Dacă mai era nevoie de vreo dovadă că România este o țară imunodeficitară, în care, vorba lui Poincaré, fiind aux portes de l’Orient, tout est pris à la légère, atunci această dovadă a venit în zilele care au trecut de când revista Newsweek România a publicat lista cu ziariștii și sociologii pretins respectabili, pretins de mare faimă care au încasat direct sau indirect, prin firmele pe care le controlează, sume imense din partea PSD.
Sume provenite din alocațiile anuale de la bugetul de stat de care beneficiază, prin lege, nu doar partidul în cauză, sume care vin din taxele și impozitele noastre, în nici un caz din cotizațiile ori donațiile membrilor PSD ori ale simpatizanților acestuia.
Desigur, „furajații” din ograda PSD primesc în conturi sume considerabile nu pentru a face treabă cinstită, ci pentru acțiuni de lobby, pentru a distorsiona realitatea, a minți în față opinia publică în nenumăratele emisiuni televizate în care apar în chip inflaționist. Ori pentru a produce sondaje de opinie false din care să rezulte ori că social –democrații continuă să fie pe gustul populației, oricum al majorității electoratului, ori că președintele Iohannis nu mai are nici cea mai mică șansă la viitoarele alegeri programate pentru toamna-iarna anului 2019.
Între ceea ce au făcut și fac inși de teapa unui Bogdan Chirieac, Răzvan Savaliuc, Doru Bușcu, scandalagiul antenist Mugur Ciuvică sau sociologi precum Marius Pieleanu sau Vasile Dîncu (la mare preț ba la SNSPA, ba la reputata Universitate clujeană Babeș- Bolyai) și ceea ce a făcut, pe vremea când era europarlamentar Adrian Severin nu e, după părerea mea, nici o diferență. Numai că dl. Adrian Severin a stat câțiva ani buni la închisoare înainte de a-și redobândi dreptul de a-și vărsa otrava și a da lecții de morală pe blogul personal și aceasta eminamente fiindcă faptele reprobabile ale domniei-sale au stârnit un scandal european în lege, în vreme ce domnul Chirieac, de pildă, își revarsă seară de seară burta și opiniile infecte nu numai pe site-ul dcnews, ci și la Antena 3 și România tv, câteodată chiar și la Televiziunea publică. Cea care, oricum, nu mai este demult un reper de moralitate, dar care a ajuns complet nefrecventabilă, total decredibilizată sub conducerea Doinei Gradea. Și de când au acolo emisiuni de propagandă în favoarea PSD inși de teapa lui Ionuț Cristache sau Lavinia Șandru. Dl. Pieleanu încă e socotit sociolog, și nu unul oarecare, institutul Avangarde patronat de domnia-sa încă deține licență de funcționare, în vreme ce numele d-lui Vasile Dîncu este rostit cu un fior de religiozitate la Realitatea tv.
Dezvăluirile făcute de revista Newsweek România nu contează doar prin faptul că arată adevărata față, murdară, a unor formatori de opinie din România. Inși care nu sunt decât niște alter-ego- uri ale lui Pristanda, a căror deviză de viață este Ghiță, pupă-i în bot și papă tot. Ci trag un serios semnal de alarmă asupra felului în care se face presă si se fac sondaje sociologice în România. Asupra ravagiilor pe care le face într-o societate distorsionată, așa cum este societatea românească, circulația circulară despre care vorbea în cartea intitulată Despre televiziune, sociologul francez Pierre Bourdieu.
Nu avem la ora actuală nici un organism, nici o organizație profesională care să ne pună la adăpost de acțiunea mincinoasă, demolatoare, anti-democratică pe care o întreprind cei ale căror nume au fost dezvăluite de Newsweek România.Și numeroși alții de aceeași teapă. CNA care ar putea restricționa accesul pe televizoare al unor profesioniști ai minciunii și dezinformării, așa cum sunt Chirieac, Pieleanu, Savaliuc, Bușcu, Ciuvică, dar și Cristoiu, Dinescu, Dan Andronic, este controlat de același PSD. Chirieac Bogdan merge până acolo cu nemernicia încât mai-mai că nu leșină la aflarea știrii, pusă în circulație de o altă bună creștină care ia lumină de la biserica lui Dragnea, am numit-o pe Alina-Mungiu-Pippidi, că articolele din presa străină defavorabile nu României, ci guvernării cu care este năpăstuită țara, ar fi, vezi Doamne, finanțată de servicii. Pare-se că insului de la dcnews îi e ciudă că el e plătit în leai, iar alții, pesemne, în valută.
Nici telespectatorii nu sunt pregătiți să reacționeze și cauționează prin audiențe actvitatea scandaloasă a posturilor care îi găzduiesc pe cei plătiți de PSD,posturi la rându-le, prin mii de fire, prin interesele patronatului legate de Dragnea & co.
De fapt, telespectatorii sunt la dublu păcăliți pe față. Subvenționează activitatea unor partide, dar și acțiunile lor de propagandă mincinoasă. Adică își sponsorizează propriul dezastru.
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Ma uit din cind in cind la posturile de propaganda doar pentru a vedea cine isi face reclama acolo. Nu cumpar produsele si boicotez magazinele care apar in reclamele lor.
Din pacate prostii si asistatii continua sa conteze (un sfert din votanti…): https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22887934-sondaj-comandat-usr-pnl-cele-mai-mari-sanse-vot-pentru-parlament-26-1-psd-25-2.htm
De ce nu faceți plângere penală, de pildă pentru înșelăciune? Altfel, care ar fi diferența față de lozinca „S-au demascat!” ?! E util că l-ați (l-au) nominalizat pe un fost viceprim-ministru, desemnat la libera alegere a primului-ministru al epocii.
(Off-topic) Pe de altă parte, o analiză sociologică (termenul e cam tras de păr pentru cele ce urmează) privind „lăcrămațiile” ( și implicațiile) la „înalta poartă”/”forurile europene”/etc.(va rezulta din analiză cum mai sunt privite diverse instituții) d. Dragnea respectiv d.nei Kövesi ar fi interesantă. Iar o analiză juridică chiar ar fi și mai interesantă, prin prisma „prejudiciului ne/important” , criteriu relativ recent introdus la Cedo și care a divizat profund Consiliul Europei; a se vedea răspunsul (negativ, în fapt lipsa ajungerii la un răspuns) la cererea fostului pm britanic de a se înăspri și mai mult condițiile de acces la curte, care, pe de altă parte, a lăsat să se întrevadă orizontul politic al acelui personaj politic.
Da, este o situatie absolut halucinanta, Romania normala si cu bun-simt pare a fi acoperita de un strat gros de ”liniste”, presa nealiniata pare a vorbi si scrie la pereti, ca sa spun asa. Te-ai astepta sa vezi reactii, sa-i ia cineva la intrebari, nu se intampla insa nimic : cainii latra, ursul merge. Stai si te crucesti, efectiv vad lumina tiparului dovezi clare de hoteli, aranjamente oneroase, nimeni nu ia nicio masura. Cum sa nu-ti pui intrebari macar tu, daca nimeni indreptatit si abilitat de societate sa puna intrebari, nu o face? Cum mai citeam, exista institutii, insa ele sunt incapabile sa-si faca treaba, ca nu pot, fiind blocate, ca nu vor, pentru ca sunt complice, rezultatul este acelasi – blocarea bunului-simt, a normalitatii vietii noastre sociale. In consecinta, avem institutii de forma, iar fondul nu exista – celebra sintagma ”forme fara fond” a lui Maiorescu este de o monstruoasa actualitate. Vad lucrurile mergand in acelasi anormal mod in continuare, intr-un dublu limbaj profund pagubos, mai ales ca aceasta mizerie construieste o noua ”realitate”, mai am putin si incep sa cred ca vine apocalipsa, pentru ca RAUL se straduieste sa devina noul ”BINE”, iar MINCIUNA, noul ”ADEVAR”. Totusi, apocalipsa vine, dar pentru ei, pentru toti acesti nemernici coalizati intr-o alta ”Romanie”, pentru ca tara mea adevarata si de bun-simt exista. Inca un motiv evident pentru romani de a iesi la vot, incepand cu mai 2019, unde mizeria psd-alde trebuie sa primeasca un boicot total in bot.
Va veni si timpul cand nemernicii vor plati, in ciuda faptului ca „tara adevarata si de bun-simt” este azi, din nefericire, minoritara.
Somewhere in time, somewhere in space, somebody watches you…and wait for…
Într-adevăr, este revoltător să știi, ca cetățean român plătitor de taxe, că desemnezi pe cineva prin alegeri să administreze treburile Cetății, iar acela este un tâlhar care fură roadele muncii tale și puțina ta agoniseală. Apoi, tot de la tine, din banii tăi, plătește un sofisticat aparat de manipulare care te determină să-l votezi din nou.
Opinia mea este că pentru sănătateta societății este necesar a fi alocate resurse și energie pentru a destructura aparatul de manipulare, a informa cetățenii la nivel de masă și a oferi repere sociale, în care aceștia să aibă încredere. Modele, pe care să le urmeze, ca alternative la cele propuse de cleptocrație. Cum căile oficile de alocare a resurselor se află în mâinile oligarhilor, ale slujitorilor lor din „servicii” și ale politicienilor, este necesară identificarea modalităților alternative de strângere de fonduri, organizații neguvernamentale, asociații, cluburi șamd. Societatea civilă.
În Biserică probabil că nu ne putem pune nicio speranță, chiar dacă se va prăbuși România. Reprezentanții săi doar doresc să primească bani, nu înțeleg și faptul că libertatea socială, economică, generează bogăție inclusiv pentru ei. Sunt mulțumiți cu ceea ce primesc, chiar dacă este din furt, precum în cazul d-lui Becali și nu sunt deranjați dacă se fură mai mult în cazul în care primesc și ei mai mult. Despre cleptocrația românească nu vor scoate niciun cuvânt.
Apoi, independența Justiției merită să fie apărată dacă vrea și Justiția însăși să se apere. Or, Justiția noastră pare să fi capitulat deja în fața cleptocraților și curând vom auzi foarte probabil apeluri ale magistraților către cetățeni să înceteze demonstrațiile pentru statul de drept și independența Justiției, pentru că nu-și doresc așa ceva.
Este uimitor și debusolant cinismul cu care cei care au adus dezastrul se văd din nou în fruntea bucatelor în următorul ciclu electoral! Pentru cine este loc de mai bine?! Ce le-a mai rămas de făcut?!
Propaganda e doar un mijloc de a ajunge sau rămâne la pârghiile de control al statului. N-are nici cea mai vagă importanță așa-zisa orientare politică și dealtfel cu mici excepții, notabile eventual prin prostia gălăgioasă, personajele sunt cam aceleași sau dacă nu, rude sau acoliți. Problema e sistemică și e foarte veche, vine din vremea colonialismului turcesc. Să fim serioși, România n-a fost niciodată democratică, în sensul contemporan al democrațiilor occidentale. De altfel și democrațiile occidentale în forma lor actuală vor fi fost definite abia la cel puțin 20 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. E foarte multă ipocrizie și în partea ,, democratică ” a lumii. Când un sistem cleptocratic se instalează solid e foarte dificil de dizlocat și e și mai dificil de reformat pentru că beneficiază de numeroase complicități la toate nivelurile de putere, decizie și control statale. O societate care vrea să progreseze are nevoie de o anumită coeziune socială, de elite suficient de luminate și de oneste care să organizeze lucrurile spre mai bine. Nu e cazul României, deocamdată. Ca studiu de caz particular, sumele respectabile de bani europeni injectate in România sub diverse forme au creat doar o foarte restrânsă clasă oligarhică, nu au fost nici pe departe folosite eficient in domeniile pentru care erau destinate și ca și consecință directă au avut un impact societal minim.