joi, martie 28, 2024

Cum blochezi rezolvarea unei probleme sociale printr-o lege?

La sfârșitul lunii septembrie a anului curent, pe data de 26 mai exact, a fost promulgată Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului care are, printre altele, și scopul de a reglementa mai eficient situația copiilor rămași acasă ca urmare a plecării unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate.

Teoretic, această lege a venit să rezolve o problemă care este semnalată de foarte mult timp de numeroși reprezentanți ai societății civile, ai mass-media, dar și de unii guvernanți. Mass- media naționale, dar și internaționale, au tratat subiectul mai degrabă prin materiale lacrimogene, oprindu-se asupra cazurilor tragice, punând într-o lumină dramatică subiectul. Mai mulți guvernanți au fost preocupați de problemă, venind cu soluții sub forma unor proiecte de lege (8 până acum) care nu au reușit să treacă de acest stadiu pentru că erau redactate greoi.

Fundația Soros, alături de alte organizații neguvernamentale din România, a semnalat începând cu 2008 faptul că una dintre cele mai greu de gestionat consecințe ale emigrației pentru muncă a românilor este aceea a copiilor rămași acasă. Subliniam în studiile noastre pe această temă (Efectele migrației asupra copiilor rămași acasă. Riscuri și Soluții, 2009) că una dintre problemele cele mai mari în rezolvarea acesteia o reprezintă lipsa de date relevante referitoare la acest fenomen, lipsă care aduce după sine incapacitatea de dezvoltare de politici publice relevante. La data publicării rezultatelor cercetării ne confruntam cu o discrepanță mare între cifra obținută de noi, care se apropia de cifra furnizată cam în aceeași perioadă de Organizația Salvați Copiii, și cifra furnizată de Direcția Generală pentru Protecția Copilului. Mai exact, studiul Fundației Soros arăta că în 2008 erau 350.000 de copii rămași singuri acasă (date similare cu cele ale studiului realizta de Salvați Copiii), în timp ce datele Direcției Generale pentru Protecția Copilului arătau că sunt 82.464 copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. De atunci cifra oficială nu a suferit schimbări foarte mari, înregistrând creșteri sau scăderi ușoare de la an la an (la 31.03 2013 de exemplu, cifra oficială era de 82.073).

Dar problema în cazul de față nu este în primul rând cifra (deși în mai toate discuțiile despre cifrele statului român există probleme), cât situația în care se găsesc acești copii. De aceea am încercat, alături de o organizație neguvernamentală, să propunem câteva soluții guvernanților. O astfel de inițiativă a fost Audierea Publică pe tema Copiilor Rămași Acasă (raportul acesteia poate fi consultat aici) la care am invitat toate părțile responsabile de gestionarea acestui fenomen. Atunci subliniam, printre altele, lipsa unui cadru legislativ adecvat care să ajute asistenții sociali împovărați de sarcini, în monitorizarea situației copiilor rămași acasă.

Și, iată că a venit o lege, Legea 257/2013. Care este problema ei și de ce îmi permit să spun că blochează rezolvarea unei probleme? Foarte simplu, prevederile sale sunt surse ale unui șir de probleme mai degrabă decât soluții. S-o luăm treptat.

Această lege introduce în capitolul VI al legii 272/2004 o nouă secțiune care se referă la Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Aceste prevederi responsabilizează în primul rând părintele, obligându-l să notifice intenţia de a pleca la muncă în străinătate (cu contract sau fără) Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara, și să nominalizeze un tutore în grija căruia va rămâne copilul. Un lucru bun, de altfel. Problema apare în cazul sancțiunii prevăzute pentru nerespectarea acestei prevederi. Părinții care nu respectă termenul de 40 zile pot fi sancționați prin aplicarea unor amenzi de la 500 la 1000 de lei. Să sancționezi finaciar un părinte pentru care munca în străinătate rămâne scenariul cel mai realizabil pentru a câștiga venituri este o idee proastă și stimulează nerespectarea legii mai degrabă decât buna funcționare a ei.

O altă prevedere a legii este aceea că tutore pentru copilul rămas acasă poate fi doar membrul familiei extinse, până la gradul IV. Un lucru de înțeles, având în vedere că cei mai mulți copii sunt lăsați cu bunici, mătuși sau unchi. Dar, ce ne facem cu copii care nu sunt lăsați în grija rudelor, pentru că nu le au? Aici avem deja o problemă pentru că prevederile legii nu au luat în considerare situații care există în realitate și, prin urmare, nu au cum să le rezolve.

Tot noua lege prevede că SPAS trebuie să asigure consiliere și informare timp de 6 luni tutorilor. Din nou, teoretic este foarte utilă această prevedere dar, în realitate, acest lucru este imposibil când nu există suficienți asistenți sociali angajați ai SPAS în România, în special în mediul rural. Și dacă mai ținem cont de fapul că tot asistenții sociali din cadrul SPAS sunt responsabili și de monitorizarea reintegrării copiilor reîntorși după mai mult de un an de ședere în străinătate, de monitorizarea situației persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități, ne dăm seama că soluția propusă de Legea 257/2013 este o soluție imposibilă.

O altă instituție introdusă în ecuația copiilor rămași acasă este instanța de judecată, aceasta fiind cea care dispune delegarea responsabilității tutorelui. Prin această modificare, întreg procesul este tergiversat, soluția este birocratizată, iar sistemul juridic încărcat și mai mult. Așadar avem alte probleme aduse de Legea 257/2013.

Pe lângă instanță, în ciclul gestionării fenomenului copiilor reîntorși este inclusă și primăria, direct prin instituția primarului- o altă modificare care îngreunează ciclul și încarcă autoritatea publică locală cu sarcini care nu sunt neapărat conforme cu competenețele sale. Și astfel, lista problemelor se mărește.

Marea absentă a acestei legi este școala, reprezentată de cadrul didactic. Și spun absentă pentru că instituția care are cel mai mare acces la informații referitoare la situația, numărul și dificultățile pe care le au acești copii este școala prin cadrele sale didactice, psihologii și mediatorii școlari (acolo unde există). Aceștia interacționează zilnic cu copiii, au la îndemână instrumente de monitorizare mult mai eficiente decât cele ale serviciilor de asistență socială și o colaborare între cele două insitituții ar sta la baza unui mecanism eficient de gestionare a fenomenului copiilor rămași acasă.

Așadar, ce avem până la urmă? Avem o lege care încarcă excesiv instituții publice locale delegându-le sarcini în contextul deficitului de resurse umane specializate și care ignoră una dintre cele mai relevante resurse existente – școala. Promulgăm legi pentru a crea nevoia altor legi care să rezolve problemele create de primele? Deocamdată da. Din păcate.

_________________________________

Articol aparut pe Blogul Fundatiei Soros

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. „Așadar, ce avem până la urmă?”

    E simplu, avem o lege menita sa aiba grija de copiii celor plecati la munca in strainatate, pe banii celor ramasi in tara ca sa-si ingrijeasca personal copiii.

  2. Multa mizerie in Romania. Mi-e greu sa citesc articolul pentru ca vad imagini cu oameni (familii) disperati sa asigure mincare copiilor. Isi vind forta de munca. Asta au si o vind ieftin. Ponta are bona filipineza, nu stie ce inseamna sa cresti un copil. Copiii, viitorul tarii lasati la mina birocratiei, cad in tentatiile strazi. Trist, foarte trist.

  3. Legea e un monument al gandirii cretin birocratice.
    Bomboana de pe coliva sunt amenzile care sunt puse unor oameni alungati de acasa de saracie pentru ca nu se conformează tembelismului birocratic.
    Legea va avea ca rezultat gramezi de hartii justificative ale unor functionari care trebuie sa arate ca „se ocupa”, o povara administrativa in plus pentru familiile celor placati afara la munca, zero efecte pentru copiii aflati in aceasta trista situatie.

  4. Stim cum se fac legile la noi. Sunt facute de marii specialisti din ministere care, de cele mai multe ori, la capitolul experienta practica in domeniul vizat de lege, sunt zero barat. Habar nu au cu ce probleme reale se confrunta atat familia cat si specialistii din teritoriu, carora li se cer hartii peste hartii, nu rezultate efective. Ei cunosc problematica din simpozioane si statistici S-a ajuns in situtia in care un asistent social din primarie sau DGASPC isi ocupa mai bine de trei sferturi din timp completand hartii. Activitatea efectiva cu beneficiarul social, consilierea, cautarea si gasirea de solutii, aproape nu mai exista.
    Prin urmare, cei care initiaza astfel de legi ar trebui sa mearga in teritoriu, sa discute cu cei care lucreaza efectiv cu astfel de cazuri si sa-i consulte cu privire la gasirea de solutii. Sunt convins ca rezultatul unui astfel de demers ar fi o lege mult mai practica si cu solutii viabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victoria Cojocariu
Victoria Cojocariu
Victoria Cojocariu este absolventă a Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității București, unde a urmat și un master în cercetare sociologică. Anterior, Victoria a fost voluntară Ce-re și a fost implicată în mai multe proiecte de cercetare în cadrul Universității București. Înainte de a veni la Fundația Soros România, Victoria a lucrat în cadrul Institutului European pentru Democrație Participativă QVORUM într-un proiect transnațional care analiza situația imigranților din România. Victoria s-a alăturat Fundației Soros în anul 2011. În prezent, este coordonatoarea programului Fondul de Urgență și a componentei de cercetare în cadrul programului Migrație și Dezvoltare.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro