Intrarea în vigoare a noului Cod Vamal al Republicii Moldova la 1 ianuarie 2024 a stârnit reacții virulente din partea așa-ziselor autorități de la Tiraspol. În sfârșit avem parte și de echitate atunci când firmele din Transnistria trebuie acum să plătească taxe vamale în bugetul Republicii Moldova ca și orice altă companie moldovenească. Este important să subliniem că acest Cod Vamal a fost aprobat încă din 2021, iar consternarea manifestată de liderii transnistreni poate fi interpretată ca o reacție la noile realități care vizează relațiile comerciale și vamale, dar și faptul că aceștia presimt că vor mai urma și alte măsuri care să taie din pârghiile pe care le are regiunea transnistreană.
Drept răspuns, Tiraspolul a amenințat despre posibilitatea introducerii taxelor vamale pentru fermierii din mai multe sate din raionul Dubăsari, care dețin terenuri agricole situate după traseul Rîbnița-Tiraspol, controlat de forțele separatiste. Autoritățile de la Chișinău au reacționat prompt și au anunțat sprijinirea fermierilor vizați în cazul în care această amenințare va fi materializată.
Autoritățile auto-proclamate din stânga Nistrului încep să conștientizeze că pas cu pas vor mai urma racordări juridice în legislația Republicii Moldova care să omogenizeze drepturile și obligațiile persoanelor fizice și juridice de pe ambele maluri ale Nistrului. Aceasta este noua realitate și nu mai există cale de întoarcere. În continuare se va răspunde și la cea mai stringentă problemă care, de fapt alimentează regimul de la Tiraspol, cea a gazului în schimbul electricității.
Desigur că statul Republica Moldova se află într-o poziție de vulnerabilitate. O reintegrare peste noapte este puțin probabilă, doar prin blocarea in corpore a economiei de pe malul stâng, dar această variantă nu este una probabilă din punct de vedere a cât de pregătite sunt instituțiile și bugetul statului, acum, să reintegreze o regiune desprinsă de mai bine de 30 de ani. Moscova este conștientă că cea mai mare vulnerabilitate a Republicii Moldova este regiunea transnistreană. Exact acolo Rusia va forța cel mai mult nota în lunile ce urmează, mai ales pe dimensiunea securității statului.
Mai mult decât atât se observă o dinamică periculoasă de la începutul anului, unde Institutul pentru Studiul Războiului susține că Rusia este cea care va organizat atacuri „sub steag fals” în Transnistria, pentru a da impresia că Ucraina desfășoară acțiuni de sabotaj pe teritoriul separatist al Republicii Moldova, pentru a crea condițiile care să justifice deschiderea unui nou front.
Cu siguranță, odată cu sfârșitul războiului și cu victoria Ucrainei, problema transnistreană va fi mult mai ușor de soluționat.
Dacă pentru alegerile locale, Rusia a angrenat resurse financiare impunătoare și a încercat să influențeze alegerile din Moldova prin metode precum finanțarea ilegală a campaniilor electorale, cumpărarea de voturi și campanii de dezinformare. Atunci pentru alegerile prezidențiale, miza este imensă, iar dacă adăugăm și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană, Moscova se va implica plenar și la turații cum nu am văzut până acum în planurile de zădărnicire a viitorului Chișinăului.
Chiar astăzi, 16 ianuarie, în cadrul biroului OSCE din Tiraspol au demarat conversațiile dintre vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și reprezentantul părții transnistrene, Vitali Ignatiev. Subiectele abordate includ noile modificări ale Codului vamal, precum și aspecte legate de numerele neutre pentru autovehicule și libertatea de circulație. Dar mai important i s-a explicat părții transnistrene că egalitatea în drepturi a celor două maluri ale Prutului este singura opțiune pe care merge Chișinăul. Acest dialog în format 1+1 este singurul canal oficial de comunicare și singura opțiune viabilă în momentul de față.
Pentru că este evident că este puțin probabil ca inițiativa 5+2 să producă rezultate semnificative în viitorul apropiat, având în vedere climatul geopolitic actual. Cei doi mediatori principali, Ucraina și Rusia, sunt practic implicați într-o stare de război, în timp ce al treilea mediator, OSCE, se confruntă cu o criză existențială, deoarece se confruntă cu problema mai amplă a rolului Rusiei în cadrul organizației.
Cetățenii moldoveni trebuie să înțeleagă că totul depinde de rezultatele încheierii războiului dintre Rusia și Ucraina. O victorie a Rusiei ar putea duce la o prezență rusească mult mai mare în regiune, ceea ce ar avea implicații clare pentru Transnistria. În schimb, o înfrângere rusă ar putea submina viabilitatea independenței și ar putea spori dependența Transnistriei de Moldova și de UE.
Regimul transnistrean trebuie să se întrebe ce scenariu dorește să urmeze. Reintegrarea în Moldova ar oferi unele beneficii substanțiale, având în vedere apropierea cu pași alerți spre Uniunea Europeană. În acest sens, procesul de integrare europeană a Moldovei ar putea servi drept catalizator pentru reintegrarea Transnistriei. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă regimul din Transnistria se mulțumește să rămână la status quo sau dacă intenționează să împingă mai departe spre independență. Pentru că o altă opțiune decât asigurarea unor condiții egale pentru ambele maluri nu mai există pe masa negocierilor.
Acest editorial a apărut prima dată pe site-ul publicației din Republica Moldova – Agora.md
Separatistii din Transnistria sunt in deep shit din secunda in care Putin a ales sa invadeze Ucraina! Chiar daca actualul conflict din Ucraina ingheata pe actualele linii de front pe modelul coreean Rusia nu mai are nici-o posibilitate sa intervina militar in Moldova! Iar santajul cu gazele s-a demonstrat ca e fals!
@Gabriel I. _ „Separatistii din Transnistria sunt in…”
OK. Și „Cum își dorește Chișinăul să reintegreze regiunea transnistreană?”
Rugămintea de a plăti taxe este o glumă. Încă nu suntem siguri (așa spun specialiștii militari) că Rusia nu va ajunge cândva să creeze o legătură terestră cu regiunea transnistreană.
Reintegrarea pe care o dorim pașnică foarte probabil este imposibilă fără un conflict armat sau fără a-i convinge pe separatiști că viața în UE sub drapelul Moldovei este minunată. Care este cea mai probabilă variantă în prezent?
Vrem un „război al plăcuțelor de înmatriculare”?! Păi, Dmitri Kozak de abia așteaptă să-i raporteze domnului V Putin că obiectivul a fost atins!
Biata Moldova! Deși nu prea s-a trezit, luptă pe trei fronturi: Rusia, Transnistria și UE. România ar trebui să fie mai fermă cu agresorii Moldovei.
Victoria Ucrainei este cheia unei paci de durata in Europa,cu efecte benefice pentru întreaga lume. Un eșec ar aduce daune întregii lumi.b
Probabil că lucrurile stau chiar așa. Invadarea Ucrainei de către Rusia are consecințe extrem de importante la nivel mondial, iar o victorie a Rusiei ar însemna un dezastru pentru pacea și democrația în lume (ar fi un precedent pentru impunerea discreționară a forței din partea unui stat nuclear, ar crește acut pericolul unei confruntări între Rusia și aliații săi și NATO șamd.)
Doar că strategi și analiști spun că atacul terorist al Hamas a fost sprijinit (sau cel puțin încurajat) de Rusia, care de altfel este în relații foarte apropiate și cu Israel. În paranteză fie spus, despre susținerea Hamas în trecut de către însuși statul Israel presa scrie suficient încât să nu insist asupra subiectului. Apoi, numeroase informații vorbesc despre atenționarea Israelului cu privire la iminența atacului venite cel puțin din partea Egiptului, dar nu au existat acțiuni preventive.
…Așadar, tragedia din Orientul Apropiat a avut loc și vedem că în prezent se amplifică. Analiștii politici și strategii militari arată că acest conflict servește deopotrivă intereselor prim-ministrului israelian și președintelui rus.
În acest context, ce observăm lesne? … Că atenția întregii lumi s-a îndreptat către Orientul Apropiat, iar războiul din Ucraina a intrat într-un con de umbră, exact în momentul în care Ucraina avea nevoie mai mult de sprijin. Ajutorul internațional pentru Ucraina a fost blocat și nu putem anticipa cum vor decurge lucrurile nici în privința UE, nici a SUA.
A început să se vorbească tot mai mult în plan internațional despre o victorie a Rusiei, poate strategic, pentru a trezi atenția lumii asupra Ucrainei, ori poate pentru că o asemenea posibilitate este într-adevăr mult mai vizibilă astăzi decât cu un an în urmă.
Transnistria nu se uneste efectiv cu R.Moldova din cauza rusofililor care sunt majoritari, iar R.Moldova nu se uneste cu tara din cauza rusofililor numerosi printre moldoveni. Ce solutii democratice ar trebui sa aplicam: cea ruseasca, cea israeliana sau alta? Si care anume?
Daca rusofilii sunt majoritari, ca sa le faca o bucurie, Rep. Moldova ar putea anunta ca intentioneaza sa cedeze teritoriul transnitrean catre rusia… care, cum stim, e in razboi cu Ucraina… :)
Singura metodă pentru o eventuală Unire și care să fie validată de comunitatea internațională este un Referendum câștigat de unioniștii din Moldova cu o majoritate de peste 55-60%(deși și în acest caz vor exista state ca Ungaria și Austria care nu vor recunoaște unirea). Deci, mai e mult până departe.
Cea economica! Este cea care are trecere la oamenii mai tineri, care ar trebui sa isi hotarasca singuri viitorul. Iar acesta este integrarea si dezvoltarea in cadrul UE. Mai departe trebuie lucrat in plan educational. Asta este mai greu, dar nu imposibil!
Cititi: https://www.defenseromania.ro/fortele-ruse-de-mentinere-a-pacii-au-incalcat-flagrant-acordul-in-transnistria-rusii-au-folosit-arme-si-tehnica-fara-a-notifica-r-moldova_626504.html#google_vignette .
In decembrie 1998 in calitate de observator OSCE la alegerile prezidentiale din R. Moldova am fost tinut de teroristii transnistreni sub amenintarea AKM-urilor timp de 6-7 ore la „postul ilegal Tighina – Varnita” pentru ca am dorit impreuna cu Dan Petrescu (observator din UK) sa vedem daca Transnistria se tine de cuvant pentru angajamentul luat de a pune la dispozitia cetatenilor moldoveni autobuze pentru a trece Nistrul ca sa poata vota in sectiile de vot de pe malul drept.
Concluzia este, dupa cum vedeti in articolul de mai sus, ca din 1998 si pana in 2024 in politica imperiala rusa nu s-a schimbat nimic. Rusia nu respecta nici o intelegere semnata.
Cand se vorbeste despre autoritatile separatiste de la Tiraspol in realitate este vorba acolo de Rusia.Acele autoritati nu ar rezista doua ore, daca ar fi altfel. Este un conflict inghetat , gestionat de Rusia, care va actiona, cand imprejurarile ii vor fi favorabile si in privinta Transnistriei si a Moldovei(Chisinau).Este corecata aprecierea ca o victorie a Ucrainei in razboiul cu Rusia va lipsi Rusia de parghiile pe care le-are in mana , in prezent.Gresala Moldovei a fost ca in momentul dobandirii independentei nu a renuntat la zona Transnistriei, rusofona in cea mai mare parte.
Populatia moldvenesca din jumatatea din Moldova lui Stefan ocupatā de Rusia in 1812 a dus o cruce extraordinarā de la ocupatie si pânā acum. Rusofilii trebuie eliminati din structurile statului si realizatā reintregirea. Indiferent cum se va termina rāzboiul din Ucraina e clar cā Rusia trebuie eliminatā din spatele Ucrainei si din coasta României. Transnistria are o proportie egalā de Moldoveni, Rusi si de Ucrainieni dar nu a fost niciodatā sub administratie Moldovenesca sau , mai tarziu, Românescā. Probabil ca un schimb civilizat de teritorii intre Moldova si Ucraina ,Transnistria pentru Nordul Bucovinei cu Cernauti este singura solutie civilizatā care va evita varsarea de sânge si eliminarea Rusiei din regiune. In România existā si sunt finantate de stat, scoli in limba maghiarā, ucrainiana, rusa, etc, deci nici un Ucrainian din Bucovina care va alege sa ramânā in România nu va avea de pierdut.
Mā intreb când va cere Moldova Rusiei despāgubiri pentru deportarea populatiilor si purificarea etnicā continuā care a avut loc incepând cu 1812? Totul este documentat, chiar si in limba Rusā. Sā nu mai vorbim de epurarea etnicā si deportarile in masā dupā 1940 ! Când va cere Moldova socotealā Rusiei pentru dezastrul provocat acestei natiuni?
”Transnistria are o proportie egalā de Moldoveni, Rusi si de Ucrainieni dar nu a fost niciodatā sub administratie Moldovenesca”
Unde se învață asta, la Orhei sau la Bălți?
În 1792, după un tratat de pace semnat la Iaşi, rușii au obținut de la Imperiul Otoman regiunea Edisan, teritoriul aflat între Nistru şi Bug. În urma recensământului efectuat chiar de ruși, episcopul de la Ecaterinoslav relatează că s-au găsit 67 de așezări, dintre care 49 româneşti, una lipovenească şi 17 armeneşti şi greceşti. Chiar și după anexarea teritoriului de către ruși, administrarea regiunii Edisan a revenit tot boierilor moldoveni.
Nu era nici picior de rus sau de ucrainean în Transnistria la 1792, iar denumirea de ucrainean nici nu se inventase: pe Nipru trăiau cazaci, cu care moldovenii erau uneori aliați. Atunci a ajuns Rusia pentru prima dată la Nistru, în 1792. Atunci a fost fondat orașul Tiraspol și așa a început rusificarea. 20 de ani mai târziu, rușii au anexat și Basarabia și au început rusificarea și acolo.
În prezent, doar în raionul Rîbnița trăiesc mai mulți ucraineni, acolo ar trebui probabil organizat un referendum, poate ei doresc să facă parte din Ucraina. Rusia o să ceară niște bani ca să-și retragă trupele din Transnistria, exact cum a făcut și cu trupele pe care le avea în RDG. Dar teritoriul în ansamblu nu are de ce să revină Ucrainei.
În Bucovina lucrurile sunt destul de liniștite în prezent, nu e nevoie de niciun schimb de teritorii care să genereze noi adversități și animozități, numai Rusia ar încuraja o asemenea idee. Românii din Bucovina de Nord primesc oricum pașapoarte românești de mai mulți ani, iar în județele Maramureș și Suceava sunt destule sate de ucraineni. Cine vrea să trăiască în România, trăiește deja în România.
Se invata din Wiki: 32% moldoveni; 30% rusi; 29% Ucraineni; 2,5% bulgari….0,05% ( cei mai putini) romani, conf. ultimului recensamant din 2004.
Doar un putinist ar putea simți nevoia să scrie „cei mai puțini” despre români, când orice român (inclusiv cei consemnați ca „moldoveni”) știe care e realitatea. Deci mai ușor cu 1984 pe scări.
Transnistria de azi nu e o țară și nu e nici măcar o regiune compactă, cum ar fi Dobrogea, de exemplu. Transnistria e o descriere aproximativă (ținuturile de dincolo de Nistru) însă include și unele așezări din dreapta Nistrului, la fel cum există câteva mici teritorii controlate de Chișinău care se află în stânga Nistrului.
Sunt mai multe raioane în Transnistria de zi și fiecare din aceste raioane are o demografie specifică. Rușii sunt majoritari la Tiraspol, ucrainenii în Rîbnița, moldovenii în Dubăsari etc.
Era inevitabil ca o portavoce a Kremlinului să vină să susțină povești argumentate din wiki. Ai sute de comentarii în favoarea Moscovei, de când a început războiul din Ucraina. Ce-ar fi să iei tu rușii de la Tiraspol și să vă duceți cu toții la Moscova? Că restul raioanelor din Transnistria au oricum majoritate românească.
Și ce se va întâmpla dacă oricine , indiferent cum s-ar chema, ar cere socoteală Rusiei? Dar parcă Moldova a avut de curănd alegeri și , ce să vezi, au câștigat rusofonii. Vorbim despre ce a vrut Moldova, nu Maia Sandu. Și Moldova a vrut cu Rusia. Nu știm, însă ce vrea UE , că nu prea vorbește clar, o tot mermelește.
Tovarase Ivan Emojiki Moldovenii descoperā din ce in ce mai des ca-s de fapt Români. Cā Rusiei fasciste care a ocupat jumate din Moldova pentru doua sute de ani nu-i place asta nu e o noutate.
In ceea ce priveste cerutul socotelii , Rusia nu-i mai specială decât Germania nazistă ( prietenii cu care au semnat acel tratat Ribbentrop Molotov) care a plătit si plăteste despăgubiri populatiei evreiesti, Franta care plateste Algerienilor … etc. Genocidul si epurarile etnice duse de Rusia nu numai in Moldova dar pe tot teritoriul URSS trebuie plătit.
Dupa 1940 au fost epurare etnica in Basarabia asupra cetatenilor din Regatul Romaniei.
Faptul ca aliatii din WW2 nu au recunascut efortul populatiei din Regatul Romaniei pentru invingerea Germaniei hitleriste face ca Romania sa nu poata cere despagubiri de la URSS/Rusia.
Tocmai pentru a impiedica un schimb teritorial intre Ramania si Ucraina (Transnistria pentru sudul Basarabiei) URSS a impus o conducere bolsevica in Romania in decembrie 1989 si un razboi R. Moldova in 1992. Aceste actiuni ale Rusiei pot fi aplanate doar daca R. Moldova dupa modelul din 1918 se va uni cu Romania. Dar bolsevicii de la conducerea ambelor tari romanesti lupta pentru planurile Rusiei.
Dar ? De ce nu cere România despăgubiri pentru DEPORTAREA CETĂȚENILOR RIMANI dupa’944 în URSS ? Ca au fost mulți, ținuți la munci grele mulți ani și cu nenumărați morți-asasinati în gulagurile sovietice. Și DE CE nu se duce PERMANENT o campanie de presa bine dirijată împotriva bandiților de la Kremlin și a susținătorilor “de prin” Europa? Vezi Hungaria lui Orban, mai mult sau mai puțin scitică, Austria sau mai nou Slovacia ?
Poate Rep. Moldova va tine seama de experienta nefericita a Ucrainei- cu Donbasul in 2014 intr-o situatie mai favorabila ei decat a Transnistriei azi. Si-si va amana visurile de reintegrare a acesteia. Macar si pentru ca e penultima forta militara mondiala, inaintea Buthan-ului.
„Experiența nefericită” ați provocat-o voi, orcilor. În rest, bine că nu ai regirgitat visurile lui putinel pe un site românesc.
P.S. Verifică-ți Google Translate, că Bhutan nu se scrie cu caractere latine ca-n rusă.
”Experiența nefericită a Ucrainei” se numește război de agresiune din partea Rusiei. Atât în Iugoslavia, cât și în URSS, republicile componente aveau prin Constituție dreptul la secesiune, iar frontierele dintre republici erau clar delimitate și recunoscute oficial la toate nivelele.
Războaiele din fosta Iugoslavie au fost declanșate de încercarea lui Slobodan Miloșevici de a anexa prin forță regiunile locuite de sârbi în celelalte republici (Croația și Bosnia-Herțegovina) iar războiul din Ucraina a fost declanșat de încercarea lui Putin de a anexa prin forță regiunile locuite de ruși în Ucraina.
Și pentru că agresiunea rusească n-ar fi fost completă fără o justificare ținând de patologia psihiatrică, Rusia trimite acum postaci pe forumurile de limbă română, care să explice că vina e a victimei și ”poate Rep. Moldova va tine seama de experienta nefericita a Ucrainei”
Exact de asta trebuie dezmembrată Rusia și exact de asta va fi dezmembrată Rusia: pentru ca portavocile Kremlinului să nu mai expllice și altădată că agresiunea comisă de Rusia e din vina victimei. Între timp, au avut loc și primele tulburări în Bașkortostan. Semne bune anul are! 😀
Sa nu uitam experienta recenta a armenilor, fratzicule!
Rusii, daca nu vor sa devina ucraineni, gagautzi sadea, or maldavani, nu au de cat sa se retraga in mareata rusie in care au spatiu si loc destul din toate punctele de vedere. Nu vad de ce s-ar agata alaturi de Pistruiatu si Serghei Nicolaescu, si care or mai fi, de o fisie minuscula in lunca Nistrului care nu are nicio legatura cu ei, inconjurati din toate partile de forte ostile, mai ceva ca secuii deveniti recent maghiari!
Daca rusnacii si-au pus in cap sa dispara inainte de vreme va fi vai si de noi bharatidule!
Unde baga muscalul coada e complicat, ca sunt barbari. Singura solutie este dizolvarea imperiului muscalesc, intr-un fel sau altul.
Ba chiar a tuturor imperiilor, indiferent cum se autodenumesc ele!