joi, martie 28, 2024

Cum ne pregătim pentru dezintegrarea ordinii occidentale? Nevoia de relaţii bilaterale puternice

Nu e o bucurie să constatăm că am aderat la NATO şi Uniunea Europeană „la spartul târgului” dar trebuie asumat în timp util că aranjamentele politico-militare, economice şi strategice care au configurat lumea postbelică se redefinesc sub ochii noştri. Modelul bunăstării şi securităţii de ieri se clatină astăzi şi nu va mai fi valabil mâine. E nevoie mai mult ca oricând de inteligenţă strategică şi de alianţe funcţionale în „războiul global pentru resurse”. Spun din capul locului celor care mă citesc prima dată că sunt, prin formaţie academică şi experienţe profesionale, pro-european şi atlantist. Că sunt ataşat de valorile consacrate ale lumii occidentale şi de modelul democraţiei liberale mai mult decât de ipocrizia naţionalistă şi populistă din părţile noastre de lume şi de pretutindeni unde există. Dar sunt în primul rând un intelectual liber, atent la schimbările adânci ale relaţiilor internaţionale din prezent, la semnalele care ne vin din toate părţile (trebuie doar să vrem să le decriptăm) şi care vorbesc în stiluri şi limbaje diferite (politic, strategic, economic, cultural, tehnologic) despre o lume multipolară, competitivă, instabilă (cu incertitudini şi riscuri multiple) şi posibil conflictuală.

Ştiu aşadar că acest articol va stârni dezaprobarea celor care fac parte sau promovează ca datorie profesională, într-un fel sau altul, tezele actuale ale establishment-ului politico-diplomatic. Este firesc: niciun oficial al unui stat membru al clubului nu poate cocheta cu ideea de a pune cel puţin în discuţie perspectivele unei disoluţii a ordinii occidentale postbelice. Dar cum eu am privilegiul de a fi un comentator liber al politicii internaţionale şi de a mă raporta la analize şi comentarii independente (dar nu mai puţin credibile) care apar în lume, pot scrie „out of the box” despre lucrurile care deja se întâmplă în jurul nostru, să semnalez pericole care se profilează (am făcut-o în intervenţii trecute şi o voi mai face), să mă alătur celor care propun reflecţii şi soluţii alternative, în ideea că un Plan B nu poate decât să te întărească.

Dispariţia Uniunii Sovietice la începutul anilor ’90 (implicit a ameninţării sistemice din timpul Războiului Rece, care a ţinut Occidentul unit, din 1945 până la victoria asupra comunismului), apoi încheierea confuză a celor aproape două decenii de hegemonie a Statelor Unite (petrecută gradual între 2003 şi 2008) a lăsat spaţiul democraţiilor nord-atlantice fără o opţiune strategică relevantă, fără un obiectiv de perspectivă imediată sau îndelungată, fără liant şi fără o idee esenţială, mobilizatoare, care să inspire noile generaţii de europeni şi americani. Însăşi paradigma integrării euro-atlantice, care a animat întrucâtva epoca post-Război Rece sfârşind prin a conecta Europa Central-Răsăriteană la sistemele economice şi de securitate ale Vestului, şi-a atins se pare limitele şi şi-a epuizat energiile unificatoare. Din fericire pentru noi, suntem astăzi în interiorul lumii occidentale, un vechi vis local împlinit (chiar dacă, din multe puncte de vedere, la perifieria ei, dar totuşi înăuntru) iar graniţa care separă formal lumea civilizată şi integrată de cenuşiul sărăcăcios şi primitiv al Estului, chiar dacă nu atât de rigidă, abruptă şi sumbră ca până în 1989, s-a mutat pentru multă vreme de acum înainte pe frontiera noastră nord-estică. Este, în fond, o restauraţie istorică: întotdeauna am fost la periferie, la marginea tuturor imperiilor din care am făcut parte (spre norocul sau ghinionul locuitorilor acestei regiuni, după caz) dar acum cel puţin suntem în „ultimul vagon” al convoiului occidental.

Am obţinut accesul la formele de organizare ale ordinii nord-atlantice târziu, când lumea a început din nou să se schimbe. Fără un duşman care să ameninţe serios sistemul, NATO şi-a pierdut mult din relevanţa (aproape fundamentală pentru ideea de Occident), pe care a avut-o de la înfiinţare, şi se zbate astăzi în discuţii sterile despre „noul concept” şi despre nota de plată a securităţii colective, pe care americanii nu mai vor s-o suporte singuri iar europenii nu sunt dispuşi să o asume. La rândul ei, Uniunea Europeană extinsă nu mai este ceea ce a fost cândva, un club select al economiilor dezvoltate şi al societăţilor bunăstării avansate la care priveam în copilărie sau studenţie „peste gard”, ca la o garanţie magică a prosperităţii şi succesului individual. Cu un şomaj masiv şi cu perspective de creştere economică modeste, cu un trai scump şi cu dezacorduri politice interne severe, Uniunea se confruntă mai nou cu spectrul dezintegrării, al naţionalismului şi al populismului, cu indiferenţa Americii, cu ridicarea economiilor emergente din Asia-Pacific, cu autosuficienţa şi mediocritatea propriei prestaţii în politica externă şi de apărare comună.

În condiţiile restructurării relaţiilor internaţionale, respectiv ale scăderii relevanţei NATO şi chiar a Uniunii Europene ca determinanţi ai jocului de putere şi ai standardului de viaţă în lumea de astăzi şi de mâine, ar trebui să ne întrebăm urgent cum ne pregătim politic şi economic pentru dezintegrarea lumii occidentale (ruperea Americii de Europa privită ca ansamblu şi fragmentarea continentului nostru în cel puţin două-trei grupuri de ţări cu „viteze” economice diferite, cu alianţe bazate pe interese negociate), o perspectivă care nu trebuie privită apocaliptic ci realist, tehnic şi cât se poate pragmatic. O fac şi alţii de câţiva ani buni: americani, britanici, germani sau francezi deopotrivă, care, membri fiind în ambele organizaţii, nu se sfiesc să dezvolte în paralel strategii pentru a face faţă nevoii crescute de resurse pe o piaţă tot mai competitivă. Lumea este mai mult decât Occidentul şi asta trebuie să aflăm şi noi cât se poate de repede.

A repeta cu orice ocazie, festivă sau nu, că „obiectivul nostru fundamental este consolidarea rolului de membru NATO şi al Uniunii Europene” este desigur un principiu corect pentru un membru junior dar s-ar putea să nu mai fie suficient în ziua de astăzi. Trebuie depăşită faza comodă a clişeelor, trebuie lărgit şi îmbogăţit orizontul de analiză strategică, trebuie gândit creativ pe piaţa globală a resurselor, desigur păstrând nenegociabil ataşamentul la valorile şi principiile democraţiei liberale. Avem nevoie aşadar de un fine tuning al demersurilor politico-diplomatice şi de o relaţionare economică mai inteligentă, de accente şi reglaje fine spre pieţe care au potenţial de creştere, avem nevoie de recrearea unui sistem de relaţii bilaterale (spuneţi-le cum vreţi: alianţe sau parteneriate) puternice, efective şi nu doar pe hârtie.

S-a văzut şi se vede paradoxul că, deşi este membru al ambelor organizaţii ale ordinii euro-atlantice, România are relaţii bilaterale de slabă calitate, nesubstanţiale, cu excepţia notabilă a relaţiei politico-militare şi strategice cu Statele Unite. Dar Berlinul? Dar Parisul? Dar Londra sau Haga? Dar Varşovia? Dar Ottawa? Acestea şi probabil multe alte relaţii bilaterale sunt cele care îţi dau sau nu forţa de a avea un cuvânt de spus la summit-uri, iar temelia unei poziţii influente se clădeşte în timp, prin munca văzută sau nevăzută din capitalele marilor puteri sau ale celor emergente.

Iluzia că „nu mai avem nevoie de diplomaţie bilaterală” în cadrul clubului occidental pentru că „oricum ne vedem periodic la Bruxelles” nu poate fi astăzi lecturată decât ca expresia unei naivităţi politice specifice primilor ani de apartenenţă la structurile euro-atlantice şi falsei convingeri că dacă te baţi pe spate cu neamţul sau olandezul la dineuri şi îţi zâmbesc puţin, chiar eşti prietenul lor. Cu cât NATO şi Uniunea Europeană pierd din relevanţă pe plan global, cu atât devin mai importante relaţiile bilaterale.

În esenţă, pentru a nu lăsa lucrurile neclare, voi spune că dezintegrarea ordinii occidentale la care m-am referit în titlu nu înseamnă neapărat dispariţia NATO şi a Uniunii Europene, aşa cum nici Consiliul Europei nu s-a desfiinţat (îşi mai aminteşte cineva de Strasbourg şi de ce mândri am fost în 1993 când am aderat?). Înseamnă însă că anumite aranjamente instituţionale, care au corespuns unei etape istorice şi obiectivelor politice de atunci, intră în declin iar statele membre vor căuta noi formule de colaborare şi de materializare a intereselor naţionale, în interiorul sau în exteriorul vechilor organizări.

Dacă ai prieteni buni şi de încredere în jurul tău, oricare ar fi deciziile viitorului ştii că poţi merge cu ei mai departe. Dacă nu îi ai, rămâi în drum, membru în tot felul de „comiţii şi comitete” fără relevanţă.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Excelent articol si foarte adevarat. Din pacate interesul in Romania pentru politica internationala este foarte scazut, oamenii par in general inca prinsi in dulcele vis al Europei unite (e drept, nu sunt doar romani cei care inca isi fac sperante – am ramas uimita ieri cand am citit articolul in care Barroso vorbea despre o Europa federala), ignorand oboseala si fragmentarea actuala evidenta a proiectului UE.

    Si aveti dreptate in privinta relatiilor Europei cu America, exista o anumita frustrare aici peste ocean in ceea ce priveste raportul cu statele europene, oamenii s-au saturat sa auda ca li se pun proptele economice unor tari care par a nu produce nimic altceva decat socialism si sindicalism, dar care inca se pretind superioare istoric desi, asa cum am auzit mai multi americani spunand, „nu au castigat niciun razboi mondial singure.” In orice caz, atata vreme cat, din cate citesc din presa internationala, in Europa criza se adanceste in vreme ce aici tonul a redevenit optimist, cred ca aceasta defazare SUA – Europa se va adanci si va determina o regandire a relatiilor bilaterale. Proiectul european care s-a dorit o contrapondere la federatia americana, s-a demonstrat a fi un esec tocmai din cauza lipsei de coeziune si de viziune colectiva a europenilor care nu par a fi capabili sa se perceapa ca o structura unitara si coerenta. Toate tarile UE importante joaca dublu – pe de-o parte danseaza hora europeana, pe de alta se asigura ca au un spatiu de retragere individuala.

    In ceea ce priveste Romania, nu stiu daca avem lideri de calibru, persoane capabile sa inteleaga cu adevarat importanta construirii unor relatii de rezerva dupa destructurarea UE. Poate ar exista daca ar exista o societate civila care sa fie interesata de ceea ce se intampla pe plan international si care sa puna presiune pe politic. Dar voci precum cea a dvs. sunt rarissime, in vreme ce dezbaterile reale pe marginea politicii noastre internationale sunt practic inexistente.

  2. O analiza pertinenta asupra constructiei conceptului de anti-fragilitate(vezi Nassim Taleb) in cadrul relatiilor internationale.
    Fragilitatea Romaniei in fata crizelor (de orice gen) a fost dovedita din plin in cursul anului 2012.

  3. Premise false: ”disoluţii a ordinii occidentale postbelice a NATO si UE” in contextul in care altii vorbesc de extinderea UE si NATO 20 de ani dupa 1989 si in contextul in care URSS a pierdut Razboiul Rece.

    Analiza lipsă sau confuză: ”S-a văzut şi se vede paradoxul că, deşi este membru al ambelor organizaţii ale ordinii euro-atlantice, România are relaţii bilaterale de slabă calitate, nesubstanţiale, cu excepţia notabilă a relaţiei politico-militare şi strategice cu Statele Unite.” mda…

    Concluzie mioritică de sorginte academico-ardeleneasca plina de platitudini: ”Dacă ai prieteni buni şi de încredere în jurul tău, oricare ar fi deciziile viitorului ştii că poţi merge cu ei mai departe.”

    • Concluzie valaha de sorginte damboviteana, plina de substanta: daca nu ai profitat de nimeni astazi (a se citi „fentat”), inseamna ca esti fraier.

  4. Relatiile bilaterale puternice care il fascineaza pe Dl. Naumescu presupun interes reciproc. Nu este clar insa cine (sau de ce) ar putea fi interesat de Romania, o tara relativ saraca si prost condusa care are valoare, din perspectiva globala, doar ca sursa de forta de munca (calificata sau nu) pentru altii.

  5. Daca ai candida la presedentie, te-as vota cu amandoua mainile. :)

    Mare lucru in ziua de azi sa mai viziune asupra viitorului sau mai bine zis sa iti mai doresti ceva pentru viitor. Actualei clase politice din Europa si Romania, in mod special, ii lipseste viziunea. Majoritatea politicienilor nu au un orizont mai mare de 2-3 ani.

    Cele mai multe actiuni politice sunt orientate pe a stinge sau rezolva probleme din trecut si prezent.

    Mare pacat pentru lumea de rand.

  6. Dezintegrarea lumii occidentale?O perspectiva sumbra, care nu ar trebui nici macar pomenita.
    Au fost greseli prin distrugerea economica a unor tari din EST, considerate concurente periculoase, dar acest lucru s-a dovedit a fi o lovitura de bumerang pentru cei care au initiat-o.Exista si varianta unei infuzii de capital utile in modernizari, reducerea puzderiei de produse inutile care au devenit deseuri, gasirea de aplicatii novatoare, dar s-a evitat acest lucru.Parteneriatul este valoros, insa exista multe tari cu o dezvoltare puternica, care au stiut sa valorifice atat capitalul autohton ,cat si investitiile straine:China, Turcia, Coreea de Sud, Taiwan, Japonia si altele, cu un export puternic si o cercetate de avantgarda.Este greu de prognozat ce se va intampla!

  7. Inca un articol secretat de unul din „analistii lui peste”…care e treaba, fratilor? ati „dat-o in bara” cu „disparitia euro” – e plin Internetul si chiar pe aceasta platforma se gasesc cateva articole despre cum o sa dispara euro, secretate de tot felul de „analisti”- si acum va „aruncati” la UE si NATO si le prognozati disparitia?

    Mai bine apucati- va de SF-uri – dar si aici aveti grija sa alegeti din acelea cu actiunea peste 10.000 de ani in viitor…sau macar niste universuri paralele…..ca sa nu poata verifica nimeni profetiile voastre.

    Dar si asa este riscant, daca stau si ma gandesc mai bine..daca aia din viitor inventeaza calatoria in timp si vin si sa spun ca, din nou, ati „dat-o in bara”? Pe unde „scoateti camasa”?

    • Exact, Spengler redivivus. Occidentul este si a fost o lupta. Cind sa ne credem in tara cirnatilor, a fasolei batute cu ceapa gratis, cu halbe de bere, yachturi pentru tot poporul, na, ca trebuie sa muncim. Sa ne zica Dl. Naumescu, no amu’, unde-i mai bine pe lumea asta? Avem un cistig exceptional: libertatea si demnitatea de oameni. Ne luptam pentru ele in continuare. Altii, pentru cirnati (mai putini cirnati= criza economica).

  8. Devine un leimotiv la dvs. ca Romania e o tara mica si prost condusa, condamnata la marginalitate. Prin martie scriati cam la fel cand articolul vorbea despre viitorul Romaniei in conditiile de-democratizarii. Acum repetati acelasi lucru cand e vorba de stabilirea unor relatii bilaterale.
    Ce urmariti prin asemenea interventii repetate? Nu considerati ca procedand astfel creati stridenta si intoleranta, care ne indeparteaza de un dialog rezonabil ?

    • Un dialog rezonabil poate exista, de exemplu, daca dumneavoastra ati demonstra, calm, ca Romania nu este o tara relativ saraca, ca nu este condusa prost, si ca nu este (cel putin din aceste motive) condamnata la marginalitate.

      • Nu credeti insa ca dialogul ar putea deveni mult mai rezonabil daca cei ca dvs., cu un orizont cultural si social mult mai larg decat al unui biet marginal ca mine, ar renunta la stereotipuri jignitoare ?

        • Eu am formulat o opinie, specifica pentru subiectul din discutie (Romania). O opinie, nu un stereotip, pentru ca nu am aplicat-o unui grup de tari. Daca opinia mea va jigneste, putem explora impreuna, discutand, cauza acestei reactii emotionale.

  9. @amanda13: Mi se pare cel puțin ipocrit ca americanii să critice criza economică europeană câtă vreme originile sale se regăsesc pe Wall Street nu la Bruxelles! Sau a devenit GS o companie europeană și noi n-am aflat?

    • imi pare rau sa vad atata lipsa de informare. Ce are GS cu criza europeana? Sunt lucruri total distincte. Criza europeana e criza statului social. Ce, GS a consumat bani si le-a facut datorii la greci si spanioli? zero gandire economica, zero informare. Miliardele de dolari rulati de statele europene, sifonati cum se intampla mereu la stat au general datorii colosale. Criza apare cand nimeni nu mai da bani guvernelor, desi populatiile isi cer „drepturile” promise de politicieni. Asa apare austeritatea.

  10. felicitări pentru analiză. aveţi dreptate. ei, şi… la ce foloseşte asta? „prietenii buni” sunt cei care văd în tine pe unul de-ai lor. francezii, eneglezii, olandezii, candienii? să fim serioşi. în schimb, ruşii ne fac ba ochi dulci, ba ne fac cu ochiul… aşteptând cu braţele deschise şi cu turbinca şi mai deschisă un bobor fatalist, doritor de pace şi, mai ales, de a fi lăsat în pace…. să-şi fure singur căciula, să se fudulească cu un trecut incert şi să se facă frate cu dracul până trece, cu capul plecat, punte după punte.
    s-o fi sfârşind, ea, civilizaţia occidentală, dar nici naţiunea română nu are viitorul cu care se tot împăunează

  11. 1.Constructiile politice si economice se nasc,pentru a raspunde unor nevoi concrete, ceeace facea de la inceput, ca viabilitatea UE sa fie conditionata de durata si amplitudinea pericolelor la care avea de facut fata Vestul, prin aceasta constructie.
    Odata cu disparitia comunismului – UE, acest ,,dig de rezistenta Vestica” – si-a continuat, ,,cresterea” in virtutea inertiei, disparind insa considerentele de securitate politica,economica si militara, care sa mai impuna crearea adevaratului ,,stat european”, cu atributele minime de forta si stabilitate: integrare economica, pina la starea de federativ.
    Dupa disparitia pericolului comunist, pentru blocarea caruia erau ,,alocabile” pina in 1989 toate resursele economice si financiare existente, UE a devenit domeniul in care interesului comun de aparare, i-a luat locul interesul eonomic national, de a-si trage fiecare spuza pe turta lui.
    2.Pentru dezvoltarea generala(adica a celorlalti) acum nu-si mai bate capul nimeni,fiecare fiind preocupat doar pentru el. Astfel, UE nu are programe de industrializare, de ajungere din urma a tarilor bogate de catre tarile foste comuniste,prin investitii si proiecte de ,,CRESTERE A COMPETITIVITATII economice nationale a tarilor slab dezvoltate.Nu exista o preocupare INSTITUTIONALA sistematica, cu urmarirea pasilor spre dezvoltare, a tarilor estice, sau cu foste dictaturi militare, ca Spania, Portugalia, Grecia.Nu exista obiective economice comune, planificate si urmarite de institutii ,,dezvoltatoare” specializate ale UE, ca de exemplu, ce trebuie sa faca Romania, incit Mercedes sau alte firme sa poata investi in productia de piese sau ansamble pentru diverse masini si utilaje – incit si Romania sa se industrializaze.
    Intr-un cuvint, in UE nu exista NICIUNUL din elementele de ORGANIZARE a dezvoltarii economice, care sa fie realizata sistematic si planificabil, de tarile slab dezvoltate – totul fiind o ameteala institutionala si politica – fluturindu-se bani/ajutoare pentru dezvoltare, cu toate ca pentru transformarea lor in intreprinderi si locuri de munca nu sint de loc pregatite-calificate, tarile inapoiate industrial.
    Evidentierea aceastei realitati sumbre si caraterul ,,sever”(dar aplicat) al constatarilor, este facut de o persoana, care a realizat un „program national de dezvoltare economica”, avind profunda cunoastere, a ceeace putea si trebuia sa faca UE pentru a face din DEZVOLTARE un obiectiv comun si fundamental, daca exista decizia de a realiza o Uniune REALA, asa cum impunea in trecut, existenta comunismului. Probabil ca acest parcurs spre ,,federativ” ar fi continuat, daca n-ar fi disparut comunismul – dar in situatia de azi,e firesc ca fiecare sa se preocupe numai pentru el.
    3.Salvarea UE si costurile acesteia sint suportate de Germania si alte tari, nu de dragul UE, ci datorita faptului, ca pierderile par a fi – cel putin in momentul de fata – mai mari decit costurile de prelungire a agoniei acesteia.
    Cu siguranta, ca la un moment dat, contributorii la ,,salvarea „UE, vor constata ca platesc mai mult pastrind-o, decit daca ar permite dezintegrarea monedei Euro si UE.
    Aceasta posibilitate, face ca autorul sa aiba mare dreptate sa vorbeasca despre perioada ,,POST-UE” si daca Romania are un „PLAN – B”, pentru aceasta alternativa, tot mai probabila – din punctul meu de vedere.
    4.Pierderea instrumentelor vamale si tarifare, monetare si valutare si a posibilitatii de a sprijini prin interventie directa un sector sau intreprindere,ca mijloace nationale de dezvoltare – cit si INEXISTENTA unor programe de dezvoltare economica, lipsa institutiilor ,,dezvoltatoare” economic si a ORGANIZARII institutionale a dezvoltarii economice si industriale a tarilor slab dezvoltate – sint componenele esecului economic si social (garantat) al UE. Acest esec a devenit vizibil pentru cine vrea sa-l vada. El este de neconceput, pentru ,,partea” din clasa politica incapabila de a construi o alternativa la aceasta (potentiala) evolutie, motiv pentru care, si-a pus soarta politica,in mina acestei himere…

  12. @Dolarel(interesant nickname! ): Domnul meu, tocmai pentru că sunt informat nu accept concluziile facile gen „statul social e de vină”, „grecii sunt de vină” etc! Nu, realitatea este mult mai simplă chiar dacă nu e „politically correct” s-o spui: BĂNCILE SUNT DE VINĂ!
    Lăcomia nemăsurată a băncilor de investiții a dus la criză. De subprime ați auzit? De CDS-uri, prin care GS a câștigat miliarde pe seama Greciei ați auzit? Informațiile sunt la îndemână tuturor, trebuie doar să le folosiți!
    Știu că e mult mai comod și poate mai „digerabil” să accepți a priori concluziile altora dar există riscul ca acele „concluzii” să fie nițel interesate!

  13. Am o idee de doua relatii bilaterale care vor disipa instantaneu norii negri ai crizei economice (de una adevarata, sa ne fereasca Cel de Sus!): Romania – Rusia si Rusia -Romania.

  14. Propun sa revenim la titlul articolului:
    „Cum ne pregătim pentru dezintegrarea ordinii occidentale? Nevoia de relaţii bilaterale puternice”

    Deci iata ce pregatiri am facut eu (desigur, fiecare este liber sa aleaga varianta optima):

    1. Lichidarea tuturor conturilor bancare, cu exceptia celor necesare pentru tranzactiile curente, si achizitionarea de active cu grad mare de lichiditate, pastrate in locatii aflate in afare razei de actiune (legale sau fizice) a „macaralei” UE.

    2. Lichidarea proprietatilor imobiliare, cu exceptia minimului necesar asigurarii confortului locativ: „just in case” ca Ponta si pontatorii lui o iau complet razna.

    3. Crearea de „relatii bilaterale puternice” cu persoane si organizatii care sustin libertatea individuala si dreptul la autodeterminare (sper sa fiu iertat daca nu intru in detalii, pot doar sa afirm in cunostinta de cauza ca niciuna dintre acestea nu incalca legile in vigoare).

    Dixit!

  15. Relatii biletarale?! Toata lumea s-a dezvoltat, toate tarile sint puternice, toate tarile au potential, inclusiv Romania. Toata lumea isi doreste relatii cit mai bune cu restul lumii.

    Strategia de a-ti creea prieteni multi si buni este mult prea generala, prea vaga si prea veche pentru a fi considerata o strategie. Este un principiu.

    Ce-ar fi sa respectam principiile mai mult si mai ales, mai sincer? Chiar asa, ce-ar fi daca am crede sincer in principii?! Cum ar fi sa devenim o tara de oameni civilizati?!

    Imi pare rau sa-l dezamagesc pe autor. De civilizatie avem nevoie, de moralitate si transparenta, mai mult decit orice alte resurse, mai mult decit relatiile bilaterale multe si interesate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro