Pandemia de coronavirus a împins economiile mondiale spre adâncurile unei crize economice, iar acum, sperăm cu toții că aceasta va avea forma literei U. Ca să reducă proporțiile efectelor din economie ale acestei crize, statele responsabile își întind plase de salvare și își deschid parașutele pentru o aterizare economică pe cât se poate de lină. Nu este și cazul Guvernului României care se duce cu avânt în gol, făcându-și, în cădere, poze și selfie-uri.
În România, în loc de comportament economic responsabil, avem parte și de o pandemie de narcisism.
Oglindă-oglinjoară, care este cel mai frumos proiect de țară? Să fie, oare, masca românească făcută cu tehnologie chinezească? Să fie, oare, programul IMM Invest, croit, parcă, doar pentru marketing politic? Să fie, oare, viitorul fond de investiții low-cost care, cu 300 de milioane de euro capitalizare, ar trebui să rivalizeze cu cel al Arabiei Saudite sau al Norvegiei?
Să fie, oare, liberalizarea întortocheată a pieței gazelor naturale menită parcă să creeze premisele unor blocaje și accelereze declinul producției interne? Să fie, oare, programul de stimulare al celor 26.000 de români care așteaptă de luni de zile să beneficieze de bani europeni pentru panouri fotovoltaice? Și asta numai pentru că dosarele cu șină încă sunt în analiză la Administrația Fondului pentru Mediu?
Dincolo de narcisism și de excesele triumfaliste, merită de remarcat și faptul că Guvernul României a avut și intenții bune în această perioadă. A existat un program de susținere a șomajului tehnic, iar criza sanitară a fost gestionată atât cât s-a putut în condițiile unui sistem medical de stat pentru care, deși s-au alocat în ultimii 13 ani de 3.5 ori mai mulți bani, a rămas la fel de ineficient.
Însă, nu numai Guvernul României s-a aflat în situația ingrată de a gestiona efectele umanitare și economice ale pandemiei, ci și toate celelalte din întreaga lume care au avut de-a face cu acest virus! Iar cuvintele de ordine în această perioadă sunt „restart economic” în jurul obiectivelor de dezvoltare durabilă: reducerea emisiilor de carbon din transport și agricultură, producție de energie curată, eficiență energetică, dezvoltarea lanțurilor de producție și aprovizionare, digitalizare, infrastructură și creșterea accesului la educație și sănătate.
Privind cu atenție, nouă din primele zece companii din România care fac parte dintr-un top al celor mai mari contribuabili la bugetul de stat sunt din energie, industria auto și retail alimentar, adică din trei mari sectoare economice care vor fi afectate de această criză și de tranziția spre energie curată.
Dacă aceste companii nu vor fi stimulate să facă investiții în România, restartul economic va veni la Sfântul Așteaptă și vom avea parte de încă o generație pierdută care va lua calea altor hotare.
Agricultura, transporturile, industria și producția de energie sunt principale ramuri economice de care depind PIB-ul României, sute de mii de locuri de muncă și zeci de mii de afaceri. Companiile care activează în aceste sectoare vor trebui să facă investiții de miliarde de euro în următorii zece ani pentru a-și onora nu numai obiectivele climatice, ci și pentru a pune bazele unui viitor sustenabil.
În această cursă, multe din aceste firme vor porni cu vistieria golită, inclusiv cele de stat, care au fost decapitalizate sistematic. Cazul Hidroelectrica este cel mai recent. În 2020, companiile din sectorul energetic și din industria auto vor raporta pierderi record, în special în trimestrul al doilea.
În ciuda vremii ploioase pe care o vedem în aceste zile, agricultura românească se pregătește de cea mai secetoasă perioadă din ultimii ani, iar efectele schimbărilor climatice, în special în sudul României, își pun din ce în ce mai solid amprenta.
Cât privește producția industrială, în contracție încă dinainte de pandemie, aceasta va înregistra în acest an, de-asemenea, un declin și mai mare.
Toate aceste elemente se traduc în venituri mai mici la bugetul de stat, în creșterea șomajului și deteriorarea perspectivelor de însănătoșire a economiei. Iar problema dureroasă este că nu vedem nicio reformă structurală a statului pentru a-și eficientiza cheltuielile, ci doar împrumuturi peste împrumuturi, ceea ce atrage după sine atenția agențiilor de rating internaționale. Săptămâna trecută am scăpat ca prin urechile acului să nu fim retrogradați de agenția Standard & Poor’s.
În timp ce, în cancelariile europene, restartul economic capătă contur, noi încă ne aflăm în faza cuvintelor frumos meșteșugite, de parcă efectul placebo funcționează atunci când îți pierzi locul de muncă și nu mai ai perspective de trai. Îngrijorător este că Banca Mondială a revizuit prognoza privind economia României, estimând o contracție de 5,7% pe anul 2020. O evoluție asemănătoare o vedem și în prognozele Comisiei Europene și ale Standard’s and Poor, de 6%, respectiv 5,5%. Cu toate acestea, domnul Cîțu ne spune că economia țării nu va scădea cu mai mult de 2%. Parcă am mai văzut filmul acesta în 2008.
Restartul economic, spre norocul României, nu înseamnă reinventarea roții, ci rezolvarea problemelor structurale care ne-au năpădit precum buruienile și pe care statul le ocolește cu obstinație: orientare pro-business, stabilitate fiscală, revizuirea taxării salariilor, reformă reală în educație și sănătate și dreptul de a alege dar și dezvoltarea infrastructurii.
Uniunea Europeană vrea să-i aloce României, prin fondul de redresare economică, aproximativ 33 de miliarde de euro. Să fiți siguri că acești bani vor rămâne pe hârtie dacă nu vom avea viziune pentru a-i putea accesa în mod eficient și acolo unde contează în noul context european.
Industria auto românească și, în particular, Dacia, care are 13.000 de angajați, se confruntă cu o serie de provocări din ce în ce mai mari. De altfel, Renault a anunțat un plan pentru reducerea costurilor fixe și suspendarea proiectelor în România și Maroc dar și ajustarea a peste 10.000 de alte posturi în țările unde e prezentă. Soluțiile sunt la îndemână și în niciun caz nu sunt discursurile sforăitoare, ci simplificarea birocrației, fonduri europene pentru investiții în tehnologii curate precum producția de baterii și de subansambluri pentru vehiculele cu emisii zero și monitorizarea la sânge a lucrărilor la autostrada Sibiu – Pitești.
Pe de altă parte, grupul german Continental, care în România are peste 20.000 de angajați, a anunțat că va recurge la un plan de concedieri într-un efort de diminuare a costurilor pe fondul crizei de coronavirus. Spre deosebire de Guvernele României care acceptă pierderi peste pierderi, companiile private mari, care domină piețe internaționale, știu că dacă se rezumă la cuvinte goale și promisiuni sunt sortite pieirii.
Producția internă de gaze naturale este într-un declin din ce în ce mai accentuat și a ajuns la acel punct de inflexiune în care presiunea pe preț exercitată de politic și hiper-reglementarea vor genera restrângerea și mai mare a activității de exploatare. Soluțiile sunt simple și aici: fără sinecuri și neprofesioniști în instituțiile de reglementare, piață liberă și stimularea concurenței, modificări legislative urgente pentru a demara exploatarea gazelor din Marea Neagră. Veniturile din producția offshore de gaze naturale ar asigura încasări de 2 miliarde de euro anual, timp de 10 de ani, care pot fi investiți în economie prin fondurile de pilonul 2 de pensii. Adică, în șapte ani, România ar putea obține din acest proiect strategic jumătate din cuantumul fondurilor europene pe care Uniunea Europeană ni l-a promis pentru exercițiul 2021 – 2027 și care, acum, este doar pe hârtie.
Cât privește agricultura românească, aceasta încă depinde de zilele ploioase. Dacă nu ne concentrăm să rezolvăm urgent această problemă a sistemelor de irigații, agricultura românească va fi pusă la pământ de efectele schimbărilor climatice, iar consecințele vor fi imense. Statul s-a dovedit incapabil să rezolve problema sistemelor de irigații, dar există suficienți fermieri mici și mijlocii care s-au asociat și și-ar dori să investească în aceste sisteme. Evident, problema o reprezintă tot instituțiile greoaie ale statului, precum Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, care nici nu este în stare să investească în rețeaua primară de irigații și, pe deasupra, mai pune și bețe în roate asociațiilor de fermieri care vor să extindă rețeaua secundară cu fonduri europene. E nevoie și aici de o simplificare a birocrației și de o regândire a sistemului de investiții în rețeaua primară de irigații, care să poată fie făcute și de asociațiile de fermieri.
Restartul economiei noastre nu se va întâmpla doar dacă folosim de cât mai multe ori cuvântul „românesc” în conferințe de presă și luări de cuvânt doar ca să părem că mustim de patriotism. Nu va reporni din vorbe, ci va reporni cu investiții și cu legislație predictibilă, rezolvând problemele sistemice din economie, nu băgându-le sub preș.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Cum oprim economia românească să nu se ducă în gol…”
Doamna Cristina Prună, vă rog permiteți-mi să vă spun câteva opinii personale… Dacă citim doar articolele publicate ultimele două săptămâni pe această temă în spațiul acestei platforme și comentariile la ele ne formăm o idee relativ clară despre „cum oprim economia românească să nu se ducă în gol…”.
Noi o spunem ca cetățeni contribuabili. Dar, dumneavoastră, ca politician, pentru ca să utilizați în mod propriu pluralul verbului „a opri”, adică, prin implicare directă, trebuie să ajungeți la putere, cel mai probabil alături de PNL. Așa „o opriți”. Guvernând. Având forță parlamentară.
Or, întreaga mass-media vă înjură zilnic. PNL are permanent (nu oficial, ci prin unii membri importanți) câte ceva să reproșeze USR. Ostilitatea față de dumneavoastră este asiduu întreținută. Păi, dincolo de strategii economice și „discuții despre sexul îngerilor”, gândiți-vă cum ajungeți la electorat și cum ajungeți la putere, pentru a putea pune în practică vreo strategie, oricare, pentru că altfel, la manualele de economie avem acces și noi.
Dl Barna, spre exemplu, dincolo de talentul de comunicator al domniei-sale, este „luat la mișto” de un realizator TV mai puțin bine dotat intelectual decât domnia-sa – este opinia mea subiectivă, firește – și nu știe cum să se apere de atacurile lui. Vechii politicieni și vechile structuri socio-politice sunt împotriva dumneavoastră. Și au resurse imense în raport cu ale dumneavoastră. Ce strategie aveți pentru a contracara aceste dezavantaje?!
Discutând teorie economică și chestiuni generale ne pierdem vremea… Asta mai bine lăsați să o facă reprezentanții BNR, spre exemplu, care au multe explicații de dat. Ori pe economiști, teoreticieni, cadre didactice șamd. De la dumneavoastră se așteaptă să ajungeți la putere și să guvernați (obiectivul fundamental al oricărui partid politic) și, dacă vreți să propuneți, să propuneți măsuri [în domeniul socio-economic] cât se poate de concrete, pe înțelesul electorului mediu.
Autoarea e destul de confuză. Pe de o parte spune că nu se face nimic pentru stimularea relansării economiei pe de altă îndeamnă patria să arunce bani pe „tanziția ecologică” Ce-i aia?! Nici măcar țările bogate care-și pot permite tot soiul de fantezii nu prea trec dincolo de nivelul declarativ. De regulă risipesc ceva mărunțiș ca să le înghită gurile ălora mai vocali și după aia mucles. De ce ar trebui atunci România să se arunce cu capul înainte în gol? Cunoaște cineva măcar o singură sursă din asta de energie din asta „regenerabilă” care să-și acopere măcar cheltuielile?! Că dacă ar fi, apoi mâine patria noastră ar fi toată numai panouri și moriști :)
Se dă cazul celor 26000 care cer subvenții europene pentru panouri solare. Mă tem că pe lângă alea de fapt statul român ar cam trebui si el să cofinanțeze povestea. Cel mai probabil de aia stau dosarele blocate acolo, nu pentru că așteaptăp o ștampilă. Tocmai că după molima chinezească statul are destul de multe goluri prin buzunare ca să-și permită să mai arunce banii pe cu panouri solare. Chestia asta sună așa cam ca răscoala din 1907: Nordul Moldovei începea să ardă, iar parlamentul de la București discuta aprins subvenționarea prețului benzinei pentru cele vreo 200 de automobile (toate în posesia unor oameni putred de bogați) câte erau atunci în România…
Costul urias al energiilor verzi este clar datorat opozitiei producatorilor de energie traditionala. Motorul pe baza de apa (adica hidrogen si oxigen, total nepoluant) exista, dar nu poate sa fie aplicat, ca ar deceda 90% din companiile petroliere! Asta ca un exemplu!
Eu am produzsul X care e mai bun și mai eficient ca produsul Y al concurenței. Cu ce anume mă pogte încurca „opoziția concurenței”?! Dumneavoastră realizați ce enormități spuneți? Nu în ultimul rând, cam toată producție de hidrogen pentru aplicații industriașe din zilele noastre e realizată tot de mult hulitele companii petroliere și nu de producătorii de gogoși & marțipan :)
Cel mai rau au fost afectati micii intreprinzatori care pe timpul pandemiei nu au reusit sa gaseasca noi clienti si s-au vazut nevoiti sa inchida afacerea. Sigur, statul a oferit posibilitatea de a intra in somaj tehnic dar si acela a fost un ajutor pe termen scurt. Daca nu ai avut o afacere de dimensiuni medii sau mari, atunci sigur pandemia s-a reflectat in situatia financiara a firmei.
Apreciez efortul facut in abordarea unei succinte analize economice. Problemele sunt cu mult mai profunde. Realizarea unui nou echilibru intre sectorul de stat, bugetar si cel privat. Descentralizare si digitalizare pentru reducerea birocratiei si coruptiei economice. Noua re forma adm.teritoriala pentru a da un nou impuls asezarilor rurale si oraselor mici si mijlocii. Mai mult sprijin pentru produse agricole proprio si reducerea importurilor. Taxarea companiilor multinationale care declara profit zero la noi dar externalizeaza in off shoruri multe din veniturile realizate. Regionalizare pentru a sustine investitii si antreprenori locali. Modificarea codului fiscal cu reducerea impozitelor pe forta de munca si a oricarei afaceri cu capital romanesc pe cinci ani. Accent pe o formare profesionala si educatie mai serioase si legate de piata muncii. Reducerea evaziunii fiscale ce in comert, turism, constructii ajunge la 30 la suta. In 30 de ani s-au realizat prea putin iar pandemia va scoate la lumina multe neajunsuri ce s-au adunat, exact ca in sanatate. Oricum vom avea de tras serios.
Economia va reporni cand vor reporni economiile puternice din Europa de Vest si va creste
cererea pentru produse produse in Romania de multinationale sau firme locale.
Aproape ca nici nu conteaza ce face guvernul.
SI nici nu prea are ce face. Are un deficit estimat de ~7%. Probabil va fi mai mare.
Urmeaza alegeri locale si parlamentare. PSD-istii din parlament dau pomeni la toata lumea ca doar nu dau din buzunarul lor si toata lumea se inghesuie sa puna mana pe ce pica gratis.
Pensionarii vor mariri, parintii vor alocatii mai mari, „businessman”-ii patrioti vor „Start up nation” sau orice alta forma de a sifona niste fonduri, HORECA vrea scutiri, toata lumea vrea ceva.
Si pe nimeni nu intereseaza ce va fi la anul sau la multi ani.
Si in definitiv de ce i-ar interesa ?
Pensionarii cand sa mai foloseasca infrastructura care trebuie construita? Sa se angajeze la firmele care vor apare pe noua infrastructura?
businessmanii stiu ca in 2-3 ani nu mai trebuie sa dea nimic inapoi din fondurile alea pe motiv de COVID, saracie, generozitate de la Bruxelles, coruptie institutionalizata romaneasca sau pur si simplu bazat pe memoria scurta a oamenilor.
HORECA cere pentru ca asa e obisnuita, ceri aiurea de la clienti, ceri si de la stat. Nu e prost ala care cere, e prost ala care da, nu ?
Pe scurt, nu poti avea o tara decenta cand +70% din popualtie traieste undeva in evul mediu tarziu. Oamenii vor vota dobitoci care le promit bani gratis, fara munca. Si asta va continua mult si bine, pe motiv de imbatranire accentuata a populatiei si emigratia oamenilor tineri.
Simplu, sa n-ajunga PSD-ul in urmatorii 100 de ani la putere.
Capitalism, Democrație și Individualism sunt bazele teoriei lui Max Weber dupa vizita in SUA 1904.
Mentalitatea crează statul si invers statul influențează societatea civică. Cred că nu există o diferență mai mare decât cea dintre etosul de muncă calvinist- protestant occidental- anglosaxon și mentalitatea de jecmănitori și hoți al „penalilor patrioți” din Parlament și instituțile publice românești.
(…. „….. Max Weber
Das stahlharte Gehäuse des Kapitalismus
Der Soziologe Max Weber reist 1904 nach Amerika und studiert die protestantischen Sekten und ihren wirtschaftlichen Erfolg. Seine Beobachtungen fasst er in „Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus“ zusammen. Die religiösen Hintergründe sind heute verblasst, aktuell sind Webers Thesen noch immer.
Sein eigentliches Interesse gilt dem Einwanderungsland Amerika. Er will erforschen, wie sich die „protestantische Ethik“ der Immigranten auf den „Geist des Kapitalismus“ ausgewirkt hat:
Max Weber sucht besonders in den Staaten des Mittleren Westens die verschiedensten protestantischen Sekten auf, um ihre Gemeinsamkeiten herauszufinden: die Calvinisten und Pietisten, die Methodisten und Quäker.
Weber hat ein fertiges Bild von Religion, Wirtschaftsgesinnung, Wirtschaftsethik, Sekten und Kirchen schon mitgebracht in die USA. Und er hat mit diesem Bild sich besonders intensiv die amerikanischen Sekten angeschaut. Er ist quer durch das Land gereist. Der Anlass war 1904 ein wissenschaftlicher Weltkongress in St. Louis. Weber hat im Anschluss seine große, dreimonatige Amerikareise durchgeführt und die hat ihn mit allen Sekten in Verbindung gebracht. Und er hat seine Thesen der puritanischen Sekten und ihrer besonderen Wirtschaftsgesinnung – er hat sie bestätigt gefunden“,
Bereits Ende 1904 publiziert er im „Archiv für Sozialwissenschaften und Sozialpolitik“ die Ergebnisse seiner umfangreichen Forschungen. Die in zwei Teilen veröffentlichte Studie gilt seither als Meilenstein in der Geschichte der Soziologie. Ihr Name: „Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus“.
Weber glaubt, bei diesen Sekten das geheime Band zwischen religiösem Glauben und wirtschaftlichem Erfolg aufdecken zu können, jene Verbindung, die im europäischen Goldenen Zeitalter dazu führte, dass ausgerechnet die protestantischen Städte die reichsten wurden.
Die Quelle ihres wirtschaftlichen Erfolgs kann er bei fast allen protestantischen Sekten in Amerika ausfindig machen: Es ist eine enge Verbindung zwischen intensiver Frömmigkeit und – wie Weber sagt – „virtuosem kapitalistischem Geschäftssinn“.
„Das Stichwort ist asketische Lebensführung: Dass es in der Tradition der calvinistischen europäischen Sekten und der Art wie sie sich vor allem in Holland, in England und dann exportiert in die USA entwickelt haben, wie sich dort eine bestimmte Art der asketischen Lebensführung, der religiösen Gesinnung, des wirtschaftlichen Verhaltens und einer bestimmten Berufsethik entwickelt haben. Das sind für ihn Merkmale, die findet er sowohl in Europa als auch in Amerika.“
Religion und Rationalität
Deswegen überrascht es, dass plötzlich Weber über „Rationalität“ und „Zweckrationalität“ schreibt, die für das religiöse Leben der Protestanten einen derart zentralen Stellenwert einnehmen.
Dabei gilt der Glaube gemeinhin als etwas höchst Irrationales, etwas nicht mit der Vernunft Ebenbürtiges. Seit der Philosophie Platons ist der Glaube auf einer unteren geistigen Stufe angesiedelt.
Platon urteilt, er sei für den philosophischen Diskurs ungeeignet, weil er uns von der Wahrheit entfernt. Und selbst der protestantische Philosoph Søren Kierkegaard behauptete noch im 19. Jahrhundert: „Credo quia absurdum“, „ich glaube, weil es widersinnig ist.“ Kierkegaard hob immer wieder das Irrationale und Paradoxe des Glaubens hervor.
Für die Calvinisten sind Innerlichkeit und Weltlichkeit, Glauben und wirtschaftliches Handeln eng verknüpft: Zweckrationales Handeln steht bei ihnen an oberster Stelle.
Asketisch und sparsam
„Was für den Nicht-Gläubigen irrational aussieht, ist für den Gläubigen hochrational: Er hält sich rational zu seinem Bedürfnis, von der Welt erlöst zu werden und das Heil zu erlangen. Dabei helfen ihm die Theologen, Prediger und Erbauungsbücher. Und im Streben nach Heil verhält er sich auf eine Weise rational, was für wirtschaftliches Verhalten interessant wird. Also er führt nie ein Leben nach ökonomischer Gesinnung, sondern immer nach religiösen Werten. Aber diese Art nach religiösen Werten zu leben, etwa das erworbene Geld nicht für Luxus auszugeben, für seine persönlichen Bedürfnisse, sondern asketisch sparsam zu leben, bedeutet, dass Geld anwächst und das wird investiert. So herum entsteht dann wirtschaftliches Verhalten, aber als unbeabsichtigte Folge des Erlösungsstrebens“,….
Zweckrationales Handeln bei Calvinisten und Puritanern heißt: Religiöses und wirtschaftliches Handeln sind gleichermaßen vom Erfolgsstreben bestimmt, erläutert Hübinger weiter: „Puritaner wollen ablesen können am wirtschaftlichen Erfolg, auf welcher Stufe des Heils sie stehen. Während ein Katholik sich ganz anders verhält. Er tut gute Werke: Er spendet, er opfert, er gibt den Zehnten.“
Das wirtschaftliche Wohlergehen der Gläubigen speist sich aus ihrer protestantischen Gesinnung. Weber spricht in der Studie „Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus“ sogar vom „Leitmotiv des Kapitalismus“. Er schreibt unumwunden:
Das „summum bonum“ dieser Ethik lautet: der Erwerb von Geld und immer mehr Geld, unter strengster Vermeidung alles unbefangenen Genießens.
(Max Weber, Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus, S. 35.)
„Erfolg als Ausweiß göttlicher Erwählung“
Max Weber schließt aus dieser Beobachtung:
[…] Die alte behäbige und behagliche Lebenshaltung wich harter Nüchternheit, bei denen, die mitmachten und hochkamen, weil sie nicht verbrauchen, sondern erwerben wollten.
(Max Weber, Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus, S. 52.)
….. verdeutlicht, warum die Calvinisten so unerschütterlich an ihrem Erfolgsmodell festhalten und warum Weber deswegen von den „stahlharten puritanischen Kaufleuten“ spricht:
„Der Rationalismus als solcher ist nicht das, was Max Weber interessiert hat, sondern die spezifische Art des zweckrationalen Denkens, die im wirtschaftlichen Bereich eine entscheidende Rolle spielt, also die Weltklugheit, das Sich-Einstellen auf die Verhältnisse in der Welt, das Sich-Nicht-Zurückziehen in die eigene private Innerlichkeit. In diesem Punkt kann man sagen, ist der Calvinismus ganz besonders weltzugewandt, indem er keine Bedenken hat, wirtschaftlichen Erfolg anzustreben, der gewissermaßen geheiligt wird durch die Prädestinationslehre als ein Ausweis göttlicher Erwählung, während in vielen anderen Religionen der wirtschaftliche Erfolg eher mit Skepsis gesehen wird.“
Für den Calvinisten gibt es keine persönliche Hinwendung zum christlichen Glauben, keine hoffnungsvolle Vertiefung in die Heiligen Schrift. Er strebt kein Leben in und für den Glauben an, er sieht sich nicht als demütigen Sünder, der auf Gnade hoffen kann.
Schließlich weiß er nichts von einem höchsten religiösen Erlebnis, einer unio mystica mit Gott. Das ist der Glaubensweg des lutheranischen Christen, nicht aber des Calvinisten.
….. oder ich gestehe zu, dass ich die Freiheit habe, mein Schicksal in die eigene Hand zu nehmen. Und da ist die metaphysische Frage, ob Gott das vorhergesehen und vorausgefügt hat.“
….. dass die Prädestinationslehre dem Gläubigen keinerlei Gewissheit gibt, keine Garantie, einmal die Früchte seines Erfolgs genießen zu können. Selbst wenn der „Unternehmer neuen Stils“ eine – wie Weber sagt – „unendlich viel intensivere Arbeitsleistung“ erbringt als frühere Unternehmergenerationen.
Für den Calvinisten ist der Zweifel nicht vorgesehen. Denn wer zweifelt, der ist nicht fest in seinem Glauben verankert. Es fehlt ihm an Selbstgewißheit. Der, der zweifelt, rüttelt an seiner von Gott gegebenen Auserwähltheit. Das alles lässt den gläubigen Calvinisten an die „Anfechtungen des Teufels“ denken.
Systematische Selbstkontrolle
Von diesen „Anfechtungen des Teufels“ waren die puritanischen Sekten in Amerika offenbar geheilt. Und so trifft Max Weber während seiner Amerikareise, die ihn durch zehn Bundesstaaten führt, auf Protestanten, die in ihrer Religion nicht zweifeln und unerschütterlich an ihrer beruflichen Mission festhalten. Es waren Menschen, die in ihrem religiösen und beruflichen Handeln streng zweckorientiert sind. Und die sich unablässig einer systematischen Selbstkontrolle unterziehen.
Die Entzauberung der Welt: Die Ausschaltung der Magie als Heilsmittel war in der katholischen Frömmigkeit nicht zu den Konsequenzen durchgeführt wie in der puritanischen Religiosität.
(Max Weber, Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus, S. 114.)
Begeisterung für demokratische Gemeinschaften
… entdeckt in den Vereinigten Staaten eine Art urdemokratische Graswurzelbewegung. Sie ist damals ein Leitbild für die amerikanische Demokratie.
Und er berichtet über seine amerikanischen Erfahrungen, wie diese Sekten demokratisch wirken. Sie sind ein freiheitliches Gefüge von Vereinigungen, leben nach ihren Prinzipien. Das Stichwort, das er gibt, ist: ‚Sie sind kein Sandhaufen.’ Sondern sie sind lebhafte, selbstbestimmte Gemeinschaften, die über ihre Lebensform frei bestimmen“, erzählt Gangolf Hübinger.
Eine ideelle Erklärung des Kapitalismus
Weber will keineswegs Karl Marx überwinden, er denkt vielmehr, eine rein ökonomisch-materialistische Analyse des Kapitalismus sei unzureichend. Es fehle – so denkt er – eine ideelle Erklärung des Kapitalismus. Eine Aufdeckung der geistigen und religiösen Verhaltensweisen, die in die kapitalistische Wirtschaftsform führten.
„Weber wollte Marx positiv überwinden. Bei Karl Marx ist Religion ein Reflex, bedingt durch die Ökonomie. Und Weber erweitert die Fragestellung. Er fragt nicht nur, wie ist Religion durch die Ökonomie bedingt, sondern auch: Wie wird Religion für die Ökonomie relevant. Diese Methodik des Denkens, die ist bis heute faszinierend, die ist aktuell, die wird in der Forschung angewandt.“
„Zeitvergeudung ist die schwerste aller Sünden“
Die geistigen Grundlagen des Kapitalismus erscheinen dem Heidelberger Nationalökonom als geradezu unüberwindlich: „Er hat den Kapitalismus als eine Schicksalsmacht der Moderne erklärt bis – eine berühmte Formulierung aus der ‚Protestantischen Ethik‘ –‚ ‚der letzte Zentner fossilen Brennstoffs verglüht ist’.“
Dieser geistige Antrieb ist ungebrochen, im mittlerweile globalen Kapitalismus besteht er auf unabsehbare Weise fort. Dieser Antrieb ist aber nur dann wirksam, wenn – wie Max Weber schreibt – der Gläubige beständig gegen die Gefahren kämpft, die seine sittsame Lebensführung bedrohen:
Das sittlich wirklich Verwerfliche ist nämlich das Ausruhen auf dem Besitz, der Genuss des Reichtums mit seiner Konsequenz von Müßigkeit und Fleischeslust. […] Und nur weil der Besitz die Gefahr dieses Ausruhens mit sich bringt, ist er bedenklich. […] Nicht Muße und Genuss, sondern nur Handeln dient nach dem unzweideutig geoffenbarten Willen Gottes zur Mehrung seines Ruhmes. Zeitvergeudung ist also die erste und prinzipiell schwerste aller Sünden.
(Max Weber, Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus, S. 166-7.)
„Die Londoner Bürger haben plötzlich gesehen, dass in diesen Sekten besonders rege und erfolgreich gewirtschaftet wird und das hat sich übertragen. Sie haben diese Lebensweise dann für sich übernommen, ohne religiös sein zu müssen. Und daraus ist dann die City of London und der Finanzkapitalismus entstanden.“
„Die Entzauberung der Welt“
Max Weber spricht in seinem Münchner Vortrag „Die Wissenschaft als Beruf“ von den „geheimnisvollen unberechenbaren Mächten“, die die Menschen früherer Zeiten in den Bann zogen. Von diesen magischen Mächten gelte es im techno-kapitalistischen Zeitalter Abschied zu nehmen. Diesen Prozess beschreibt er als die „Entzauberung der Welt“.
Friedrich Nietzsche sprach einige Jahre zuvor von der verdunkelten Welt, die uns das Ende des christlichen Mysterienkults hinterlassen hat. Das war die Botschaft des „tollen Menschen“, der den verblendeten Zeitgenossen am hellen Vormittag eine Laterne anzündete. Doch sie weigerten sich, zu sehen.
Die heutige Glasfiberwelt aus Datennetzen hat jeden Zauber verloren. Das einzig Mysteriöse hinter den glatten Benutzeroberflächen sind allenfalls die Algorithmen. Die digitalisierte Welt schickt sich an, selbst die letzten Restbestände des Religiösen zu säkularisieren.
Max Weber hätte die globale Digitalisierung von heute mit fatalistischer Faszination beobachtet – und sich dabei an seine eigene Diagnose erinnert: In einem rationalen Betriebskapitalismus lassen sich nur schwerlich die Sakramente feiern.
https://www.deutschlandfunk.de/max-weber-das-stahlharte-gehaeuse-des-kapitalismus.2540.de.html?dram:article_id=445856
…”…).
Tinerii de azi din țară nu mai sunt „legai de glie”, nu sunt închiși în orizontul îngust al limbii „naționale”. Tinerii de azi din țară cunosc numai libertate, pace și democrație. E bine.
Un articol cam subtirel, multe intrebari si putine raspunsuri.
Din nou obsesia liberalizarii pietei de gaze naturale. In articole anterioare doamna Pruna a refuzat sa raspunda la intrebarea daca liberalizarea pietei de gaze va duce la scaderea sau cresterea pretului pentru companiile romanesti. Sunt convins ca si acum va face la fel.
Repet: Contributors nu este o gazeta de perete, daca un autor are un text pe care-l considera cu valoare adaugata trebuie sa aiba si curajul de a-si apara ideile.
Perfect adevarat. Putini autori de eseuri raspund unor intrebari mai grele ori usoare, ale celor care isi exprima un punct de vedere propriu.
De cîte ori începeau scumpirile în România, Ceaușescu zicea că ”prețurile se reașează”. După ce l-au împușcat, prețurile nu se mai reașează, se ”liberalizează”.
Politicul nu are solutii, a facut o gafa, nu stiu cum sa o corecteze. Majoritatea sunt incompetenti acolo.
Să fie, oare, programul de stimulare al celor 26.000 de români care așteaptă de luni de zile să beneficieze de bani europeni pentru panouri fotovoltaice?
Desigur asta ar salva Romania ar duce-o pe cele mai inalte culmi… Presupun ca o instalatie ar avea 35 m² si ar produce 3500 kWh, pe an…… Nu ne puteam astepta ca un politician sa-ncerce sa socoteasca. Deci pe total tara, ar fi cit o frectie la un picior de lemn.
Agricultura, transporturile, industria și producția de energie sunt principale ramuri economice
Magistral spus, dar desigur nici celelalte nu trebuiesc neglijate… eu stiam ca … cum zicea cizmaru… ceva cu pilotul ei industria constructoare de masini
Programul cu panourile solare e in felul urmator: sistemul costa de vreo 5 ori mai mult decat componentele, costul de instalare (cateva ore) nu justifica diferenta, doar anumite companii sunt autorizate sa faca instalarile, iar proiectarea si dimensionarea instalatiei e facuta de companiile respective, indiferent de nevoie beneficiarului. Daca o sa fie bani de proiect, o sa fie o sifonare de bani publici, daca nu o sa fie bani o sa gaseasca alte metode.
Prin alte tari statul acorda doar o deducere de taxe pentru asemenea proiecte; proprietarul casei isi cumpara instalatia, de unde vrea si pe ce bani vrea, si are reducere din taxe (nu primeste subventie) in limita unei sume si a unui procent din cost (30%, de obicei). Si atunci proprietarul are interesul sa faca o instalatie buna si ieftina, ceea ce companiile romanesti acreditate nu au interesul, ci sunt interesate de proiecte cat mai scumpe ca de acolo ies banii. Dar e pe banii statului, cui ii pasa? Sigur nu autoarei, altfel nu vorbea fara sa stie despre ce vorbeste.
Si aceasta deducere de taxe este tot o subventie dar este controlabila de stat: o suma maxima este returnata (de exemplu: max $1300, nu procente 30% din 10000).
Este practicata de unele state/tari pentru a stimula inlocuirea unor echipamente (consumatori (de energie electrica si/sau gaze naturale) cu altele cu un randament superior. Exemple: boiler de apa calda, air forced furnace, air conditioner.
Este o solutie win-win: se stimuleaza productia de echipamente performante si se reduc investitiile (sau amana) pentru retelele de transport de energie electica sau de gaze. Totodata, consumatorul (casnic sau industrial) va plati facturile de utilitati mai redusa cel putin pentru o perioada de timp.
In varianta descrisa de mine deducerea de taxe e pentru cei care chiar platesc taxe; subventia e pentru toti, inclusiv cei care nu platesc taxe. E o diferenta morala uriasa, in primul caz se platesc taxe mai mici, in al doilea se dau bani din taxele altor contribuabili.
@ Adrian B (15/06/2020 la 12:17)
Scuze n-am observat ca vorbiti de situatia din Romania.
Daca, in situatia expusa de mine, va inchipuiti ca poti sa-ti instalezi vreun echipament fara a plati taxe sunteti in eroare totala; prin lege echipamentele se certifica conform standardelor de saftey (siguranta in exploatare) si toti instalatorii sunt licentiati (de guvern bazat pe examene serioase si periodice). Orice instalatie este verificata, testata si aprobata de un inspector (acreditat de guvern si platit de mine) si raportata (online, real time)cu toate detaliile la guvern, date care pot fi accesate de societatile de asigurare.
Returnarile de taxe se fac in sume fixe. De exemplu daca ti-ai instalat un air forced furnace cu randament mai mare de 92% primesti aceeasi suma ca si in cazul unuia care are randament 97% care evident ca este mai scump dar asta-i optiunea ta.
P.S. In USA si Canada exista o zicala; de doua lucruri nu scapi de taxe si de moarte.
Abia la comentariul domnului @Constantin am realizat că autoarea este politician. Până atunci am citit in Z niste „bla, bla”-uri, cum este greu economic după Covid, în Ro și pe plan internațional. O semi-revolta.
Da, fără supărarea, sunteți politician, meseria politicienilor este sa vina cu idei și să le pună în practică. De asta luați salariul ăla mare și pensiile alea speciale nesimțite. Pentru ce altceva iau politicienii banii aia? Niste planuri ceva? Sau doar vorbe, bla, bla-uri?
Îmi displace sa fiu nepoliticos cu o doamna, mă scuzați. Recomandarea mea este sa faceți un plan economic acolo, în cardul USR si, daca este bun, sa incepeti popularizarea lui. Bla, bla-uri citim zilnic în media.
pai nu mai votati hoti si veti vedea cum toate se repara
Multumesc pentru linkuri, nu stiam de nazbatia de idee cu impozitul pe salarii care „Crește echitatea dintre salariile mari și cele mici”. Nu de alta, daca trebuia sa fie echitate intre salariile mari si cele mici, toata lumea ar fi avut acelasi salariu, egal, fara diferente, dar ar trebui sa faca si aceeasi munca.
In schimb cei care au salariu mic platesc oricum taxe mai mici (10% din 2000 de lei e mult mai putin decat 10% din 10000 de lei), dar beneficiaza egal, acum vreti sa ii scutiti complet: sa va voteze socialistii si comunistii si sa fiti echitabili intre voi, eu nu o sa votez vreodata o asemenea gogomanie.
Cat despre articol, lectiile de socialism stiintific din liceu erau la fel de informative. Ce sa ceri de la un politician? Daca nu de de unde … se face politician.
Un articol foarte instructiv ce descrie insă cam prea detaliat viziunea modernă, europeană, asupra pregătirii Economiei pentru întâlnirea cu fundul prăpastiei. Pasămite legarea ei de o parașută verde și echiparea cu aripi de cuarț de către o trupă de stiliști guvernamentali o va face să pluteasc lin către un sfârșit gingaș, lipsit de orice suferințe inutile, de unde va renaște apoi ca un pasăroi mitologic.
Mulțumim pentru lămuriri. Sper ca pe viitor să vă expuneți planurile glorioase de salvare a orice in texte mai puțin cronofage.
E un discurs politic perfect pentru un politician care este si la putere si in opoziție. Nu zice nimic de o manieră delicios de glorioasă, dar lasă impresia că zice. Îmi vine în minte un singur termen, ”eclectic”.
Ar fi fost interesant să regăsesc ceva din conceptele si limbajul care ar fi trebuit însușite la ASE. Macroeconomie lipsa, microeconomie lipsa, finanțe publice lipsa. Cum să ieșim din criză daca nu înțelegem politicile economice? Angajați un economist mai răsărit sau doi să vă explice, ce cum, de ce, etc.
„E un discurs politic perfect pentru un politician care este si la putere si in opoziție.”
Excelentă, în opinia mea, observația aceasta!
Cuvintele de mai sus caracterizează cum nu se poate mai bine situația PSD, care deși este la putere, întrucât deține o majoritate confortabilă în parlament, în cadrul alianței PSD-ALDE-UDMR-ProRomânia pe care o coordonează, se manifestă precum un partid aflat în opoziție, deoarece nu guvernează.
Caracterul dual, ambiguu, al atitudinii politice a PSD îi permite acestuia să atace permanent guvernul minoritar PNL (din care USR nu face parte, carevasăzică, deși și-a exprimat disponibilitatea de a participa la guvernare), acuzându-l că nu pune în practică politicile economice besmetice ale PSD (trasate din vremea guvernării PSD, ori prin adoptarea de acte normative aberante în prezent). Astfel, moțiunile simple au devenit săptămânale, iar amenințarea cu moțiunea de cenzură este permanentă.
Or, în acest context, imaginea cea mai puternică de inadecvare la realitatea economică a României o exprimă dl Orlando „Gigălău” Teodorovici, care chiar nu a trecut pe la ASE decât pentru susținerea examenelor, întrucât a urmat cursurile Facultății de Comerț la „fără frecvență”, pe vremea când lucra la Ministerul Transporturilor.
Vedem astăzi că, deși activitatea sa de ministru a fost catastrofală pentru economia românească, iar impertinența manifestată la adresa ministrului economiei în exercițiu este de-a dreptul grobiană, limbajul și conceptele economice exprimate de dl „Gigălău” nu au nimic de-a face cu ASE, pentru că domnia-sa nu a trecut prea des pe-acolo.