vineri, aprilie 23, 2021

Cum blochezi rezolvarea unei probleme sociale printr-o lege?

La sfârșitul lunii septembrie a anului curent, pe data de 26 mai exact, a fost promulgată Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului care are, printre altele, și scopul de a reglementa mai eficient situația copiilor rămași acasă ca urmare a plecării unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate.

Teoretic, această lege a venit să rezolve o problemă care este semnalată de foarte mult timp de numeroși reprezentanți ai societății civile, ai mass-media, dar și de unii guvernanți. Mass- media naționale, dar și internaționale, au tratat subiectul mai degrabă prin materiale lacrimogene, oprindu-se asupra cazurilor tragice, punând într-o lumină dramatică subiectul. Mai mulți guvernanți au fost preocupați de problemă, venind cu soluții sub forma unor proiecte de lege (8 până acum) care nu au reușit să treacă de acest stadiu pentru că erau redactate greoi.

Fundația Soros, alături de alte organizații neguvernamentale din România, a semnalat începând cu 2008 faptul că una dintre cele mai greu de gestionat consecințe ale emigrației pentru muncă a românilor este aceea a copiilor rămași acasă. Subliniam în studiile noastre pe această temă (Efectele migrației asupra copiilor rămași acasă. Riscuri și Soluții, 2009) că una dintre problemele cele mai mari în rezolvarea acesteia o reprezintă lipsa de date relevante referitoare la acest fenomen, lipsă care aduce după sine incapacitatea de dezvoltare de politici publice relevante. La data publicării rezultatelor cercetării ne confruntam cu o discrepanță mare între cifra obținută de noi, care se apropia de cifra furnizată cam în aceeași perioadă de Organizația Salvați Copiii, și cifra furnizată de Direcția Generală pentru Protecția Copilului. Mai exact, studiul Fundației Soros arăta că în 2008 erau 350.000 de copii rămași singuri acasă (date similare cu cele ale studiului realizta de Salvați Copiii), în timp ce datele Direcției Generale pentru Protecția Copilului arătau că sunt 82.464 copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. De atunci cifra oficială nu a suferit schimbări foarte mari, înregistrând creșteri sau scăderi ușoare de la an la an (la 31.03 2013 de exemplu, cifra oficială era de 82.073).

Dar problema în cazul de față nu este în primul rând cifra (deși în mai toate discuțiile despre cifrele statului român există probleme), cât situația în care se găsesc acești copii. De aceea am încercat, alături de o organizație neguvernamentală, să propunem câteva soluții guvernanților. O astfel de inițiativă a fost Audierea Publică pe tema Copiilor Rămași Acasă (raportul acesteia poate fi consultat aici) la care am invitat toate părțile responsabile de gestionarea acestui fenomen. Atunci subliniam, printre altele, lipsa unui cadru legislativ adecvat care să ajute asistenții sociali împovărați de sarcini, în monitorizarea situației copiilor rămași acasă.

Și, iată că a venit o lege, Legea 257/2013. Care este problema ei și de ce îmi permit să spun că blochează rezolvarea unei probleme? Foarte simplu, prevederile sale sunt surse ale unui șir de probleme mai degrabă decât soluții. S-o luăm treptat.

Această lege introduce în capitolul VI al legii 272/2004 o nouă secțiune care se referă la Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Aceste prevederi responsabilizează în primul rând părintele, obligându-l să notifice intenţia de a pleca la muncă în străinătate (cu contract sau fără) Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara, și să nominalizeze un tutore în grija căruia va rămâne copilul. Un lucru bun, de altfel. Problema apare în cazul sancțiunii prevăzute pentru nerespectarea acestei prevederi. Părinții care nu respectă termenul de 40 zile pot fi sancționați prin aplicarea unor amenzi de la 500 la 1000 de lei. Să sancționezi finaciar un părinte pentru care munca în străinătate rămâne scenariul cel mai realizabil pentru a câștiga venituri este o idee proastă și stimulează nerespectarea legii mai degrabă decât buna funcționare a ei.

O altă prevedere a legii este aceea că tutore pentru copilul rămas acasă poate fi doar membrul familiei extinse, până la gradul IV. Un lucru de înțeles, având în vedere că cei mai mulți copii sunt lăsați cu bunici, mătuși sau unchi. Dar, ce ne facem cu copii care nu sunt lăsați în grija rudelor, pentru că nu le au? Aici avem deja o problemă pentru că prevederile legii nu au luat în considerare situații care există în realitate și, prin urmare, nu au cum să le rezolve.

Tot noua lege prevede că SPAS trebuie să asigure consiliere și informare timp de 6 luni tutorilor. Din nou, teoretic este foarte utilă această prevedere dar, în realitate, acest lucru este imposibil când nu există suficienți asistenți sociali angajați ai SPAS în România, în special în mediul rural. Și dacă mai ținem cont de fapul că tot asistenții sociali din cadrul SPAS sunt responsabili și de monitorizarea reintegrării copiilor reîntorși după mai mult de un an de ședere în străinătate, de monitorizarea situației persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități, ne dăm seama că soluția propusă de Legea 257/2013 este o soluție imposibilă.

O altă instituție introdusă în ecuația copiilor rămași acasă este instanța de judecată, aceasta fiind cea care dispune delegarea responsabilității tutorelui. Prin această modificare, întreg procesul este tergiversat, soluția este birocratizată, iar sistemul juridic încărcat și mai mult. Așadar avem alte probleme aduse de Legea 257/2013.

Pe lângă instanță, în ciclul gestionării fenomenului copiilor reîntorși este inclusă și primăria, direct prin instituția primarului- o altă modificare care îngreunează ciclul și încarcă autoritatea publică locală cu sarcini care nu sunt neapărat conforme cu competenețele sale. Și astfel, lista problemelor se mărește.

Marea absentă a acestei legi este școala, reprezentată de cadrul didactic. Și spun absentă pentru că instituția care are cel mai mare acces la informații referitoare la situația, numărul și dificultățile pe care le au acești copii este școala prin cadrele sale didactice, psihologii și mediatorii școlari (acolo unde există). Aceștia interacționează zilnic cu copiii, au la îndemână instrumente de monitorizare mult mai eficiente decât cele ale serviciilor de asistență socială și o colaborare între cele două insitituții ar sta la baza unui mecanism eficient de gestionare a fenomenului copiilor rămași acasă.

Așadar, ce avem până la urmă? Avem o lege care încarcă excesiv instituții publice locale delegându-le sarcini în contextul deficitului de resurse umane specializate și care ignoră una dintre cele mai relevante resurse existente – școala. Promulgăm legi pentru a crea nevoia altor legi care să rezolve problemele create de primele? Deocamdată da. Din păcate.

_________________________________

Articol aparut pe Blogul Fundatiei Soros

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. „Așadar, ce avem până la urmă?”

    E simplu, avem o lege menita sa aiba grija de copiii celor plecati la munca in strainatate, pe banii celor ramasi in tara ca sa-si ingrijeasca personal copiii.

  2. Multa mizerie in Romania. Mi-e greu sa citesc articolul pentru ca vad imagini cu oameni (familii) disperati sa asigure mincare copiilor. Isi vind forta de munca. Asta au si o vind ieftin. Ponta are bona filipineza, nu stie ce inseamna sa cresti un copil. Copiii, viitorul tarii lasati la mina birocratiei, cad in tentatiile strazi. Trist, foarte trist.

  3. Legea e un monument al gandirii cretin birocratice.
    Bomboana de pe coliva sunt amenzile care sunt puse unor oameni alungati de acasa de saracie pentru ca nu se conformează tembelismului birocratic.
    Legea va avea ca rezultat gramezi de hartii justificative ale unor functionari care trebuie sa arate ca „se ocupa”, o povara administrativa in plus pentru familiile celor placati afara la munca, zero efecte pentru copiii aflati in aceasta trista situatie.

  4. Stim cum se fac legile la noi. Sunt facute de marii specialisti din ministere care, de cele mai multe ori, la capitolul experienta practica in domeniul vizat de lege, sunt zero barat. Habar nu au cu ce probleme reale se confrunta atat familia cat si specialistii din teritoriu, carora li se cer hartii peste hartii, nu rezultate efective. Ei cunosc problematica din simpozioane si statistici S-a ajuns in situtia in care un asistent social din primarie sau DGASPC isi ocupa mai bine de trei sferturi din timp completand hartii. Activitatea efectiva cu beneficiarul social, consilierea, cautarea si gasirea de solutii, aproape nu mai exista.
    Prin urmare, cei care initiaza astfel de legi ar trebui sa mearga in teritoriu, sa discute cu cei care lucreaza efectiv cu astfel de cazuri si sa-i consulte cu privire la gasirea de solutii. Sunt convins ca rezultatul unui astfel de demers ar fi o lege mult mai practica si cu solutii viabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Victoria Cojocariu
Victoria Cojocariu
Victoria Cojocariu este absolventă a Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității București, unde a urmat și un master în cercetare sociologică. Anterior, Victoria a fost voluntară Ce-re și a fost implicată în mai multe proiecte de cercetare în cadrul Universității București. Înainte de a veni la Fundația Soros România, Victoria a lucrat în cadrul Institutului European pentru Democrație Participativă QVORUM într-un proiect transnațional care analiza situația imigranților din România. Victoria s-a alăturat Fundației Soros în anul 2011. În prezent, este coordonatoarea programului Fondul de Urgență și a componentei de cercetare în cadrul programului Migrație și Dezvoltare.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Apocalipsă amânată: Modelele climatice actuale supraestimează semnificativ viitoarele creșteri ale nivelului oceanic. Câteva considerații despre credibilitatea lor

Narațiunile apocaliptice actuale despre Armagedonul climatic conțin mai multe scenarii de groază, dintre care topirea ghețarilor și creșterea nivelului oceanic ocupă un...

Distrugerea ICR. Final de drum

Ce veste proastă - și ăsta e un understatement. De fapt, e o veste oribilă: s-a ajuns la cel mai prost scenariu...

Simptomele marilor europeni după 7 ani de Rusia în Ucraina

Acumularea militară rusă în estul Ucrainei este apreciată în diverse cercuri de expertiză occidentală...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro