vineri, martie 29, 2024

Cum analizam o teza de doctorat. Mic ghid de bune practici de vanatoare jurnalistica. Cu un exemplu despre teza dnei Kovesi

Acum patru ani, cand a aparut primul caz de plagiat al unui inalt demnitar (Ioan Mang, efemer ministru al invatamantului), putini credeau ca plagiatul va ajunge un subiect important pe agenda publica. Nu ma numaram printre ei. Chiar daca este asimilabila unui furt, specificitatea respectivei infactiuni o face inaccesibila publicului larg, ceea ce face ca subiectul sa ramana minor. Asa credeam. Ma bucur sa constat ca m-am inselat : astazi plagiatul a ajuns in prim-plan la emisiunile de stiri si comentarii politice, si trofeu de invidiat pentru jurnalistii de investigatie. Pentru aceasta evolutie pozitiva, marele merit ii revine fara indoiala lui Victor Ponta. Intrarea sa in clubul plagiatorilor a adus notorietatea la care nu se putea aspira cu plagiatori de duzina precum dl. Mang.

Dar faptul ca este in atentia publica nu inseamna ca subiectul a devenit accesibil. Dimpotriva, controversele sunt si mai numeroase. Unii spun ca fiind vorba de lucrari de cercetare tezele de doctorat ar trebui analizate doar de experti. Dar cine sa decida asupra alegerii respectivilor experti ? Demnitarii vizati de acuzatii, gata oricand sa invoce „atacul politic ?” Strategia lor e clara : mutarea deciziei in locul in care poate fi influentata. Astfel, daca in cazul domnului Mang s-a apelat la Academia Romana (am scris aici [1]) , pentru Victor Ponta a fost numita de urgenta o comisie. Si desfiintat de ugenta un consiliu. Cand Universitatea Bucuresti a decis ca a plagiat, dl. Ponta a invocat decizia respectivei comisii. Cand de curand o alta instanta nationala (CNADTCU) s-a dovedit intransigenta cu fenomenul, Senatul a decis sa redea decizia univesitatilor. De asemenea, expertii au avut adesea serioase probleme de credibilitate. Unii erau ei insisi suspectati de plagiate. Altii s-au compromis fiind in conflict de interese. Dl. Mateut de pilda a analizat teza lui Victor Ponta dupa ce-i aparase in instanta pe directorul sau de doctorat Adrian Nastase plus alti cativa colegi de partid. Raportul lui care sublinia ca continutul tezei corespunde titlului a starnit ilaritate. De la un expert se asteapta totusi argumente care sa deosebeasca o teza de doctorat de o carte de telefoane.

Dar daca nu expertii cine ar putea sa faca o ancheta credibila asupra unei teze de doctorat ? Jurnalistii ? Diversele grupuri de investigatie ? Orice cetatean ? Raspunsul meu este da, pana la un punct. Iar despre acest punct si cum ar trebui procedat voi scrie mai jos. Pornind de la un articol al jurnalistei Emilia Sercan despre teza Codrutei Kovesi care poate fi citit aici [2]. Sefa DNA se confrunta cu acuzatii de plagiat in teza de doctorat. Faptul ca printre expertii care au dat verdict de neplagiat se regaseste acelasi Gheorghe Mateut n-o ajuta deloc. Pe de alta parte faptul ca printre acuzatori se afla personaje precum Sebastian Ghita sau Mugur Ciuvica, vizate de DNA sau asociate cu persoane condamnate pentru coruptie pune un semn de intrebare asupra acuzatiilor. Jurnalista Emilia Sercan s-a remarcat prin investigatiile sale asupra plagiatelor culminand cu cel al lui Gabriel Oprea. Sunt in dezacord cu o parte din cele scrise in articolul sus citat. Dar textul meu nu este nicidecum indreptat impotriva jurnalistei a carei activitate de investigatie e apreciabila si pe care o cred de buna credinta. Dupa cum nu este o apreciere pozitiva sau negativa asupra tezei dnei Kovesi fiindca nu am competente in domeniul sau de studiu. Ci este – conform preceptelor dlui Mateut – exact ceea ce spune titlul, adica modul in care un jurnalist (sau simplu cetatean) nespecialist ar trebui sa se raporteze la subiect. Si ca sa stim bine despre ce discutam sa incepem prin a raspunde la o intrebare fireasca.

1. Ce este o teza de doctorat ? Doctoratul este titlul care atesta capacitatea cuiva de-a face o cariera intr-un institut de cercetare sau invatamant superior. El contine primele rezultate de cercetare ale studentului. Cuvantul cheie este deci originalitatea. O teza este cu atat mai buna cu cat ideile originale sunt mai numeroase si mai semnificative. Vorbim aici de mult mai mult decat de a plagia sau nu, sau de a cita corect alti autori sau nu. Daca as decide sa reformulez fraza cu fraza teza doamnei Kovesi n-as fi detectat de vreun soft antiplagiat. Dar teza mea in drept ar fi egala cu zero. Gradul de originalitate al unei teze este – in afara unor cazuri speciale de care voi pomeni la punctul 2 – de competenta expertilor. De remarcat in context ca sustinerea unei teze este in mod normal autorizata de rapoartele pozitive a (minim) doi referenti exteriori universitatii si fara colaborari stiintifice cu conducatorul de doctorat. In mod curios in nici o investigatie de plagiat nu am vazut numele respectivilor si nici rapoartele lor. Dupa cum foarte rar se cere parerea conducatorului de doctorat care este cel mai important filtru pentru validarea unei teze. Sigur ca toate aceste persoane pot sa nu-si faca treaba corect. Dar raportul expertilor este indispensabil pentru evaluarea valorii unei cercetari. Voi reveni asupra acestui aspect la 3.

O lucrare de doctorat nu poate contine desigur doar elemente originale. O buna parte din ea – adesea introductiva – este destinata punerii in valoare a partii originale a tezei : prezentarea cronologica a lucrarilor altor autori despre subiect, a metodelor de cercetare utilizate etc. Este de asemenea partea in care doctorandul arata ca stapaneste bine domeniul in care cerceteaza. Cand citesc o teza e partea peste care trec mai repede. Dar pentru cei care investigheaza plagiate este cea pe care isi concentreaza atentia. Aici se gasesc citarile si preluarile de texte de orice fel. Cu ghilimele sau nu. Sa abordam deci subiectul.

2. Cand avem un „caz” si cand nu. Sa luam faptele pe rand in ordinea descrescatoare a gravitatii :

a) copy-paste din alti autori fara indicarea sursei. O greseala grava fiindca autorul tezei prezinta niste idei copiate ca fiind proprii. Nu se poate invoca aici vreo norma de redactare a tezei care s-a schimbat intre timp. E plagiat detectabil de oricine stie sa citeasca. Singura aparare posibila este neatentia. Ea poate fi valabila daca pasajul respectiv e scurt si izolat. Dar cand vorbim de o treime din teza (cazul Victor Ponta) nu exista dubii. Si nici nevoie de experti. Articolul Emiliei Sercan prezinta la punctul 1) pasaje din patru pagini ale tezei doamnei Kovesi care au aceasta problema.

b) idei preluate de la alti autori fara indicarea sursei. O greseala de aceeasi gravitate cu precedenta, dar mult mai greu detectabila. Este nevoie de lectura unui expert. Nu incape indoiala ca in conditiile inaspririi luptei anti-plagiat va fi metoda generatiei urmatoare de impostori academici. Daca nu cumva e deja incetatenita.

c) citarea gresita din alti autori. La punctul 2) din articolul sau Emilia Sercan da trei exemple de citari gresite din teza Laurei Kovesi : citarea dintr-un autor preluata identic dintr-un articol scris de un altul, o citare a unei traduceri (deci nu in limba originala), o citare gresita a unui an de publicare. In toate aceste cazuri vorbim de greseli minore care nu-si au locul intr-o investigatie despre plagiat. Orice teza mai contine asemenea greseli. Doar daca ele sunt numeroase avem o problema legata de faptul ca doctorandul nu stapaneste bine domeniul de studiu. Este de datoria referentilor sa le semnaleze inainte de-a-si da acordul pentru sustinere. Mai trebuie reamintit ceva aici. Am spus-o mai sus : ceea ce conteaza cu adevarat este originalitatea. Chiar cu citari impecabile in limba materna a autorilor, o teza care contine 95% idei de la altii n-ar trebui validata. Spre deosebire de una cu 50% care are cateva citari gesite. Si fiindca tot am vorbit de originalitate, sa abordam acum un subiect foarte important legat de ea.

3. Autoplagiatul. Jumatate din aticolul Emiliei Sercan (punctele 4, 5, 6) este dedicata acuzatiilor ca Laura Kovesi ar fi preluat in teza de doctorat o parte din propriile lucrari stiintifice. Este partea cea mai neconvingatoare a articolului in pofida eforturilor jurnalistei care procedeaza corect citand parerile mai multor profesori universitari pentru a-si sustine acuzatiile. Dar rezultatul este ca in cele din urma cititorul este fie confuz fie – si mai rau – isi face o idee total gresita despre notiunea cu pricina. Ce inseamna deci autoplagiat ? Citim in articol

Un profesor de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, care a dorit să rămână anonim, ne-a declarat că autoplagiatul este diferit de plagiat fiindcă „nu este vorba de preluarea unor texte care nu aparţin autorului, ci de utilizarea propriilor texte (şi a propriilor idei)”.

E de inteles ca omul a dorit sa-si pastreze anonimatul cand a livrat o asemenea definitie tautologica. Dar macar e un inceput. Iata ce spune alt profesor anonim in acelasi articol :

La noi, nu mulţi ştiu ce înseamnă autoplagiat, şi mai puţini sunt de acord că e un tip de malpraxis academic. Din ce am citit eu, literatura de specialitate spune clar că nu este recomandabilă reciclarea propriilor texte, în publicări succesive, mai ales dacă aceste republicări necitate produc beneficii (în CV, în carieră etc).

Lucrurile nu mi se par lamurite deloc asa ca ma incumet eu sa dau o explicatie. Fara nici un fel de protectie a anonimatului. Masura principala cu care este judecata munca unui cercetator sunt articolele publicate. Cu cat sunt mai multe si mai bune cu atat beneficiul pentru „CV si cariera” este mai mare. „Mai bune” inseamna in context publicate in reviste mai bine cotate, ceea ce implica o exigenta mai mare a referentilor care accepta aceste articole. Bineinteles ca a republica acelasi articol sau o parte din el pretinzand ca e originala este interzis. Este ceea ce se cheama autoplagiat si nu e greu de inteles de ce e ceva reprobabil. Dar cu teza de doctorat lucrurile stau diferit. Gasim o explicatie chiar in finalul (!) articolulului Emiliei Sercan

Pe parcursul studiilor doctorale, doctorandul trebuie să publice rezultatele parţiale ale cercetărilor sale în reviste ştiinţifice, dar şi să participe la conferinţe naţionale şi/sau internaţionale, pentru a face cunoscute comunităţii academice respectivele rezultate.
Din această perspectivă, e normal ca el să folosească în teză fragmente din activitatea sa anterioară, cu condiția să le marcheze corespunzător.

Este deci perfect admisibil ca o teza de doctorat sa contina fragmente mai mici sau mai mari din lucrari publicate de candidat. Nu numai ca e admisibil dar e chiar obligatoriu ca partea originala din teza sa fie publicata in reviste de specialitate. Iar daca acest lucru se petrece inaintea sustinerii e cu atat mai bine fiindca aceasta inseamna ca teza a fost deja supusa unui control suplimentar (vezi punctul 1 mai sus) ! Iar daca autorul omite sa se citeze, acest lucru nu constituie autoplagiat decat daca teza e publicata intr-o revista de specialitate (definitia autoplagiatului de mai sus). Daca nu, faptul ca un autor nu se citeaza ii e mai degraba prejudiciabil ! Am spus si ma repet, ceea ce e conteaza intr-o teza este originalitatea iar aceasta este atestata de experti. Daca autorul semnaleaza ca o parte a tezei a fost publicata aceasta reprezinta un gaj de originalitate atestata de expertii revistei respective. Este deci incorect sa afirmi despre o teza ca

autocitarea [incorecta] și autoplagiatul reprezintă modalități de a economisi timp, de a folosi de mai multe ori aceleași idei și formulări pentru a acumula punctajele academice necesare.

Nu ia mult timp sa pui niste ghilimele si punctajul academic e dat de publicatii. Nu autocitarea ci lipsa oricarui articol provenit din teza publicat intr-o revista serioasa ar trebui sa dea de gandit. Ce sa mai vorbim de greselile de auto-citare (pagini gresite) semnalate la punctul 6 din articolul [2] ? A acuza un suspect de plagiat de asa ceva e ca si cum ai acuza un betiv care ruleaza pe contrasens ca-i palpaie un far la masina.

In loc de concluzie. Unul dintre profesorii exceptionali pe care i-am avut la Universitatea din Bucuresti, regretatul Martin Jurchescu ne-a spus odata in timpul unui curs : „in evaluarea stiintifica a cuiva ceea ce conteaza mai mult nu e numarul de articole publicate ci valoarea celui mai bun dinte ele.” As aplica acelasi criteriu si pentru acest tip de investigatie jurnalistica. Nu o enumerare de greseli si omisiuni minore fac ca o teza sa fie suspecta. Ci lipsa ei de originalitate care in forma sa cea mai grava se cheama plagiat.

[1] https://www.contributors.ro/reactie-rapida/crima-de-pe-strada-academiei/
[2] https://pressone.ro/teza-de-doctorat-a-laurei-codruta-kovesi-suspiciuni-omisiuni-greseli/

Distribuie acest articol

75 COMENTARII

  1. Lumea academica, universitatile, s-au umplut de impostori. Impostori care ajung in pozitii de iti taie respiratia, tot felul de analfabeti ajunsi decani, rectori, indrumatori de doctorate.

    Credeti ca ei nu stiu toate astea?

    Se prefac pur si simplu ca nu le stiu, despica firul de par in patru. Oricum nu raspund de nimic.

    Puteti sa le dati sute de pagini de indrumari, nu e vorba aici ca nu ar sti. Pur si simplu se prefac, pretexteaza ca nu stiu sau ca „interpreteaza in alt mod”.

    Acesti oameni castiga multi bani fara sa faca mai nimic, fara efort, fara munca.

    Se apara unii pe altii, stiind din intuitie ca „o mana spala pe alta”.

    Cu un minim de effort – de cateva zile – orice indrumator si orice doctorand se poate informa despre citare etc. Dar chiar si bunul simt, el singur, iti spune ca nu poti pur si simplu copia.

    Asa ca stiu ei foarte bine si ce ar trebui sa faca si ce fac. Aici vorbim despre intentie.

    ====
    Nu pot discuta despre exemplu si despre caz, cum de altfel nici nu am facut-o pentru nici o lucrare despre care presa a scris ca e plagiata din motivul ca nu am citit lucrarea respectiva.

    ====

    Discutand una din situatiile descrise in articol: publicarea unui articol intr-o revista prin reciclarea unuia publicat in alta revista este pur si simplu o intentie de frauda din simplul motiv ca mai toate revistele de specialitate cer ca propunerea de articol trimisa sa nu mai fi fost publicata sau trimisa in alta parte.

    Ca urmare aceasta forma de „autoplagiat” este foarte putin probabila autorul nu poate pretexta ca „e lucrarea lui” si prin urmare nu ar fi vorba despre o incalcare a normelor.

    Dar este evident ca o parte din articol poate fi comuna mai multor articole ale aceluiasi autor – spre exemplu daca folosesti aceeasi metodologie la mai multe lucrari de cercetare, cu obiect insa diferit.

    Prin urmare, este o diferenta intre erorile de etica profesionala (toti gresim) si intentia de frauda. Si mai cred ca diferenta asta este observabila, nu stiu daca foloseste prea mult sa ai metodologie complexa la indemana.

  2. De acord cu ceea ce spuneti, dar definitia aceasta exclude mai mult de 80 % din carierele celor cu doctorat: „Doctoratul este titlul care atesta capacitatea cuiva de-a face o cariera intr-un institut de cercetare sau invatamant superior”, avand in vedere ca sint mult mai multi doctoranzi/viitori doctori decat „cariere intr-un …” disponibile. In tarile mai dezvoltate dpdv economic decat Romania, firmele private si institutile publice cauta „cu disperare” si angajeaza mai multi doctori decat universitatile/institutele de cercetare. V-as propune o definitie usor modificata: „Doctoratul este titlul care atesta capacitatea cuiva de-a face cercetare in mod independent”, unde prin cercetare se intelege generarea de cunostinte noi. Unul din cuvintele cheie este „independent”, deoarece, in general, un doctorand lucreaza sub indrumarea directa a unui supervizor.

    • Der Doktor ist in den meisten Staaten der höchste akademische Grad. Zweck der Promotion ist es, die Fähigkeit zum selbstständigen wissenschaftlichen Arbeiten im Rahmen der Bearbeitung eines thematisch begrenzten Forschungsbereichs (Spezialgebiet) zu belegen.
      ****************
      Scopul doctoratului e sa demonstreze capacitatea individuala a cercetarii stiintifice intr-un anumit domeniu specific limitat. Atit si nimic mai mult.
      **********
      In tarile mai dezvoltate dpdv economic decat Romania, firmele private si institutile publice cauta “cu disperare” si angajeaza mai multi doctori
      *************
      faceti o afirmatie hazardata, nu e vorba de nici o disperare, multe firme chiar se feresc de doctori, pur si simplu nu au nevoie de asa ceva. Si sa nu uitam, doctorii au, de regula, o specializare f. stricta, nu de putine ori daca-i scoti din domeniul lor strimt au probleme. Ar fi si pacat sa angajezi doctori, uneori sunt si mai scumpi, pt. munci pe care le pot efectua simplii ingi.

      • Toate firmele mari, care au divizii de research & development, angajeaza doctori si chiar ofera burse de doctorat, uneori substantiale. Nu vad cum va puteti imagina ca Siemens, Oracle sau Intel pot face cercetare cu entry level (nu uitati ca firmele astea investesc miliarde in viitor).

        • draga Mirela,

          Eu nu vorbeam de mari concerne, de altfel ca 70% din firme sunt IMM.

          Coincidenta face insa, sa-mi fi cistigat piinea peste 20 de ani, in cercetare la unu din concernele de care vorbiti.. si stiu cum mergea treaba.

          Sigur ca angajeaza doctori, dar nu e vorba de „disperare”, cu alte cuvinte posesia doctoratului nu e o conditie sine qua non pt. a obtine un post in cercetare in mari concerne, mai mult, in concernul in care am muncit multe posturi de conducere la nivel mare erau ocupate de persoane fara doctorat.
          Pot sa spun ca bursele de doctorat sunt mai degraba o exceptie, se ofera din dorinta de a „lega” capacitati individuale deosebite, de a testa piata muncii.

          In Romania, mai ales, se exagereaza enorm importanta doctoratului, in principiu nu strica sa-l ai, dar nici nu ajuta prea mult, important e modul in care-ti faci treaba in postul in care te afli.

          Exista un nr. imens de doctori someri!

          • Doctori someri? In Romania? Posibil..desi cred ca mai degraba lucreaza sub nivelul pregatirii lor. In SUA, in schimb, sub 2 % doctori in STEM sunt someri in primul an dupa absolvire. Si da, acolo este „disperare” (mai ales la biotech si bioinfo), poate doar drafturile NBA/NFL sa fie mai agitate cand vine vorba de angajare. Se intampla asta si pentru ca un doctorat costa si nu-l faci (ca sutele de doctorate in filozofie/litere etc din Romania) daca nu stii ca vei fi angajat pe un salariu care sa-ti permita plata imprumutului pentru scolarizare (daca ai asa ceva).

    • O conditie necesara nu este automat si suficienta : a fi pegatit pentru o anume cariera nu inseamna ca o vei si avea.

    • in tarile civilizate este apreciata valoarea, sunt lacuri mari de lapte, cu maluri de mamaliga, cainii umbla cu covrigi in coada, directorii firmelor isi calmeaza cu ulei de levantica disperarea angjarii doctorilor si doctoratele (mai ales cele STEM) sunt garantia obtinerii a unui loc de munca bine platit.

      realitatea este putin alta: doctoratele se dau la metru dupa multa munca, dar nici chiar atat de multa precum inainte. ratele de somaj sunt bine deghizate in domeniul academic, iar zgomotul realizat de hoardele de doctori noi face foarte dificila angajarea chiar si acolo unde exista oferta.

      disperarea e la doctori. nu la angajatori.

      • @levantica Nicioadata un doctorat nu a fost echivalent cu obtinerea automata a unui post, in invatamant, cercetare, industrie si unde o mai fi. Totdeauna au fost mai putine posturi decat candidati. Se munceste serios pentru un doctorat in domenii serioase si care au relevanta internationala intr-o tara anume. Sunt tari si tari, domenii si domenii, nu trebuie generalizat. Si in tarile dezvoltate si cu traditie in cercetare anumite domenii nu au succesul dorit, nu au vedete internationale printre cercetatori, nu au premii mari., nu au cautare pe piata. Normal ca daca faci un doctorat intr-un astfel de domeniu nu ai prea multe sanse sa faci o figura frumoasa.
        In concluzie disperarea e la doctorii care fac un doctorat pornind de pe o pozitie clar defavorabila. Dar nimeni nu te obliga sa faci un doctorat, doar in speranta ca poate vei avea noroc si vei gasi un post bine platit. Un pic de auto-evaluare nu strica nimanui.

        • absolut de acord cu tine. uita-te te rog carei postari am raspuns.
          ceea ce nu am scris in celalalt mesaj e ca un doctorat trebuie facut dintr-un singur motiv: placerea de a cerceta foarte serios o problema considerata (personal cel putin) serioasa. ce urmeaza dupa doctorat nu trebuie sa conteaze in momentul pornirii unui doctorat.

          apropo de plagiat LCK: nu am vazut pe nimeni sa ia in considerare posibilitatea ca acea lucrare sa fi fost editata cu acordul LCK de catre un fel de ghostwriter pornind de la artcolele stiintifice ale LCK. astfel s-ar putea explica multele scapari din textul publicat.

          • @levantica Personal nu am vazut doctoratul lui Kovesi si nici lucrarile dupa care s-a afirmat ca a copiat, ca sa spun daca a plagiat sau nu. Ma abtin de la afirmatii categorice fara sa am argumente serioase.
            Ceea ce cred insa, e ca doctoratul in cauza nu prea isi avea rostul: da impresia unei lucrari de duzina, fara macar o publicatie serioasa. De altfel, avand in vedere ca primele articole -dupa care si-a elaborat lucrarea de doctorat- au fost scrise in colaborare cu propriul tata, jurist si el de meserie din cate am citit, banuiesc ca e usor de inteles ca singura nu ar fi facut nici o branza. Nu am inteles niciodata de ce oamenii nu stau in banca lor si nu-si vad limitele intelectuale. La un doctorat e si mai grav pentru ca ar trebui ca altii sa-ti vada limitele intelectuale si sa te trimita la plimbare. Din pacate, cel putin in anumite domenii ca dreptul, pare sa fie o colaborare intensa pentru redactarea unor lucrari fara nici cea mai mica valoare, doar pentru a obtine un titlu cu care sa te impopotonezi prosteste. Asta da o idee precisa despre ” valoarea” scolii respective.

  3. De acord cu textul dvs care este bine venit fiind(dupa stiinta mea) si primul care trece dincolo de plagiat si vorbeste de binemeritarea titlului de doctor. Voi adauga insa o fraza concluziva care se sustine prin tot textul dvs:
    Nonplagiatul este o conditie necesara dar nu si suficienta pentru a deveni doctor , daca o satisfaci urmatoarea conditie necesara este ca teza sa aiba contributie(contributii) originala la domeniu si ca aceasta contributie sa fie si cat de cat valoroasa in sine caci nu intotdeauna originalitatea confera si valoare .
    Numai nonplagiatul satisface doar conditia unui referat documentar , a unui referat dintre cele pe care le face un doctorand in pregatirea tezei si in sustinerea unor eventuale examene .
    Rolul conducatorului este sa confirme indeplinirea tuturor acestor conditii si al comisiei sa o verifice mai ales pe cea referitoare la originalitate si valoare a elementelor de noutate aduse de autor.
    Numai bine

    • contributie(contributii) originala la domeniu si ca aceasta contributie sa fie si cat de cat valoroasa in sine caci nu intotdeauna originalitatea confera si valoare .
      *****************
      Ar fi bine sa fie asa dar, paradoxal, aceasta nu e o conditie. In cercetare din nefericire nu de putine ori se merge pe un drum de lemn. Se-ntimpla ca un cercetator sa-si manince tineretea, energia scormonind in adincimea unui fenomen si dupa atita munca sa-si dea seama ca e pe o directie gresita. Ei bine si aceasta cercetare are valoarea ei, arata ca e un drum infundat.
      Sunt multe exemple din lumea stiintifica in care anumite idei, directii au fost aplaudate la scara mondiala, dovedindu-se cindva ca sunt aiureli.

      Greutatea recunoasterii valorii unei idei consta si-n faptul ca specializarea stiintifica, la un nivel inalt, e extrem de ingusta, fiind atit de ingusta exista si extrem de putini specialisti care pot evalua „valoarea” unei lucrari. Asa ca nu de putine ori verificarea tezelor de doctorat se limiteaza la computer search de plagiat sau la numaratul paginilor.

      • :)
        M-am referit la valoarea de moment pe care lucrarea o are azi, fiind desigur in paradigma prezentului, cea acceptata si maine poate data la cos . Lucrari care schimba paradigma adica Einstein et co nu intra la nivelul discutiei noastre.
        Doctoratele nu sunt Nobeluri si nici alte lucrari valoroase international ca recunoastre care de regula nici ele nu schimba paradigmele asa ca… :)

    • Cineva care dovedeste prin lucrarea sa ca stapaneste un domeniu dificil(sau o parte dificila dintr-un domeniu clasic), fara a descoperi ceva, poate fi considerat doctor ? Cineva care a citit si a inteles tot ce s-a publicat in vest recent in domeniu, si scrie in lucrarea sa un rezumat despre ultimile tehnici si noutati, preluate din zeci de surse de prima calitate, care scrie despre rezultate obtinute cu finantari consistente de catre cei din vest. L-ati declara doctor ? Eu cred ca o lucrare are valoare si fara sa prezinte ceva original, atat timp cat lucrarea dovedeste ca cel care a scris-o este „doctor” in domeniul respectiv. Daca esti doctor sau nu ar trebui sa decida o comisie de la universitatea respectiva, intrucat profesorii de acolo, care sunt experti in domeniul respectiv, ar putea sti care e linia rosie pe care daca ai trecut-o esti doctor. Ma indoiesc ca o comisie de 5-10 persoane, experti in domenii distincte(ca cea de la minister) ar putea evalua corect lucrari din toate domeniile, unele domenii peste posibilitatile lor de intelegere. Cred ca discutia ar trebui sa fie, nu e daca s-au pus ghilimelele sau nu, ci despre capacitatea de intelegere a chestiunilor complexe(+etc…) din domeniul respectiv, ale acelei persoane. Ar trebui sa fie cel putin 80%. Ponta de exemplu sau altii, ar putea fi doctor daca a dovedit asta comisiei din universitatea respectiva.

      • eu raspund afirmativ la primele doua intrebari.
        Din pacate insa, nu de putine ori, nici universitatea respectiva nu are competente intr-un domeniu ingust.
        Exemplu, in Germania, cineva apropiat mie, a inceput lucrarea de doctorat, condusa de un profesr renumit. Tema lucrarii s-a incadrat cumva in strategia Institutului de a-si largi spectrul de competente, fiind finantata din fonduri de stat, dar si de la firme.
        Doctorantul s-a apucat voios sa se documenteze, ici colo avea nelamuriri, a fost extrem de surprins sa vada ca renumitul profesor nu prea-l putea ajuta. Dupa ca. doi ani profesorul si-a declinat competenta, a recunoscut ca domeniul respectiv ii este strain, era pur si simplu o nisa. Spre norocul doctorantului a gasit totusi un prof american de origine romana si un profesor american de origine chineza care l-au putut indruma mai departe si care au fost chiar oficial indrumatori de doctorat.

      • Raspunsul meu la primele doua intrebari este negativ. Cunostiintele largi intr-un anumit domeniu nu sunt suficiente pentru titlul de doctor.

        • Conform dex-online( https://dexonline.ro/definitie/doctorat), nici una dintre definitiile posibile pentru doctorat nu specifica ca persoana care are doctoratul trebuie sa fi descoperit ceva senzational in domeniul sau, ci doar sa-l stapaneasca bine:

          DOCTORÁT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor (2); examen final, de susținere a unei lucrări, dat pentru obținerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obținut în urma acestui examen. – Din fr.

          DOCTORÁT, doctorate, s. n. Treapta cea mai înaltă în calificarea oamenilor de știință din învățămîntul superior; examenul dat în acest scop. Și-a dat doctoratul. ▭ Doi ani îmi luase teza de doctorat în filozofie. CAMIL PETRESCU, T. III 498.

          DOCTORÁT s.n. Formă de studii suprauniversitare, constând dintr-o serie de cursuri, examene și o teză, organizate pe lângă instituțiile de învățământ superior și care conferă titlul de doctor într-o anumită specialitate. ♦ Calificarea posesorului titlului de doctor (în științe); examen final de susținere a tezei pentru obținerea titlului de doctor. [< fr. doctorat].

          DOCTORÁT ~e n. 1) Perioadă de calificare științifică în vederea obținerii titlului de doctor; doctorantură. 2) Examen pentru obținerea titlului de doctor prin susținerea unei lucrări (teze). 3) Titlu de doctor. /<fr. doctorat, lat. doctoratus

          Conform dictionary.com(http://www.dictionary.com/browse/doctorate): the highest academic degree in any field of knowledge

          Cam toate universitatile din vest cer sa faci cercetare, dar scopul nu e sa descoperi neaparat in timpul doctoratului ceva senzational, ci sa fii capabil sa faci descoperi dupa ce il termini, adica sa te aduca la un anume nivel: "is intended to provide graduates with a wide range of research skills as well as in-depth knowledge, understanding and expertise in their chosen field of research." (http://www.education.ox.ac.uk/courses/d-phil/). Ori "The purpose of the doctorate is to develop ability, confidence, and originality to grasp and solve challenging problems involving materials."(https://dmse.mit.edu/academics/graduate/programs/doctoral).

  4. Domnule Damian, se pare ca, din dorinta de a avea o abordare originala asupra subiectului legat de teza doamnei Kovesi – da, si noi jurnalistii cautam abordari noi, originale, unghiuri diferite -, nu s-a inteles nimic din demersul meu jurnalistic. Desi am explicat clar, limpede, in cuvinte simple ce urma sa citeasca lumea: o analiza a apararii doamnei Kovesi din anul 2012 in fata acuzatiilor de plagiat, aparare pe care doamna Kovesi a facut-o publica pentru prima data la sfarsitul lunii septembrie.

    Am socotit ca nu e cazul sa iau si eu la mana teza doamnei din moment ce fusese verificata de GIP si Militia Spirituala in 2012, si inca o data in septembrie 2016 cu acel soft antiplagiat. Chiar mi-am promis ca nu voi verifica aceasta teza pentru ca am considerat ca fie l-as valida, fie l-as invalida pe Ciuvica, iar emiterea unui verdict e normal sa o faca o institutie a statului, nu eu, un ziarist.

    Insa cand am citit apararea doamnei Kovesi si am regasit acelasi gen de aparare ca la Ponta, Oprea si restul, am decis sa scriu. Si am decis sa scriu, punct cu punct, despre elementele pe care doamna Kovesi le-a folosit in apararea dumneaei si care sunt absolut ridicole – deschideti documentele de pe link-urile active si veti constata singur lucrul asta. Un exemplu este referitor la faptul ca „sesizarile vizeaza introducerea tezei si introducerile din capitole”, sugerandu-se ca ce se regaseste in introducerile de capitole sau in introducerea tezei poate fi plagiat.

    Textul meu este unul care se refere strict la apararea doameni Kovesi, evident aparare analizata comparativ cu teza de doctorat si sursele invocate chiar de doamna Kovesi in apararea dumneaei.

    Si un ultim lucru: eu am crezut ca prin demersurile mele ajut la insanatosirea bolnavei societati romanesti, nu ca ma aflu in vreo campanie de vanatoare de plagiatori.

    PS. Am un doctorat „summa cum laude” si sunt lector la Universitatea din Bucuresti. Coordonez lucrari de licenta si disertatie si stiu foarte bine care sunt regulile de redactare si citare intr-o lucrare stiintifica. De multi ani, sunt ziarist doar in timpul liber. Si se pare ca ar trebui sa fac in asa fel incat sa imi umplu timpul liber cu alte activitati, mai agrreabile si mai putin datatoare de dureri de cap.

    • adevarul e ca nu ar strica sa va apucati de alte activitati, pt ca sa invocati un soft care e doar un punct de plecare in analiza unui plagiat, soft care nu tine cont de notele de subsol, drept argument final de plagiere, e cam mult.

      • Da, soft-ul te ajuta doar pentru ca are capacitatea sa gaseasca oriunde pe internet texte identice sau f asemanatoare, mai vechi decat teza analizata.

        Daca soft-ul nu a dat cumva gres, daca texte gasite de soft chiar semanau, daca textele din teza erau sau nu intre ghilimele sunt aprecieri pe care eu ma incumet sa le las la latitudinea oricarui om de buna credinta.
        Mergeti asadar la http://www.plagiate.ro/Comune/inspect.crono.htm , luati pe rand fiecare dintre cele 11 cazuri gasite de soft si lasati-mi aici un mesaj si spuneti-mi la cate dintre cele 11 credeti dvs ca dna Kovesi a dat copy/paste.

    • Retin argumentatia dvs, dar articolul dlui Damian este binevenit lasand deoparte ce ati scris dvs iar comentaiul meu de mai sus cred ca este o dovada in acest sens
      Dar intrucat credeti ca sunteti vizata in mod nedrept este ok ce ati scris si aveti dreptate de ex plagiatul este plagiat in orice parte a tezei s-ar produce el , dar poate fi cum spune dl Damian o eroare minora daca este o omisiune intamplatoare si asta in raport cu valoarea contributiei originale(ca daca nu exista asa ceva, nici nu mai conteaza daca teza este de fapt un referat documentar facut corect adica cu citarea surselor sau unul incorect, adica cu plagierea lor) o va decide un specialist in problema. Adica totusi o teza nu este un articol stiintific, dar sunt binevenite si observatiile dvs, iar dl Damian le foloseste ca minge ridicata la fileul dsale pentru a preda o lectie poate necesara si de aceea am concluzionat eu in locul dlui cu o concluzie care nu poate in niciun fel fi contrazisa. ;)

    • vad ca primul meu comentariu a fost cenzurat, revin totusi…

      Doamna,
      m-as bucura daca ati putea incerca sa-i raspundeti concret obiectiilor domnului Damian.

    • Doamna Sercan,

      1. Cred ca si dvs ca plagiatul e o boala a societatii romanesti si deci sustin demersurile pentru demascarea acestei practici, indiferent de persianele vizate. Mi-ar parea rau ca acest articol sa va descurajeze in aceasta privinta.

      2. Fiecare jurnalist are un anumit mod de-a aborda subiectele preferate. Fiind insa un subiect destul de greu accesibil publicului larg si in acelasi timp de actualitate cred ca trebuie sa fim foarte atenti cu modul de prezentare tocmai pentru ca demersul de „insanatosire” sa fie eficient. Acesta e scopul textului meu. In acest context amestecarea unor greseli grave (plagiat) cu altele minore (citare incorecta din articole proprii) mi se pare ca deserveste demersul dvs.

      3. Nu cred ca e suficient sa spunem „am gasit o serie de greseli, sa se pronunte institutiile statului”. Institutiile statului s-au pronuntat deja in cazul Kovesi. Pana si Ponta a fost gasit nevinovat de o institutie a statului. Iar toate diplomele de doctorat poarta stampila statului. Exista forme de plagiat detectabile de oricine. Un jurnalist poate sa dovedeasca un plagiat grosier (2a). Pentrul unul mai rafinat e mai greu dar lipsa publicatiilor este un indiciu.

      4. Ca universitari si jurnalisti ocazionali cred ca suntem datori sa explicam pe intelesul publicului ceea ce se poate face intr-o teza si ce nu, ceea ce e (auto)-plagiat si ce nu. Este ceea ce am incercat sa fac si imi cer scuze daca v-am suparat.

      • Domnule Damian,

        Va voi raspunde punctual:
        1. Nu doar articolul dvs ma face sa ma simt descurajata, ci mult mai multe reactii primite de cand am avut „indrazneala” sa scriu acest text despre doamna Kovesi, text prost sau deloc inteles.

        2. Fiecare jurnalist trebuie sa aiba libertatea, curajul sa abordeze orice subiect, mai ales atunci cand o tema este foarte complexa, de interes public si mai ales atunci cand subiectul devine unul tabu pentru acea parte a presei care se considera independenta si necontrolata ideologic. Textul meu a plecat de la apararea invocata de doamna Kovesi. Eu am luat fiecare sectiune in parte dintre cele patru mari categorii exprimate de doamna Kovesi in apararea sa si am aratat ce e in neregula cu ele – dumneaei a invocat ca o serie de paragrafe reclamate de cei de la GIP ca nu ar reprezenta un plagiat – iar eu am spus ca sunt suspiciuni ca ar fi plagiate, explicand cu dovezi. Despre alte argumentele ale dumneaei am explicat ca sunt greseli de redactare sau omisiuni si am explicat de ce. Repet, nu a fost o analiza a tezei, asa cum am procedat in toate celelalte cazuri: Oprea, Toba, Ontanu, Negoita etc.

        3. Este suficient sa spunem “am gasit o serie de greseli, sa se pronunte institutiile statului” atunci cand apararea este una neconvingatoare, de-a dreptul ridicola. Institutiile statului s-au pronuntat deja in cazul Kovesi, insa sunt exact aceleasi institutii care s-au pronuntat si in cazurile Ponta si Oprea, iar in cazul lor TOATA presa si societatea civila a afirmat ca sunt verdicte indoielnice. Din acest motiv s-a cerut reanalizarea cazurilor Ponta si Oprea, iar noul CNATDCU format din profesori cinstiti si neafiliati politic au dat verdicte de plagiat. Cred ca un verdict corect este doar in avantajul doamnei, mai alea ca acel verdict poate fi unul de neplagiat.

        4. Si eu cred avem datoria sa explicam, fara partinire si fara exceptii atunci cand putem sa o facem argumentat si echilibrat. Nu este cazul sa va cereti scuze, insa m-a surprinsa ca textul meu nu a fost deloc inteles mai ales ca sunteti universitar. Nu a fost inteles ca o analiza a apararii doamnei Kovesi, ci a fost interpretat ca o analiza a tezei, ceea ce in mod evident nu este. Nu ne ramane decat sa asteptam verdictul CNATDCU. Va ganditi cum va fi fi pentru mine daca verdictul va fi unul de neplagiat? Nu astept sa imi raspundeti, e mai mult o intrebare retorica.

        • 1. Va doresc sincer sa treceti peste deceptia data de diversele reactii si sa va continuati investigatiile despre plagiate. Daca considerati ca ghidul meu e de folos folositi-l daca nu, nu. Ideea este insa ca trebuie sa ne punem toti de acord asupra criteriilor pe care ne bazam analiza tocmai pentru a deveni imuni la acuzatiile de partizanat (acuzatii care vi s-au adus si in acest caz de altfel)

          2. V-am inteles punctul de vedere. Dar logica mea (un pic rigida) sesizeaza probleme pe alocuri. Asa cum am scris acuzatia de auto-plagiat intr-o teza de doctorat mi se pare ridicola. Ca atare nici nu-mi pun problema daca apararea e convingatoare sau nu din moment ce fapta nu exista.

          3. Si eu am incredere in actualul consiliu si voi fi de acord cu verdictul in cazul LCK oricare ar fi el. Dar daca va fi de neplagiat ? Va fi el acceptat de toata lumea sau va crea suspiciuni … ? (intrebare retorica :-) ) ?

          4. De aceeasi parere. E frustrant cand un text nu e inteles. Cauzele sunt multiple si vina nu e doar intr-un singur loc. In speta „antecedentele” dvs in cazurile de plagiat anterioare, ideea f ciudata de-a analiza apararea fara a analiza acuzatiile, titlul articolului, neatentia cititorilor etc. Calm, rabdare, echilibru si pedagogie ca nu e un subiect simplu, nici pentru universitari.

          • Foarte corect articolul/criteriile dvs. Multumesc pt ca l-ati muncit/publicat.
            Actiunea d-nei Sercan imi aduce aminte de-o vorba a bunicii: „Cu pardonu` omori omu`”. E interesanta totusi.

            • Atunci putem zice „saracii Ponta si Oprea i-a omorit Emilia Sercan :P
              Si, ai dedus bine, acum vrea s-o „omoare” si pe Kovesi ;)

          • Mihai,

            Acuzatia de auto-plagiat intr-o teza de doctorat ar fi ridicola in momentul in care articolul publicat/nepublicat a fost conceput in timpul doctoratului (4-5 ani sau cati ori fi). Ceea ce nu pare sa fie cazul aici unde vb de articole publicate prin anii 2002-2003.

            Mai mult decat atat, chiar daca lucrarea a fost conceputa in timpul doctoratului dar contine co-autori, trebuie sa se explice in teza (de obicei la inceput) care este exact contributia pe care a avut-o persoana respectiva la articolul respectiv.

            Problema cu plagiatul nu este doar tipic romaneasca. Am vazut multe cazuri in afara….chiar in momentul asta am de referee un paper la un jurnal destul de bun care are 3/4 din introducere auto-plagiate din alt articol deja publicat in alta parte. Si vb de cineva de la WPI care in mod normal ar trebui sa stie ce inseamna autoplagiere…

            Din pct meu de vedere, fara a avea nici o legatura cu dreptul, teza lui Kovesi contine elemente de plagiat clar, iar pt mine chestia auto-plagiatului e destul de relevanta si ea. Sigur nu sunt zeci de pagini cum era la Ponta, dar asta nu inseamna ca nu e plagiat, si ca o decizie ar trebui luata si in acest caz.

      • „Cred […] ca plagiatul e o boala a societatii romanesti…”_Afirmatia desconsidera munca sustinuta a majoritatii elevilor, studentilor, absolventilor cadrelor didactice samd. Cei care fura (inclusiv intelectual) au lansat sintagma „toti fura” pentru a-si diminua vina. Nu este adevarat, plagiatul NU este o boala sociala (macar pentru faptul ca cei care se afla in situatia de a cerceta, publica etc. sunt o mica minoritate in comparatie cu alte state europene). NU este adevarat ca „toti am fost turnatori”, cum zicea dl Voiculescu, NU este adevarat ca „toti ne-am plagiat lucrarile” stiintifice s.a.m.d.

        Acordati, cred, prea multa atentie demersurilor d-nei Sercan. Unele argumente in favoarea acestei oponii sunt prezentate chiar de dumneavoastra, ca vicii de forma ori de fond ale rationamentelor domniei sale. Dar, principala critica asupra intreprinderilor d-nei Sercan este existenta insasi a lor si vehementa discursului. Discutand despre ele, le facem publicitate si amplificam in mod artificial subiectul.

        Ponta, Ghita, Toba, Andronescu, Kovesi, Oprea…nu conteaza insiruirea numelor personalitatilor, daca exista suspiciunea de plagiat/furt, se recomanda sesizarea institutiilor abilitate sa le cerceteze. Ceea ce s-a intamplat, de altfel. Atunci, de ce mai staruim asupra subiectului? Este cumva cineva mai destept decat desteptii care cerceteaza autenticitatea lucrarilor de licenta, master, doctorat, habar n’am mai ce?!

        Dl Ghita s-a autodenuntat. Sa fie cercetat pentru faradelegea comisa si condamnat daca este vinovat! Ce le gatura are asta cu autenticitatea tezei de doctorat a d-nei Kovesi?!

        Referitor la lucrarea d-nei Kovesi, baletul facut de d-nii Ghita si incurajat de toti cei care-l sustin in atentia publicului (inclusiv d-na Sercan) conduc catre solicitarea tot mai intensa si mai frecventa a demisiei sefei DNA. Sustinatorii d-lui Ghita, cu voie ori fara, spun ca intrucat apar noi acuze la adresa d-nei Kovesi, imaginea DNA este afectata si domnia sa trebuie sa demisioneze deindata. Iar dl Ghita mai aduce o acuza, ca sa fie mereu unele noi. Ma astept sa aduca dupa cucuvele un urs impaiat, pretinzand ca l-a primit de la d-na Kovesi. Scopul este unul evident: relevarea capacitatii d-lui Ghita si a membrilor sistemului kleptocratic ca pot schimba oricand, orice functionar public din orice functie. Dovedesc astfel ca se afla deasupra Justitiei si statului de drept.

        Prin urmare, chiar daca d-na Sercan are dreptate in demersul domniei sale, care poate fi onest (de fapt, nu cred ca are si nici nu ma prea preocupa in acest moment daca are sau nu), nu cred ca este necesar ca d-na Kovesi sa reactioneze in vreun fel la mizeriile d-lui Ghita ori ale tzutzerilor domniei sale. Imi doresc sa mai aud despre subiect abia dupa verificarile facute de catre cei abilitati si adoptarea unei decizii definitive. In cazul d-lui Ponta, Oprea etc., la fel.

  5. În teorie, orice teză de doctorat trebuie să aibă niște obiective și una sau mai multe ipoteze de cercetare, care vor fi validate/invalidate în urma cercetării.
    Cum spuneți și dvs., trebuie să vină cu „ceva nou„.
    Partea cu citările ar trebui să se regăsească în ceea ce, mai mult sau mai puțin generic, se numește „literature review„ și are în vedere lucrările reprezentative din domeniul cu pricina. Este acea parte în care doctorandul ar trebui să prezinte „stadiul actual al cunoașterii„ pe subiectul tezei. Dar citarea nu ar trebui înțeleasă ca reprezentînd preluare, cu ghilimele, a unor propoziții. Dacă totuși acest lucru se întîmplă, trebuie foarte bine justificat.
    Multe teze de doctorat, neavînd prea mult de a face cu „noutatea„/„„cercetarea„ sînt alcătuite din zeci-sute de pagini de „literature review„

    Pot exista greșeli de citare sau de tehnoredactare? Bineînțeles. Practica însă ne arată că numărul erorilor este mult mai mic decît cel al tenativelor de fraudă.

    Exemplu

    „Într-o teorie similară, denumită teoria transmisiunii culturale, Edwin Sutherland argumentează comportamentul criminal ca fiind deprins, învăţat, iar acest fapt implică ceva mai mult decât simpla imitare. Cei ce devin criminali cunosc o asemenea evoluţie atât datorită contactului lor permanent cu cei care încalcă legea cât şi datorită relativei lor izolări de cei care respectă legea.„

    Aceste paragrafe se regăsesc, în ordine oarecum cronologică:
    – curs MAI/carte din 2004
    – curs MAI din 2008
    – articol din 2009
    – teza de doctorat.

    Toate materialele citează fix la fel:
    Sutherland E. – White coilar (SIC!!! :P) crime, Editura Dryden Press New York, 1949, pag. 53.

    Eroare de citare/tehnoredactare la toți autorii? Puțin probabil. La cel din 2004, poate.

    În lucrarea citată, la pagina citată, subiectul citat nu se regăsește.

  6. Taica-meu are doctorat luat acum vreo 30 si ceva de ani. Luat pe bune, cu o inventie in domeniul electronicii, lucrat vreo 3-4 ani la ea, si inca 4-5 ani de articole si carti pe tema asta, si recunoastere internationala. A durat peste 10 ani toata aceasta distractie, dupa ce fusese amanat cativa ani pentru ca avea dosar „prost”. Imi aduc aminte din copilarie cum lucra cateva ore pe zi, seara, tinand ocupata jumatate din camera de zi cu hartii, planse de calc imense cu scheme si tot felul de placi pe care nu aveam voie sa le ating :)

    Mi-a zis ca pana intre 1900 si 1990, adica in aproape 100 de ani, au fost 1000 de lucrari de doctorat in toata Romania, in toate domeniile. Era ceva cu totul si cu totul deosebit sa fii doctor in ceva. Doar in 2014 au fost 4000 de lucrari de doctorat in Romania. A ajuns o bagatela.

    Principalul vinovat pentru asta este sistemul de invatamant, care presupune doctoratul ca fiind ceva obligatoriu pentru oricine vrea sa ramana in invatamantul superior (nu ma refer la jegurile de politicieni sau functionari care-si iau „doctorate” pentru glorie, functie sau avantaje materiale). Practic, acum nu mai poti deveni sef de lucrari (lector), conferentiar sau profesor universitar in nicio facultate din Europa sau America fara sa fii doctor. Si nu oricine poate sa aduca cu adevarat o contributie importanta intr-un domeniu, mai ales acum, cand multe stiinte sunt deja arhi-cercetate, asa ca lucrarea de doctorat a ajuns pur si simplu o lucrare de diploma mai stufoasa. Din pacate.

  7. Nu vreau sa tratez prea pe larg subiectul, pentru ca oricum stiu ca este foarte probabil sa nu fie publicat pe site. Cei care administreaza aceasta platforma au o mica problema cu persoana mea, asa ca, dupa ei, putina cenzura nu strica.
    As porni de la modul in care autorul defineste doctoratul si cerintele sale:
    „Doctoratul este titlul care atesta capacitatea cuiva de-a face o cariera intr-un institut de cercetare sau invatamant superior. El contine primele rezultate de cercetare ale studentului. Cuvantul cheie este deci originalitatea. O teza este cu atat mai buna cu cat ideile originale sunt mai numeroase si mai semnificative. Vorbim aici de mult mai mult decat de a plagia sau nu, sau de a cita corect alti autori sau nu”.
    De aici, autorul isi continua ideea pina la a ajunge la concluzia ca un plagierea a doua sau trei fragmente, daca este facuta in introducere, nu ar aduce nici o problema, pentru ca, vezi Doamne, lucrarea ar contine, in mare parte, idei originale. Da, in cazul lucrarii de doctorat, ca si in cel al oricarei lucrari, pentru ca regimul, in aceasta privinta nu este diferit intre o lucrare de doctorat si un oarecare studiu, important nu este daca ai plagiat sau nu, ci cit de originala este lucrarea respectiva. Asta nu inseamna ca este permis plagiatul. Cerinta de a nu se plagia, in nici o parte a lucrarii, este de la sine inteleasa, dar nu te puncteaza nimeni pentru ca nu ai copiat, ca un nesimtit, fara sa citezi. Vorbim de mai mult decit de a nu plagia, dar cerinta asta este de la sine inteleasa. Si nu, nu se permite sa plagiezi nicaieri, nici in introducere, nici in celelalte parti ale lucrarii, si nu conteaza daca ai plagiat trei sferturi din lucrare sau numai niste fragmente, pedeapsa este aceeasi: trebuie invalidata ca lucrare de doctorat. Sint de acord ca autoplagiatul este o ceva minor aici, daca avem in vedere ca doctoratul este o dezvoltare a cercetarilor anterioare in domeniu si nu s-ar pune problema imposturii prin marirea numarului de studii publicate, dar cred ca plagiatul din lucrarea in discutie este mult mai extins decit s-a semnalat. Notele cu numele autorului urmat de op.cit indica nu neaparat citarea incorecta, ci preluarea integrala a textului din alta parte, cu note cu tot.
    Articolul de mai sus se inscrie cu succes in seria nesfirsita a sofismelor, la care recurge elita noastra intelectuala, atunci cind este vorba de abaterile majore comise de persoanele pe care le sustin, din punct de vedere politic. Sa ne invirtim in jurul problemei, sa nu parem ca nu o bagam in seama, dar, in acelasi timp, sa avem grija sa-l scoatem basma curata pe individul pe care-l sustinem pina-n pinzele albe, indiferent ce a facut. Din cele publicate de Emilia Sercan, reiese destul de clar ca avem de-a face cu un plagiat masiv, de tipul celui practicat de Victoras, dar nimeni nu vrea sa-l vada ca atare. Cam atita valoreaza onestitatea intelectuala la noi, cu rare exceptii, precum cea a d-nei Sercan, care, desi nu a pus hotarit punctul pe „i”, merita sincere felicitari pentru demersul sau.

    • Plagiatul reprezinta o greseala grava, am scris mai sus. Dar daca as fi referentul unei teze as impune doctorandului sa corecteze pasajul plagiat daca acesta ar fi scurt si izolat. Daca pe langa asta lucrarea ar fi originala as valida-o fara indoiala. In schimb daca pasajele plagiate ar fi numeroase as refuza sustinerea. Cred ca e f clar.

      Cat despre faptul ca credeti ca plagiatul dnei Kovesi e unul „mult mai extins” acest (non-)argument nu are de a face cu textul meu.

      • 1.Este vorba de o lucrare de doctorat sustinuta si validata ca atare, asa ca nu se mai poate vorbi de corectarea unor greseli. Asta daca vorbim despre greseli. La urma urmei, oricui i se poate intimpla sa scape niste ghilimele, tocmai de aceea sint adeptul semnalarii citatelor si prin alte forme de evidentiere in text, precum italicele samd.
        Dar asta daca vorbim despre greseli. In cazul lucrarii d-nei Kovesi, din cite imi aduc aminte din textul d-nei Sercan, au aparut fragmente preluate din alte lucrari cu notele de subsol cu tot – cazul cu Tamam este doar unul dintre ele, si acolo a preluat nota prost, asta ca sa se vada nivelul despre care discutam. Toata lumea a ris de Toba cu apud-ul lui, dar aici avem de-a face cu exact acelasi lucru si nu este vorba de o omisiune, ci de furt intelectual intentionat, in cea mai clara forma. Nu stiu daca sinteti conducator al vreunei lucrari de doctorat sau referent, dar cred ca singura pedeapsa aplicabila aici este excluderea de la doctorat, fara nici un fel de discutii. Nici nu mai conteaza ce contine restul lucrarii, cit de original este, procedeul este o rusine in sine si nu se poate numi nici doctor, nici licentiat, nici absolvent al nu stiu carei facultati, cineva care face asa ceva.
        2. Cit despre non-argumentul meu – cit de mult imi plac aroganta si aerul de superioritate al intelectualilor nostri – pe ce ma bazez. Am intilnit nu stiu cite cazuri de plagiate grosiere, in care copierea din alte parti, cu note cu tot, se putea sesiza, dintr-o privire, prin astfel de mici inadvertente, precum citarea pentru prima data a unui autor, cu o anumita lucrare, sub forma: nume autor, op cit. Ceea ce se intimpla este ca se copia un fragment de la mijlocul unui studiu si, daca autorul operei originare citase mai inainte lucrarea respectiva, in nota urmatoare trecea numai op cit. Or, loaza, care-l copia, uita sa mai verifice si lua nota ca atare. Nici la copiat nu se pricep, de multe ori, doctorii nostri, nici macar cit un elev de liceu. Un alt element care ma face sa suspectez ca este vorba de mai mult decit s-a sesizat este numarul notelor: la peste 400 de pagini, cam tot atitea note sau mai putine. Ori este vorba de un eseu sub orice critica, ori s-a copiat masiv si se vrea sa se ascunda asta. De curiozitate, consultati orice tratat de drept, din orice ramura, si uitati-va la numarul de trimiteri. Oamenii din domeniu, dezbatind aspecte din practica si doctrina, orice ar scrie, trebuie sa faca nenumarate referinte, sa dezbata teorii asemanatoare sau contrare cu cele expuse de autor, sa faca referiri la spete si modul lor de solutionare etc. Asta si este elementul de originalitate in astfel de teze, in felul asta iti subliniezi ideile proprii, le substantiezi, prin trimitere la spetele din practica, si ai minima onestitate de a aminti ca altii pot sa creada altceva, eventual ii combati pe respectivii, cum facea raposatul Iorgovan, sau cu ceva mai multa moderatie decit respectivul. Nu se poate sa ai o lucrare de doctorat in domeniu cu o nota pe pagina. Nu ti se da doctoratul daca ai cit mai multe trimiteri, dar daca nu faci trimiteri in domeniul asta, atunci cu ce te ocupi tu in lucrarea ta? Ca doar nu expui un model original de motor, pe care l-ai creat tu acasa – desi si aici lucrurile sint discutabile.
        In incheiere: eu inteleg ca este vorba acum de cineva considerat a fi „de-al nostru”, dar daca vorbim de onestitate si de corectitudine in domeniul asta, daca ne-am indignat atita de plagiatorul Ponta, cred ca este cazul sa aplicam aceleasi standarde tuturor. Sofismele nu servesc nimanui la nimic, pentru ca nu se va uita de caz, avind in vedere cine sint cei mai vocali acuzatori ai d-nei Kovesi, si tot prost va iesi.

        • 1. Am explicat f clar in articol si in comentarii care sunt cazurile in care as respinge o teza. O citare gresita nu este un motiv suficient (cazul 2c). Daca insa textul contine multe „apud” si „tamam” atunci da. Partea originala a lucrarii e fundamentala, aici va inselati profund. Sunt gata sa trec cu vederea

          2. Scopul articolului meu este sa descrie care sunt argumentele admisibile in analiza critica a unei teze de doctorat si care nu. Nu cred ca e o dovada de aroganta si superioritate intelectuala prost plasata cand spun ca un argument care incepe cu „eu sunt convins ca …” e inacceptabil. Dupa cum nu se poate accepta cel care spune ca o teza ar trebui sa contina mai multe referinte decat pagini.

          Ceea ce am scris se aplica tuturor tezelor. De pilda autoplagiatul intr-o teza de doctorat nu e infractiune, indiferent, ca e la LCK, Toba sau Ponta

          • Aii dreptate, autoplagiatul in teza nu e o infractiune. Dar un research de acum 8-9 ani nu are ce cauta intr-o teza de doctorat. Nici macar nu au fost citate toate articolele alea din cate inteleg.

            Ce trebuie insa spus este ca sunt diferente mari intre o teza de doctorat in matematica si una in drept, economie etc. Daca in matematica introducerea nu conteaza deloc ca ai si scris prima formula la al 3-lea rand, in economie daca nu ai o introducere beton scrisa nu-ti accepta nimeni articolul la un jurnal de top. Asteptarile sunt diferite.

            Dar indiferent de domeniu, faptul ca ai copiat in introducere din alta parte se numeste plagiat. Nici nu vreau sa deschid discutia despre faptul ca jurnalele alea pe care le plagiezi/auto-plagiezi costa bani si exista anumite drepturi de copyright.

  8. Prea usor aluneca in presa anchetele si verdictele, de la institutiile abilitate sa le faca si sa le dea. Prea mult a decazut jurnalismul, alunecand din informatie bruta in informatie interpretata si dirijata. Prea mult se striga, in lipsa altor argumente, pe sticla, pe hartie sau pe net. Iar tot acest context este extrem de ingrat pentru jurnalistii ce „se incapataneaza” sa mai faca jurnalism onest. In zgomotul cacofonic al „jurnalismului” modern, vocile care canta corect nu se mai aud. De aceea, intrebarea reflexa a multor consumatori onesti de presa, atunci cand citesc un articol, este „cui prodest?” si, implicit, cine a comandat acel articol si/sau pe cine serveste el?
    Si nici nu putem acuza consumatorul onest de presa ca nu are urechea suficient de fina pentru a izola vocile cu adevarat jurnalistice de zgomotul de fond al „junglei” si ca alege sa considere ca totul e numai zgomot, fara continut.
    Ne place sau nu, plagiatul trebuie stabilit de catre o instanta (sau, de ce nu?, de catre mai multe instante, in „trepte”) competenta, care-si asuma verdictul si care trebuie sa raspunda in Justitie, in cazul contestarii verdictului.
    In consecinta, cred ca ne trebuie o lege a plagiatului, bine gandita si alcatuita, conform careia sa se dea si, daca este cazul, sa se poata contesta verdictele lucrarilor de doctorat, lege care sa prevada pedepse clare. Trebuie sa existe un „moment zero”, de la care toata lumea sa fie constienta ca plagiatul inseamna furt si ca se pedepseste. Iar aceasta lege n-ar trebui sa contina si un termen de prescriere a plagiatului.

  9. excluzind porcii din politica si functionarii publici (motivatia astora fiind simpla, dupa cum amintea cititorul „noname” mai sus : status social, salarii mai mari, accederea / mentinerea / promovarea intr o slujba bugetara), inflatia de doctori (si implicit de plagiatori) este un fenomen nu tocmai nou, cunoscut sub numele de „credential inflation”. exista o similaritate cu inflatia monetara. cu cit se tiparesc mai multe hirtii fara acoperire, cu atit valoarea lor scade. beneficiarii acesor scamatorii sint insa lesne de ghicit, cei care detin tiparnita (universitati respectiv banci) !

  10. inca un aspect cumva absurd.
    In principiu un doctor e pregatit pt. o cariera academica, in cercetare. In realitate insa o parte imensa dintre cei care devin doctori nu au nici o dorinta de a cerceta, isi imagineaza ca obtinerea titlului ii propulseaza pe scara ierarhica.

    La ce bun sa studiezi ani de zile moleculele de cinzacai pt. ca apoi sa devii director si sa te ocupi de investitii, strategii, vinzari. E drept ca sistemul de salarizare e vinovat de aceasta anomalie, desi, in ultimii ani, la marile concerne se-ncearca sa se ofere specialistiilor de virf venituri comparative cu cele oferite managerilor.

  11. Cred ca datu’l cu parerea ca in multe cazuri nu face decat sa aduca un „noise” intr-o discutie cu un subiect foarte serios. Este exact ce face jocul ziaristilor care evident se pozitioneaza politic fara nici o jena. Tezele lui Kovesi, Ponta, Oprea, Pandele is altii trebuiesc analizate in principiu dupa principiile extrase din autorul articolului. Cei care stiu a citi in limba engleza nu au decat sa vada ca exista nivele de plagiat si un „to do list” facut de universitati de renume:
    https://portal.uea.ac.uk/documents/6207125/8576642/being-a-plagiarism-officer-at-uea-guidance-on-the-role-and-its-responsibilities.pdf/07ff2e33-574e-4b1b-b165-c41470bf5bde

  12. O mica precizare. Conform normelor etice in vigoare, AUTOPLAGIEREA in tezele de doctorat nu poate fi sustinuta. Astfel, conform normelor etice de la http://www.unibuc.ro/depts/limbi/literaturi_orientale/docs/2014/oct/16_09_46_47Ghid_impotriva_plagiatului.pdf , orice doctorand are dreptul ca isi scrie in teza articolele publicate deja in reviste. Astfel de cerinte sunt universale in toate tarile. Astfel, autoplagiatul in articolele de revista conduce la retragerea acestora, dar in cazul tezelor de doctorat sunt permise preluarea articolelor. Conform acestor norme, „articolele scrise şi publicate în timpul stagiului doctoral pot fi preluate în teză (cu ajustările de rigoare) cu condiţia să fie indicată explicit revista în care au apărut şi să existe acordul deţinătorului de copyright;”.

    • Cprect si asta este singura eroare a dnei Sercan. Desigur un Riemann cu o teza de cateva pagini si cu doar doua formule de clasa a opta prima si de clasa a 11-a a doua nu s-a autocopiat

  13. Dle Damian,
    Cu toata stima, sper ca sunteti constient ca daca 45-50% din teza doamnei Kovesi este plagiat, asa cum se vehiculeaza in presa, atunci aceasta discutie este pura risipa de energie! Vad ca lumea evita in continuare sa discute fondul problemei, in acest caz…

    • Dle Sabau. Nu este o risipa de enegie fiindca ceea ce am scris nu se aplica doar pentru teza dnei Kovesi ci pentru toate. In alta odine de idei nu tot ceea ce se vehiculeaza in presa tebuie luat de bun.

  14. O mica observatie, pentru mine fascinanta: facand parte dintr-o cultura minora, a carei raspandire la nivel mondial e insignifianta, in anul de gratie 2016 toti doctorii (sau cei care nu sunt, sau care nu o sa fie niciodata, sau care nu s-au gandit in viata lor sa fie) isi dau cu parerea (docti!) despre doctorate si plagiate. Se spunea ca Bizantul a cazut pentru ca doctorii (de atunci) erau divizati in privinta sexului ingerilor si uitasera ca mai trebuie sa se bata cu turcii.

    Toate problemele de zi cu zi au fost rezolvate: alcoolismul e in descrestere, sanatatea e in floare, autobahn-urile brazdeaza tara, etc., etc. Dar plagiatul… cum stam cu plagiatul??!! Sa ma ierte Dumnezeu, Maica Precista si autorul acestui articol, dar nu pricep!

    Am avut rabdarea – si tutunul aferent – sa citesc inclusiv analiza d-nei Sercan privind plagiatul d-nei Kovesi. Sa nu spuneti ca nu m-am documentat.

    O rog sa faca niste copii (accent pe o) si sa le distribuie prin crasme, pe la tara, pentru a vedea impactul. Poate sa faca si autorul articolului. In ciuda ‘telectualilor care disputa problema, plagiatul dnei Kovesi, al dlui Ponta sau al dlui Toba sunt fix pix. Nu intereseaza mai pe nimeni, iar datu cu parerea de ce asa si nu altfel devine obositor.

    Ramane insa fascinanta obsesia.

    • In concluzie din punctul meu de vedere, articolul si discutia pe care a creat-o nu este nenecesar ci din contra a mai lamurit niste aspecte pe care este bine sa le avem in vedere cand asemenea probleme apar.Dovada este tocmai numarul mare de vizualizari si de comentarii majoritatea consistente desigur unele pe aspecte esentiale si altele doar ca note la aceste . Cei cativa care considera ca este inutil ce s-a facut pe acest fir cred ca doar vor sa se afle in treaba.
      In tara nu se fac drumuri tocmai pentruca preocuparea principala a celor care ar trebui sa se ocupe de asa ceva este cum sa fure cat mai complet incepand cu direct buzunarul nostru cat si indirect buzunarul nostru in varf aflandu-se excrocheria stiintifica inafara sau in interiorulpenitenciarelor.
      Daca oriunde scormonesti dai peste ceva care pute si care este supradimensionat(asta este problema la noi caci schelete in dulap gasesti pretutindeni) nu trebuie sa te miri ca pute si in medicina si in invatamant si in nivelul de trai …:)

  15. 2. Când avem un caz. Nu este vorba despre „trei exemple de citări greșite”, ci de un singur caz, copierea a trei paragrafe dintr-o lucrare (Hedeșiu 2004), la care se adaugă erorile legate de referința bibliografică – titlul, anul, paginile, și, nu în ultimul rând, pocirea numelui. Sigur, oamenii mai greșesc, dar aici este vorba despre altceva.
    Comentariile de mai sus legate de numărul de referințe ignoră faptul că unii plagiatori copiază cu referințe cu tot (bibliografice, dar și altfel de trimiteri, citate, motto-uri) – există un studiu de caz chiar aici pe Contributors ;)

    3. Autoplagiatul. Punctele 5 și 6 ating de fapt o altă problemă, preluarea fără citare din lucrări colective. Și cine a citit cu atenție articolul Emiliei Șercan ar fi găsit că profesorul care explică de ce acest fenomen este tot plagiat nu este anonim.
    Chiar și așa, la universitățile de renume mondial autoplagiatul nu este permis. De exemplu: https://www.admin.ox.ac.uk/statutes/regulations/288-072.shtml

    • 2) paragrafele cu pricina LCK nu si le atribuie ca idei proprii ci le preia ad-litteram cu nota de subsol cu tot. Sigur ca nu este o practica tocmai ortodoxa. Dar nici o greseala grava in afara de cazul in care ea se regaseste des in teza.

      3) Am vrut sa scriu despre partea cu lucrarile colective, dar articolul devenea prea lung. Sa discutam aici. Va referiti la pasajul

      „Preluarea unor blocuri masive de text din materiale colective, semnate anterior în calitate de coautor, este plagiat în măsura în care segmentele respective nu sunt marcate prin ghilimele şi notele de subsol cu referinţa bibliografică de rigoare. În astfel de cazuri, cititorul nu are cum să ştie ce şi cât din textul preluat din lucrarea colectivă aparţine doctorandului.”

      care e parerea profesorului D. Sandu. Imi pare rau dar eu nu-l inteleg,
      poate mi-l explicati dvs. Daca o lucrare colectiva e citata corect vom sti cat din ea apartine doctorandului ??? Cum ??
      In general nu exista o metoda de-a determina contributia coautorilor dintr-un articol colectiv, exceptie facand cazul in care fiecare si-a indicat contributia sau cel (intalnit in stiintele experimentale) in care ordinea autorilor este cea a contributiei (descrescatoare).

      • Dle Mihai Damian, ceva nostim: cand am vazut textul dvs, nu am realizat ca sunteti un alt Damian(mai este un domn cu acest nume, vechi colaborator al platformei) si abia acum am observat asta si am vazut ca sunteti matematician( de fapt logica este instrument fundamental pentru matematica cum este si pentru drept si din textul dvs se observa bine acest aspect ) dar cum am spus,cand m-am referit la teza lui Riemann nu stiam inca aceasta. :)

      • 2) Eu mă refer la pagina 16, la textul „Legătura dintre terorism …. motivațiile politice și cele criminale” care nu este atribuit nimănui (fiind în lucrarea lui Kövesi se înțelege că ar trebui să fie scris de ea) și este copiat, aproape cuvânt cu cuvânt, ori din Hedeșiu 2004, 128-129, ori de la un copist intermediar. Însă Kövesi a copiat aici și referințele bibliografice către două lucrări ale lui S. Mora și T. Makarenko. Dacă copierea unei jumătăți de pagină nu este suficient pentru a dovedi impostura, Emilia Șercan mai arată că o parte din erorile din referința lui Hedeșiu (an și titlu) se regăsesc întocmai în referința lui Kovesi, peste care se mai adaugă alte erori, din partea lui Kövesi sau a unui copist intermediar (pagina și pocirea numelui).

        3) Poate, dar este nedreaptă recenzia „Jumătate din articolul Emiliei Șercan (punctele 4, 5, 6) este dedicată acuzațiilor că Laura Kovesi ar fi preluat în teza de doctorat o parte din propriile lucrări științifice. Este partea cea mai neconvingătoare etc.”

        Dacă înțeleg bine, și dumneavoastră și prof. Sandu susțineți același lucru: cititorul nu are cum să știe care este contribuția doctorandului într-o lucrare colectivă, așadar o asemenea contribuție trebuie să fie citată ca oricare alta. Și atunci când lucrările colective unde doctorandul a fost co-autor nu sunt citate, nu avem în față un caz de plagiat?

        • 2) Orice idee pretins oiginala dar copiata de la altii este o greseala grava. Ideea articolului meu (vezi concluzia) este ca tebuie concentrata investigatia pe acest tip de greseli.

          3) Nu. Pana la proba contrarie tot ce e scris iintr-un articol colectiv apartine ambilor autori deopotriva. Citarea sa corecta nu poate conduce la prezumtia ca ideea nu apartine autorului.

        • Orice tentativă de a identifica fraudele intelectuale prin norme sau ghiduri , de genul celor propuse de către domnul profesor Damian, este bine-venită. In continuarea comentariilor pe care le-am făcut deja în textul doamnei profesoare Șercan despre teza Kovesi aș adăuga câteva accente care pot fi utile discuției de față. 1. Desigur, autoplagiatul este mai puțin grav decât plagiatul copy-paste dar practica de tip copy-paste, fără citare, din lucrări de coautorat, este plagiat pur și simplu (nu poți fi corect când pretinzi că un bun colectiv este numai al tău). Lucrările de doctorat sunt prin definiție lucrări de autor unic și ceea ce ”este al nostru” nu poate fi prezentat ca și când ar fi ”doar al meu”. 2. Contextul contează foarte mult: autoplagiatul devine grav în situațiile în care a) apare împreună cu preluările fără citare din opere ale altor autori sau din lucrări de co-autorat si/sau b) este realizat din lucrări proprii produse cu mult înaintea stagiului doctoral (remarca a fost corect făcută deja în seria de comentarii de aici). Plagiatul în forme multiple, unele eventual sofisticate, nu este mai puțin grav decât cel din categoria copy-paste cu ”munților de texte”. 3. Originalitatea unui capitol de lucrare nu poate compensa sau șterge culpa de a plagia fie masiv, fie în forme multiple, în alte capitole. Ideea că dacă textul este parte de introducere acolo poți plagia cât vrei și de unde vrei nu se regăsește în niciun ghid de bune practici în domeniu. 4. Specialiștii sunt strict necesari pentru a evalua gradul și tipul de plagiat practicat într-un anume caz. Astfel de specialiști pot fi foarte mult ajutați, însă, de analiștii care știu să identifice nu numai plagiatul masiv de factură copy-paste ci și pe cel care se face din lucrări de coautorat, prin preluarea frecventă a notelor de subsol din alte lucrări etc. Este ceea ce a făcut, profesionist și util, și doamna Șercan, pentru materialul în discuție. Reguli de acest gen cred că sunt necesare în ghidarea evaluărilor de plagiat . Odată aplicate, lucrurile devin mult mai clare în legătură cu teza de doctorat Kovesi și cu modul în care lucrarea a fost coordonată la UVT.

          • Domnule Sandu,

            Pacat ca interveniti asa de tarziu in discutie, am fi putut avea o dezbatere pe fond. Sunt in mare de acord cu ceea ce spuneti. Cu cateva observatii totusi.

            1. O lucrare colectiva apartine deopotriva tuturor autorilor. Lipsa citarii ei nu este asimilabila unui plagiat dar se cere corectata.

            2. Plagiatul copy paste e la fel de grav cu cel prin reformulare. Nu se poate spune acelasi lucru despre autoplagiat. Am explicat in articol de ce.

            3. Fireste ca originalitatea nu scuza plagiatul in introducere. Daca as fi referentul unei teze de acest tip as propune corectarea ei dar as valida sustinerea cu aceasta rezerva. In schimb as respinge o teza lipsita de originalitate dar cu citari impecabile. Desigur ca asa cum spuneti conteaza si cantitatea plagiata. Daca e importanta chiar si in introducere, teza nu poate fi acceptata.

            4. si concluzie. Trebuie sa ierarhizam greselile fiindca altfel lumea n-o sa inteleaga mai nimic din povestea asta. Nu orice greseala poate conduce la invalidarea unei teze. Si exista fara indoiala destule teze care n-ar fi trebuit niciodata validate desi nu au nici plagiat nici autoplagiat si citarile sunt fara cusur.

            • Multumesc, domnule Damian, pentru reactia la comentariul meu postat cu intarziere. Notez, tot punctual, cateva comentarii la raspunsurile dumneavoastra in ideea ca problemele sunt realmente importante .
              1. Tema este una de discutie lunga. In ecuatia de rezolvare trebuie sa intre si alte date : a) daca nu se specifica altfel, o lucrare colectivă este una de proprietate in indiviziune. Chiar daca autorii au drepturi egale, nimeni dintre ei nu poate pretinde, prin necitare sau citare incorectă, ca este autor unic. Daca procedeaza asa – foloseste text din lucrarea colectiva dar nu citeaza cum trebuie – atunci este vorba de uzurpare in interes personal a unui bun colectiv. b) In al doilea rand, trebuie revenit explicit la definirea plagiatului. (Din fericire, pentru tezele puse in circulatie dupa publicarea legii 206/2004, definirea plagiatului apare clar acolo. Ar fi de notat , in conext, ca nimeni dintre cei care isi fabrica auto justificari nu isi mai aduce aminte de legea respectiva. Trimiterea se face la vechea lege 8/1996 care nu vorbeste explicit despre plagiat ci despre drepturi de proprietate intelectuala. ). Conform definirii din legea 206/2004, preluarea fara citare a unui text dintr-o lucrare de coautorat (care nu este in sens strict de autor unic) este, clar, plagiat. c) Pentru cine este interesat de cat de prolific poate fi autoplagiatul in Romania, poate fi utila o vizita la goo.gl/H5uP9M.
              2. Da, aveti dreptate. Problema este, insa, cea pe care am mentionat-o, legata de plagiatul in forme multiple. Daca autoplagiatul se imbina ”armonios” cu varianta copy-paste , cu variante de plagiat mozaic, cu subsoluri cu formulari eronate ca si in lucrarile sursa, sau cu plagiat din lucrări semnate in calitate de coautor, atunci avem un indicator puternic de intentionalitate a plagiatului si de practicare pe scara larga, in forme, cum spuneam, multiple.
              3. Iarasi, de acord cu ceea ce notati. Dificultatea care apare si nu poate fi ignorata este in cazul in care avem frecvent de a face cu teze de doctorat aprobate deja de comisii si cu titluri de doctor acordate. Stim cu totii ca o mare raspundere revine coordonatorului de doctorat si comisiei de avizare a lucrarii. Deocamdata, insa, acestia s-au sustras oricaror forme de responsabilitate. Oricum, de teza este responsabil, in principal, semnatarul ei. Nu poti modifica defintia plagiatului astfel incat cine a plagiat in introducere sa fie absolvit de vina.
              4. Sigur ca da. As adauga – la principiul corect al necesitatii de ierarhizar a greselilor/fraudelor intelectuale – și ceea ce spuneam anterior in legatura cu agregarea practicilor de frauda intelectuala care poate duce la diagnosticul de plagiat intentionat, in forme multiple.
              In legatura cu utilitea discutiei . O vad ca fiind semnificativa nu numai pentru cititorul obisnuit. In special aspectele tehnice pe care le introducem pot fi utile in special celor din comisiile de etica ale unversitatilor care vor fi implicate in discutarea suspiciunilor de plagiat pentru fosti doctoranzi dar si pentru ”experti” de tipul celor pe care i-a folosit fostul Consiliu National de Etica pentru disculparea déjà celebrilor nostri plagiatori. O presiune publica pentru descurajarea mitologiilor de (auto)aparare a plagiatelor nu strică. Mai ales cand ai de a face cu un Parlament pro-plagiat (daca faci evaluarea nu pe discurs ci pe vot si initiative legislative).

  16. @Decebal
    O noua regula (lege) cu adresare retroactiva trebuie sa dea posibilitatea celui care a gresit sa isi repare greseala inainte de a fi pedepsit.
    Adica un tanar ambitios, prins in valul doctoral dinainte de 2012, sa poata renunta la titlul de doctor, inclusiv la foloasele materiale si sociale aduse prin asta, fara sa fie pedepsit penal sau civil.
    Similar, o persoana care a fraudat banii publici sa poata face restitutie integrala fara condamnare, iar in caz contrar sa suporte consecinte pana la restituirea integrala a fraudei. Altfel oricine vrea sa fure din banii publici pentru ca e profitabil, iar asta inseamna ca legea existenta pur si simplu incurajeaza furtul din banii publici (in conditiile in care salariul mediu e 400 euro, e profitabil ca cineva sa fure orice suma peste salariul cumulat pe 50 ani – adica 250.000 euro, in schimbul a maximului de 5 ani in inchisoare)
    Revenind la doctorate, cred ca plagiatul trebuie sa aibe 2 repere importante:
    1. contributia si activitatea stiintifica anterioara/simultana: existenta unor articole publicate anterior sau simultan ca prim autor, contributie originala recunoscuta
    2. mai putin de 1% din lucrare (ex. 3 pagini din 300) sa fi fost preluate „neprelucrat” de autor (neglijenta, nu frauda)

    Forma citarilor, notele de subsol, in general forma/editarea lucrarii sunt mai degraba responsabilitatea indrumatorului si referentilor (care se presupune ca stiu ce trebuie) si nu ar trebui in nici o forma sa descalifice doctorandul.
    Evaluarea acuzatiilor de plagiat trebuie sa fie conchisa de specialisti in domeniu, dar nu de la universitatea care a acordat titlul, pentru ca ar fi un conflict major de interese

    PS: e adevarat ca Dl Viorel Barbu a demisionat datorita amenintarilor directe si personale?

    • Un „tanar ambitios” care conduce fara permis trebuie sa plateasca, fiindca ambitia nu poate scuza incalcarea legii. „Doctorul” fals trebuie cel putin amendat (consistent!), chiar daca renunta la titlu si returneaza foloasele obtinute. Nu stiu, insa, daca se pot da pedepse retroactiv.

      • …adica sa schimbam pe ici, colo, in punctele esentiale, dar sa nu modificam nimic…
        macar sa incercam sa diferentiem un doctorat in stiintele umaniste (filologie, arta etc in care stilul sau metodologia prezentarii artei anterioare poate fi un suficient element de originalitate daca e acceptat de colegi in publicatii anterioare) de cele in care componenta stiintifica este necesara si obiectiveaza o contributie originala.
        Ramane sa speram ca noii absolventi de drept (ajutati de Dna Macovei), confruntati cu realitatea unor gauri bugetare de neacoperit, vor gasi o solutie constitutionala in urma careia fraudarea unui bun public sa fie urmata de restituirea in intregime (+ amenda?) indiferent de data producerii fraudei….dar asta ar trebui sa fie prima grija a social-democratilor, nu acordarea unor pensii/alocatii lunare de 100 ori salariul mediu.
        Altfel de ce ne-ar deranja niste vorbe insiruite pe hartie pe care oricum nu le citeste nimeni si fara consecinte materiale cu exceptia unor salarii si pensii mai mari de la buget?

        • Statul de drept se bazeaza pe respectul pentru lege si pe raspunderea tuturor in fata legii. Indiferent de domeniul in care trebuie aplicate legile (chiar daca este vorba doar de „niste vorbe insiruite pe hartie”), societatea trebui sa invete ca nu glumesti cu legea si ca incalcarea legii se pedepseste, indiferent cine esti si ce functie ai. Asta trebuie sa intre in sangele cetatenilor, inca din copilarie. „Frica pazeste bostanaria.”

          Cat despre „politica” PSD, nu cred ca mai este un secret pentru nimeni ca, in esenta, orice lege gandita de PSD fie incurajeaza lenea si hotia, fie mareste controlul statului, fie urmareste interese de partid, fie sustine indolenta si lipsa de profesionalism. :)

          • @ Decebalus
            De acord ca legile trebuie respectate pentru ca o societate sa nu se transforme in jungla (caz in care cel care obtine puterea politica prin orice mijloace e temporar mai jmecher decat fraierii de concetateni), insa avem o situatie concreta in Romania in care legile sunt facute de 20 ani „cu dedicatie” si conduc la privilegii revoltatoare (cele care ajung sa fie facute publice, multe nu le stim inca)
            In plus, cetatenii nu sunt egali in fata legilor de vreme ce unii pot face „corp comun” impotriva desfasurarii actului de justitie (imunitate prin lege).

            PS: pe nota hazlie, in anticiparea weekendului: ma intreb daca e mai civilizat ca presedintele sa il felicite pe proaspatul parinte sibian care a incasat recent indemnizatia de 30.000 euro…sau sa trimta fericitul parinte o scrisoare de multumire si un cosulet cu bunatati, trabucuri si pixuri legiuitorilor

  17. „Cum analizăm o teza de doctorat…”_Acum, că ghidul a fost întocmit, oricine dorește să facă o analiză a unei teze de doctorat îl are la îndemână. Coafezele, ori strungarii care au ca hobby analiza tezelor de doctorat în drept ori filosofie au acum la dispoziție un ghid practic pe care pot să-l urmeze. Respectând indicațiile tutorialului vor putea trage concluzia, acum calificată, asupra autenticității lucrărilor științifice, vor putea decide dacă este util ori nu ca d-na Kovesi să demisioneze din funcția pe care o ocupă la DNA, vor fi capabili sa evalueze cu justețe demersurile d-lui S. Ghiță având ca obiect cucuvelele, cucii ori pupezele, și vor ști, desigur, cărei formațiuni politice să-i acorde votul la apropiatele alegeri.

    Altfel, cei care nu sunt pasionați de analizarea tezelor de doctorat ale altora, mai ales în domenii străine de cel în care sunt cât de cât competenți, așteaptă să o facă forurile abilitate. Ghidul nu se adresează lor, nici celor care au un minim contact cu lumea academică. Aceștia știu foarte bine regulile de întocmire a oricărei lucrări, inclusiv a celor mai modeste articole publicate în revistele de specialitate, care sunt făcute cunoscute în amănunt și cu multă insistență, mai ales în ceea ce privește autenticitatea materialului. Numeroase universități le au publicate pe site-uri. Revistele le au publicate pe site-uri. Conferințele le au publicate pe site-uri. Cadrele didactice le fac cunoscute colegilor și învățăceilor. Acesta este motivul pentru care tutorialul acesta (ori poate va fi scris altul în continuarea seriei) poate fi intitulat „Analiza tezelor de doctorat. For dummies” . Celor care au vreo legătură cu mediul universitar lucrurile le sunt, însă, bine cunoscute, iar ghidul nu le este de niciun folos.

    • N-am spus nicaieri ca oricine poate analiza un doctorat. Cu exceptia notabila a plagiatului copy-paste care e accesibil oricui stie sa citeasca.

      Mesajul meu este ca daca tot se analizeaza doctorate trebuie sa se respecte niste reguli.

      Ar fi de preferat sa se pronunte foruri abilitate si decizia lor sa fie acceptata ca atare….doar ca in cazul Ponta deciziile diverselor foruri au fost contradictorii. Ce sa inteleaga un dummy nespecialist ? Dvs ce parere aveti ?

      • Conform Legii nr. 288 din 24.06.2004 (Bologna) privind organizarea studiilor universitare, studiile de doctorat reprezintă cel de-al treilea ciclu de studii universitare, după studiile de licență și cele de masterat.

        „N-am spus nicăieri…”_Știu. Tonul ironic al textului meu a urmărit să releve caracterul superfluu al unui ghid pentru analizarea lucrărilor de doctorat. Va rog sa ma scuzați dacă v-a deranjat. N-am să mă repet, reiau concluzia: „Celor care au vreo legătură cu mediul universitar lucrurile le sunt […] bine cunoscute, iar ghidul nu le este de niciun folos.”.

        Dar, demersul dumneavoastră este de folos, spre exemplu, contestatarilor d-nei Kovesi. Eu cred că nu intenționați asta, cel puțin din rațiuni care privesc obiectivitatea discursului, însă asta se întâmplă. Este de folos d-lui S. Ghiță și prietenilor săi. Este, prin urmare, în defavoarea statului de drept și este în defavoarea celor care muncesc din greu pentru realizarea unor lucrări științifice de calitate, deși ei sunt majoritari și nu le pasă de scriitorii de penitenciar, ori de plagiatorii de la Academia Națională de Informații, pentru că sunt concentrați asupra muncii proprii.

        P.S. Aici nu este vorba despre performanța învățământului sau cercetării românești. Spun asta celor cărora le va trece prin minte să pună plagiatele și alte feluri de furt intelectual pe seama faptului că universitățile noastre nu se află printre primele 100 din lume în diversele clasamente.

        • Sustineti ca incercarea de a obiectiviza si transparentiza evaluarea unei lucrari o face de fapt mai vulnerabila interpretarilor rauvoitoare? Ca cea mai buna strategie de combatere a unei minciuni este secretizarea adevarului? Ca reperele nu fac altceva decat sa amplifice confuzia? Deci trebuie revenim la „magister dixit”?
          Ce parere aveti despre indrumatorii si referentii stiintifici care au omis paragrafele bucuclase? Nu faceau parte din lumea academica? Dar cei care au publicat in Nature articolul despre plagiat? Erau in vacanta sau anul sabatic?
          In fine, de ce credeti ca a demisionat Dl Viorel Barbu din CNATDCU?

          • Ceea ce susțin spun explicit în comentariile mele, recitirea lor este la îndemână. Insinuările nu mă atrag. Însă, ca principiu, consider că este remarcabil faptul că unii judecători au încălcat legea, creând astfel o problemă socială, dar, să ne facem dreptate singuri este cea mai proastă soluție la problemă, dintre cele posibile. Nu mă interesează acum dacă unii conducători de doctorate au încălcat norma. Tema discuției este alta, anume că instituțiile abilitate sunt cele care, conform aceleiași norme, este necesar să se pronunțe, nu cei necalificați. N-am chef să încalc și eu norma. Iar când sunt îmboldiți s-o facă alții, semnalez.

            • @ Constantin:
              nimeni nu a incercat „sa se pronunte” asupra unei teze de doctorat, nici macar autorul.
              Tema articolului nu este nici metodologia „institutiilor abilitate,” dealtfel si ele cu decizii contradictorii si personaje controversate.
              Cat despre calificari (nici asta nu este subiectul articolului), diplome si unii specialisti, facand abstractie de numeroasele scandaluri, e bine totusi ca mai exista din cand in cand cate un copil (necalificat) care striga ca imparatul este gol. Altfel avioanele, bondarii si alte obiecte mai grele decat aerul nu ar avea voie sa zboare, etc.
              In fine, faptul ca se omite voit responsabilitatea indrumatorilor si referentilor nu inseamna decat ca resentimentele primeaza in defavoarea intelectului si spiritului academic.

        • Nici o suparare :-). Nu stiu daca textul e inutil pentru universitari, dna Sercan de pilda este universitar. Si mi-am exprimat dezacordul (partial) fata de analiza dansei. Altminteri, nu am scris in ideea de-a o sustine sau a o combate pe dna Kovesi. Am spus asta in articol. Nu sunt competent pentru a analiza aceasta teza si pana acum nu am vazut dovezi de plagiat copy-paste masiv.

          • Dumneavoastra nu ati vazut nicio dovada de plagiat, in timp ce eu nu am vazut nicio dovada de originalitate sau inovatie. In afara de paragrafele copiate din lucrari anterioare (fie ca apartineau partial doamnei LCK sau nu), restul reprezentau afirmatii cu grad ridicat de generalitate si de o banalitate evidenta. Unde anume sunt paginile care justifica aceasta teza de doctorat, unde este analiza proprie, care sunt concluziile personale? De ce nu este intreaga teza disponibila public pentru analiza, cum a fost in cazurile anterioare? Eu sincer nu vad mare diferenta intre aceasta teza si cea a lui VP, mi se pare ca ambii au facut doctoratul nu din pasiune ci pentru a obtine un titlu si lucrarile par total irelevante dpdv academic. Fie ca e sau nu plagiat dpdv tehnic (iar prof. Sandu a argumentat foarte bine de ce ar putea fi considerat astfel), e tot o forma de impostura.
            Pana la urma, important este sa nu mai permitem ca astfel de teze sa mai existe. Toate tezele vechi ar trebui re-evaluate, iar aceste pseudo-universitati ar trebui sa piarda dreptul de a mai coordona lucrari de doctorat.

  18. Furtul de inteligență este furt. Plagiatorii care din motive cum ar fi „încurcate sunt căile Domnului” sau lipsa seriozității coordonatorilor (care își mai bat joc de valori și promovează teze la nivel de licență pentru ai noștri) ajung in institute de cercetare sunt promovați „pe repede înainte” și cei mai rău că tot sunt de : „încredere” acești indivizi plagiatori cu teze de doctorat admise oricum primesc și certificat ORNIS. .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Damian
Mihai Damian
Conferentiar la Facultatea de Matematica din Strasbourg, colaboreaza cu analize la doc.hotnews.ro.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro