joi, martie 28, 2024

Cum descăpuşăm companiile de stat, într-un Fond sau separat? Un răspuns d-lui Ghinea

Colegul Cristian Ghinea mi-a ridicat mingea la fileu şi a deschis el primul discuţia asta, pe care o s-o tot auziţi de la noi, că vom scotoci împreună după corupţie companiile de stat în următorii doi ani, într-un proiect pe vreo patru ţări şi abia aşteptăm să înceapă.

Deci: ne trebuie un Fond unic cu toate companiile, sau să ţinem companiile de stat separate?

E un moment bun să ne aducem aminte de discuţiile din 2011, când FMI s-a hotărât să pună piciorul în prag şi să ceară o reformă serioasă a companiilor de stat, că atunci s-a discutat şi asta.

Pe scurt, FMI a împărţit companiile de stat în trei categorii: găuri negre pentru buget (companii falite, ţinute în viaţă pentru sindicate şi căpuşe); companii (potenţial) profitabile, care fac profituri mai mici decât ar fi cazul pe motiv de căpuşe; şi companii care fac servicii publice fără de care nu se poate şi care trebuie finanţate de la buget, şi acestea căpuşate.  Ca să ilustrăm cele trei categorii: aveam Compania Naţională a Huilei şi Termoelectrica, etern falite; Hidroelectrica şi Romgaz, etern căpuşate; şi CNADNR, care primeşte bani de la buget ca să ofere un serviciu public, construcţie şi întreţinere de şosele.

FMI a zis atunci aşa:

– pe companiile falite le băgaţi odată în faliment. Nu, nu credem că le puteţi „restructura”, „reforma”, „profitabiliza” şi alte eufemisme, aţi avut 25 de ani de încercări şi până acum nu v-a ieşit. Pentru angajaţi, protecţie socială, oricum vă costă mai puţin decât pierderile companiilor plus căpuşele. Mai exact, subvenţiile care s-au băgat în minerit ar putea acoperi salariile de azi ale minerilor pe vreo 100 de ani, nu din raţiuni sociale le ţineţi în viaţă, ci pentru căpuşe. Nu vă dăm bani ca voi să puteţi fura în continuare de la companiile de stat.

– pe companiile profitabile le privatizaţi. Nu există niciun motiv pentru care o companie care produce un bun pe o piaţă concurenţială, în care mai există şi privaţi care pot produce exact acelaşi bun sau serviciu chiar mai bine, trebuie ţinută la stat. Voi le ţineţi doar pentru căpuşe, de aceea sunt mai puţin profitabile decât concurenţii lor privaţi de aici sau decât companiile similare din străinătate. A se vedea performanţele Romgaz vs Petrom sau Hidroelectrica faţă de alte companii hidro din Europa.

– pentru celelalte companii, de fapt, pentru toate, statul trebuie să-şi facă o politică de proprietate („ownership policy„). Pe scurt: de ce am eu, stat, acţiuni la Petrom sau la CNADNR sau la Hidroelectrica? Răspunsul corect pentru companiile la care se justifică proprietatea statului e că respectivele companii îndeplinesc o funcţie de utilitate publică, de pildă, CNADNR trăieşte din taxe ca să ofere un serviciu public cetăţenilor. Pe scurt, companiile aflate acum la stat se împart în mai multe categorii:

  • companii strict comerciale, care funcţionează ca orice companie privată, vinde un bun sau serviciu şi trăieşte din încasări de la clienţi (Oltchim, Romgaz, Antibiotice Iaşi);
  • companii strict de utilitate publică, pe care statul le finanţează de la buget ca să ofere un anumit bun sau serviciu pe care piaţa nu-l poate oferi şi nu consumatorii plătesc direct, ci statul pentru consumatori (CNADNR, de pildă);
  • dar cele mai multe companii sunt undeva la mijloc, oferă şi servicii comerciale, şi servicii de utilitate publică sau servicii de interes economic general.  În ultima categorie intră CFR Călători: primeşte bani de la călători, dar şi o subvenţie de la stat pentru că statul găseşte că e dezirabil ca lumea să circule mai mult cu trenul decât cu maşina, poluează mai puţin şi e mai sigur.

De ce avem nevoie musai de acest „ownership policy„? Dintr-un motiv foarte simplu: întotdeauna, dar întotdeauna, corupţia din companiile de stat s-a justificat prin „interesul strategic” şi „serviciile de interes public” pe care le prestează. De câte ori n-aţi auzit că Hidroelectrica nu-şi poate maximiza profitul pentru că mai oferă şi servicii de interes public, mai dă drumul la un baraj când e o inundaţie, mai „echilibrează sistemul”, mai ştiu eu ce face şi e strategică nevoie-mare? Acest „ownership policy” ar defini clar ce face fiecare companie şi ar separa clar partea profitabilă de partea de serviciu public. Pe scurt, serviciul public trebuie finanţat transparent de la bugetul de stat, iar partea comercială din vânzările din piaţă, fără subvenţii încrucişate. Nu de alta, dar fără clarificarea asta nu poţi trage la răspundere managementul Hidroelectrica pentru că făcea profituri mai mici decât BOR. În plus, subvenţia încrucişată (iau bani de la partea profitabilă ca să acopăr serviciul de interes public) e tot din bani de stat, că profiturile companiilor de stat sunt dividende care se duc la buget. Doar că prin subvenţia încrucişată nu ştim exact câţi bani ne costă, iar asta favorizează la fix corupţia.

Başca, dacă vine un privat şi zice, pot să-ţi prestez eu serviciul ăla public pe care îl vrei, bugetul îl poate subvenţiona şi pe privat în aceleaşi condiţii, forţând astfel compania de stat să intre în concurenţă chiar şi pentru acele servicii publice. De pildă, CFR Călători vs Regiotrans: dacă pe mine ca stat mă interesează să meargă poporul cu trenul, dau bani oricui îi transportă cu trenul, nu doar lui CFR Călători. În multe „servicii economice de interes general” se poate asta. Nu inventăm noi roata, e o întreagă literatură şi o întreagă jurisprudenţă la UE despre ajutorul de stat şi serviciile economice de interes general.

Aşadar: după ce se clarifică acest „ownership policy”, ştim clar cine ce are de făcut, pentru ce sunt responsabili managerii şi cât plătim din buget ca să facem servicii publice. Şi vedem ce companii trebuie să rămână la stat şi de ce.

Eu cred că doar acest „ownership policy” trebuie concentrat într-un singur loc. La Finanţe. Finanţele trebuie să urmărească ce se întâmplă cu banii publici, atât profiturile companiilor de stat (dividende, adică încasări la buget), cât şi partea de servicii publice (cheltuieli care trebuie aprobate transparent prin bugetele trecute prin Parlament).

Dar oare n-ar fi bine să fie şi acţionariatul concentrat într-un singur punct, tot la Finanţe sau la un departament specializat? Sunt ţări unde aşa se întâmplă, în altele, companiile sunt deţinute de diferite ministere. Nu există o reţetă, singura reţetă e să ai o singură politică de acţionariat pe care o pot aplica mai multe ministere, fiecare pe bucăţica lui.

În cazul nostru, FMI-ul a fost deştept şi s-a gândit, ştiind cu cine are de-a face, că doar suntem în România: vă daţi seama ce bătaie va fi pe controlul acelui unic punct care concentrează TOATE companiile de stat? Cu ele separate, măcar ai şansa să descăpuşezi pe unele. Cu ele împreună, bătaia pe ciolan va fi prea crâncenă ca FMI să fi făcut faţă. S-au pierdut lupte pe mize mult mai mici decât asta.

Dacă se concentrează toate companiile de stat într-un singură mână, cu siguranţă primul pas se va face relativ lejer, acela cu înfiinţarea unei instituţii sau unui departament. Dar partea a doua nu. Nu există niciun motiv pentru care departamentul cu pricina să poată fi forţat să cedeze controlul asupra companiilor unor externi, FMI, Banca Mondială, BERD sau Comisie. În primul rând, Banca Mondială, FMI sau Comisia n-au „mandat” să administreze ei activele unui guvern (iar pe partea românească să vedeţi ce dispute legale ar isca asta, pariu că se ajunge la CSAT?). Dar pe lângă asta, vedem că statul român nu e dispus să cedeze un pic de control nici măcar pe companii luate una câte una şi unde banii sunt mult mai puţini. De pildă, acum statul vrea să impună manageri politici la Electrica şi filiale, deşi are doar 48% din acţiuni şi Electrica e listată la bursă; am văzut ce s-a întâmplat cu OUG 109 la CFR, Tarom, aeroportul Otopeni, CNADNR, CFR Călători etc. Dacă se înfiinţează un singur departament care să controleze toate companiile de stat, următorul pas va fi o bătaie crâncenă între ministere pe control, să ne aducem aminte cum s-a plimbat CNADNR în funcţie de cine era ministru unde sau companiile din Ministerul Economiei vs Ministerul Energiei. Pe scurt, dacă guvernanţa corporativă a cam eşuat acolo unde-s bani puţini la mijloc, ar fi triumful speranţei asupra experienţei să credem că ar merge excelent acolo unde ar fi laolaltă toţi banii care circulă prin companiile de stat.

O notă de final: acum mai bine de 3 ani, spuneam la EFOR că soluţia scandalului cu legea pe care dorea s-o dea guvernul Boc pentru restituirea proprietăţilor confiscate, şi care dădea puţin spre deloc împărţit pe 10-12 ani, ar fi înfiinţarea Fondului Proprietatea 2.0. Adică şi noi ziceam că s-ar putea pune acţiunile la companiile profitabile, tot cca 20% din capitalul acestor companii, într-un fond administrat de la bun început ca Fondul Proprietatea, iar foştii proprietari să fie despăgubiţi cu acţiuni. Nu ne-am schimbat părerea. Numai că acolo discutam de companiile profitabile deţinute de guvernul central şi care sunt şi acum, toate, administrate de un singur departament, fostul OPSPI, actualul SAPE. Ce NU vrem noi e să unim SAPE şi cu companiile din transporturi – CFR, CNADNR, Metrorex, şi cu Poşta şi cu TVR-ul şi cu RADET-ul şi cu aeroportul Otopeni şi Portul Constanţa, că ar fi prea multă putere concentrată într-un singur loc. Deja vedem că OPSPI/SAPE îşi cam flexează muşchii în cazul Electrica. Deja am văzul luptele crâncene pe controlul Portului Constanţa. Noi, de fapt, susţineam fix invers: trebuie spartă o parte din OPSPI care să ajungă administrată de un nou Franklin Templeton, nu mai multă putere concentrată într-un singur loc.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Cred că ideea lui Cristian Ghinea este destul de clară: un fond care să nu fie sub influența guvernului român, adică pe modelul folosit și în cazul Fondului Proprietatea. Și acolo erau concentrate foarte multe companii dar managementul privat al Templeton a facut diferenta.

    • Păi e clară, numai că ce spun eu e că avem zero control pe proces, nu poţi controla procesul de constituire a unui fond bine guvernat după ce ai concentrat prea mulţi bani şi prea mult interes. Vedem asta şi acum cu opoziţia fantastică la OUG109. Iar fondul ăla care să nu fie sub influenţa guvernului român nu poate fi constituit decât printr-o decizie a guvernului român, că acolo sunt companiile acum. Unele chestii se pot face cu anasâna dacă eşti strâns cu uşa şi ţi se pot pune condiţionalităţi tari, dar miza asta e prea mare şi n-are cum să iasă indiferent de condiţionalităţi. N-au ieşit altele mai simple în condiţii mult mai avantajoase pt FMI decât azi.

      În plus, reţeta Fondul Proprietatea merge acolo unde e vorba de companii profitabile. Ar ieşi o mare varză dacă li s-ar pune în braţe unor administratori privaţi de fonduri de capital companii falite plus companii bune plus companii care prestează servicii publice, dar fără să se fi clarificat finanţarea de la buget. E reţeta eşecului să dai unui Fond Proprietatea pachet minoritar în companii falite şi pe care acţionarul majoritar vrea să le ţină artificial în viaţă fără să le reformeze, nu va veni niciun Templeton să-l administreze.

      Apropo de proces, Fondul Proprietatea a avut nenumărate probleme odată ce a început să deranjeze niscaiva interese, după preluarea de Templeton. De pildă, litigiul cu Sfârâială, cu miza scoaterii lui Templeton de-acolo. Iar Fondul Proprietatea nu a însemnat concentrare, companiile din portofoliul FP erau deja concentrate la OPSPI. Aici e vorba de un fond care să însemne OPSPI plus toate celelalte companii de stat din ţara asta. Numai la guvernul central sunt vreo 1400, FP are vreo 20-30.

  2. Stiti cum decăpușăm societățile comerciale de stat înRomânia? Cu educație, cu o altă atitudine față de muncă și față de banii statului. Într-un cuvânt cu cinste ! Orice altă abordare, ” tehnică” , e praf în ochii românilor ” fraieri” care muncesc, își plătesc taxele cu religiozitate.

    Acestea fiind spuse, eu nu cred că România va reuși vreodată să decăpușeze firmele de stat. De ce? Pentru că românii sunt educați de mici ” să se descurce” , adică să nu fie cinstiți.

  3. Stimata doamna,
    Indiferent de nivelul de coruptie din administratia publica, caracterul strategic al energiei ramane in aceeasi pozitie la nivel national. Fara exceptie, privatizarile din acest domeniu au aratat necesitatea existentei unui for de reglementare (institutie publica) puternic si foarte bine pregatit ( a se vedea forta institutionala si profesionalismul individual in cadrul Ofgem) care sa faca fata presiunii private ( a se vedea istoria infiintarii NERC, unde administratia publica US (!) a facut un pas … inapoi ). Daca pornim de la ipoteza unui nivel ridicat de coruptie in zona administratiei publice, privatizarea nu rezolva problema, reglementarea fiind la un nivel pe care il cunoasteti foarte bine. Mai … prozaic spus, e mai prudent sa tinem oile in grajd (capusate, dar vii) pina gasim un cioban pe masura, decat sa le dam drumul pe pasunea prosperitatii avand un supraveghetor pentru care magarul este o oaie putin mai mare, iar cainele tot o oaie, dar mai inteligenta, poliglota si cam tafnoasa. In paranteza fie spus, asa se explica si de ce “managementul profesionist” a lovit cu precadere in cainii de paza, a avansat “oile” pe care le-a vazut mai mari si ne vinde produsul acestora din urma pe post de camembert ultra-fin. Procedand asa, simplificam foarte mult caile de atac la adresa economiei nationale. De exemplu, ipoteza unui corp de adevarati profesionisti la conducerea unor producatori privati de energie este, pe buna dreptate, foarte atragatoare. Problema este ca balanta trebuie echilibrata, deoarece acesti profesionisti au capacitatea sa demonstreze ca decizia de oprire a productiei de electricitate a fost obiectiv justificata. Adunam inca cateva astfel de decizii simultane si facem suma la nivelul Sistemului energetic national. Care ar fi rezultatul, stimata doamna ? Un exemplu de rezultat il regasim in ceea ce s-a numit “criza din California”, unde FERC (!) a fost mult timp … spectator.
    Se poate construi o institutie publica in timp atat de scurt si cu performante atat de ridicate incat sa faca fata situatiei ? Sa nu uitam ca dvs. aratati ca administratia publica a esuat lamentabil in procesul de asigurare a managementului profesionist. Ori parte de reglementare este cu mult mai complexa. Daca am esuat intr-un lucru mai usor, ce ne face sa credem ca vom avea succes (in timp scurt inca) in ceva cu mult mai complicat ? Sa fie vorba de interesul de a privatiza cu orice pret ?
    Cu stima,
    Miha Ionescu

    • Este foarte corecta observatia privind reglementatorii, oricum nu puteam aborda toate problemele intr-un singur articol. Noi avem un proiect de mai multi ani in care monitorizam ce face ANRE, reglementatorul in domeniul energiei, despre care am mai vorbit. In orice caz, chestiunea reglementarii e separata de proprietatea asupra companiilor de stat. ANRE trebuie sa fie independent si de interesele companiilor de stat, care isi pot abuza in aceeasi masura pozitia de monopol sau dominanta, pot lua masuri anticoncurentiale etc.

      • Stimata doamna,
        Chestiunea reglementarii nu a fost niciodata separata de problemele proprietatii si a exercitarii drepturilor de proprietate din sectorul reglementat, ba dimpotriva, intrucat reglementarea reprezinta (sau ar trebui sa reprezinte) balanta independenta intre sfera publica si sfera privata. Spre exemplu, odata cu privatizarea British Gas Corporation s-a tratat si problema reglementarii, respectiv a reprezentarii intereselor tuturor consumatorilor de gaz, nicidecum separat. Si exemplele ar putea continua in sensul ca reglementarea nu s-a tratat separat fata de privatizare. Daca insa aveti vreun singur exemplu contrar din lumea democratica, as fi tare curios sa-l aflu si eu.
        Cu stima,
        Mihai Ionescu

  4. Adica, vorba nu stiu-cui: nu pune toate ouale intrun cos.
    Vor fi doua posibilitati:
    – sa „cazi” si sa le spargi pe toate;
    – in caz de tentativa de furt, hotul gaseste o recolta bogata de unde sa se infrupte, merge la sigur, „am de unde, mă, am de unde!”

    Da, trebuie si ceea ce zice @ OviduD „Cu educație, cu o altă atitudine față de muncă și față de banii statului. Într-un cuvânt cu cinste !”
    Numai ca trebuie timp (pe linga alte cele) pentru „educatie, atitudine si cinste”, si ce facem pina atunci cu companiile de stat?
    O dilema.

  5. Dragă Otilia,

    Mulțumesc că încerci să ții subiectul sus pe agendă.

    Diferenta dintre noi e mica, de fapt. Acea directie din Finante care ar trebui sa faca ownership policy e prea slaba, prea mica si fara forta politica. Daca ar fi intarita ar deveni tinta sigura pt politicieni, fiind sub un minister. In esenta eu propun sa o scoatem de acolo si sa o dam pe mina celor interesati de buna guvernare a companiilor. Ce zici ca FMI a fost istet si nu a dorit concentrare are acum efecte perverse: fiind companiile raspindite, nimeni nu are ownership real pe reforma. Unde s-a facut cite ceva, se da inapoi – vezi Electrica (ar trebui sa urle presa pe cazul asta). Ok, cu o concentrare a companiilor ar fi ceva risc dar ar fi si sanse mai mari sa punem presiune pe un singur punct. In România avem experienta cu institutii care concentreaza atributii anterior disipate si care dau rezultate – vezi DNA, ANI si pt asta facem lobby pt Agentia de Valorificare a Bunurilor. Reformistii trebuie concentrati intr-un punct ca sa produca efecte sistemice – ca la jujitsu. Dar daca reusim sa impingem subiectul pe agenda deja e mare lucru. Bun feedback. Si, da, Otilia anunta public ceea ce urmeaza sa devina oficial curind: CRPE si Expert Forum vor implementa un proiect mare pe 4 tari din UE pe subiectul companii de stat. Nu ne lăsăm.

    Otilia, pe FB-ul tău mi s-au mai adus cîteva critici constructive, aș vrea să reiau aici pe scurt niște răspunsuri, posibil pt că și alți cititori se vor gîndi la ele.

    Mi-a spus cineva acolo: dar la DNA/ANI nu au fost procurori străini.

    Răspunsul meu:

    Sunt două linii paralele de argumentație: 1) Concentrare versus disipare a atribuțiilor și 2) Co-guvernare cu organisme din afară care să acționeze ca tampon contra politizării.

    DNA/ANI au concentrat atribuții și a funcționat, suntem de acord aici. În ce privește punctul 2, nu au venit procurori străini la DNA, pe de altă parte, de facto, a fost o co-tutelă pe anticorupție România-Uniunea Europeană, prin MCV.

    Fără MCV, DNA și ANI ar fi fost rase de mult. Aș vrea să evităm dezbaterea în termeni etniciști: românia versus străini. Cele 3 instituții (sau numai Comisia, într-o variantă chiar preferabilă) ar avea mandat, dar asta nu înseamnă că românii nu ar putea lucra în Fondul amintit. Ba chiar cei mai mulți promotori ar fi români, evident. Cel mai bun raport de evaluare a OU 109 (cel citat de mine) e scris de un român, Aurelian Dochia, și a fost comandat de Banca Mondială. În toate punctele cheie care încearcă să împingă reforma sunt români. Așa cum cei care o blochează sunt români. Asta nu e luptă români versus străini, ci una români reformiști versus români căpușari, intervenția din afară ar echilibra puțin balanța în favoarea primilor.

    Victor Giosan e îngrijorat că astfel nu vom internaliza nevoia de bună guvernare, lăsând altora problema.

    Cred că e exact invers: prin co-guvernare cu organisme internaționale interesate putem întări aripa reformistă internă. Nici vorbă să externalizăm totul și noi să stăm cu degetul în fund – nu am spus asta. Dar acum lupta e inegală în favoarea băieților răi. Oricîtă șurubăraia se încearcă (inclusiv prin amendamentele la OU 109 propuse acum), problema de fond rămâne că forțele reformiste sunt prea slabe, iar ceilalți prea interesați și organizați. Există mulți români tari prin Finanțe, prin companii, prin partide chiar, dar sunt copleșiți. Nu au resurse și pt fiecare la un moment alternative dezirabilă individual e să plece, își găsesc joburi. Doar prin protecția unei cotutele cu un mandat clar reformist se pot organiza și ocupa sistemul. Așa cum s-a întâmplat la DNA (cotutelă prin MCV) sau la Consiliul Concurenței (cotutelă directă prin comunitarizarea politicilor de concurență) și mai sunt astfel de exemple fericite de implanturi instituționale.
    Pînă la urmă, FMI/BM/CE tot pe ăștia i-ar sprijini, așa se întâmplă mereu, nu vin aici procurori sau vameși finlandezi cum visează Alina Mungiu.

    • Pai Cristi, problema e ca exact acesti oameni corupti sunt si cei care au organiza procesul de constituire a acelui fond care sa administreze companiile de stat. Cum sa ne asteptam sa-l faca si dupa aia sa-l lase din mana, daca astia nu lasa din mana nici chestii mult mai mici si n-au lasat nici cand FMI-ul avea mult mai mult leverage decat azi?

      Problema asta a capacitatii de a gestiona un proces si a „feluritelor feluri” in care te poate tepui guvernul s-a vazut absolut toate conditionalitatile impuse vreodata de FMI. Vrea FMI privatizare sau listare pe bursa? Great, o dam alor nostri. Sau gasim o scuza sa n-o facem, un CSAT, un esec al procedurii, o insolventa, sau o listam si dupa aia ne bagam chiar peste actionarul majoritar. Vrea FMI sa se publice contractele cu baietii destepti si amentinta ca rupe acordul daca nu se rezolva problema? Great, bagam Hidroelectrica in insolventa si stergem urmele furturilor trecute. Vrea FMI liberalizare? Great, o facem, dar in 5 ani si cele mai mari transe de cresteri de preturi le lasam pentru ultimii 3 ani, adica dincolo de sfarsitul acordului cu FMI, vedem noi atunci. Vrea FMI sa se termine cu arieratele Elcen-Radet prin fuziune si privatizare? Great, dar facem fuziunea invers, intr-o varianta contabil imposibila, ceea ce ne mai aduce 3 ani de nemiscare, in conditiile in care pare ca facem ceva.
      Absolut fiecare reforma obtinuta a fost smulsa cu clestele si, daca s-a facut, s-a intors din drum imediat ce s-a putut (vezi eterna poveste a „bonusurilor si stimulentelor” si a pensiilor speciale).

      Deci astia nu vor precupeti niciun efort sa pacaleasca donorii. Se poate constitui fondul, dar dupa aia cu siguranta ca nu va fi lasat din mana, sa moara dujmanii, nu suntem colonie. Pe langa faptul ca nici donorii nu pot (si nici nu vor) sa administreze ei activele unui guvern. In numele cui, cu ce legitimitate? Cum ar reactiona reprezentantii guvernelor in boardul Bancii Mondiale sau FMI? Apropo, o alta chestie care nu se stie: in 2009, FMI decisese ca nu se mai baga in veci pe „reforme structurale”, never, ever, in nicio tara. A fost o mare victorie a echipei de aici ca s-a facut o (prima) exceptie cu Romania…

      N-am mai spus asta: stii cum ar face, daca s-ar pune problema unui board facut / supravegheat de donori? Simplu: nu ne vindem tara! Nu suntem colonie! Nu dam resursele noastre pe mainile finantei mondiale. De ani de zile ma tot izbesc de nationalismul economic de tip Ilie Serbanescu, e incredibil de raspandit, pe nationalismul asta a prins si rezistenta lor la liberalizarea pietei de energie si la interzicerea exporturilor de gaze, cu pretextul „resursele sunt ale poporului” am dat subventii lui Niculae si Buzaianu. La justitie nu e acelasi lucru, ca nu e vorba direct de bani, dar la companiile de stat prinde al naibii de bine, vezi eterna indignare cu Petrom.

      • Otilia, Adrian Năstase a fondat PNA prin Ordonanță de Urgență. DNA s-a făcut prin reorganizare de către MM forțată de o decizie oribilă a Curți Constituționale. ANI a fost legiferată de către Tăriceanu și Chiuariu (au blocat-o cît a fost MM la minister). Remember toate astea?

        Cum de trec oameni corupți sisteme reformiste? E complex: e un amestec de good timming and right pressure, poate și prostie, poate și fenomenul ””o trec, dar o dilueaz la aplicare”. Cert e că toate reformele reusite au fost trecute prin contexte ciudate de această clasă politică. Tu zici că ideea mea e nerealistă pentru că ăștia nu o vor adopta. Și totuși, experiența te contrazice. De ce e un good timing pt companii ACUM? pentru că în urmă cu 8 zile ministrul de Finanțe a spus el, cu gura lui că va da implementarea OU 109 Băncii Mondiale – acele e nivelul de depresie în sistem, acum trebuie să batem fierul, cât sunt cu moralul jos și disperați după soluții.

        Analiza ta e fatalistă, nu se poate că ăștia nu vor, deci să le lăsăm fiecare companie de capul lor, poate avem noroc pe la cîte una. Nu avem suficient noroc ca să conteze macro, iar cînd avem vine vreun ministru nou care dă înapoi, nu e nici sistemul nici sustenabil.

  6. Vreau sa incep cu un citat aproximativ din Erik Jan de VRIJER. Dansul este precedentul sef al delegatiei FMI pentru Romania si a spus ceva in genul: „Nu credem ca proprietatea privata este singura solutie, la nivel general. Sunt exemple de societati de stat bine manageriate, spre exemplu in Franta. In Romania insa ne este clar ca proprietatea de stat nu merge”. Nu este exact citatul dar comunca exact asta.

    Exact asa gandesc si eu. Nu e cazul sa mi se explice care sunt problemele. Eu vad rezultatele. Haideti sa luam un exemplu: CNADR. Suntem la 26 de ani de la revolutie si nu putem iesi din tara pe autostrada. Pe un drum Bucuresti-Viena se petrece inca mai mult de 1/2 din timp in Romania. Trebuie sa intelegem ca e o perioada suficient de lunga pentru ca doi adulti sa se intalneasca, sa faca copii iar acesti copii sa termine facultatea si eventual sa emigreze, spre orizonturi mai bune. Nimeni nu imi poate spune ca functia de utilitate publica este gestionata de stat in interesul cetateanului. Nu cu genul asta de termene (UN SFERT DE SECOL).

    De aceea vreau sa va spun franc si fara ocolisuri: Cu exceptia privatizarii reale, a tuturor entitatilor economice detinute de stat si diluarii pozitilor statului la 0 orice alta optiune este, in opinia mea prelungirea suferintei. Sa nu uitam: a statului Roman.

    Trebuie sa intelegem ca orice incercare de a ni se explica necesitatea perpetuarii proprietii de stat este generata exact de acele cercuri de interese care profita din asta. Si ca absolut intotdeauna se poate defini cadru legal care sa permita privatizarea fara probleme.

    O sa va dau un exemplu: Hidroelectrica. S-a spus aici ca exista functie de utilitate publica, in sensul ca poate fi necesara regularizarea unui anumit bazin pluvial pentru a impiedica inundatiile. Foarte bine. Haideti sa facem o lege a apei, poate inspirata din legea in vigoare in Israel. Conform acestei legi, daca la inceputul sezonului ploios pui o galeata pe streasina casei, la sfarsitul sezonului galeata este a ta dar apa din ea este a statului. Putem stipula asta in lege: Apa din baraje este a statului roman. Se va privatiza Hidroelectrica cu instalatii de productie si atat. Cumparatorul Hidroelectrica va lua asta in considerare. El poate sa se asigure pe piata internationala impotriva riscului ca statul roman sa il lase fara apa si fara productie. Poate ca pretul obtinut pe o astfel de Hidroelectrica va fi mai mic dar VOM SCAPA de ea. Trebuie sa intelegem ca pana si Hidroelectrica produce cel mai des pierderi. Pierderile astea inseamna bani din buzunarul meu. Si al tau, cititorule.

    Gestionarill banului public din Romania ne vor servi intotdeauna motive pentru care nu se poate face o privatizare. De cele mai multe ori aceste motive nu rezista nici macar in fata unui „economist” amator (cum recunosc sincer ca sunt). De si mai multe ori se invoca interesul national. De genul: independenta energetica, industrie autohtona. Ei nu ma intreaba pe mine daca vreau sa fiu independent. Pentru ca eu as intreba intai: cat ma costa?

    Trebuie sa intelegem o data ca rolul statului nu este sa gestioneze „avutia nationala”. Aceasta avutie este bine sa fie in proprietate privata. Rolul sau este, cum enunta un realizator TV o data sa faca „strada, scoala si spital”. Sa adaugam si securitate sociala. Pentru tot restul, singurul rol al statului este acela de a legifera pe de o parte si a pune legile in practica pe de alta parte. Noi nu avem strazi, nici scoli nci spitale, dar avem Romgaz. Haideti sa o vindem si din banii astfel obtinuti sa mai renovam cateva scoli. Sa mai cumparam cateva medicamente.

    Citesc comentariul de mai sus si vad cum cineva ne explica ce rau este la privati, dand ca examplu California si criza lor din electricitate. Nu cred ca exista examplu mai bun in favoarea argumentatiei mele. Da, au avut o criza, da industria privata a manipulat preturile. Dar stiti ceva? Uitati-va aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Comparison_between_U.S._states_and_countries_by_GDP_(nominal) In 2012 produsul lor intern brut, numai statul asta, era de 11.5 ori mai mare decat al Romaniei. Per capita este de 5 ori mai mare. Din cate vad eu la ei „economia duduie”…

    In incheiere, haideti sa facem un sondaj? Care este procentul de romani care are prefera sa se mute in California, unde conceptul de proprietate a statului nu prea exista si care este procentul de californieni care vor sa vina la proprietatea noastra de stat?

  7. Stimate … Radule,
    Din cele spuse de dumneavoastra ar reiesi ca va asteptati ca privatizarea in general si a sectorului energetic in special sa produca in Romania aceleasi efecte benefice ca in statele cu un sector privat majoritar de … o buna bucata de timp, cu o lunga traditie in democratie, cu institutii publice solide si cu un control eficient al puterilor (d)in stat (cred ca lista ar fi mai lunga). Va urez asteptare placuta !
    Cu stima,
    Mihai Ionescu
    PS Stiti cum s-a transat criza din California ? Credeti ca prin “mana nevazuta” a pietei libere ? Prin puterea si exemplul de comportament al productorilor privati ? Imi pare rau ca va deziluzionez: prin forta statului. S-a sistat procesul de “deregularizare” si piata de electricitate a intrat sub mana foarte vizibila a statului. O alta surpriza: deregularizarea nu a produs reducerea pretului, nici in USA si nici in UK. Dumneavoastra va asteptati ca, in conditiile unor institutii publice mai .. firave, sa avem o piata ca in manuale. Invocati argumente ce se regasesc si la economistii amatori. Iata un exemplu din zona economistilor amatori: magazinul de unde va faceti cumparaturile are dreptul sa inchida pentru cateva zile. Corect ? Da, are acest drept. Va deranjeaza un pic, dar va duceti la altul. Ce faceti insa in situatia in care nu mai exista un alt magazin ?

  8. O sa va raspund o singura data, pentru ca imi puneti intrebari directe. Nu vreau sa facem un flame si de aceea nu o sa mai scriu, indiferent de cele ce vor urma. Incep cu sfarsitul:

    Nu imi fac cumparaturile de la un singur magazin. Beneficiez din acest punct de vedere de o piata vibranta, populata de multi competitori. Acesta consider ca este rolul statului: sa creeze premisele existentei unei piete robuste. El poate interveni prin actiuni de demonoolizare atunci cand ea e prea consolidata sau prin stimuli atunci cand este prea putin populata. Asa cum am spus statul trebuie sa legifereze in acest sens si sa se asigure ca legiile sunt respectate. Ce fac cand nu mai exista alt magazin? Cred ca trebuie spart geamul la guvern cu 10 ani inainte.

    Ma intrebati despre puterea si exemplul de comportament al operatorilor privati. Nu, nu cred ca sunt manati de dorinta de a face bine. Orice entitate comerciala doreste sa isi maximizeze profitul. Concurenta dintre aceste entitati „rau-intentionate” este insa benefica consumatorului. De obicei are ca efect cresterea calitatii si scaderea pretului.

    Despre California: Eu vad piata libera functionand exceptional in acest stat si pe aceasta directie. Citesc ca:
    * Tesla deschide o fabrica de baterii (si) pentru uz casnic.
    * Un producator major de aparate de aer conditionat (nu mai tin minte care) introduce aparate cu alimentare direct DC datorita cererii robuste.
    * Practic, toate casele au panouri solare (statul ajuta la pret)

    In incheiere, dumneavoastra enumerati exact cauzele pentru care statul nu este un bun manager. o lunga traditie in democratie (lipsa) institutii publice solide (lipsa) control eficient al puterilor (d)in stat (lipsa). Cum sa cred eu ca jalnicul stat descris de dumneavoastra este un bun gestionar? Ce-ar fi daca statul ar munci sa creeze si pe iata de energie ceea ce a reusit in telefomunicatii? De ce nu s-ar putea repeta succesul?

    • Stimate domnule Radu,
      Nu stiu despre ce succese in telecomunicatii vorbiti, pentru ca nu cunosc zona. Am auzit insa ca am avut printre cele mai mari tarife din Europa la telefonia mobila si cea mai proasta colaborare cu autoritatile atat in problema “112”, cat si pentru situatii de urgenta. Probabil ca despre astfel de succese vorbiti.
      Cu stima,
      Mihai Ionescu

      • Dacă rețelele mobile n-ar fi fost construite de Connex și Dialog, ci de statul român, România ar fi avut tot atâta telefonie cât are și autostrăzi.

        Argumente ca ale dvs. avea taică-meu prin 1990: ”și o să-mi spui mie că dacă statul, care are toate mijloacele de producție și de transport, plus toate datele statistice privind necesitățile de aprovizionare ale populației, nu e în stare să asigure zahărul și uleiul decât pe cartelă, atunci 50 de companii private, în goană după profit și aflate în concurență unelșe cu altele, or să reușească să le asigure?” Oricine poate vedea azi cam cum s-a rezolvat problema cu zahărul și cu uleiul.

        Astea sunt rezultatele educației comuniste, vă dați cu părerea despre piața energiei din UK vorbind despre privatizarea British Gas fără să vă deranjați să menționați că aici există 6 companii mari plus o mulțime de altele mai mici, iar trecerea clientului de la un furnizor la altul e extrem de rapidă și de simplă. Nu vine fiecare cu cablurile și cu contorul lui, dar există o concurență reală pe piață.

        • Stimate domnule Harald,
          Imi este teama ca ati incurcat subiectul. Eu nu am pus in discutie necesitatea privatizarii, ci conditiile asociate ei. Pe scurt, am afirmat ca privatizarea este strins legata de reglementare, cel putin in ceea ce priveste piata de energie. In ce priveste piata zaharului si a uleiului, aveti perfecta dreptate, nu se pune problema existentei unei agentii de reglementare.
          Revenind la problema pietei de energie, lucrurile stau “putin” diferit fata de cum cred ca se intimpla cei a caror experienta se reduce la plata facturii. In primul rand domeniul energiei este reglementat in UK, iar institutia responsabila cu aceasta este OFGEM. Rezulta ca piata nu este una libera, ci una reglementata. Pentru a ajunge la piata libera este necesar un proces de de-reglementare (“liberalizare”). Acest proces nu este simplu, dovada esecul rasunator din California. Cu alte cuvinte, nu exista “concurenta reala pe piata” cat timp piata nu este libera, decat printr-o perceptie pur subiectiva. Pina aici e suficient de clar ?
          In ceea ce priveste demonizarea conducerii statului si generalizarea concluziei potrivit careia administratia publica este intotdeauna un cosmar, aceasta este un lucru care depaseste un cadru rational de discutie. Daca in Romania este intr-un fel, asta nu inseamna ca asa este peste tot. In UK, procesul de privatizare nu a condus la rezultatele scontate. Pretul nu s-a micsorat ca efect al “concurentei” ( a se vedea si cresterea pretului in US, mai ales in partea estica), ba inca s-au manifestat de timpuriu procese de manipulare a pietei. A devenit foarte clar ca trebuie sa intareasca partea de reglementare (asta sa fie oare o politica de liberalizare a pietei ? ce credeti ?), ceea ce au si facut. Acuma, daca tot spuneti ca sunteti cunoscator al acestui proces, ne spuneti si noua cine a fost ideologul privatizarii energiei in UK (a nu se confunda: am spus ideologul, nu politicianul) ?
          Cu stima,
          Mihai Ionescu

          PS Vreme de peste 170 de ani, pornind de la Gas Light and Coke Company, compania pe care o numim generic British Gas a fost condusa de stat. Daca ne-am fi uitat la ea cam prin anii ’70 am spune ca ea era bine condusa. Totusi, cand incercati sa deslusiti itele actiunii de privatizare, nu uitati si de contextul din UK, anume revolta minerilor, rolul sindicatelor, presiunile “pe buget”, era energiei nucleare vs preturile asociate si mai ales politica ” Doamnei de fier”. Dar nu in domeniul zaharului si al uleiului, caci lucrurile stau diferit acolo.

          • Nu știu cine a fost ideologul respectiv și nici nu mă interesează. Cele 3 opțiuni sunt în esență următoarele: a avea un monopol de stat, a avea o concurență redusă care necesită reglementare și a avea o concurență extinsă (cum se întâmplă actualmente în telefonia mobilă, de exemplu).

            Dvs.faceți apologia monopolului de stat, însă acesta subminează finanțele statului, pentru că are inevitabil implicații politice și electorale, chiar în absența oricărei corupții. Insistați degeaba pe tema prețului, sigur că energia poate fi oricât de ieftină pentru populație atunci când o distribuie guvernul. Iar vremurile lui Văcăroiu nu sunt chiar uitate, exact asta aveați atunci în RO, prețuri reduse și monopol de stat.

            De asta e nevoie de privatizare, pentru a elimina subvenționarea directă sau indirectă pe considerente politice și electorale. Deci creșterea de prețuri în urma privatizării este practic inevitabilă. Însă înlocuirea unui monopol de stat cu unul privat (sau cu un cartel care doar mimează concurența) este o soluție mult mai proastă pentru consumator. Așa se ajunge la nevoia de a reglementa piața, însă această reglementare ar trebui să fie doar tranzitorie, până la apariția unei concurențe reale și extinse.

            În rezumat, lucrurile trebuie să aibă o direcție în care să meargă, în timp ce dvs.pretindeți că la alții au mers prost fiindcă au crescut prețurile, deci în România lucrurile mai bine rămân cum sunt.

            • Stimate domnule
              Stiti, pe aici se discuta despre faptul ca pretul energiei a crescut datorita „capusarii” generate de coruptia administratiei publice, fiind necesara privatizarea in scopul stabilirii pretului corect (mai mic, caci cam asta asteptam de la aceasta piata, nu-i asa ?). Dumneavoastra vorbiti despre subventionarea energiei electrice prin acte ale administratiei de stat (chiar credeti ca mai sunt posibile de cand suntem in UE ?), adica despre un pret actual artificial redus care ar ajunge la pretul corect, mai crescut adica, prin privatizare. Imi e teama ca ati gresit forumul. Sau nu ati citit ce se scrie pe aici. Oricum nu mai conteaza, pentru ca s-au cam depasit limitele unui dialog normal.
              Cu stima,
              Mihai Ionescu

      • @ Mihai Ionescu – dacă îmi spuneți cine tot insistă în mai multe postări pe creșterea prețului energiei în UK după privatizarea British Gas, o să găsiți în mod sigur și legătura despre care spuneți că nu există :)

  9. @ Radu
    a propus ceva (ceva trebuie facut, sper ca sinteti de acord), bun-rau, dar dvoastra?
    Nu ma faceti sa cred ca interventia e un semn de „Gica contra”!
    Cum e sigur ca nu exista o metoda universal valabila inscrisa intr-un manual, articolele dlui Ghinea si raspunsul dnei Nutu vor gasirea unei solutii. Fiecare cu argumentele lui.
    Eu nu am. Si nu sint pentru contra.

      • Stimate domnule Victor,
        Un argument trebuie sa aiba cateva calitati. Unul dintre ele este sa nu aiba contradictii interne.

        In ceea ce priveste “Solutia”, ea a existat, numai ca alegerea/respingerea ei s-a facut dupa regula majoritatii (electorale). Nu stiu de ce multa lumea crede ca intotdeauna trebuie sa existe o solutie rationala pentru orice problema. Daca ai ales un drum gresit, nu exista solutia teleportarii inapoi (spatiu+timp) in intersectie, ci trebuie sa parcurgi un drum de revenire spre calea corecta. Datorita multelor greseli petrecute in sfera publica, Romania nu mai este in situatia gasirii unei solutii, ci a parcurgerii unui drum de revenire (cu toate greutatile inerente, cu tot costul aferent; ca exemplu: drumul urmat de Polonia). Acum este suficient de clar ?
        Cu stima,
        Mihai Ionescu

        • Nu e nevoie de nicio întoarcere în spațiu-timp și nici de parcurgerea vreunui drum înapoi. Lucrurile trebuie abordate din punctul în care se află azi, atât în viața de zi cu zi a fiecărei persoane, cât și în situația întregii țări.

          În telecomunicații, rețelele de cartier au răspândit Internetul în România, în lipsa unor reglementări și a legislației. În Anglia nu există rețele de cartier pentru că n-a fost nevoie, piața telecomunicațiilor era liberalizată și oferte au fost destule. Însă asta face ca și azi Anglia să fie mai înapoiată decât România în materie de viteză de acces la Internet, pentru că în România concurența a creat așteptări și pretenții mai mari. În timp ce englezii se mulțumesc cu servicii de Internet mai scumpe și mai proaste.

          În transporturile auto de pasageri, situația a fost amestecată: firmele private românești au pornit tare, tot în lipsa reglementărilor și a legislației, însă statul a intervenit foarte repede și a introdus taxe de înmatriculare și acordarea traseelor de către ARR. Dar serviciile există și sunt net mai bune decât cele pe care le asigura statul, chiar dacă s-au cumpărat mai greu autocare și s-au folosit dube de marfă recarosate în microbuze.

          Anglia a liberalizat complet piața transporturilor și serviciile sunt excelente, chiar dacă uneori consiliile locale mai subvenționează câte o cursă la ore târzii. Cursă pe care operatorul respectivului traseu n-ar efectua-o pe cont propriu, din lipsă de suficienți pasageri. Însă pentru deschiderea unui nou traseu de autobuz nu trebuie niciun fel de aprobări. Trebuie notificată autoritatea cu 56 de zile înainte și asta e tot.

          În materie de energie, soluția pentru România e simplă: dereglementare și privatizare. Nu contează ce nu s-a făcut în 1997 sau în 2005, pornim de azi, din 2015. Nu vreți privatizare? Nu e nicio problemă, dar lăsați oiperatorii privați să se dezvolte singuri și marii operatori se vor reforma de la sine în condiții de concurență, exact cum a făcut și Romtelecomul în telefonie. Dar trebuie simplificată legal trecerea de la un furnizor la altul și concurența va apărea de la sine. Nu e rolul statului să protejeze monopolurile, iar dvs.tocmai asta pretindeți. Rolul unui stat modern este să încurajeze libera concurență, nu să o obstrucționeze.

          • Stimate domnule Harald,
            Solutia asta asa de “simpla” asa cum o vedeti dvs. (dereglementarea) de ce nu s-o fi aplicat si in UK ? Sau in alte state ? Si ar merge de minune in Romania ? Sa fie vorba despre o piata cu totul specifica ? Diferita de zahar si ulei ? Cam stim ce sa intimpla daca o fabrica de ulei din Romania nu mai produce. Dar aveti cea mai vaga idee ce s-ar intimpla daca un producator care detine x% din productia de energie electrica nu ar mai produce, ba inca la un moment anume ? Repet: nu vorbesc despre a face sa nu privatizare, ci despre modul in care am privatiza si cum am gestiona piata astfel privatizata. Iarasi intreb: e suficient de clar ?
            Cu stima,
            Mihai Ionescu

            • Într-o economie controlată de stat și de serviciile secrete, sigur că un producător poate ajunge pe mâini nepotrivite și este închis ”strategic” chiar de proprii deținători. Exact cum au procedat rușii cu diverse capacități industriale din RO. Din punctul ăsta de vedere aveți dreptate, a privatiza diverse capacități de producție energetică prin metode gen Adrian Năstase ar fi complet iresponsabil.

              Însă piața energiei nu este piața producției de armament și nu are de ce să fie controlată de stat și de serviciile secrete. Ca să folosim o expresie consacrată, ceea ce lipsește este voința politică. Sunt oameni educați în spirit etatist, care în general nu înțeleg economie de piață, dar chiar și atunci când înțeleg, o înțeleg în viziune marxistă.

              Pe o piață normală, credeți că un operator de telefonie și-ar înceta brusc furnizarea de servicii de telecomunicații? Pentru ce, pentru a face clienții cadou unui alt operator? Un lanț de supermarketuri și-ar înceta brusc activitatea? Atunci de ce credeți că pe o piață a energiei normală, operatorii și-ar înceta brusc activitatea? Rolul statului exact ăsta ar fi, să permită dezvoltarea pentru o piață a energiei normală, iar restul ar merge de la sine.

              În lipsa unei piețe normale a energiei, băieții deștepți și bine conectați la lumea politică și la serviciile secrete fac ceea ce știu ei mai bine. Iar consumatorul plătește, însă nu direct, ci prin taxe și impozite ruinătoare. Despre care cineva ca dvs.e întotdeauna gata să demonstreze că ar fi mai mici ca în vest, că doar de asta s-a umplut România de englezi, nemți și olandezi disperați după un loc de muncă.

          • Stimate domnule Harald,
            Imi e “teama” ca sunteti de buna credinta in ceea ce scrieti, de aceea mai spun ceva, desi am impresia ca o sa cad in ridicol.

            Din pacate “exit”-ul este o solutie utilizata atat efectiv, cat si in negocierile cu statul. Din pacate exista un interes de nelivrare, mai mult sau mai putin utilizat. Nu este neuzual sa ameninti cu inchiderea productiei de bunuri sau a livrarii de servicii pentru a obtine ceva anume, mai ales cand acest fapt poate avea repercursiunii sociale semnificative la nivel national.

            Criza din California nu am referit-o chiar de florile marului. Acei privati chiar si-au redus semnificativ productia de energie electrica si au castigat enorm din asta. Acelasi mecanism l-ar putea folosi si altii, in diverse scopuri. Am vazut ca inchiderea unor capacitati de productie a energiei electrice la momentul “oportun” a costat putin, dar a folosit enorm intereselor privatilor. Daca criza s-ar fi accentuat se putea ajunge la colapsul sistemului (black-out), ceea ce ar fi fost un dezastru pentru economie. Nu insa si pentru o suma mult mai mare de persoane interesate ori in sporirea vanzarilor in acea tara, ori in reducerea puterii acelei tari (cum ar fi comertul exterior). De aceea piata de energie trebuie sa fie in atentia statului (inclusiv a “serviciilor”). Acum vedeti de ca nu putem rationa la fel ca in cazul pietei de zahar ? Acum vedeti de ce sustinerea neconditionata a privatizarii din zona energiei este un dans pe muchie de cutit, oriunde in lume ?
            Cu stima,
            Mihai Ionescu

  10. COMPANII DE STAT. Cred ca articolul este tardiv in a prezenta dezastrul prin care au trecut si trec companiile de stat. Unele au fost distruse cu buna intentie, la altele managementul a fost deficitar, s-a mentinut o toleranta inadmisibila fata de cei care angajati fiind au deturnat in folosul propriu, prin firme capusa, lucrari si contracte valoroase si altele. Puteau fi atrase investitii valoroase, cu tehnica de ultima generatie, de ex. in electronica ,electrotehnica, dar s-a preferat distrugerea la propriu pentru terenurile detinute,iar de privatizari esuate nici nu mai pomenim.

  11. @Scridon Radu-Lucian (29/10/2015 la 17:13)

    Eu nu cred ca articolul este tardiv sau „just on time”, pentru ca sa presupunem ca acest articol era publicat acum 10-15 ani, si nimeni nu-l luau in considerare situatia era similara cu pe care o descrieti nin continurea postarii dvs.

    Deci, nu conteaza ce idei se exprima si de catre cine, ci actiunile care se iau (de decidentii legali, ne place sau nu) si mai ales, rezulatele care se obtin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Otilia Nutu
Otilia Nutuhttp://expertforum.ro
Ana Otilia Nuţu este analista de politici publice în energie la Expert Forum și este Co-chair al Eastern Partnership Civil Society Forum

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro