vineri, martie 29, 2024

Cum ar trebui să fie votul uninominal

Conform definiției binecunoscute a lui Ambrose Bierce, politica este „conflictul de interese pozând în dezbatere de principii” și respectiv „rezolvarea problemelor publice în avantajul intereselor speciale”, prima parte caracterizând campania electorală, iar a doua actul guvernării. Această definiție are avantajul de a fi nu numai cinică dar și adevărată, lucru care apare probabil neobișnuit de clar în România. Dar în locul lamentaţiilor ar trebui să ne punem întrebarea: Cum ar trebui să fie sistemul electoral pentru ca binele public să fie totuși, în pofida tuturor circumstanțelor potrivnice, pe cât se poate maximizat? Am observat că primul obiectiv enunţat al Asociaţiei Blogary este „un nou sistem electoral”, aşa că m-am gândit să ofer şi eu o contribuţie la dezbatere.

Din păcate, în discuţiile din spaţiul public românesc despre sistemul de votare a fost promovată  ideea greşită că am fi nevoiţi să alegem între (1) un sistem uninominal majoritar  (i.e. persoana care câștigă într-o circumscripție electorală ia totul, ca și cum toți oamenii de acolo ar fi votat cu ea) și (2) un sistem proporţional pe liste (i.e. partidele caștigă în Parlament un număr de scaune proporțional cu numărul de voturi primite, iar oamenii care ajung în Parlament sunt selectaţi în ordine de pe listele propuse de partide). În realitate, sistemul uninominal, în care sunt votaţi oameni şi nu liste realizate de partide, poate fi atât majoritar cât şi proporţional. Există deci două dezbateri de avut: pe de o parte dacă vrem sistem uninominal sau sistem pe liste, şi pe de altă parte, în caz că ne decidem pentru un sistem uninominal, dacă vrem sistem majoritar sau proporţional. Aşadar, dacă auziţi pe cineva argumentând împotriva votului pe liste şi trăgând apoi „concluzia” că ar trebui să avem un sistem electoral de tip american în care învingătorul ia totul, ar trebui să ştiţi că persoana respectivă fie habar nu are despre ce vorbeşte, fie este pur şi simplu un demagog care încearcă să vă manipuleze. În continuare voi argumenta că cel mai bun sistem pentru România este un sistem uninominal proporţional.

Vot uninominal vs. vot pe liste

În favoarea sistelor electorale pe bază de liste propuse de partide există mai multe argumente:

  1. În cazul sistemului pe liste avem o competiție între partide, care apără măcar într-o anumită măsură niște idei și principii, iar oamenilor li se cere să opteze între diferite oferte concrete de programe de guvernare. Sistemele uninominale pun doctrinele și programele în plan secund și transformă totul într-un concurs de popularitate.
  2. Ca urmare a punctului 1, campaniile electorale în condiţiile unui sistem uninominal costă mult mai mult din cauză că nu mai este suficientă reclama generală pentru partid, ci fiecare candidat are nevoie de propria reclamă.
  3. În cazul sistemului pe liste este treaba internă a partidelor să-și găsească oameni competenți care să vină cu proiecte bune de legi şi să poată pune în aplicare programul de guvernare, iar noi ca votanți judecăm atât meritele programelor cât și capacitatea lor tehnică de a realiza programul. În cazul votului uninominal, partidele se dezic într-o măsură considerabilă de responsabilitatea de a găsi oamenii potriviți, aruncându-ne-o nouă, votanţilor, care, realist vorbind, habar n-avem cine-i competent și cine nu, precum n-avem nici motivația de a ne informa – fapt ce poartă denumirea tehnică de „ignoranţă raţională” a votanţilor.

Acestea fiind spuse, sistemul pe liste suferă totuşi de ipocrizie instituţionalizată. El dă apă la moară unei anumite mitologii democratice, „pozează în dezbatere de principii”, când în realitate partidele sunt mai degrabă, ca să-l citez pe colegul meu de la CADI, Horia Terpe, nişte „reţele de bârfe” – în sensul că funcţionează pe baza împărtăşirii în cerc restrâns a unor informaţii/zvonuri care le structurează acţiunile şi atitudinile. Partidele nu sunt nişte entităţi idealiste organizate în jurul unor principii politice clare şi având acţiuni ce pleacă de la o perspectivă ştiinţifică solidă despre starea de fapt a societăţii. Dat fiind sistemul de stimulente creat de cadrul lor instituţional, ele nu sunt şi  nici nu vor putea deveni în mod realist „fabricile de politici publice” pe care şi le doreşte Cristian Preda într-un exces de optimism (vedeţi conferinţa ISP, PDL, între propria reforma şi revizuirea Constituţiei). De fapt, instituţia think-tank-urilor a apărut tocmai ca urmare a acestei incapacităţi endemice a partidelor, şi respectiv a incapacităţii mediului academic tradiţional de a se concentra asupra problemelor socio-economice curente.

Aşadar, pare o idee bună scopul enunţat de Asociaţia Blogary: „să elimine «asistenţialismul electoral», adică intrarea în structurile alese pe uşa din dos. Aleşii trebuie să devină liberi şi responsabili, să scape de mentalitatea de asistaţi electorali ai partidului şi ai sistemului.” Motivul pentru care este o idee bună ca aleşii să nu mai fie atât de dependenţi de ierarhia internă a partidelor este tocmai faptul că votanţii nu se interesează de programele de guvernare şi nu votează pe baza unor asemenea criterii raţionale. În consecinţă concursul de popularitate între o multitudine de candidaţi este o euristică mai bună, iar relativa independenţă a reprezentanţilor faţă de partide are efectul benefic de a creşte diversitatea de propuneri aflate în discuţie. (Dacă votanţii ar fi informaţi atunci votul pe liste ar fi superior celui uninominal din cele trei motive enunţate mai sus.)

Sistem majoritar vs. sistem proporţional

1. Problema principală a sistemului majoritar e că, datorită principiului „câștigătorul ia totul”, reprezentativitatea aleșilor este minimală. De exemplu în Marea Britanie, care suferă de pe urma unui asemenea sistem, Partidul Liberal Democrat ia de vreo două decenii aproximativ 20% din voturi însă câștigă, de la caz la caz, numai între 3 și 10 la sută din locurile din Parlament, mulțumită faptului că sistemul uninominal favorizează partidele care au fiefuri locale sau care au votanți distribuiți în clase sociale distincte și le defavorizează pe cele ai căror alegători sunt distribuiți relativ uniform prin totate categoriile sociale, sfidând incluziunea în vreo categorie sociologică clară (cazul liberalilor britanici).

2. Un corolar al nereprezentativităţii este faptul că sistemul majoritar este mult mai conservator decât cel pe liste, fiind puse o serie întreagă de piedici structurale în calea afirmării partidelor noi și respectiv eternizând la putere câteva partide străvechi. Cazul Statelor Unite este aici cel mai evident, fiind practic imposibil pentru un partid nou să ridice vreo problemă duetului Democrat-Republican. Cazul Marii Britanii ne arată că sistemul uninominal este conservator nu numai politic, ci și social, partidele existente având interesul să mențină pe cât posibil segregarea societății în clase sociale (este cunoscut de pildă faptul că una dintre „performanțele” guvernării Blair a fost să reducă mobilitatea socială înapoi la nivelul anilor 1970).

În măsura în care PSD și PD-L sunt în favoarea unui sistem uninominal de tipul celui american, asta se întâmplă pentru că înțeleg că un astfel de sistem ar elimina a priori din joc pentru foarte multă vreme toate celelalte partide (cu excepția UDMR), fie ele existente (PNL) sau viitoare (e.g. ecologiști). După cum remarca însă Tudor Glodeanu, probabil motivul pentru care în realitate nici PSD nici PD-L nu doresc cu adevărat un sistem uninominal majoritar este că în România sistemul juridic nu este suficient de independent de mediul politic: „votul uninominal are neajunsuri mai mari decat un simplu deficit de reprezentare. Principalul neajuns este ca da guvernarea pe mana unui singur partid, in conditiile in care justitia e inca susceptibila la influente politice, aproape garantand suprematia acestui partid pentru o lunga perioada de timp.” În consecinţă, dacă vreunul dintre partide ar câştiga puterea complet – aşa cum s-ar întâmpla în sistemul uninominal majoritar – ar folosi acest lucru pentru a anihila celalalt partid (de pildă organizând procese de corupţie şi condamnări împotriva membrilor săi), şi a se eterniza la putere de unul singur – ceea ce Vladimir Tismăneanu a numit mai demult pericolul Mexicanizării României. Cum ambele partide sunt conştiente de acest lucru, şi nu vor să-şi asume riscul de a fi pierzătorul, există o anumită doză de cooperare între ele pentru a menţine „balanţa de putere” echilibrată.

3. Un alt corolar important de înţeles al sistemului majoritar este accentul pus pe interesele locale în defavoarea intereselor generale. Parlamentul rezultat în urma unor alegeri pe sistem majoritar seamănă foarte mult cu o adunare de primari. Efectul este circul perpetuu din democraţia americană în care parlamentarii se bat pentru fonduri pentru tot felul de proiecte absurde, precum faimosul „pod spre nicăieri” din Alaska. În consecinţă, Parlamentul s-ar transforma, pe model american, într-o păruială generală a politicienilor pentru acapararea unei felii cât mai mari din plăcinta bugetară pentru regiunea pe care o reprezintă. Unitatea României, care şi-aşa nu-i prea grozavă, ar fi pusă în mod indefinit în plan secund, iar politici naţionale de uniformizare a nivelului de trai (în special ridicarea Moldovei la nivelul restului ţării) vor deveni practic imposibile. (Mai mult ca sigur că prietenii mei libertarieni vor considera acest corolar anti-distributionist un lucru bun, motiv pentru care îi las în suspensie etichetarea normativă şi îl prezint aici ca simplă descriere.)

Acest corolar are însă şi un efect interesant (şi care e clar de nedorit) legat de schimbarea pe care ar suferi-o UDMR-ul în cazul trecerii la votul uninominal majoritar. Întâmplarea face că, dată fiind populaţia Ţinutului Secuiesc (zona cu populaţie majoritar maghiară), această schimbare nu ar schimba cu mult numărul de parlamentari UDMR, ceea ce s-ar schimba ar fi locaţia de unde provin ei. Numai aproximativ o treime din ungurii din Romania trăiesc în Ţinutul Secuiesc. În consecinţă, în prezent UDMR-ul reprezintă în mod preponderent interesele populaţiei maghiare cosmopolite care trăieşte în afara Ţinutului Secuiesc. Însă în cazul implementării sistemului uninominal aceste două treimi ale populaţiei maghiare vor rămâne brusc fără reprezentare politică, iar UDMR-ul va fi acaparat de forţele cvasi-eredentiste din Ţinutul Secuiesc. Altfel spus, UDMR-ul ar deveni un fel de Sinn Féin în variantă românescă. Acesta este şi motivul pentru care liderii actuali ai UDMR sunt atât de vehemenţi împotriva votului uninominal majoritar. Acest sistem i-ar elimina din poziţia de elite ale UDMR în favoarea unor noi lideri de alt gen (precum Tokes).

4. Unul dintre avantajele sistemului majoritar aduse de obicei în discuție este faptul că permite apariția unui guvern monocolor puternic. Dacă vă gândiţi puţin, acesta este un argument foarte bizar: „guvernul rezultat din alegerile uninominale majoritare suferă într-adevăr de un deficit de reprezentativitate însă măcar este puternic”. Ca să înţelegeţi problema comparați cu: „Stalin era într-adevăr un dictator însă măcar se implementa imediat tot ce ordona el”. Faptul că sistemul majoritar conduce la guverne puternice pentru că sunt nereprezentative trebuie inclus printre deficiențele sale majore: după ce că sunt nereprezentative mai sunt și puternice!

Refanariotizarea României vs. descentralizarea liberală

Putem deci prezice cu oarecare siguranță ce s-ar întâmpla dacă s-ar introduce în România sistemul uninominal de tip american: Am rămâne pe termen nedefinit cu două partide aproximativ identice ideologic reclamându-se retoric unul de la dreapta și altul de la stânga plus un partid cvasi-iredentist maghiar de tipul Sinn Féin.

În plus, procesul descris de Adrian Cioflânca în articolul „Cercul vicios al finanţării partidelor” (Revista 22, 12 ian 2010) nu ar fi decât accentuat. Efectul social ar fi abandonarea oricărui vis de liberalizare a României: descentralizarea de tip liberal (i.e. privatizare, stat de drept și reprezentativitate democratică) fiind indefinit înlocuită cu descentralizarea de tip oligarhic a managementului statului (i.e. puterea abuzivă a statului nu este eliminată, ci este distribuită de la nivelul centralizat actual către numeroase grupuri cvasi-mafiote la nivel local). Putem numi acest proiect „planul de refanariotizare a României”. Din motive nu foarte greu de înţeles, mulţi politicieni actuali din toate partidele promovează cu trup şi suflet acest plan.

Este important de înţeles că propaganda împotriva Parlamentului şi judecătorilor face parte din acest plan, pentru că refanariotizarea funcţionează cu atât mai bine cu cât reprezentativitatea democratică este mai mică. Cum se limitează constrângerile democratice asupra sistemului politic? Simplu: prin reducerea numărului de parlamentari, eliminarea unei camere, introducerea votului uninominal majoritar şi adoptarea unui sistem prezidenţial. Pe scurt – un număr cât mai mic de politicieni şi partide corespunzând unui număr cât mai mare de cetăţeni. Ar trebui să fie evident tuturor că cu cât există mai puţini reprezentanţi în Parlament, altfel spus cu cât un politician reprezintă un grup mai mare de cetăţeni, cu atât puterea sa discreţionară devine mai mare, iar constrângerile de tip democratic scad.

Din Wikipedia: „The costs of … inefficient policies are dispersed over all citizens, and therefore unnoticeable to each individual. On the other hand, the benefits are shared by a small special-interest group with a strong incentive to perpetuate the policy by further lobbying. Due to rational ignorance, the vast majority of voters will be unaware of the effort … Even if the public were able to evaluate policy proposals effectively, they would find it infeasible to engage in collective action in order to defend their diffuse interest.” Prin urmare, datorită fenomenului costurilor dispersate de informare în cazul votanţilor, în contrast cu interesele concentrate ale celor care pot obţine avantaje economice prin intermediul intervenţiilor politice, cu cât reprezentativitatea democratică este mai mică cu atât devine mai greu ca cetăţenii să se informeze şi să se organizeze pentru a-şi apăra interesele comune şi deci scad costurile (în plan electoral) ale unui politician de a se lăsa corupt şi de a favoriza un interes special în dauna intereselor populaţiei.

Însă acest lucru multora nu pare să le fie evident. În ceea ce priveşte populaţia României, judecând după veselia cu care aplaudă discursurile anti-Parlament şi susţine reducerea reprezentativităţii democratice, ea cu siguranţă nu înţelege nimic din ce i se întâmplă. Ei au impresia că soluţia este să găsim în mod miraculos un lider salvator căruia să-i dăm putere discreţionară totală pentru a putea face „ceea ce trebuie făcut”. Pare deci că propaganda în favoarea planului de refanariotizare funcţionează. România, asemeni Ungariei, pare a aluneca treptat tot mai aproape de acea situaţie bizară în care o populaţie alege în mod democratic să renunţe la democraţie şi tânjeşte să se supună (din nou) unei figuri autoritare şi pretins salvatoare.

Dacă ne uităm pe o hartă a Europei care arată unităţile administrative în loc de ţări, ca în figura de mai sus, chiar şi strict ochiometric ne apare clar faptul că zonele din Europa care merg cel mai bine au unităţile administrative considerabil mai mici decât celelalte. Distincţia importantă dintre ţările anglo-saxone şi ţările latine nu pare să fie culturală, ci de organizare administrativă. (Știu că în sfera noastră publică, obsedată de importanţa „mentalităţii”, nu sună deloc sexy această explicaţie, dar n-am ce să vă fac.) Acest lucru este desigur legat de ceea ce spuneam adineauri despre importanţa de a avea o reprezentativitate democratică cât mai mare. În special dacă considerăm un sistem de tip uninominal, succesul reformei electorale va depinde deci şi de reforma regionalizării României – preferabil împărţirea ţării în unităţi administrative mult mai mici decât în prezent şi cu autonomie locală considerabil mai mare. Însă acesta este un subiect pentru un alt articol.

Votul prin aprobare

Din analiza de mai sus poate părea că nu există nicio soluţie. Pe de o parte, ideal ar fi să avem un sistem electoral uninominal, şi, pe de altă parte, ar trebui să avem un sistem proporţional. Contradicţia este numai aparentă. Există de fapt un sistem electoral foarte simplu care îndeplineşte aceste condiţii – votul prin aprobare.

Votul prin aprobare presupune posibilitatea de a vota mai mulţi candidaţi simultan. Cu alte cuvinte, în loc ca votantul să selecteze candidatul care i se pare cel mai bun (sau cel mai puţin rău) dintre opţiunile oferite (ca în sistemul actual), votantul selectează toţi candidaţii care i se par acceptabili. Există un singur tur, iar câştigătorul este cel care este selectat drept „acceptabil” de cei mai mulţi votanţi – care adună cele mai multe „aprobări”. Acest sistem are o serie de efecte benefice:

1. Este vot uninominal – sunt votate persoane, nu liste.

2. Este un sistem proporţional care maximizează reprezentativitatea democratică a câştigătorului. În sistemul actual, câştigătorul adeseori este susţinut de o proporţie foarte mică dintre alegători. De pildă la ultimele alegeri, în primul tur, Traian Băsescu nu a fost votat decât de o persoană din trei. În ce sens poate pretinde el atunci că este „preşedintele tuturor românilor”? În sistemul votului prin aprobare cel care câştigă este într-un sens mult mai clar candidatul acceptat de cei mai mulţi – şi deci are cea mai mare legitimitate democratică. În condiţiile în care în prezent legitimitatea sistemului politic în România este foarte slabă, votul prin aprobare poate conduce la o îmbunătăţire clară.

3. Pot exista mai mulţi candidaţi similari fară să se submineze unul pe altul. De pildă la alegerile din 2000 Theodor Stolojan şi Mugur Isărescu şi-au împărţit voturile votanţilor de centru-dreapta, ceea ce a avut ca efect ajungerea lui Vadim Tudor în turul 2. În sistemul de vot prin aprobare votanţii puteau să-i selecteze pe amândoi. Chiar dacă probabil Iliescu tot ar fi câştigat, nu am mai fi avut situaţia în care s-a creat impresia (greşită) că populaţia României ar fi devenit deodată mult mai extremistă.

4. Poţi selecta şi candidaţi „fără şanse”, dar care ţi se par buni, fără a-ţi „irosi votul”. Rezultatele finale ar reflecta deci mult mai bine preferinţele reale ale votanţilor. Acest lucru este important pentru evoluţia pe termen lung a sistemului politic. În prezent poziţii politice care au relativ puţini suporteri (precum libertarianismul sau ecologia) nu se pot face remarcate la alegeri: cum oamenii nu vor să-şi „irosească votul”, astfel de candidaţi iau extrem de puţine voturi – ceea ce creează apoi impresia (grşită) că aceste poziţii sunt mult mai obscure decât sunt ele de fapt. Desigur, votul prin aprobare nu le-ar face să câştige, dar ar reflecta mult mai bine poziţia lor reală şi le-ar permite să se remarce electoral şi, eventual, să fie luate apoi în serios de mai mulţi oameni. Votul prin aprobare creează deci un sistem politic mult mai puţin conservator, ceea ce are drept efect o nesiguranţă mult mai mare a politicienilor în legătură cu poziţia lor ceea ce i-ar obliga să se intereseze mult mai mult de interesele cetăţenilor decât o fac în prezent.

5. Campaniile electorale negative ar scădea în importanţă. Cum politicienii ar trebui să  obţină doar aprobarea votanţilor – să ajungă  să fie văzuţi drept acceptabili – şi nu ar fi neapărat într-o luptă de sumă zero cu toţi ceilalţi candidaţi, ar creşte importanţa propunerilor constructive. Cu alte cuvinte, chiar dacă un sistem uninominal este un concurs de popularitate, nu este neapărat ca lupta pentru popularitate să aibă loc printr-un proces în care candidaţii încearcă să se submineze reciproc. Votul prin aprobare ne-ar apropia deci într-o anumită măsură de idealul Habermasian în care democraţia este bazată pe decizii informate în urma unor dezbateri publice constructive.

6. Cum are un singur tur de scrutin, costurile organizării alegerilor ar fi de două ori mai mici.

7. Votul prin aprobare, asemeni oricărui sistem uninominal, poate veni asociat cu o inovaţie electorală radicală: posibilitatea de a vota „nici unul”. Ideea ar fi că se va număra şi numărul celor care nu au selectat pe nici unul dintre candidaţii propuşi. La ce e bun asta? Se poate institui regula ca dacă „nici unul” iese pe primul loc, în faţa tuturor celorlalţi candidaţi, atunci candidaţii respectivi să-şi piardă dreptul de a candida pentru o perioadă de timp, iar alegerile să fie refăcute cu o nouă listă de opţiuni. Acest sistem a fost încercat în Rusia în anii 1990, cu efectul că foştii politicieni au fost aproape complet epuraţi de pe scena politică – motiv pentru care s-au repliat rapid şi au eliminat sistemul! Acest sistem ar fi deci o metodă democratică de a elimina din sistemul politic dubioşeniile care populează în prezent Parlamentul – şi de a spori astfel considerabil legitimitatea mediului politic.

Concluzie

Dacă e să  ordonăm sistemele electorale posibile în ordinea dezirabilităţii lor pentru România, obţinem următoarea ierarhie (de la cel mai bun la cel mai prost): (1) sistem uninominal proporţional (vot prin aprobare) cu posibilitatea de a vota „nici unul”; (2) sistem uninominal proporţional (vot prin aprobare) fără posibilitatea de a vota „nici unul”; (3) sistemul votului pe liste ante-2008; (4) sistemul actual; (5) sistem uninominal majoritar.

[Mulţumiri: În ciuda calităţii foarte slabe a dezbaterii publice despre reforma sistemului electoral, după cum spuneam, nici măcar nu se face distincţia între vot uninominal şi vot majoritar, există, în mod paradoxal, o dezbatere academică foarte bună. Eu am aflat iniţial despre votul prin aprobare de la Oana Borş care şi-a făcut lucrarea de licenţă la SNSPA pe acest subiect. Alţi studenţi SNSPA, precum Dinu Guţu şi Andrei Vlăducu au scris şi ei lucruri interesante, realizând inclusiv experimente pentru testarea efectelor diferitelor sisteme de votare, de pildă a fenomenului votului strategic. Celor care doresc să se documenteze mai mult le recomand cartea lui Adrian Miroiu, Fundamentele politicii, Vol I. Preferinţe şi alegeri colective şi Vol. II. Raţionalitate şi acţiune colectivă. De asemenea, o altă dezbatere interesantă care merită văzută este conferinţa ISP a lui Cristian Preda despre sistemul uninominal.]

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Recunosc, nu am citit tot articolul si poate ma pripesc, dar cand se vorbeste de lipsa calitatii dezbaterii si se da cu votul uninominal in sus si in jos, comparandu-l cu votul pe liste ar rebui macar ca autorul s se opreasca putin si sa spuna ca, daca tot ne dorim academici, vot uninominal nuexista, ci doar circumscriptii uninominale, adica fiecarei circumpscripii, colegiu, cum vrem sa ii spunem, ii revine un mandat. Altfel, e binevenita orice dezbatere despre sistemul de vot, ca oricum nivelul de educatie in aceasta privinta e foarte redus. Altfel, nu imi este prea clara propunerea alternativ de vot. Mie, unul, penrtru alegerile parlamentare si consiliile locale si judetene, ideal mi s-ar parea un sistem de tipul votului unic transferabil (partidele vin cu lista de candidati, iar alegatorii ii ordoneaza dupa preferinte). Iar un plus de reprezentativitate s-ar obtine si prin eliminarea pragului electoral, precum si prin crearea unei circuscriptii unice la nivel national pentru Camera Deputatilor.

  2. Daca gasiti, la noi, vreo diferenta intre votul uninominal si cel majoritar, punctati-o si dezbaterea va avea deschidere. Deocamdata insa, campii sunt batuti crunt datorita acestei teme(?).

  3. Nota 10!

    Eu sunt pentru varianta proportionala, preferabil uniominala. Pe lange cele enumerate, mai are si avantajul ca, in cazul unei redesenari a colegiilor de tip gerry mandering, ea „distribuie” mandate pentru privilegiati din interiorul unei aceleasi culori politice, in vreme ce in varianta majoritara, voturile perdante sunt complet ignorate, deformand suplimentar structura parlamentului in raport cu cea a voturilor alegatorilor.

    Dar as accepta si o varianta majoritara absoluta: partidele sa depuna liste nationale, in colegiul Romania, cu cate, sa zicem, 300 candidati. Formatiunile clasate pe primele doua locuri sa intre in turul doi de scrutin, iar castigatorul acestuia sa dea toti parlamentarii. Iti dai seama cate avantaje?

  4. O remarca privind dimensiunile administrative. In BRD par a fi cele mai mici iar in Peninsula Scandinava cele mai mari, dpdv al suprafetei. Nu neaparat si al locuitorilor respectivelor districte.

  5. Iar ca sa complicam putin lucrurile, in cazul votului prin aprobare, am putea introduce varianta „Eurovision”, fiecare alegator avand dreptul sa voteze maxim 10 candidati, dar asezati intr-o anumita ordine si notati cu 12, 10, 8, 7 … puncte. Iar apoi sa le conferim respectivilor in parlament fractiuni decizionale, in functie de punctajul obtinut. Astfel primul parlamentar, care a obtinut sa zicem 15 milioane de puncte din 2 miliarde insumate, sa aibe la dispozitie o fractiune decizionala de 0,0075. Softul de calcul ar fi relativ simplu.

    • Amice, ceea ce propui inseamna ca toata populatia Romaniei trebuie dusa la u curs de cateva luni ca sa invete acel sistem de vot altfel totul va fi un talmes-balmes.Iti inchipui ca lelea Floare din Vascauti Deal va pricepe ceva din acest sistem de vot si mai ales va fi in stare vreodata sa-si explice ei insisi pe cine a votat si de ce?dDaramite sa le explice altora la un eventual exitpol!Sa vezi pe urma ce brambureala va fi la numararea voturilor avand in vedere ca si cei din comisiile electorale vor fi intr-o ceata totala ,fiecare iterpretand legea si numarand in felul lui.Dupa pearerea mea experimentarea votului uninominal la alegerile anterioare ne-a aratat ca acesta nu este adecvat Romaniei ,mai ales cand se pune si problema proportionalitatii si castiga mandate candidati de pe locul 2,3 si chiar 4 sau sunt alesi candidati cu un numar de voturi ridicul de mic.Cred ca este cazul sa se revina la sistemul pe liste sau sa se adopte varianta radicala a votuluin uninominal majoritar in doua tururi de scrutin.Cred de asemenea ca toate variantele de vot uninominale intr-un singur tur sunt de nedorit,ele fiind o gaselnita originala romaneasca la fel ca si democratia originala propovaduita de batranul edec comunist Iliescu.

      • Amare 6-6, dumneata te legi de o chestiune tehnica pentru a combate o varianta de functionare. Daca la eurovision s-a putut, se va putea si la scrutin. E de ajuns ca pe buletinul de vot, in loc sa puna stampila pe numele unui candidat, alegatorul sa scrie numarul optiunii sale, sa-si exprime astfel topul sau personal. Convertirea n-ar fi atat de dificila pentru o comisie instruita. A propos, lelea Floarea din Vascautii de Deal a trecut parleazul, asa ca votul ‘mneaei nu mai conteaza … asta ca sa nu te mai legi de exceptii, pentru a combate regula!

        Cate mandate de parlamentari s-au castigat de pe locurile 2,3 sau chiar 4? Exact atatea cat sa echilibreze structura parlamentului si s-o suprapuna peste structura voturilor alegatorilor. Daca primii n-au fost in stare sa obtina legitimarea individuala cu 50%+1, mi se pare foarte corect compromisul legitimarii colective: voturile obtinute de cel de pe locul intai nu s-au pierdut, ci au ajutat intr-o alta circumscriptie un candidat de aceeasi culoare sa ajunga parlamentar. Este?

    • Teoretic sistemul asta ar fi si mai bun in a reflecta preferinte. Argumentul impotriva lui e ca, in practica, ar reprezenta o complicatie inutila fata de votul prin aprobare pentru ca majoritatea oamenilor ar selecta numai fie punctajul maxim, fie minim. E fenomenul care s-a intamplat pe youtube – initial puteai sa votezi de la 1 la 5 stele, dar au renuntat si au introdus sistemul actual (pro/contra) pentru ca au constatat ca majoritatea oricum nu dadeau decat ori 1 stea, ori 5 stele.

      • Vlad Tarko,
        M-am gandit si eu la acest fenomen, dar tocmai de asta l-am botezat „Eurovision”: nu ai decat cel mult o optiune de 12 puncte, cel mult una de 10 samd. Pe Youtube insa le poti nota pe toate fie cu cinci, fie cu o stea.
        Ca e mai complicata decat varianta binumerica, e adevarat, dar nu cred ca per total ar fi chiar atat de multe anulate, pe cat sugera un conforumist.

  6. In fine cineva lamureste lucrurile !

    Singura problema ar fi CITI vor citi si, dintre ei, citi VOR INTELEGE. Ce se spune mai sus ar merita un impuls maximal din partea „filosofilor natiei” pentru a fortza nota aducind in dezbatere problema pe cit mai multe vehicole mass-media. Vorbim despre dezbateri eficiente din care ramai cu niste concluzii, cu unele idei-forta, nu palavrageli aburitoare (gen Pulex Legionaria). Atita vreme cit cuvintul LOR de ordine este „nici asa, nici altminteri” nu exista nici o sansa ca discursul Domnului Vlad Tarko sa fie reluat si condensat spre intelegerea cit mai multor cetateni. Va fi ignorat, in cel mai bun caz ingropat sub mormane de vorbe in doi peri.

    Ceea ce am retinut ca aplicabil instantaneu ar fi acel faimos „vot contra tuturor”, introdus de rusi si eliminat rapid (on purpose). Este ceva simplu si pe intelesul tuturor. PENTRU CE in Romania abia s-a auzit despre asta o pun in seama aceluiasi relativism moral de-a dreptul PROGRAMATIC.

    Pina una, alta, eu personal militez (printre cunostinte) in favoarea variantei mult mai putin eficiente (si disperate) a anularii votului (daca nimeni, partide sau persoane, nu prezinta incredere). Este o solutie de avarie care macar stimuleaza simtul civic (prezenta la vot) si ar putea avea impact daca MACAR un milion de persoane ar practica-o. Eventual SI obligativitatea prezentei la vot (inteleg ca tari mult mai vechi in ale democratiei o folosesc).

  7. In loc de o „adunare de primari” am putea sa incercam o „adunare de presedinti”: o singura Camera, o singura circumscriptie la nivel national, vot uninominal intr-un singur tur si un prag de intrare in Parlament de, sa zicem, 100.000 de voturi.
    Numarul efectiv de parlamentari ar fi automat reglat de numarul celor prezenti la vot: daca doar 10 candidati obtin peste 100.000 de voturi atunci vor fi doar 10 parlamentari. Abia atunci va conta procentul absentilor la vot si implicit votul negativ.

  8. Am citit cu mare placere acest text si ii multumesc lui Vlad pentru el.

    Punctul 5 de la avantajele votului uninominal proportional mi s-a parut neclar. Nu am inteles de ce acest sistem de vot ar reduce lupta electorala negativa. Scopul competitorilor in dezbaterea electorala ar putea fi nu doar acela de a se face pe ei acceptabili, ci de a-i face pe ceilalti de neacceptat. Or, cum ne putem asigura ca scopul este mai degraba primul decat al doilea? Mi se pare ca acest argument presupune deja un nivel ridicat al informarii politice in randul votantilor. Or, aceasta presupunere ar fi aproape suficienta, daca nu ma insel, pentru ca orice sistem de vot sa devina functional si avantajos.

    Acest sistem de votare ar face, din cate inteleg, ca pierderea si castigul sa fie graduale si nu absolute. El are in comun cu votul proportional pe liste dezavantajul proportionalitatii, adica acela ca multi vor castiga, astfel incat nu se va putea spune la sfarsitul unui ciclu electoral cine e responsabil pentru ceea s-a facut bine sau rau. Mi se pare ca Vlad minimalizeaza argumentul „guvernului puternic”. Ideea nu este doar ca oamenii doresc o mana de fier la carma statului, ci ca doresc sa stie cine isi asuma guvernarea. In situatia in care multi castiga, la guvernare va fi intotdeauna o coalitie de partide. Daca e bine ca votul sa fie rational, inseamna ca el trebuie sa se raporteze intr-un mod cat mai obiectiv la fapte, deci ca trebuie sa fie, cel putin intr-o anumita masura, retributiv, adica atunci cand votezi sa pedepsesti pe cine te-a dezamagit si sa recompensezi pe cine te-a multumit. Dar cum poti face asta intr-un sistem in care guverneaza doar coalitii, adica nu programe si amalgame de programe? Cum poti judeca ce a fost bun si ce a fost rau dintr-un asemenea amalgam?

    Vlad spune ca daca am avea un asemenea sistem de vot, atunci am vota programe si nu persoane. Asta ar fi foarte bine, desigur, atata vreme cat am putea face asta. Dar daca programele nu s-ar putea pune niciodata in aplicare ca atare, ci cu tot felul de compromisuri rezultate din negocieri – in ce sens am mai putea vota programe?!

    Mie mi se pare ca Vlad presupune in acest text adevarul unei afirmatii pe care nu o argumenteaza: ca statul nu trebuie sa aiba putere, iar daca e sa aiba putere, aceasta trebuie sa fie impartita intre cat mai multi actori, cat mai diversi, astfel incat rezultatele actiunilor lor sa se compenseze sau sa se anuleze. Cu alte cuvinte, el nu crede ca puterea politica ar prezenta vreun beneficiu, ci ca este doar un rau necesar. Aceasta afirmatie, este, desigur, in acord cu libertarianismul, dar el afirma la sfarsit ceva despre ce e mai bine pentru Romania. Or, Romania nu e o arena de probare a ideilor libertariene. Si nici nu ni s-a aratat aici ca ar trebui sa devina asa ceva.

    Mie mi se pare ca alternativa este proportionalitate (=stat slab)/ majoritate (=stat puternic). Nu stiu cum este preferabil pentru Romania, dar cred ca se poate spune ceva in favoarea votului majoritar:

    1. ca partidele nu trebuie sa fie concepute neaparat ca unitare dpdv. doctrinar, ci ca in ele pot exista factiuni si lupte intre aceste factiuni (prin urmare, diversitatea poate foarte bine sa fie reprezentata si in 2 partide mari). In parlament pot fi reprezentate toate opiniile, chiar daca parlamentul e alcatuit din doar 2 partide, in masura in care parlamentarii au o oarecare independenta fata partid. Nu este nevoie de schema o opinie = un partid. Partidele trebuie sa fie la randul lor institutii democratice, in care orice opinie este dezbatuta si castiga cea care are mai multi adepti in acel moment. Asta trebuie sa fie scopul alegerilor in randul partidelor.

    2. in masura in care schimbul de putere se face pasnic, nu e nevoie ca in guvern sa fie reprezentate toate convingerile. Azi alegem ceva, vedem cum functioneaza. Daca nu functioneaza, il schimbam la urmatoarele alegeri samd.

    Imi cer scuze pentru lungimea comentariului si ii multumesc inca o data lui Vlad pentru textul pe care l-a scris.

    • Nu am spus ca in cazul votului prin aprobare „am vota programe si nu persoane”. Dimpotriva am spus foarte clar ca este un sistemul uninominal, deci votezi PERSOANE.

      Ideea ca „votam programe” este una dintre justificarile teoretice in favoarea votului pe lista (in care votezi partide nu persoane). In text am spus ca asta suna bine in teorie, dar din pacate nu are loc in practica. De asemenea, am spus ca, dat fiind ca sistemul votului prin aprobare este uninominal, el presupune de asemenea un „concurs de popularitate” – doar ca e mai putin agresiv decat sistemul in care „castigatorul ia totul”.

    • Teodor G.
      1. Diversitate de opinii si doar doua partide se poate. Dar asta nu e un avantaj, asa cum ni-l prezinti dumneata.
      2. Azi alegem ceva si daca nu functioneaza maine altceva. Deci tot niviun avantaj, dar in schimb predispozitie pentru experimente. Avusesem impresia ca nu esti de acord ca Romania sa devina un camp experimental.

      De altfel, nu cred ca varianta proportionala ar insemna un stat slab, ci la fel de puternic. Doar ca mai multi jucatori politici pot participa simultan. Obtinerea majoritatii parlamentare, pentru incropirea si sustinerea guvernului este in continuare o necesitate, dar avantajul e ca cel pe care il curtezi poate negocia conditiile participarii, ceea ce duce la o imbunatatire a administrarii: il pui pe specialistul ecologist sa se ocupe de mediu si pe industriasul conservator sa tina fraiele Industriilor.

      • Stimate dle Hantzy,

        daca aveti argumente pentru sustinerile dvs., sunt interesat sa le citesc. Altfel, simpla dvs. opinie pentru mine nu prezinta nicio importanta. Eu am dorit sa sustin ca unele dintre avantajele prezentate de Vlad in favoarea acestui sistem nu sunt incompatibile cu sistemul majoritar, si, mai mult, ca sistemul majoritar nu are unele dintre dezavantajele sistemului reprezentativ. Vlad insusi ofera in textul lui idei foarte bune pentru perfectionarea sistemului de vot majoritar (cum ar fi incercarea de a faramita administratia).
        Nici dvs., nici Vlad nu ati raspuns la niciunul dintre argumentele mele.
        Cat despre ideea folosirii tehnocratilor, ea este cel mult o solutie de avarie. Nu se poate face politica cu tehnocrati la nesfarsit. Tehnocratii sunt fie niste marionete manipulate de partide care nu doresc sa-si asume dezavantajele, ci doar avantajele guvernarii, fie o solutie temporara, intr-un vid de putere sau intr-o criza politica. Tehnocratii, ca si militarii, sunt o solutie demagogica. Politica trebuie sa se faca de catre politicieni. Documentele premergatoare deciziilor politice trebuie sa fie intocmite de tehnocrati.
        Va multumesc totusi pentru atentia acordata.

        • Teodor G,
          cu toata deferenta, eu nu mi-am propus, atunci cand v-am raspuns mai sus, decat sa analizez argumentele dumneavoastra „in favoarea votului majoritar”. Si aratam ca cele enumerate de dvs la punctele 1 si 2 nu sunt „avantaje”, nu pot fi deci contorizate ca „favorabile”, dar n-am spus ca afirmatiile ar fi false.

          Eu nu-mi sustin opiniile fara argumente, insa incerc sa reduc cantitatea de cuvinte, mergand pe principiul: „cat mai putin posibil, doar atat de mult cat e necesar.”
          Revenind la comentariul dvs, remarc o oarecare obsesie pentru absolutism in apreciere si consider ca asta e un scop secundar, principalul fiind ca programele care au primit sufragiile electoratului sa se realizeze. Intrebarea de baza nu e „cine a facut?”, ci „ce anume a facut?”
          Prin reducerea la un sistem politic bicolor (spre care se pare ca tindeti), alegatorii sunt obligati sa aprobe in bloc nu persoane, ci programe, recurgandu-se deci la un compromis asemanator, poate ceva mai putin vizibil, dar cu implicatii inca mai directe asupra vietii lor. Pentru ca ei pot fi interesati si de obiective nelistate in programul preferatului, ci al concurentului sau, si chiar sa fie in dezacord cu unele pe care e obligat sa le aprobe, cum spuneam, in bloc.
          Democratia nu inseamna neglijarea obiectivelor unei minoritati (care poate fi si de 50%-1), ci ordonarea prioritara a lor, in functie de intersele majoritatilor, care pot fi altele in functie de obiective. Negocierea interpartinica ofera aceasta sansa.

          Privitor la tehnocrati, eu nu am comentat deloc, deci nu inteleg adaugirea dvs. Insa in mare sunt de acord cu principiul enuntat, usor modificat: „Politica trebuie sa se faca de catre politicieni. Strategiile de materializare a deciziilor politice trebuie sa fie intocmite de tehnocrati.”

  9. Daca votul prin aprobare este solutia cea mai buna atunci el ar trebui prezentat ceva mai clar. De exemplu punctele 3 si 4 lasa sa se inteleaga ca electorul poate ar putea vota pentru mai multe partide. pe de alta parte se doreste un sistem proportional ceea ce e contradictoriu. In plus se incalca dupa parerea mea principiul constitutional al votului egal : in exemplul 3 votantul de centru-dreapta pare sa aiba o greutate electorala dubla fata de cel extremist.

    Cred ca experienta sistemului de vot de la alegerile trecute ar trebui sa ne indemne la mai multa vigilenta in judecarea sistemelor originale. Ceea ce nu inseamna desigur ca trebuie sa le refuzam din capul locului.

    • Credeam ca am specificat destul de clar faptul ca votul prin aprobare este un sistem uninominal – deci votezi PERSOANE nu partide…

      • Remarc iarăşi – vot uninominal nu există, iar faptul că votezi persoana, nu partide nu are legătură cu uninominalul. Uninominalul ţnseamnă că se atribuie un singur mandat. Dacă tot vrem să clarificăm ce şi cum, hai să o facem cât de cât competent.

        • Uninominal inseamna „un singur nume”. In cazul votului este vb despre votul acordat unui singur candidat, nefiind obligat a vota o lista in care e inclus si numele preferatului. In varianta luata in discutie de autor, poti vota chiar de mai multi candidati, dar pe fiecare uninominal.

          Nu fa confuzie cu circumsriptia uninominala, cea care ofera un singur mandat de parlamentar! Pentru ca optiunile electoratului romanesc sunt inca destul de variate, iar perioada de cautari si identificari ideologice este inca departe de a se fi sfarsit, circumsriptia uninominala nu e o solutie pentru Romania.

          • Facem semantică sau discutăm cât de cât ştiinţific? Pentru că nu există vot uninominal ci doar vot în circumscripţii uninominale. Ceea ce e un pic altceva. Asta ca să nu spun că. oricum, sistemul propus nu implică alegerea doar a unei singure persoane. treaba cu votatul mai multora dar uninominal e un pic haioasă.

      • Sunt multe lucruri care nu sunt explicate destul de clar. De exemplu, care este numarul de candidati pe care un elector are dreptul sa-i voteze ? Apartin acestia unei liste nationale unice, sau exista o lista in fiecare circumscriptie ? Cum se distribuie mandatele ? In lipsa a astfel de detalii „tehnice” e greu sa dezbatem despre un sistem de vot.

    • Sistemul nu e original, ci este deja folosit, de exemplu pentru alegerile locale din Schwarzwald-Baar-Kreis. Alegatorul poate alege candidati de la diferite formatiuni politice sau independenti, in functie de programul lor: de exemplu, pe chestiuni de reciclare a deseurilor il prefera pe al doilea ecologist, pentru introducerea sistemului de comert Non-Stop il vrea pe al cincilea liberal, iar pentru prelungirea programului de functionare a gradinitelor il vrea pe primul independent.

      Votul ramane egal: cu cat un votant isi ofera sufragiile mai multor candidati, cu atat se diminueaza cuantumul votului. Cel care vrea sa-l voteze numai pe extremist, nu le ofera nimic celorlalti.

        • Si?! Daca dorinta alegatorilor este de a-i bloca cu tot dinadinsul intrarea in parlament a extremistului, se cheama ca e tot vointa electoratului. Isi vor reduce insa posibilitatile pentru sustinerea unui propriului candidat.
          Similar cu jocul la offside in fotbal. Regula a fost introdusa pentru evitarea statului la pleasca, dar e mai ales utilizata pentru a face o aparare avansata, dar cu sanse reduse de contraatac.
          Daca insa vrei neaparat ca extremistul sa aiba o sansa in plus, atunci citeste propunerea care am facut-o la 10:59. Un fan ii poate acorda cele 12 puncte extremistului, iar celoralalti nici unul.

  10. Mi-a placut, sunt de acord atat cu analizele din articol, dar nici eu nu inteleg niste chestii cu votul prin aprobare, in principal cate persoane ai voie (sau trebuie) sa aprobi. Ca daca eu aprob doua persoane, sa zicem Stolojan si Isarescu, iar vecinu aproba unul singur, pe Vadim, eu zic ca voturile sunt ne-egale. Invers, daca ai un singur candidat normal si zece papagali, sansele papagalilor cresc foarte mult, pentru ca telespecatorii OTVisti vor aproba la pachet pe Dan Diaconescu, Mudava, Zavoranca et comp, in timp ce oamenii normali vor avea cel mult unul – doi pe care pot sa-l aprobe. Ma rog, asta la prezidentiale, dar cred ca si la parlamentare exista acest pericol.

    • Este tot o persoana – un vot. Ideea este ca in postura de votant iti afirmi un *alt gen de preferinta*: in cazul actual iti afirmi preferinta pentru cel mai bun candidat (sau cel mai putin rau), in cazul votului prin aprobare iti afirmi preferinta in legatura cu cine e sau nu acceptabil.

      „daca eu aprob doua persoane, sa zicem Stolojan si Isarescu, iar vecinu aproba unul singur, pe Vadim, eu zic ca voturile sunt ne-egale”

      Nu sunt deloc ne-egale pentru ca o persoana nu poate da doua aprobari aceluiasi candidat. Deci numarul total de aprobari primite de un cadidat este egal cu numarul de persoane care l-au aprobat. Ne-egal ar fi daca o persoana ar putea sa creasca in mod disproportionat (comparativ cu alti votanti) scorul unui candidat (in defavoarea altor candidati) – ceea ce nu e posibil.

      • sincer, mi-a placut. dar, tocmai din ce spui tu aici, sistemul presupune un risc inacceptabil in privinta fraudarii: cand fiecare votant va vota un nr nedeterminat de candidati (existand doar o valoare maxima) numarul total de voturi ramane o necunoscuta, iar de aici sirul posibilitatilor de deturnare a infinit

  11. Noua ne-ar trebui un sistem de vot cu care SA PUTEM SCOATE OAMENI DIN POLITICA, nu unul cu care sa bagam (mai exact sa reconfirmam) oameni in politica. Ar trebui ca fiecare candidat sa contabilizeze bile albe si bile negre iar cei care primesc mai multe bile negre decat albe, sa nu mai poata fi alesi un ciclu electoral plus o zi. Altfel tot ce vom face va fi sa-l schimbam pe Nastase cu Berceanu si apoi invers.

  12. polonii au un sistem mixt care functioneaza bine si care asigura si reprezentativitatea partidelor dar si alegerea parlamentarilor functie de preferintele electoratului. Fiecare partid prezinta o lista de parlamentari din care populatia il alege pe cel care si-l doreste. Dupa alegeri se calculeaza procentul fiecarui partid in parte si se repartizeaza numarul de parlamentari ce i se cuvine. In a doua etapa fiecare partid face un clasament al candidatilor de pe propria lista incepand cu cel mai popular si terminand cu cel care nu este iubit mai deloc de electorat. De pe acea lista ajung apoi parlamentari atatia cate locuri eligibile are partidul pe baza procentului in alegeri.

  13. ma bucur sa citesc asemenea dezbateri, dar ma intristez gandindu-ma cat de putini sunt cei care le apreciaza… cata vreme vom depinde de votul unor satre duse cu autobuzul la sectie, sau de niste tineri interesati exclusiv de distractie la maxim, sau de cetateni pentru care bun e cel care „ne da”, slaba nadjede sa conteze modalitatea de selectie; cum zicea cineva mai sus, calitatea civica a electoratului este temelia; cand ea atinge un nivel acceptabil, restul devine perfect functional, indiferent de sistemul electoral.

  14. Dragut,
    citesc in sfarsit un articol care de specialitate, sau de expertiza, pe care il astept demult asupra votului uninominal.

    Expertiza apare mai ales la sfarsit, unde descopar ca autorul a „aflat iniţial despre votul prin aprobare de la Oana Borş care şi-a făcut lucrarea de licenţă la SNSPA pe acest subiect.” Mai mult autorul ne recomanda o cartea (fara indoiala fundamentala) „lui Adrian Miroiu, Fundamentele politicii, Vol I. Preferinţe şi alegeri colective şi Vol. II. Raţionalitate şi acţiune colectivă.” Fara indoiala aparuta la Oxford University Press, sau la Rutgers.

    Data viitoare de ce nu incercati sa invitati un liceean sa-si expuna parerile? Fara umbra de insulta, apreciez efortul autorului, insa e evident ca dansul are nevoie de macar un master intr-un departament cat de cat serios de Political Science, inainte sa se ‘produca.’ Asta, fireste daca nu vrea sa ajunga, cum singur se marturiseste domnul Aligica „a second-hand dealer of ideas.”

  15. Marea problema a analizei voastre este ca nu vorbiti nici o clipa de efectul REAL al sistemelor metionate. Asa cum bine spuneti, toata discutia este una pur academica , care nu are si o acoperire in realitate. Partidele , in varianta sustinuta de voi, sunt de fapt organizatii mafiote in care toti dau socoteala vechilului de partid numit pompos „presedinte”. Nu am nici cea mai mica incredere in asa zisa voastra analiza, cand vorbiti numai de principii si uitati sa analizati actiunile celor implicati. Uitati sa mentionati ca banii ce se cheltuie se duc in economia locala (ca sa fiu explicit , este un mod de a reintroduce in circuit banii furati in madate) care altfel sunt numai la mana sefilor de filiale si partid. Consider ca aveti interese de sustineti aceste „analize” caci realitatea arata , ca si in cazul comunismului , ca ideile marete sunt puse INTODEAUNA execrabil in practica. Sustin votul uninominal majoritar fie si numai pentru ca macar o data la 4 ani cel ce voteaza va sti pe cine (macar numele) trimite in parlament. In acest moment 99% din alegatori habar nu au pe cine au trimis in parlament , mai ales dupa mareata voastra reforma a uninominalului ne-uninominal…Voua , un pic de rusine nu v-ar strica, datorita celor ca tine suntem o tara fara nici o sansa caci avem tot soiul de hoitari ce jupoaie tot sub acoperirea analizeleor voastre.

  16. Dl Tarko,
    Dv aduceti in discutie UDMR , , o validati tacit in sfera politica ,
    dar,
    ignorati faptul ca

    UDMR nu este un partid politic;

    Nu este inscrisa in Registrul Partidelor politice
    Este un ONG degizat in fprmatiune politica , tolerat pe sest si din interese electorale ale celor care , mereu le-au deschis usa din dos.
    Pai asa ,, sunt vreo 14000 de ONGuri si fundatii , care prin extensie,de ce sa nu aiba vocatie in procesul electoral?
    Sa ne intelegem , n-am nimic impotriva ungurilor ca etnie , este loc sub soare pentru toti.
    Nu suntem cu nimic mai buni sau mai rai decat ei.
    Dar , are tara asta legi, nu-i asa? Dar cine sa le respecte? Pai daca cei alesi , care, zic ei, sunt emanatii ale poporului , nu respecta mama legilor , adica Constitutia ,
    pai ce sa te astepti de la plebe

  17. Articol exceptional care ar trebui sa constitue o baza de discutii asupra sistemului electoral. Pentru asta ar trebui ca platforma de dezbatere sa fie mult largita (televiziuni, ziare, internet). Cei care pot face acest lucru si le pasa de Romania ar trebui sa profite de ocazie si sa declanseze acest proces.

  18. Nu disput ce merite poate sa aiba votul pe o lista, insa autorul nu ia in considerare care este situatia concreta in Romania de azi, si ce is se potriveste pentru reformarea din temelii a tarii.

    S-o spunem pe aia dreapta. Romania este o tara corupta pana in radacini si cu mentalitati inca predominant comuniste chiar la 22 de ani de la desprtirea de comunism.

    Libertatea e prost inteleasa. Interesul personal sau de grup de ridica deasupra interesului national.

    Coruptia se ridica la cele mai inalte nivele.

    In conditiile astea, un vot pe lista este ceea ce poate fi mai prost pentru Romania. Se vede deja cum toti puscariabili au ajuns pe listele de partid si in parlament, de unde dicteaza legi si modificari ale Constitutiei favorizand de fapt infractorii.

    Omul de rand e legat de comunitatea locala, respectiv de regiunea unde locuieste. Pentru el e abstract ce se intampla in partea cealalta a tarii. E interesat de proiecte locale. E interesat de proiecte de reabilitare termica, drumuri, poduri si alte din astea.

    De aceea, votul uninominal in unul sau doua tururi poate fi salvator pentru Romania. In primul rand, omul o sa caste ochii la cine voteaza, pentru ca acesti candidati le trebuie o campanie electorala in colegiu si intalniri fata in fata cu alegatorul. Partidul e important si el in faza asta, deoarece o guvernare poate aduce resursele pentru proiecte regionale.

    Plus ca pot fi izolati indezirabilii in parlament.

    Daca partidul X are pe lista Y indezirabili si eu vreu sa votez cu partidul X, trebuie sa gandesc de 10 ori daca vreau sa votez partidul cu indezirabilii lor cu tot si pana la urma ma lipsesc de vot.

    Votul pe lista si prezentul sistem de vot a dus la un absenteism masiv in Romania la alegeri, in conditiile in care canditati de pe locurile 2, 3 si 4 au ajuns in parlament prin redistribuire,

    Insa si votul uninominal poate fi pervertit prin introducerea pragului de intrare in parlament. In condidiile unui vot uninominal pur, acesta trebuie eliminat.

    • Suna interesant sistemul (oricum as vrea sa citesc si o critica la el inainte de a opina valoric despre el), dar am cateva remarci:

      1) Pentru cei care se tem ca Tzatza Floarea n-o sa priceapa nimic si deci asta e motiv sa fie respins sistemul din principiu: pai daca Tzatza Floarea nu pricepe nimic din sistemul asta pentru ca e prea complicat, (inafara de faptul ca jigniti inteligenta alegatorilor) ar trebui sa dati un criteriu care sa zica cat anume de complicat poate fi un sistem de vot si care anume prototip de Tzatza Floarea luam drept etalon. Ma indoiesc ca puteti da asa ceva.

      Daca nu puteti da un criteriu, inseamna ca putem considera ca Tzatza Floarea nu pricepe nimic nici din sistemul actual. Ca atare, daca ati fi consecventi, ar trebui sa militati pentru retragerea dreptului de vot lu’ Tzatza Floarea (ca doar asta e motivull pentru care respingeti sistemul propus de Dl. Tarko – nu vreti alegatori care nu inteleg ce se intampla). Ori aici eu cred ca aveti o problema: n-ati recunoaste niciodata asa ceva!

      2) Remarca generala: Intre o tara cu un sistem de alegeri aproape perfect dar cu foarte putini cetateni (si foarte mult popor) si o tara cu un sistem de alegeri de departe perfectibil dar cu foarte multi cetateni, eu cred ca cea de-a doua varianta duce mai degraba la o societate „asezata”, „echilibrata”, „dezirabila” , etc.

      Ca sa luam doua exemple empirice, sa consideram Romania si Marea Britanie.
      Orice sistem exceptional de bun (orice ar insemna asta) de vot am implementa in Romania, pe durata vietii noastre, nu cred ca macar se va intrezari rezultatul scontat. [Dl. Tarko nu este de acord cu asta, vezi pct. 3]

      3) Dl. Tarko imi face impresia ca are simpatii marxiste. Dar e posibil sa ma insel, si sa aiba doar clisee de limbaj marxist, care sa-i fie de fapt impropii gandirii.
      Impartirea societatii in clase sociale (dupa interesele lor antagonice) si ideea ca materia determina constiinta sunt caracteristici ale marxismului.

      Ca sa citez din Dl. Tarko:
      3.a) „sistemul uninominal favorizează partidele care au fiefuri locale sau care au votanți distribuiți în clase sociale distincte și le defavorizează pe cele ai căror alegători sunt distribuiți relativ uniform prin totate categoriile sociale”

      3.b) Cazul Marii Britanii ne arată că sistemul uninominal este conservator nu numai politic, ci și social, partidele existente având interesul să mențină pe cât posibil segregarea societății în clase sociale

      3c) „chiar şi strict ochiometric ne apare clar faptul că zonele din Europa care merg cel mai bine au unităţile administrative considerabil mai mici decât celelalte. Distincţia importantă dintre ţările anglo-saxone şi ţările latine nu pare să fie culturală, ci de organizare administrativă.”

      Teza aceasta este mai degraba o conjectura (adica nu prea „apare clar” ca asa stau lucrurile) si ma indoiesc ca nu ar putea avea un contraexemplu – pe care eu recunosc ca nu il am (nu ar fi din Europa, dar nu vad de ce ne-am limita la Europa) . Oricum, mie mi se pare ca teza este o reformulare mai voalata a tezei marxiste care spune ca in realitate materia determina constiinta si nu invers. (Stiu ca nu sună deloc sexy pentru Dl. Tarko, dar n-am ce să-i fac :o) )

      4) Daca autorul nu accepta ca presedintele ales democratic (in mod contingent Traian Basescu azi) este la final „presedintele tuturor romanilor”, atunci ar trebui sa nu accepte nici că un arbitru de tenis ar putea sustine că decizia lui este acceptata de ambii jucatori, inclusiv de Jimmy Connors care tocmai rupe racheta de teren si recita injuraturi (dar continua sa joace!).

      Nu cred ca Dl. Tarko poate accepta una si respinge pe cealalta fara a fi inconsistent, iar intuitia mea este ca sunt comparabile cazurile, fiind vorba pana la urma de reguli asumate, pe care le accepti inclusiv in situatiile care te defavorizeaza. Presedintele te reprezinta chiar daca tu ai votat impotriva (nu mai consideram cazul in care n-ai votat si in care, in lipsa votului „niciunul”, se interpreteaza actiunea ca indiferenţă, de unde decurge ca te reprezinta – la fel de bine ca oricine altcineva).

  19. Eu, care sînt pentru votul proporţional, dar și împotriva „listelor de partid” făcute de la centru, cu locuri eligibile și locuri neeligibile, v-aș propune un alt fel de vot proporţional. Se votează lista partidului, care conţine numărul maxim de nume (candidaţi) admis, dar alegătorul, cînd alege, alege UN OM din acea listă. Atît. Ăla e votul lui. Pe ăla-l bifează. Dacă liderul listei depăşeşte numărul necesar de voturi, excedentul se „revarsă” asupra celui de-al doilea clasat. ș.a.m.d. Astfel se îmbină principiul proporţionalităţii (numărul de voturi exprimate) cu cel al reprezentativităţii și importanţei (persoana şi nu partidul).
    N-ar fi rău ca liderii de liste să alcătuiască Senatul României.
    Acum să vedem dacă mai au curaj partidele să-și pună clienţii în cap de listă!

  20. Nu am primit raspuns la intrebari asa ca imi permit sa „relansez”. In special ma intereseaza cum sunt distribuite mandatele in sistemul propus. Aceasta fiindca nu inteleg din cele prezentate in articol cum poate fi sistemul de vot prin aprobare un sistem proportional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vlad Tarko
Vlad Tarko
Vlad Tarko este doctorand in economie la George Mason University si fellow Mercatus Center. Ariile sale principale de interes sunt sistemele economice comparate, public choice si analiza institutionala. In Romania este cercetator asociat al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI), ultimul sau proiect de cercetare aici fiind freedom-talk.com. Este colaborator in proiectul 'Normev: Modelari evolutioniste ale emergentei normelor sociale' al Centrului de Cercetare in Etica Aplicata de la Facultatea de Filosofie din Bucuresti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro