre cerere și ofertă cu acest scop. Individul nu mai contează, iar economia favorizează net partea beneficiarului. Cineva ar putea spune, dar stai așa că firmele astea asigură locuri de muncă. Greșit, prin locuri de muncă economia își asigură existența unor oameni care vor circula moneda și ideologia mai departe. Orice virus are nevoie de gazde pentru a supraviețui, iar moneda este mai nocivă decât HIV dacă iei în calcul câte morți s-au săvârșit pe glob până acum datorită monedei.

      Având în vedere cele de mai sus, și având în vedere că economia este irațională, lucru susținut de mărul Europei și subliniat de mecanisme inutile cum ar fi: comisionare interbancară, tipuri de monede diferite, burse de mărfuri și valori, vă întreb unde intră educația în această societate putredă. Vă rog să faceți distincția între educația oferită vârstelor fragede și educația avansată. Și vă rog să realizați un aspect, omul, oricine ar fi, învață constant. Oficializarea procesului de educație nu înseamnă decât adaptarea unei entități unice care învață constant (individul) la un sistem în care urmează să-și ducă zilele până la sfârșit (societatea, indiferent de țară). Ori am stabilit mai sus că economia este irațională. Face distincții la nivel de preț inutile pentru obiecte identice, nu face nicio distincție la nivel de indivizi deși indivizii sunt unici, discriminează în favoarea beneficiarului, la nivel teoretic nu ia în calcul decât partea celui care primește bani și nu partea celui care dă, propune finanțe imaginare (credite, etc, etc), are un fundament (bursele de valori și mărfuri) total controlabil și influențabil masiv de entitățile gigantice (transnațională, etc). So then, având în vedere că economia este un bullshit, și că moneda ne transformă din ce în ce mai mult în bancomate inside out, ce rost mai are să educăm copii noștri pentru acest sistem. Nu ar fi mai bine ca întregul proces de educație să provoace self-awareness, knowledge of responsibility și exact opusa cuvintelor tale, și anume că putem depăși acest impas uman, respectiv să transformăm procesul curent, nociv pentru planetă și individ dar pozitiv pentru milionari într-unul pozitiv pentru toată lumea?

      Dacă economia nu ar instrumentaliza diferențele dintre cerere și oferta, ar putea lua în calcul următoarele aspecte care ar putea rezolva toate problemele de pe planetă, pe termen lung:
      1) atât cererea cât și oferta sunt consecințe directe ale unor acțiuni umane iar aceleași acțiuni umane sunt identice între indivizi la nivel de efect (spre exemplu, oricine din lume ar împușca în cap pe cineva de la banca mondială, tot omor s-ar numi; oricine din lume ar mușca din sau ar crește un măr, tot un om care mușcă/crește mere e indiferent de regiune a globului, religie și culoarea pielii – doar moneda diferențiază merele identice și acțiunile identice între ele în funcție de capriciile contextului politic, respectiv economic. ironia sorții este că economia se autoreglează opac și fără influențe externe);
      2) natura a creeat lanțuri trofice, economia umană de ce n-ar face-o?
      3) banii care ies din buzunare sunt bani care intră în buzunare cu sens schimbat. există posibilitatea să transformăm mecanismul ăsta într-un ciclu.
      4) atunci când cererea este egală și echilibrată cu oferta, pe toate planurile și pentru toate produsele și atunci când rata de creștere a cererii este sinconizată cu rata de creștere a ofertei, pe toate planurile și pentru toate produsele, intermediarul (economia, mecanismul care stabilește raportul dintre cerere și ofertă și expresia lui în valori numerice) nu mai este necesar și toate părțile implicate (atât cererea cât și oferta) sunt în echilibru constant și au TOATE nevoile împlinite.

      We can actually get rid of the coin, dacă toată lumea ar vrea așa ceva. Și asta ar însemna ca toată lumea să nu mai muncească ca să-și rupă spatele pe scaune și să-și piardă 50 la sută din viață devenind o mascotă a economiei doar ca să descopere la vârsta pensionării că tot o să moară, și să se trezească ori într-un azil (de la stress și multitasking) ori că a fost atât de mult plecat la birou că nu-și mai cunoaște copiii. Am putea să scăpăm de bani ca să ne creștem puii cu mâna noastră. DE CE SĂ INSTRUMENTALIZEZI DIFERENȚELE DINTRE CERERE ȘI OFERTĂ, ÎN LOC SĂ ECHILIBREZI CEREREA CU OFERTA, RATA DE CREȘTERE A CERERII CU RATA DE CREȘTERE A OFERTEI ȘI SĂ TRANSFORMI OFERTA ÎN CEVA 100% REGENERABIL DIN SURSE NATURALE – world peace, the end of economy. Nu trebuie decât ceva măsuratori locale, regionale, nationale, internaționale, globale, un sistem de time sharing pentru procesul de producție de resurse de bază și pentru îmbunătățirea procesului de producție în funcție de cum variază populația, ceva modificări în narativele speciei (ca să scoatem treptat moneda din conștiința umană, dar să o lăsăm în memoria colectivă ca să ne aducem aminte să nu o aducem înapoi niciodată) și o tranziție de la a buy-based society la a make-based society; aici intervine educația și am dat mai multe detalii despre asta în comentariul de mai sus.

      Cel mai parșiv mod în care s-a exprimat economia pe fața pământului este fenomenul bio, care are legătură și cu educația și cu știința ca produs al educației în societatea actuală. Get this: la un moment dat oamenii au descoperit îngrășământrul chimic și manipularea genetică. Pac pac pac, câțiva inși au început să facă bani. Mulți mulți ani mai târziu, solul e praf, în laptele de mamă al eschimoșilor se găsesc nuanțe ale unui pesticid specific pentru SUA, și lumea a ajuns de comun acord că lucurile crescute natural sunt mai ok (duuuh). Pac pac pac, persoanele care au făcut bani din îngrășământul chimic și din manipularea genetică investesc un pic și iar fac bani. Întrebare 1: nu ar fi fost mai bine pentru întreaga planetă și pentru toți indivizii de pe ea (cancer-wise, spre exemplu) să nu aplicăm roadele educației înainte să le estimăm cauzele holistic? Întrebare 2: cum ar arăta o planetă sau țară care produce DOAR produse bio ;) ? De ce n-am educa doar asta? De ce n-am educa doar sustenabilitate? De ce nu ne-am opri total să educăm conflict.

      Dar nu se vrea asta. Bogații fac banii, bogații au politicieni în buzunar, politicienii au procesul de decizie structurală al societății în buzunar. Ne-au prins între ciocan și nicovală și ne-o trag la caca. Cel mai bun exemplu e impozitul de forfetare și codul fiscal. Ai mei au o firmă care nu a mai avut activitate de ceva vreme și ei au declarat acest lucru. Asta automat înseamnă că bilanțul firmei ar fi o foaie de hârtie pe care scrie ceva gen 0-0=0, semnat, ștampilat. Au aflat recent că trebuie să plătească un impozit de forfetare, obligatoriu aparent. Mă uit și eu din curiozitate pe lege, baza minimă de impozare este 0 – 52000 de RON ca cifră de afaceri. Cum paștele măsii să impozitezi ceva având în vedere că nu a făcut nicio acțiune? E ca și cum ai taxa ideea de nimic. Sistemul de guvernare actual este preistoric și pe lângă faptul că ne jecmănește pe față, pe lângă faptul că acei bogați dețin și dirijează educația de mase, mai și vin cu o aberație infectă de genul legii de mai sus. Noroc de un lucru, nicăieri în lege nu scrie dacă intervalul 0 – 52000 e un interval matematic închis iar cuvantul interval înseamnă în dex spațiul dintre două lucruri, to my knowledge. Dacă e nevoie de vreun proces, chiar mi-ar plăcea să pălesc un magistrat cu DEX-ul în cap. Asta dacă nu cumva se trage o sfoară și mâine, hop, se schimbă definiția cuvântului interval. Mai râmâne logica și bunul simț și binențeles, mai râmân niște oameni care fac bani de la alți oameni constant, în spatele cortinei. În privința codului fiscal, v-ați întrebat vreodată un lucru? De ce nu pune statul TOATĂ legea din România într-un loc: lege.ro, pe care să-l poată accesa toată lumea, și pe care să-l actualizeze ȘI LA CARE SĂ ANUNȚE FIECARE SCHIMBARE în funcție de deciziile pe care le iau în culise. E doar un click. Dar nu se vrea, guvernul și cu economia sunt în 69 și educația e procesul care ne automatizează pe toți și ne face 1) incapabili să ne dăm seama că există alternative, ca și cele menționate de mine mai sus 2) incapabili să mai găsim energia necesară să mai credem în schimbare în bine. Exemplul cel mai bun esti tu: „nu putem să facem nimic”. Cum să nu putem face nimic? Scuipă un politician sau un bogat. De fapt exagerez, și ar fi prea negativ, mai bine-i arunci o plăcintă în public în față cum fac aștia pe Youtube. Mai și măresc vârsta de pensionare. CA SĂ CE? CA SĂ TE SUGĂ DE VIAȚĂ PÂNĂ CÂND MORI, SĂ NU POȚi SĂ REACȚIONEZI, SĂ NU MAI AI ENERGIE SĂ REACȚIONEZI. Ce oameni retardați cheltuie câteva sute de miliarde de EURO ca să aducă gaz natural din Azerbaidjian, când există tehnologii care transformă deșeul menajer în gaz natural care pot fi instalate în fiecare bloc de locuințe și care necesită o investiție de câteva sute de ori mai mică? Ce oameni retardați cheltuie câteva sute de miliarde de euro pe catedrala neamului ca să promoveze ideea de CREDE NU CERCETA? Ce oameni retardați susțin un sistem de educație care scoate clone pe bandă rulantă al aceluiași sistem viciat, și mai au și nesimțirea să mai ceară și taxe în facultăți pe când tot învățământul ar trebui să fie sută la sută gratis. Ce oameni retardați pun vârsta de pensionare la 65, măresc TVA-ul, și se și împrumută constant?

      Întrebare: CARE ESTE BILANȚUL STATULUI ROMÂN? VREAU SĂ-L VĂD. PUBLIC DACĂ SE POATE. CHELTUIELI LUNARE, ÎNCASĂRI, BANI ÎMPRUMUTAȚI, SURSE DE VENIT.

      N-am vrut să transform asta în ceva anti stat, dar ar trebui să fie. Din următorul motiv: De ce mama măsii are nevoie statul de paznic și gard la direcția anticorupție, și de ce mama măsii mai țin cortina asta de doi lei când soluția cea mai bună de guvernare este un sistem de cheltuieli total public, pentru toate proiectele și un sistem de educație CARE SĂ CAUTE TOT TIMPUL SĂ DECLANȘEZE UTILITATE MUTUALĂ, INDIVIDUALĂ ȘI COLECTIVĂ, EGALITATE ÎNTRE SEXE ȘI VALORI UMANE ESENȚIALE în loc de conformitate și dependență de monedă

      Dar nu se dorește asta, pentru că cineva care face profit 117 dolari per articol vândut la 120 în mol și cusut în lumea a treia nu vrea ca moneda să nu existe. Lăcomia tot o consecință a existenței monedei este. Întrebare, într-o societate în care nu a existat monedă niciodată, ar exista lăcomie? Întrebare, capra vecinului nu cumva este atât de dorită din simplul fapt că noi o vedem cu etichetă de preț și de poziție socială, transmisă prin atâtea filme și cărți și telenovele despre viețile celor bogați și faimoși? Ce se întamplă cu capra vecinului dacă aducem un țap, facem mai multe capre și le mulgem împreună? Nimănui nu-i pasă, toată lumea vrea Ferrari, copiii cresc de mici inoculați cu gena bogăției, egoismului și individualității pe când gena „împreună” își taie venele în cadă.

      Prin educație avem posibilitatea să schimbăm ceva. Vă întreb un lucrur, de ce nu se studiază la ASE, modalități de a echilibra cererea cu oferta. De ce nu se studiază ecosisteme economice închise între individ și produs, de ce nu se studiază o cale pentru a elimina moneda total – ar și economisi resurse, bani tipăriți și metal bătut?

      Vă întreb, în final.. avem țara asta super frumoasă cu atâția oameni ok, cu acces la toată informația din lume pe net, cu păduri (pe care le taie statul pentru foi de declarații deși ar economisi o mulțime de copaci tăiați dacă n-ar face-o), cu munți, cu mare, cu campii, dealuri, frunză și iarbă. Avem atâtea minți deștepte plecate în diverse locuri la studii prin lume, că nah, așa se poartă – e de prestigiu, ca la televizor, și atâtea minți deștepte care au rămas aici. Oare toți oamenii ăștia, dacă-și pun mintea la contribuție, nu găsesc ei o modalitate să facem din România o țară în care mâncarea, apa, energia și informația e și verde și bio și gratis. Și vă întreb, oare nu putem să ne educăm generațiile tinere în direcția asta?

  54. Cel mai aiuritor articol despre educatie pe care l-am citit in ultima vreme. Incepe de la co-sleeping, ce dracu mai e si aia, pushka vreo doua ADHD-uri si se termina cu comparatia intre educatie si o sedinta continua de psihoterapie. Poftim ?

    De asemena, la asa articol, asa comments. Realizez inmarmurit (printre altii lucrez si cu parteneri americani cam de vreo 6 ani) la cat de departe de a-i intelege pe „americani” suntem si vazand articolul si comentariile imi dau seama de cata educatie e nevoie ca sa ajungem in punctul respectiv. Deprimant.

  55. Imi retrag aprecierile legate de „comentarii”. Acum stiu ca nu marefeream la toate. Il exclud din categoria celor complet aiuristice pe cel al Elenei.

  56. doamne cate replici idoate am putut citi mai sus, iti sta mintea in loc. parerea mea e ca toti retarzii din ziua de azi au copii si au si voie sa-si expuna parerile.

    articolul e bun, doar ca treaba e un pic diferita: in america sistemul functioneaza pe bune si produce copii in regula, curiosi, care invata, se joaca, etc. in romania, aplicat aiurea, de catre niste parinti frustrati, da rezultatele din articol.

    am locuit afara destul timp si copiii de acolo sunt absolut normali. ce se uita este severitatea americanilor sau a vesticilor fata de greseli, fata de respectarea regulilor, a etichetei, etc. daca un copil american sparge un geam va exista clar o pedeapsa (si nu trebuie sa-l umpli de sange ca sa poata fi numita pedeapsa); daca spune o prostie, sau urla, sau se poarta aiurea, la fel.

    in schimb parintii romani isi cresc copiii exact cu aceeasi lipsa de reguli din propria lor viata. e „puiul mamii” si are voie sa se poarte ca un golan de la 4 ani, sa tipe sa urle in zambetele admirative ale parintilor „manca-l-ar mama ce activ este”; dupa aia, sa nu mai fie inetresati de scoala si de nimic altceva, e doar un pas nimic. si de aici pana la aproduce niste golani analfabeti mai tarziu este o consecinta fireasca.

    ce dracu ne ascundem dupa deget? nu sistemul american e prost ci calitatea parintilor de doi bani caresatu cu tigara in gura si destele in curea ranjind satisfacuti la „ala micu”. aceeasi parinti care parcheaza neregulamentar, isi baga picioarele in orice reguli, sunt siguri ca daca furi ceva, ei asta, e, nu te-a prins nute-a prins…

    hai ca mi-e si scarba. acceasi parinti si bunici care au creat o tara de rahat in care totul e murdar si prost facut, cum dracu puteau sa fie niste parinti excelenti?

  57. Ca si punct informativ, ca sa nu aducem si mai multa ceata in sistemul educational romanesc: americanii nu sunt nicidecum pro co-sleeping, ci dimpotriva. Dormitul in pat cu partii este citat ca un motiv de risc in SIDS. Foarte putini americani isi impart patul cu copii… Destul de multe informatii confuze in acest articol… Precum a mentionat un contributor un pic mai inainte, bine ar fi de si-ar americaniza romanii copiii! Articole scrise de psihologi cu ochelari de cal care influenteaza masele si se mai si considera EVOLUATI…

  58. Draga Tati,

    Faci confuzii imense cu articolul asta. Nu stiu cum de contributors.ro te lasa sa publici asemenea aberatii fara macar sa iti argumentezi afirmatiile stiintific. Ar trebui sa vii prin State sa studiezi putin despre educatia de aici apoi sa scri articolde despre ce si cum fac Americanii.

    Sincer din prima fraza aticolul tau incepe cu o confuzie totala. Americanii nu sunt pro Co-spleeping. Orice research ai citii si la orice conferinta mergi in domeniu pe teritorul statelor unite vei putea s

  59. „Am tot incercat sa-mi dau seama cum oare este capabil un copil, care inca nu stie sa citeasca fluent, sa extraga ideile pricipale dintr-un text, sa faca o compunere ( vorbim de clasa II-a) sa indeplineasca o asemenea cerinta. Raspunsul e simplu: el nu poate , dar parintii da.”

    Oops… copilul tau nu stie sa citeasca fluent in clasa a 2a? Imi pare rau pt el. Ca cineva care cisteste de la 4 ani, in clasele 2 si 3 luam 2-3 carti pe zi de la biblioteca scolii si le citeam. Bibliotecara incepuse sa se enerveze de atata hartogarie, era convinsa ca doar le iau si le duc inapoi.

    Nu trebuie sa faci misto si sa-mi spui ca eu sunt un caz special (stiu asta), insa in clasa a 2a m-as astepta ca macar pentru cateva pagini un copil sa poata „citi fluent” (sper ca „fluent” nu are legatura si cu pronuntia celor citite, insa). Asadar raspunsul e ca un copil normal ar trebui sa poata.

    PS. Daca te fericeste cu ceva, am fost intotdeauna slab la desen.

    • Mai desteptule, ala a fost dat ca si exemplu. Nu trebuie sa o iei ca atare. Discerne si tu umpic ce scrie nu citi doar printre randuri.

  60. A, si ca tot veni vorba de ce e in neregula cu scoala… manualele pe care am invatat eu matematica si fizica se vand la anticariat de 2 ori mai scump decat manualele alternative NOI. Asta spune ca noile manuale, si probabil intreaga programa scolara, devin o mare, mare vrajeala.

  61. Oare de ce ne mai mirăm de calitatea învăţământului românesc, când cei îndreptăţiţi să avanseze educaţia şi să sprijine educaţia au o atitudine de Evul Mediu.

    Articolul dincolo de varza argumentaţională în care un studiu se suprapune peste o părere personală nu spune nimic, doar emite o opinie rezultată dintr-o profundă necunoaştere a unui sistem educaţional.

    Ca şi discurs, e ca şi o poezie naţionalistă, Noi suntem mai buni ca alţii dar fără a specifica cum s-a ajuns la concluzia asta.

    Am avut şansa să învăţ în ambele sisteme, cel nord-american şi cel canadian şi prima enormă diferenţă a elevului american faţă de cel român e că are o iniţiativă proprie şi o apreciere de sine foarte mare ceea ce evident îl va ajuta mai târziu să se confrunte cu situaţiile dificile fără a abandona şi da vina pe alţii.

    Evident se şi vede, grădiniţele şi şcolile române aşteaptă peste vară elevii americani şi olandezi pentru a face un pic de ordine şi renovare, că doar elevii şcolilor respective sunt ocupaţi de bunici (părinţii fiind la mii de km distanţă încercând să facă un ban)cu televizorul.

    Aşa că doamna psiholog, probabil o activitate care v-ar pune în valoare ar fi curăţarea toaletelor şcolilor de unde provin elevii dumneavoastră. Ar fi mult mai util pentru societate. Pentru că la nivel de cercetări citiţi pe alţii(aha, care a fost ultima lucrare publicată, una copiată de la americani…), la nivel de interpretări vă lipseşte discernământul şi obiectivitatea.

  62. Ziceţi că sunteţi psiholog clinician? Mă cutremur atunci.

    Articolul ăsta pare redactat de orice cucoană de pe marginea drumului indignată „că nu mai e ca pe vremea noastră, muică”. La nivel de conţinut. La nivel de formă, aveţi mari carenţe gramaticale, de punctuaţie etc.

    Ah, şi nu sunt vreun fan attachment parenting, nici nu preiau pe nemestecate noile trenduri în educaţie. Criticile pe care le aduceţi însă sunt nefondate, prost argumentate, şubred exprimate.

    • Chiar daca prezentarea temei nu este de premiat, remarcabila atentionarea derapajului educational, social si familial.
      Evident ca papistasii, ateeii, neo-protestantii se simt ofensati – asta le este educatia si orientarea, sa experimenteze si sa chinuiasca si pe altii ca tot au venit pe lume cu sabia (forcepsu’) in ultimele secole – ce stiu ei despre traditiile milenare?
      Distrugerea mentalului individual si controlol social prin propaganda si forta, asta stiu-asta fac-asta zic.
      Fara tratarea celor sufletesti nu se creste copilul sanatos.
      Accesul, petrecerea timpului necontrolat la tv si pc deformeaza scoarta cerebrala iar tanarul va fi un handicapat psihic.
      In aceasta directie este ghidata societatea „moderna”, cea care supravietuieste tuturor formelor de „razboi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Antoaneta Diaconovici
Antoaneta Diaconovici
Psiholog clinician in cadrul sectiei de Neuropsihiatrie Infantila a spitalului de copii L. Turcanu din Timisoara.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro