vineri, martie 15, 2024

Cum funcționează Europa

Politicieni aleși, politicieni desemnați și conspirația ocultă europeană

Instituțiile Uniunii Europene sunt ciudate, greu de înțeles, plutesc deasupra lumii politice. Dar tocmai de aceea ele duc Europa – și în general lumea – înainte. Ca să înțelegem de ce se întâmplă asta, trebuie să pornim de la diferența dintre politicienii aleși, cu legitimitate populară, și cei desemnați, prin mecanisme politice sau administrative.

În teoria și percepția politică clasică, politicienii buni sunt cei aleși. Ei reprezintă poporul, sunt omologați de vot și controlați prin vot, nu au cum aluneca prea tare de la interesele aceluiași popor fiindcă nu vor mai fi votați data viitoare. Așa și este, la prima vedere: dacă, de pildă, în Germania apar informații despre faptul că AstraZeneca produce un număr oarecare de tromboze, Executivul Angelei Merkel (la vremea respectivă) oprește imediat vaccinările, pentru a nu face rău propriului electorat. Dacă nu face asta, electoratul se revoltă și partidul pierde la vot, cu atât mai mult cu cât povestea s-a întâmplat anul trecut, cu câteva luni înainte de alegeri.

E adevărat, politicienii aleși nu funcționează totdeauna în funcție de alegător. Promit și nu se țin de cuvânt, au intenții ascunse sau mint pur și simplu. Votul e, totuși, un mecanism corectiv.

Democrațiile sunt însă pline și de politicieni desemnați, în sensul în care aceștia nu sunt aleși în mod direct. Președinții de republici parlamentare, premierii și guvernele (deși premierii sunt de regulă personaje cu reprezentativitate sau legitimitate puternică), directorii din ministere și secretarii de stat sunt numiți prin diferite mecanisme politice, care includ negocierile și votul celor votați direct. Acest mod de funcționare al democrației e îndelung verificat și nu produce anxietăți referitoare la totalitarism, deși e imperfect, la fel ca însăși democrația.

Bruxelles-ul politicienilor desemnați

Ca dovadă, faptul că a fost replicat și adaptat în instituțiile supranaționale, de la ONU, la Uniunea Europeană. Care conțin aproape numai politicieni desemnați.

Excepție face Parlamentul European, care e ales direct, dar printr-un alt gen de vot. E vorba de un fel de metaforă politică. Votul pentru europarlamentari e altfel, mult mai puțin personal, decât cel pentru politicienii naționali: un mesaj de susținere a partidelor, din punctul de vedere al alegătorilor, și un test politic, din cel al partidelor.

Însă toată descrierea de mai sus are următoarea semnificație: în linii mari, Uniunea Europeană, o construcție care ne influențează viața tot mai mult, e formată de politicieni desemnați de alți politicieni desemnați de alți politicieni. Sau ceva de genul. Și mai puțin din politicieni aleși direct, cu legitimitate puternică.

Figurile politice europene nu au același profil înalt și aceeași aură de lideri ca politicienii interni. Ca dovadă, cei trei comisari europeni ai României: Dacian Cioloș, Corina Crețu și Adina Vălean. Așa e și Mircea Geoană, care are la NATO o traiectorie mai spectaculoasă decât cea din România. Doar Cioloș e foarte prezent în momentul de față în mintea electoratului, și asta numai datorită implicării în PLUS și USR. În rest, mulți alegători nu știu exact cine sunt și cu ce se ocupă la Bruxelles europarlamentari ca Marian Jean Marinescu, Nicu Ștefănuță, Dan Motreanu, Iuliu Winkler, Dragoș Tudorache sau Dragoș Pâslaru. Deși am enumerat toate aceste nume fiindcă, cu toții, se ocupă cu ceva.

Oculta europeană, negru pe alb

Am făcut exercițiul de mai sus pentru a clarifica modul cum Bruxelles-ul începe să plutească deasupra lumii, pare ceva desprins de realitate, fără scop, o casă populată cu fantome politice sau un cimitir de elefanți. E clar însă că nu e așa, dacă ne gândim fie și numai la teza conspiraționiștilor antieuropeni de toate nuanțele, că Bruxelles-ul e o ocultă aservită nu știu cui. Nu cred că e cazul să demontez această teză pentru publicul acestui articol, cine crede așa ceva nu a ajuns până aici. Rețin doar că teza există și se răspândește, ceea ce sugerează că politicienii „de Bruxelles” sunt orice altceva decât niște fantome fără influență. Dar atunci ce sunt?

Răspunsul îl dă mai bine decât aș putea eu s-o fac fostul președinte al Comisiei Europene și ironistul-șef al Europei, Jean-Claude Juncker:

„Decidem asupra unui lucru sau a altuia, bifăm acțiunea, apoi așteptăm. Dacă nu iese scandal, fiindcă cei mai mulți nu înțeleg ce am decis, mergem mai departe, pas cu pas, până când nu mai există cale de întoarcere.”

Deși sună ironic, afirmația lui Juncker e total transparentă. Uniunea Europeană are de-a face cu un electorat care nu își cunoaște interesul – și înțelegem exact de ce, dacă ne gândim fie și numai la ce și de ce se votează în România. Și atunci, cum poți mișca lucrurile în direcția bună, rămânând în interiorul jocului democratic? Făcându-ți treaba și sperând că ideile tale cu bătaie lungă să rămână în picioare, după multele filtre prin care trec din punct de vedere politic, unele mai aproape de gratificația instantanee a electoratului, ca Parlamentul European sau Consiliul Uniunii Europene.

Un exemplu care arată cum funcționează lucrurile

Dacă e enunțat în clar, acest mod de a face politică nu are cum fi ocult. Dar, totuși, nu e el la discreția unui grup restrâns de indivizi, cu interese ascunse? Să luăm un exemplu ca să ne lămurim. Primul ar fi chiar scandalul AstraZeneca, din martie-aprilie 2021. Mai multe țări europene, începând cu Germania, Franța și Italia, au oprit atunci vaccinările din cauza suspiciunilor referitoare la numărul de tromboze. Au urmat câteva zile de așteptare încordată, până ce Agenția Europeană pentru Medicamente a venit cu un verdict liniștitor, care se rezumă la faptul că există un număr foarte mic de tromboze atestate, iar vaccinul e sigur, printre cele mai bune variante posibile, la vremea respectivă. Ulterior, Uniunea Europeană a renunțat la el, dar din cu totul alt motiv, al întârzierilor în livrare. De atunci, informații despre efectele secundare ale altor vaccinuri, ca Pfizer, nu au încetat să apară, așa cum era și normal.

Sensul exemplului

Dacă ne uităm la toată această poveste din unghiul binelui comun, Uniunea Europeană a funcționat, atâta cât a putut s-o facă, ca un principiu regulator, în slujba binelui public – și nici măcar prin politicieni și instituții, ci printr-una din multele agenții specializate. Cei care au luat o decizie hiperreactivă, contrară binelui public, au fost politicienii „interni” sau „naționali” din administrația Merkel. Blocajul de nu puține zile a costat efectiv vieți omenești, ca să nu mai vorbim de efectele negative mai mari, pe termen lung, în materie de scepticism în vaccin. Știm bine cât s-a plimbat pe Facebook povestea cu AstraZeneca și trombozele în România, de pildă, și cum a contribuit la isteria conspiraționistă anti-vaccin, care a omorât mult mai mulți oameni decât diminuarea vaccinării din Germania. Curios, binele comun european a fost pe mâna unor funcționari dintr-o agenție, pe care în acest articol îi asimilez oarecum politicienilor desemnați, oricare-ar fi diferențele de încadrare la Bruxelles.

Bineînțeles că e doar un exemplu de rezultat pozitiv al unui proces care poate duce și la erori. Funcționarii și politicienii globali nu sunt nici genii, nici îngeri și pot face uneori ravagii, în lipsa unui control direct. Acest articol e doar despre paradoxul că uneori ei tind să ia decizii mai bune, pe termen lung, decât politicienii direct controlați.

Dar de ce s-ar comporta politicienii „interni”, aleși, așa? Oricât de răi ar fi, aceștia nu vor de regulă să-și ucidă propriul popor, fie și numai fiindcă nu ar mai avea cine să-i voteze. E clar că politica internă a statelor reacționează mult mai prompt la starea de spirit colectivă, iar COVID-ul e o afacere de spaime și anxietăți. Oprirea vaccinărilor a fost un exces de precauție pentru propriul electorat, iar acest exces a avut efecte negative. A fost vorba de un tip extrem de „accountability”, dacă e să folosim un cuvânt foarte în vogă în politica actuală, ceva între „a da seamă” sau „responsabilitate exercitată”.

Accountability și populism

Problema e că acest gen de „superaccountability” începe uneori să semene foarte tare, paradoxal, a populism, chiar dacă e unul reactiv și nu neapărat mincinos. Exact politicienii aleși, naționali, sunt cei care trebuie să țină seama de starea de spirit a electoratului mai tare. Problema e că electoratul crede uneori lucruri ca acela că Bill Gates ar implanta chipuri prin vaccin. Ca politician ales, reprezentativ, nu ai cum să nu ții seamă de ele într-un mod sau altul.

Dacă exemplul AstraZeneca nu e suficient, să ne gândim la gesturile de politică externă ale Uniunii Europene. În cazuri ca al disidentului rus Alexei Navalnîi sau bloggerului antisistem din Belarus Roman Protasevici, Bruxelles-ul a presat de fiecare dată pentru sancțiuni cât mai energice și poziții politice cât mai tranșante. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borell, a cerut de fiecare dată măsuri energice. A fost ironizat pentru aceste declarații, ca și pentru altele, iar UE nu are în momentul de față o politică externă prestigioasă. Declarațiile politice au fost corecte, deși ineficiente. Iar asta ne duce chiar într-un loc din sistemul politic european în care politicienii aleși se ciocnesc cu cei desemnați: Consiliul Uniunii Europene.

Exact acesta este locul în care inițiativele de sancțiuni la adresa Rusiei s-au poticnit de fiecare dată, iar Josep Borell a devenit „ironizabil”. La fel ca în nenumărate alte inițiative, mai greu de explicat. Compus, în linii mari, din șefi de state, nu totdeauna aleși direct, Consiliul are un grad înalt de reprezentativitate, legimitate sau accountability, chiar dacă include nu doar președinți, ci și premieri. E și normal să fie așa, fiindcă el reprezintă, în esență, interesele naționale. Dar acestea sunt adesea meschine, raportat la un bine mai larg, transnațional: în cazul atitudinii față de Rusia, ezitările Germaniei sunt bine cunoscute, la fel ca dependența ei de gazul rusesc.

Legitimitatea duce lucrurile în direcția bună. Dar se poate întemeia pe spaime

Prin contrast, în problema Rusiei, atitudinea României e mai tranșantă, lucru de apreciat, atât din punct de vedere moral, cât și al obiectivelor politice cu bătaie lungă. Dar nu putem nega faptul că ea se întemeiază pe o anumită spaimă colectivă a electoratului local și pe un trecut traumatizant. Deci tot pe un gen de „accountability”, care de data asta funcționează.

Probabil, cea mai răspândită idee conspiraționistă referitoare la Uniunea Europeană din România, e că UE face jocurile unei minorități (relative), fie că e vorba de mai multe state occidentale, fie că e vorba de Germania. E adevărat, Germania e extrem de influentă în Uniunea Europeană, uneori își impune punctele de vedere în detrimentul binelui comun european și așa mai departe. Dar, atunci când asta se întâmplă, se întâmplă mai degrabă în Consiliul Uniunii Europene, prin cancelar și alianțele lui politice. Mai puțin în Comisia Europeană, de exemplu, ca dovadă simplul fapt că de multe ori Consiliul stopează inițiative ale Comisiei, ca de pildă sancțiunile la adresa Rusiei.

În Eurobubble-ul bruxelez, faptul că inițiativele europene se poticnesc adesea în Consiliu, din cauza intereselor naționale, e aproape un truism. Premierii și președinții din Consiliu sunt numiți întotdeauna, cu deferență, „lideri europeni”, dar de fapt e un abuz de limbaj, fiindcă ei reprezintă interesele locale, uneori divergente, ale statelor-membre, adică opusul Uniunii.

Asta înseamnă că, în mod bizar, aparent visătoarele și cripticele instituții europene sunt nu numai redutabile, ci, în plus, reprezintă uneori mai bine raționalitatea și interesul comun, pe termen lung. Politicienii cu legitimitate locală tind uneori să se ocupe cu gratificația instantanee a electoratului.

Demersul către raționalitate se întâmplă și prin monumentala birocrație europeană, compusă mai ales din agenții și directorate. Ultimele sunt structurile tehnice de sub fiecare Comisar, care sunt instituțional desprinse de palierul politic la Comisie, spre deosebire de cazul ministerelor naționale. Zecile de mii de funcționari acced la acest statut prin concurs, mai curând decât desemnare, și fac politică cel mult în sensul de „policy”, nu de „politics”, adică de administrare tehnică a unei probleme. Și totuși, acest gen de policy răstoarnă lumea.

Problema e cum și dacă poate fi controlată această forță birocratică. Un exemplu în care lucrurile ar putea-o lua razna este Green Deal, Pactul Verde, o idee la origine politică și foarte generoasă, dar a cărei aplicare birocratică e foarte dificilă.

Desigur că nu putem accepta sub nicio formă faptul că legitimitatea politică e integral, sau măcar într-o proporție mare, rea, fiindcă asta ar exclude orice fel de intenție de democrație. Foarte adesea, votul și legitimitatea sunt garanția că lucrurile merg într-o direcție apropiată de binele comun – sau măcar nu împotriva lui. Dar acest articol urmărește să explice altceva: că în complicatele mecanisme politice europene, politicienii desemnați (și nu votați) și aparatul tehnic sunt orice altceva decât tăietori de frunză la câini. Sau, dimpotrivă, agenți ai ocultei.

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

  1. Uniunea Europeană funcționează exact ca orice țară din componența sa. În orice țară se aleg parlamentari după un algoritm electoral stabilit prin legislație. Exact la fel se aleg – iar nu se desemnează – parlamentarii europeni.
    În orice țară a Uniunii executivul este desemnat în urma negocierilor între partidele parlamentare și investit de parlamentul țării respective. Exact la fel se procedează și în Uniunea Europeană.
    Orice țară a Uniunii are un șef de stat, care poate fi ales direct de electorat, indirect de către Parlament sau moștenitor al tronului, conform constituției fiecărui stat. Consiliul European are aceeași funcție la nivel unional și este format din șefii de state sau guverne ale tarilor membre. Mai fair decât atât nu se poate.
    Fiecare stat membru are câte un comisar european și câte un reprezentant în Consiliul European, deci greutatea de deciziei este egal distribuită, indiferent de numărul de locuitori al fiecărui stat. Doar în Parlament statele cu populație mai numeroasă au mai mulți reprezentanți, dar chiar și în acest caz numărul acestora scade la milionul de locuitori. În plus majoritățile parlamentare sunt formate din familii de partide transeuropene, iar nu naționale.
    Uniunea funcționează ca un organism care oferă doar linii de conduită la nivel internațional, fiecare stat având libertatea de a le adapta la specificul intern.

    • As adaugă ca in nici o tara nu exista atâta verificare si critica a funcționarilor proprii precum cele aplicate celor ai EU. Majoritatea țarilor tolerează acasă guvernanți sau funcționari publici ineficienți sau corupți, dar când e vorba de cei europeni se vor standarde care nu se aplica niciodată acasă. Asta fie la Buc, Budapesta, Varșovia, Paris, Berlin sau Londra.

    • „Uniunea funcționează ca un organism care oferă doar linii de conduită la nivel internațional, fiecare stat având libertatea de a le adapta la specificul intern.”
      Gresit , daca ar fi asa Polonia, Ungaria nu s-ar opune cu atata vehementa, legislatia UE devine sufocanta si nu mai lasa mult loc specificului intern.

      • Ce e sufocant în a lăsa la libertatea femeilor sau a cuplului dacă vor să dea sau naștere?
        Ce e sufocant în a permite și minoritarilor sexuali să trăiască fără a se ascunde, fără a fi prezumtiv considerați infractori?
        Am tot mai des senzația că cei care fac tapaj declarativ în favoarea libertății, preferă de fapt traiul după șabloanele comuniste: condamnarea avorturilor și a homosexualității.

    • @Hantzy
      „Exact la fel se aleg – iar nu se desemnează – parlamentarii europeni.”

      sa presupunem ca pentru urmatoarele europarlamentare m-as simti bine reprezentat de urmatoarele partide ipotetice: PRO din Ro, PPL din PL si PH din H; cum PRO e un partid inca necunoscut, alternativa la alternantele celor deja puternici si bogati de care nu mai putem scapa, sansele ca PRO sa intre in parlamentul Ro sunt infime, iar europarlamentarii PRO ar deveni la fel de irelevanti ca niste independenti la scara europeana;
      ramane deci necesitatea sa pot opta si pentru PPL sau PH; iar PRO sa poata candida si el in PL si H;
      se poate ? sau de fapt nu chiar exact la fel se aleg parlamentarii europeni ?

      • Presupuneți că la proximele alegeri legislative din România în circumscripția electorală căreia îi aparțineți nu candidează decât X și Y, dar dumneavoastră vreți să votați Z. Ar fi aceeași situație. Ați recurge la turism electoral?

        Aplicați atunci în H și PL pentru obținerea cetățeniei și, în cazul unor succese, veți putea vota pentru o mai bună reprezentare în Parlamentul European, conform așteptărilor. Căci ăsta e marele hop, nu PE stabilește algoritmul electoral în fiecare stat membru.
        Altfel spus, dacă nu vă convine cum se comportă statul ungar sau cel polon cu dreptul dumneavoastră de votant român, vinovată nu este Uniunea Europeană.

        • @Hantzy
          nu are rost sa te eschivezi…
          eu vreau sa votez pe acel Z care ar candida in circumscriptia mea daca ar avea dreptul sa o faca; de fapt, nici nu e foarte relevanta persoana lui Z, ci programul politic pe care il sustine; un partid din H, o tara mica, nu-si poate inca promova programul politic la nivelul intregii uniuni din pricina limitarii inpuse de proportionalitatea cu populatia statului din care provine, chiar daca acel program s-ar putea sa fie dorit de majoritatea eurocetatenilor; astfel ca cetatenii UE raman captivii unor monopoluri partinice transfrontaliere din vest, pe care le stiti si dvs. preabine si care au tentacule chiar si in Ro; si de aici situatii absurde: sa votez cu usr+ contra psdpnl pentru parlamentul Ro si in acelasi timp sa fiu nevoit sa votez cu psdpnl contra usr pentru UE, ca nu-mi convine deloc cum ma reprezinta usr+ in UE, prin sustinerea politicilor unui anume monopol vestic, contra intereselor cetatenilor din Ro;
          faptul ca in Ro nu exista suficienta oferta politica care sa reprezinte corect cetateanul nu scuza lipsa de reprezentativitate in UE; macar in Ro ne putem alege direct presedintele, in timp ce UE tinde sa devina o structura mai degraba masonica decat democratica.

          • Nu mă eschivez deloc, dar nu înțeleg ce reproșezi uniunii. Dacă oferta electorală este prea subțire pe strada dumitale, post exista mai multe motive, de la greutățile in înregistrarea partidelor in afara granițelor și până la alegătorii prea dispuși să caute chițibușuri și de al căror vot le e lehamite și candidaților. Dar niciunul din toate aceste motive nu stă la îndemâna UE, ci a autorităților locale și naționale sau a calității alegătorilor, cum scriam mai sus.
            Iar dacă de fapt dorești să votezi un program iar nu pe Z sau Z1, vezi din ce familie europeană face parte preferatul și Votează în consecință! Am scris despre asta chiar in prima mea intervenție.

          • @Hantzy
            nu am eu calitatea de a face reprosuri, nici uniunii, nici dumitale pe persoana fizica, ci ma limitez la niste constatari;
            acum constat ca de fapt ca pe persona fizica nu e vorba de vreo neintelegere:
            tocmai ce mi-ati confirmat ca democratia in cadrul uniunii se limiteaza doar la optiunea pentru ceea ce dvs. numiti „familii” iar eu le-am numit „monopoluri”; indiferent cum le-am numi, avem de-a face cu un soi de democratie centralista, in care cei mai nou veniti trebuie sa se alinieze „familiilor”;
            daca e sa dau timpul inapoi, o astfel de democratie exista si in comunism: chiar si pe vremea lui Ceausescu, se organizau alegeri;
            ba chiar, la fel ca acum in UE, unanimitatea era la mare pret :)
            si intr-adevar, oferta electorală era prea subțire pe strada noastra…

  2. Uniunea Europeana functioneaza , de fapt, ca Uniunea Sovietica si Iugoslavia, cu exc absentei represiunii fizice a opozitiei. Exista insa represiune ideologica. Cei care nu vad logica desfiintarii statelor Occientale, logica inlocuirii statelor Occidentale cu o Uniune de state cu istorii, culturi si limbi diferite, conduse de la centru, logica unirii UK cu Romania, de pilda, sau logica desfiintari granitelor statelor occidentale, logica inlocuirii populatiei Occidentale cu populatia Europei de Est, a Balcanilor, a Africii si a Asiei, celor carora argumentele “ populatia este batrana, trebuie forta de munca si “ trebuie sa ne unim ca sa fim puternici” li se par neadevaruri clare pt ca poti sa aduci cu viza de munca toata forta de munca de care ai nevoie, nu trebuie sa te unesti cu tara din care aduci forta de munca iar argumentul unirii este mincinos, ridicol si chiar ilar pt orice cunoaste soarta proprietatii colective pe de o parte si Japonia, Korea, Germania, Israelul si toate tarilor Occidentale inaintea UE, toti cei care pana ieri erau liberali sau conservatori, toti cei care sustin democratia liberala occidentala, bazata pe vot popular, legitimitatea opozitiei , pluralitatea de idei, si mai ales ACCOUNTABILITY in fata votantului, sunt etichetati de catre UE, drept extremisti, rasisti, islamofobi.
    Este adevarat ca Romania a avut numai de castigat prin aderarea la UE, asa cum muncitorii au avut numai de castigat la inceput de la revolutia comunista, dar ideea o sa fie dezastruoasa, pana la urma pt toti.

    • UE care un club in care intri trsoectavd abunitevregului. Nu-ți plac regulile pleci și intru im alt club. Dacă intri într-un club in csre nu se fumează in interior nu poti veni sa schimbi regulile. Polacii și maghiarii vor toate avantajele uniunii, dar sa fumeze cand și unde vor si sa faca jocul altor cluburi (USA, respectiv Rusia și China). Britanicii su făcut acest joc de glezne, pot acum fuma si in dormitor, dar descoperă ca in afara clubului este cam frig. S-au gândit sa reinvie un club mai vechi numit Commonwealth unde făceau ei regulile.

      • Nu este adevarat. Nu poti sa pleci cand vrei. Englezii au fost umilliti si au trecut iadul ca sa iasa, si au reusit la limita, numai pt ca sunt o tara puternica economic, cu o traditie conservatoare, curajosi si cu common sense. Grecia, ar fi iesit, dupa ce a dat faliment, dar nu putea exista fara bani. Orice alta tara care ar vrea sa iasa. nu o sa poata plati sumele cerute, sigur ca nu tarile din Estul Europei.

        • Ba da, poți, e greu doar când vrei sa iesi in același timp si sa stai, cum spuneam mai sus, sa pleci dar sa-ti conservi avantajele apartenentei la club.
          In plus UK a avut o poziție privilegiata in UE, plătea per capita mai puțin decât Francia sau Alemania. Si cu toate acestea propaganda de la The Sun si de la BJ a prins.
          Cu common sense? Sa cazi victima propagandei cretine a UKIP (un fel de AUR). Sa alegi drept prim ministru un gazetar care înaintea Brexit-ului scria doua articole unul pro si altul anti-Brexit si nu se putea hotărâ pe care sa-l publice? Primul lider din istoria UK care s-a mutat la 10 Downing street cu amanta? Nici macar Hollande n-a făcut asta. E drept el folosea serviciul secret sa-l insoteasca cand ii ducea pe motocicleta amantei croissants calzi. Noii lideri ai lumii de azi.

        • Clubul nu există în afara membrilor săi. Toate „metamorfozele” încriminate sunt legitime, fiind aprobate de Parlament.
          Pe de altă parte, nu pricep argumentul: constantă în tot universul este doar evoluția, stagnarea reprezintă regres.

  3. UE este un fel de asociatie axata pe niste reguli general valabile, cu interese economice. Problema este ca arata si se vrea ca o structura suprastatala unde multe hotarari devin legi in tarile membre. Aspectul negativ este dat de marimea parlamentului, a numeroase comisii cu mii de functionari, cu cheltuueli multiple. Dat fiind slaba incredere in partide, ar trebui ca parlamentul sa fie alcatuit din cei mai bine pregatiti pe diferite domenii din tarile membre. Caci partidele azi sunt si maine nu mai sunt. Apoi finantarea prin fonduri pe domenii si axe sunt departe de nevoile reale, multe nu au contribuit cu nimic la reducerea decalajelor economice dintre vest si est. Fara componente fiscale, juridice, administrative comune, aceata asociatie nu a promovat decat interesele franco-germane.

  4. Un articol binevenit.

    Nivelul directorilor generali si cel al directorilor poate fi interpretat ca politic, cu persoane numite in urma negocierilor dintre state sau comisari. Dar urmatoarele nivele, de sefi de divizie, sefi de unitate, senior expert, expert, asistenti, sunt toate ocupate prin concurs. Concursurile pentru experti si asistenti sunt serioase, in mai multe etape si unde de obicei se inscriu mii de candidati pe un singur loc, Nu veti gasi idioti, semidocti, „experti” decorativi, cu diplome gen „Bioterra” sau cu bac-ul luat la 30 de ani. Fara a idealiza, nivelul mediu de competenta, raspundere si onestitate e ridicat.

    • Intr-adevar concursurile pentru posturile la UE sunt serioase și f transparente. Fiul meu mi-a arătat raspunsul (negativ) la solicitarea unei pozitii. Răspunsul precizează care persoane au aplicat, care au fost reținute pentru etapa următoare și motivul pentru care nu a avut succes, detalii despre criterii pe care solicitantul nu le-a îndeplinit. Era prima data csvd am văzut un raspuns cu ceva mai mult miez decât obișnuitul BS, on this occasion you were not succesul.

  5. IN UE nu exista opozitie politica. Guvernul [ Comisia Europeana] nu poate sa cada. NU il poti schimba. NU da socoteala populatiei. Nu exista o competitie de idei. Exista insa, o multime de papagali care repeta lozinci goale.

    • Gresit.
      Comisia Europeana POATE sa cada.

      The European Parliament can censure the Commission and ultimately dismiss it. So far, none of the eight motions of censure brought before Parliament has been adopted. In 1999, the Santer Commission stepped down before Parliament forced its resignation. The EP ensures democratic control over the Commission, which regularly submits reports to Parliament including an annual report on EU activities and on the implementation of the budget. Once a year, the Commission President gives a State of the Union address to plenary. Parliament regularly invites the Commission to initiate new policies and the Commission is required to reply to oral and written questions from MEPs.
      https://www.europarl.europa.eu/about-parliament/en/powers-and-procedures/supervisory-powers

      Mai simplu, Comisia si Consiliu sunt Statele. Nimic nu trece ca legislatie fara acordul celor trei parti, Parlament, Comisie, si Consiliu. Exista proceduri lungi si complicate de compromis astfel incit sa fie ascultata toata lumea.
      Exista comisar roman iar multe decizii se iau in unanimitate de Consiliu Comisarilor. E foarte simplu sa te informezi daca vrei. Dar atita timp cit compari EU cu Uniunea Sovietica e clar ca ne oprim aici cu dialogul.

      Lasa Europa si gindeste-te la Romania: fara EU eram ca Belorusia, cu Bombonel presedinte pe viata si cu exercitii militare impreuna cu „partenerii” rusi la granita cu Ucraina.

      • Constat cu stupoare ca primesc indicatii si ca sunt „la per tu”, ca sa-l parafrazez pe Mircea Cartarescu in Frumoasele straine, ” dupa modelul de la mahala: ” Domnisoara, sunteti singura sau esti cu ma-ta?”
        Multumiri insa, pt Santer Commission – episod absolut delicios, care mai mult ca sigur , tovarasii o sa aiba grija sa nu se mai repete.
        „Paul van Buitenen, a whistle-blower working in the commission, had sent the Parliament a report alleging widespread fraud and cover ups, stating: „I found strong indications that . . . auditors have been hindered in their investigations and that officials received instructions to obstruct the audit examinations . . . The commission is a closed culture and they want to keep it that way, and my objective is to open it up, to create more transparency and to put power where it belongs – and that’s in the democratically-elected European Parliament.” In response, the Commission suspended him on half pay for releasing details of an inquiry.[6][7]
        However it eventually supported the discharge 14 to 13 on 11 December, recommending that the plenary support the discharge. It was taken to plenary for debate four days later however the assigned rapporteur publicly went against the committee’s official position and urged the plenary to reject the discharge motion. President Santer announced that the commission would treat the vote of discharge as one of confidence. In a vote on 17 December 1998, the Parliament denied the discharge.[8]
        In response, on the basis it was tantamount to a vote of no confidence, the President of the intra-national Party of European Socialists (PES), Pauline Green, announced she would put forward a motion of censure. However the PES would vote against its own motion, as there is no method for a motion of confidence.[9] During this period, the Parliament took on an increased government-opposition dynamic, with the PES as a party supporting the commission and the intra-national European People’s Party (EPP) renouncing its support and acting as a de facto opposition party to the executive.[8] This was in part because the allegations centred on Édith Cresson and Manuel Marín, both from the Socialist party (PES). It was seen by some that it was an attempt by the EPP to discredit the PES ahead of the 1999 elections. This led to hesitation from the PES leadership, who were the largest group in Parliament, to support the allegations.[5] Motions tabled by the two groups outlined the differing stances the EPP favouring individual responsibility (only censuring those who the main allegations were against) and the PES favouring an emphasis on collective responsibility (so EPP members such as the President, as well as PES members, would be forced to resign). The PES resolution also proposed establishing a committee of independent experts to investigate the allegations.[8]
        Resignation[edit]
        Following negotiations, including national governments pressuring their MEPs,[5] the Parliament met to vote on the resolutions on 14 January 1999. It accepted the PES resolution and turned down a censure motion 293 to 232. A Committee of Independent Experts was set up with its members appointed by the political leaders in Parliament and the commission.[8] A number of high-profile figures[10] were appointed and President Santer agreed to „respond” to its findings.[5] The report was produced on 15 March 1999 and was presented to the Commission and Parliament. It largely cleared most members, aside from Cresson, but concluded that there was growing reluctance of the Commissioners to acknowledge responsibility and that „It was becoming increasingly difficult to find anyone who had the slightest sense of responsibility.”[8
        The entire Santer Commission resigned in response to the report
        In response to the report, the PES withdrew their support from the Commission[8] and joined the other groups stating that unless the Commission resigned of its own accord, it would be forced to do so.[11] So, on the night of 15 March, Santer announced the mass resignation of his Commission.[8] The morning following the resignation, against the recommendation of his advisors, Santer attacked the conclusions of Committee.[11] The report was seen to be even in criticising not only PES members but also the workings of the Commission itself. It also exposed the situation that neither Parliament, nor the President, could force the resignation of individual Commissioners as they could only be ‘recalled’ by national governments. The French government refused to recall Cresson,[5] who refused to resign of her own accord, which sparked the need for a mass resignation. Commissioner Mario Monti criticised this, stating that „This Commission has collectively resigned, I believe, not because of collective responsibility but because certain members of it preferred not to take their own individual responsibilities.”[11] Édith Cresson went before the European Court of Justice and, in July 2006, was found guilty but was not stripped of her pension.[12] Cresson today is largely held accountable for the fall of Santer (who went on to serve as an MEP and never fully recovered), and the rest of his Commission.[2]
        Wikipedia
        Uniunea Europeana este construita pe modelul Uniunii Sovietice deoarece este:
        1/ O uniune de multe state cu istorii, culture si limbi diferite
        2/ condusa de la centru
        3/de conductori nealesi de populatie si care care nu dau socoteala populatiei
        Nu exista nimic de dialogat.
        Nu ma adresez niciodata unei persoane necunoscute la persoana a doua si nu dau indicatii de actiune altor persoane.

  6. Cine și pe ce bază stabilește ”direcția bună”?
    Să nu spuneți că se stabilește pe baze științifice că este de tot râsul

  7. Vă mulțumesc pentru nuanțele pe care le-ați pus pe masă mai sus, nu numai fiindcă sunt interesante, ci și fiindcă arată că purtăm o discuție… nuanțată, și nu una de genul „Uniunea Europeană e lapte și miere/Uniunea Europeană e un monstru”. O să încerc să răspund la câte ceva din ceea ce-ați spus:

    – Cinicul: așa e, funcționarii sunt paraverificați, iar politicienii „desemnați” sunt foarte filtrați și ei – a se vedea cum am ajuns la Adina Vălean comisar, după nu știu câte propuneri bizare respinse. Problema e în ce măsură pot garanta verificările și paraverificările binele public
    – Delia F: aveți dreptate când spuneți că Uniunea Europeană e o construcție ideologică, dar ideologia ei e deasupra ideologiilor partinice. Democrație, drepturile omului și tot restul. Aș vrea să pot spune ce va fi UE în viitor, dar nu mi se pare că am date să afirm nici că va fi un dezastru, nici contrariul. O văd ca o soluție acceptabilă în momentul de față, cu tot cu imperfecțiuni, cam cum se spune și despre democrație. Așa cum spuneți și Dvs. – că a făcut bine României. În rest, nu îndrăznesc să îmi închipui că știu ce va fi
    – Cinicul, din nou: de acord cu natura tranzacțională a UE. Statele membre se împart în givers și takers, iar România e printre takers. Dar asta nu înseamnă că e o asociație de binefacere. Încearcă să creeze un cadru de joc mai civilizat ca altele. Problema e ce faci cu regulile jocului, vezi absorbția scăzută de fonduri a României
    – Agora: vă contrazic ușor. Parlamentul European are în mare măsură un rol regulator, de cenzură a deciziilor Comsiei. Legiferarea și expertiza la Comisie sunt de regulă, fiindcă UE se pronunță în chestii abstracte și tehnice. Și guvernele naționale produc inițiative normative, dar la Bruxelles asta se întâmplă în mai mare măsură. Parlamentarii europeni sunt tot politicieni, un fel de facilitatori sau mediatori între diferite interese, din care cel mai important e al alegătorilor, dar ei țin seama în mod adesea legitim și de diferitele industrii implicate. Nu au cum fi experți, la Comisie sunt câteva mii de funcționari
    – Horia Tb.: mulțumesc. Interesant e și că aparatul tehnic e desprins de cel politic, în cazul Comisiei, la care există cabinete și directorate, așa-numitele DG-uri. Asta creează un plus de independență a tehnicienilor față de decizia politică
    – Delia f: cumva am aceeași anxietate cu Dvs., atunci când constat că lucrurile funcționează în lipsa controlului prin vot. Și mă mir/bucur că de multe ori funcționează mai bine. E plin și de papagali care mestecă lozinci, ca peste tot. Dar mi se pare interesant să ne uităm și la cei care mișcă lucrurile și modul cum le mișcă. E la lumina zilei, nu ocult – toată treaba e să avem ochi pentru așa ceva
    – Gelu Antigelu: o, Doamne, dacă am ști cine poate stabili direcția bună, am ajunge la sfârșitul istoriei, vorba lui Fukuyama. Nu avem garanții. Mirarea mea e că votul bagă uneori lucrurile în șanț și oamenii fără garanții le scot. Repet, asta nu mă face să mă dezic de mecanismele democratice.

    • (…) lucrurile funcționează în lipsa controlului prin vot

      Domnule Iulian Comănescu, reveniți oarecum obsesiv la această paradigmă, a lipsei unui vot pentru autoritățile executive. Este practic imposibil așa ceva, întrucât aceste autorități trebuie să formeze o echipă cât mai omogenă și care, în plus, să aibă susținere în forurile legislative, adică o majoritate de partea lor. Altfel sigure devin blocajele.
      Chiar și în producție, managerul este ales și primește sarcinile din partea consiliului de administrație, dar el însuși își alcătuiește echipa. Comanda unică este cheia succesului oriunde. Ar fi deci imposibil de alcătuit o astfel de echipă prin vot universal, direct. Cu cât este structura electoratului mai complexă, cu atât este mai greu de găsit acel numitor comun care să satisfacă pe oricine și să mai fie și unul mare, impozant, iar nu unul mărunt și maleabil. Nu există nicio țară în lume în care să fie altfel. Și nici „căderea” vreunui guvern nu poate fi hotărâtă prin vot de populație, cel puțin nu la inițiativa proprie. Controlul se exercită periodic asupra reprezentanților electoratului, care la rândul lor sunt mandatați să investească guvernul.
      Din cele mai vechi timpuri, sfatul bătrânilor sau sfatul țării au fost locul unde s-au luat deciziile pe care ulterior căpetenia sau domnitorul le-a dus la îndeplinire.
      Ce altă configurare, ce altă arhitectură statală aveți în vedere când reluați ideea „controlului prin vot”? Căci exemple, așa cum am scris mai sus, nu știu să existe.

      • Numai in sistemul westminsterian (UK, Canada, Australia, NZ) membrii executivului sunt aleși. In toate celelalte țări guvernele sunt numite de prim ministri sau președinți. Atât în China, Rusia, USA sau Romania. In majoritatea scrstir tari exista un mai mare deficit de legitimitate decât în cazul UE.

        • Mulțumesc! Știam de sistemul FPTP din UK, dar crezusem că desemnarea prime-minister, fie și formală, rămâne atribuția coroanei.
          Sistemul bipartid este un caz particular in care un Spitzenkandidat se poate impune mult mai ușor decât într-un evantai politic, dar cabinetul nu știu să fie votat de electorat in întregimea sa nici in UK.

  8. Este adevarat ca profesionistii din UE sunt la un nivel ridicat. Codruta Kovesi , de pilda. Ce pacat ca profeseaza pt o entitate utopica si inutila, in loc sa profeseze in tara lor…
    Birocratia UE imi aminteste de skeciul cu spitalul fara pacienti din Yes, Minister.
    And how much does this all cost? intreaba ministrul.
    Together with radiotherapy and intensive care, two and a quarter million, raspunde sefa administrativa.
    Isn’t it appalling that it’s not being used?
    Oh, no. A very good thing in some ways. Prolongs its life, cuts down running costs.
    But it got no patients!
    Yes, but the essential work of the hospital still has to go on. Running an organisation of 500 people is a big job, minister.[..] It’s one of the best runned hospitals in the country. It’s up for the Florence Nightingale award.
    And what prize is that?
    It’s won by the most hygienic hospital in the area.

    • „Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marti ca Romania a incalcat drepturile omului in cazul demiterii fostei sefe DNA, Laura Codruta Kovesi.”
      Ce sa mai faca in Romania Codruta? Ca doar tot Klaus, cel care a demis-o curajos prin interpus, e la butoane in fratie cu ciuma rosie de care nu ne-a scapat cum a promis. Cam neserios neamtzu’…
      Aici aveti dreptate, ce pacat… Mare ghinion cu CEDO si Parchetul European care a „reciclat-o”, altfel raminea sa profeseze (ce?) in tarisoara ei :-)

  9. Si totusi cum e mai bine? ce model e mai bun? unde pe glob exista azi un sistem mai bun? un „stat” care le ofera cetatenilor platitori de taxe un deal mai bun decat UE ofera azi cetatenilor ei?
    Nu de alta, dar sa ne mutam acolo….

  10. Intenția articolului e foarte bună.

    Dar la sfârșit tot e dificil de înțeles de ce e așa complicată Uniunea Europeană.

    Asta pentru că Uniunea în sine (în tratate) este definită ambiguu. Dar lucrurile capătă sens odată ce înțelegi că Uniunea Europeană este o federație de state, federație încă nefinalizată.

    În România nici nu se înțelege și nu se cunoaște modelul federal. State federale există în Europa (de exemplu Germania), dar ele au fost construite de sus în jos.

    Există în istoria relativ recentă un exemplu foarte asemanator (dar nu complet identic): constituirea Statelor Unite ale Americii ca federație, după 13 ani de parteneriat de state suverane, parteneriat ce nu funcționa de fapt. Implementarea modelului federal de jos (state) în sus (federație) este un model scalabil ce își dovedește fiabilitatea la scara istoriei de aproape un sfert de mileniu.

    Puțini știu în România că statele SUA continuă să aibă propriile constituții, guverne, parlamente, curți supreme de justiție, legi proprii, corpuri de armată (garda națională), taxe, bugete, etc.

    Mereu sunt dispute (de natură juridică-legală) cu guvernul federal pe multe probleme: sănătate (cine are dreptul să introducă mandate de vaccinare și măști), imigrație (state din sud își pun forțele ministerelor proprii de interne să patruleze pe frontiera ce ar trebui protejata de guvernul federal), educațional, etc. Este absolut normal ca într-o federație să existe astfel de dispute, atâta timp cât de desfășoară într-un cadru legal și politic legat de valorile fundamentale. Și toți, de la președintele federal, la guvernatori, și cetățeni, toți respectă deciziile curților de stat sau federale când se clarifică totul.

    Ca și în Statele Unite în 1789, statele europene constituante a ceea de denumim astăzi UE, au creat Uniunea de jos in sus, cedând o parte (clar definită) de suveranitate nivelului federal (fără a-l numi explicit) adică instituțiilor europene.

    Dacă înțelegem Uniunea Europeană ca federație, înțelegem mai ușor instituțiile sale, chiar dacă este loc de mai multă claritate.

    Din perspectiva modelului federației, înțelegem că disputele dintre state, și dintre state și federație sunt normale, atâta timp cât se desfășoară în cadrul legal al tratatelor UE, și cât timp deciziile Curții Europene de Justiție sunt respectate în final de toată lumea.

    Este nerealist să existe deplină armonie și unanimitate de opinii între 27 de state și 460 milioane de cetățeni.

    Din punct de vedere al actualului design (semi) federal al UE:

    Consiliul Uniunii Europene e un fel de “comisii de lucru” ale unui Senat al UE care nu există clar conturat. Funcționează practic destul de bine, este forul co-legislativ al UE, unde sunt reprezentate statele egale între ele (1 stat = 1 vot).

    Consiliul European e o struțo-cămilă, pe jumătate Senat (reprezentând statele egal între ele), jumătate preșidenție colectivă a UE.

    Ideal, Consiliul European și Consiliul UE ar trebui contopite și entitatea rezultată redenumită clar “Senatul Națiunilor UE”. Funcțional ar putea rămâne ca și până acum, legislația originară lucrată in comisii (actualul Consiliu UE) și deciziile majore în plen (actualul Consiliu European).

    Actualul Parlament European ar trebui redenumit “Camera Cetățenilor UE”, ceea ce în fapt este.

    Parlamentul European ar trebui să fie suma Camerei (reprezentând cetățenii) și Senatului (reprezentând statele).

    Atunci ar fi mult mai clară funcționarea UE. Iar designul UE ar trebui predat în școli.

    • Nu este adevarat.
      1/ Germania este formata din landuri care au aceeasi istorie, cultura si limba. Politicienii germani sint alesi prin vot popular.
      2/ Statele Unite sunt formate din state cu aceeasi istorie, cultura si limba. Presedintele American este ales prin vot popular.
      3/ Canada: state cu doua culturi apropriate si doua limbi, Politicienii alesi prin vot popular.
      Singurul model al UE este Uniunea sovietica de state cu istorii, culturi si limbi diferite, conduse de la centru de politicieni nealesi prin vot popular si care nu dau socoteala populatiei, in care banii nu se castiga prin munca ( banii=rezultatul muncii depuse) ci sant dati si primiti apriori pentru a muncii ( fondurile europene).

      • Nu aveți dreptate și nu cunoașteți istoria decât la suprafață.

        1/ Actuala Republica Federală Germania a fost creată de aliații vestici (SUA, Franța, Marea Britanie. Teritoriul ocupat de ei a fost organizat ca stat federal de sus în jos. Nu a fost cazul că landurile erau suverane și au decis să creeze o federație între ele (de jos în sus).

        Atenție mare, în comparația SUA/UE, m-am referit la similaritatea metodei de constituire a federației: de jos în sus (state suverane cedând suveranitate parțial pentru a crea instituțiile uniunii – la fel cum se întâmplă și în cazul UE), spre deosebire de sus în jos (decizie de organizare a unui teritoriu luată la vârf), precum în cazul Germaniei.

        2/ Numai cele 13 state originale a SUA aveau aceeași limbă și cultură. Louisiana (ce se întindea până la Canada) era franceză când s-a alăturat SUA, nu era cultură anglo-saxonă. Statele din SW, de la Arizona până la California erau hispanice când au fost cucerite de la Mexic în 1845. Nu aveau cultura anglo-saxonă. Alaska avea cultură rusă când s-a alăturat SUA.

        Desigur, in timp limba engleză s-a impus ca limbă oficială de facto (de jure nu există limbă oficială), dar asta nu înseamnă că statele și teritoriile ce s-au alăturat SUA au avut sinergii culturale și de limbă de la început. Și nici în totalitate astăzi în anumite zone.

        Președintele SUA NU este ales prin vot popular, ci de Colegiul Electoral (electorii aleși de fiecare stat după Constituțiile lor)! De ex. în 2016 Trump a ajuns președinte deși la nivel de vot popular ar fi pierdut.

        SUA au avut primul președinte federal abia la 13 ani de la independență! Asta pentru că până atunci SUA era doar un parteneriat de 13 state fiecare complet suverane. SUA federală a fost creată de jos în sus!

        Crearea unei federații de jos în sus este logica pentru o comparație SUA/UE care are sens. Comparație și istorie din care Uniunea Europeană și cetățenii ei ar avea atât de multe de învățat!

      • URSS a fost creată prin crime și genocid de către bolșevici și criminala armată roșie, în decursul războiului civil 1917-1922. Iar apoi URSS a fost extinsă prin brutale cuceriri armate cu tancul și cizma: Polonia de est, Basarabia și Bucovina, țările baltice.

        Uniunea Europeană a fost constituită prin diplomație. Orice comparație cu URSS este penibilă!

        Apoi URSS era condusă de Politburo și Comitetul Central, ce erau organe de partid, nu se stat! Organele de stat (guvernul, Sovietul Suprem) erau de formă, toată puterea era la partid. Iarăși o astfel de comparație cu UE e altă penibilitate!!

      • @DeliaF: „Singurul model al UE este Uniunea sovietica de state cu istorii, culturi si limbi diferite, conduse de la centru de politicieni nealesi prin vot popular si care nu dau socoteala populatiei, in care banii nu se castiga prin munca ( banii=rezultatul muncii depuse) ci sant dati si primiti apriori pentru a muncii ( fondurile europene).”

        Politicieni nealesi prin vot popular? Cam vaga afirmatia. Care politicieni? Politicienii din Parlamentul UE, ca si cei din parlamentele nationale sunt alesi prin vot popular. Politicienii din Comisie, ca si politicienii din guvernele nationale sunt validati de politicienii alesi popular, adica de catre parlamente. I-a ales cineva pe Citzu sau pe Ciuca in functia de prim-ministru prin vot polpular?
        Politicienii din Consiliu cu drept de decizie sunt ministrii tarilor membre. Fara acordul lor nu se legifereaza nimic. Comisia nu are drept legislativ ci doar de initiativa legislativa, care trebuie sa treaca prin Parlament si Consiliu.

        Fondurile Europene provin de la statele membre, adica din munca cetatenilor UE. Fondurile europene au menirea de a ajuta tarile mai putin dezvoltate sa ajunga la nivelul tarilor dezvoltate, Fondurile europene NU se dau apriori statelor mai putin dezvoltate. Dragnea ar fi vrut apriori, bineinteles. Dar nu merge asa.
        In general, fondurile europene vin dupa ce investitia a atins un anumit nivel si e validat e expertii EC. In general statul contribuie 15% iar EC restul de 85% in functie de stadiul proiectului, suma totala fiind platita la final. Daca ai bagat mina in bani, ai ramas fara banii de le EC si cu investitia neterminata sau finanata din fonduri proprii.
        Proiectele eligibile pentru fonduri europene sunt propuse de state si urmaresc un plan de dezvoltare consistent si logic.

      • De cand sunt aleși miniștrii din Germania, Franța sau USA prin vot popular? In afara sistemului westminsterian in mai toate tarile minștrii nu sunt aleși ci numiți dupa bunul plac al președintelui sau prim ministrului. Cum spuneam mai sus aceștia au o lipsa de legitimitate mai mare decat comisarii EU.

  11. 1. Și istoria Europei este una comună. Ca și politicienii germani, cei europeni sunt aleși prin vot popular.
    2. Populația Statelor Unite este formată din englezi, irlandezi, francezi, spanioli, italieni, germani, chinezi șamd. Președintele american este ales de electori.
    3. În Canada trăiesc francezi, britanici, foști europeni. Dacă se înțeleg împărțind același teritoriu s-or înțelege și trăind în țările de origine și formând Uniunea Europeană.
    Cel mai asemănător model al UE este UK, întrucât aderarea se face prin consimțământul reciproc al vechilor și noilor membrii, iar părăsirea uniunii sau a regatului unit se poate face prin referendum.

  12. Presedintele SUA nu merge in campanie electoral? Nu raspunde in fata poporului?
    UK este formata din state adiacente, cu istorie si cultura apropiata, timp de secole si Scotia vrea sa se rupa de UK dupa sute de ani de unire.
    Care este logica unirii UK cu Romania, de pilda?
    Toate tarile din lume isi apara suveranitatea si independenta, cu exceptia tarilor UE.
    UE este o deviatie de la democratia si economia de tip Occidental.
    Deformarea adevarului, praful in ochi, minciunile, limbajul de lemn si lozincile nu o sa salveze UE de auto distrugere.
    Am acaparat area mult spatiu, scuze autorului.

    • Te inseli si ai o perceptie gresita asupra a ceea ce se intimpla in lume . Peste tot, in lumea larga , toti vor sa formeze astfel de legaturi(de felul UE ) ce s-au dovedit datatoare de bunastare .Pina si Mexicul doreste asta in partea lui de lume . Daca vezi perspectiva economica si inteleri ce inseamna sa posezi mijloace tehnologice de virf aflate pe tot parcursul ce tine de producerea , transportul , distributia si vinzarea unui produs intelegi si de ce UE are acest nivel de trai .Poate te uiti doar la PIBul Romaniei si intelegi degraba totul .Nu iti fa iluzii fara UE acum ne vaccinam cu vaccinul ala ce are efecte pe minus stii de cine este facut iar la investitii nu aveam o para chiora fara PNNR.

    • @ Delia F: Doamna Delia, mai multi comentatori s-au straduit sa va raspunda politicos la afirmatiile dvs, cu argumente si explicatii. Dupa aceste explicatii dvs spuneti: „Deformarea adevarului, praful in ochi, minciunile, limbajul de lemn si lozincile nu o sa salveze UE de auto distrugere.”

      Va rog exemplificati care sunt minciunile, praful in ochi, deformarea adevarului al UE.

      „Care este logica unirii UK cu Romania, de pilda?”
      Despre ce vorbiti aici? Care unire?

      Egoist vorbind, Romania parte din EU (si NATO) e cea mai buna si safe optiune pe care o aveam.
      O sa aiba grija AUR sa ne scoata din EU si sa intram voiosi in comunitatea statelor independenta alaturi de Belorusia.
      https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25329710-cresterea-aur-confirmata-inscop-partidul-lui-simion-doilea-dupa-psd-intentia-vot.htm

      Traiti intr-o mare eroare.

      • AUR sunt sinistrii. Englezii au avut noroc ca, virgula, conservatorii si-au asumat Brexit-ul, ceea ce a prabusit partidul de extrema dreapta. Romania are numai de castigat de la UE. Ceea ce spun eu este ca UE distruge Occidentul, si in final, o sa fie rau pt toti.
        Destule spuse, cred eu. Nu mai am nimic de adaugat.

    • Aveți mari lacune în a înțelege sistemul federal al 50 de State ce au format voluntar o Uniune între ele.

      Președintele SUA merge în campanie electorală pentru că sunt simultan 50 de alegeri prezidențiale în 50 de State. A căror cetățeni aleg electorii Statului lor în alegerile prezidențiale, nu direct președintele!

      Cum se repartizează electorii din fiecare Stat (proporțional sau winner-takes-all) ține de Constituția și legile fiecărui Stat în parte.

      Apoi electorii aleși de State aleg de fapt președintele SUA. Apoi Congresul federal certifică voturile electorilor.

      Președintele SUA nu răspunde direct poporului dpdv legal (ci doar moral). El răspunde direct Senatului, ce reprezintă Statele, prin procedura de impeachment.

      Repet poate înțelegeți: State *suverane* din America de Nord au decis să renunțe la o parte (dar nu toată!) din suveranitatea lor pentru a crea de jos-în-sus o Uniune federală între ele. Statele au existat dinainte de a exista Uniunea. Statele au format Uniunea și nu invers.

      De aceea uniunea se numește *Statele* Unite ale Americii, și nu “Republica Federală Americană”

  13. Presedintele american da socoteala cetatenilor la alegerii, cand alearga din stat in stat, ca sa castige voturile. Se Investesc zeci-sute de milioane de dolari ca sa convinga cetatenii sa-l voteze.
    A compara democratia SUA cu UE si statele care formeaza UE ( istorii, culturi si limbi diferite – exact ca USSR) cu Statele Unite este penibil.
    UE este un experiment istoric bazat pe principii socialist-comuniste, acaparare de state, conducere centrala inginerie sociala si a nega evidenta sau a insulta vorbitorul nu schimba adevarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Iulian Comanescu
Iulian Comanescuhttp://www.comanescu.ro
Iulian Comanescu este consultant de comunicare, stabilit la Bruxelles. Lucrează pentru oameni politici și instituții de acolo

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro