joi, aprilie 18, 2024

Cum ne pregătim pentru un adversar „iraţional”. Cat de (im)previzibil poate fi liderul rus in criza ucraineană?

Zilele trecute, preşedintele României, aflat in faţa diplomaţilor români pentru discursul anual ce clarifică marile linii ale politcii externe, a făcut o declaraţie surprizătoare despre criza din Ucraina si efectele potenţiale asupra României: “nu avem un pericol pentru România în mod raţional, dar trebuie să ne pregătim şi pentru iraţional, pentru că acest iraţional se dovedeşte că poate exista.” Un asemenea discurs apare mai rar la un decident politic, fiind specific, in opinia mea, experţilor in ştiinte sociale (sau, in cazul nostru, in relaţii internaţionale si studii de securitate).

Aşadar să vedem in ce context au fost spuse aceste cuvinte şi cum de a ajuns Traian Băsescu (probabil sfătuit de consilieri) să se avânte, în mod inspirat, în plină teorie a actorului raţional şi a alegerii raţionale (rational choice). O criză internaţională este o situaţie in care tensiunea acumulată intre două sau mai multe state cu interese si viziuni divergente privind un aspect important al politicii lor interne sau externe ajunge la un nivel atat de inalt incît riscă să se transforme in conflict militar deschis. Ceea ce se intâmplă acum in Ucraina constituie desigur o situaţie de criză internaţională: decizia Rusiei de a modifica prin forţă graniţele Ucrainei şi de a isi retrasa sfera de influenţă în dauna unui stat suveran (chiar dacă acest stat a făcut parte din fostul imperiu incarnat de Moscova iar poporul ucrainean s-a desprins greu, prin cezariană, de naţiunea rusă imperială) a produs indignare, stupoare, teamă, multor state şi a generat tendinţa unora de a ajuta cumva naţiunea-victimă, cea ucraineană. Ajutorul, anunţat de mai multi lideri de state UE si NATO, constă in arme, echipamente, bani, nicidecum in oferirea de sprijin direct cum ar fi primirea in NATO. Dar evident că şi solidarizarea cu victima presupune riscuri: agresorul isi poate întoarce furia către aliaţii de circumstanţă ai acesteia si le poate face rău.

Ca analist al relaţiilor internaţionale ştiu că in tentativa de a intelege motivaţiile şi acţiunile actorilor implicaţi intr-o criză inter-statală, cei mai multi experţi le atribuie liderilor de stat si de guvern caracteristica de a fi „raţionali”. Adică de a calcula costurile si beneficiile acţiunilor lor, de a evita riscurile prea mari şi a căuta succese tangibile, cuantificabile. Dacă toti actorii unei crize sau stări conflictuale ar fi raţionali in acest sens, practic nu s-ar ajunge niciodată la război deoarece cel slab ar ceda in faţa celui puternic şi nu ar exista erori de calcul. Crizele ar fi provocate de actorul puternic spre a obtine ce işi doreşte, insă acesta ar urmpri atent riscurile şi avantajele şi nu ar merge dincolo de nivelul la care mai poate obţine câştig sau mai corect spus pragul la care câştigul e depăşit de costuri.

Sunt liderii raţionali?

Insă istoria ne-a demonstrat prin numeroase exemple că in unele situaţii liderii sunt departe de a fi raţionali, sau mai bine spus nu in sensul pe care il dăm noi, ca observatori externi, adesea provenind din alt sistem de valori, acestui cuvânt. Cât de raţional a fost Hitler spre a lupta cu si Anglia, Franţa şi a ataca apoi iute URSS, ajungand insa in război şi cu SUA? Dar Stalin să aibă incredere in Hitler până intr-atat incât nu a anticipat atacul german din 22 iunie 1941 asupra URSS? Ori, mai recent, ce a fost in mintea liderului Irakului, Saddam Hussein, cand a atacat si a incorporat Kuweitul, presupunând că SUA se vor resemna cu situaţia şi va evita astfel războiul din 1991? Oare asemenea lideri au fost irationali, nebuni, lunatici? Si dacă e aşa, cum de au acceptat popoarele respective să se lase conduse de asemenea indivizi, cum de le-au tolerat atâtea “capricii” teribile?

Gradul mai mic sau mai mare de “iraţionalitate” a liderilor a fost explicat de diversi experti psihologi, psihiatri, antropologi prin existenţa unor patologii individuale, a unor deformări cognitive grave. Nu e acum momentul să fac o trecere in revistă a vastei literature dedicate mecanismelor patologice ale deciziei de politică externă si a autorilor cei mai importanţi precum Robert Jervis, Margaret Hermann sau Philip Tetlock. O literatură infloritoare mai ales in mediul anglo-saxon, dar nu numai. Pascal de Sutter – profesor belgian specializat in psihologie politică – a scris relative recent chiar o carte devenită best-seller (tradusă şi la noi) – “Aceşti nebuni care ne guvernează”. A demonstrat cu argumente convingătoare că, de multe ori, lideri pretinşi raţionali au luat decizii eronate, chiar catastrofale, din cauza unor probleme grave de percepţie şi comportament precum paranoia, “personalitatea schizoidă” sau mitomania, dar a atras atenţia şi că adesea “nebunia” e un element conotat cultural, fiind aşadar nevoie de realizarea unor “profiluri psihologice” ale liderilor aliaţi dar şi, mai ales, ale celor inamici. Fiind specializat si in sexologie, Sutter propune ca explicaţie pentru comportamentul politicienilor şi ceea ce el numeşte “profilul sexologic” al acestora, care poate uşor conduce la comportamente deviante, plecând de la constatarea că setea de putere politică e poate generată de dorinţa subconştientă de a avea acces la cât mai multe partenere, atrase de statut si prestigiu. De asemenea, a constatat că la mulţi politicieni apar trăsături specific psihopaţilor, precum agresivitatea, iritabilitatea, lipsa remuşcărilor şi a empatiei pentru cei cărora le fac rău şi folosirea repetată a minciunilor.

Bine-inteles că nu doar patologia “privată” a decidentului explică luarea unei decizii eronate, cu consecinţe tragic pentru alte naţiuni, dar si pentru propriul popor si finalmente pentru propria persoană. Alţi experţi s-au axat pe nivelul următor, al statului, arătand că intervin grupuri de interese, mecanisme birocratice, conflicte de putere intra-guvernementale sau apar tendinţe nefaste in cadrul unor grupuri de consilieri (precum fenomenul “groupthink – gândirea captivă de grup”, descris de psihologul American Irving Janis de la Universitatea California) cu opinii prea uniformizate şi tiranice. In fine, si la nivelul trei, cel al relaţiilor inter-statale, s-a demonstrat că anumite configuraţii de putere sistemice (multipolare, biupolare, predominanţa armelor defensive sau a celor ofensive la un moment dat, cursa înarmărilor etc) pot influenţa deciziile în situaţii de criză.

Ce si cum gândeşte Vladimir Putin?

Toate aceste mecanisme trebuie “puse la lucru”, desigur in mod selectiv, ca să ne lămurim totuşi ce este în mintea lui Vladimir Putin, când a decis să invadeze Ucraina si cum de este dispus să işi asume, cel puţin in opinia multor europeni, un nivel de risc atât de ridicat. Să vedem aşadar ce credem noi că e raţional si respectiv non-raţional in gândirea putinistă, aşa cum se manifestă ea prin discursuri şi prin fapte.

  1. Rusia nu se teme de nimic si e o mare putere nucleară
  2. Ruşii si ucrainenii sunt un singur popor, încă din vechime
  3. Rusia analizează intotdeauna obiectiv ce se intâmplă in exterior
  4. Separatiştii din Donbass sunt “miliţiile din Novorossia”, adică nişte eroi populari ai neamului rus
  5. Rusia nu a trimis forţe armate in Ucraina dar există militari ruşi aflaţi in vacanţă şi ruşi mercenari care luptă in Ucraina
  6. La nevoie se poate crea un nou stat in Ucraina de Est.

Credinţa in atotputernicia propriului stat şi în atu-ul suprem in plan militar al capacităţilor nucleare constituie o viziune deformată dacă vom compara pe hârtie forţele militare ale statelor NATO şi ale Rusiei, deoarece dă impresia că Rusia e invulnerabilă şi poate face tot ce vrea.

Credinţa că nu există distincţie intre ruşi si ucraineni din punct de vedere etnic este un şablon cognitiv specific ideii imperiale ruseşti şi atestă un mod geopolitic pan-slavist de citire a istoriei. Opoziţia majorităţii ucrainenilor faţă de acţiunile Rusiei arată că e vorba de o percepţie cu grad scăzut de raţionalitate.

Novorossia este un vechi concept imperial, de secol XVIII, resuscitat de actualul preşedinte rus, aşadar a echivala rebelii rusofoni din Estul si Sud-Estul Ucrainei cu miliţii care luptă pentru independenţa dorită de majoritatea populatiei din regiune este tot un fel de wishfull thinking. Minciuna legată de militarii ruşi aflati pe cont propriu in Ucraina nu poate nici ea să fie utilă şi credibilă.

Dacă luăm vorbele si actiunile Rusiei şi le raportăm la sistemul de norme si valori occidentale, evident că preşedintele Putin ne apare ca un ins iraţional. Din momentul in care sanctiunile economice au inceput să şubrezească grav economia rusă – fuga a peste 150 miliarde USD din economia rusă, căderea rublei cu peste 35%, lipsa produselor agricole de import etc. – a devenit clar că avantajele controlării Crimeei si a unei părţi din Donbass sunt depăşite de costuri. Problema e că in sistemul de referinţă al lui V. Putin şi al apropiaţilor săi, asemenea acţiuni sunt acceptabile şi chiar benefice câtă vreme popularitatea liderului e foarte crescută şi câtă vreme peste 50% din ruşi acceptă sacrificiile in numele ideii de Rusie mare, puternică, de imperiu in reconstrucţie.

E sau nu previzibil liderul rus? E posibil să anticipăm continuarea campaniei de sabotare a acţiunilor statului ucrainean de a recăpăta controlul asupra teritoriilor separatist. Nu ştim sigur dacă Putin urmăreşte să desprindă Donbass-ul si să il transforme intr-un soi de Transnistrie sau Osetie de Sud, sau să il alipească şi pe el la Rusia, ori chiar să trimită armată să cucerească Kievul şi să elimine prin forţă autorităţile pro-occidentale şi naţionaliste. Pe care el le percepe drept “fasciste”, aşa cum s-a exprimat adesea. Caz in care va inventa un nou Ianucovici, il va reinstala pe “tronul” din Kiev (păzit de o gardă pretoriană) şi lucrurile vor reveni, in opinia sa, la situaţia de dinainte de noiembrie 2013.

Dacă o luăm inapoi pe firul naratiunii incepând cu finele anului 2013, devine clar că gradul de rationalitate e variabil. Dacă vezi răsturnarea regimului Ianucovici ca pe o conspiraţie a unor elemente radical nationaliste ucrainene, ajutate de UE, SUA si statele NATO ostile Moscovei, atunci pare rational să te opui acestui trend. Dacă esti sincer convins că “noua” Ucraină se va alătura rapid la NATO si că in Crimeea vor fi evacuate trupele ruse si inlocuite cu forţe americane, e logic si raţional să treci la actiune pre-emptivă şi să ocupi Crimeea primul. Ceea ce vreau să arăt e că in sistemul lui de referinţă bazat pe idea de imperiu, naţiune glorioasă, conflict “natural” aşadar inevitabil cu Occidentul si ameninţare din partea valorilor occidentale, dorinţa de a victimiza Ucraina şi de a îi răpi teritorii şi o parte populaţie apare ca raţională, calculată.

Un jurnalist mă intreba de curând cum de sunt atât de sigur că Putin ii controlează pe separatiştii din Donbass şi cum ştim dacă ei nu fac de capul lor anumite acţiuni militare. Nu stim cu maximă certitudine, dar felul in care Rusia ii ajută, mai ales când armata ucraineană incepuse să le restrângă teritoriul la cateva “pungi” incercuite si să le nimicească luptătorii, arată că de fapt rebelii au avut mereu in spate umbra protectoare a lui Vladimir Putin. Desigur că şi ei fac tot ce pot spre a îi forţa mâna şi a evita un abandon catastrofal.

Să revenim la opinia lui Traian Băsescu despre Vladimir Putin, ilustrată sugestiv: “Însă elemente de descurajare trebuie să existe, chiar dacă, chiar dacă Tratatul de la Montreux limitează prezenţa în timp a navelor militare ale altor state în Marea Neagră. Ştim foarte bine că o navă a altui stat decât al riveranilor poate rămâne în Marea Neagră 21 de zile. Dar această rotaţie, cu nave cu capabilităţi majore, care să poată descuraja idei, idei ale vreunui bolnav care crede că poate reface zonele de influenţă ale fostei URSS, trebuie să existe.”

Aşadar este Putin un mare “bolnav” sau totuşi e un actor raţional? Problema cea mai mare este că acum liderul rus nu mai poate da înapoi fără teama de a îşi pierde prestigiul şi aureola de om victorios şi inamic al Vestului. Dacă ar accepta să îi abandoneze pe rebelii pro-ruşi, legitimitatea lui internă ar avea imediat enorm de suferit şi, probabil că, in opinia sa, opoziţia internă ar fi incurajată să protesteze şi să acuze contra puterii sale absolute. Pe de altă parte, beneficiile de imagine in exterior şi eliminarea graduală a embargoului ar fi desigur avantaje clare pentru V.P., aşadar in opinia noastră un asemenea comportament ar fi raţional. Insă in sistemul său de referinţă, unde etalonul e propria putere, propria glorie şi percepţia de superioritate şi grandoare a poporului rus, o asemenea soluţie ar fi clar negativă. Ar accepta-o doar in ultimă instanţă, de nevoie şi poate l-ar afecta psihic.

O radiografie a psihologiei putiniste

Desigur există destui specialişti in psihologie şi antropologie care au cercetat si vor mai cerceta mentalul lui Putin, care ii investighează comportamentul si percepţiile. Plecând de la portretul psihologic pe care profesorul Sutter i-l face fostului dictator Saddam Husseim putem face o paralelă cu Putin, identificand aspectele asemănătoare. Liderul irakian se identifica simbolic cu Nabucodonosor, cel care a cucerit Ierusalimul in timp ce Putin e un admirator declarat al lui Petru cel Mare dar prin acţiunile sale incepe să amintească mai mult de Ivan cel Groaznic. Saddam se ceracteriza prin “idealizare de sine excesivă” (se identifica total cu Irakul si se condidera un indivi exceptional), lipsit de conştiinţă morală (deci fără nici un fel de simţ al culpabilităţii pentru răul făcut altora, total ne-empatic), gata să recurgă la violenţă pentru a işi atinge scopurile si suferea si de “orientare paranoidă” (credinţa ca e ţinta unor comploturi neîncetate si e inconjurat de oameni care ii vor răul). Putin desigur se consideră omul providenţial si se identifică total cu Rusia, nu are conştiinţă morală şi crede că are dreptul moral de a manevra aşa cum vrea el oamenii, deopotrivă prieteni si adversari, e gata oricând să ordone aplicarea violenţei si inlăturarea celor care il deranjează (cazul Kodorkovski, cel arestat abuziv si intemniţat ani lungi sau al jurnalistei Anna Politkovskaia, ucisă probabil la comanda Kremlinului). Nu e la fel de sângeros precum Saddam dar si contextual e diferit in Rusia faţă de Irak.

In sistemul său de referinţă, Putin se consideră protectorul final şi unic al tuturor ruşilor, nu doar a celor din patria-mamă. De aceea, crede că graniţele pot fi şi chiar trebuie retrasate in funcţie de dispunerea acestor etnici ruşi. Fiind suspicios din fire, consideră că ruşii sunt persecutaţi si discriminaţi de „majoritarii” din statele vecine. Se oferă să ii ajute chiar dacă nu primeşte semnale serioase in acest sens de la aşa-zisele „victime”. Uneori nu intervine doar pentru rusofoni ci şi pentru alţi minoritari pretins persecutaţi, cum ar fi osetinii din Osetia de Sud şi abhazii din Abhazia. Baza militară din Armenia contribuie astfel la protejarea etnicilor armeni din Nagorno Karabah, pseudo-republica armeneasă nerecunoscută de nimeni şi care controlează arbitrar o bucată de teritoriu din Azerbaidjan. In mod cert, psihologia putiniană conţine acest rol de salvator şi „părinte” al ruşilor si al altor minoritari persecutaţi. In general ortodocşi şi apropiaţi cultural de ruşi. De asemenea, el işi doreşte crearea unor state noi, pe care să le poată proteja şi de care să se folosească in interes strategic, o adevărată inginerie geopolitică care merge clar impotriva ordinii teritoriale garantate de ONU si OSCE. Desigur că intervin şi interesele geo-economice clasice: Crimeea e inconjurată de două mări şi in apele teritoriale are petrol şi gaze, de asemenea are o poziţie strategică vitală in bazinul Mării Negre iat Transnistria e un pinten in flancul UE.

Puterea aproape totală pe care o are liderul rus asupra aparatului de stat şi a societăţii din propria ţară, faptul că e inconjurat de „slugi” dornice să il laude si nu de consilieri valoroşi care au curajul să şi critice, sondajele care il arată ca fiind tot mai popular in ţară, lectura in cheie istoric-mitologică a evenimentelor politice actuale şi profundul său resentiment faţă de Occident şi valorile sale par să ii fi distorsionat grav si probabil iremediabil percepţiile şi comportamentul. Se consideră desigur „omul providenţial”, cel care schimbă istoria si remediază ceea ce a numit cândva  „cea mai mare catastrofă” a epocii actuale, dispariţia URSS! Omul care uneşte toţi ruşii şi le crează un ţel comun, măreţ, in acord cu „sensul istoriei”.

Un articol apărut in revista Psychology Today, semnat de Ian Robertson, arată că „dispreţul” e un element fundamental al psiholiogiei putiniene. Dispreţuieşte instituţiile, tratatele şi legile internaţionale iar autorul crede că de fapt lucrul se explică prin tinereţea liderului rus intr-un mediu marxist in care instituţiile şi liderii occidentali erau dispreţuiţi ca fiind decadenţi, expresii ale capitalismului decrepit. A dobândit o natură machiavelică in care scopul justifică mijloacele. „Există puţine indoieli că, de fapt, creierul său a fost din punct de vedere neurologic si psihic schimbat atât de mult încât el crede ferm si sincer că fără el Rusia ar fi condamnată („he firmly and genuinely believes that without him, Russia is doomed”). Puterea absolută i-a creat o personalitate „egocentrică” şi „narcisistică”, lipsită de auto-critică şi obiectivitate. Tinde să vadă celelalte persoane „ca pe nişte obiecte” si să le dispreţuiască sincer. Să ne aducem aminte că Angela Merkel, in plină criză a anexării Crimeei, i-a declarat lui Barack Obama după o intrevedere cu Putin, că a avut impresia că acesta nu e „in contact cu realitatea” si că „trăieşte in altă lume”! Aşadar a recunoscut implicit că Putin şi-a construit un univers mental paralel si evident foarte periculos… Că e un actor iraţional din perspectiva unui occidental get-beget sau a unui teoretician al relatiilor internaţionale. Robertson, expert in psihologie cu ani lungi de practică, intuieşte la liderul rus „sindromul hybrisului”, marcat de izolare si intoleranţă la opiniile altora dar şi de frica de responsabilitate in caz că opoziţia va prelua cândva puterea la Moscova. Deviza „o patrie, un popor, un viitor” a devenit simbolul unei personalităţi obsedate de propriu destin şi total amorale.

Ca să anuleze consecinţele dezintegrării URSS şi a „umilirii” ruşilor de către Occident – prin extinderea UE şi NATO spre Est şi dominaţia capitalismului occidental asupra Rusiei de acum două decenii – e dispus să îşi asume riscuri imense din punctul de vedere al unui decident politico-militar occidental standard. Va continua să provoace, să rişte, să acţioneze in numele „binelui suprem” al poporului rus, pe care sunt sigur că îl consideră in vârful piramidei naţiunilor, dacă nu din punct de vedere rasial precum Hitler, cel puţin in plan cultural. Faptul că vede NATO şi UE divizate intre state care il aprobă tacit (Franţa, Germania etc.) sau explicit (Ungaria lui Orban) si state care i se opun (Marea Britanie, Polonia, balticii etc.) ii sporeşte dispreţul faţă de Vestul „decadent” si slab şi il indeamnă să fie şi mai curajos, mai lipsit de scrupule. Nici măcar jignirile nu il mai ating. Când Traian Băsescu il numeşte un „bolnav care crede că poate reface zonele de influenţă ale fostei URSS”, evident că un asemenea ton dur ii arată că nu s-a inşelat şi că poporul rus are incă destui inamici. Dar ce bine că are, nu-i aşa? Pentru că un popor fără inamici si rivali e precum un mamifer preistoric lipsit de competiţia trofică si de lupta darwinistă pentru supravieţuire – subiect al declinului si dispariţiei. Nu ştiu cum se va termina acest moment trist al istoriei si cât de periculoasă e situaţia pentru securitatea internaţională pe ansamblu. Dar ştiu că fără o bună inţelegere a psihologiei putiniste, e puţin probabil ca statele NATO şi UE să reuşească să il „descurajeze” eficient pe liderul rus si să ajute şi poporul ucrainean să îşi păstreze ţara intactă.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Oare Rusia(Putin) nu se considera lezata, pierderea influentei asupra statului Ucrainean fiind perceputa ca si o amenintare directa la adresa supravietuirea statului rus? Kissinger prezenta infinita claustrofobie a poporului rus, astfel prezenta fortelor pro-occidentale la conducerea Kievului este vazuta ca si o deschidere a ostilitatilor din partea Occidentului.

    Daca problema este analizata din aceasta perspectiva, rezulte si cateva solutii complementare celor militare: analiza si eventualul tratament al temerilor(nejustificate?) rusesti cu privire la Occidentul care se apropie amenintator.

    • Occidentul nu masacrează națiunile care îi adoptă modelul. Polonia era în anii ’80 cam în situația Ucrainei de azi, iar astăzi îi merge destul de bine. Mult mai bine decât României, care a început reformele abia în 1996.

  2. Foarte interesanta analiza. Nu sunt insa sigur ca pozitia rusa este total irationala. Cred ca ei considera ca situatia geopolitica actuala (in care atat EU cat si SUA dau dovada de mare slabiciune economica, politica si militara) creeaza o buna oportunitate pentru recastigarea unor pozitii pierdute la destramarea URSS. Sa nu uitam si ca Putin trebuie sa apere interesele Rusiei, nu ale Europei si Americii. Cresterea extrem de brusca a agresivitatii imperiale ruse a inceput dupa criza siriana, cand Putin si-a dovedit destul de clar superioritatea gandirii lui strategice fata de a lui Obama, care este un jucator de sah extrem de slab. Si atunci, de sa nu profite si sa se intareasca pe plan international ? In ochii fostului lt.colonel KGB, mijloacele nu conteaza. Personal, consider ca parte mare din situatia actuala provine din abordarea gresita de catre Vest a relatiilor cu Rusia dupa dezagregarea URSS. Rusia a fost tratata de sus, cu aroganta si lipsa de intelepciune politica, in loc sa fie impinsa cat mai mult posibil spre valorile democratice. Atribui aceste greseli viziunii globale inguste si lipsei de abilitate a liderilor germani, britanici si in special americani.
    Cred ca Putin detine multe atuuri geostrategice si economice si stie sa le exploateze. Complet sau partial irational, Putin ne reaminteste ca situatii cu lideri similari nu au fost rezolvate decat prin disparitia lor de pe scena internationala, dupa conflicte armate de mari proportii.

    • Ce atuuri are Rusia??!! Ce respect merita Rusia? Gaze, asta e tot ceea ce poate oferi Rusia. Sau falimentul, sau amenintarile de tot felul. Mindria imperiala si mizerie cit cuprinde. Atit.

      Putin a facut ce a vrut in Siria. Cu ce il ajuta? Explica-ne. Ce avantaje are Rusia? Zero. Numai pierderi are din Siria. Sau aparitia noului califat, Statul Islamic, cum ajuta Rusia?! Concret, ce are Rusia de cistigat? Spune-ne, ca nu se vede. Prestigiu international? Cit timp tine prestigiul de foame??!!!

      Minus pe toate fronturile. Cu asta se alege Rusia. Si cu satisfactia de a fi lovit economic vestul. Poate cu 10%, cu 20%, dar vestul se poate intretine singur. Prin propriile puteri. Si chiar fara gaze rusesti. Pe cind Rusia NU poate fara vest. Dolarii si euro sint doar hirtii si cifre, daca vestul refuza afacerile cu Rusia. Gazele nu aduc nimic daca nu le vinzi vestului. Iar daca vestul se dezvata de gazele rusesti, cu atit mai greu pentru Rusia.

      Vai si-amar de Rusia ta. Vrea prestigiu international, dar ea nu e in stare nici sa se hraneasca singura. Nimic.

      • Rusia nu are atuuri și nu obține nici respect prin acțiunile sale, în schimb poporul obține satisfacție psihică din ele. Exact ca un bețiv care își bate nevasta sau îi dă vecinului cu toporul în cap, se simte bine când face asta, chiar dacă mai târziu se întreabă ”unde mi-o fi fost mintea?”. Problema e că regretele trec repede, înlocuite de convingerea că victima chiar merita un asemenea tratament.

        Putin, la fel ca majoritatea rușilor, a fost educat în plin Război Rece, unde vestul era nu doar dușmanul, ci un dușman demn de dispreț, exact cum explică articolul. Astfel că o atitudine antioccidentală activă este percepută de majoritatea rușilor ca fiind ”the right thing to do”. Ei consideră că Ucraina era ”de drept” a Rusiei (în sensul pe care-l aplică prostimea acestei formule) și dorința ucrainenilor de urma calea occidentală este o ”trădare” care trebuie pedepsită exemplar.

  3. Am citit un articol despre „o zi din viata lui Putin” sau ceva asemanator. Felul cum se protejeaza de tot ce i s-ar putea intampla rau gen aer, apa, mancare, oameni, etc arata foarte clar fricile paranoide si lipsa de incredere fata de oameni. La asta adaugam si comportamentele de monarh care isi vede de viata lui, mancare, inot, si alte cele in timp ce supusii asteapta ore intregi in audienta, iar spune multe despre „democratia” ruseasca actuala. Plus faptul ca a primit ca si compliment remarca „nu ai suflet” a lui Joe Biden. De eliminarea oricarei opozitii cu orice cost, ce sa mai zic : cel mai reprezentativ fiind grupul Pussy Riot, care fara sa fi fost trimis la inchisoare nu ar fi avut cine stie ce sustinere, la acel moment se adresa unei paturi foarte mici de populatie, isi linisteste fricile oricand si cu orice pret. Sa nu mai zic de alianta cu biserica ortodoxa, similara cu ce face Ponta acum in alegeri. Ca doar deh, preotii ortodocsi (si nu numai) insetati de putere si avere sunt capabili de orice indiferent de tara.

  4. Decizia NATO de a nu se implica militar a fost si ramine FOARTE inteleapta. M-am lasat adesea antrenat sufleteste de resentimente impotriva Rusiei si a lui Putin. Dar am gresit. Putin va inceta curind razboiul din Ucraina. Armata ucrainiana se va preda. Dar la masa negocierilor cu Rusia nu va fi nimeni si nimic de oferit.

    Ce sa ofere Ucraina Rusiei? Nimic. Cucerita militar sau nu, Ucraina tot nu-si poate plati gazele. Dar odata cucerita, Ucraina trebuie alimentata cu gaze pe gratis de catre cuceritor. Chiar alimentata pe gratis cu gaze, Ucraina tot in faliment se regaseste. Cine-i de vina? Vestul nu a trimis arme si nu s-a angajat militar. Rusii NU s-au luptat militar cu vestul. Deci cine-i de vina pentru economiile in cadere libera, ale Ucrainei si Rusiei?

    Obama a avut mare dreptate sfatuindu-l pe Putin de la bun inceput sa nu se indrepte spre catastrofa economica. Putin e ostaticul propriilor sale decizii. Mai are o singura optiune. Sa atace militar vestul. Dar si aici e o mare problema. Oligarhia rusa e hrapareata si mafiota. Dar nu e timpita. Oligarhia si armata nu vor fi de acord sa atace NATO, fara o amenintare iminenta.

    Zilele lui Putin sint numarate. Orice optiune alege, tot dezastrul il asteapta, atit inainte cit si inapoi. Omul va pieri naprasnic. Ar mai avea o sansa daca si-ar da demisia. Dar nu e atit de inteligent. Oligarhia il va ucide, fara nici o figura de stil. Iar Rusia va putea relua toate relatiile economice cu vestul. Putin mort, Ucraina libera, ca tot n-are bogatii de oferit. Si in rest, business as usual. Singurul care incurca pe toata lumea e doar Putin. E o chestie de timp scurt. Craciunul nu-l prinde.

    • Oligarhia il va ucide? Foarte naiv punctul dv de vedere. E destul de cunoscut faptul ca oligarhii rusi au atita libertate cit le-o ofera Kremlinul.

      Cred ca Putin e suficient de rational, in sensul ca exploateaza slabiciunile occidentalilor si disensiunile dintre ei. A anexat Crimea, a invadat Ucraina si occidentalii inca incearca sa caute cuvintele potrivite pentru a-si justifica dorinta de a nu face nimic.

      • La Kremlin sint lupte pentru putere permanent. Cum va ginditi ca ar putea fi altfel?

        Oligarhia, mafia ruseasca, societatea ruseasca sint nemiloase. Si cu viziune internationala traditionala. Putin inca mai este capo di tutti capi. Dar trage vizibil tot sistemul catre faliment. A lovit in afacerile mafiei. Trebuie sa inceteze imediat. Nu o va face. Va fi executat.

        E simplu scenariul. Asa functioneaza mecanismul mafiei din toata lumea. Eu n-am inventat nimic. Doar am constatat faptele si cine incurca pe cine.

    • Din graficul respectiv rezultă că în urmă cu un an era 0.031, iar în prezent e 0.026, cel mai scăzut nivel. Interpretarea dvs.care ar fi?

  5. Rational… daca faci uz de ratiune nu inseamna ca ajungi intotdeauna la un rezultat corect.
    Nu e vorba de lipsa de ratiune, ci de imposibilitatea de a analiza complet un sistem atit de masiv comlex si interconenctat cum e planeta noastra.
    Daca ambii lideri rationali ajung la concluzia ca un razboi i-ar aduce pe o pozitie mai buna decit sint in prezent?
    Daca au perceptii diferite despreo pozitie mai buna? pt unii o pozitie ideala e in rai alaturi de 40 de virgine, pt altul e pe o plaja din sudul Frantei…
    Ratiunea nu e raspunsul.

  6. Inainte de a analiza pe altii ar fi bine sa vedem cum stam noi. Avem armata prost dotata, fara avioane, fara flota, fara submarine, fara un sistem de aparare antiaerian. Mi se pare ridicol sa discutam de umbrela NATO. Numai daca stranuta rusia si ne apuca tremuratul. De ce nu gindim serios la apararea tarii? Nu sint construite adaposturi publice in caz de bombardament. Ce se va intimpla cu o populatie nepregatita prin exercitii de aparare in conditiile in care razboiul este la granita? Razboiul modern presupune informare corecta a populatiei. Asta este iresponsabilitate.

  7. Buna ziua, apreciez calitatea si ideile transmise de articol insa cred ca analiza dumneavoastra , precum si alte analize sau pozitii exprimate, nu identifica si marea frica nespusa a lui Putin, a oligarhilor rusi si a intregului Kremlin: Siberia si Extremul Orient.
    Cea mai mare amenintare pentru Rusia nu este Europa, SUA si NATO, si Putin stie foarte bine acest lucru, ci este China si politica sa expansionista din Asia. Siberia si Extremul Orient reprezinta pentru Rusia cufarul cu bogatii care alimenteaza existenta statului si bogatia oligarhilor. Insa din pacate incepe sa faca cu ochiul vecinilor si poate sa fie greu de aparat. Pentru a sustine aceasta ipoteza va rog sa tineti cont de urmatoarele informatii:
    – cresterea foarte mare a populatiei chineze rezidente in orasele extremului orient rusesc
    – marea majoritate a noilor vase de razboi, submarine, ca si vestitele nave Mistral sunt destinate bazelor din Extremul orient.
    – imbunatatirea capabilitatii balistice astfel incat sa poata fi aparat mult mai eficient extremul orient si evident atacarea posibililor inamici din zona
    – puternica cooperare militara cu India
    De accea identific ca si catalizator care a generat toata aceasta reactie a Rusiei, China si pretentiile ei teritoriale din Asia. Nu trebuie uitat ca exact cu aprox 2 ani inainte SUA si-a declarant ca si obiectiv major Asia de Sud Est. In acest context trebuie inteles de ce Rusia actioneaza acum asupra schimbarilor de lideri din Ucraina si nu a reactinat, militar in nici intr-un fel in 2004 cand au fost asa zisele revolutii colorate din Ucraina si Georgia. Daca nu avea nevoie de un conflict, Putin putea relativ foarte usor sa isi atinga scopurile cu Ucraina exclusiv economic. Insa mesajul care trebuia transmis este ca Rusia poate inca sa se lupte pentru ‘poporul rus’ chiar si pentru cel care nu este in granite.
    In acest sens presupun ca Putin se gandeste ca are nevoie de cel putin urmatoarele 5 lucruri :
    -sa incerce o integrare cat mai puternica atit politica cat mai ales economica cu China, astfel incat sa faca cat mai dificila orice tentativa a Chinei de a ridica pretentii
    -sa creeze o alianta de state, Eurasia, care sa ii ofere argumentul de a fi un bloc intre cele 2 mari puteri de la granite: Uniunea Europeana si China
    -sa isi creasca vizibilitatea externa prin diversele pozitii ‘CONTRA’ luate in dosarele care preocupa lumea
    -sa demonstreze putere de lupta si suficienta nebunie sau curaj
    -sa inoculeze din nou populatiei sentimentul ca ‘Maica Rusie’ este in pericol si ea populatia trebuie sa se sacrifice pentru binele Patriei.
    Pentru a realiza aceste lucruri, Rusia avea nevoie de un partener de ‘lupta’ si un conflict suficient de puternic. Si cum in Asia nu avea inca nici un motiv si nici nu avea cu cine sa joace acest teatru, ochii s-au atintit asupra partii civilizate de lume, iar SUA si Europa i le-au oferit din pacate, sau poate nu. Rusia foloseste pretextul Ucraina pentru a arata lumii ca este inca capabila de lupta si sacrificii si nu se lasa calcata pe bataturi.
    Cred ca Putin nu considera actiunile NATO, ale UE sau ale SUA in Europa, ca o amenintare reala ci mai degraba il deranjeaza faptul ca mediatic actiunile celor 3 creaza senzatia unei Rusii slabe si anchilozate si prin urmare a unui lider slab. Infiintarea scutului antiracheta, posibilitatea extinderii NATO catre fostii aliati, parteneriatul estic, rasturnarea regimurilor favorabile Rusiei din regiune, reprezinta pentru Putin actiuni care au darul de a slabi imaginea Rusiei daca nu sunt combatute, si pot da idei si mai ales curaj si altora de a actiona, inclusiv din interior. In acest sens va rog sa luati aminte si de desele sondaje date publicitatii prin care poporul rus sustine actiunile Rusiei si are incredere nemarginita in Putin.
    De asemenea vestitul contract de livrare a gazelor catre China, la un pret destul de neavantajos pentru Rusia, este defapt un mesaj pentru China cum ca poate avea acces la resursele Siberiei pasnic si cu costuri nu foarte mari.
    Occidentul nu este o ameninatre reala pentru Rusia, defapt cine isi doreste sa isi omoare vaca care ii da lapte. Insa Europa si SUA i-au oferit lui Putin, intentionat sau NU, singura sansa pentru un ultim ‘balet’.

    Dar asta nu inseamna ca restul lucrurilor precum conductele de gaze, frica de democratie care se apropie de granitele rusesti, influenta in Marea Neagra si Balcani, gandul de a fi noul Petru cel Mare si toate celelalte nu sunt la fel de importante si valide.

  8. Rational?… Irational?… Depinde foarte mult de unde privesti, cred.
    Actiunile Rusiei pot fi rationale intr-o cursa de sprint, de la care se asteapta un rezultat imediat – ciuntirea Ucrainei.
    Pe de alta parte, actiunile occidentului sunt rationale prin prisma unei curse de fond, la al carei final rusii vor ajunge, probabil, sa-l deteste pe Putin.
    Occidentul are handicapul ca ceea ce face trebuie sa fie sub semnul „politically correct”. Rusia n-are grija asta.

    Hmmm… uitandu-ma si „la noi in curte”, in politica interna, as zice ca nici PSD nu are grija lui „politically correct”…

  9. Irational sau riscant ? Se poate castiga ceva palpabil si in timp scurt fara risc ? Pana unde se poate intinde si cand se transforma in irational ?
    Recititi-l pe Neculce; consiliul lui Petru cel Mare dupa batalia de la Stanilesti ! Zisele lui Seremet ; Rusia e mare, pe termen scurt poate face concesii pe care le va recupera apoi. In fata lor statea Turcia de atunci(„cresterea si descresterea …”), acum e lumea libera si un lider, USA, de alt calibru …

  10. Despre irational si imprevizibil in politica

    Surprinzator articol scris de un analist al relatiilor internationale si de un specialist in studii de securitate . Concluzia din final este una foarte elocventa :

    „Nu ştiu cum se va termina acest moment trist al istoriei si cât de periculoasă e situaţia pentru securitatea internaţională pe ansamblu (s.n.). Dar ştiu că fără o bună inţelegere a psihologiei putiniste (s.n.) e puţin probabil ca statele NATO şi UE să reuşească să il „descurajeze” eficient pe liderul rus (s.n.) si să ajute şi poporul ucrainean să îşi păstreze ţara intactă.”

    Altfel spus , autorul recurge , in mod neintentionat probabil , la o teza marxista a determinismului istoric predata oficial prin facultatile de stiinte sociale de la noi inainte de 1989 si intitulata atunci „rolul personalitatilor in istorie” , iar neoficial predata printr-un „curs de psihologia maselor” la Academia „ Stefan Gheoghiu”, respectiv la Facultatea de Ziaristica , si in special pentru cei cu functii de conducere atunci si in toate domeniile. In acest context ar fi fost mult mai interesant sa discutam despre celebra carte a psihologului Theodor Adorno ( The Authorian Personality, 1950 – http://en.wikipedia.org/wiki/The_Authoritarian_Personality )
    carte care explica pentru toti cei interesati nucleul psihologic comun al nazismului si comunismului , dar aceasta carte este tabu la noi si in anul 2014 !

    In cazul de fata vorbim de psihologizarea si psihiatrizarea fortata a politicii si istoriei, o alta forma a determinismului istoric anterior ( este foarte usor sa-i scoatem pe Hitler, Stalin,Ceausescu, etc., „nebuni” si „iresponsabili”, dar atunci ce facem cu sistemele care i-au sprijinit sa ajunga asa ?! )

    Rezultatul sunt paralele fortate si gratuite de genul : „Plecând de la portretul psihologic pe care profesorul Sutter i-l face fostului dictator Saddam Husseim putem face o paralelă cu Putin, identificand aspectele asemănătoare.” (?!)

    Cum ar spune adolescentii de astazi, irelevant. In realitate, in timp ce Saddam Husseim avea in cap „o faţă de masă” cum zicea Gyuri Pascu prin anii `90, Putin avea si are in spate FSB-ul (KGB-ul) care exista de vreo 70 de ani ceea ce ce inseamna cu totul si cu totul altceva.
    Mai mult decat atat , autorul este preocupat de pseudo-dileme de genul :

    „Sunt liderii ( politici-n.n.) raţionali?!”
    „E sau nu previzibil liderul rus?”
    „Ce si cum gândeşte Vladimir Putin?”

    Si ne ofera drept argument , opiniile personale ale profesorului belgian Pascal de Sutter specializat si in …sexologie ( e drept, rimeaza cu politologie ! ) care propune drept explicaţie pentru comportamentul politicienilor …ceea ce el numeşte “profilul sexologic” al acestora.
    Acest profil ar putea conduce la comportamente deviante, deoarece „ setea de putere politică e poate generată de dorinţa subconştientă de a avea acces la cât mai multe partenere, atrase de statut si prestigiu” , ca mustele la cal, probabil.

    De fapt, asa si este. Stim din ceea ce a scris presa noastra atat de efervescenta , si de cativa ani buni, ca Nicu Ceausescu prefera o anumita gimnasta, ca Saddam avea „camere de viol”, ca Putin prefera „gimnastele tinere”, etc,etc., si ne mai asteptam si la alte asemenea dezvaluiri .

    Sa recunoastem totusi aici , si in mod onest . Opiniile profesorului belgian Pascal de Sutter citat de autor , se intalnesc in mod astral cu opiniile filozofului roman Gabriel Liiceanu care asteapta , de multa vreme probabil, „o noua omenire” fiind pasionat in egala masura de sobolani, gaste (http://www.contributors.ro/cultura/mirosul-%c8%99obolanilor-a%c8%99teptand-o-alta-omenire/
    ) si „boi” (http://www.contributors.ro/cultura/ca-sa-nu-mor-bou/
    ) dupa ce initial era preocupat de lichele, iar mai recent de prisosul de iubire fata de semeni (http://www.contributors.ro/cultura/un-sarut-pe-gura/).

    Cu alte cuvinte, in loc sa ne preocupe si sa analizam ceea ce fac liderii politici,etc. , marea problema ar fi aceea daca ei sunt …rationali si previzibili, sau nu . Nu credeti totusi ca ar fi mult mai productiv sa facem exact invers ?

    N.B. Dupa cum ati observat deja, aproximativ 98% dintre interlocutorii dvs , si din motive obiective probabil, nu fac parte din lumea reala ( oare de ce ?) , ci din cea …virtuala ( Selim, Istoriograf, Daniel S, lloopp, Anca , Petrica, smaranda, Marian, Decebal,etc.).
    Interesant dialog despre irational si imprevizibil in politica, nu ? : ))

  11. “Wishful thinking” – ceea ce scrieti dumneavoastra e doar o speranta aceeasi speranta pe care probabil o nutreau cehoslovacii pana la 15 martie 1939 cand s-a produs invadarea tarii lor de catre Hitler si cu toate ca aveau garantii scrise din parte Angliei si a Frantei acesti doi “aliati” nu au miscat un deget. … Chiar credeti dumneavoastra ca Barack Hussein Obama, laureat al PREMIULUI NOBEL PENTRU PACE (!!??) va risca declansarea celui de-al III- lea razboi mondial doar pentru ca Putin va invada Romania sau Lituania sau Letonia sau Estonia sau chiar Polonia??
    Cred ca relevante sunt cele spuse de Ministrul de Externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski care a criticat alianţa dintre Polonia şi SUA, spunând că „nu face nici două parale”, ba chiar ca alianţa americano-polonă este periculoasă, deoarece oferă Poloniei un sentiment fals de securitate.
    “E de-a dreptul periculos, pentru că ne creează un fals sentiment de securitate… O mare vrăjeală. O să intrăm în belele cu germanii şi cu ruşii şi vom crede că totul e super, doar pentru că le-am făcut sex oral americanilor. Nişte rataţi. Rataţi de-a dreptul”, a continuat el.

  12. E exact pe dos. Timp de 5000 de ani relatiile inter-statale au fost determinate de INTERESE si FORTA. Erau nebuni tzarii rusi cand cucereau Tarile Baltice, Polonia, Finlanda, Basarabia? Ideea ca relatiile internationale trebuie sa se bazeze pe MORALA si DREPT apartine idealismului politic si e dominanta in gandirea occidentala de mai putin de un secol – incepand cu sfarsitul Primului Razboi Mondial – razboiul care trebuia sa puna capat tuturor razboaielor. A fost o iluzie. E momentul trezirii la realitate. Occidentul nu poate si nu trebuie sa apere toate victimele impotriva tuturor agresorilor. Ar insemna supraextindere, risipa de resurse si in final pierderea situatiei dominante pe plan mondial. Trebuie sa intervina unde ii sunt in joc interesele. „Acte de caritate” pot fi facute doar acolo unde costurile si riscurile sunt minime – ex. Bosnia, Kosovo, Libia. Dar nu in Ucraina. Acolo nu exista interese occidentale majore (pana in februarie Ucraina a facut parte din sfera de influenta a Rusiei si Occidentul o ducea bine-mersi), iar riscurile sunt imense.

  13. Va multumesc tuturor pentru raspunsuri – vad ca articolul meu a trezit interes, fie ca am primit laude, fie ca m-ati criticat. Precizez ca nu intentionez sa apar 100% decizia occidentului de a declansa un anume fel de razboi rece cu Rusia, sunt constient de riscurile aferente si de faptul ca Ucraina nu a fost pana de curand o miza esentiala pentru interesele nationale ale majoritatii statelor UE si NATO. Totusi ceva straniu s-a intamplat la Vilnius in noiembrie 2013, unde dupa ce Ianucovici refuzase accesul Ucrainei la Acordul de Liber schimb si la piata comuna europeana, ca instrumente oferite prin Parteneriatul Estic, dintr-odata protestatarii ucrainei, putini la inceput, au perceput semnale de incurajare dinspre mai multe state UE si dinspre Uniune ca atare. Din acel moment s-a declansat o „spirala infernala” ce a condus treptat la actiunile Rusiei. Asa ca acum Occidentul e obligat sa faca ceva deoarece Rusia a violat grav si cu zambetul pe buze Carta ONu si sistemul teritorial OSCE (Helsinki). Asta e situatia acum – probabil ca expertii in spatiul rus stiau de ani buni, cel putin din 2008 cand Rusia a atacat si invadat Georgia, ca Putin are planuri teritoriale grandioase si ca e dispus sa isi asume mari riscuri. Acum e tarziu. Daca va fi lasat sa decupeze „Novorossia” va fi pentru el un semnal ca se poate si mai mult pentru ca liderii occidentali sunt slabi. Si mai rau e ca da un semn Chinei ca daca incepe sa conteste global sistemul de securitate dominat de SUA are sanse de izbanda rapide. Deocamdata China e destul de cuminte aici in Europa (vreau sa zic dpdv militar si economic) dar daca va vedea ca Ruysia obtine succes dupa succes….poate isi va schimba si ea abordarea in ciuda doctrinei oficiale a dezvoltarii pasnice. Oricum, o analiza psiho-cognitiva a liderului rus e indispensabila cu toate ca singura nu e suficienta (de aceea am oferit si explicatiile la nivel statal si sistemic). Si stiu sigur ca Pentagonul a creat o celula de analiza care i-a trasat profilul psihologic lui Putin (asa cum procedeaza cu toti liderii straini notabili) inca din lunile februarie-martie a.c. Desigur ca si marile puteri din cadrul UE au procedat la fel. E foarte important in relatiile internationale sa stii daca Xulescu e previzibil sau nu in actiunile lui si care sunt factorii de „derapaj”. Fara un pic de psihologie chiar nu se poate….

    • Respect opinia dvs in calitate de expert in securitate si de autor , dar raman la parerea ca analiza dvs exagereaza rolul psihologiei intr-un context in care sunt in joc foarte multe variabile . Poate ca o analiza profunda analiza a mentalitatii rusesti care implica conceptul de subversiune socant pentru o mentalitate democratica si occidentala, ar fi mult mai utila pentru predictia actiunilor Rusiei care recurge la „razboiul hibrid” ( atacurile impotriva Georgiei si Ucrainei au fost precedate de atacuri cibernetice devastatoare! ) si din acest punct de vedere rusii au luat total prin surprindere logica si mentalitatea occidentala :

      „Razboiul si pacea, devin notiuni ale caror granite sunt din ce in ce mai estompate.”
      „mobilizarea nu intervine atunci cand este declarat razboiul ci „neobservata , intervine cu mult inainte de asta” ;
      „Metodele conflictului” s-au schimbat si implica acum „recursul masiv la masuri politice, economice, informationale, umanitare si alte masuri ne-militare”, scria acesta. Toate acesta pot fi suplimentate prin consolidarea populatiei locale ca o a „Cincea coloana” si prin forte armate sub acoperire. (http://www.hotnews.ro/stiri-international-18014446-este-razboiul-hibrid-dus-rusia-ucraina-cum-fost-pregatit-zece-ani-sub-ochii-permisivi-occidentului.htm?cfnl=)

      Cred ca analiza acestor elemente care tin de o strategie extrem de complexa aflata in plina desfasurare, ar putea furniza predictii mult mai utile decat simpla analiza a unei psihologii individuale.

      In sfarsit, ca simplu cetatean sunt extrem de ingrijorat de aceste actiuni care practic dau foc Europei, si fara sa dispun de datele de care dispuneti dvs am o alta viziune , sa-i spunem „civila” , asupra problemei in discutie.

      Pana la urma, la fel ca si in cazul Georgiei, agresiunea contra Ucrainei si de fapt impotriva UE si Occidentului , este numai in subsidiar una militara.
      Pe de alta parte, situatia in care se afla acum si UE si NATO luate total prin surprindere ( inca o data dupa precedentul Georgiei ! ) de agresiunea ruseasca brutala in Ucraina, seamana cu situatia creata in vara trecuta prin tentativa de lovitura de stat din Romania care a bulversat nu numai romanii, ci si UE si USA . Ambele agresiuni au actionat intr-o zona aflata in afara grilelor UE si a grilei democratice in general.
      Diferenta este ca actiunea SF cu mascati si trupe fara insemne din Ucraina , nu este decat primul pas dintr-un scenariu complex al razboiului total, informational, psihologic si geopolitic ( inclusiv in spatiul virtual si dincolo de ”Matrix” ) , razboi in care au fost analizate si exploatate la scara globala toate caracteristicile si fisurile mentalitatii si democratiei occidentale care a facut gresala sa subestimeze ravagiile mentalitatii post-kaghebiste si dughiniste intr-o Rusie acaparata de siloviki . Rezultatul de cosmar este o tara care geografic apartine Europei , dar care isi antreneaza copiii si fetitele de 12 ani cu pistoalele mitraliera si „ pentru viitor ” .
      UE si Occidentul se afla acum in situatia de a cunoste pe viu proverbul romanesc ”pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti”. Mai exact , ceea ce americanii au construit numai in fictiunile cinematografice , distopiile atemporale si scenariile catastrofice moderne, rusii au construit la alta scara si exact in realitatea acestei lumi.
      Este pretul platit de Occident pentru necondamnarea comunismului si nerecunoasterea crimelor lui care le-au depasit de fapt pe cele naziste.
      In acelasi timp este cea mai mare provocare existenta dupa 1945 pentru pentru civilizatia si democratia europeana si occidentala , a carei aparitie a fost prevazuta doar de catre tarile din Est respectiv de disidentii si intelectualii lor care au cunoscut in mod nemijlocit mentalitatea si iadul comunist.
      In sfarsit , cele 5 masuri propuse de autor sunt necesare , dar nu si suficiente. Problema principala este in realitate razboiul total impotriva democratiei si Occidentului , razboi in care agresiunea militara reprezinta numai elementul final si nu neaparat necesar. De fapt, ceea ce lipseste in acest moment, este o strategie occidentala coerenta de contracare a razboiului informational total dus impotriva Occidentului si a valorilor lui , razboi care continua la un nivel infinit superior, si la scara globala , propaganda ruseasca anterioara momentului 1989. Din acest punct de vedere , spre deosebire de Occident, Rusia nu a pierdut nimic deoarece la nivel global si sub varii forme , mentalitatea anti-occidentala a castigat se pare cam toate bataliile .
      In mod cert, dupa invazia rusa din Crimeea, nimic nu mai seamana cu ceea ce a fost inainte pentru ca lumea in care traim nu mai este de fapt aceeasi . S-a schimbat nu numai echilibrul geopolitic si strategic, ci a fost pus sub semnul intrebarii intreg echilibrul civilizatiei europene si occidentale (http://www.contributors.ro/global-europa/standing-up-to-the-bully-in-the-backyard/#comment-182514 ).

  14. Eu am obiceiul de-a citi si presa rusilor, pa langa presa NATO / SUA / UE.

    Ceea ce se desprinde clar din textul de fata este ca autorul nu s-a obosit sa afle care este punctul de vedere al rusilor in acest conflict si ca el face o analiza asupa psihologiei liderului lor fara sa aiba habar ce zice omul de fapt. Nu gasesc ca acesta e un lucru prea rational.

    Analiza prezentata nu este o analiza a lui Putin sau a politicii Rusiei, ea este o analiza a portretului de psihopat facut lui Putin de catre presa occidentala.

    Pe scurt, economiile emergente – Rusia, China, Brazilia, etc, vor sa iasa de sub monopolul dolarului si sa-si vanda resursele si produsele fara sa plateasca taxe la Washington; acesta stie ca fara acest monopol isi pierde pozitia privilegiata si ca atare destabilizeaza tari la granita Rusiei, atunci cand nu e ocupat sa devasteze Siria, Libia sau Irakul.

    https://www.youtube.com/watch?v=2QxZ8t3V_bk

  15. Cei interesati de subiect vor gasi probabil interesante urmatoarele doua articole:

    Why the Ukraine Crisis Is the West’s Fault by John J. Mearsheimer

    The Insidious Power of Propaganda by Karel van Wolferen

    Sint doua abordari foarte diferite de cea a dlui Cioculescu, dar asta nu cred ca e o problema pe un forum in care se dezbat idei in mod liber si se cauta adevarul.

    Articolul lui John Mearsheimer (American professor of Political Science at the University of Chicago) a fost publicat in Foreign Affairs (si asta s-ar putea sa ii mire pe unii dupa ce il citesc), iar cel al lui Karel van Wolferen (a Dutch journalist, writer and professor, emeritus University Professor for Comparative Political and Economic Institutions at the University of Amsterdam) pe populara platforma The Unz Review.

    Sint doua articole lungi, dar consistente si extrem de serioase.

  16. Necazul nu este ca Putin ar fi „irational” si „imprevizibil” ci in faptul ca altii prefera sa zica: „suntem in sec XXI nu in sec XIX”.
    Ruisia este extrem de previzibila daca incerci sa gandesti rece si stil sec XIX . Era foarte previzibil ca dupa ce Ianucovici a fost alungat Rusia va reactiona… incercand sa „reduca” pagubele adica sa „recupereze” cel putin Crimeea.. Si ca daca va avea ocazia va „majora potul”. Fiindca Rusia „are oroare de vid”. De vidul puterii …

    Iar rotomontatdedele cu ce are Rusia de oferit gaze si atat .. ei bine nu tine. Altii au nevoie de gazele rusesti! Ca rusii pot sa cumpere Lexus in loc de BMW. Cetie care ar fi extrem de neplacuta pentru Germania . Si numai.

    Insa vad ca nimeni nu isi pune intrebarea : cine va inlocui Rusia ca „sponsor” al Ucrainei? De ani de zile Rusia a acceptat sa vanda Ucrainei gaze la pret de mare favoare politica. Sa ii ofere credite. Sa nu observe cun ucrainienii „tepuisc” conductele … Sa accepte , baombanind” ca Ucraina sa ramana datoare ptr gaze…
    La iarna .. basta!! Ucraina va trebui sa plateasca preturi „corecte” adica „europene”. Cine va sustine Ucraina ?!
    Ca daca nu va fi sustinuta imi este tare frica ca Kievul va deveni mult mai „imprevizibil” decat Rusia!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Serban F. Cioculescu
Serban F. Cioculescu
Şerban Filip Cioculescu (n. 1972, în Bucureşti) a absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând ulterior din partea acesteia diploma de master în relaţii internaţionale. Începând din anul 2009 este doctor în ştiinţe politice al Universităţii Bucureşti. În prezent este angajat ca cercetător ştiinţific principal gradul II în domeniul securităţii internaţionale la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale și de asemenea profesor invitat în cadrul Facultăţii de ştiinţe politice a Universităţii Bucureşti (2005-prezent). A publicat circa o sută de articole în domeniul securităţii, relaţiilor internaţionale şi geopoliticii în diverse reviste ştiinţifice prestigioase din ţară şi din străinătate. A efectuat stagii de pregătire ştiinţifică în Africa de Sud, China, Coreea de Sud, Canada şi Franţa. Preocupări: teoria relaţiilor internaţionale, studiile strategice, geopolitică, organizaţii internaţionale, diplomaţie. Volume de autor: Introducere în teoria relaţiilor internaţionale, Editura Militară, Bucureşti,2007, România postcomunistă în ecuaţia strategică a vecinătăţilor: Balcanii, Marea Neagră şi Orientul Mijlociu Extins, Ed. Universităţii Bucureşti, 2009, Terra incognita? Repere pentru „cartografierea” haosului din relaţiile internaţionale contemporane, Ed. Militară, Bucureşti, 2010, Viitorul nu ia prizonieri, Ed. Rao, Bucuresti, 2013 si China. De la strălucirea ascunsă la expansiunea globală, Ed. Cetatea de Scaun, Targoviste, 2018.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro