vineri, martie 29, 2024

Cum au fost evaluate academic editurile din Romania. Rezultate stranii

Nu cu multă vreme în urmă lumea academică românească a fost bulversată de un caz care a adus în discuţie importanţa criteriilor scientometrice riguroase în evaluarea cadrelor didactice universitare. Dezbaterea de atunci a fost iscată de încercarea – nereuşită – a unui eminent tânăr cercetător român, Cristian Ciocan, de a ocupa postul de lector la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Scrisoarea deschisă – adresată de către domnul Gabriel Liiceanu domnului Ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu – intitulată „Balta stătută a facultăţilor noastre” şi publicată pe Contributors.ro la data de 29 septembrie 2011 semnala existenţa unei masive disproporţii între performanţele candidatului respins şi slabele rezultate ale candidatului admis. Pe scurt, candidatul respins era mai bun decât candidatul admis. Vinovate pentru această situaţie anormală erau, sugera distinsul magistru şi iubitul scriitor, „spiritul de gaşcă, aranjamentul, trişeria, răsturnarea valorilor, nepotismul, fentarea ingenioasă a legii sub aparenţa respectării ei.” Peste numai o zi, acelaşi site găzduia textul domnului Alexander Baumgarten, conferenţiar universitar la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, preşedintele Comisiei de specialitate „Ştiinţe umaniste” din cadrul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS). Intitulat „Cazul Ciocan – o palmă la adresa reformei învăţământului”, textul domnului Baumgarten întăreşte necesitatea unei impuneri corecte a scientometriei şi reafirmă hotărârea autorului său de a transforma „parohialismul local într-o comunitate ştiinţifică de nivel competitiv.”

Ţinând cont de toate acestea, un eveniment recent a avut darul să mă surprindă tocmai prin discrepanţa dintre „teorie” şi „practică”, dintre vorbe şi fapte. Mai exact este vorba de procedura de evaluare a revistelor/editurilor/colecţiilor din domeniul Ştiinţelor umaniste efectuată de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS), din care face parte, pe lângă domnul Alexander Baumgarten, chiar domnul Cristian Ciocan. Rezultatele deosebit de stranii ale evaluării mă fac să cred că nici una din domniile lor nu a fost prezentă la procesul de evaluare şi de aceea doresc ca luarea mea de poziţie să nu fie considerată sub nicio formă o incriminare a domniilor lor.

Pentru necunoscători trebuie specificat că potrivit legii româneşti editurile se clasifică  – pe diferite domenii umaniste – în trei categorii: „A”, „B” şi „C” în funcţie de valoarea fiecăreia. În principiu, acordarea acestor calificative editurilor serveşte unei alte evaluări – aceea a cadrelor didactice universitare şi a cercetătorilor români. În fapt, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu le recunoaşte decât pe primele două „A” şi „B”, aşa cum reiese din O.M. nr. 4.692, publicat în M.O. nr. 540, privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învaţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare. Aceasta înseamnă că ultima categorie, „C”, nu este decât o formă politicoasă de a respinge unei edituri acreditarea CNCS, fără a i-o spune direct de vreme ce singurele cărţi punctate în metodologia MECTS sunt cele apărute la edituri clasificate „A” şi „B”.

Ei bine, privind rezultatele evaluării editurilor de către CNCS aflăm că printre editurile acreditate, cu cotaţia „B” (cu excepţia editurii Humanitas, toate celelalte edituri sunt cotate „B”) domeniul CNCS „Filosofie şi istoria filosofiei. Epistemologie, logică şi filosofia ştiinţei” se află edituri precum Egyetemi Műhely, Eikon şi Presa Universitară Clujeană. Printre editurile respinse (cotate „C”) la acelaşi domeniu se numără edituri precum Paralela 45, Institutul European sau Editura Universităţii din Bucureşti. Câţi dintre noi au auzit de editura Egyetemi Műhely, comparabilă în viziunea experţilor CNCS cu editura Polirom (cotată şi ea „B”). O altă editură, Presa Universitară Clujeană este cotată şi ea „B”. Această editură, deşi este cotată „B” la domeniul CNCS „Filosofie şi istoria filosofiei. Epistemologie, logică şi filosofia ştiinţei” a reuşit performanţa ca pe siteul editurii să nu apară nicio o carte de filosofie. Comparaţi apoi acest site cu producţia editorială de filosofie a editurii Paralela 45 (ale cărei titluri de filosofie se întind pe mai bine de zece pagini, îmbogăţind cultura română cu multe titluri de referinţă), editură respinsă în categoria fantomatică „C” de către experţii CNCS. De remarcat şi faptul că din opt edituri acreditate pe acest domeniu trei edituri sunt din Cluj. Cu ce este mai prejos editura universităţii din Bucureşti (iată aici producţia de carte pe acest domeniu dintr-un singur an), respinsă şi ea la categoria „C” faţă de Editura Universităţii din Cluj sau faţă de editura de limba maghiară Egyetemi Műhely ? Ar mai fi de remarcat şi modalitatea în care s-a produs comunicarea evaluării bazată pe scientometrie: fără să se comunice absolut deloc justificarea punctajului obţinut şi fără să existe posibilitatea de a contesta calificativul obţinut.

Este momentul să ne întrebăm ce s-a schimbat din luna septembrie a acestui an până în luna decembrie a aceluiaşi an? Să ne amintim cuvintele atât de pline de semnificaţie ale profesorului clujean Alexander Baumgarten, preşedintele comisiei de Filosofie din cadrul CNCS: „Mizez pe faptul că acest lucru (furnizarea de criterii de performanţă pentru finanţarea cercetării ştiinţifice) este posibil prin buna înţelegere a specificului umanist, prin corecta înţelegere a raportului dintre scientometrie şi judecăţile de calitate, prin forţa de creaţie a unor centre de cercetare în România care să fie medii impersonale de producere continuă a singularităţilor creatoare. Or, toate eforturile mele sunt contrazise de acest caz incredibil.”

Sper din toată inima să nu ne aflăm în aceeaşi situaţie, incriminată de domnul Liiceanu acum câteva luni. Adică factorii de decizie CNCS să aleagă să susţină editurile în care sunt direct implicaţi în defavoarea celorlalte – mai bune, dar care nu sunt „de-ale casei”. Să preferăm aşadar să retrogradăm o editură de categoria A (precum Paralela 45) să joace în liga C pentru a promova editurile care ne publică lucrările sau poate chiar ai căror patroni suntem.

P.S.

Să nu uităm şi implicaţiile financiare ale întregii poveşti. O editură recunoscută CNCS (deci aflată în categoria A sau B) poate încasa de acum în voie banii autorilor dornici să îndeplinească criteriile necesare promovării în cariera didactică sau de cercetare. De asemenea, printre criteriile de finanţare nerambursabilă se vor strecura două litere-scientometrice „A” sau „B”. Oare unde îşi vor depune autorii manuscrisele, oare unde vor ajunge banii nerambursabili?

Încă o mirare: nu am văzut să figureze în listele CNCS Editura Academiei (nici măcar la „C”). Iată un caz spectaculos: editura Academiei – cel mai înalt for ştiinţific al ţării – nu este recunoscută de către însuşi statul român. Academicienii români vor fi nevoiţi să-şi publice lucrările ştiinţifice la Egyetemi Műhely, căci altfel riscă să nu-şi mai poată ridica simbria.

________________________

Citeste si raspunsul lui Alexander Baumgarten la acest articol: Ba da, am fost prezent

________________________

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Cateva comentarii:
    – faptul ca o editura nu isi publica pe site productia e o disfunctie de promovare, nu una de calitate a productiei.
    – editura Eikon e, in ultimii 4 ani, una din cele mai dinamice din Cluj-Napoca si din provincie, cu nume si titluri „grele” publicate. Doar simplul fapt ca e din Cluj-Napoca nu cred ca e o anatema…

    In rest, e si pentru mine ciudat sa aflu ca Editura Universitatii Bucuresti nu se incadreaza intr-una din categoriile recunoscute. Dar sunt convins ca exista un raspuns si pentru asta. Important e ca acel care il poate da sa perceapa articolul ca pe o intrebare…

  2. Nu ma pricep la domeniu, e prima oara cand aud de acest fel de evaluare in Romania si vreau sa va pun cateva intrebari, poate ca veti raspunde la ele. Sunt un pic confuz, poate ma ajutati, domnule autor.
    M-am uitat pe site-ul editurii Paralela 45 si am vazut ca a publicat multe lucrari clasice de filosofie. Majoritatea cartilor sunt publicate la inceputul anilor 2000. In 2011 sunt trei lucrari de filosofie, in 2010 este doar cartea lui Iftode, cel despre care era vorba in articolul lui Liiceanu. In 2009, niciuna. Care au fost criteriile de evaluare? Poate in aceste criterii era prevazuta si ce a facut editura in ultimii ani. E acest articol un fel de „Iftode loveste din nou” sau „Iftode se razbuna”?

    Spuneti dvs: „O editură recunoscută CNCS (deci aflată în categoria A sau B) poate încasa de acum în voie banii autorilor dornici să îndeplinească criteriile necesare promovării în cariera didactică sau de cercetare. „Adica, daca ai bani, sa zicem fiul lui cutare, mare patron de hoteluri, da bani editurii ca sa-i publice o carte, el devine automat recunoscut de comunitatea stiintifica?Mi se pare uimitor ceea ce spuneti. Vreti sa spuneti ca autorii publicati dau bani ca sa apara si apoi iau titluri universitare pe asta? E acesta cazul lui Iftode, a dat bani ca sa-i fie publicata cartea? Mie mi s-ar parea normal faptul ca daca esti un autor bun, sa ti se dea bani pentru ca sa publici, nu invers.

    Nu dau cu parul, doar intreb. Mi s-a parut prea mare coincidenta ca in 2010 singura carte de filosofie a editurii a fost FILOSOFIA CA MOD DE VIATA. SURSELE AUTENTICITATII a lui Iftde, iar dvs sa luati apararea acestei edituri incepand cu o referire la articolul lui Liiceanu.

    • „Mi se pare uimitor ceea ce spuneti” – Nu, nu este uimitor, asa funcţionează sistemul.
      E ca în Matrix. Vreti să luaţi pastila roşie sau pe cea albastră. Dacă o luaţi pe cea albastră vă promitem că vă veţi trezi mâine în patul dumneavoastră ca şi cum nimic nu s’ar fi întâmplat. Dacă însă o alegeţi pe cea rosie… nimic nu va mai fi ca înainte. :-) Eu sper să alegeţi pe cea rosie. ;-)

    • Domnule Antet,

      Nu va pricepeti la domeniu, dar sunteti familiar cu numele de Iftode. Oare cine o fi – cred ca va ia putin spontaneitatea pe dinainte, iar confuzia e brusc depasita.

      Daca sunteti asa, in afara acestei probleme, de unde stiti ca trebuie evaluata activitatea din ultimii ani? Din nou, sa fim seriosi in privinta virginitatii….

      In privinta banilor, DA – editurile cer bani UNIVERSITARILOR pentru publicarea cartilor. Acum depinde si de cat de universitar esti… evident ca mult stimabilii domn’ profesori nu platesc, in timp ce asistentii, lectorii, chiar si unii conferentiari DA, PLATESC. Incercati sa trimiteti un manuscris la vreuna din editurile academice – incepeti cu cele nou acreditate si categorisite – sau orientate spre publicatii academice, si apoi mai vorbim. Sa ne ferim sa dam cartile pe fata, asta intr-adevar tine de pudibonderie flasca. Incepeti cu ZETA BOOKS, al carei patron este Cristinel Ciocan, membru CNCS obiectiv! Apoi mergeti mai departe la celelalte edituri acreditate – aici vorbiti cu domnul conferentiar Baumgarten – poate va pune el o pila, ca are carti aparute la toate aceste edituri – evident dumnealui seful comisiei de acreditare in cadrul CNCS.

      Poate, in sfarsit, ies toate magariile pe fata, si nu ne mai ascundem jenant si privind profund mirati la ceea ce stim ca se intampla in lumea academica romaneasca.

    • „Vreti sa spuneti ca autorii publicati dau bani ca sa apara si apoi iau titluri universitare pe asta? E acesta cazul lui Iftode, a dat bani ca sa-i fie publicata cartea? Mie mi s-ar parea normal faptul ca daca esti un autor bun, sa ti se dea bani pentru ca sa publici, nu invers. ”

      Raspuns: Aici ati dat un pic cu parul si vreau sa va lamuresc – in mediul academic, atunci cand ai de publicat ceva, gasesti o conferinta/jurnal/editura care se potriveste cu subiectul cercetarii alese si cu valoarea sau non-valoarea muncii depuse. Se trimite articolul in locul respectiv si se asteapta o perioada variabila. Cineva iti va da un feedback si va decide daca articolul respectiv merita publicat. Daca raspunsul este favorabil, in cazul unei conferinte, spre exemplu, va trebui achitata o taxa (peste tot se intampla la fel – si in inginerie, vezi marile conferinte IEEE). Acum ca poti alege numai locatii obscure unde sa iti platesti publicarea e una. Sa poti sa publici intr-un loc unde sa creezi un impact e alta. Iar de ce sistemul e de asa natura incat altii fac o multime de bani de pe urma taxelor respective e alta.

    • Domnule Antet,

      In textul meu amintesc trei edituri (cred eu) de prestigiu din Romania: editura Universitatii Bucuresti, Institutul European si Paralela 45, edituri respinse la C. Dumneavoastra preferati sa vorbiti doar despre una dintre acestea, Paralela 45 unde – acum aflu – a publicat si dl. Ifotde. Sincer sa fiu, pana la interventia dumneavoastra nici nu stiam (si nu sunt sigur nici acum) ca dl Ifotde era cel incriminat de scrisoarea domnului Liiceanu sau de luarea de pozitie a domnului Baumgarten intrucat in textele distinsilor domni profesori nu apare nicaieri amintit acest nume. (Iar eu am scris doar generic „candidatul”) Recunosc ca nu m-a interesat foarte tare problema dar, daca-mi amintesc bine, parca au fost doi candidati „de-ai casei”, ambii admisi in defavoarea celorlalti – din afara, mai buni . Oricum, presupunerea dumneavoastra ca textul meu reprezinta o „razbunare” a domnului Iftode (care a publicat la Paralela 45) este pe cat de absurda, pe atat de nedemna de un intelectual cum intuiesc ca sunteti. Ca sa va dati seama de cat de absurda este, ganditi-va ca la fel ar suna prezumtia ca editura Paralela 45 a fost respinsa tocmai pentru ca dl. Iftode – din spusele dumneavoastra, obiectul disputei din toamna – a publicat acolo. Iar daca spuneti ca pe site-ul editurii Paralela 45 nu apar prea multe carti de filosofie, inseamna ca nu v-ati uitat pe site-ul Presei Universitare din Cluj unde nu apare nici una.

      In privinta banilor incasati de o editura pentru lucrarile autorilor publicati, afirmatiile dumneavoastra mi se par de-a dreptul ipocrite. Stiti foarte bine ca asta e o practica foarte raspandita. Nu e vorba aici de editurile foarte mari si foarte puternice, precum Humanitas, Editura Trei, Paralela 45, Polirom care nu solicita bani autorilor dar care nici nu publica (decat foarte putina) carte universitara, ci de celelalte 90% dintre edituri care nu pot sa-si permita sa publice altfel lucrarile inaintate de autorii lor. Inca o data, probabil ca nici Humanitas sau Polirom nu si-ar permite sa o faca daca s-ar profila pe un asemena gen de carti editate. Si stiti de ce? Pentru ca de obicei lucrarile stiintifice nu se vand. Sau, vorba cuiva, se vand dar nu se cumpara. Aceste lucrari sunt destinate unui grup restrans de specialisti si e firesc sa se intample asa. Daca Humanitas sau Polirom (Polirom cred ca nici nu are o colectie de carte universitara) ar trai din asa ceva, ar da – intr-un an – faliment. Si cand spun asta, ma gandesc la faptul ca enorm de multe din cartile aparute in colectia Academica (carte universitara, lucrari de doctorat etc) de la editura Humanitas ajung sa fie vandute foarte rapid cu niste preturi umilitoare pentru autorii lor (iar dupa aceea, probabil, direct la topit). Sigur ca e firesc ca un autor sa fie platit si nu sa plateasca el, dar daca imi aduceti si dovezi in acest sens sunt in stare sa retractez tot ce-am scris. Altfel spus, cati dintre autorii Humanitas (editura de categoria A) de lucrari stiintifice si-au incasat drepturile de autor rezultate in urma vanzarilor? Si daca da, la ce nivel au ajuns acele drepturi? Haideti sa ramanem seriosi! Din nou mi se pare ca ridiculizati in mod necuvenit autofinantarea lucrarilor de catre autorii lor. Va dau o informatie de cultura generala: autori de mare prestigiu intelectual, precum Lucian Blaga si Emil Cioran, au recurs la asemenea autofinantari, fara sa fie nici fii de patroni de hoteluri, nici nulitati imposibil de recunoscut de catre sublima comunitate stiintifica. Iar daca lucrurile se intamplau astfel in glorioasa epoca interbelica, ce sa mai spunem de mizeria timpurilor prezente.

      In incheiere, vreau sa va asigur – cu toata sinceritatea – ca articolul meu vrea sa semnaleze existenta unei probleme. De aceea, ar fi bine sa ne concentram asupra solutiilor posibile si sa nu transformam discutia intr-o polemica ieftina. Si aceasta problema se refera si la faptul – poate insuficient de bine subliniat in cuprinsul articolului – ca, in mod voit sau nu, legea noua privitoare la acreditarea si ierarhizarea editurilor a fost data, asa-zicand, peste noapte, scotand practic imens de multe edituri in afara legii. Pun pariu ca, in majoritatea lor, editurile habar nu au ca vechea ierarhizarea CNCSIS a expirat pe 1 ianuarie 2012 si ca ar fi trebuit sa depuna un nou dosar de acreditare in conformitate cu noua lege. Altfel nu se explica de ce exista o atat de mica lista de edituri care au depus dosarul de acreditare. Or, intr-o societate normala, o lege cu un asemenea impact nu se da pe ascuns, ci in vazul lumii si la lumina zile. Editurile ar fi trebuit sa fie instiintate ca au obligatia sa depuna un nou dosar si ca vechea lor acreditare (valabila initial si pe 2012) expira pe 1 ianuarie 2012. Nu e in interesul nimanui ca regulile sa se schimbe in timpul jocului. Gasiti aici Ordinul Ministrului care reglementeaza altfel lucrurile.

      Ca este vorba de bani o spune chiar prima definitie din Programul de evaluare şi ierarhizare a editurilor şi revistelor ştiinţifice româneşti din domeniul ştiinţelor umaniste în vederea obţinerii recunoaşterii profilului şi standardului academic din partea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice:„ Definiţia „evaluării” şi „ierarhizării”. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice oferă editurilor şi revistelor ştiinţifice româneşti din domeniul ştiinţelor umaniste posibilitatea de a fi evaluate şi ierarhizate potrivit nivelului calităţii şi impactului ştiinţific, în vederea folosirii rezultatelor ca reper pentru evaluarea ştiinţifică a cercetătorilor care derulează proiecte de cercetare finanţate din bugetul de stat.” Și e vorba de mult mai mulți bani decât cei pe care îi încasează o editura sau alta de la autorii publicati.

      O alta problema ar fi ca lista cu numele evaluatorilor nu a fost publicata desi legea prevede explicit acest lucru: „Numele evaluatorilor vor fi făcute publice după încheierea procesului de evaluare.”

  3. In Romania nu există o instanţă academică capabilă să îi spună unui cretin că este cretin. Şi atunci scapi de el avansandu’l. Vorba lui Murphy: un om avansează până în acea poziţie în care el devine incompedent. În Romania toţi au avansat. A fost o veselie până acum şi… acum… se uită toţi în jur şi nu mai ştiu cine care cum să le spună că sunt deştepţi nevoie mare mai ales că rezultatele sunt fabulos de elocvente în sprijinul ipotezei opuse.

    By the way, anul viitor pe vremea asta şi Arici Pogonici o sa fie ISI. Toti lucreaza la asta pentru că este valută forte să controlezi o revistă ISI… deocamdată (D-zeule de sforarii si presiuni, ce mancatorii!). Dar se va devaloriza şi asta. Pentru că… respun încă o dată: nu există nici o instanţă care să poată refuza un articol, de pilda. Chiar şi când e un plagiat…. Există o cultură a imposturii, a politeţii neruşinate, a tupeului agresiv… o cultură îmbrăţişată de toate lichelele care s’au ajuns… şi au ajuns şi lectori, şi conferenţiari şi profesori.

    Ati vazut vre’odata privirea unei prostituate prinsa in flagrant de trecatori. Acea aruncatura de privire plină de ţâfnă ba chiar ură… dar poate vă puteţi imagina. Ei bine, asta este viaţa univeristară.

    Termini scoala, mergi la cunostinţa de familie sau vecinul care te recomandă… faci ceva studii doctorale (care nu au nici în clin nici în mânecă cu programele doctorale de afara… şi asta se pare că nu observă nimeni deocamdată) îţi publici teza la S.C. GIGI S.R.L. de la colţul universităţii… Până mai anii trecuţi erau afişe cu astfel de reclame chiar în holurile universităţilor, să nu îmi spuneţi că nu le’aţi văzut. Daaaa ! … edituri recunoscute de CNCSIS sau ARACIS sau stiu si care adunatura de „experti”.

    Ce este nevoie pentru a publica acolo ? Eventual doua „referate” de la doi profesori (doua pile mai exact) şi banii pentru tipărire. Volumele le iei acasă. E bine sa nu fie prea multe pentru altfel stai cu ele în baie. Nu le poti vinde pentru ca nu poţi face facturi &c. Le dai pe la prieteni şi atât. Dupa ce ai facut vre’o 2-3 astfel de „investiţii” vorbeşti cu seful tău să îţi facă dosarul pentru profesor sau măcar conferenţiar. Carţile !? Nu contează. Cine să le citeasca ? Ele sunt pentru „specialişti”… adică stau câte ‘or mai fi în baie. Restul sunt la prieteni. Nimeni nu comentează critic pentru că naibii suntem între prieteni. Nu se face!

    Postul este scos la concurs cu dedicaţie apoi. uneori se mai isca un scandal cand află şi altii şi se prezinta la consurs… precizez ca e un scandal. Toata lumea şoşoteşte cum de X-ulescu a avut aşa tupeu… cine se crede… &c. Dar până la urmă sistemul îşi revine. Privilegiile sunt redistribuite. Unii poate ca mai pot aştepta puţin. Ştim cu toţii cât de umilitoare este aşteptarea asta. Ore neplătite, cărat geanta profesurului… pupat în fund la orice oră din zi şi din noapte…. e greu. Dar sacrificiile nu sunt uitate. Nici de cei care beneficiaza de aceste servicii clientelare nici de aspiranţi care la rândul lor îşi vor însuşi fudulia patronilor lor.

    Tot ce misca în universităţile noastre nu este decat o impostură. Şi atunci cand nu este o impostură respectivii se găsesc mai degrabă în offside. Este un joc impotriva sau mai bine spus in ciuda sistemului nu datorita acestuia. Sistemul… asa cum il stim noi nu a apucat sa se reformeze dupa ’89. Doar presiunea partidului a dispărut, a partidului-stat evident. Au aparut alte partide şi bisericuţe care să salveze privilegiile acestora … la urma urmei nu au fost decat „baieti de comitet” şi fete şi fete de comitet ca să nu disciminăm.

    CV-urile lor sunt adesea confidenţiale. Articolele lor sunt de negăsit. De ce ? E lesne de înţeles. Orice comunicare implică o comparaţie şi orice comparaţie implică o competitie. Şi oamenii ăstia sunt eminamente necompetitivi. Numai uitativă cu ce proiecte câştigă ei frumuşaţă de granturi. Si cum cei mari, în mod majestuos, îl lasă pe pifani să le folosească numele. În acest caz numele implică cărţile de care spuneam mai sus şi deci punctaj. S’au cam zgalţâit acum cu ultimele reforme dar staţi linistiti că există soluţii. Atâta vreme cât autoritatea academică lipseşte orice e posibil.

    Mai nou editurile straine s’au prins si ele ca e o paine de mancat aici şi de cand lumea (si la noi si aiurea) nu mai are obiceiul burghez al cititului… editarea a devenit o activitate lucrativă. Oricum nu cumpara nimeni cărţile respective. La naiba, un bestseller academic abia de trece de 500 de exemplare. Aşa că plăteşti. Ce mai conteaza ce este în carte!? Asa că unii au umplut sute de pagini şi documente, au scris 30 de pagini introducere şi şi’au pus în mod destul de lipstit de modestie numele pe coperta ca autori. Câtă maculatură… !! nici nu va imaginati. Dar expertii ministerului nu au compentenţa să citească respectivele producţii şi să spună asta este buna sau asta este o mizerie.

    Pur si simplu nimeni nu poate sa spuna cuiva „Domnule, esti un cretin”

  4. Nu cunosc situatia Editurii Paralela 45, insa este foarte posibil ca editura maghiara sa satisfaca criteriile de performanta, chiar daca romanii nu pot citi publicatiile acesteia. Cat despre Editura Universitatii Bucuresti, pot spune cu certitudine ca publicatiile sale sunt de slaba valoare editoriala, fiind in general ocolita chiar si de autorii care fac parte din Universitatea Bucuresti. Editura Academiei nu reusea sa publice decat cu mare greutate carti de filozofie, deseori cu probleme grave de plata a autorilor si, din acest motiv, cu slabe realizari stiintifice. In plus, se afla sub patronajul Institutului de Psihologie si Filosofie al Academiei, unde atat alegerea membrilor, cat si facilitarea publicarii unor volume sunt in buna traditie a aranjamentelor, fara sa existe criterii obiective de performanta stiintifica.

  5. bai Antet,

    Tu ai citit articolul de mai sus?? Ai auzit despre ce vorbeste?

    Dupa ce spui „Nu ma pricep la domeniu, e prima oara cand aud de acest fel de evaluare in Romania” incepi sa construiesti, cu o imaginatie eliberata de eventuale informatii concrete, scenarii otravite. Daca nu te pricepi, du-te, rogu-te si vezi-ti… de ce te pricepi. Lasa mai degraba oamenii care tin de comunitatea stiintifica filosofica si care au ceva de spus despre scientometrie sa poarte o discutie.

    Oamenii ca tine bulverseaza spatiul public romanesc. Nu te obosi sa-mi raspunzi, rogu-te, sa-mi povestesti cum ca „e dreptul tau sa iti dai cu parerea”.

  6. Domnule, cand ati scris cu patos „Academia Romana, cel mai inalt for stiintific al tarii”
    m-ati lamurit.
    Daca dvs. aveti pretenita sa emiteti judecati despre cercetarea stiintifica, sau despre
    productia intelectuala in Romania si inca nu stiti ca Academia Romana n-are a face nici
    cu una, nici cu alta, de zeci si zeci de ani, n-are rost sa mai vorbim.

  7. Cand discutati de clasificarea editurilor tineti cont si de – greutatea titlurilor respectiv a autorilor publicati

    2. Competenta traducerilor- cand este cazul de traduceri. Care este cea mai buna traducere din Heidegger in romaneste ? La ce editura? Ce editura a promovat prima literatura titanica a estului anticomunist ? Pe cand Soljenitin la Editura Academiei-cel mai inalt si metitor de inalt for stiintific , filozofic si critic al tarii ?

    3.Ar fi interesat de stiut Polirom sau Curtea Veche unde sunt incadrate?

    4.Humanitas oricat ne-am supara , ambala , enerva inutil si ignobil are deja statutul de excelenta editoriala probat in timp si de timp.

    5.Care sunt conditiile grafice in care apar cartile recte respectul pentru un anumit autor , carte?

    6. Harvard , Yale , Princeton , etc raman ceea ce sunt. Orice comentarii sun anexe si suspect

    insidioase. Si mincinoase.

  8. nu stiu unde te-ai uitat tu, horia, insa aici: http://www.cncs-uefiscdi.ro/wp-content/uploads/2011/12/dom_ed_9.pdf, paralela 45 si institutul european sunt trecute. e o problema ca nu e si editura academiei, insa, pe de alta parte, ei au o caruta de reviste care ies sub egida lor si-s acreditate.
    cat despre editura maghiara, chiar esti tu sigur ca nu au activitate care sa le justifice acreditarea? daca tot te apuci sa critici, ca iesean (ma rog, buzoian debarcat in iasi), cred ca ai avea mai multe de spus de acreditarea editurii lumen…

  9. Sa vedem cine va publica la aceasta prestigioasa editura, Egyetemi Muhely, ca sa intelegem motivul pentru care e atat de bine cotata. Motivul adevarat e cel financiar , din PS.

  10. Editura Academiei este recunoscuta cu doua colectii (Călători străini despre Ţările
    Române si Documenta Romaniae Historic); se poate verifica pe site-ul: http://www.cncs-uefiscdi.ro/rezultate-evaluare-revisteedituricolectii/

    Tot Editura Academiei este recunoscuta in categoria Istorie medievala. Istorie moderna si contemporana. Istorie coloniala si istorie universala. Are categoria B.

    Inainte de a face afirmatii polemice, informatiile trebuiesc verificate atent.

    Evaluarea editurilor se face dupa criterii ceva mai serioase, nu dupa ‘cine a auzit de’. Iar daca doua edituri au aceeasi categorie, poate ca ambele le merita. Editura Academiei, la nivel filosofic, este net inferioara altora. Verificati titlurile si importanta lor in cultura romana.

  11. Domnule Horia Pătraşcu,

    Îmi permit o paranteză. Înţeleg că este vorba despre un text de opinie, dar nu ar fi rău să vă documentaţi mai mult atunci când… opinaţi. Îmi permit să alătur articolului şi comentariul Dvs. de răspuns, în care afirmaţi că „Polirom nici nu cred că are o colecţie de carte universitară”. Ba dimpotrivă: colecţia Collegium, cu toate subdiviziunile ei (de la relaţii internaţionale şi media până la litere, filosofie, sociologie, ştiinţe politice, psihologie sau antropologie) este una dintre cele mai vechi şi mai apreciate colecţii ale editurii.
    Iar dacă judecăm, aşa cum doreşte domnul Antet, numărul de apariţii din 2011, atunci vom vedea că la Polirom au apărut aproximativ 30 de titluri în Collegium. Dacă e mult sau puţin, nu judec eu. Am vrut să fac doar câteva precizări necesare.

    • Doamna Diana,

      Aveti dreptate, exista aceasta colectie. Eu aveam in minte insa lucrarile de filosofie (acesta este domeniul meu) publicate la Polirom in aceasta colectie. M-am uitat in arhiva din ultimii ani si singurele carti universitare de filosofie sunt ale domnilor Nicu Gavriluta (decanul Facultatii de Filosofie) si a domnului Vintila Mihailescu. Iar in seria de filosofie contemporana, ingrijita de domnul Mircea Dumitru, nu apare decat un singur titlu, al unui profesor (inegalabil, dupa cum aflam din prezentare) de la Cambridge: http://www.polirom.ro/catalog/carte/adevarul-calauza-ratacitilo-4340/ Despre ce vorbim?

  12. Ar fi important de retinut ca, in cazul cartilor, vorbim de diseminarea unor informatii publicate intr-o prima faza in jurnale academice (u exceptia unor zone din stiintele umaniste). Altfel spus, pentru stiintele sociale cel putin (cu acest segment sunt familiarizat suficient), cartile publicate au utilitate mai mult pentru studenti, contributii originale si discutii mai complexe intre cercetatori avand loc in jurnale academice de specialitate. In analiza contributiei academice a unui cadru didactic universitar ar trebui sa se tina cont de acest aspect (dar in Ro nu cred ca se face o astfel de diferenta). Diseminarea este un aspect important al vietii academice dar nu se poate pune pe acelasi palier cu publicarea in jurnale academice peer-review (sa nu mai discutam ca peer-review-ul profesionist nu face parte din practica majoritatii editurilor din Ro).

  13. Ca sa ma limitez la aria mea de activitate,

    http://www.cncs-uefiscdi.ro/wp-content/uploads/2011/12/dom_ed_7.pdf

    inteleg ca daca esti filolog si ai publicat o carte la Cartea Romaneasca,

    http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/colectii/CRITICA%20SI%20ISTORIE%20LITERARA/pagina_01_dataintroducerii_DESC.html

    adica laolalta cu Manolescu, Negrici, Mihai Zamfir si minimum doi laureati ai premiului pentru debut al USR (Simona Sora si Andrei Terian imi sar in ochi la prima vedere), rau ai facut, trebuia sa publici la Casa Cartii de Stiinta?

    OMG!! Dati-i inainte cu reforma asta!

  14. Incercarile de sorginte anglosaxona de a masura nemasurabilul sunt hilare. Marii savanti de tip Einstein, Joliot-Curie, Heisenberg, etc. ar avea punctaje sub orice critica. Normarile de orice fel in acest domeniu pot fi doar orientative – ele releva calitatile de proletar al stiintei, care produce pe banda lucrari ISI. Proletarizarea stiintei e un lucru periculos, pentru ca are la baza orele-cur si nu orele-cap (vezi Moisil). Ele pot fi facute, pot fi privite si analizate, dar clasificarea universitatilor dupa modelul ligii de fotbal generalizeaza becaliada intr-un domeniu esential, de care depinde viitorul acestui popor, care s-ar conduce mult mai bine fara conducatori!

  15. Articol bine scris, din pacate, accentele sovine ii scad mult valoarea continutului. Intr-adevar, clasificarile editurilor a fost una catastrofala, si exista argumente in acest sens, dar nu cred ca ar fi nevoie sa se lege cienva de o editura numai pentru ca este ea una a maghiarilor.
    Trebuiau aduse argumente constructive si nu retorica sovina de doi lei, cu care te poti intalni mult mai usor intre comentariile unro site-uri sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Horia Patrascu
Horia Patrascuhttp://horiapatrascu.wordpress.com/
Cercetator postdoctoral la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social Politice a Universitatii Al. I. Cuza din Iasi, preda ca profesor asociat - cu grad de lector doctor - în cadrul aceleiasi facultati. Ultima carte publicata - Sentimentul metafizic al tristetii, Editura Trei, 2011

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro