Îmi amintesc un Ajun din copilărie. Mama a venit acasă cu un sac de portocale „doar pentru mine” (a spus ea), dar din care a mâncat toată familia; și c-un palton roșu, lung și frumos, pentru soră-mea. Eu mă uitam lung după Maria cum se învârte mândră prin sufragerie: avea nevoie, desigur, să se îmbrace bine, că doar mergea la Hașdeu și nu se putea face de râs printre colegi. Îi luceau ochii în cap, iar eu țineam bine de sac, nu carecumva să dispară. A urmat, poate, unul din cele mai bogate Crăciunuri, dacă stau bine să mă gândesc. Cred că atunci am avut chiar și bomboane în pom.
Acum, treizeci de ani mai târziu, tot nostalgică am rămas și, negreșit, cumpăr portocale de Sărbători. Nu mai iau bomboane, dar ciocolata e nelipsită, sub diferite forme, deși eu nu mă omor după ea, spre deosebire de copilele mele.
Cum sărbătoresc japonezii Crăciunul?
Numărul creștinilor în Japonia este de aproape două milioane, ceea ce înseamnă cam 1% din populație. Din cauza asta nu există zile libere, iar majoritatea Crăciunurilor le lucrez alături de colegii mei. Anul ăsta e cu noroc, Ajunul pică într-o sâmbătă, așa că am timp să împachetez sarmale și să fac și-o salată beuf.
Crăciunul înseamnă pui prăjit de la KFC, tradiție implementată în 1970 de către Takeshi Okawara, managerul primei francize KFC din Japonia, care a venit cu o idee de marketing fabuloasă la vremea ei, iar sloganul „Kentucky is Christmas!” a dat naștere unui nou obicei cât se poate de laic, dar profitabil, care continuă și astăzi.
Mai înseamnă prăjitura de Crăciun, care e un fel de pandișpan rotund, decorat cu frișcă și căpșuni, shortcake în engleză. Dar de ce tort? Asta ne spune Hideyo Konagaya, într-un articol publicat în Journal of Popular Culture. În secolul al XVII-lea, când zahărul, laptele și untul erau rarități pentru națiunea insulară, acest desert era considerat un lux și era rezervat elitei. După cel de-al doilea război mondial, când economia Japoniei a început să se pună pe picioare, nou-formata clasă de mijloc a adoptat nobilul pandișpan ca semn că, în sfârșit, a ieșit din sărăcie. Forma și culorile amintesc de steagul nipon, alt motiv de mândrie națională.
Ziua de 24 decembrie e dedicată cuplurilor, majoritatea planificându-și cine la restaurantele din oraș și plimbări pe sub pomii împodobiți; este considerată cea mai romantică zi din an (da, bate de departe Valentine’s day!).
Doar copiii până-n 12 ani primesc cadouri. Dacă ai intrat la gimnaziu (școala secundară echivalează cu clasele VII-IX în România), nu mai pupi nimic. Evident, există și excepții, există și familii care continuă să le cumpere odraslelor câte ceva. Dar, în general, adulții nu mai primesc daruri.
Chiar dacă anul ăsta Crăciunul e în week-end, pe 26 decembrie mă voi întoarce la muncă, având în bento câteva sarmale pe care le voi împărți cu colegii mei japonezi.
Dar ce se întâmplă de Anul Nou?
Anul Nou înseamnă tradiție. Și, în funcție de familie, poate fi ceva extrem de tradiționalist sau poate fi un mediu prietenos chiar și pentru un gaijin (străin).
De Anul Nou toți se întorc acasă, în cuib. Iar asta înseamnă, de obicei, casa bunicilor. Un cuplu căsătorit va merge mai întâi la rudele soțului, iar abia în ianuarie vor vizita și rudele soției. E o regulă nescrisă, dar urmată de toți. Într-o familie care dorește să respecte toate tradițiile, Anul Nou poate fi copleșitor pentru o străină ca mine. De la curățenia generală, frecatul pardoselilor tatami, modelarea turtelor de orez – mochi, prepararea cinei tradiționale – osechi-ryōri, până la hatsumode ( practica de a vizita un templu sau un altar în prima zi a anului).
Pe 1 ianuarie japonezii primesc copiii cu sorcova, doar că e sub o altă formă, la plic, numită otoshidama. Iar copiii trebuie doar să întindă ambele mâini (e nepoliticos să încasezi bani doar cu o singură mână), nu sunt puși să cânte sau să spună poezii.
De sărbători, pe ce-și sparg japonezii banii?
Pe biletele de tren sau pe cele de avion, pe benzină, pe micile suveniruri pentru membrii familiei, pe KFC și pe tradiționalul hatsuuri (primul sale al anului). Sau poate dau o fugă până la munte, la o partidă de schi.
Dar treaba stă cam așa: japonezii nu prea au conceptul ăsta de „spart banii”. De aici s-a născut și termenul kakeibo (metodă japoneză de a economisi, inventată de Hani Motoko, prima femeie jurnalist din Japonia, în 1904). În cei 17 ani de când stau aici, nu m-a tras nimeni de mânecă să-nceapă un monolog despre ce cadouri a cumpărat, unde a mers și câți bani a cheltuit în vacanță. Nu le stă în fire să se laude, asta e, și indiferent cât de tare mă mai mănâncă limba să zic ceva (unele năravuri nu trec), tac mâlc și-mi înghit cuvintele.
Până la urmă, eu nu merg nici la schi și nici pui prăjit nu mănânc.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Sarut mina Doamna Sabina, excelent articol. Dar citi bastinasi (din Ro, fireste) il citesc, il inteleg, il aplica?? P.S. Va rog, mai scrieti. LA MULTI ANI, CU SANATATE SI CU BANI !
Japonezii nu sparg banii deoarece sunt pe primul loc mondial la economisit.
Și din 1946 fara întrerupere.
Efectul vizibil, datoria publică suverană , chiar daca e enorma , e aproape în totalitate în mâinile japonezilor.
Adică protejată de tot felul de pretenții a unor creditori externi.
Va urez sărbători fericite.
Merii kurisumasu.
良い休日をお過ごしください
În speranța că am copiat bine să mă dau rotund. 😀
Foarte interesant! Ii admir! Familia..este..sfanta! Fara risipa..Multumesc! Sarbatori cu armonie!
Apropo portocale, va amintiti cantecul cu continut profund subversiv al lui Mihai Constantinescu?
„Intr-o zi ti-am daruit o portocala.
Toata lumea ne parea, o portocala …”?
Propun sa ne delectam cu shlagerul https://www.youtube.com/watch?v=rGc_fx29pk0
Frumos gestul de a împārtāși cu noi bucuria de a reasculta șlagārul ” O portocalā ” dar link-ul oferit deschide piesa grupului Daze – I’m a tamagochi ” pe care o dansam cu mare chef prin anii 90 … 😁
La cererea publicului – https://www.youtube.com/watch?v=l-5HUgwtaK0
Într-adevăr, articolele doamnei sunt ca o briză de vânt într-o zi călduroasă, și mulțumesc din suflet pentru ele.
Aș avea o completare doar pentru un aspect. Crăciunul românesc s-a schimbat și el de la căderea comunismului.
Îmi aduc aminte 40-50 de ani în urmă era o afacere cu mâncare multă și doar copiii primeau cadouri de Crăciun, nu și adulții. Mersul cu colinda și uratul erau sport național. Îndoitul mese era pentru că românii cam suferea foamea, și punea tot ce aveau pe masă de Paști, Crăciun și Anul Nou.
Acum toată lumea primește cadouri, copiii nu mai merg din casă în casă, iar masa nu mai e așa îndoită cum era odată. Nici atunci, nici acum Crăciunul nu era considerat prea religios.
Un singur lucru îl regret de pe vremea comunismului în noaptea de anul nou. Dacă televiziunea mergea doar două ore pe zi normal, era toată noaptea de Anul Nou, și erau scenete umoristice, dans și muzică.
Înțeleg că o astfel de producție costă imens și nimeni nu mai investește în astfel de producții mamut, nici măcar în țările dezvoltate. În SUA mai toate festivitățile în noaptea de anul sunt în stradă.
Interesant de aflat. cum sint sarbatorile la japonezi. Eu am fost odata si nu mi s-a parut foarte interesant (doar ca studiu al diversitatii fata de Europa si oricum mult mai putin interesant decit China) cu exceptia Miajimei si a Odaibei. Pacat ca atit de multa civilizatie a fost distrusa in razboi …
Hasdeu presupun ca e liceul din intersectia Dimitrov/Mihai Bravu unde jucam duminica fotbal si mincam dude din copacii de pe latura opusa strazii … Sarbatori fericite!
Pentru ca traim intr-o lume globalizata, cred ca este doar o chestiune de timp pana cand celebrarile cu anumite procesiuni de exemplu din Spania dar si din America Latina vor fi combinate cu cele japoneze https://www.buzzfeednews.com/article/gabrielsanchez/japan-kanamara-matsuri-festival-steel-phallus-penis
Sa spunem un NU HOTARAT schismelor artificiale! :))
In America Latina exista „sincretismo andino”, adica o mixtura de catolicism si credinta inca (https://www.enigmaperu.com/blog/everything-you-need-to-know-about-qoyllur-riti/) dar de acolo si pina a combina cu superba sarbatoare japoneza cred ca mai e drum lung:)
PS Am fost la Qoyllur Riti si daca n-ar fi fost la peste 5000m si n-ar fi plouat ar fi fost si mai bine ….
Cateva adaugiri din experienta proprie.
Templele shinto sau budiste sunt in general goale. In 25+ ani de Japonia nu am auzit vreun japonez vorbind despre religie.
Japonezii se duc la templele shinto doar de Anul Nou, sarbatorit acum pe stil occidental la 1 Ian, dar in vechime era pe stil chinezesc (cade pe 22 ianuarie in 2023). Interesant, aproape de Craciunul pe stil vechi. Probabil sarbatori vechi legate de ziua cea mai scurta a anului, 21 decembrie, preluate de ‘smecherii’ din unele religii.
Popimea nu vine sa dea cu agheazma si sa ceara bani. Se ocupa in general de nunti – botezuri- inmormantari. Nunta e pe stil shinto (nu toti isi permit insa, in general e pe stil european, dar unele mirese vor sa se imbrace si cu chiminou si cu rochie cu dantela, deh) si ritualurile de inmormantare pe stil budist.
Nu am auzit de scandaluri cu preoti pedofili, poate sunt mai discreti.
Exista un numar redus de japonezi crestini, in general foarte religiosi.
Nu se face tam-tam cu religia, avem in cartier temple shinto, budiste, biserici catolice, protestante, chiar si o moschee.
A fost recent un scandal legat de o secta coreeana (Biserica Reunificarii), care functiona mai mult ca un fel de masonerie pentru unii politicieni. Asta a dus la asasinarea fostului prim-ministru Abe. Japonia are multe lucruri care nu sunt in regula dar sunt in general ascunse cu grija sub pres.
Tara prezinta o imagine mult mai buna decat merita, sunt multe lucruri in neregula: bullying in scoli, o cultura feudala maestru-discipol, power harassment, femeile sunt inca discriminate, exista violenta conjugala, se bea relativ mult, se munceste absurd de mult (cu rezultate discutabile in multe cazuri), nu exista incredere in straini, foarte insulari in gandire, companiile mari fac lobby si distorsioneaza piata (Toyota nu a fost de acord sa se faca o linie decenta de tren de la Nagoya pana la Toyota-city, ca sa se mearga numai cu masina. Stau in apropiere si stiu asta), o cultura pop imbecilizanta (manga si anime, J-pop music), etc. Plus ca pun zahar in aproape orice mancare :-)
Excelent comentariu: cititorii au nevoie si de un alt punct de vedere pentru a-si face o imagine mai clara. Rezonez cu remarca legata de asunderea aspectelor negative sub pres: se aplica si la altii…
Florine, poate te-ai japonezit-niponizat, dar ai lacune si scrii prostii pe post de adevaruri (adevaruri in c.a.p.-ul tau). Solstitiul de iarna, nu pica neaparat pe 21 decembrie m.r.u, mai studiaza….Cum ,,sa dea cu aghiasma” preotimea shintoista si budhista, daca asa s-or chema clericii lor ????? Agheasma ,,se da de catre popime”, ca sa imprumut ,,espresia” ta, doar la Boboteaza, sau Botezul Domnului, de catre preotii crestini (nu stiu daca e la toate cultele asa!), in amintirea si onoarea Botezului lui IIsus Christos… Sunt multe de spus, dar nu timp si loc…E bine sa te documentezi inainte de a vorbi, in ciuda faptului ca esti roman, deci, prin definitie ,,poet”, cum zicea un roman celebru prin secolul 19, sau mai nou, conform tembeliziunilor securiste de la noi, ,,priceput la orisice si la nimic”.. sayonara…p.s. fii atent si cu japonezii si ce scrii despre ei, e posibil sa nu intelegi ce si cum!!!
Atacul la persoana nu va face cinste, traiti-va frustrarile cu stoicism. Solstitiul de iarna cade de obicei pe 21 sau 22 dec. , dar nu vad unde am scris asta in mesajul meu, recititi-l va rog. Cat despre agheazma, am folosit-o pe post de figura de stil, in Japonia nu vine clerul sa iti cerseasca la usa. Am o amintire despre asta: eram copil cand a venit popa cu bidineaua lui vegetala sa stropeasca apartamentul. Mama i-a dat 50 de lei asteptand rest (erau bani multi atunci). Popa i-a bagat in sutana fara sa dea nici un rest. Mama s-a infuriat: pai cum crezi parinte ca o femeie cu copii poate sa iti dea 50 de lei, nu iti e rusine? Popa a inceput sa ne afuriseasca. Asa ceva e de neimaginat in Japonia. Acum ati inteles? O zi buna.
E a doua oară cînd vă citesc pe „Contributors” și găsesc că tot instructiv și cu umor scrieți. Într-un cuvînt (de fapt două), scrieți bine. Să nu vă pierdeți năravul! Și Sărbători Fericite!
Un Crăciun Fericit tuturor!
Foarte interesant articolul și foarte interesante și comentariile. Crăciun fericit tuturor!
Foarte instructiv articolul și aproape la fel cateva dintre comentarii. Tare mi-ar placea sa traiesc macar 6 luni in Japonia.
la 1 decembrie 1990 impreuna cu doamna Tia Serbanescu si Radu Budeanu am aterizat la Tokio. Eram invitatii Min de Ext japonez sa vedem de-o televiziune pentru acasa. Una libera, nu ca cea botezata vu spa chioara. Tot irasul era in Luna cafourilor. Asta m-a facut bush-bee. Dar nu doar adta; nedus in lune pana atunci, m-am simtit pe o alta planeta. Am fost plimbati pe la diferiti producatori de instalatii tv. Cea mai potrivita ni s-a parut una care valora cam 200 milioane dolari. Am zis ok , vvom chibzui acasa . Eram atat de parliti incat totul ni se parea inaccesibil, ca si condusul pe partea stanga. Altfel extrem de cuarsti di de curtenitori, vpntrari in toate vhinezilor pe care aveam sa-i vad peste cativa ani. Asa cum nu putem fi nemti, nici japonezi nu putem fi!
Sa nu uit sa zic ca azi e zi de comemorare a fortarii abdicarii Regelui Mihai. Zi care e o mustrare ptr ca am lasat sa n treaca trenul pe sub nas, abandonati in gara republicana. Apropo, Japonia a pierdut rzaboiul, dar nu si sceptrul monarhic!
Politicos (mărturisesc că nu ar trebui) vă întreb: înainte de a publica nu ați avut curiozitatea, să nu-i spun altfel, să vedeți cum arată scrierea?
V-ați ales un nemeritat pseudonim!!!
Îmi amintesc și azi cum am mîncat eu sushi prima oară, cindva prin 2002, și ce uimit eram la auzul atîtor termeni culinari exotici.
Dar, români fiind, vărul meu si cu mine ne-am adaptat repede la realitate și uite-așa, japoneza s-a pus in slujba noastră.
„Yamasa, tempura mea” ne indemnam voioși în timp ce degetele valahe se străduiau să mînuiasca bețele asa cum trebuie..
20 de ani mai tirziu, japoneza mea nu a evoluat prea mult.
Și chiar mi-aș fi dorit sa am timpul necesar să o învăț.
Sumimasen.
Watashi, boko gojin.
Trebuie sa ma opresc aici. E greu sa scrii cu ochii plini de lacrimi.