duminică, mai 19, 2024

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar

Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă. Sau, reformulând: tâmpiţii nu sunt rezultatul unor accidente sau disfuncţii punctuale ale învăţământului românesc actual, ci consecinţa necesară (şi, ca atare, firească) a logicii funcţionării lui.

Înainte de a trece la argumentele cu care pot susţine aceste afirmaţii, se mai cuvine a spune un lucru: învăţământul românesc actual nu e interesat în nici un fel de ceea ce produce; tot interesul lui e focalizat pe propria supravieţuire (şi pe afacerile conexe). Nu există – în ciuda declaraţiilor  “specialiştilor” oficiali – nici o corelaţie între ciclurile preuniversitare şi învăţământul universitar şi nici între acesta şi cererea pieţei (atâta şi aşa cum e ea). Şcolile şi universităţile funcţionează pur şi simplu pentru ca personalul lor (didactic şi nu numai) să-şi încaseze salariul şi, eventual, să mai beneficieze de nişte “suplimente” de venit. Atât şi nimic mai mult.

Toate patetismele referitoare la “prioritatea educaţiei”, “viitorul ţării”, “societatea cunoaşterii” “bazată pe competenţe”, etc. nu sunt decât nişte artificii retorice, al căror cinism e comparabil cu cel al declaraţiilor electorale referitoare la majorarea pensiilor şi a salariilor. Aceste formule vor fi reiterate la nesfârşit, tocmai pentru că nu spun nimic, dar astupă urechile oamenilor cu ceea ce aceştia vor să audă. Dincolo de ele, starea efectivă a învăţământului de toate nivelele se degradează ameţitor de la un an la altul. Cândva am comparat învăţământul universitar postdecembrist cu o industrie care a stabilizat oraşele României (creând locuri de muncă şi drenând banii populaţiei) după prăbuşirea industriilor propriu-zise. Acum aş spune că această industrie (extinsă la tot sistemul de învăţământ) e aidoma industriilor lui Ceauşescu în anii ’90: imensă, ocupând o enormă masă umană (şi, ca atare, o problemă socială), un gigantic consumator de resurse (adică o problemă pentru bugetul de stat), care produce pe stoc (respectiv fără căutare pe piaţă) ceva de o calitate submediocră sau fără nici o calitate (ceea ce, în limbajul său frust, Preşedintele a numit “tâmpiţi”). E o industrie aflată de facto în faliment, însă care nu poate fi lichidată printr-un simplu ucaz guvernamental. Aceasta e drama ei. Voi încerca, în continuare, să o privesc mai îndeaproape, focalizând câteva aspecte concrete (care îmi sunt accesibile mie) ale funcţionării industriei educaţiei. Mă voi opri mai întâi asupra învăţământului preuniversitar şi asupra felului în care acesta, în loc de-a le da elevilor nişte cunoştinţe generale menite a-i orienta în alegerea unei facultăţi şi a-i susţine la începutul acesteia, îi blochează la un nivel foarte jos şi-i face opaci la orice formă de cunoaştere riguroasă – fapt care, la nivelul cel mai vizibil, se traduce în degradarea civilităţii cotidiene. Apoi voi încerca să arat felul în care universităţile improvizează lucruri fără măsură comună cu nici o cerinţă academică sau practică – ceea ce le pune în situaţia de a produce absolvenţi rătăciţi între un amestec (niciodată digerat) de termeni tehnici şi platitudini generoase, care (nici unele, nici celelalte) nu le sunt de folos pe piaţa muncii. Puţinele lor cunoştinţe se risipesc – iremediabil – în anii în care sunt angajaţi pe posturi temporare, slab plătite şi, de regulă, fără nici o legătură cu studiile lor. În fine, într-o a treia parte voi încerca să văd care sunt consecinţele acestui tip de educaţie asupra “actorilor lui”: elevi, studenţi, dar mai ales profesori şi funcţionari oficiali, precum şi tipul de societate pe care îl generează o astfel de şcoală.

*

S-ar putea ca toate lucrurile despre care voi vorbi în continuare să fie suspendate cu o clasică remarcă: sigur, pretutindeni există probleme, dar – totuşi – să nu generalizăm! Experienţa m-a învăţat că, atunci când chiar vrem să înţelegem cum stau lucrurile, e mult mai eficient să formulăm această observaţie invers: peste tot există oameni oneşti, care-şi fac treaba, dar să nu generalizăm!

*

Sunt tatăl unei eleve de clasa a V-a, pe care – zilnic – fie eu, fie soţia mea o însoţim dimineaţa de acasă la şcoală şi la amiazăzi de la şcoală înapoi, acasă. La 11 ani ar fi fost normal să facă singură drumul dintre casă şi şcoală (mai ales că nu e unul atât de lung), însă – dincolo de riscurile trecerii a două bulevarde (cu maşini pentru care semaforul e facultativ şi cu semafoare ce stau pe verde pentru pietoni 16 secunde) – ceva ne împiedică s-o lăsăm. E vorba de ghiozdan. Acesta cântăreşte în medie 7 – 9 kilograme (cu un vârf de 12 kilograme) la o greutate a copilului de 32 de kilograme. Dacă un copil în creştere ar purta zilnic greutatea aceasta timp de-o oră, două rezultatul ar fi, în termeni medicali, fie cifoza, fi scolioza (ambele fiind deformări ale coloanei vertebrale). Am întrebat la şcoală dacă există vreun normativ al Ministerului Educaţiei cu privire la greutatea pe care o poate duce un copil în funcţie de distanţă, de vârstă şi de înălţimea/greutatea lui. Mi s-a răspuns că nu. (Dar am vaga bănuială că, pe la Minister, va fi existând o comisie care ar trebui să se ocupe cu aşa ceva, însă ai cărei membri sunt de negăsit, dat fiind că îşi împart timpul între traininguri la Vancouver şi conferinţe la Brisbane.) La început am crezut că, din exces de scrupulozitate, fiica mea îşi ia zilnic cu ea toate cărţile şi caietele, astfel că i-am cerut să le pună pe jos – la ea în cameră – pe materii, şi să le alegem doar pe cele necesare. Ei bine, doar cele menite să ajungă zilei în cauză făceau întreaga greutate menţionată. Dacă vă întrebaţi cum de e cu putinţă aşa ceva, răspunsul e simplu: la fiecare materie erau o puzderie de caiete, cel puţin un manual, şi cel puţin o culegere. Aproape toate acestea fuseseră cumpărate de către noi (de părinţi). La cutare materie şcoala le-a dat elevilor un manual (pe care m-am căznit să-l lipesc), pentru ca la prima şedinţă cu părinţii să aflu că, de fapt, nu le e bun copiilor şi, ca atare, trebuie cumpărat altul. Fireşte, la pachet cu “caietul elevului”. Puţin mai încolo ni s-a transmis (evident, prin copii) că, pentru un ritm mai susţinut, trebuie cumpărată şi o culegere. Şi, pentru cine nu ştie, culegerile nu mai sunt – ca pe vremuri – pentru tot gimnaziul, nici măcar pentru clasa a V-a; acum sunt semestriale. Bineînţeles, dacă părinţii sau copilul doresc ca acesta din urmă să participe la vreo olimpiadă – aproape toate (într-un an de primară am numărat 17) cu taxă – trebuie să cumpere şi culegerea aferentă (care, şi ea, poate avea un “caiet al elevului”). Ocazional se mai iau şi diverse cărţi – de clasici ai literelor sau de clasici ai pieţei de azi – necesare şi ele studiului “la clasă”. O spun cu toată convingerea, din experienţa şcolii primare a fiicei mele: în mod garantat D-na Rodica Birău (nu ştiţi cine e?! – înseamnă că n-aveţi copii elevi de primară) e un autor mult mai bine vândut în România decât Mircea Cărtărescu, Lucian Boia sau Gabriel Liiceanu (poate mai bine chiar decât toţi la un loc). Încă un lucru: în vreme ce autorii menţionaţi se vând în funcţie de gustul publicului – într-un an mai mult, într-altul mai puţin; D-na Birău are succes constant, an de an, la clasele mici. S-ar putea ca D-na Birău să fie o persoană; însă dacă mă uit la numele ce apar pe culegeri şi caietele elevilor am impresia că e vorba, mai curând, de un gen. Cert este că, punând cap la cap, toate “materialele” (aici nu intră rechizitele) achiziţionate pe parcursul unui an şcolar de către noi, părinţii, plus taxele pe la diverse concursuri, ies câteva sute de lei noi (ceva mai multe decât degetele de la o mână). Un ultim amănunt – altminteri aproape nesemnificativ – pentru sumele acestea nu am primit niciodată bon fiscal (ceea ce mă face să bănuiesc că industria aceasta este, cum se spune astăzi, “nereglementată”). I-am dat banii copilului, care, la rândul lui i-a dat… aşa se face. Sau, mai exact, nu ştiu cum se face acum, dar îmi amintesc cum se făcea pe la jumătatea anilor ’90 când câţiva oameni întreprinzători au descoperit această nişă a pieţei, neocupată şi foarte profitabilă. O ştiu de la tatăl meu care, în acel timp, era jurist la un Inspectorat Şcolar: într-o bună zi un domn bine îmbrăcat şi foarte politicos (precedat sau nu de un telefon, de la Minister sau din altă parte) ateriza în biroul câte unui inspector cu “o ofertă de nerefuzat”: dacă le distribuia profesorilor din subordinea lui (pentru ca aceştia la rândul lor, să le vândă la clasă) un anumit număr de culegeri, avea un procent – pe atunci undeva în jurul a 10 % – din vânzări. Între timp cred că lucrurile au mai evoluat, a apărut concurenţa, dar şi piaţa s-a diversificat; impresia mea e aceea că la ora actuală înţelegerea se face direct cu profesorul/învăţătorul. Şi cine ştie cât e salariul acestora din urmă (al celor ce nu au “indemnizaţie de conducere”), înţelege cu uşurinţă că 10 – 15 % din vreo 15 lei înmulţiţi cu 30 (sau cu multipli ai lui 30 – după câte clase sunt vizate) nu e o sumă aşa de mare, dar e numai binevenită între 4 şi 14 ale lunii (adică atunci când vechiul salariu s-a dus şi cel nou n-a venit încă). Autorii de culegeri, teste şi caiete ale elevilor (care, uneori, mai sunt şi editori) trebuie că o duc destul de bine. Pe lângă beneficiul direct al vânzărilor, mai sunt titlurile din CV; unii – precum D-na Birău – pot afişa o listă nu de gradaţie de merit, ci (cel puţin) de Secretar de Stat în Ministerul Educaţiei. Întorcându-mă la situaţia concretă a fiicei mele, lucrurile stau de aşa manieră încât, dacă tot ne pune să cumpărăm aceste culegeri, caiete şi ce-or mai fi fiind, profesorul se simte obligat să şi lucreze – măcar din când în când – cu ele. Aşa se face că apar, inevitabil, în conţinutul ghiozdanului, sporindu-i greutatea. Ca atare, în ceea ce mă priveşte, nu cred că această problemă va fi rezolvată prea curând; copiii vor trebui să cumpere tot mai multe culegeri şi caiete, ghiozdanele vor fi tot mai grele iar mie, ca părinte, nu-mi rămâne decât să aştept ziua în care fiica mea fie mă va depăşi la kilograme, fie va avea un prieten, care să-i care ghiozdanul.

Totuşi, nu aceasta e marea problemă a învăţământului preuniversitar din România. În ciuda caracterului ei subteran, industria aceasta a manualelor, culegerilor şi caietelor (alternative la cele se pun în vânzare în librării), precum şi concursurile aferente, menţin o anumită idee de şcoală acolo unde ea, în fapt, se estompează tot mai mult. În mod normal şcoala preuniversitară ar trebui să se bazeze pe manual şi pe ceea ce – pornind de la acesta – face profesorul la clasă. Încă o dată: criteriul de bază ar trebui să fie manualul. Iar acesta s-ar cuveni să răspundă câtorva cerinţe elementare: mai înainte de toate claritatea – un manual ar trebui să poată fi citit de oricine (elevi, părinţi, bunici), iar cei care-l citesc să-i înţeleagă cuvintele şi, la capătul lecturii, să rămână cu o imagine clară a textului pe care tocmai l-au parcurs. A doua cerinţă ar trebui să fie completitudinea – aceasta presupune că respectivul manual, care se consideră că acoperă un întreg domeniu al cunoaşterii, e alcătuit de aşa manieră încât are un început şi un sfârşit şi, în acest interval, prezintă faptele semnificative ale domeniului în cauză. Insist pe acest lucru: faptele semnificative, adică acelea care deschid înţelegerea domeniului respectiv; nu i se cere unui manual de gimnaziu să se substituie unui curs sau unui tratat în care completitudinea tinde spre exhaustivitate. Excesul de detalii are ca efect fie neparcurgerea întregii materii (şi atunci elevul nu mai înţelege cum se leagă lucrurile în ansamblul lor), fie dizolvarea unei cunoaşteri domeniale în amănunte nesemnificative. Legată de cerinţa precedentă, o alta – adecvarea conţinutului şi a limbajului în care acesta e exprimat la înţelegerea celor cărora manualul le e destinat. E abnorm să ai manuale de V-a cu teme şi formulări de-a IX-a precum şi manuale de-a IX-a cu un limbaj de tratat universitar de anul III de studiu. Şi e de-a dreptului patologic să perpetuezi o asemenea enormitate sub pretextul “performanţei”. Doar o societate în derivă, ca a noastră, se leagănă în iluzia că poate obţine excelenţa fără a obţine şi a consolida normalitatea. Scopul manualelor nu e acela de-a crea savanţi, ci acela de-a le oferi elevilor cunoştinţe de bază, clare şi precise. Corelată cu această cerinţă e şi următoarea: graduarea cunoaşterii în funcţie de înţelegerea elevilor presupune şi o concepţie ascensională şi legată a anilor şi a ciclurilor de studii. E absurd ca gimnaziul, de pildă, să fie rupt de liceu şi ideea de bază să fie aceea că elevul ori învaţă o anumită materie în gimnaziu, ori n-o mai învaţă de loc. Aşa cum ştim cu toţii, cea mai mare parte a materiilor de liceu reiau disciplinele de gimnaziu; ori graduarea cunoştinţelor ar trebui să presupună nu faptul că se mai fac încă o dată, ci acela că, pe bazele puse în gimnaziu (şi aici se vede bine rostul gimnaziului), se detaliază o anumită problematică domenială. Dacă, cu un soi de bizară îndărătnicie, se face totul în gimnaziu, nu cade Liceul în platitudinea repetiţiei sterile? Nu în ultimul rând, pe lângă cunoştinţe, manualul ar trebui să-l pună pe elev în contact cu problemele domeniului tratat. Altfel spus, ar trebui măcar să-i sugereze, dacă nu să-i arate efectiv, că orice cunoaştere domenială e o aventură a minţii şi că miza învăţării nu e acumularea sterilă a detaliilor, ci capacitatea de a problematiza, adică de a privi altfel lumea şi pe sine însuşi.

Să fiu iertat, dar uitându-mă – an de an – prin manualele fiicei mele (şi prin manuale ale altor ani de gimnaziu sau de liceu), ceea ce pot eu deduce este faptul că autorii lor par a fi înţeleşi între ei să nu respecte aceste cerinţe. Mai întâi de orice aceste manuale sunt scrise ininteligibil pentru un adult; ca atare e greu de dedus ce poate pricepe un copil din ele. În general sunt alcătuite dintr-un dozaj variabil de termeni tehnici (cel mai adesea neexplicaţi) şi platitudini lipsite de orice substanţă. E aproape cu neputinţă să duci un asemenea manual până la capăt, astfel că e greu de constat dacă respectă cerinţa completitudinii. E şi mai greu să-ţi dai seama ce e semnificativ în cuprinsul unui asemenea manual. Materia e excesiv de multă, temele cad pe elev cu o cadenţă înfricoşătoare şi, în concluzie, când totul e important, ceea ce se reţine e aleatoriu. Nivelul expunerii e, aproape invariabil, peste capacitatea de înţelegere a vârstei. Cum, ocazional, s-a discutat despre cantitatea mare de cunoştinţe inoculată elevilor şi s-au exercitat presiuni pentru “simplificarea” manualelor, acestea s-au subţiat ca volum, păstrând însă toate temele anterioare (ceea ce s-a eliminat fiind tocmai partea de explicare şi exemplificare). Morala: manualele au devenit abstracte până la incomprehensibil. Dacă are curiozitatea de-a le răsfoi (de regulă după câte-o şedinţă cu părinţii), orice părinte ajunge la concluzia, inevitabilă, că fiului sau fiicei lui îi sunt necesare nişte “ore în particular” pentru a se păstra la nivelul predării de la clasă. Apoi cunoştinţele ciclurilor de studiu sunt cu desăvârşire rupte între ele; de pildă toată gramatica se face (draconic) în gimnaziu, iar segmentul cel mai dificil al acesteia (părţile de vorbire) aproape în întregime pe-a V-a. Nu doar că lucrurile sunt dificile, dar sunt şi multe şi, adesea, se fac cu o viteză ce nu permite nu sedimentarea, dar nici măcar înţelegerea lor. Pentru încă o dată, recursul la “orele în particular” e inevitabil. În fine, partea de problematizare a manualelor e ca şi inexistentă. Puţinele lucruri reflexive (filosofia, astronomia spaţiilor siderale, fizica atomică, biologia evoluţionistă, problemele istoriei recente, etc.) fie s-au scos pur şi simplu de la o mulţime de profiluri, fie sunt împinse în ultimul semenstru dintr-a XII-a când, în general, nefiind teme de bacalaureat, nu se mai fac. Locul disciplinelor reflexive e luat, cu avânt, de religie, ţinută a inculca morala şi valorile care fac obiectul consensului social. (Mă miră totuşi că nimeni nu observă faptul banal că, într-o lume în care – la orice nivel – atenţia aproapelui meu departe de-a fi un lucru firesc, trebuie cumpărată cu “o atenţie”, Biserica şi-a ratat cu desăvârşire rolul social. Poate – cel puţin în şcoli – ar fi timpul să încercăm altceva.) Ca atare edificiul şcolii rămâne neisprăvit: elevii (se presupune) ca au învăţat o mulţime de lucruri, dar nimeni nu ştie la ce bun. Cunoştiţele lor (dacă au învăţat) sunt cel mai adesea o sumă de amănunte de găsit cu un singur click pe internet plus mii de probleme rezolvate la matematică, fizică şi chimie şi alte mii de texte analizate la română şi la limbi străine. Dacă la 18 ani trag linie şi fac socoteala, tot ceea ce pot să constate este faptul că şcoala nu le-a dat nimic, în schimb le-a luat nişte ani din viaţă. Majoritatea vor eşua în industria “fabricilor de diplome”, la capătul cărora destinul le va fi hotărât de hazardul unei rudenii, al unei cunoştinţe întâmplătoare, ori pur şi simplu de noroc. Fireşte, profesorii din şcoală vor spune că ei şi-au făcut treaba; mai departe nu e grija lor. Sau, poate, vor recunoaşte că în condiţiile programei – care e aşa cum e – mai mult nu se putea. Cât despre programă, nimeni nu ştie cine o face, pe baza căror criterii, între ce şi ce se alege, ce idee au cei ce-o concep despre cei cărora le e destinată, etc. La fel ca mai toate regulamentele şi reglementările, şi programele şcolare par avea mai curând un caracter stihinic; nimeni nu se poate lăuda cu faptul că i-ar fi fost cerută părerea cu privire la ce s-ar cuveni să se predea la disciplina lui – pur şi simplu există un normativ ministerial şi gata. Nici profesorii nu par a fi excesiv de afectaţi de bizareria programelor. Experienţa i-a învăţat să se descurce – dacă vor grade şi gradaţii trebuie să compună cu programa; ce fac la clasă e treaba lor. Mulţi dintre ei sunt striviţi de povara didacticilor şi a metodicilor de tot soiul (care au, pe scara ierarhică a educaţiei, funcţia unei disciplinări sociale) şi, adesea, nu mai au – de la terminarea facultăţii – alt contact cu domeniul lor decât acela mediat de programă şi de manuale. Cândva autoritatea profesorilor se baza pe cunoştinţele lor (şi mi-a fost dat să cunosc profesori de gimnaziu up to date cu ultima informaţie din câmpul preocupărilor lor); astăzi mai curând pe un derizoriu amestec de ameninţări cu Bacalaureatul şi de promisiuni cu burse în străinătate. De altminteri cred că în curând şcolile (zise) bune îşi vor pune la intrare o plăcuţă pe care va scrie: pregătim pentru State, sau pentru Anglia, Germania, etc. Cât despre celelalte, se va subînţelege că produc doar pentru consumul intern.

În fine, mi se pare straniu faptul că încă nu s-a decis asupra unei remanenţe a trecutului: dată fiind politica de industrializare a României comuniste, pe toată durata intervalului 1948 – 1989 s-a pus un accent deosebit pe formarea diverselor timpri de ingineri necesari dezvoltării ramurilor industriale. Mai mult decât orice altă categorie socio-profesională a acelui timp, inginerii – aflaţi în contact direct cu producţia şi responsabili de aceasta – au fost bine formaţi, făcând o şcoală serioasă, a cărei componentă teoretică nu avea prea multe de invidiat Politehnicilor din Occident. În perioada de care vorbim, cele mai bune licee din România erau liceele de matematică-fizică a căror menire de bază ajunsese aceea de a pregătile fundamentele ştiinţelor reale necesare celor care, odată intraţi în facultăţile tehnice, erau capabili – dintru început – să lucreze la capacitate maximă. De aici accentul extraordinar pus în acel timp pe cunoştinţele de matematică, fizică şi chimie. Problema unui absolvent de liceu din perioada în cauză nu era aceea de-a dobândi nişte cunoştinţe generale (eventual cu aplicaţii concrete) la aceste discipline, ci de-a avea pregătirea teoretică pentru a intra direct în tratatele de specialitate ale disciplinelor tehnice. Cine ţinea ritmul şi intra la Politehnică câştiga partida, cine nu, nu se alegea cu nimic din acest tip de şcoală. Şi, de aceea, în ciuda mitologiei “seriozităţii” vehiculată astăzi, bacalaureatele (mai ales la liceele industriale) erau – sigur, în altă proporţie – trucate şi atunci. Dacă până în ’89 Politehnica însemna loc de muncă garantat şi – în principiu – repartiţie în marile oraşe (în preajma cărora se aflau combinatele industriei socialiste), ceea ce – în acel timp – nu putea oferi (aproape) nici o altă facultate, după Revoluţie şi liberalizarea pieţei de muncă, lucrurile se schimbă complet. La această situaţie se adaugă colapsul industriei socialiste din ultimele două decenii şi concluzia tuturor acestora e aceea ca Politehnica devine mult mai puţin interesantă pentru liceeni decât anterior. Ori partea stranie este aceea că majoritatea liceelor bune au rămas calate pe formarea teoretică în ştiinţele reale ca şi cum absolvenţii lor ar urma să dea concurs la Politehnică. Mie unuia mi se pare că supralicitarea unei cunoaşteri teoretice abstracte de-a lungul întregii şcoli îşi are originea în acest pattern perpetuat chiar şi după ce şi-a pierdut relevanţa concretă. Evident, mai sunt şi alte aspecte: de pildă faptul că în domeniile reale (care operează ele însele cu un aparat matematic şi în care răspunsul trebuie să fie – aproape invariabil – unul univoc) cuantificarea rezultatelor – atât de trendy în ultima vreme – e mult mai uşoară decât în domeniile umaniste, unde interpretarea joacă un rol definitoriu. Nu în ultimul rând, poate fi vorba şi de faptul că nimeni nu şi-a pus problema cum poate fi convertită masa profesorilor specializaţi (mai ales de industria meditaţiilor) în pregătirile pentru admiteri (la liceu sau la facultate), odată ce aceştia şi-au pierdut “hegemonia de prestigiu” de care au beneficiat în anii comunismului. Ei au continuat să facă ceea ce ştiau cel mai bine şi, tacit, s-a acceptat că “performanţa” se identifică cu însuşirea – în regim accelerat – de catre elev a unor cunoştinţe tehnice abstracte care-l califică automat pentru regimul de master al unei universităţi de top (de regulă din străinătate). Mândria naţională pe de-o parte, repunerea pe tapet a temei performanţei (cel mai adesea pentru lustruirea blazonului cam ruginit al ţării) pe de alta, au făcut ca acest tip de “performanţă” să fie normativizat – prin intermediul programei – la scara întregului învăţământ preuniversitar din România. În ciuda retoricii despre “filierele vocaţionale”, “bacalaureatul diferenţiat”, “opţiunile elevului şi ale părinţilor”, etc., criteriul ultim de calitate (care, la noi, se exprimă doar în cuantificari) al învăţământului autohton îl dau notele de la olimpiadele de ştiinţe reale şi, în particular, de la cea de matematică. Din păcate, e un criteriu irelevant, pentru că aşa cum ştim cu toţii, majoritatea olimpicilor la aceste discipline părăsesc ţara la finele liceului sau în primii ani de facultate pentru a se stabili definitiv în alte zări, mai pline de farmec. În ţară rămâne doar partea de jos a graficului ministerial, aceea despre care – din raţiuni raţiuni de prestigiu – nu vorbim aproape niciodată. Nici măcar pentru a spune că e alcătuită din cvasitotalitatea elevilor de liceu.

Căci acesta e tristul adevăr: cei mai mulţi elevi, mai ales cei din mediul rural sau de şcolile periferice ale oraşelor nu pot ţine ritmul acestui tip de pregătire. Începând cu saltul în abstracţie pe care-l face matematica clasei a II-a şi până la finele liceului, majoritatea abandonează – cel mai adesea de facto, însă uneori şi de jure – şcoala. Dacă învaţă, o fac doar pentru notă (mulţi nu mai pun nici un preţ nici măcar pe aceasta), dar, în mod manifest, nu mai pot urmări dezvoltările care se fac la clasă. În plus, de la un moment dat realizează acut faptul că nimic din problemele lor şi ale lumii lor nu e luat în considerare de şcoală; ca atare găsesc tot mai puţine motive pentru a lua ei înşişi în serios şcoala. Profesorii, la rândul lor, stau sub imperativul programei şi nu se pot opri să recupereze cunoştinţe care se cereau sedimentate în altă etapă a şcolii. În ceea ce-i priveşte pe părinţi, aceştia ar trebui să fie la curent cu ultima culegere, să aibă la îndemână biblioteci bune, să-şi mediteze (uneori dublu) copilul la materiile de bază şi/sau să posede chiar ei cunoştinţele domeniale menite a orienta copilul şi să dispună de suficient timp pentru a-l putea însoţi în paşii cei mai dificili ai vârstei şi ai înţelegerii. Cei mai mulţi dintre părinţi nu beneficiază de aceste atuuri astfel încât, după crizele de rigoare în faţa primelor note proaste (şi, eventual, câteva “ore în particular”) se dezinteresează de şcoala copiilor care, oricum, în ochii majorităţii, a încetat a mai fi legată de cariera ulterioară. Rezultatul conjugat al tuturor acestora îl constituie faptul că, în România actuală, şcoala crează discriminare. Insist pe acest lucru: şcoala, aşa cum e alcătuită ea în prezent, crează discriminare şi e straniu că nici o instituţie specializată în combaterea discriminării nu observă acest lucru. Doar aleatoriul – pe care în general îl criticăm – în virtutea căruia obţinerea unui loc de muncă nu are mai nimic de-a face cu şcoala de bază ne ascunde această realitate, făcând-o suportabilă. Totuşi, cred că problema trebuie pusă în mod clar: cu ce e vinovat un copil de 9 sau de 14 ani că nu e olimpic la matematică? Trebuie toţi copiii unei ţări să fie olimpici la matematică? Calitatea învăţământului finlandez (de pildă) se rezumă doar la olimpicii de la matematică? Ideea întregului învăţământ din România e aceea de a produce – în mod industrial – performanţa, în siajul mentalităţii comuniste pentru care voluntarismul şi corelatul lui, constrângerea – erau criteriile de bază ale “construcţiei societăţii socialiste”. În virtutea axiomei: cine nu poate înseamnă că nu vrea, o parte semnificativă a elevilor e relegată într-o condiţie inferioară şi e destinată exploatării brute şi brutale. Nimeni nu pare a-şi pune la noi problema că menirea şcolii e aceea de-a favoriza, prin toate mijloacele, apariţia unor oameni liberi – capabili să înţeleagă, să se exprime, să problematizeze şi să interiorizeze lumea în care trăiesc. Onestitatea (cea adevărată, nu marota “eticilor aplicate”), competenţa şi calitatea (dar nu cele exprimate de cuantificatori sterili), civilitatea, atenţia faţă de celălalt – toate sunt rezultatele unei şcoli care-şi cunoaşte şi respectă menirea. Evident, acolo unde el există, talentul se cere încurajat şi susţinut. A-l normativiza, sub pretextul “performanţei” (din care decurg avantaje pământeşti pentru funcţionari fără nici o performanţă), revine la a-l ucide. Ar trebui să ne întrebăm cândva cu ce vinovat un copil de gimnaziu, căruia toţi îi reproşează faptul că nu citeşte, dar căruia nimeni – din şcoală în primul rând – nu i-a arătat faptul că lectura e o bucurie? Cu ce e vinovat un elev incapabil să înţeleagă lucruri elementare relative la înscrierea lui în lume, dacă pentru el cunoaşterea se rezumă la exerciţii de gramatică şi probleme de matematică? Cu ce e vinovat un tânăr dezarmat în faţa vieţii, dacă nimeni nu l-a învăţat să asume problematicul lumii în care trăieşte? Cu ce e vinovat un om ce decade la nivelul şmecheriei şi al argoului acompaniat cu o orchestră de onomatopee dacă în anii lui timpurii nimeni nu i-a arătat ce e înţelegerea şi capacitatea de a numi adecvat? Dacă nu ne vom pune, cu toată onestitatea, aceste întrebări atunci fie ne vom descoperi neputincioşi în faţa derivelor lumii în care trăim, fie – pentru remedierea acestora – vom recurge la “întărirea măsurilor de ordine şi disciplină” la scara întregii societăţi.

Râmân, în final, două întrebări: mai înainte de toate, de ce lucrurile acestea – pentru sesizarea cărora nu e nevoie de o pregătire specializată – nu constituie probleme în interiorul sistemului educaţional şi la nivelul decidenţilor acestora? Problema devine cu atât mai acută cu cât există o disciplină, care tinde din ce în ce mai mult să se supraordoneze celorlalte discipline – pedagogia – a cărei menire ar trebui să fie tocmai aceea de a veghea la felul în care cunoaşterea umanităţii le e transmisă, prin învăţare, tinerelor generaţii. A auzit cineva în România ultimilor 23 de ani vreun specialist în pedagogie care să atragă atenţia asupra abnormului programelor, a caracterului ininteligibil al manualelor sau asupra corelaţiei dintre nesfârşitele “reforme ale educaţiei” (cu toate metodologiile lor) şi scăderea continuă a nivelului învăţământului? Dacă nimeni dintre pedagogi n-a făcut-o înseamnă, pur şi simplu, că în România nu există ceva de natură ştiinţifică în măsură a se numi pedagogie. Ceea ce poartă acest nume nu e nimic altceva decât triumful imposturii şi al unei optici industriale cu privire la cele mai delicate raporturi care alcătuiesc textura socială. O mulţime de vorbe goale, de “trebuie să”-uri şi de ghiduşii culese din “literatura motivaţională”, agrementate cu statistici (care spun ceea ce vrea să spună cel ce le face) şi cu nenumărate HG-uri, aceasta e înţelepciunea care le e predată de către pedagogii autohtoni celor obligaţi de Minister să le îndure delirul verbal (şi să le achite “protocolul”). Nu există universitate în România fără fatalele departamente de “ştiinţe pedagogice” şi de “perfecţionarea personalului didactic”, fără obligativitatea (deghizată în opţiune facultativă) tuturor studenţilor secţiilor teoretice de-a parcurge “modulul pedagogic”; nu există dascăl – în ciuda vârstei şi a reputaţiei profesionale – care să nu fie târât pe la “traininguri” şi “şcoli de vară” (mai nou pe fonduri europene) unde i se serveşte drept ştiinţă un soi de amestec între rezolvarea careurilor de X şi 0 şi recitarea unor mantre absurde şi caraghioase. “Specialiştii în educaţie”, “emineţii psihologi”, “scientometrii” şi reformatorii de meserie trăiesc atât din banii Guvernului, din cei ai fondurilor europene, cât şi din cotizaţiile obligatorii impuse profesorilor aduşi cu arcanul la aceste “perfecţionări”. Această castă, descendentă direct din activiştii de partid, are o singură ocupaţie: aceea de a vorbi la nesfârşit despre lucruri pe care nu trebuie să le facă niciodată. Majoritatea acestor “specialişti” nu are alt contact cu elevii decât la “inspecţiile” care se scurg uleios în aşteptarea inevitabilului (şi obligatoriului) “protocol”. Dacă învăţământul românesc e în derivă şi dacă problemele lui sunt departe de a deveni probleme publice, aceasta se datorează în bună măsură existenţei acestei confrerii extrem de eficiente al cărui singur scop e acela de-a-şi menţine hegemonia care-i permite să taxeze toate celelalte categorii didactice. În ce mă priveşte – şi o spun cu toată seriozitatea – aş fi oricând dispus să votez, la paritate cu pedagogia, introducerea în universitate a parapsihologiei, a astrologiei sau a vrăjitoriei. Sunt convins că niciuna dintre acestea şi nici toate la un loc nu sunt mai ridicole, mai stupide şi mai nocive decât pedagogia “de şcoală nouă”.

A doua întrebare e aceasta: oare decidenţii (Ministerul Educaţiei, succesivii miniştri, Statul – la modul generic) nu cunosc această situaţie? În ciuda a ceea ce escamotează “specialiştii în educaţie” (care, neîncetat, au “soluţii” înainte de-a-şi pune probleme), starea tristă a învăţământului e vizibilă cu ochiul liber. Nu atât testele PISA şi alte asemenea clasificări europene dau măsura reală a situaţiei de fapt, cât degradarea vieţii publice, generalizarea comportamentului golănesc şi revendicarea orgolioasă a inculturii, lenta dispariţie a instituţiilor culturale, uşurinţa cu care puţinele noastre realizări sunt distruse şi batjocorite. Orice alte cauze sociale am invoca, estomparea civilităţii şi ascensiunea mitocăniei sunt efectele unui învăţământ precar care, departe de logica lui firească, ajunge să fie cel mai important factor de discriminare la scara societăţii. Să nu ştie nimeni că majoritatea elevilor se pierd pe parcursul anilor de şcoală (rămânând cu o ură tenace împotriva acesteia), că învăţământul „gratuit” se face pe banii părinţilor şi că practic îi e imposibil unui elev să se descurce de unul singur cu manualele pe care i le furnizează şcoala şi cu lecţiile de la clasă? Ba da, aceste lucruri sunt cât se poate de bine cunoscute. Din păcate, Statul nu poate face nimic decât să accepte această situaţie. Problema ultimă e aceea a salarizării profesorilor, iar aici lucrurile s-au decis cu faimoasa lege în vigoare, dar neaplicată. Profesorii sunt atât de mulţi încât (dincolo de protestele altor categorii profesionale), creşterea salariului lor ar greva radical bugetul de stat. Lucrul acesta ar fi aproape cu neputinţă de făcut în condiţii normale; în vreme de criză e de neimaginat. Totuşi, aşa cum ştie toată lumea, salariile profesorilor de rând sunt ridicol de mici. Pentru ca această masă umană subfinanţată să nu se revolte, trebuie să i se dea posibilitatea unui câştig alternativ. Industria culegerilor, aceea a meditaţiilor, after-school-ul, înmulţirea olimpiadelor cu taxă, “punctele” acumulate pe la traininguri pedagogice (ce se reflectă în salariu) şi “protocoalele” inspecţiilor sunt căi – tolerate de Stat – prin care profesorii îşi pot suplimentata veniturile. Paradoxal poate, dar o programă minimalistă şi nişte manuale clar concepute ar fi, cel puţin în primul moment, împotriva intereselor lor. Dinamici, adaptaţi lumii în care trăiesc (pentru care adaptabilitatea e virtutea prin excelenţă), mulţi dintre ei au înţeles ceea ce e de înţeles: că, între anumite limite, Statul le dă permisiunea de a pune un impozit privat pe “clienţii” lor. Cât despre cei ce nu au înţeles acest lucru, reduşi la condiţia de “categorie defavorizată” şi terorizaţi de arbitrariul deciziilor ministeriale (pentru care virtutea esenţială e schimbarea), acestora nu le rămâne decât să se resemneze cu salariul ce le vine şi să spere că vor apuca pensia.

În ceea ce-i priveşte pe elevi – “copiii noştri” – aceştia se pierd alunecând tot mai departe şi devin tot mai estompaţi şi mai lipsiţi de contur, asemeni viitorului pe care-l invocăm ori de câte ori vine vorba de ei.

______________________________

NOTĂ. Pentru ca cei ce nu au contact direct cu învăţământul preuniversitar să nu creadă că lucrurile spuse anterior sunt rezultatul unor idiosincrazii personale, îmi permit să dau câteva mostre din manualele şi culegerile pe care le-am avut în mână. Dacă are curiozitatea de-a răsfoi manualele copilului său, orice părinte are şansa de-a nimeri peste altele, cel puţin la fel de originale.

1) “Andrei şi Călin vor să-şi cumpere mingi de tenis pentru antrenament. Câte mingi poate cumpăra fiecare dacă o minge costă 3 lei, iar 1/5 din suma lui Andrei este cu 3 mai mică decât 1/3 din suma lui Alin.

Dacă Andrei ar avea cu 9 lei mai mult, atunci dublul sumei celor doi copii ar reprezenta costul unei biciclete, adică 436 lei”

Problema (cu eroarea de nume şi ortografia proprie) e din culegerea Concursului “Fii InteligenT la matematică” (aşa se scrie titlul) ediţia a VI-a (2011 – 2012) pentru clasa a IV-a (a patra) coordonată de Alexandrina Dumitru (având încă 39 – da, 39 – de autori) şi apărută la editura NOMINA în 2011.

Eu am rezolvat-o – algebric – în 19 ecuaţii. Nu ştiu care e copilul de clasa a IV-a care poate desfăşura, în succesiunea lor logică, 19 ecuaţii.

2) “Care sunt ţările pe care le-a cucerit (Napoleon)?

Întrebarea e din manualul de Istorie de clasa a IV-a, avându-i ca autori pe Valentin Băluţoiu şi Dumitra Radu şi apărut la Editura Didactică şi Pedagogică R. A. în 2010

Nu vă grăbiţi să răspundeţi Italia şi Germania, căci ar fi un anacronism (aceste ţări au apărut în a doua jumătate a secolului XIX) şi, implicit, o greşală. Printre “ţările” cucerite de împărat se numără: episcopia de Eischstätt, cea de Halberstadt, comitatul de Hohenhole, cel de Solms şi alte câteva zeci (dacă nu sute) de asemenea principate în Germania şi Italia. Se poate spune că a cucerit Rusia? Câţi copii de clasa a IV-a pot răspunde acestei întrebări?

3) “Cuvinte cheie (la o lecţie – nota mea): membrană (plasmalemă), fosfolipide, steroli, matrix lipidic, proteine membranare: extrinseci, intrinseci, canale, receptori, enzime, markeri; perete, microfibrile, celuloză, chitină, lamelă mijlocie, substanţe pectice, lignină, suberină, ceruri, cutină.” Sau, câteva pagini mai încolo, alte “cuvinte cheie (tot ale unei singure lecţii): înveliş mitocondrial, criste, condrioplasmă, reacţii de oxido-reducere, potenţial redox, glicoliză, acid piruvic, ciclul Krebs, catenă respiratorie, ATP, fermentaţie alcoolică, fermentaţie lactică.”

Practic fiecare lecţie din manualul de Biologie de clasa IX-a (a noua), avându-i ca autori pe Prof. univ. dr. Nicolae Toma şi Prof. univ. dr. Lucian Gavrilă, manual “destinat tuturor liceelor (cu excepţia liceelor vocaţionale de coregrafie şi pedagogic)” (sic!), apărut 2002 la Editura Didactică şi Pedagogică, îşi are cuvintele ei cheie. Dacă vreţi să vă actualizaţi cunoştinţele, încercaţi-le!

4) Pentru a nu rămâne în perplexitate, permiteţi-mi să vă ofer şi câteva mostre de gândire a unui pedagog din minunata lume nouă. Omul în cauză a condus până la pensie Departamentul de Perfecţionare a Personalului Didactic al Universităţii din Oradea şi a patronat toate comisiile de definitivat şi de grad din regiune. La începuturile carierei sale, în 1990, pe când era doar inspector şcolar, a scris o instructivă “Culegere de materiale despre politeţe” (având în total 36 – treizecişişase – de pagini), editată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor, din care spicuim:

“ – Sandviciurile mici se duc la gură cu ajutorul mîinii; cele mari se taie cu cuţitul pe farfurioară.” (p. 17) “ – Prunele şi caisele se deschid cu mîna, se scot sîmburii şi se mănîncă apoi fiecare parte.” (p. 19) “ – nu se vorbeşte cu ţigara în colţul gurii;” (p. 20) “Alegerea unui restaurant se face în conformitate cu scopul urmărit. Poate fi ales un restaurant popular pentru a servi personal o masă, dar pentru a oferi un dejun sau un dineu unor colegi sau unor reprezentanţi ai organelor locale, în scopul cultivării relaţiilor personale sau de muncă – se va alege un local mai bun, chiar, de lux. În alegerea restaurantului se va ţine cont, îndeosebi, de rangul invitatului.” (p. 25)

Nu râdeţi! Pe asemenea “opere” s-au obţinut titluri universitare!

Distribuie acest articol

402 COMENTARII

  1. Am distribuit articolul respectiv pentru ca mi-a parut interesant punctul de vedere, nu pentru ca as fi de acord in totalitate cu cele scrise.
    Experimentez sistemul romanesc din doua banci: una a parintelui care poate mi-am simtit copilul uneori nedreptatit si a doua de la catedra.
    Ca sistemul nu e bun……nu e vina celor de la catedra, dar asta spune si in articol persoana care l-a scris, nimeni nu ne cere parerea despre programe…..nu stim cine le concepe…..ce sa mai zic despre atatia si atatia ministri care s-au perindat pe la guvernarea ministerului…..ministri care nu aveau a face ceva cu invatamantul preuniversitar…..noi, cadrele didactice, suntem puse in fata unor fapte hotarate deja cu care trebuie sa ne descurcam….pai sa nu respectam legea?in fine….sunt multe aspecte la care noi nu avem nici o sansa sa spunem ceva, sau daca avem o sansa sa spunem ceva nu o ia nimeni inconsiderare ca lucrurile-s hotarate deja inainte de a ni se da dreptul la replica.
    Pe mine ma nemultumeste partea cu procentul acela de 10-15% care banuiti ca intra ilegal in buzunarul dascalului……pai hai sa vedem ce cheltuieste dascalul pentru elevi si sa calculam daca asopera…….Desi sistemul e gratuit nu se ofera toate materialele didactice de care au nevoie dascalii pentru a-si putea tine orele la un nivel calitativ ridicat (asa cum au pretentia parintii),din respectivul comision dascalul isi comanda pentru el/ea carti, enciclopedii, culegeri, caiete auxilire model, planse…..Sunt multe lucruri marunte de care ai nevoie sipe care nu ti le ofera nimeni: un perforator cu diverse forme cu ajutorul caruia poti face material distributiv pentru cei mici costa intre 10-15 lei, creioanele de rezerva sa le dai celor care si le uita acasa nici nu merita mentionate, markere, agrafe de birou, pixuri, capsatoare, pana si ace de gamalie ai nevoie ca sa poti afisa lucrari de-ale elevilor. Tusul si imprimanta personala sunt absolut necesare pentru diversele materiale, cel putin un exemplar ca apoi sa multiplici la scoala, trebuie sa printezi color multe documente, unele format A3, (stiti cat costa?).
    Si-acum auxiliarele si culegerile…..sunt sigura ca sunteti intrebati daca sunteti sau nu de acord cu ele, pai spuneti-va parerea! Eu aleg un caiet auxiliar pentru limba si literatura romana si unul pentru matematica pentru ca au cerinte variate, se poate lucra mult mai mult pe un caiet care are scrisa cerinta si elevul doar completeaza rezolvarea, astfel pot lucra diferentiat fara prea mult efort, merg inainte cei care pot, ceilalti raman si lucreaza o data cu toata clasa…..
    Concursuri? Eu nu alerg dupa gradatie de merit, dar daca parintii cer sa ii refuzi? Aceeasi parinti care isi naucesc copiii cu cate 3-4 cluburi pe saptamana doar pentru ca ei isi permit si parintii lor nu si-au permis cand erau ei copii…..Ni se spune ca diplomele lor vor conta la un moment dat si daca nu le au?
    Sa nu va povestesc despre partea caritabila pe care o facem pentru unii elevi….stiti ca exista copii care vin la scoala fara sosete in adidasi pe timpul iernii? Sa ramai impasibil la asta nu se poate asa ca fie duci de la copiii tai, ai prietenilor sau le cumperi pentru sufletelul acela care nu are nici o vina ca s-a nascut intr-o familie defavorizata…..ca vin copii fara sandviciuri in ghiozdanel si care-s stravezii de foame….ca aceeasi copii nu au rechizitele necesare deja nu mai conteaza cand ii vezi cat sunt de chinuiti de soarta, asa ca duci de la ai tai copii sau cumperi caiete, stilouri, creioane colorate, hainute….

    • Glumiţi. În clasa I am cumpărat din fondul clasei o imprimantă multifuncţională pentru uzul doamnei învăţătoare. În clasa a II-a s-a schimbat învăţătoarea, s-a schimbat şi imprimanta, cu una color, pentru că erau anumite fişe color care trebuiau multiplicate. Am colegi care au cotizat la şcolile copiilor lor pentru aparate de aer condiţionat, termopane şi videoproiectoare, dar aceea e numai vina lor. Noi am cumpărat doar perdele, flori, un dulap şi cuiere. Însă pentru rechizitele simple (de la hârtie şi cretă la tonner şi… performatoare) învăţătoarele pe care le-a avut fiul meu nu au scos niciodată vreun ban din buzunar.

      • Fiica mea a contribuit pentru nepotica cu bani pentru: termopane, tabla, scaune. De ce? Ferestrele si tabla erau distruse, iar scaunele lipseau. Manualele scolare pe care le primesc sunt rupte, murdare si nu ajung pentru toti elevii. Invatamintul este gratuit?!

  2. M-am oprit la partea cu copilul din clasa a V-a, n-am mai rezistat sa citesc restul:
    1) Cam cate kg or fi avut ghiozdanele pe vremea lui ceasca si-n anii 90? Din ce tin minte si noi caram caiete, si carti cu coperti cartonate si nu tin minte sa-si fi facut nimeni probleme pe vremea aia.
    2) Mai nou in Vest exista ghiozdane/rucsacele cu roti si maner, cam ca trollerele, si piticii (unii chiar mici de tot) trag de ele. Deci, dispare problema cu caratul in spinare. M-as mira sa nu se gaseasca si-n Romania macar un model de genul asta. Probabil peste 10 ani o sa apara problema cu cocosatul, din cauza tragerii acestor ghiozdane, sau dezvoltare inegala pt ca folosesc aceeasi mana tot timpul?

    • Inceracam sa raspund unui comentator mai sus la intrebarea cat de mare era ghiozdanul pe vremea noastra dar se pare ca raspunsul nu functioneaza prea bine.
      Pai in gimnaziu aveam maxim 5 manuale si maxim 7 caiete (daca intrau si caietele cu teme pentru acasa). Erau multe!
      In liceu toate manualele si caietele intrau intr-o geanta pentru masca de gaze (era la moda pe atunci sa se poarte ca si ghiozdan). In mod sigur nu avea 8 kilograme!

  3. Domnule Maci, pentru ca nu exista manuale gratuite conforme cu programa, mai toti profesorii recomanda cate o carte la disciplina lor, menita sa inlocuiasca manualul. Aceea cam trebuie cumparata, fiindca din ea vor primi copiii teme (sigur ca normal ar fi sa se tipareasca manuale conforme cu programa, dar la gimnaziu asta nu s-a mai intamplat din 2000 incoace si ne-am pierdut cu totii speranta). Celelalte culegeri de care vorbiti dvs (a doua, a treia, a patra….) nu sunt obligatorii. In cazul in care le-ati cumparat, ele nu trebuie carate zilnic la scoala! Discutati cu fiecare profesor problema aceasta si va vor spune exact ce va spun si eu.

    Concursurile scolare sunt de doua tipuri: olimpiada, cu diversele ei faze (toate gratuite), si cele organizate de diverse fundatii private, care au taxa de participare. La olimpiada participa numai elevii cei mai buni. La celelalte concursuri poate participa oricine, contra cost. Niciun elev nu poate fi obligat sa participe la vreun concurs! Problema dvs. este, cred, aceea ca aveti un copil care doreste sa participe la toate concursurile. Sugerati-i sa-si aleaga unul sau doua, fiindca are nevoie de odihna in week-end, si relaxati-va un pic si dvs. Va agitati prea mult pentru niste fleacuri.

  4. Nu sint de acord cu apelativul ‘timpiti’. Eu as folosi mai de graba ‘dezorientati’ probabil afectati de efectul sindromului de prea multa informatie de siguratate in fata greutatilor, combinata cu presiunile parintilor, profesorilor, colegilor, care ii reduce la randamente mediocre si in extrem la blocaj mental. Poate nu ar fi rau ca si parintii sa repete sau sa invete ce invata copii. Ar avea mai mul timp impreuna si ocazii mai multe de comunicare si intelegere.

    Problema asa cum o vad eu este de fapt a parintilor si a profesorilor de a intelege si a controla explozia informationale in context etic, si uman. Copiii nu stiu sa-si faca aceste probleme. Ei invata si se adapteaza pregatindu-se (poate nu in mod constient) pentru viata.

    Cheers

  5. Mi-am dat copilul la Waldorf, din clasa I. Acum e in clasa a VIII-a. In primii patru ani n-a avut manuale, isi lua la scoala doar caietele. L-am evaluat anual cu profesori din invatamantul traditional si am constatat ca directorul de la Waldorf nu m-a mintit: elevii de aici isi insusesc aceeasi materie pe care o invata cei din „traditional”. Asimilarea de cunostinte se produce insa fara stres, fara teme nesfarsite, copilul meu merge cu placere la scoala iar relatia elev-profesor-parinte este intensa si foarte buna. Sa mai zic si ca nu exista fondul clasei si primele culegeri pe care le-am luat au fost la inceputul acestui an, un an mai intens de pregatire in vederea sustinerii capacitatii.
    Sistemul, desi de stat si care nu implica taxe, nu este deloc promovat probabil pentru ca, in scolile Waldorf, profesorii vor ca si cel mai slab elev din clasa sa fie peste nivelul mediu si pentru asta trebuie sa munceasca la clasa, sa se pregateasca permanent. Ca dovada stau rezultatele la bacalaureat din ultimii ani: promovare intre 95-98%. In „traditional”, profu intra la clasa pe la si-un sfert, asculta „tampitii” pana la fara douazeci, preda cinci minute si apoi da temele pentru acasa. Multe si degeaba. De ce sa se chinuie sa munceasca cu toata clasa si sa scoata oameni pregatiti cand poate sa faca „performanta” doar cu unu-doi elevi pe care sa-i scoata olimpici, in timp ce celorlalti copii le tiuie urechile, depasiti fiind demult.

    • Educatia este la un pas de colaps.
      Stiu si simt asta dupa o viata in educatie.
      Tocmai centrarea pe continuturile invatarii ( ceea ce face si articolul acesta) ne-a adus aici.
      In societatea cunoasterii acccentul cade pe a invata sa cauti, sa explorezi, sa experimentezi.
      Ceea ce scoala noastra nu stie sa faca. Da, nu stie sa faca. Acesta este marele adevar.
      Daca le iei profesorilor manualele, este jale. Nu stiu sa produca invatarea altfel.
      Ciprian Ciucu, cu experienta de la 2000+ este singurul care a pus bine problema manualelor.

  6. Ce se intampla acum in invatamantul romanesc este si din cauza lipsei de reactie a societatii la anomaliile sistemului. Bine ca toata iarna trecuta cate un grup de indivizi ieseau seara de seara sa protesteze si daca ii intrebai de ce, iti seveau clisee de la anumiti politicieni, via anumite televiziuni, televiziuni care nu s-au chinuit niciodata sa arate care sunt adevaratele probleme ale societatii ci doar sa faca rating si sa serveasca unor interese, contra cost. De ce nu face nimeni tapaj , dar tapaj serios, cu astfel de probleme pe care le ridicati dvs. aici? Stam pe margine si comentam cateodata intr-un articol si ne uitam sa vedem cate comentarii favorabile avem. M-am saturat de stilul asta. Nu am nimic cu dvs. dar in general, asa procedam noi, romanii. Ghiozadanul fiicei dvs. va ramane la fel de greu si de acum inainte daca nici o televiziune nu va face rating cu acest subiect. Si ca sa faca trebuie sa se intample ceva. Macar un protest colectiv, zilnic, de jumatate de an, plus alte petitii, interventii si interpelari. Parerea mea.

  7. In vest problemele sint mult mai mari. Ce evidentiati dumneavoastra aici e nimica toata. Nu stiti cit as da ca sa aiba parte copiii mei de o scoala ca in Romania.
    In primul rind unde sint eu nu exista manuale scolare pina in clasa a V (inclusiv). In clasa a doua in acest moment (februarie) fac inca socoteli pina la 20 si nu au facut inca toate literele de mina. Se bat in timpul lectiilor chiar de fata cu inspectoarea care e in vizita. In timpul orelor e o galagie infernala; in clasa sint mai putin de 20 si un sfert din ei nu stau asezati la locul lor.
    Nu au lectii acasa. Deloc.
    Ce n-as da eu sa aiba ghiozdanul plin de manuale si de lectii de facut ….
    Ceea ce se face in Romania in clasa I se face aici in clasa a II-a si a III-a.
    Nici asa nu e bine.

    • …Si uitam sa spun: aici la sfirsitul anului parintii sint fericiti nevoie mare ptr. ca ai lor copii ….au fost promovati.

  8. nu stiu daca se oboseste cineva sa citeasca toate comentariile, nu stiu daca-mi va raspunde cineva si nu stiu nici daca-mi voi aminti aceasta pagina.

    sunt dascal de peste 10 ani, din primul an am realizat ca invatamantul este in declin, probabil toti stiu asta, dar prefera sa stea in schema, pentru ca magnitudinea si complexitatea acestei situatii ii depaseste.

    dinstinse domn, nu izolati invatamantul!
    nu doar educatia, ci toate palierele se duc de rapa. intreaga societate sufera de o degradare constanta a umanitatii. din cauza gradului de transparenta, acest lucru se observa mai usor la invatamant si in sanatate, dar peste tot vectorul este acelasi.

    ce facem noi, dascalii?
    nu stiu ce fac exact ceilalti, dar eu incerc pe cat pot sa-i aduc pe copii cat mai aproape de principiile pe care le-am dobandit de la parinti, dascali si ei, de la profesorii mei straluciti, de la intreaga mea formare, urmand calea pe care am simtit ca ma prinde cel mai bine.
    desi am terminat scoli de elita, unde interactiunile presupuneau indeosebi aspectele curiculare, la locul de munca prezent predau unor copii care prin natura defectuasa si degradanta a sistemului ajung la noi cu lipsuri inimaginabile, atat in cunoastere, cat si in comportament. in acest caz, ma vad nevoit sa acopar „materia” nepredata de antemergatorii mei dar si de parinti, care, dand vina pe „stresul lucrului de zi cu zi” pierd legatura cu proprii lor copii.

    sunt convins ca exista inca oameni dedicati acestei cauze, dar sistemul, societatea in ansamblul ei, din felul in care trateaza problema, dar mai ales urmarind rezultatele dezastroase ale intregului proces, nu ii gaseste deloc importanti, ci mai degraba ii izoleaza, in detrimentul clientelismului.

    va mai trece o vreme, pana cand fiind atat de multi prosti pe metru patrat, nevoia de specialisti va deveni din nou prioritara, ceruta de toate paturile sociale, de toate nivelurile, pe toate canalele. pana atunci, toate aceste luari de pozitie sunt asemeni camerelor de la bac: vad fenomenul, dar nu rezolva nimic.

    • Va multumesc pentru observatie. Aveti dreptate, scoala nu poate fi izolata de societate; invatamantul realizeaza exact ceea ce-i cere societatea. Am sa revin asupra acestui lucru intr-unul din textele viitoare.

      Cu toata consideratia,

      Mihai Maci

  9. Eu sunt inginer :).
    Cred ca 99% din cei din generatia mea cand au vrut sa invete au apelat la ceva gratis de pe internet sau la manuale pentru prosti.
    Vorbind serios acum. Inclusiv in lumea internationala se trece din ce in ce mai mult pe ideea de Open-Source, de Wikipedia, adica informatie libera pentru toata lumea si fara sa presupuna interes material pentru obtinerea ei.

    Am cautat la un moment dat niste lectii de matematica pentruy clasa a IV-a si nu am gasit absolut nimic disponibil pe internet. Am cumparat un manual si m-am crucit. Limbajul nu este lemn ci pur si simblu beton armat si chiar sunt curios cum naiba invata copiii deoarece este complet aiuritor. Scolile ar trebui sa fie pentru educarea intregii populatii si nu doar pentru cateva varfuri.

    Domnilor profesori care vreti sa faceti ceva si sa dati un „mic” imbold invatamantului romanesc, de ce nu faceti voi o mica asociatie si faceti un site web care sa puna la dispozitia elevilor chiar aceste lectii de matematica, fizica, limba si literatura romana sau orice alta materie?
    Incepeti cu o materie, cu o lectie si incet-incet veti reusi sa faceti o Wikipedia a pregatirii. Poate fi un hobby….

    Nu trebuie sa inceapa azi si sa se termine maine. Poate sa inceapa maine si sa continue urmatorii 5 ani sau 100 de ani.

    Totul este sa incepi de undeva…

  10. Domnule Mihai Maci,

    Mi-am dorit din clasa I un profesor ca dumneavoastra. Poate va intrebati de ce?
    1) Pentru ca stiti sa explicati DE CE.
    2) Intelegeti pedagogia in general. Felul in care un elev intelege problema.

    Pacat ca nu exista macar invatatori la acest nivel…

  11. Domnule Maci, va felicit pentru articol si pentru ca ati raspuns la multe din comentariile facute. Unii comentatori n-au fost capabili sa vada padurea si au facut comentarii privind o nenorocita de problema sau o greseala gramaticala. Altii, facind parte din sistem, s-au aparat si l-au aparat fiind complici. Altii, mai perfizi, au atacat structura articolului. Patriotii de serviciu au aparat valorile stramosesti, etc. Articolul dvs. nu si-a propus si nici nu putea sa raspunda la toate problemele care exista in sistem. Sunt nascuta in 1946 si am avut parte de o invatatoare care si-a facut meseria din vocatie, si dupa patru clase scriam si citeam corect, de minunati profesori universitari care ajunsesera sa predea in licee, din motive politice, nu existau meditatii, nu existau culegeri, comentarii si scoala mai era normala intr-o tara care devenea tot mai anormala. Astazi, sunt o bunica lipsita de sperante: fata mea a fost obligata sa memoreze comentarii, nepoata mea in cl.Va are aceiasi soarta. Elevii nu mai sunt invatati, stimulati sa gandeasca cu mintea lor, sa aiba pareri personale, se apreciaza invatatul papagaliceste. Mai tarziu, la liceu lectiile se fac cu copy/paste de pe internet. La facultate, tot copy/paste din lucrari stiintifice. Si din copy/paste in copy/paste se ajunge….stim noi unde si nu vreau sa mentionez. Elevii din Romania sunt numai victimele sistemului. Este un succes ca articolul dvs. este atit de citit si de comentat. Inseamna ca ne mai pasa! Va multumesc inca odata.

  12. De acord cu articolul.
    Ma intreb si eu unde este pedagogia din educatie? Daca scopul strategiei didactice nu a fost atins, avand in vedere numarul mare de analfabeti sistemici, a celor care nu trec bacalaureatul, a semnelor venite din societate (mediocritate culturala si profesionala) etc. atunci de ce nu se schimba strategia? Este nevoie de o viziune de ansamblu a unor specialisti in pedogie. Si mai este nevoie de evaluare. O evaluare sincera a educatiei, ce s-a propus sa se obtina si ceea ce a fost obtinut, pe termen scurt si lung. Apoi bineanteles trebuie schimbata strategia, si gata.

  13. Acum 15 ani cand am decis ca trebuie sa parasesc invatamantul pentru a/mi putea sustine in mod demn familia, am mai luat si o alta hotarare. Aceea de a o feri pe fiica mea cat mai mult posibil de ignoranta si impostura care isi faceau loc zi de zi tot mail mult in salile de clasa. Un invatamant care isi alunga educatorii cu vocatie este ca o bomba amorsata. Fiica mea e liceana acum. A parcurs an dupa an la scolile romanesti, insa 90% din ceea ce a invatat VALOROS a invatat in sistem ..privat. Adica lectie cu lectie i/a fost predata cu adevarat acasa, de familie. Pana in clasa a 8/a. Pe urma, dupa ce a intrat la liceul pe care si l/a dorit, in clasa pe care si/a dorit/o, a alunecat singura in fagasul ei.
    Mi/e dor de copii, de energia lor, de bucuria lor cand intuiau si descopereau singuri solutiile…si copiii mai mari traiesc aceasta bucurie si au nevoie de ea, sa nu credeti ca nu. Ce se intampla de ani si ani in educatie este o nebunie. Funeriu a avut idei bune, dar din pacate nu a avut cravata de culoare asortata si a fost impins afara. Ehei, turma e acum in mainile ciobanilor…cainii de la sindicat o pazesc bine…totul e asa cum trebuie sa fie. Shhhht, sa nu trezim vacile si boii.

  14. Felicitari pentru articol! Importanta lui se vede si in numarul de comentarii pe care l-a generat.

    Observatia mea ar fi: in medie in aceasta tara coeficientul de inteligenta ar trebui sa fie tot pe acolo ca si in Germania, Franta sau Olanda de exemplu (desi exista trebdul de a sustine ca noi suntem mult mai destepti).
    Cu toate acestea, dupa ce se termina scolile si facultatile in Romania si in celellate tari mentionate vom putea observa ca absolventii de acolo se descurca excelent si se angajeaza deja in productie. Ca sa nu mai vorbim de competente economice – unde ne pot da lectii linistiti. Oare de ce?
    Noi ne laudam cu cateva genii – la noi materia este facuta pentru niste genii. Insa si acelea sunt genii pe partea de teorie, nu de practica. Insa invatamantul din celellate tari este gandit pentru copii cu nivel mediu iq – adica sa prinda majoritatea copiilor acolo.
    Competentele formate sunt deasemenea de ordin practic (si ma refer si la ore mai „artistice” cum ar fi ” art, music, cooking, carpentry, metalwork, and textiles” )

    Si ca sa incerc sa ofer si ceva constructiv – ca de criticat stim toti – modelul meu favorit este cel finlandez. Pentru cei interesati as dori sa citeasca si sa raspandeasca acest articol:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Education_in_Finland

    Cateodata mi se pare ca la noi clasele 1-12 sunt o perpetua „antrenare a mintii” dupa cum se specifica intr-um comentariu anterior. Insa e un antrenament steril, fara a-l introduce efectiv in ceva in care sa isi foloseasca acel antrenament. Acel „ceva” este la noi in invatamant situat temporal la momentul „dupa”, adica dupa ce termina clasele 1-12 (uneori chiar si facultatea). Mai concret, omul se angajeaza undeva si abia atunci incepe sa invete meseria respectiva – si se spera ca acest lucru va fi super easy fiindca uite ce minte flexata si antrenata are omul.

    Abordarea vestica este imbinata mai mult cu practica. Spre exemplu pentru mecanica nu o sa il invat pe omulet doar niste ecuatii si o sa ii arate poze cu motoare la muzeu. Ci o sa ii dau efectiv si nist motoare pe care sa le desfaca si sa le refarca si sa incerce sa la imbunatateasca in timp ce invata despre ele.

    Si nici toti nu vor sa devina ingineri, intr-adevar. Cursuri de arta si arta in general au si ele un rol in formarea personalitatii unui om. Nu trebuie sa antrenam doar mintea intr-un sistem de invatamant!! Corpul si spiritul unui om au importanta covarsitoare! Miscare, creativitate – acestea sunt atuuri in viitor.

    Inclusiv in domenii tehnice – creativitatea este extrem de importanta.

    Felicitari inca o data autorului.

  15. Desi subiectul educatie trezeste interes, dovada si acest articol + comentarii, rezultatul este ceea ce vedem in scolile obisnuite, si lipsa perspectivelor de schimbare. Totusi ca sa gasesc nod in papura, ii comunic autorului ca problema de matematica de a IV-a este o problema tipica pentru metoda de rezolvare numita metoda grafica. Deci cu 3 segmente impartite inteligent si doua relatii se poate afla cerinta problemei. Este evident ca sunt numai 2 copii, este o greseala de ortografie Calin = Alin. Chiar nu conteaza daca e greseala din culegere sau a dlui Maci. Problema absolut OK pentru clasa a IV-a. Va rog sa notati ca In Romania, la sfarsitul clasei a IV-a minim 80% din copii nu stiu sa faca o impartire cu rest, deci problema de mai sus pare SF.

    Astfel, matematica este cel mai bun exemplu pentru dezinteresul parintilor, care duce la perpetuarea acestui sistem falimentar de educatie. Parintii sunt clientii, ei nu protesteaza ci continua sa cotizeze pentru note mari, deci afacerea numita fabrica de diplome merge inainte (ca pionierii) incepand cu clasele primare.

    Ce se poate face daca sunteti printre putinii care vreti si altceva in afara de note mari si multe diplome pentru copii ? Verificati invatatorul, schimbati clasa daca se impune. De la gimnaziu verificati alte variante, exista si altfel de scoli, nu numai cele de stat (gratuite !?) si cele de fitze. Exista o multime de concursuri gratuite inclusiv pe internet. Le-ati cautat vreodata ?

  16. Stim de atat de mult timp ca scoala noastra nu isi doreste reformarea, posturile fostilor taximetristi, actuali profesori ar fi puse in primejdie. Dar intreb si eu, responsabilitatea parintilor unde este? Presiunea civica asupra practicilor cel putin imorale din scoli unde este?

    Lumi certifica un adevar: un copil care nu invata din dorinta, nu va invata nimic. Un om care nu munceste din placere nu realizeaza nimic. O societate care nu este guvernata de morala si valori comune si moderne, nu exista. Despre invatamantul alternativ aici: http://www.supermamici.ro/invatamant-alternativ-waldorf-step-by-step-montessori-planul-jena-freinet/

  17. O observatie despre problema:

    “Andrei şi Călin vor să-şi cumpere mingi de tenis pentru antrenament. Câte mingi poate cumpăra fiecare dacă o minge costă 3 lei, iar 1/5 din suma lui Andrei este cu 3 mai mică decât 1/3 din suma lui Alin.

    Dacă Andrei ar avea cu 9 lei mai mult, atunci dublul sumei celor doi copii ar reprezenta costul unei biciclete, adică 436 lei”

    Problema este simpla pt un absolvent de scoala generala, si da, poate fi ceva mai dificila pt un copil de 10 ani insa nu este nici pe departe de rezolvat in 19 ecuatii. Iata cum se face, simplu si concis, pe nivelul de intelegere al unui copil de clasa a patra.

    daca 1/5 din suma lui andrei este cu 3 lei mai mica decat 1/3 din suma lui calin inseamna ca, daca notam cu x 1/5 din suma lui andrei, avem 5x+3x+9 reprezinta suma celor doua sume de bani. mai departe zice problema ca daca andrei ar avea cu 9 lei mai mult atunci dublul sumei ar fi 436.
    deci: 5x+9 +3x+9=436/2
    adica 8x=218-18
    de unde cu usurinta aflam ca 1/5 din suma lui andrei este 25 de lei, deci andrei are 125 de lei iar calin are 28×3 adica 84 de lei.

    • Domnule draga, ati incremenit in proiect cu problema aceasta nenorocita. Au mai rezolvat-o si altii inaintea dvs. Rezolvarea problemei nu reprezinta subiectul acestui articol. Chiar nu ati inteles? Scoala este in metastaza!

  18. D-le Maci, fain articol. Dar sa stiti ca nu va trebuie 19 ecuatii sa doborati amarata aia de problema. Suma celor doi e 436:2 – 9 = 209 lei. Daca reprezentam prin segmente sumele celor doi, luand ca unitate de masura 1/5 din suma primului, obtinem repede si fara complicatii rezultatul 125 de lei si 84 de lei. Astfel de probleme se fac in mod curent la scolile unde se vrea performanta sau la cercurile de matematica gen „Arhimede”. Nivelul este de clasa a IV-a.

      • @Bunica, vad ca va irita cand cineva comenteaza marginal si nu pe tema data, cea a calitatii scolii. Aceste comentarii au vrut doar sa sublinieze altceva, ca autorul articolului nu are intreaga capacitate de a judeca sisteme complexe din moment ce o problema de clasa a patra ii pune probleme.

        • Problema e foarte frumoasa. In primul rand, e problema, nu exercitiu! Va mai aduceti, poate, aminte ca existau aceste categorii existentiale :) Si cere , intr- adevar, aplecare pentru situatia prezentata (nu descrisa). Autorul articolului doreste sa rezolve repede problema! I s-a cerut la clasa rapiditate, eficienta, secolul supervitezei? Presupun ca daca eleva despre care discuta autorul ar fi spus la clasa: „Sa procedam prin incercari!” ar fi luat cel putin nota sapte. Nu zece, este adevarat. Scuze pentru lipsa diacriticelor.

  19. Apropo, spune-ne dl lector si despre industria la nivel universitar in Romania..ca acolo e hiba mare.Explica-ne domnu’ lector de ce 90 % n-au loc de munca dupa absolvire? (Da, fiindca 90 % au terminat cu medii de 5 si 6 si habar n-au ce materii au facut in facultate)

    • Universitatile vor constitui tema celei de-a doua parti a textului meu. O incercare de privire in lumea lor e de gasit in textele „Premisa imposturii universitare” si „Fabricile de diplome”, publicate de asemenea pe Contributors.

      Cu toata consideratia,

      Mihai Maci

  20. Felicitari pentru articol d-le Maci. TRIST ADEVAR. Si eu traisc aceiasi drama pentru fiica mea.
    Poate ne trezim? Poate reusim sa punem problema asta in fata tuturor?! Eu cred ca este cea mai grava. Sunt copiii nostri!.

  21. Domnule Maci, este cea mai buna si mai complexa analiza a sistemului de invatamant preuniversitar pe care am citit-o vreodata si am urmarit constant acest subiect. Lucruri simple, pe care le vede orice parinte cat de cat interesat de ce se intampla cu copilul sau, care puse cap la cap ne arata un sistem putred pana la radacina.
    Mi-ar placea ca articolul dumneavostra sa nasca reactii puternice pe multiple planuri, de la autoritati la oamenii obisnuiti care sunt interesati. Astept si reactia marilor specialisti in stiintele educatiei!
    Ce ar fi de facut! In afara de reactii pe care le sper cat mai consistente si cu larg ecou in spatiul public, cred ca am putea gasi un grup de oameni si ONG-uri care se pot organiza minimal ca sa stranga niste fonduri si sa declanseze un proces privat de evaluare a invatamantului foarte transparent. Sa angajeze niste specialisti autentici in stiintele educatiei, romani si straini, inclusiv romani din strainatate, si sa ia la puricat manual cu manual, programa cu programa, facultatile si liceele de profil (stiinte ale deucatiei/pedagogie) sa vada ce se preda acolo si cine o face, cine elaboreaza programele (nominal), cine ia diversele decizii legate de manuale, caiete si culegeri suplimentare, totul nominal, etc. Si totul sa se publice. Cred ca se pot gasi destul de usor bani pentru o astfel de initiativa care ar putea deveni o adevarata provocare pentru autoritati si de un real folos pentru societatea civila care va avea o informatie mult mai complexa si completa.
    p.s. subscriu la un comentariu anterior: fara Vlaston!

  22. D-le Maci, am venit prea tarziu in aceasta discutie, ca sa zic asa. Recunosc ca am fost descurajat de numarul lor si n-am avut rabdare sa citesc cele 240 de mesaje precedente (Altfel, felicitari!!! Asta inseamna ca educatia, ca subiect, inca suscita mult interes… deci mai e o speranta) si ca atare s-ar prea putea sa scriu lucruri pe care deja le-au scris altii. Intr-un atare caz, imi cer scuze.
    Mai departe, recunosc ca nici macar nu v-am citit articolul pana la capat; mi s-a parut cumva necinstit ca va incepeti eseul cu un apel la rabdarea cititorilor – pe care pasamite nu vreti s-o puneti la incercare inca din primul episod al unui serial pe care-l putem presupune lung – dupa care scrieti noua pagini si ceva de text doar ca incalzire…
    Totusi, nu de asta nu l-am citit pana la capat (ci doar primul sfert, sau cam pe-acolo). M-am oprit din doua motive, fiecare avand intr-un fel de-a face cu jelaniile dvs. despre cum scoala romaneasca de nivel gimnazial va distruge copilul.
    1) In acel prim sfert de articol pe care l-am citit ati folosit (in mod ironic, imediat dupa apelul disperat la simplitate, cunostinte de baza etc.) nu unul, nu doua, ci macar vreo patru-cinci cuvinte care fac parte din limba romana doar in visele celor mai snobi lingvisti. Ma refer la exprimari de genul „abnorm”, „graduarea cunoasterii”, „problematica domeniala”, „conceptie ascensionala” (sau ascensiune conceptionala, pentru ca, recunosc, cam de pe-aici n-am mai rezistat, m-ati pierdut…).
    Inteleg, d-le Maci, ca sunteti de parere ca scoala romaneasca suprasolicita copiii cu tot felul de tampenii. De curiozitate va intreb (si as aprecia un raspuns simplu si clar, nu inca 2-3-4 pagini de consideratii generale) – dvs. in ce faza a pregatirii dvs. scolare ati descoperit ce inseamna ascensiunea conceptionala, abnormul (sau abnorma??? Cum e corect – un abnorm, doi abnormi, sau doua abnorme???) si chestiile domeniale? V-a trebuit un doctorat pentru asta?
    2) Ca tata al unui (candva) copil care si la 25 de ani inca n-a ajuns la masa de 50kg (pentru ca, venind vorba de chestii complet inutile si cretine, eu la scoala am invatat ca in kilograme se masoara masa, nu greutatea), aproape ca am lacrimat cand am citit despre pericolul caruia s-ar expune fiica dvs. de 32 kg daca si-ar cara singura ghiozdanul de 7-9-12kg.
    Dupa care (imbecilizat fiind eu de scoala romaneasca a carei victima sunt, si spalat pe creier conform normei carteziene „dubito, ergo cogito” cu care desigur sunteti familiarizat) m-am gandit cam asa.
    In primul rand, m-am gandit ca sute de mii, milioane, zeci, sute de milioane, daca nu chiar miliarde de copii din lumea asta au purtat in spate in ultima suta de ani ghiozdane asemanatoare. Sute de milioane (inclusiv multe milioane de copii din Romania, poate chiar dvs. sau sotia dvs.) au mers kilometri, iar unii chiar zeci de kilometri pe zi cu acele ghiozdane grele in spate ca sa invete carte. Foarte multi au ajuns doctori, profesori, ingineri, muzicieni; altii au ajuns „doar” tehnicieni, mestesugari, artizani etc. N-am auzit pana acum pe absolut nimeni sa se planga ca mersul la scoala a fost inutil, sau, mai rau, ca i-a distrus sanatatea din cauza ghiozdanului carat in spate in drumul spre/dinspre scoala… dar, sigur, exista un inceput pentru orice.
    Intr-al doilea rand, ghiozdanul in sine poate sa aiba ca la juma’ de kil. Alte maruntisuri (continutul fostului penar din vremea copilariei noastre) sa zicem ca ar mai putea trage inca juma’ de kil. Din cand in cand, copilul poate mai inghesuie in ghiozdan si echipamentul sportiv (ce pedeapsa!!!) si eventual vreun sandvis, poate un mar. Sa zicem inca un kil, in medie?
    Caietele si cartile difera mult ca masa, de la caz la caz, dar gandesc ca o medie de 250g pe bucata este rezonabila?
    Nu prea mai stiu cum sta treaba acum, dar pe vremea nu chiar atat de mult trecuta cand propriii mei copii erau scolari, in clasa a V-a aveau 4-5 ore pe zi; prin exceptie 6, iar in acele zile a sasea ora era ori educatie fizica, ori dirigentie, ori altceva „usor”.
    Din calculele de mai sus pare sa rezulte – si va rog sa ma corectati daca gresesc – ca fiica dvs. trebuie sa care in ghiozdan 5-7-10 kg de carti si caiete, adica 20-28-40 de bucati pentru 4-5 ore de clasa.
    O medie, sa zicem, de 6-7 (SASE-SAPTE!!!) carti si caiete pentru fiecare ora de clasa, indiferent ca e muzica, desen, cunoasterea naturii, educatie civica sau matematica (unde sa zicem ca s-ar justifica oribilele culegeri).
    Daca nu e gresit, calculul asta, d-le Maci, sugereaza ca intr-adevar cineva e tampit. Ori cine va citeste si mai si crede ce scrieti, ori – sa ma iertati, pentru ca chiar am tot respectul si intelegerea pentru parintii care lupta sa le asigure o educatie cat mai buna odraslelor – chiar dvs., pentru ca acceptati o asemenea aberatie.
    Pur si simplu mi-e imposibil sa cred ca fiica dvs. se duce zi de zi la scoala cu 25-30-35 de caiete si carti in ghiozdan, iar dvs. nu gasiti nimic mai bun de facut decat sa va lamentati pe un forum virtual. Daca totusi asa stau lucrurile, mi se pare ca problema e de fapt in alta parte.

    • Va multumesc pentru observatii. Nu m-am gandit sa fac un calcul defalcat al greutatii rechizitelor din ghoizdan. Pot doar sa va spun ca, la Geografie (o ora pe saptamana – si vorbesc in cunostinta de cauza, pentru ca o are astazi) intra dupa cum urmeaza:
      1. Manualul (gros cam degetul aratator)
      2. Culegere cu texte si intrebari (am ca degetul mic)
      3. Caiet (de biologie, dar format mare)
      4. Portofoliu (deocamdata are 7 folii, fiecare cu mai multe coli ministeriale)
      5 Atlas Geografic (eu i l-am pus pe cel scolar, subtire, desi i s-a cerut cel mare, de pe vremea noastra)
      La muzica o ora pe saptamana):
      1. Carte
      2. Caiet
      3. Portofoliu (texte + partituri)
      4. si azi, e drept doar azi, o carte cu Mozart pentru copii.
      Peste tot cartile, caietele, portofoliile sunt de lucrat acasa. Si culegerile. Si atlasul.
      Apoi vin romana si matematica…
      E drept, noi, parintii, am vrut „performanta”.
      Cu toata consideratia,

      Mihai Maci

  23. Desi sunt de acord cu multe idei subliniate in acest articol, cred ca el se sufera de generalizare excesiva. Adica trage niste concluzii privind un intreg sistem, pornind de la cateva cazuri. Asta mi se pare deopotriva jignitor si demoralizant pentru noi, profesorii care incercam sa ne facem treaba cat mai bine. Ma intreb de ce va mai practicati meseria, dle Maci, daca aveti aceasta parere despre sistemul de educatie din Romania?

    • Doamna Adina,
      Luati tot ce este scris in acest articol intr-un mod prea personal. Impresia mea este ca acest articol nu este un atac direct la adresa profesorilor (a cadrelor didactice in general) ci mai degraba la adresa sistemului. In multe cazuri profesorii sunt chiar ei victime ale sistemului dar… sa fim corecti au si ei totusi o parte de vina, caci inertia la schimbare vine si din partea lor. O schimbare in bine in invatamant trebuie sa vina atat din afara, si aici ma refer la sustinerea clasei politice, cat si (poate mai ales) din interior, adica din partea dvs., a cadrelor didactice. Intrebati-va cum ati schimba dumneavastra in bine sistemul daca acest lucru ar fi posibil.

      Enumerarea problemelor sistemului de invatamant nu trebuie sa va demoralizeze si nici sa va jigneasca – sunt adevaruri si chiar daca nu ne plac nu trebuie sa le maturam sub pres.

      Ganditiva ce ati putea face dumneavastra altfel, mai bine, pentru ca elevii din clasele unde predati, ca ei sa primeasca si sa inteleaga mai bine noianul de cunostiinte care le vor fi necesare mai tarziu.

      Aveti aici toata sustinerea noastra morala. Cat despre sustinerea politica atat de necesara schimbarii … vedeti pe cine votati data viitoare.

      Cu stima!
      Emil

  24. Domnilor Mihai Maci, Ciprian Ciucu, Mihai Damian, Marcel Capraru, Dragos Paul Aligica, Bradut Bolos, din CV-urile publice am constatat ca si Dvs. sunteti „produsii/produsele” scolii romanesti, care asa cum a afirmat un clasic in viata, „scoate tampiti”, parere pe care autorul articolului(nefericit de lung) o reia si incearca sa o argumenteze cu exemple, nesemnificative si interpretate gresit, din manualele fiului sau!
    Vreau sa va fie clar tuturor ca ceea ce spun nu este un „atac la persoana” sau o tentativa de contestare a studiilor si meritelor Dvs. academice! NU! Dar daca tot va dati cu parerea despre un domeniu atat de important cum este invatamantul preuniversitar, v-as intreba, parafrazand o zicere a unui presedinte ucis de un „sniper” de la fereastra unui depozit de carte: INAINTE DE A CRITICA SI „DESFINTA” SISTEMUL, CARE VA FACUT CEEA CE SUNTETI, SPUNETI-MI CE ATI FACUT DVS. PENTRU ACEST SISTEM?! Nu de „agenti constatatori” si/sau de „bocitoare” are nevoie acest sistem acum! E usor sa „demolezi”, dar e infinit mai greu sa construiesti ceva! Avem acum la „educatie” un ministru din generatia Dvs.si ce va reusi sa faca el pentru „şcoala românească(care) produce tâmpiţi industrial şi cu metodă”, va fi semnificativ si definitoriu pentru capacitatea de analiza, sinteza, planificare si management a generatiei Dvs. de „tampiti”! Imi cer scuze pentru cuvantul citat! Puteam sa folosesc termenul de „filozofi”, dar pentru ca a fost terfelit si decredibilizat de acelas clasic in viata, ar fi fost, in context, la fel de „naspa”! Si ca sa va fie clar cine va „interpeleaza”, va spun ca in iulie trecut am parasit „sistemul” dupa 40 de ani de „apostolat”! Jumatate in comunism si jumatate in post-comunism! In final imi permit sa va spun si parerea mea despre „sistem”: a fost, este si va ramane un sistem extrem de „conservator” si „inertial”! Toate „reformele” ultimilor 40 de ani au reusit, doar, sa provoace, conjunctural, o „updatare” a terminologiei si o multiplicare exponetiala a birocratiei! ATAT!

    • Va multumesc pentru observatii. Incerc sa-mi fac treaba onest acolo unde lucrez – doar cei carora ma adresez ar putea sa va raspunde in ce masura reusesc. Apoi, incerc – asa cum vedeti – sa-mi formulez nedumeririle – e parte din meseria mea, parte din parte din acea dimensiune a umanitatii fiecaruia dintre noi care s-ar numi (daca numele nu e prea mare) civica. Nu vreau sa critic, nu vreau sa acuz, nu vreau sa ma plang – incerc sa formulez niste probleme (altii, probabil, ar face-o mai bine decat mine) si sa va invit la o reflectie comuna pe marginea lor. Asta ca sa nu recadem – a cata oara? – in caruselul solutiilor improvizate.

      Cu toata consideratia,

      Mihai Maci

  25. Ma alatur discutiei dintr-o perspectiva dubla: de parinte si de angajat al sistemului de invatamant. Fiul meu este in primul an de scoala si am platit participarea la anumite concursuri deoarece sistemul de calificative este unul generalist, nu te situeaza clar in ierarhia notelor, au cu totii FB desi mananca litere la scriere… si altele.Nu spun ca e normal sau ca imi convine. Lucrez la o scoala indepartata din mediul rural si fac naveta zilnic. Pot sa le cer copiilor cate auxiliare vreau eu… dar ei isi permit (cei mai multi) un caiet mare pe care il impart in doua. Fac fise si xeroxuri din banii mei si cat se poate la scoala. Scoala are toate conditiile, fiind renovata prin proiect european (are ceea ce nu are fiul meu in oras). Am obtinut performanta de a obtine locul 3 la olimpiada pe judet, fara auxiliare,meditatii, taxe etc. Si nu am un punctaj eligibil pentru gradatie de merit…. E trista insa lipsa lor de perspectiva. In clasa a VIII/a sunt destul de maturi sa te intrebe la ce le foloseste lor toata munca si stiinta asta…. ca doar pe la 16 ani pleaca in Italia sa castige bani sa se intretina. Altii dau exemple de cunoscuti care au studii superioare si sunt soferi, vanzatori….E destul de greu sa te uiti in ochii lor, sa le dai un raspuns in care ei sa creada

    • Da, aveti dreptate. Nu putem amana la nesfarsit raspunsul la intrebarea pe care, mai devreme sau mai tarziu, si-o pune orice elev: la ce bun acest mod de-a face scoala? Ce ii da ea unui tanar bacalaureat? Si, iarasi, nu e un raspuns a spune: pentru ca trebuie, pentru ca a facut-o si tata, si bunicul – si gata. Sensul educatiei trebuie sa fie inscris in actul educational. Daca nu, scoala nu e decat un loc in care sunt incartiruiti copiii pana cad parintii lor ies de la lucru.

      Cu toata consideratia,

      Mihai Maci

  26. Excelent articol. Subscriu aproape integral. Daca le-am garanta, timp de 4 – 8 ani, profesorilor salariile si posturile, indiferent de numarul elevilor/studentilor oare ar fi mai exigenti? Sa lansam proiectul „TABLETA PT FIECARE ELEV” in care sa descarcam toate culegerile pamantului. Ar fi mult mai usor de carat in ghiozdane.

    • Hmmm … ne lamentam degeaba.

      Invatamantul e la fel de performant ca si sanatatea, politia, administratia publica etc.
      Si totul pleaca in mare parte de la cei care conduc aceste sisteme, de la Guvern, Parlament si la Agentiile de stat etc etc.
      Sunt destui cei care ar putea sa se implice in viata publica din Romania, care chiar ar putea sa miste lucrurile in tara asta. Dar ei prefera sa stea in mediul privat, nu neaparat antreprenori, dar angajati, manageri de succes foarte bine platiti si foarte individualisti. Iar copiii lor vor invata in gradinite si scoli private si vor beneficia de conditii speciale.

      Asta e marea durere a Romaniei, lipsa de implicare a celor competenti, care insa isi pot face pentru ei si familia lor o viata decenta si pe care nu ii intereseaza intr-o masura deosebita cine sunt cei care falimenteaza sistemele publice. Restul, pulimea, raman sa fie condusi de incluti, incompetenti si hoti si sa danseze Dansul pinguinului sau sa-si arunce palariile peste gard la Cotroceni.. Trist, dar adevarat.

      • Poate ca ar mai fi de spus un lucru, chiar daca acum pare o intrebare gratuita. Insa evolutia tehnologiilor cred ca o va face foarte actuala. Care va fi rostul invatarii scrierii si a citirii atunci cand mijloacele informatice vor generaliza utilizarea comenzilor vocale?

        Mihai Maci

    • S-ar putea ca tableta sa rezolve unele probleme – cea a greutatii ghiozdanului, de pilda. Dar nu cred ca trebuie sa facem din ea – la fel ca din laboratoarele de informatica – un paleativ al tuturor problemelor educatiei. Cred ca mai important decat tableta este sa le dam elevilor gustul si placerea lecturii, sa-i initiem in aventura gandirii, sa le aratam ca – in lumea aceasta, asa cum e ea – pot sa faca ceva cu capul si cu mainile lor. Daca vor descoperi aceste lucruri, atunci vor alege ei, nu noi, intre tableta, calculator, carte…

      Cu toata consideratia,

      Mihai Maci

  27. De acord cu tot ce s-a scris in articol, m-am lovit eu insami de aceste probleme in scoala, am pierdut timp `invatand ` lucruri care nu mi-au folosit la nimic cu amanunte pe care le-am uitat. Acasa nu mai aveam timp pentru lectura, muzica si alte lucruri care ma pasionau, decat daca ma duceam la culcare foarte tarziu, noaptea. Acum am o fata, care e micuta inca, dar din ce vad in jurul meu, situatia s-a agravat si ma gandesc cu groaza la ziua in care voi fi obligata sa o trimt la o scoala unde oameni slab pregatiti o vor invata lucruri nefolositoare, chinundu-se pentru note si pentru ca sa nu tipe doamnele profesoare la ea. Eu vreau sa stiu de ce nu se face la scoala pentru toti elevii literatura univerasala, muzica, pictura, dans, teatru , arhitectura, estetica? Adica toti copiii trebuie sa invete chimie ca e importanta, insa daca nu merg la profilul de uman, nu trebuie sa citeasca decat Eminescu si Creanga timp de semestre intregi….Muzica nu inseamna chinuiala aceea de o ora pe saptamana, ar trebui sa insemne auditii, de muzica clasica , de jazz, de muzica traditionala. Ora de desen…..pai la ce ne trebuie,…. sau arhitectura? Uitati-va cum arata casele nou construite, uitati-va la orasele noastre si (unii) veti vedea ca la capitolui estetic suntem praf. Majoritatea oamenilor nu stiu sa faca diferenta intre un obiect kitsch si unul cu calitati estetice reale. In majoritatea cazurilor profesorii nu stiu nici ei sa faca aceasta diferenta. Exista oameni care sunt dispusi sa transmita aceste valori, dar nu sunt lasati , caci programele nu prevad nimic in acest sens. Cum ramane cu lucrul manual, cu plecerea copiilor de a mesteri singuri ceva? Nu e timp in copilarie sa faca acest lucru pentru ca au de invatat.. Atunci cand ar veni timpul sa se ocupe de a realiza ceva cu placere? Dupa 10 ore de stat in fata calculatorului, cand vor fi salariati ca sa isi plateasca ratele? Sau la batranete, pentru cine o mai apuca…
    In conditiile date, sustin pe cei care propun introducerea sistemului de homeschooling, copilul are mai multe de invatat alaturi de noi.

    • @ Corina

      Fix în aceeaşi situaţie am fost / o să fiu eu.

      Cu o completare – homeschoolingul ar fi minunat – dar dacă ambii părinţi vin acasă storşi după zece-doişpe ore de muncă cine se va ocupa de asta?
      Mă tem că va fi un lux pentru majoritatea.

    • Va multumesc. Aveti dreptate: scopul educatiei este acela de-a destepta in om umanitatea din el. Cea mai buna pedagogie este cultura universala (literatura, muzica, arta, stiinta). Si eu cred ca spre asta ar trebui sa ne indreptam. Si poate primul pas ar fi acela de-a actualiza umanitatea profesorilor, de a-i incuraja sa citeasca, sa se intalneasca, sa-si aprofundeze cunostintele domeniale si sa-si educe imaginatia. Si nu sa-i terorizam cu amenitarea tairilor (salariale si de posturi) si cu obligatia de-a mazgali tone formulare iesite dintr-o masina birocratica defecta.

      Cu toata consideratia,

      Mihai Maci

  28. Fatalitatea mioritica e la ea acasa in articolul asta. Cititi din articolele dlui Solomon Marcus – va vor prezenta o viziune mai energica si mai sanaotasa asupra educatiei romanesti, fara obisnuitul bocet fatalist.

  29. Stimate Domnule Maci,

    Mai jost este o fraza din textul scris de Dvs., text care in intreg, face o radiografie scolii romanesti.

    „Să nu ştie nimeni că majoritatea elevilor se pierd pe parcursul anilor de şcoală (rămânând cu o ură tenace împotriva acesteia), că învăţământul “gratuit” se face pe banii părinţilor şi că practic îi e imposibil unui elev să se descurce de unul singur cu manualele pe care i le furnizează şcoala şi cu lecţiile de la clasă? ”

    Incerc sa raspund la aceasta intrebare prin a va spune ca aceste lucruri sunt cunoscute si tacit acceptate. Oamenii care au condus Romania pana in prezent si care o vor conduce in urmatorii ani sunt din categoria celor care manifesta „o ură tenace împotriva scolii”. Ei nu au trecut decat pe la scoala si, cumva, este si vina scolii ca le-a girat prin diplome niste competente pe care nu le au si nu le-au avut niciodata.

    Este adevarat ca in sistemul de invatamant inca exista oameni buni, nu multi, care isi fac meseria cu pasiune. Din pacate avansarile si numirile sunt facute de sistemul politic si cei care chiar se pricep la educatie nu ajung sa aiba decizia, sau, daca din greseala ajung nu ating masa critica, astfel incat nu au puterea sa schimbe ceva.

    In rest, ati spus prea bine Dvs.

  30. Ma alatur si eu celor care va felicita pt. acest articol.
    Si baietelul meu e in cls. a V-a, la un liceu „cu pretentii” din Oradea, astfel ca va inteleg perfect revolta si strigatul de neputinta. Personal am abandonat sistemul de invatamant( am predat matematica) dupa primul an cu manuale alternative, dupa doar 5 ani de catedra. Mi-au ajuns ca sa-mi dau seama ca nu voi putea lucra in acest sistem. Nu stiam pe-atunci ce ma va astepta ca parinte!!

  31. Am stat mult sa ma gandesc daca are rost sa aduc vreun comentariu. O fac poate si pentru ca proaspata mi-e discutia de aseara cu fiul meu, nu pentru ca mai am speranta ca s-ar putea modifica ceva.
    Lectia la Istorie clasa a IV despre Mircea cel Batran. Cumplita!
    Pentru ca manualul este atat de prost intocmit, invatatoarea le recomanda alte instrumente auxiliare din care pot intelege cate ceva. Din fericire aveam cartea lui Neagu Djuvara si i-am recomandat fiului sa o reciteasca.
    Am rasfoit manualul, dupa Avram Iancu urmeaza Napoleon, nu vad conexiunea?!

    Matematica claselor 1-4 in tarile occidentale este mai complexa, dar mult mai axata pe realitate. Invata procente dar le explica unde se aplcia, cum sa calculeze o dobanda, etc.
    Matematica aplicata este mult mai gustata de copii decat ermetismul care se face la noi.
    Nu va puteti imagina cat efort am depus amandoi si fiul meu si eu pentru a-l face sa gandeasca logic o problema si abia apoi sa efectueze operatiile! Modul de descriere din manual este de cele mai multe ori legat strict de cifre.

    Aici mai fac un comentariu, sunt foarte multe culegeri foarte bune de matematica, este dificil sa le identific, iar unele, din pacate au multe greseli de tipar, ceea ce creaza frustrare copilului.

    Lb romana este cea care-l pune cel mai tare in dificultate pe fiul meu. Nu are vocabular, nu intelege arhaismele, iar cand incerc sa obtin un sinonim de fiecare data mi le ofera in engleza sau germana.

    Brusc am avut o revelatie. De ce fiul meu stie mai bine lb engleza decat lb romana, de ce compunerile lui in limba engleza sunt mult mai frumoase, de ce stie gramatica acestei limbi mai bine decat a limbii romane?!

    Poate pentru ca invata dupa alte manuale (nu concepute la noi) sau doar s-a „intamplat” sa aiba profesori mai dedicati?!

    Solutia ar fi invatamant vocational, chiar din clasa a 2a, dar in realizarea selectiei sunt necesari si psihologi.

    Inca ceva, trebuie sa intelegem ca nu job-ul ne defineste ca oameni, ci suntem ceea ce stim, ceea ce invatam.

  32. Sistemul are multe hibe, cam toti care am trecut prin el le cunoastem insa ce putem face sa le inlaturam?
    Inca nu sunt casatorit dar ma uit la sefa mea, cati bani cheltuie cu scoala si mi-e frica de ce voi avea de tras atunci cand, la randul meu, voi avea copii.
    Sa te apuci sa te pui de-a curmezisul de unul singur, este imposibil, am incercat-o ca elev, sistemul se autoconserva, are o imunitate mai buna ca a vulturului hoitar. Intr-un final, tot are cineva grija sa-ti franga spiritul, profesor sau coleg, de fapt, asta se aplica oriunde in societatea asta nenorocita. Condamnam comunismul insa nu ne uitam ca „tehnicile” folosite pentru propaganda si pus pumnul in gura, nu au fost inventate de bolsevici si inca sunt perfectibile, capitalistii ne-au demonstrat asta.
    Ne invartim intr-un cerc vicios, parinti care se inghesuie sa-si inscrie copiii la „scoli bune”, ignorand total capacitatea de a invata si aptitudinile lor, profesori care sunt prea aroganti sa realizeze ca materia si modul lor de predare sunt depasite, scoli prost dotate, materii depasite, un sistem care nu sta doi ani la fel.
    Suntem multumiti ca scapam de scoala, ca de o povara, urmand sa luam totul de la zero, pentru ca nu am invatat nimic care sa aibe aplicabilitate in viata reala. Volumul imens de cunostinte asimilate , se va pierde si, in timp, va fi un „disk clean-up” in urma caruia vor ramane doar informatiile dobandite din practica prin „furatul meseriei” pentru ca nimeni nu sta sa te invete, toata lumea se asteapta sa stii deja sau sa prinzi „in fuga calului”.

  33. Dle profesor Maci, nu este prima data cind admir nu doar calitatea analizelor dvs. dar si onestitatea si curajul lor, mai ales ca veniti chiar din interiorul sistemului. Ati putea sa inchideti ochii (la avantaje,majoritatea o fac chiar daca probabil inteleg(?) ca pot fi paguboase din alte perspective) si sa mergeti pe calea dvs. Asta e atitudinea generala in Romania: toata lumea stie (ma rog,aici in functie de capacitatea de intelegere a fiecaruia, unii inteleg in esenta cu cauzalitate si efect, altii mai mult ‘simt’ ca nu este in regula asa ) , dar fiecare se va descurca cum poate si crede de cuviinta, nu exista un minim de responsabilitate si coeziune sociala , de intelegere a faptului ca rareori o problema este doar a unui grup social( mai mult sau mai putin restrans) , ci dimpotriva, ea poate avea consecinte uneori vitale pt intreg organismul social(mai mult decit deplorabile cum ati aratat si doar ne prefacem ca nu vedem). In acest caz este vorba de copiii nostri , carora le-am dat viata si deci avem o raspundere fata de ei, si este vorba de viitorul societatii. Ati atins tot ce era de atins si de dat in vileag . Sigur se poate discuta si ar fi bine sa se faca, dar nu se va face (si iarasi ati explicat bine ce puternic si complicat este cercul vicios in care am ajuns , cita dorinta si stiinta de a face bine ar trebui implicata ca macar sa se inceapa reformarea totala si de la baza a acestui sistem putred care distruge-fara nici o exagerare- vieti, doar pt setea patologica de bani a celor multi pe care ii stim) . Daca finlandezilor le-a luat 20 de ani sa construiasca un sistem sanatos… As avea totusi o mica mentiune : foarte corecta perspectiva legata de modul in care a fost gindit sistemul dinainte de ’89 , si asa e , sistemul trebuie sa genereze mai intai normalitate si apoi performanta. Dar, pe linga stiintele reflexive , la fel de definitorie pt mintea cuiva va ramine stiinta exacta a matematicii(ele se pot asa frumos completa, elevilor ar trebui sa li se permita sa descopre asta). Desigur insa, abordata altfel (intre altele,performanta sa fie tratata aparte), dar ea ar trebui sa fie alaturi de elev pina la terminarea liceului , modelindu-i gindirea , ca el sa fie capabil sa aleaga singur si in mai buna cunostinta a capacitatilor si aspiratiilor sale , calea pe care s-o urmeze atunci cind vine prima decizie importanta din viata sa. Dar pt toate astea ar trebui sa vrem ca binele nostru sa fie si cel colectiv, al tarii. Am avea, ca in celebrul dicton latin , oameni sanatosi intr-o tara sanatoasa. Ar fi de ajuns, nu am mai avea nevoie de tiradele patriotarde.

  34. Domnule Maci,

    După ce am recitit de trei ori ce aţi scris dvs. şi ceilalţi cititori, îndrăznesc cîteva rînduri. Nu de susţinere pentru ca evidenţele nu au nevoie de susţinere. Aflat în aceeaşi situaţie ca dumneavoastră am căuat să îmi dau cîteva răspunsuri.

    1. Intuiţia şi percepţia sînt condiţii ale învăţării la copiii din ciclul primar. Din păcate, în cele mai multe cazuri, ele sînt anihilate prin programă şi planul lecţiei.

    2. Atenţia şi oboseala sînt tratate doar prin prisma ore-pauză-ore. (în cele mai multe cazuri „after school” este orice numai „şcoală” nu). – cu riscul de a fi catalogat „grijuliu”, un program de 10-12 ore pentru un copil de 10-12 ani, mi se pare cam mult.

    3. Lecţiile/temele se bazează preponderent pe memorarea noţiunilor. Condiţiile necesare pentru „păstrarea” materialului memorat nu există.

    4. Pînă aproape de startul „furtunii hormonale” copiii învaţă prin joc şi imitaţie. Jocul însă, ca instrument al învăţării, nu face parte din şcoală. Iar imitaţia se vede…

    5. Ideiile, sentimentele, dorinţele pe care le posedă fiecare copil în momentul în care trebuie instruit/educat sînt, în cele mai multe cazuri, retezate în ciclul primar.

    • Va multumesc si va dau intru totul dreptate. Pe a III-a, fiica a inceput „Stiintele”; prima lectie – despre corpuri, a doua – starile de agregare. Iertati-mi ironia – si deformatia profesionala – dar nu m-am putut impiedica sa ma intreb: de ce nu incep cu (macar) o lectie despre fiinta?! Nu e mai normal – si mai pedagogic (ca tot se vorbeste in exces de pedagogie) – sa se inceapa inductiv, de la simplu la complex, cu catelul si papadia? Tot pe-a III-a au inceput „Cunostinte civice”. Primul paragraf era despre ONU, UNICEF si drepturile copiilor! Am vazut un manual francez tradus de LADO, care incepea cu un text din Frederik Douglas ce povestea cum, pe vremea sclaviei din America erau despartiti copiii de mame la targurile de sclavi. Ceva clar, intuitiv si acut, ce-i vorbeste oricarui copil. Dar ONU si UNICEF! Ma scuzati, cine face asemenea manuale si dupa ce programa? Ce au in cap cei care concep programa? Nu cate diplome si pe la ce trainiguri au fost – caci sunt convins ca ar putea produce kilograme de maculatura – ci ce au in cap. Iar pentru a-i intreba ce au in cap, trebuie sa le vedem fata. Asta e ceea ce cred eu.

      Cu toata consideratia,

      Mihai Maci

  35. Domnule Maci,
    Spuneti ca sistemul de invatamant „scoate tampiti” (unde „tampit” este un termen tehnic pe care l-ati definit). Bineinteles, ca „tampit” ascunde o diversitate de carente in formare pe care elevii le dobandesc, si nu una singura. Argumentul dumneavoastra implica ca cei care sunt scoliti in acest sistem de invatamant vor fi „tampiti” (in diverse grade) la terminarea liceului. Mai inseamna si ca va pregatiti ca si fiica dumneavoastra sa ingroase randurile „tampitilor”. Nu este o insulta, ci vreau sa pun in lumina faptul ca pareti sa eliminati responsabilitatea personala a elevului sau a familiei si sa sustineti un fatalism, care poate fi formulat simplu: „Oricine ajunge in sistemul asta ajunge tampit”. Poate ati vrea sa spuneti care este strategia dumneavoastra prin care preveniti ca fiica dumneavoastra sa nu ajunga si ea „o tampita”. Astfel ne-ati face dreptate celor care am trecut prin acest sistem de invatamant si nu ne-am lasat modelati de el intru „tampenie”. Sistemul de invatamant este important, dar nu determinant pentru un individ. Daca ar fi, am fi fatalisti si fiul sau fiica oricui nu ar mai avea scapare odata intrat(a).

    • Domnule sau Doamnă,
      Faptul că societatea românească merge atât de prost nu-ți dă de gândit? Oare, nu cumva, acele societăți în care predomină tâmpiții, nu sunt în stare să se auto-organizeze? Atenție, autorul articolului nu spune că școala scoate proști, ci tâmpiți, ceea ce înseamnă confuzi, fără claritate, prostiți, nu proști. Pot exista oameni proști, însă tâmpenia, lipsa de claritate, este produsă de alții, în cazul nostru, de sistemul de învățământ. Însuși Ion Creangă l-a numit „cumplit meșteșug de tâmpenie”.

  36. De acord cu trista situatie descrisa…

    Din pacate, neajunsurilor tipice invatamantului romanesc se adauga si o problema mai generalizata. Volumul cunostintelor umanitatii creste si a crescut enorm in ultimele decenii. Astfel, tentatia este mare de a introduce din ce in ce mai mult in programele scolare. Mai jos un articol in care se discuta aceeasi problema in cadrul invatamantului din Germania.
    http://www.zeit.de/2011/33/Lehrplaene-Bildung-Schule

  37. Din pacate n-am avut rabdare sa citesc pana la capat. As putea zice ca sunteti format de invatamantul romanesc (sic!) si in loc sa formulati scurt si la obiect v-ati lalait oe 17 pagini (cam ca fiica dvs. care in loc sa care cateva manuale care o biblioteca). Cred ca ar trebui sa rescrieti acest articol care, desi este extrem de lung, nu are continut.
    Si cred ca tarie ca una din marile probleme din invatamantul romanesc (daca nu chiar cea mai mare) sunt parintii. Am doi copii, unul in clasa a VI a si unul in clasa a IV a si am fost la multe sedinte. In concluzie, invatamantul este ca toata societatea romaneasca.: o manea :)

  38. (Articolul este prea lung si nu l-am citit pe tot.)Sunt un elev de liceu si am contact zilnic cu „invatamantul preuniversitar care scoate tampiti”, lucru neadevarat. Am trecut printr-o scoala primara de calitate, una gimnaziala tot de calitate si… ghici ce.. un liceu tot de calitate. Nu contest ca exista loc pentru schimbari in sistemul de invatamnt actual, insa a afirma ca scoala romaneasca produce tampiti este cu siguranta o mare eroare, care ma face sa ma intreb: asta este parerea ta sau este doar o bomba pentru a face din acest articol ceva controversat si citit ? :)

  39. Din pacate sistemul de finantare per capita promovat cu ceva vreme in urma de actualul ministru Marga, un om respectabil dealtfel dar cred eu rupt de realitatea din zilele noastre isi face efectele. Deasemenea lipsa standardelor nationale si asazisa descentralizare a educatiei care lasa la .. mila cadrului didactic de multe ori plafonat, slab pregatit si total dezinteresat de actul educational materialele de instruire duce la paradoxuri si situatii incredibile in care fara o baza stiintica se studiaza prostii greu digerabile. Manualul trebuie sa fie unic si stiintific determinat. Educatia informala asa cum o percepe vestul europei si americii de nord este falimentara sub aspect moral. Poate determina inovarea …. desi nu prea cred….. motorul inovarii in vest fiind de fapt emigratia din est …….. dar sigur determina pervertirea societatii per ansamblu …. vezi criza mondiala si disfunctiile societatilor de tip occidental.

    • Marga rupt de realitate?

      Întreabă clujenii, mai ales cei din UBB, să-ţi spună câţi bani şi-a tras din universitate.
      Nu neg că sistemul conceput de el e prost, super-prost şi neadecvat.

      Dar Marga, ca persoană fizică, s-a dovedit foarte realist. A strâns bani pentru trei generaţii – suma variază în funcţie de indignarea persoanei din UBB care-ţi povesteşte.

  40. Se intampla asa ceva din cauza ca nu coordoneaza cineva activitatea invatamantului. Invatamantul romanesc actual e tara lui Papura Voda. Nu asta ne-am dorit cand am rasturnat dictatura? Acum vrem iar centralizare? Cum sa avem centralizarea invatamantului daca se perinda la ministerul asta tot felul de …voluntari? Fiecare ministru cu vointa lui? Chiar si Parlamentul tarii, care aproba legile propuse de ministri, sunt niste Papura Voda :( E intr-o situatie critica starea invatamentului romanesc actual in care nu putem decat sa speram sa triumfe bunul simt al copiilor nostri si al societatii in general. In alte tari cum o fi?

  41. Îmi displace faptul că o vorbă spusă de Băsescu a devenit subiect de studiu academic. Fireşte, asta nu înseamnă că nu e şi adevărată. Cred că e adevărată din motivele enumerate mai sus, dar şi din multe alte. Dacă Băsescu ( care s-a impus în viaţa publică în calitate de prădător şi nu ca savant, deci legătura lui cu şcoala este cea a câinelui Vasile cu Partidul Democrat) este sursa de inspiraţie, ne merităm soarta. În afara unor promisiuni neonorate ( majorarea salariilor) şi a unor studii de caz răsuflate ( vezi lucările comisiei prezidenţiale) Băsescu nu a făcut decât să ofere exemplul concret al inutilităţii educaţiei şi studiului. Vorbim despre meritocraţie şi educaţie, ce ridicol! când de la preşedinte la ultimul şef de bancă sau regie autonomă sunt cu toţii inşi promovaţi de valul politicii sau de slugărniceală. De aceea se şi laudă că au dat cu tifla educaţiei. Pentru că doar lipsa de educaţie a fost garanţia reuşitei lor. E o ecuaţie cunoscută de zeci de ani: la urma urmei comunismul ce a fost decât triumful subumanităţii, al inculturii?
    Şcoala nu produce tâmpiţi, ci rataţi. Prin definiţie. Este programată pentru a ne scoate nepregătiţi de/în viaţă. Vorbim despre complexitatea programelor, dar nu vorbim despre inutilitatea lor. Vorbim despre neadaptarea cifirei de şcolarizare la cererea pieţei, dar nu vorbim despre inadecvarea materiei învăţate la viaţa pură şi simplă. Copiii ies din şcoală fără a şti să aprindă un foc în pădure, să dea primul ajutor, să aplice metoda Heimlich sau să pună atele, să dezinfecteze o rană sau să facă o traheotomie, să oprească o hemoragie sau să administreze nişte antihistaminice. Absolvenţii nu ştiu cum circulă banii prin economie, ce înseamnă o taxă, un impozit, un cont curent, o investiţie future, o acţiune etc. Nu ştiu să se apere de o agresiune, să reacţioneze dacă sunt martorii uneia, să intervină, să discute, să negocieze, să fie politicoşi, să convingă, să-şi folosească limbajul corporal nonverbal etc. Proveniţi din familii analfabete sentimental ( succesul telenovelelor şi al manelelor aşa se explică), nu ştiu să se exprime pe sine şi nici nu cred că asta e o problemă ( până la primul viol). Ei nu au nicio idee despre complexitatea şi frumuseţea lumii, nicio deschidere filosofică, nu învaţă niciun sistem etic alternativ în afara celui impus cu anasâna de biserica ortodoxă. Lipsa de adecvare la mediu a absolvenţilor vine nu din nepotrivirea bagajului educţional cu cererea de pe piaţă ci, repet, din nepotrivirea acestui bagaj cu viaţa însăşi. Până una-alta, până să vrem ca elevii să fie eminenţi şi să câştige olimpiade etc. bine ar fi dacă am fi siguri că dacă-i lăsăm o zi în oraş nu-i recuperăm din spital. Şcoala le limitează posibilităţile dându-le de înţeles că doar ce învaţă acolo este quintesenţa existenţei. Elevul nu poate alege ( cu ajutorul părinţilor sau mentorilor) ce l-ar putea ajuta pentru viaţă. Poate să facă mai multe limbi străine sau să înveţe să construiască un calculator şi apoi să facă programare etc. Programa nu este doar stufoasă, labirintică şi, pe alocuri imbecilă, ea este contra firii umane şi a viitorului elevului care iese din liceu fără să fi auzit de Freud, Kant, Thomas Mann sau Pessoa, să nu vorbim despre cântatul la un instrument sau, de ce nu, sculptatul în lemn. De acord, pentru asta există şcolile vocaţionale, dar de ce am izola astfel bucuria creaţiei de restul elevilor? Imaginaţia, creativitate, cunoaşterea de sine au fost şterse din aria curriculară pentru că nici desen, şi nici muzică nu se mai fac decât în alternanţă la şcoală. Am cunoscut elevi patibulari, elevi-problemă care deveneau umani şi superstrălucitori când ţineau o pensulă în mână. Multe ar mai fi de spus.
    Articolul, bun şi venit dintr-o sinceră indignare. Pe când o ieşire în piaţă, cu tot cu intelectualii, ONG-urile etc ca să nu dăm din nou impresia de meliţat în gol, doar pentru a exorciza o nemulţumire şi a o uita după aceea? A, stai că intelectualii au în agendă să-l conteste pe Marga şi se plâng că nu mai citeşte nimeni sau că în Uniunea scriitorilor intră tot soiul de impostori (valabil şi pentru celelalte Uniuni de creaţie, Academie sau catedrele universitare) iar ONG-urile mai au de mâncat un pogon de seminarii şi birocraţie europeană ca să-şi facă curaj şi, probabil, şi-ar pierde finanţările dacă ar face ceva concret. Ineficienţa lor este invizibilă iar prezenţa lor ( înmulţită ăermanent prin partenogeneză) inutilă, din moment ce ne-au obişnuit să nu producă nimic decât poze de grup şi tot soiul de statistici ambigue.
    PS. Domnul autor, se spune creează, şi nu crează. Se spune anormal, nu abnorm ( nici nu ştiu din ce limbă vine barbarismul cu pricina), se spune înţelege, nu realizează….În rest, s-auzim de bine…

    • @sorin
      „Pradatorul” Basescu intr-adevar nu se poate ridica nici pana la gleznele
      „savantului” ponta (sau al celor savanti ca el) stimate Sorin. Tocmai
      scapasem de academicieni de geniu asa ca nu ne puteam cobora la
      tractoristi ca Basescu, si sa nu ne inchinam la savantul Vanghelie,
      Dragnea sau Corlatean.
      Eu am aflat mult mai putine lucruri in scoala despre filozofie (spre ex)
      decat am aflat prin auto-studiu, sunt pd-ist am mers pe mana lui Base
      si-i multumesc lui Dumnezeu ca a intrerupt pustiirea socialista pentru
      ca unde socialism este, sclavagismul este la el acasa.
      A zis el Brucan ceva, dar a uitat sa specifice ca dureaza cel putin 50
      pana-si deslipeste poporul asta capusele socialiste de pe grumaz.
      Omenia se construieste cu omenie, Sorin. Cartea ajuta si ea, nu-i
      vorba ca nu ajuta, dar numai si numai daca ti-o iei singur, trecand
      peste orice fel de greutati. Ceea ce ajuta intr-adevar este „cartea” si
      nu „diploma”. La PD e omenia. Restul, e la ponti.

  42. Sunt deacord cu articolul de mai sus si in completare postez aici un exercitiu pentru clasa a III-a, din caietul copilului meu, pentru a exemplifica „Scoala romaneasca de azi”:
    a+b:2+c:2=24
    a:2+b+c:2=22
    a:2+b:2+c=26
    Aflati a,b,c

  43. Am avut rabdare (nu stiu de unde) sa citesc tot articolul si eu ma ingrozesc…..nu de ceea ce spuneti in articol, ci de cati oameni sunt de acord cu dvs. Nu scoala scoate „tampiti” , ci parintii scot „tampiti”. Lipsa implicarii parintilor in educatia copiilor a dus la aceasta situatie. Credeti ca un articol pe net va rezolva ceva? Eu nu am timp sa scriu astfel de articole si pareri , sa le bibilesc, sa le corectez, pt ca am un copil de care trebuie sa ma ocup, inclusiv sa-l invat sa traverseze strada si sa fie atent cand o face, desi are doar 8 anisori.
    Sunt foarte ocupata sa tin si eu pasul cu ceea ce invata el astfel incat sa il pot ajuta la teme, sa stiu la ce materie sa-l ascult , si sunt ocupata sa merg la scoala sa mai spun si NU din cand in cand pretentiilor cadrelor didactice. Si nu doar un simplu NU, ci si sa le cer explicatii, in care se incurca singuri cand incearca sa faca din scoala un business.

    Asa ca acordati mai putin timp razvratirii pe net, invatati-va copilul sa fie om, si deveniti mai activ in viata reala. Altfel, veti ramane cu lacrimile virtuale , iar copilul va ajunge sa-si smulga parul din cap pe la examene.

    • Va multumesc si va dau dreptate. Totusi, sper ca veti fi de acord cu acest lucru, nu e suficient sa-mi doresc ca fiul/fiica mea sa fie om, ci si sa traiasca intr-o lume de oameni. Si-atunci ce fac? Imi inchid usile la lume si-l pregatesc pentru college-ul din Anglia?

      Cu toata consideratia,

      Mihai Maci

      • Nu trebuie doar sa iti doresti,ci sa o si faci. Sa il ajuti sa fie om intr-o lume care se schimba, sa invete sa se adapteze. Stiu ca suna a cliseu, dar mami si tati nu vor fi mereu langa un copil. Nu stim ce ni se intampla maine,si pana si simplele lucruri conteaza ca le-am aratat si explicat practic copiilor. Eu sunt mai „comunista” (asa ma catalogheaza unii) pt ca tin mortis sa imi invat copilul de mic cu responsabilitatea scolii, a treburilor lui in casa (sa-si faca singur ordine in camera), sa aibe bun simt, sa stie sa faca ceva cumparaturi si sa traverseze strada. Stiu….cand eram noi copii nu era atat de greu, dar asta nu inseamna sa ne tinem copiii sub aripa mai mult, ci sa ne adaptam si noi, sa ii invatam si pe ei sa se adapteze. Maine poate fi mai rau …sau mai bine. Pt mai bine este oricine pregatit si ii place oricui. Pt mai rau cine-i pregateste? Asteptam de la scoala?
        Eu am ramas fara unul din parinti la o varsta foarte frageda. Mama a ramas vaduva si avea doua locuri de munca pt a ne putea intretine si pt a ne putea ofri posibilitatea de a merge la scoala asa cum se cuvine. Am invatat rapid si de nevoie unele lucruri. Ce bine mi-ar fi fost daca nu era asa. Ce bine era sa fi invatat de mai mica, daca nu eram fata lui tata cea rasfatata, lipsita de responsabilitati si sa nu fiu nevoita sainvat pt ca alta posibilitate nu aveam. Mama plangea noaptea ca nu poate sta cu noi sa ne ajute la teme si sa se implice in viata noastra.

      • trebuie sa ne implicam activ in viata copiilor nostri acum, in prezent. Nu sa asteptam sa se schimbe sistemul. Este inutil pt ca sistemul s-ar putea sa nu se schimbe in viata lor de scolari.
        Dar exista posibilitatea ca prin implicarea activa a parintilor, atat acasa cat si la scoala, sa se mai miste ceva.

        • Din două, una: ori nu aveţi de fapt un copil de vârstă şcolară, ori aveţi noroc de o şcoală / clasă bună. Deocamdată. Restul e teorie. Părinţii nu au în mod real nici o posibilitate „să se implice”, ci doar să cotizeze.

          Nimeni nu te tratează individual la şcoală, nici în calitate de părinte, nici în calitate de copil. „Părinţii” (numai la plural) pot propune chestii, prin vot, în adunările de părinţi, dar în majoritatea covârşitoare a şcolilor aceste adunări sunt paralizate de un formalism găunos, parcă special gândit pentru a asigura ne-schimbarea.

          • Inseamna ca am eu copilul la o scoala buna, intr-o clasa buna, unde sunt parinti mai intelegatori ???? Ma indoiesc, dar pe de alta parte cred ca tonul face muzica. Atunci cand am avut o nemultumire fata de propunerile de la sedinta, sau ma asteptam la ceva sa fie discutat la sedinta, vorbeam inainte cu parintii sii ii faceam sa vada ca 6 culegeri la o materie nu-s o alegere buna. Daaaaaaaaaaar, daca ii luam cu termeni care ii faceau sa deschida DEX-ul (asa ca in articol) , cu siguranta se uitau la mine ca la urs.
            Iar ca implicare individuala…copilul dvs nu vine acasa???? Nu faceti temele cu el/ea? Nu il/o ascultati la ce a invatat? Nu ii faceti activitati de week-end astfel incat sa inteleaga faptul ca scoala-i scoala , dar in week-end ne distram, ne relaxam, alergam? Asta ce este ? Implicare colectiva?

  44. Singura rezolvare este scoaterea scolii de sub patronajul statului.
    Scoala trebuie sa devina 100% privata, fara programa fixa elaborata de stat.
    Finantarea trebuie sa fie 100% privata – platesti=inveti si invers, inveti=platesti. Nu ai bani, nu inveti, la fel cum daca nu ai bani nu mananci sau nu te imbraci sau nu ai acoperis de asupra capului.

    Ceea ce nimeni nu pare sa inteleaga este ca statul are de fapt interesul ca scoala sa scoata tampiti pe banda rulanta – adica acel gen de indivizi care sa nu puna la indoiala modul cum e alcatuita societatea in care traieste. Statul nu are nevoie de oameni care sa gandeasca liber si din acest motiv nu-si va da niciodata silinta sa construiasca un sistem educational care sa produca astfel de oameni.

    Vreti educatie – platiti serviciile unei scoli particulare, de la scoala de stat nu aveti ce astepta. NICIODATA.

    • probabil faci parte din categoria celor de bani gata ,putini la numar dar care prin forta banului vor sa ramina o clasa privilegiata si care sa profite de cei care nu au posibilitati materiale dar care poate au sanse sa depaseasca nivelul intelctual al categoriei favorizate de banii gata.
      vrei sa faci parte dintr-o casta a banilor ,restul fiind sclavii care nu au voie sa evolueze. citi au posibilitatea sa platesca o scoala privata(probabil tu ai posibilitati sa infintezi una si asta din munca cinstita) dintr-un salariu mediu ?
      probabil te intereseaza doar sa profiti de sistemul privat reducindu-ti numarul de adversari intelectuali din clasa celor fara bani care de multe ori pot depasi intelectul unei beizadele care se remarca prin cluburi cind achita nota de plata.
      statul daca vrea sa prospere cauta sa formeze elevi pregatiti indiferent de clasa de provenienta , din care se vor remarca cei mai buni nu cei mai avuti cum i-ti doresti datorita faptului ca parntii tai sunt niste genii in afaceri si au facut poate niste averi la care nici nu viseaza nici un american. pune-te in situatia unei famili cu parinti obisnuiti si i-ti vei scimba optica.

    • Am citit articolul (nu si comentariile) si am retinut : „multi copii abandoneaza scoala de facto”. E o remarca teribila, care pune articolul intr-o lumina buna, alaturi si de alte remarci.
      Pe de alta parte, eticheta „tampiti” (care exprima, sa zicem, intr-un anumit fel, efectele), ar trebui inlocuita cu altceva, care sa aiba in vedere cauzele (ceva in genul „absurd” sau „aberant”), oricum chestia cu „tampiti” parca arunca vina unde nu trebuie, nu e deloc constructiva, cum spunea odata cineva.

  45. In primul rând vă felicit pentru analiza extrem de complexă și limpede a unei stări de fapt care conduce încet și sigur către apariția unei generații de oameni lipsiți de încredere în propria persoană sau epuizați înainte de a înflori. Copiii care azi se confruntă cu mii de informații irelevante și amețitoare (predate în grabă, trunchiat, fără urmă de talent pedagogic) se vor transforma într-o masă de viitori cetățeni apatici, cu o îngrijorătoare absență a stimei de sine.

    Discriminarea despre care vorbiți se practică în clasă începând cu ascultarea doar a 1-2 elevi și sfârșind cu invective: „să vedeți ce prostie va spune tâmpitul/tâmpita”. Există apoi absențele profilor de română și matematică (materii de evaluare națională !!!!) – niciodată recuperate, orele fiind susținute de suplinitori a căror singură grijă este de a-i pune pe copii să conspecteze singuri din materia nouă (din manuale concepute strâmb și pretențios) sau de a-i lăsa în plata Domnului… Numai să nu iasă din clasă!

    Cunosc foarte bine calitatea manualelor, particip îndeaproape la explicarea minunilor din cărțile de română sau la sistematizarea informației scrisă într-o splendidă limbă de lemn… unui copil de 14 ani care învață și se străduiește dar care este, nu de puțin ori, depășit de pretențiile nenumăratelor teme. Ceea ce face ca programul lui să înceapă la ora 7,30 dimineața și să se încheie pe la ora 22,30 cu sâmbete și duminici de meditații, concursuri, etc… Câți dintre adulți ar rezista pe termen lung? Și care e miza dacă la bacalaureat promovații sunt din ce în ce mai puțini?

    Voi distribui articolul dvs. cu repetiție și vă mulțumesc. Cred că e de datoria părinților să se revolte. În fond, nu statul și nici miniștrii nu vor suferi din cauza depresiilor copiilor noștri sau a educației lor făcute la normă, cu șublere ruginite!

    • Va multumesc. Sunt intru totul de acord cu D-voastra. Ultimele doua cuvinte ale raspunsului D-voastra mi-au adus aminte de o situatie – anecdotica dar semnificativa – de pe vremea liceului meu (facut intre 1986 si 1990). In primii doi ani de liceu, facuti la un profil de matematica – fizica, aveam (sper sa nu gresesc) si cate o saptamana de „practica de atelier” pe trimestru. ideea, intr-unul din trimestre, era, ca la aceasta practica, sa producem niste sublere (de asta mi-am adus aminte citind textul D-voastra). Acum, scoala nu avea materialul (cred ca era ceva tabla cu o anumita grosime) necesar, conform STAS-ului, produsului respectiv, iar noi, la matematica-fizica, preferam sa facem probleme sau sa vorbim intre noi decat sa lucram pe freze-raboteuze (nu stiu cum li se spune exact in limbajul tehnic). Astfel ca s-a ajuns la o solutie pe cat de simpla, pe atat de ingenioasa: am mers la Metalica, am cumparat cate-un subler de persoana si le-am dat scolii ca fiind opera noastra. Toata lumea a iesit bine: statul si-a vandut sublerele (nu cred ca, pe vremea aceea, consumatorii individuali cumparau la cantitate asemenea obiecte), scoala s-a pomenit cu un depozit de sublere impecabile, maistrii n-au avut nici o grija, iar noi ne-am vazut de problemele noastre. Doar doua mici probleme: parintii nostri au scos un ban din buzunar, iar noi n-am invatat nimic. Doar „ne-am descurcat”. Cred ca – mai aproape de noi – acest gen de comportament e atat de raspandit la toate nivelele societatii, incat – probabil – povestea mea ar putea functiona ca o fabula.

      Cu toata consideratia,

      Mihai Maci

      • Stimate Domnule Maci,

        Va multumesc pentru exceptionala analiza si va fac o sugestie. Asa cum comenta si Petrica mai jos, articolul dumneavoastra a avut un numar fara precedent de vizualizari si like-uri, sunt convinsa ca numarul lor va creste.
        Pornind de aici, daca ati lansa un apel pentru inchegarea unei miscari, o Asociatie a Parintilor pentru Reforma Invatamnatului, sunt sigura ca ati avea un raspuns consistent si am putea incepe sa miscam lucrurile din loc.
        Si eu am aceleasi probleme si ingrijorari ca si dumneavoastra si sunt dispusa sa fac un efort pentru a schimba ceva. Daca gasim alti 100 de parinti decisi sa devina activi, ar fi suficient pentru a incepe sa contam in peisaj.

        cele bune
        Domnica Macri

        • Sa stii ca foarte multi parinti sunt de acord cu actualul sistem de tampire. Este motivul pentru care nu se incheaga o reactie la nivel national.

          Totusi, tine minte ca nu exista nici o cerere sociala pentru absolventi bine pregatiti. IMM-irle din Ro, singurele care are putea face diferenta intre un absolvent bun si unul mai putin bun, incvlusiv prin diferente de vanit, exzactg asta e cel mai lovit de criza si, pana la urma, pur si simplu victima dorintei administratiei centrale de a-l desfiinta.

          Adminsitratia centrala, adica funcionarii si politicinei 9ministri) nu doresc decat desfiintarea IMM, pe care le considera „formate din patroni hoti”, optand pentru o economie de stat + corporatii. Este reitereat de fapt statul coroporatist al lui Salazar, numai ca reteta s-a dovedit falimetnara oricum.

          In lipsa unei cererei sociale relae, ce ar fi venit clar preponderent dinspre IMM, de ce invatamantul s-ar dezvolta?!

          Si, oricat de mult s-ar stradui cineva, ce anume i-ar putea spune, onest vorbind copilului sau ca sa invete?

          Ai curajul sa-l minti spunand ca va avea mai multe sanse in Ro daca va invata?

          Sa fin cinsititi cu noi: stim ca nu e asa.

          Atunci, de ce sa reformam invatamantul? De ce ar trebgui sa invetge copiii mai bine? Ca sa fie scuipati in cap de toti retardatii??

          Stii ca in Ro analfabetismul functional atinge trei sferturi din populatie?

          Stii ca de fapt, aproape nimeni nu se mai proicepe la nimic?

          Nu ai observat ca nimeni nu mai sculta ce i se spune?

          Singura solutie de iesire in acest marasm este o criza majora.

          Cand peste 50% din populatie va muri liternalmente de foame, atunci ne vom trezi. Numai crizele scot masele din amorteala.

          Cine naiba fuge de bine? Cine sa vrea sa invete mai mult, cand primeste oricum suficienta haleala si suficente spectacole ieftine si proase la TV?

          Nu contest, sunt si oameni pentru care invatarea este un cult, pentru care e o onoare sa faca bine ce au de facut. Dar cati sunt? Sunt suficenti?

          Eu cred ca nu.

          Stii ce fac astaia?

          Se ascund, sa nu o ia pe cocoasa, sa nu fie dati afara din servici, sa nu fie ocoliti de prieteni, sa nu fie inselati si scuipati in cap de toate javrele ordinare.

          Cam asa arata societatea de acum

          Astept cu mare speranta un cutremur devastator, un razvboi sau o foamete.

  46. eu miam pregatit copii pt.EXPORT constient…..acum traiesc bine merci in capitala Bavareza ! Romania ? o oaza de ….SPERANTE realizate aiurea ! si nu-i rau !!!!! deloc .

  47. Felicitari d-le Maci!

    Sunt preocupat de calitatea invatamantului din Romania, in primul rand prin prisma faptului ca de el depinde buna stare a natiunii. Urmaresc de cateva zile traficul acestui articol. La ora la care scriu s-au depasit 60.000 de vizualizari si se apropie de 6000 de „like”-uri (probabil un record pe contributors.ro)..
    Personal, nu vreau sa ramanem doar cu oftatul dupa lecturarea acestui articol. Ar trebui sa initiem o petitie on-line (poate gazduita de Contributors.ro) pt. depolitizarea invatamantului.

      • am citit articolul si mi-am amintit ca acum 15 ani am sperat la un invatamant orientat mai mult catre dezvoltare decat cel in care am studiat eu ( tare demult!) . Fiul meu e student, nicim nu e diferit!
        Acum am o fiica de 2 ani si ma gandeam, oare se va schimba ceva, macar pentru ea? Am vazut ca exista scoli particulare…..dar asta e solutia?
        Articolul, l-am citit pe tot dar ramanem cu atat. Cineva ( iarta-ma ca spun asta), nici nu conteaza cine, a comentat ce se intampla acum. Si? suntem cu totii in asemntimentul celui care a comentat. Si?
        Ideea de a face ceva e bine venita. Poate la presiunea parintilor sa se schimbe ceva ca cei de la Minister sunt ….functionari. Nu am studii de psihologie si cred ca nici de pedagogie.

        Prin urmare …..Ce-i de facut? Care e urmatorul pas? Cine scrie o petitie? Cine poate contribui la schimbare ( profesori, pedagogi, psihologi etc) ?

  48. Foarte bun articolul.
    Din pacate, ma tem ca nici tarile „civilizate” nu mai au scoala de calitate.
    Imbecilitatea se cultiva acum in toata lumea. Poate nu cu atat profesionalism ca in Romania dar vine puternic din urma.

  49. Revelatia pe care ai avut-o tu in 2013 noi am avut-o cu mult inainte si din cauza tuturor celor pe care le-ai scris si a multor altora pe care le-ai omis (poate intr-o interventie viitoare le voi enumera), am hotarit sa lasam totul (cind zic totul inteleg afacerile noastre, casele noastre, viata noastra, prietenii nostri) si sa ne ocupam de educatia copilului nostru in UK. Rezultatul sacrificiului nostru si rezultatul schimbarii sistemului de invatamint: Copilul nostru este acum la King’s College of London – Stiinte Politice. Cu toate ca era un copil foarte bun si muncitor, chiar si in Romania caratului de ghiozdan – de multe ori o intrebam daca are pietre inauntru – cu sistemul educational de acolo nu cred ca ar fi putut ajunge asa departe. Toata stima pentru rabdarea pe care ai avuto facind aceasta analiza.

  50. cum o fi omul care se-asteapta la invatamant misto intr-o lume care investeste tot mai putin in educatia progeniturilor, dand prioritate crescanda in schimb materialului?

  51. Nu inteleg de ce toata lumea crede ca invatamantul romanesc (sau orice altceva in tara asta) poate fi mai bun decat societatea…
    Asta suportam, asta votam, asta meritam. Simplu si direct ca briciul lui Occam.
    La fel am fost inainte de 90, la fel suntem si acum. O mamaliga care exceleaza in a se plange si a da sfaturi pretioase.
    Cine a avut ceva in cap si ceva vana, a plecat demult. NOI restul, stam si bolborosim…
    Domnule Maci, fara nici o intentie de a va jigni, este o prapastie adanca intre ipoteza pe care incercati sa o demonstrati si argumentele aduse (simple lamentari si judecati subiective).
    Daca nemultumirea Dvs. este atat de mare, va sugerez sa faceti un ONG care sa lupte pentru reformarea programelor scolare. Eu personal, va promit ca va voi sprijini si material, si cu forta mea de munca…
    Si nu, nu sunt cadru didactic, nu sunt inregimentat politic, si am doi copii, de 17 si 11 ani.
    Pe care incerc sa-i lamuresc si sa-i pregatesc, sa paraseasca cat mai repede aceasta tara frumoasa, dar din pacate locuita.
    Numai bine!
    Walter

  52. Biblia gramaticii limbii romane, scrisa de Stefania Popescu a facut minuni!
    Nu impusa ci necesara.
    http://images3.okr.ro/auctions.v3/700_700/2012/03/06/c/5/650664914884803019415183-2797859-700_700.jpg

    Culegerile de Gheba http://images9.okr.ro/auctions.v3/700_700/2011/06/23/3/7/641607959151402573998159-5833446-700_700.jpg

    La ce bun, totusi, sa le cari in spate? La clasa se poate dicta enuntul problemei… Prea lent? O tableta foarte ieftina rezolva problema. Din pretul a cateva carti, caiete, manuale se poate achizitiona o tableta…

    da… cifoza si scolioza.. am si eu… si de la ghiozdan..

  53. Mi-au placut argumentele logice si pertinente. As avea de comentat ceva legat de ATITUDINEA cadrelor didactice.

    NIMENI nu le obliga sa inghesuie programa in capsorul mic al celor care nu au avut de ales si au ajuns in clasa lor. Ce fac insa acestia de multe ori are efecte pe termen lung asupra copiilor. Ma refer aici strict la frica si lipsa de motivatie fata de educatie indusa copiilor prin amenintari, critici, jigniri, impuneri de autoritate.

    Cadrul didactic are sarcina de a indruma si ghida elevul. Elevul nu este acolo ca a vrut el de cele mai multe ori, ci pentru ca l-au trimis parintii. Daca ar fi dupa ei, de cele mai multe ori s-ar juca pe calculator. Insa, cadrul didactic are la dispozitie tehnici de motivare ale elevului prin care sa-i atraga pe acestia si sa-i ajute sa le placa anumite subiecte.

    Am vazut copiii cu tulburari de anxietate datorita stresului impus asupra lor de parinti si profesori.

    Consider ca in primul rand e nevoie sa se lucreze lamentalitate si procesul de selectie al celor care aleg sa lucreze ca si cadre didactice.

  54. Cum sa fie respectabil sistemul universitar ???

    Sa ne uitam cine a aparut in CNATDCU: i-au dat afara pe toti specialistii de la mari universitati din strainatate si au bagat in loc numai fosile si obedienti. Categoria Abramburica si Ponta, celebri nostri plagiatori de pe integru.org.

    La matematica (!!!), unde sunt atatea valori romanesti in toata lumea, apare in comisie celebrul Megan de la Timisoara, “tanarul” de 66 de ani, pensionar, cu derogare speciala. De ce nu protesteaza cei care-l cunosc bine? El are articole dur criticate in recenziile AMS si studentii lui spun ca este o nulitate stiintific.

    El cere cate 5000 de euro pentru o teza de doctorat iar doctoranzii valorosi sunt pusi sa faca tezele de doctorat ale celor prosti care platesc. Si sa-l puna si coautor pe el in articole ISI. Daca l-au acceptat acolo in comisie inseamna ca toti sunt ca el si ca toata aceasta categorie profesionala din tara a ajuns jalnic. Si moral si stiintific.

    Si cine stie situatia reala stie ca asa este, si nu numai la amtematica. Tot sistemul universitar e la pamant, moral, stiintific, nepotism, spagi, doctorate pe banda rulanta, tot ce vrei.

    E lumea lui Megan la putere, tovarasi !!!!

  55. De acord cu o buna parte dintre argumente / concluzii. Însă, tocmai titlul și introducerea le consider neavenite. Tâmpit înseamnă prost, lipsit de inteligență. Școala nu te poate face prost. Școala poate eșua în misiunea de a pregăti pentru viață chiar și un copil inteligent, dar asta nu îl tâmpește.
    Titlul este incitant și asta se urmărește. Dar titlul și, mai departe, textul, incită la ură împotriva cadrelor didactice, în general, și se vede din multe comentarii că și reușește.
    Este păcat.
    Soția mea este este învățătoare la o școală particulară, iar dedicația ei profesională este TOTALĂ. Este nu doar dedicată, ci și foarte bine pregătită, inteligentă, cu o minte deschisă, care încearcă cele mai noi metode educaționale, cheltuind adeseori din resurse financiare proprii (nu mai vorbesc de cele de timp, fiindcă aproape nu mai avem viață de familie, iar asta se răsfrânge, implicit, asupra copilului nostru…) pentru a-i „lumina” pe elevii săi. Și, acolo unde există cooperare din partea elevilor și părinților, reușește (vorbesc de rezultate concrete, cuantificabile). Din păcate, mulți dintre părinți, în special cei mai avuți, consideră că rolul lor se limitează la transportul copiilor la / de la școală. Complet irațional, se pornește de la premisa că toți copiii au aceleași calități native și trebuie să perfomeze identic, indiferent de cât de mult „pun osul la treabă” și de implicarea/suportul din partea familiei. Școala e văzută ca o firmă sub contract: te plătesc să-mi dai pâine pufoasă, păi te rog să-mi dai pâine pufoasă! Această mentalitate se transferă asupra copiilor, a căror atitudine față de cadrele didactice devine sfidătoare. Iar articole ca acesta le dau nas. Cerc vicios.

    • Domnule Robert,
      nu cred ca articole ca acesta le dau nas parintilor care cer „paine pufoasa” de la profesori. Dimpotriva, articole ca acesta, si eventual ceva actiuni ca urmare a lor, ar putea deschide drumul ca sotia dumneavoastra, fata de care am tot respectul (si autorul il are, e evident) sa profeseze in mediul pe care il merita, un mediu mai apropiat de abnegatia si valorile ei.
      Parintii cu pricina, asa cum a explicat dl. Maci, infloresc in mediul medicocritatii, in timp ce sotiei dumneavoastra nu are cum sa-i priasca.
      cele bune
      Domnica Macri

  56. 1) nu am incredere in solutiile unui profesor care una, doua, foloseste abnormal in loc de anormal, patetern in loc de model, sustinand ideea de simplificare;
    2) daca manualele ai avea aplcatii rezolvate si aplicatii de rezolvat in numar suficient, n-ar mai fi necesare caietele si culegerile;
    3) daca un elev stie sa rezolve, logic, exercitii gramaticale si probleme de matematica, este o realizare; la nivel gimnazial este parca prea mult sa problematizeze.

    • De acord,Ion fara tara!Unii profesori si multi „vorbitori” din massmedia se simt obligati sa presare in limbaj americanisme romanizate prin schingiuirea ambelor origini,ca sa para moderni,ceea ce mi se pare,nu doar o dovada de ignoranta a ambelor limbi sau de lipsa de respect pentru majoritatea interlocutorilor,o sfidare deci,ci patetic!
      Cat despre metodele „moderne” care se practica,cu succesul care SE VEDE in scoala romaneasca,eu mi-as zice asa,babeste,ca pentru a-si exprima liber competentele intr-o materie,elevul trebuie deja sa stie sa vorbeasca corect si apoi sa aiba o suma de informatii despre subiectul respectiv…nu?
      Ce inseamna competente in istorie,fizica,matematica,etc,atunci cand elevul nu a invatat in prealabil materia respectiva?E absurd!La scoala se invata,adica se acumuleaza niste informatii,care se repeta pana se asimileaza,si asta nu e ceva „depasit”,ci obligatoriu,daca suntem de acord ca formula apei e inca H2O,ca Everest nu este in Alpi,ca Einstein nu e un cineast rus si nici Eisenstein premiu Nobel de Fizica!
      Rolul scolii este transmiterea de cunostiinte,deocamdata acest concept „simplu” e cel mai eficient!Vrem insa si ca elevii sa fie in masura sa aleaga ce le convine in viata,in functie de competentele lor?E laudabil,dar nu prin a sari etapele:un pas dupa celalalt…

  57. Hai sa punem textul asta ca manifest, si sa organizam o manifestatie de cateva mii de persoane, in Bucuresti si alte orase ale tarii ?! Ce ziceti ? La subiect. Foarte multa analiza si foarte multe comentarii. Este clar ca educatia doare pe multa lume. Apoi este clar ca este prost pusa in practica. Ramine intrebare, de ce in democratie, se intampla asa ceva ? Probabil ca sunt scrise carti, biblioteci, cum se spune, despre cum trebuie sa distrugi un sistem ca sa il faci mai bun. Tot sistemul este bazat de relatii, pe increngaturi, pe cutume, pe un model cimentat, pe sindicate si pe auto-salvare. Nimeni, ca sine, nu reusi sa sparga asta. Inlocuiti „profesori”, „educatori” cu „mineri”, „disponibilizati” si veti intelege. Se vor opune vesnic, oricum si oricand la pierderea locului de munca, cu pretul vietii a generatii intregi de romani. Ce este si mai trist, este ca sistemul educational romanesc nu este gandit ca un trinom autoritate publica-scoala-clienti (elevii). Clientii ar trebui sa fie stapanii sistemului si sa ceara socoteala.

  58. Sunt departe de a fi pesimista,si totusi mi se forma convingerea ca invatamantul romanesc este la acest nivel dramatic,pentru ca lumea,inclusiv numerosii oameni de buna credinta, isi consuma toata energia,pana la epuizare,in critici abundente,uneori isterice dar…deseori sterile,deoarece fara nicio incidenta constructiva intr-un inceput macar,de atacare frontala a problemelor!
    Azi vad diferit situatia,acest articol demonstrandu-mi ca exista macar o persoana capabila sa sintetizeze clar si obiectiv o situatie,si sa treaca astfel dincolo de capcana antitezei ca unic raspuns la o problema,felicitari si multumesc,Mihai Maci.

    Si daca,pur si simplu,diversii si succesivii responsabili politici ai educatiei nationale,n-au stiut si continua sa nu stie ce-i de facut?
    Ei pot fi,evident,si corupti,si aroganti,si sa comploteze o indobitocire generalizata a natiei in scopuri diverse si obscure,dar la fel de posibil e sa fie si…simpli IGNORANTI!
    Ori,cand pestele de la cap se strica,e firesc sa produca cel putin indigestie!?
    Explic pe scurt cum am ajuns sa cred in „teoria prostiei” la nivel inalt in Ro:
    -din cand in cand consult Dictionarul Explicativ al Limbii Romane,elaborat de Academia Romana,Institutul de Lingvistica…etc.etc.,in 1998.
    Pentru o limba cu origini latine,cum este romana,constat cu surpriza ca majoritatea cuvintelor provenind din latina sunt explicate aici ca provenind din…franceza!Ma uit si in Larousse sau Robert,dictionare franceze deci,si vad ca acolo acelasi cuvant este de origine latina.Cum au ajuns academicienii nostri la aceasta anomalie?
    Oare si-au zis ca,de ex.:daca X,intors proaspat de la studii de la Paris prin 1850,a fost cel ce a pronuntat primul in Ro „sa evitam cacofonia”,inseamna ca originea cuvintelor „a evita”(latina!) si „cacofonie”(greaca!) este limba franceza,ca acolo le-a auzit X???
    Ciudat mod de gandire…nu!Nu e ciudat,nu e de cautat nicio subtilitate aici,e PROSTIE! dar nu una anodina,ci una ridicata la rang de regula de urmat pentru generatiile viitoare care vor avea nesansa sa aiba acest DEX ca referinta!

  59. o ceata de smiorcaiti. pretentii la greu, implicare zero.
    o natie cu capul plecat, o natie fara initiativa. nemultumiti la tot pasul, dar nu ar iesi in strada sa-si ceara drepturile. nervosi pe steagul secuiesc, dar n-ar invata macar o strofa din imnul tarii.

    ce sa spun. atat putem, atat avem!

  60. Romanii nu sunt constienti decat in momentul in care sunt afara de cat de multe lucruri bune au. Faptul ca inca o scoala buna este accesibila fara cost este de admirat pt o tara asa de „amarata” ca Romania – dar probabil ca oamenii nu pot sa aprecieze ceva decat in momentul in care l-au pierdut!”.

    Am ajuns pe blog ca urmare a share-urilor FB.
    Sunt in principiu de acord cu ideeile expuse de articol si cred ca ne trebuie o reforma bine pusa la punct. Totusi! Este complet gresit ca sistemul produce tampiti pt ca cere prea mult!
    Consider ca sistemul de invatamant ala „comunist”, „pe toceala”, „ala cu multa materie” si cum o mai fi numit, nu a produs tampiti, ba din contra, a fost unul dintre cele mai bune. „Ala care producea ingineri si cu multa mate” – sa ne uitam putin in jurul nostru – suntem inconjurati de tehnica si stiinta, ce obiect din jurul tau nu are in substrat matematica? numarul de descoperiri si inventii este cel mai mare din intreaga istorie a omenirii (cumulata)
    La argumentul enumerat in cateva comentarii ” Ia uite bre la clasa politica actuala” – as spune doar sa ne uitam la migratia creierelor, la sutele de profesori, de angajati in companii de top din strainatate, care isi fac munca zi de zi si de care nu stie nimeni pt. ca sunt „boring” – „nu e becali sau guta”.

    Eu am fost educat de acest sistem, dar am avut si ocazia sa stuidez in afara, ulterior sa fac si un doctorat in Germania, iar apoi sa raman in cercetare. Pot spune ca in nici un moment nu m-am simtit inferior vreunui coleg de aici, chiar as spune ca de foarte multe ori sunt intrebat de unde stiu despre vari: istorie, geografie, literatura etc. Cunosc sasi, educati tot in sys comunist, care sunt extrem de buni in ceea ce fac, adevarati profesionisti, multi au ajuns prof. universitari.
    Sistemul scolar (pre-universitar) din Germania (de vest) , cea mereu data ca exemplu, este o catastrofa (putin exagerat). Separarea -alegerea caii de studiu – se face in clasa a 5a – cand copiii inca sunt prea imaturi si nu pot discerne daca vor sa faca o facultate sau o meserie- impartindu-i in 3 categorii – ceea ce la noi se face in cls. 9a. Parintii care vor sa completeze cunostiintele trebuie sa ii mediteze – iar ceea ce noi primeam „gratis” se face pe bani. Ca student am dat „ajutoare” unor elevi – la unii pot spune doar WOW!
    In America (US si Canada) vrei sa ai o scoala in care copilul sa stie sa citeasca cat de cat trebuie sa platesti la greu – realitatea nu e departe de bine-cunoscutele filme gangsta’s paradise.

    Decaderea sistemului romanesc este evidenta. Nu poti un avea un sistem educational de top si o societate mizera. Ceea ce se intampla acum este doar coborarea sys educational la nivelul societatii. Structurarea societatii nu se mai face „artificial meritoriu” prin examene de admitere,si de aceea nici generatiile noi nu mai au o motivatie reala de a invata pt a isi asigura un trai mai bun; poti sa termini facultatea sef de promotie si apoi sa fii somer.
    Insa nu trebuie sa uitam ca cea mai sigura cale de a reusi este de a avea o societate cu un inalt nivel de educatie si conduita.
    Este iarasi, o tendinta actuala pe care tindem sa o implementem si Ro de a elimina examenele – Dom’le sa nu stresam elevul, si sa nu mai dam de lucru suplimentar la cadre. Dar nu trebuie sa uitam! Examenul reprezinta una din cele mai eficiente forme de invatare.
    (poti sa faci analogie si cu sportul – iti trebuie competitie, motivatie) O aptitudine se capata prin munca si efort completate cu seriozitate si disciplina.
    Cum se face ca in clasa noastra (a4a) problema data ca exemplu negativ putea fi rezolvata de aproape fiecare elev? fara mamici isterizate ca e prea greu si proteste vehemente ale elevilor?

    Pe langa asta generatiile actuale sunt bombardate de peste tot (casa, scoala, prieteni) de tentatii – video games, internet, tv, media, plus ca stau in principiu cam tot tp in fata monitorului si nu mai fac miscare. E adevarat ca in teorie ai posibilitatea sa ai cei mai bine pregatiti elevi, pt ca au acces la toate informatiile, rezolvari de probleme, tutoriale online, solutii ingenioase, la distanta unui click -dar in cele mai multe cazuri este folosit rau.
    Tentatiile actuale distrug incercarile bine intentionate ale parintilor de a da cat de cat o directie.

    Romanii trebuie sa isi deschida ochii si sa se lepede de sintagma tot ce e gratis „n-are valoare”, tot ce vine din vest sunt curcubee si covrigi in coada. – dar probabil e si asta un proces educativ. Singura sansa sa ne ridicam din noroi este sa avem o populatie educata – si pt asta nu trebuie sa ne multumim cu putin!
    Stima!

  61. este o fotografie absolut fantastica si cutremurator de exacta, motiv pentru care as vrea sa pun o intrebare, evident retorica: cum vor arata „personajele” viitorului nostru, celor care vom avea norocul (oare noroc ar putea fi acela !?) sa le fim contemporani

  62. Una calda, de ieri de la testul la matematica al feciorului meu la clasa a 2a:
    a + b + c = 899
    a + b = 494
    b + c = 757
    sa se afle a, b si c. Sublinez, clasa a 2a, in conditiile in care in clasa nu au facut nici un exercitiu similar, a primit ca tema pentru acasa asa ceva (un fel de teme pentru parinti???). Daca memoria nu ma insala, sistem de ecuatii cu 3 necunoscute se preda dupa clasa a 5a.

    Sunt parinti care vor, e problema lor, sa isi faca copiii olimpici de la grupa mica. Sa faca flotari in maini de la 5 ani (era unu care a si reusit cu fecioru’sau) si eventual flotari in limba.
    Eu nu vreau! Vreau sa creasca normal, nu cred ca daca se imbuiba cu matematica asta ii va asigura succesul in viata.

    • Subscriu!!!

      Cred ca ar trebui reintrodusa pedeapsa cu bicuirea pentru asemenea promotori de „invatamant”.

      Daca pe cei de la Auschwitz i-au judecat pentru cateva sute de mii de victime, de ce noi nu ii judecam pe autorii acestui holocaust al unor genreatii intregi?!

      Cred ca ar trebui judecati si condamnati la inchisoare. Pentru tot raul pe care l-au facut copiilor nostri.

  63. A invata – inseamna in primul rand A INTELEGE.
    Spre deosebire de „a invata pe de rost” sau „a toci”, care inseamna a memora.

    Sunt mai multe aspecte asupra carora se poate discuta:
    1. CE se invata, este scris in programa scolara (curriculum). Nimic in plus.
    2. CUM se preda: Ar trebui ca predarea sa fie logica, rezultatul ar trebui sa fie INTELEGEREA de catre elevi a notiunilor din programa.
    3. Material folosit in scoala este manualul, care trebuie sa indeplineasca doua cerinte: sa contina materia din programa si sa fie scris intr-o forma accesibila nivelului de intelegere al ELEVULUI. (Un elev care a lipsit de la clasa ar trebui sa inteleaga lectia din manual). Orice elev trebuie sa stie materia din manual (care este si cea din programa).

    Este evident ca nu poate fi tampit un elev care a inteles.

    NOTA: Culegerile de probleme nu sunt obligatorii, nu sunt sub controlul Ministerului, autori zelosi includ uneori probleme peste programa.

    In legatura cu problema din articol: este dintr-o culegere, deci nu ma intereseaza decat dupa ce am inteles problemele din manual. Iar din manual trebuie sa se invete sa se foloseasca metoda din aritmetica numita „metoda figurativa”.
    Find o problema pentru clasa a 4-a, problema nu se se rezolva prin algebra, cu ecuatii si necunoscute.
    Mai mult, problema este foarte dificila.

    Mai important decat rezolvarea unei probleme este intelegerea metodei de rezolvare.

    Un exemplu:
    Alin si Bogdan au impreuna 24 lei. Alin are de trei ori mai multi bani decat Bogdan. Cati lei are Alin si cati lei are Bogdan?

    Rezolv problema intai oral: Stiu ca cei doi copii au impreuna 24 lei, dar nu stiu cat are fiecare.
    Mai stiu ca Alin are de trei ori mai mult decat Bogdan, deci daca as sti ce suma de bani are Bogdan, as putea afla cati bani are Alin.

    In scris, folosesc metoda figurativa:
    – Desenez un segment care reprezinta suma de bani a lui Bogdan (despre care nu stiu nimic). Pot sa scriu langa segment „Bogdan”.
    – Stiu ca Alin are de trei ori mai mult, deci suma de bani a lui Alin o desenez dedesubt ca trei segmente egale cu cel care reprezinta banii lui Bogdan. (Scriu alaturi numele Alin).
    – Problema spune ceva despre banii pe care cei doi copii ii au impreuna. Pe desen, cele doua sume impreuna inseamna 1 + 3 = 4 segmente egale.

    – Calculez: cele 4 segmente egale inseamna 24 lei, deci un segment reprezinta 24 :4 =6 lei.

    – Revin la desen: un segment reprezinta suma de bani a lui Bogdan, deci Bogdan are 6 lei.
    – De pe desen sau din enunt stiu ca Alin are de trei ori mai mult, deci Alin are 6 lei x 3 = 18 lei.

    Recitesc intrebarea si raspund: Alin are 18 lei Bogdan are 6 lei.

    NOTA: Pot verifica raspunsul, introducand datele in enunt: cei doi copii au impreuna 18 + 6 = 24 lei.

    Intrebare: Pot incerca acum rezolvarea problemei din culegere? Nu, e nevoie sa mai rezolv multe si variate probleme de aritmetica prin metoda figurativa. Un manual bun ar trebui sa le contina, daca metoda figurativa este prevazuta de programa de matematica avizata de Minister.

  64. Felicitari, domnule Maci. V-am urmarit si aseara la „Vocile Bihorului” si nu pot decat sa fiu, din pacate, de acord cu dvs. Din pacate, pentru ca din acesata institutionalizata butaforie care doar pe alocuri mai aduce a scoale (si pe care o platim din banii nostri, din taxele si impozitele fiecaruia), noi ca parinti trebuie sa-i „decorticam” copilului valorile adevarate, pe care ar trebui sa le simta zi de zi, sa i se para firesti. Dar e din ce in ce mai greu.

  65. Scoala trebuie sa stabileasca o ierarhie corecta intre indivizi…in functie de vocatie. Aveti dreptate…foarte multe manuale si auxiliare didactice sunt pline de greseli. Problema de matematica data ca exemplu mai sus, se poate rezolva la nivelul clasei a IV-a, cu metoda grafica…relativ usor. Nu este nevoie de 19 ecuatii. Sigur ca nu orice creier proceseaza astfel de judecata, dar ma repet…scoala trebuie sa stabileasca o ierarhie si dupa inteligenta, de aceea exista note de la 1 la 10 si din pacate calificative. Unii parinti nu accepta ca proprii copii nu sunt capabili sa fie la acelasi nivel cu altii. Aici este vina naturii…sau a parintilor. Relativ la cadrele didactice, poate ar fi bine sa ne spuna autorul articolului ce cadre didactice produce Sorbonica…si sa fim corecti…de ce nu cere inchiderea ei ?

  66. Felicitari, domnule Maci, un articol excelent!
    L-am citit integral, si cum un asemenea articol genereaza de obicei comentarii pe masura, am citit integral si o mare parte din acestea. :)
    Cateva din ele pot fi adevarate articole complementare, foarte utile pentru formarea unei imagini complete a sistemului public de educatie din Romania.

    La sfarsitul unei astfel de lecturi-maraton, plina de analize pertinente(NU o spun ironic), o prima impresie e ca „s-a spus totul, nu se mai poate adauga nimic”. Intr-adevar, ante-comentatorii mei au expus deja ideile ce-mi venisera imediat dupa citirea articolului, dar din spirit de „om al cetatii”, o sa-mi povestesc pe scurt experienta proprie cu scolile romanesti, iar in final doresc sa subliniez o idee de abordare (si poate de rezolvare) a problemei unei educatii falimentare, idee deja expusa in cel putin 5 comentarii, dar parca nu indeajuns luata in seama.

    Am 31 de ani, am inceput clasa I in 1988. Am studiat la sectia reala a unui liceu teoretic de oras mic, (evident) singurul liceu din oras. Am absolvit in 2006 o facultate de profil tehnic din cadrul Politehnicii Cluj. Asadar, mentionez: din 2006 am rupt legatura cu institutiile publice de educatie. Nu am copii, deci nu am mai studiat un manual scolar de multi ani(pana la vederea exemplelor din acest articol). Desi nu sunt la curent cu problemele actuale ale scolii, constat ca multe din deficientele etichetate „de ultima ora”, sunt de fapt mult mai vechi.

    Liceul l-am facut intre anii 1996 – 2000. Inca din clasa a IX-a, meditatiile erau la ordinea zilei, parte din „cultura locala”. Elevii isi faceau meditatiile cu aceeasi profesori care apoi le predau materia respectiva la scoala. Intr-adevar profesorii aveau tendinta de a fi mai ingaduitori cu cei pe care-i meditau, si mai severi cu ceilalti. Asta este discriminare.
    Se dadeau meditatii in primul rand la romana si matematica, pentru ca erau materii „strategice”, adica obligatorii pentru bacalaureat. Dar se „medita” si engleza, chimia, franceza…

    Profesori incompetenti au fost destui si atunci. Imi amintesc un profesor de fizica care avea obiceiul sa povesteasca vrute-si-nevrute – avand prea putin sau deloc legatura cu programa – timp de peste 45 minute. Apoi, la sfarsitul orei sau (cateodata) in pauza, dintr-un straniu „exces de zel”, profesorul incepea predarea lectiei normale. Va dati seama cat de detaliat se poate prezenta un capitol intreg de mecanica newtoniana in … 4-5 minute! :P
    Daca cineva „se cerea”, pe buna dreptate, in pauza care incepuse deja, profesorul era ofensat.
    O profesoara de informatica intarzia mereu la ore, din motive personale, si cand venea, scria pe tabla programe in limbajul Pascal pe care nu am avut ocazia sa le rulam vreodata pe un calculator.
    Sau un profesor betiv, pt. discipline gen Educatie civica / Psihologie, care nu era in stare sa lege 2 fraze coerent, fapt care declansa ore hazlii, haotice si complet inutile dpdv al programei materiilor respective.
    Profesori venind „putin ametiti”(aka beti) sa-si predea lectia, samd.
    Dintr-un soi de „patriotism local”, nici unul din cei mai sus mentionati n-a fost sanctionat in vreun fel.

    Copierea la Bacalaureat se practica fara nicio jena. Se copia la toate materiile cu proba scrisa. La romana, la matematica, la biologie, samd.
    Nu spun ca la toate liceele s-a copiat, nu spun ca toti au copiat, nici nu spun ca fara copiere toti si-ar fi picat Bacul! Dar imi permit sa estimez ca in jur de 75% dintre elevi copiau la Bac la cel putin o materie(pentru care n-avusesera timp sa se pregateasca temeinic, de exemplu), asadar mediile finale de Bacalaureat ar fi fost vizibil mai mici in conditii de desfasurare corecta a examenelor.
    Si-mi mai permit sa estimez ca procentul de promovare ar fi fost mai mic cu 30-35% daca copierea ar fi fost strict interzisa. O nota: daca bine-mi aduc aminte, acuma-s 13 ani, la Bac, procentul general(pe tara) de promovare era de peste 80%. Remarc ca in lipsa copiatului, procentul de promovati s-ar fi apropiat mult de „cifrele scandaloase” ale ultimilor 2-3 ani. :)

    Si toate astea se intamplau desi pe atunci nu exista (nu avea amploarea cu care se prezinta in acest articol) acest haos al manualelor alternative si al maculaturii aferente. Da, la unele materii aveam caiet separat pentru teme de casa. Da, la unele materii ni se cerea sa cumparam o culegere de probleme. Dar manuale livrate la pachet cu “caietul elevului”(nu stiu la ce se refera acest termen), sau ghiozdane cu masa de 7 kg, astea nu le cunosc. Nu am avut asa ceva in clasele 1-12. Nici nu mi s-a intamplat sa incep semestrul cu un manual si sa-l schimb cu altul (pentru ca primul n-ar fi bun) in timpul semestrului.
    Manualele mi le amintesc decente (dar ce-i drept nu „carti de capatai”), re-editari ale manualelor mai vechi, scrise de colective relativ mici de autori(5-6 autori), colective conduse probabil de profesori din „vechea garda”, formati inainte de perioada comunista..

    In fine, ideea este: identific probleme mai vechi de 13 ani, care raman actuale. Ma refer la meditatiile promovate ca metoda de studiu, incapacitatea multor cadre didactice de a instrui un tanar intr-un anumit domeniu, de a-i insufla o pasiune pentru studiu, folosirea curenta a copiatului ca mod de a promova un examen / a castiga un concurs. Mi s-a parut o enormitate(aka MARE PROSTIE) faptul ca la unele concursuri li se dau elevilor rezolvarile problemelor!!!, pentru ca la final doar sa se bifeze o activitate: participarea …
    Normal ca in conditiile astea se formeaza o cohorta de tineri prost educati, dezorinetati si incompetenti!
    Nu cred ca manualele sunt problema numarul 1, ci decidentii, cadrele didactice, inspectorii scolari (si intr-o anumita masura si elevii, dar cu ei este…o alta poveste). Primii ar trebui sa gandeasca intr-adevar o programa scolara, sa faca legi clare despre ce trebuie sa se invete si cand. Si foarte important, regulile de promovare a clasei, de sustinere a unui concurs, a unui examen trebuie respectate. Cei care urmeaza(cadrele didactice si inspectorii) trebuie sa se asigure ca regulamentele si legile sunt respectate. Daca nu sunt respectate, infractorul trebuie sanctionat, fara exceptie. Daca legile ar fi logice, cred ca oamenilor le-ar veni mai „natural” sa le aplice si sa le respecte, si … „lumea ar fi alta”, mai buna! :)
    Aceste lucruri sunt usor de zis, dar se pare, greu de facut. :)

    In final – pentru ca problema educatiei unor copii, puberi si adolescenti nu mi se pare o problema strict legata de o anumita natie si politicul acelei natii – propunerea mea este sa cercetam mai atent, fara rautati si invidii, ce se intampla cu educatia (preuniversitara in special) in alte tari.
    Sa nu ne rezumam doar la Germania(desi Germania este un etalon, dar trebuie studiate mai multe tari pentru a avea o imagine de ansamblu), iar cand vorbim despre solutiile germane, sa lasam deoparte tonul sfatos „Uite, nemtii au legea asta geniala pe care voi romanii n-o veti avea niciodata, sic!”…
    Oare supraincarcarea programei scolare e doar problema romanilor? Dar Rusia? Franta? Italia? Anglia/Irlanda/Scotia? China? India? SUA? Austria? etc etc
    Oare doar romanii au generatii intregi de copii care-si creeaza cont de facebook inainte sa invete a citi coerent? Cred ca nu. :)
    Si ca sa nu devenim prea universali( sic:P), am putea sa ne concentram asupra „tarilor prietene” iesite din comunism, atat de asemanatoare cu noi in anumite capitole de istorie contemporana. Oare cum e cu educatia in Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria?
    S-au confruntat aceste tari cu probleme asemanatoare in educatie? Daca da, s-au dat solutii pentru rezolvarea lor? Daca da, au imbunatatit aceste solutii starea de lucruri? Daca da, se pot adapta aceste solutii si pentru Romania?
    Suntem oameni inainte de a fi romani, si copiii tuturor oamenilor au probleme specifice varstei, toti raman candva perplecsi in fata vreunui sistem de ecuatii de gradul 2 a carui rezolvare nu sunt inca capabili sa o inteleaga, toti se intreaba la ce bun sa citeasca poeziile istorice ale unui autor care-a murit cu aprox. 200 de ani in urma, toti se revolta la un moment dat la cerinta de a memora regulile gramaticii unei limbi pe care o vorbesc deja foarte bine!
    In acest context, nu e rusinos sa aplicam in Romania solutii functionale data de alte tari!

    In finalul finalului, tin sa imi fac autocritica admitand ca nu stiu aproape nimic despre educatia preuniversitara a altor popoare. Dar fir-ar sa fie, suntem in epoca Internetului, ma gandesc ca oricine (si in special un cadru didactic care-a avut ceva colaborari in strainatate), poate avea acces la un set mare de date publice privind invatamantul oricareia din tarile mai sus-mentionate: rezultatele examenului de bacalaureat, subiectele date in cutare an la Bacalaureat, orarul unei scoli normale, orarul unei scoli speciale, probabil chiar material didactic si metode de a-ti educa copilul acasa daca ai ales sa-l retragi de la scoala, etc
    Daca voi gasi linkuri relevante, le voi posta chiar eu aici.

  67. Desi de obicei nu comentez articole care au peste 100 de postari, penru ca nu cred ca mai citeste cineva postarile, de data asta nu ma pot abtine:

    Incercati orice manual doriti – toate sunt complet stupide si, mai grav, au destule erori stiintifice in ele.

    Vor fi fiind si manuale reusite, nu generalizez.

    Ceea ce ma ingrozeste este insa complicitatetea parintilor cu scoale in ce priveste indobitocire copiilor: parintii sprijina si indeamna profesorii in acest mestesug de tampire!

    Exista un procss ciudat compus din memorare partiala, franturi de deductii logice, analaaogii incomplete si rationamente ininteligibile, numit „invatare”.

    Din acest proces lipseste probelmatizarea, spriritul critic, intelegerea.

    De fapt, cred ca ne-ar fi mult mai bine daca asa-zisul „invatamant romanesc” s-ar desfiinta cu totul si ar fi inlocuit de centre de supraveghere de zi, unde copiii sa primeasca doar hrana si caldura si acces la biblioteci si calculatoare. Cred ca s-ar descurca mult mai bine singuri.

  68. A gasit romanul iar motive ca scoala-i de vina, ca manualele nu sunt bune, ca invatamantul e la pamant.N-au absolut nicio legatura cu elevul(la mod individual, nu colectiv), daca arde de dorinta sa invete, invata si nu mai baga in seama toate incovenientele aparute.

  69. Un articol (cam stufos) din care s-ar putea trage concluzia ca ministerul care patroneaza invataminatul e alcatuit din tot soiul de loaze, incapabile sa vada prapastia in care se zbate educatia din Romania. Poate o fi asa, nu stiu, ca nu-i cunosc personal. Le vad si eu, ca de altfel toti parintii de copii scolari, contributia la dezastrul general. Un dezastru educational ce tine de ani buni – cam de pe vremea cand tot felul de ciocanari, calfe si zidari sau de ce nu, de cizmari (a se citi activisti de partid), au decis ca, din moment ce ei luasera bacalaureatul fara sa aiba habar de nimic (uneori cu pistolul pe masa), acest lucru ar fi trebuit generalizat in toata Romania. Cam din anii 50 scoala e intr-o cadere libera, cu viteza variabila, dar sigura. Cam de pe vremea cand intelectualii de marca umpleau puscariile (inventate de taica Marx si ciracul lui, Lenin) si in locul lor scoala beneficia de profesori facuti peste noapte.
    Domnule profesor Mihai Maci, lucrati dupa cate am vazut, in mediu universitar, ce-ar fi sa il radiografiati si pe el. Oare n-ati descoperi cam aceleasi anomalii? Nu cumva sistemul universitar e cel care a creat „academicienii de larga respiratie internationala” de mai ieri? Nu mediul universitar e locul unde existau profesori universitari, si conducatori de doctorat, dar fara bacalaureatul luat?
    Ceea ce e interesant de observat e faptul ca un grup de elita, cum e corpul didactic, tace cu indarjire si lasa tot felul de ministrii nechemati sa inoveze sistemul, an de an.
    Poate ar trebui sa se mai spuneti inca ceva. Ceva care ar lamuri multe.
    Dezastrul scolii romanesti nu este intamplator si nu este cauzat de nechematii din sistem. Se bazeaza doar pe ei. Pe ei si pe marea masa tacuta si impasibila de dascali fara cauza si fara chemare ce paraziteaza sistemul educational.
    Dezastrul este bine si atent pus la cale.
    E programat.
    Aveti cumva indoieli?

    Inca ceva: nu de mult, academicianul Solomon Marcus a fost intrebat daca programa scolara la disciplina matematica e bine gandita? Profesorul, care tocmai povestise despre cat de indragostit este de tot ce inseamna matematica, a raspuns:
    -Daca in acest moment s-ar arunca jumatate din programa scolara actuala, inca tot ar ramine prea mult!

    Cu alte cuvinte, cu totii, de la vladica si pina la opinca, suntem unanim de acord: scoala e complet gresit gandita.
    Am citit undeva cugetarile unui dascal, la fel de indignat ca dumneavoastra de sistem, domnule Maci. Omul spunea cam asa:
    „Scoala strica copiii, liceul desavarseste opera, iar universitatea culege roadele”
    Pacat ca toti vedem asta dar ramine pe mai departe impasibili.
    Sau cel mult scriem articole si comentarii.
    Tot e ceva!

  70. Nu stiu cat de util va fi linkul asta pentru discutiile de aici, dar oricum:
    http://manualul.info/

    Site-ul contine PDF-uri cu multe din manualele anilor ’80-’90, clasele I – XII.
    Ma gandesc ca in epoca zecilor de manuale alternative este util sa arunci o privire asupra epocii „manualelor stabile”. :)

  71. Eu m-am lovit de aceste probleme timp de 18 ani .Am doi baieti care au trecut prin sistemul de distrugere al invatamantului romanesc . Dupa primii cinci ani am renuntat sa ma mai lupt cu sistemul , dupa ce m-am imbolnavit de stomac din cauza idiotilor din corpul didactic ramanesc . Cea mai mare fericire a mea a fost cand si cel de al doilea baiat a terminat ” scoala ” romaneasca ! Nu cred ca exista absolut nici o sansa sa se schimbe ceva in societatea bolnava in care traim . Nici una , niciodata !
    Cel mai mare regret al meu de pana acum este ca mi-am inregimentat copiii in acest sistem . Miraculos , fara ca asta sa aiba vreo legatura cu scoala si asa numitii ” dascali ” romani , amandoi copiiii mei sunt Oameni . Unul in Germania si celalalt aproape de a scapa de jegul din tara asta .
    Sincer imi este mila ce toti oamenii care au copiii la varsta scolara pentru ca stiu ce stres este . Va doresc sa scapati cu bine din cea mai grea incercare a vietii voastre si a copiilor vostri . Mult noroc !

  72. Sunt şi oameni care caută soluţii. După ce am epuizat analiza din perspectiva pe care ai ales-o şi tu, am început să caut .

    În momentul de faţă, aşteptarea ca sistemul să plece urechea către noi este o iluzie. Creierul uman are nişte funcţii bine determinate care îl împiedică să proceseze informaţia pe care nu o recunoaşte şi îl împiedică să decodifice informaţia care are altă ipoteză de construct decât cea pe care posesorul şi-a însuşit-o ca rezolvare a propriilor nevoi.

    Chiar dacă s-ar ivi la vârf nişte oameni capabili să găsească soluţii, masele de profesori, elevi şi părinţi ale căror creiere au fost setate să-şi satisfacă nevoile prin vechile ipoteze de construct mental, nu vor permite penetrarea schimbării pe fond.

    Când am înţeles toate aceste realităţi am luat decizia de a face un pas într-o parte şi de a crea o alternativă pentru prezentul concret, renunţând să-mi exacerbez dezamăgirea, proiectând în eter un iluzoriu remediu. Am creat o societate comercială care să dea bonuri fiscale părinţilor care pricep că îşi trimit copiii zi de zi pe un drum pe care vor deveni din ce în ce mai puţin oameni şi din ce în ce mai mult, roboţi. Am creat un sistem care permite recalibrarea mentală în funcţie de deciziile individuale asumate pe termen scurt, mediu, lung şi foarte lung.

    Programele noastre se adresează deopotrivă părinţilor şi copiilor. În măsura în care părinţii nu intră în program, copiii nu pot fi recalibraţi, deoarece mediul social îi întoarce la programele vechi şi alt mediu- suport, în afară de familie, nu există pentru segmentul de vârstă 1-18 ani. Mediul grupului de amici se construieşte greu şi este în schimbare în funcţie de variabile emoţionale.

    Aşadar, domnule profesor, soluţii există. Pentru dumneavoastră şi familia dumneavoastră şi pentru cei care conştientizează că în lumea contemporană şcoala duce spre nicăieri.

    Întrebarea este: dumneavoastră acceptaţi că nu sunteţi cu nimic mai mult decât un creier programat de şcoală să înregistreze erori, fără să găsească alternativele care să implice reprogramarea sistemului individual care sunteţi?

    Dumneavostră acceptaţi că mergând în fiecare zi la şcoală continuaţi să perpetuaţi erorile sistemului prin simplul fapt că rămâneţi o pârghie în sistem?

    Dumneavoastră conştientizaţi că sunteţi complice la crima care se produce asupra spiritului fiicei dumneavoastră care zi de zi înregistrează date fiind programată comportamental să devină un nimeni în amărâta de românie pentru un salariu mizer sau un CINEVA în STRĂINEZIA pentru un salariu decent cu care îşi va cumpăra aceeaşi viaţă de robot programat să consume sofisticat ca să rămână ancorat în pârghiile care-i asigură consumul?

    Dacă răspunsul este da, atunci există soluţie.

    Plătiţi un program cu bon fiscal şi descoperiţi că aveţi prin naştere tot ce este necesar unui om ca să luaţi decizii individuale fără să mai urlaţi la drobul de sare de pe sobă.

    Quod erat demonstrandum sau când iei decizia să-ţi exprimi punctul de vedere, construieşte dracului o ipoteză că de aia s-a făcut revoluţie în România, ca să avem libertate de exprimare, iar libertatea de exprimare înseamnă opinie, IAR OPINIA ÎNCEPE CU O IPOTEZĂ!

    Mihaela Stoica, director de programe şi proiecte, Quaere Cicero, Focşani, Vrancea, 0733698880, pentru alte localităţi, programele se derulează pe skype şi în cantonamente de antrenament mental în vacanţe.

  73. te felicit pentru articol! m-am bucurat tare mult cand l-am citit pentru ca mi-a amintit de cum ma cenzura pe mine mama cand ma plangeam de profesori. ea credea ca scoala si profesorii sunt dumnezeu pe pamant. in cele din urma, am trecut de primul ciclu al facultatii, sunt la master in strainatate, si tot nu imi pot ierta profesorii si scoala pentru ce mi-au facut. mereu i-am detestat si inca ii detest pentru faptul ca mi-au retardat capacitatea de comunicare si increderea in mine.. nu mai zic de coloana vertebrala.. am aflat in liceu ca am scolioza dupa ce in generala aveam dureri ingrozitoare in zona omoplatului drept.. acum traiesc asa cu dureri, gheaba si scolioza.

  74. Astept cu nerabdare comentariile despre invatamantul universitar.
    Insa ca angajator pot sa va spun ca invatamantul si societatea dezvolta tineri fara perpective, care doresc salarii mari dar n-ar nici cea mai mica idee despre practica in orice domeniu, cercetare(doctori in stiinte care nu inteleg nimic din scopul unei cercetari), dar nici despre munca indarjita sau caracter.

  75. Problemele din articol le traim cu totii, parinti si copii. Pe invatatori/profesori nu-i intereseaza ca ghiozdanul copilului este greu, ca poate nu a inteles lectia din clasa, ca temele sunt multe, ca noi parintii am devenit profesori, incercand sa explicam copiilor nostri ceea ce nu au inteles in clasa. Pe ei ii intereseaza doar sa vanda manuale si auxiliare, sa primeasca cadouri (vezi cazul Blandu), sa predea lectia si atat. Copilul trebuie sa stea in banca si sa asculte, nu are voie sa-si spuna parerea pentru ca-i este frica de GRESEALA, iar greseala se pedepseste. Si, uite asa este ucisa creativitatea din fasa, si apare plictiseala, dezinteresul.
    Din pacate, majoritatea „dascalilor” care sunt in invatamant acum, nu si-au ales meseria pentru ca au vocatie, ci din alte motive( timp liber, statut, etc)
    Din pacate, noi parintii doar comentam in diverse moduri, chiar si eu (http://omul-revoltat.blogspot.ro) dar problemele raman. Cei din MEN au distrus si distrug cu buna stiinta invatamantul romanesc. Sunt mai usor de condus niste oi proaste, nu?
    De-a lungul timpului am trimis cateva adrese la MEN, dar n-am primit niciun raspuns. Noi comentam, scriem si ei isi vad de treaba lor. Cred ca singura sansa sa schimbam ceva este sa nu unim si sa ne impunem puntele de vedere.

    http://omul-revoltat.blogspot.ro

  76. Foarte bun articolul ! Am citit si cateva comentarii ( n-am avut rabdare sa le citesc pe toate…) …Am o mica problema…la inceputul articolului se vorbea despre un trio – parinti, elevi, profesori – tot articolul nu vorbeste decat despre VINA cadrelor didactice si a Ministerului Educatiei!!…e usor sa dai vina pe ceilalti si sa nu-ti asumi nimic….de, meteahna romaneasca! In rest, numai de bine!….A, inca ceva : toti cei care spun ca scoala produce numai tampiti ( vorba de de duh, preluata de la „Marele Conducator” traian basescu ( nicio greseala ) , isi dau cu parerea si arata cu degetul…Doar ei nu sunt tampiti…sic..

  77. În legătură cu problema de matematică dată ca exemplu la sfârșit:

    X/5+3=Y/3; X+15=5Y/3; 3X+45=5Y;Y=9+3X/5
    2x(X+9+Y)=436; 2x(X+9+9+0,6X)=436; 2x(1,6X+18)=436;3,2X+36=436;
    3,2X=400; X=125
    125/5+3=Y/3;25+3=Y/3;28=Y/3;Y=84;
    Andrei își poate cumpăra 41,6666666666666666 mingi. (125:3)
    Călin își poate cumpăra 28 de mingi. (84:3)
    E o problemă relativ simplă pentru un elev de clasa a VIII-a care a învățat binișor. Se rezolvă un sistem de ecuații cu două necunoscute. Pentru unul de clasa a IV-a…. Chiar nu știu ce se mai face în clasa a IV-a acum.

    • Felicitari autorului pentru descrierea amanuntita a absurditatilor din invatamantul preuniversitar.
      Din pacate, cauzele acestei stari nu sunt suficient de bine clarificate.
      Am lucrat peste 30 de ani in invatamant si formarea continua, de la nivel preuniversitar, la postuniversitar si m-am autospecializat (pentru ca invatamantul superior nu face acest lucru) in management sistemic si modelare simulativa socioeconomica si din aceasta perspectiva va propus spre analiza urmatoarele cauze în ordinea descrescanda a importantei lor:
      1 – tipul de guvernare (acum guvernarea liberala), care poate impune educatiei promovarea nivelului de varf al cunoasterii stiintifice sau a celei dogmatice (politice si religioase) care contravine de regula stiintelor si realitatilor. O guvernare antidemocrata nu doreste oameni pregatiti pentru ca nu mai pot fi usor de manipulat prin media si legislatia antidemocrata emisa de ea, incepand cu constitutia;
      2 – performanta invatamantului superior, ramas acum in urma cu cca. 60 de ani fata de abordarea sistemica realista, nivelul de varf aparut in 1948 la MIT – locul I in lume in domeniul stiintelor fundamentale. Dogmatizarea invatamantului superior socioeconomic (cel care configureaza de fapt cunoasterea si actiunea practica a absolventilor) catre teoriile absurde ale „pietei libere”, in totala contradictie cu rezultatele stiintelor fundamentale, face ca absolventii sa fie total debusolati asupra cauzelor involutiei nivelului de trai al majoritatii populatiei, al deteriorarii mediului, etc. ( fac o singura observatie: nu exista piata libera, ci centralizata la legislatia mondiala emisa de OMC, Banca Reglementelor Internationale, etc.);
      3 – nu pedagogii trebuie sa asigure o corenta a planurilor si continuturilor de invatare, in raport cu varsta si vocatia, ci MANAGEMENTUL EDUCATIONAL,
      4 – liberalismul, ca mentalitate eronata de viata (nici o entitate din unversul cunoscut nu este libera conform stiintelor fizicii, astronomiei, etc.), care promoveaza „libertatea de a invata cat mai putin” (maximizarea satisfactiei elevilor si studentilor), este in final sursa „tampitilor” despre care vorbeste autorul.

  78. Wow ! și Au !
    Consecințele vor fi extrem de grave până la cea mai gravă – dispariția treptata a natiunii.Ca si populațiile canibale rejectate de evoluția societății umane,tara asta se va trezi că bătaia de joc față de cea mai importantă resursă a viitorului – copiii , e un comportament total inacceptabil mileniului 3 d H .

    Cretinii profesori de matematică, care au comentat aici că problema de clasa a 4 a nu ar fi nepotrivită copiilor de 11 anișori sunt dovada vie a analfabetismului funcțional din domeniul pedagogic. Oamenii care nu înțeleg nimic din psihologia copilului nici nu il pot motiva in veci.Neînțelegerea nevoilor, incapacitatea de a empatiza, sunt lacune care nu ar trebui sa fie admise sub nicio formă la oamenii cărora li se încredințează copii. Din nația asta nu va rămâne nimic in 50 de ani,vom dispărea pe drept, ca și canibalii.

  79. Carol I, după ceva timp pe tronul României, a spus că nu poate accepta sintagma populară ”merge și așa”. În România de azi nu se schimbă nimic pentru că ”merge și așa”.
    Programa școlară să se schimbe? De ce? Merge și așa! (… prost pentru majoritatea, bine pentru unii – puțini…).
    Să schimbi o programă școlară este nevoie de interes pentru așa ceva (la nivel politic) și de specialiști în domeniu, care să înțeleagă cererea pieței muncii și a instituțiilor care beneficiază de produsele programei școlare (absolvenții). Să ne uităm la nivel politic (toate partidele, pentru că s-au perindat cam toate pe la putere) și vedem produsele învățământului românesc.
    Dacă facem o analiză simplă a situației, obținem:
    Input (date introduse): 1. politic neinteresat de educație (partide, parlament, guvern);
    2. program educațional centrat pe noțiuni teoretice și nu pe abilități practice;
    3. profesori interesați doar de câștiguri (nu trebuie generalizat, dar puțini fac excepție – am făcut parte din sistemul de educație specializată, știu ce spun și de aceea am ales altă cale);
    4. infrastructură educațională deficitară, învechită, și subdotată;
    5. mentalitatea că învățarea mecanică (pe de rost) este primordială;
    6. elevi și studenți (ei nu au nicio vină, sunt receptorii de informație);

    Output (ce am obținut): absolvenți cu multe cunoștințe teoretice (care, de cele mai multe ori, sunt inutile în viața de zi cu zi. Exemplu – câte operații cu derivate și integrale ați aplicat în rezolvarea unei probleme de serviciu, de la absolvirea liceului? – întrebare pentru cei care nu au devenit ingineri sau profesori în domeniu);

    Outcome (ce am realizat): un sistem care funcționează în pierdere permanent, în care se promovează non-valorile, condus de respectivii absolvenți analfabeți funcțional, în care generațiile de copii văd cum se dezvoltă cocalarii cu BMW (prin termenul ”cocalar” mă refer la cei care doar se etalează cu fală, dar nu fac nimic pentru societate ci, cel mai adesea sunt antagoniști acesteia). Așa vor dori să devină și ei.

    Nu mă mai miră faptul că știrile de interes național sunt de tipul: ce divă a mai rămas însărcinată, ce fotbalist a mai făcut ceva sau ce fiică/iubită/soție are, sute de horoscoape, și altele de genul respectiv.

  80. dar, scrise de unu din sys, care traieste de pe urma celor descrise in marele centru universitar Oradea!
    toate aste se intpla deoarece tot felul de orasele puchinoase ca Clujul au ajuns mari centre! Cand aia din Galați construiau submarine inapoiatii din cluj nu aveau nici macar tramvai. Apoi a urmat intoarcerea pe dos realitatilor istorice consemnate ca atare si bagatu banilor in trabsilvania despadurita si oltenia de catre comunistoizi pana in secunda de fata!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro