vineri, martie 29, 2024

Cum punem problema. Identitate, ideologie si comportament politic schizoid

„Ce fel de partid vrem sa creăm? Care va fi identitatea lui?

Nu putem crea un partid in abstracto.  Exista un motiv pentru care azi in lume avem partide “de dreapta” si “de stânga”. Masurile si politicile prin care o tara e guvernata diferă. Place sau nu, una e impozit progresiv, alta e impozit unic. Place sau nu, una e politica statului social, alta e cea a statului minimal. Poți eluda unul sau doua astfel de clivaje. Dar nu pe toate. Iar acelea fata de care iei o poziție sunt exact cele care dau identitatea unui partid. Nou sau vechi, un partid este obligat sa ia astfel de poziții.

Citatul de mai sus este din ultimul articol publicat aici de Dragoş Aligică. L-am selectat pentru că este reprezentativ pentru multe dintre poziţiile prezentate în articole şi în comentarii apărute în contextul ideii creării unui nou partid. Ceea ce urmează nu este o replică la articolul d-lui Aligică şi nici nu intenţionez o scoatere din context grosolană pe care să disec ca în lecţia de anatomie. Deci, folosesc textul d-lui Aligică fără voia sa, ca pe un argument pe care îl găsesc reprezentativ pentru modul de a punea problema apariţiei unui partid de către un număr semnificativ de oameni.

Contra-argumentul axiologic

Aş începe şi eu, ca argumentul de mai sus, tot printr-o serie de întrebări: De unde ideea că identitatea unui partid trebuie pusă pe o scală de tip stânga – dreapta? Şi mai ales, de unde ideea că identitatea este bi-dimensională? Ori stânga, ori dreapta? Niciodată la mijloc! Mijlocul este ceva de neimaginat, este o abstracţiune care nu poate exista.

Să admitem fandarea prin care putem pune semnul egal între ideologia unu partid şi identitatea unui individ. Altfel, rolul pe care identitatea şi raportarea la sine îl joacă pentru un individ în psihologie este asemănător cu rolul pe care ideologia îl joacă pentru un partid în psihologia socială sau chiar în sociologie. Ar fi cumva vorba acel set de valori care orientează atitudini şi care la rândul lor generează comportamente (de vot+).

A pune problema în felul acesta înseamnă a încremeni într-un punct fix  pe această blestemată axă stânga – dreapta. Mi se pare o simplificare prea mare, inacceptabilă, a realităţii. Este ca şi cum nu ai recunoaște dreptul la identitate agnosticilor. Trebuie să crezi în Dumnezeu sau să nu crezi deloc. Ce-i drept, ontologic, o opţiune o exclude pe cealaltă. Dar asta nu înseamnă că eu ca agnostic nu-mi pot construi o identitate. Nu-i poţi refuza identitatea unui agnostic la fel cum nu-i poţi refuza mişcarea pe axa stânga-dreapta unui  partid politic care nu crede în formule de guvernare predefinite, în reţete universal valabile şi în panacee.

Ceea ce trebuie să aibă partidul despre care vă vorbesc este o viziune de societate la care vrea să contribuie sau pe care vrea să o construiască. În funcţie de momentul în care se află societatea (sau în funcţie de momentul în care preia guvernarea?) poate foarte bine să decidă dacă este nevoie de redistribuţie sau de acumulare. Ar fi aberant ca atunci când distanţa socială este foarte mare iar statul şi pătura mijlocie a acumulat nesăţios să continue să aplice instrumente economice care să crească şi mai mult distanţa socială şi care să ducă la conflicte. Şi, evident, viceversa.

O să mi se replice că acesta este rolul alternanţei la putere. Da, este. Dar nu întotdeauna. Şi aici scot contr-argumentul empiric.

Contra-argumentul empiric

Este vorba despre situaţia din România. O fi sau  nu „normală” o să mă refer la ea pentru că aici trăiesc. Cine poate contrazice următoarele afirmaţii? (1) PSD-ul partid declarat de „stânga” a folosit în momentul în care a guvernat politici de dreapta (a privatizat, etc.) care au dus la acumulare şi a fost eficient în această privinţă. Liderii săi aveau apucături şi gusturi autentic burgheze. (2) PNL-ul, partid declarat de „dreapta”, a redistribuit ca niciun alt partid aflat la putere şi a dus ţara de la o creştere de aproximativ 8% pe an la un deficit bugetar de – 6. Şi spuneau şi public: am avut creștere ani la rândul. E nevoie de redistribuţie pentru a scade riscul de revolte populare.

O fi fost logica normală care obligă la redistribuţie după acumulare? O fi fost inconștiență sau populism? O fi fost incompetenţă şi lipsă de viziune? Nu ştiu. Ceea ce ştiu este că „identitatea” partidelor noastre, ideologia lor, nu joacă niciun rol în modelarea comportamentelor lor când se află la guvernare. Or fi schizoide? Nu ştiu, nu-mi pasă. Văd doar că nu funcţionează şi că eșuează în a livra bună guvernare. Poate că problema nu se află la opţiunea lor ideologică ci la modul în care sunt organizate, la ţesătura lor, la proceduri.

Funcţia în societate a partidelor politice este de a livra societăţilor, statelor, comunităţilor, elite. Ei bine, la noi această funcţie nu este îndeplinită, oferă contra-elite. Elitele ar trebui să fie competente şi integre. La noi sunt invers. În partide funcţionează contra-selecţia: nepotism, solidaritate mecanică şi tribală, etc. Valorile pur şi simplu ricoşează din partidele noastre. Cât am fost membru în PNL pentru 2 ani de zile intre 1998 si 2000 am cunoscut tineri idealişti ca şi mine care au eşuat în a se adapta la viaţa şi la trădările de partid. Nu au eşuat însă şi în viaţa profesionala unde se bat de la egal la egal cu firme multinaţionale în consultanţă.

Concluzii

Ceea ce spun eu este că buna guvernare nu ţine de stânga sau de dreapta. Nu ţine de stat social sau de stat minimal. Un stat modern trebuie să aplice şi instrumente de tipul statului social într-un domeniu şi să nu intervină acolo unde nu poate decât să facă mai mult rău dacă intervine. De aceea avem nevoie de evidence based policies şi nu de formule prestabilite ideologic.

Ideologia nu oferă soluţii, ideologia oferă opţiuni valorice. Iar valorile ni-s dragi pentru că de aceea sunt valori. Dar valorile nu sunt mereu consonante cu realitatea subiectivă a fiecărui grup care are nevoie de bună guvernare.

Realitatea este complexă. Şi stânga şi dreapta de la noi eşuează  astăzi să ofere o viziune consistentă asupra bunei guvernări. Nu au răspunsuri la cum să organizăm sistemul astfel încât cei mai buni dintre noi (competenţi şi integrii) să ajungă la guvernare şi să livreze performanţă. Eşuează să se reformeze pe sine. Ce aşteptări să mai avem atunci să reformeze statul pe care abia aşteaptă să-l paraziteze?

Trebui să punem altfel întrebarea principală: care să fie reţeta pentru noul partid, dincolo de opţiunea ideologică?

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Ciprian, este interesant si bine argumentat ce spui si sunt sustinatorul ideii de evidence based policies si al imbunatatirii calitatii institutiilor statale. Insa pe multe politici publice nu gasesti nici consens academic si nici practic iar factorul politic poate fi total imun la argumente bazate pe cercetare chiar atunci cand exista consens epistemic. Remarca din urma se poate aplica celor din comunitatile tehnocratice, care sunt mai politizate pe interior decat credem. E mai mult Bruno Latour acolo decat Kuhn si competitie paradigmatica.

    Pana una-alta sa mergem pe o chstiune simpla de procedura. Sa iti dau un exemplu ipotetic, relevant pentru dezbaterile saptamanii: Sa zicem ca ma bag in partid, atras fiind de promisiunea institutionalizarii unui act politic mai reprezentativ, mai democratic si mai ne-patromonial decat ne ofera actualul status quo. Sa spunem, mai departe, ca as fi multumit de practica politica partidului pe toate plaierele agendei sale de good governance dar se pune problema demantelarii negocierii colective in Romania. Partidul nu are o ideologie oficiala dar majoritatea membrilor retelei care formeaza partidul sunt convinsi de dovezile empirice produse de niste economisti autopublicati si experti FMI ca negoierea colectiva este sursa de somaj si scaderea competitivitatii. Desi Ban si o minoritate a partidului se opun invocand dovezile empirice produse de jurnale academice peer-reviewed care sustin contrariul tezei pro-dezcentralizare a negocierii colective cu metodologii si date riguroase, si desi o echipa de sociologi si economisti specializati pe relatii de munca in Romania intaresc teza pro-negociere colectiva, majoritatea retelei ce compune partidul merge pe teza Heritage.

    Cum s-ar adjudeca un astfel de conflict? Cristi sugereaza o democratie interna perfecta. Foarte bine. Problema este ca in lumina exemplului de mai sus democratia interna intra in conflict cu evidence-based policies. Desi specialistii spun ca in anumite conditii, gasite in contextul romanesc, negocierea colectiva a relatiilor de munca asigura atat prioritati ortodoxe (dezinflatie, cresterea productivitatii si profitabilitatii, imbunatatirea calitatii fortei de munca) cat si sociale (drept la voce al angajatilor la nivel national, satisfactie la locul de munca, conditii mai bune pentru nesindicalizati etc), teza marginalizata de specialisti triumfa in partid asupta tezei mainstream din jurnalele de specialitate.

    Mai adaug apoi ca acceptand chiar ipoteza ca partidul va decide politici economice pe baza de dovezi produse ce surse de prestigiu ramane interbarea: Ale cui dovezi? Ale economistlor ortodocsi sau ale celor heterodocsi? Ale Center for European Reform sau ale Institute for New Economic Thinking? Vor asculta de Olivier Blanchard pe problema bandei maxime a inflatiei sau de Trichet si Axel Weber? Unii ar sugera politici de relansare a cererii si intarire a institutiilor de dialog social, altii cer austeritate si eviscerearea sindicatelor.

    Nu spun ca partidele batranesti su sisteme de deliberare mai bune pe probleme de economie. Personal, nu ma simt reprezentat politic in sistemul actual de partide. Spun doar ca sunt curios cum ati rezolva probleme de genul celor expuse mai sus.

    • Salut Cornel! Multumesc pentru comentariu.

      Dilema este destul de complicata asa ca scuza-mi raspunsul simplu: prin statutul sau, conform „ideologiei sale”, partidul creste rolul comisiilor de specialitate. Nu se organizeaza teritorial ci tematic. Decizia este luata pe baza recomandarilor facute de comisii.

      Retine, intrebarea de baza este cum organizam „sisteumul” pentru ca la decizie sa aiba acces cei integri si competenti.

  2. Ciprian, spui la un momentdat dat ca poate problema partidelor nu ar fi lipsa unei ideologii ci modul în care sunt organizate, ţesătura lor, procedurile.
    Eu am o intrebare. Nu sunt oare valorile ideologice intocmai cele care ar trebui sa ofere directia unui partid politic si sa ghideze strategia si coerenta politicilor lor publice pe termen lung? Intr-un sistem politic sanatos ideologia e la fel de importanta ca tesatura… USL e exemplul viu al acestei disfunctionalitati.

    • Ba da, valorile sunt importante.

      Integritatea este de stanga sau de dreapta? Dar competenta?

      Relevanta politicilor, eficienta guvernarii, impactul real al legilor, durabilitatea efectelor unui guvernari (sau durabilitatea unei autrostazi) este de stanga sau de dreapta?

      Eu cred preponderent de instrumentele de interventie ale statului minimal. Asta nu ma opreste insa sa cer reglementare si control in gradinite sau in universitati fabrici de diplome. Autoreglementarea are limitele ei.

  3. Daca partidul asta nou despre care se tot vorbeste, nu va fi in stare sa guverneze Romania fara o alianta cu UDMR este inutil sa se mai vorbeasca despre el si sa mai existe. O alianta de trei partide, USL, nu este in stare sa gandeasca fara UDMR, darmite un partid nou venit!!!

  4. „Ar fi aberant ca atunci când distanţa socială este foarte mare iar statul şi pătura mijlocie a acumulat nesăţios să continue să aplice instrumente economice care să crească şi mai mult distanţa socială şi care să ducă la conflicte. Şi, evident, viceversa.”

    Dar cine decide ca a venit sau nu momentul pentru marirea sau micsorarea distantei sociale? Oare nu vedem ce polemici violente apar intr-o situatie concreta cum e cea actuala, explicata pe rand fie ca un exces revoltator al statului social, fie ca un exces revoltator al politicilor neoliberale? Oare nu am vazut ca insasi criza financiara a fost interpretata diametral opus, ca a fost generata de prea mult stat (libertarienii) sau, dimpotriva, de prea multa piata (Krugman)?
    A spune ca nu-ti propui din start sa te pozitionezi mai la dreapta sau mai la stanga spectrului politic ca sa nu-ti limitezi optiunile atunci cand vei ajunge la putere este o incercare de a evita situatia in care au ajuns toate partidele noastre mari, criticate de electoratele-tinta pentru ca, declarandu-se de dreapta, au aplicat dupa ce au ajuns la putere politici de stanga (PNL) sau invers (PSD). Sau pentru ca au pornit ca partide socialiste si au ajuns partide de dreapta (PDL). De aici si perceptia multora ca partidele cu care au votat in mod traditional nu-i mai reprezinta, ca „s-au dat cu tabara opusa”.
    Dar in practica nu poti evita asta, spunand alegatorului „votati-ma si o sa vad eu ce fac cand ajung la putere, caci vreau sa va reprezint pe toti, nu numai electoratul de stanga sau de dreapta”. Una e ca atunci cand ajungi la putere sa aplici dogmatic o ideologie, numai fiindca la carte scrie ca trebuie sa reduci sau sa cresti rolul statului, si alta e sa intelegi prin pragmatism lipsa totala de orientare (care in practica poate sa fie perceputa de electorat, nu neaparat fara temei, ca un fel de „liber-schimbism” in sensul lui Catavencu).

    • Pentru a decide care este distanta sociala acceptabila trebuie sa ne fixam modele.

      Vrem sa fim ca tarile vestice unde distanta sociala este scazuta (sau nordice unde este f. scazuta) sau vrem sa fim ca Rusia sau India?

      Reperele si valorile noastre morale ne vor ghida raspunsul. Eu personal ma simt foarte inconfortabil cand vad saracie si mizerie. Imagina saraciei ma urmareste si atunci cand intru in apartamentul meu curat si cand imi conduc masina.

      Nu vreu saracie in jurul meu, cred in masuri active. Nu cred in asistenta la infinit, cred in dezvoltare personala si responsabilitate.

  5. ce sugerati e o monstruozitate.

    mijlocul, normalitatea, etc. cum doriti sa o numiti este (in realitate) doar o statistica, o medie, fara o proiectie palpabila in realitate. partidele respecta aceeasi regula. ceea ce apreciati drept schizofrenie nu e decit reflectia reflectata in reflectia reflexiei fiecaruia dintre partide, un dans in jurul punctului de echilibru…

    complexitatea realitatii de care vorbiti, necesitatea aplicarii ici a unor masuri de dreapta, ici a unora de stinga nu poate fi acoperita de un singur organism, oricit de complex ar fi acesta, fara ca, in ultima instanta acel organism sa nu incerce sa uniformizeze realitatea pe care se presupune ca trebuie sa o … bineguverneze.

    • Pai cam asta spun si eu, doar ca las libertate potentialului partid sa-si aleaga instrumenetele in functie de situatie si idealul pe care il ofera drept viziune. Plus ca partidul acetsta este si competent si integru. Cu adevarat monstruos!

      Si ceva important: cred in alternanta la guvernare, nu cred in partide unice. Acest partid ar avea rolul fixarii centrului de greutate chiar la … centru.

  6. excelent! de multa vreme speram ca oamenii care stiu sa puna problema sa o faca si s-a intamplat mai repede decat credeam (ma gandeam ca ar mai trece vreo 10 ani) . va rog sa continuati. va urma urmaresc cu sufletul la gura. bravo

  7. Inainte de stabilirea unei autopozitionari ideologice pe axa „stanga-dreapta” ar trebui reamintit care este rostul unui partid si al politicii in general. Exista mai multe pareri pe aceste teme dar mentionam doar cateva. Partidele ofera posibilitatea luarii de decizii in comun si de reprezentare a intereselor unei parti a populatiei. Politica are rostul de a implementa acea guvernare care aduce beneficiile ce sunt in acord cu valorile populatiei.

    Problema ideologica poate prezenta relevanta dar mai important este ce doreste sa faca un nou partid. Pentru a-si justifica aparitia el ar trebui sa se adreseze acelor probleme pe care celelalte partide nu le-au putut, nu au vrut sau nu au fost interesate sa le rezolve. De asemenea, acest partid se poate adresa problemelor create chiar de catre partidele deja perindate la putere.
    De aceea, pentru ca acest partid nou sa atraga atentia populatiei ar trebui sa se adrese in mod credibil spre solutionarea acelor aspecte care sunt percepute predominant ca negative, in contradictie cu valorile majoritatii. Oamenii au nevoie sa vada ca „se face” ceva in directia nevoilor pe care le resimt si au mai putin nevoie de teoretizari care adesea fie nu sunt intelese fie sunt percepute ca forme fara continut.

    • Pai asta e o dovada ca romanu stie sa vorbeasca, dar nu stie sa faca. Asta este :) Si apoi de ce sa nu fie lasati Boc si Basescu sa faca? Ciucu, Ghinea si Aligica i-au votat in 2004 si in 2009. Pai sa-i lase sa faca ce au de facut :) S-au a inceput sa le puta? Pai mirosul fetid se simtea din 2004 :) Cea mai enervanta chestie in RO este inconsecventa. Spalati-va bine (sic), baieti, pe cap cu cei doi tovarasi si apoi reflectati la partide noi.

      • Personal sunt pasionat de subiec, sunt intr-un plin proces de invatare. Citesc cu aviditate tot ce se scrie pe aici.

        Imediat ce ma voi simti copt ma voi implica activ.

        Am pornit in ultimii doi ani, in plina criza, un ONG de succes si o firma care se misca binisor. Am avut si un esec cu infiintarea Asociatiei Platitorilor de Taxe. Si din succese si din esec am invatat mult. Mai ales din esec.

        Cand voi decide sa-mi aloc timpul si resusele unei astfel de constructii o voi face implicandu-ma serios. Pana atunci perimitet-mi sa intretin si eu dezbaterea.

        • Si ca sa fie clar,

          Ambele succese au fost obtinute pe baze competitionale, fara pile si interventii, plecand cu un capital pe care l-am castigat din munca sustinuta timp pe un timp de 10 ani.

  8. Nu am pretentia de a realiza un discurs bine argumentat cu dovezi sau citate din diversi… deci voi incerca sa-mi exprim punctul de vedere cat mai simplist posibil.
    Sunt de acord cu expunerea d-lui Ciucu din urmatoarele motive:
    1. In timpul unei perioade de criza, statul ar trebui sa investeasca in infrastructura si in dezvoltarea mediului de afaceri. De asemenea, ar trebui sa stranga cureaua reducand cheltuielile bugetare => masuri liberale
    2. Dupa criza, datorita masurilor luate la punctul 1, statul incepe sa produca, sa obtina profit. Masurile de austeritate nu mai sunt relevante, deci cresc cheltuielile bugetare (salarii, pensii… etc) => masuri socialiste.
    3. Ce se intampla intre 1 si 2: in faza 1, din cauza masurilor ce sunt acceptate mai greu de populatie, creste tendinta catre socialism. Odata ce faza intai e deapsita (faza a doua), partidele de stanga au cele mai mari sanse de a veni la guvernare, cheltuind exagerat cu masurile sociale ceea ce duce la dezechilibru si statul incepe sa piarda din nou impunandu-se masuri liberale. Liberalii ajung la putere din nou, intr-o alta faza intai.

    Ciclul se repeta la nesfarsit tocmai din cauza doctrinelor stanga-dreapta si a dezechilibrelor create de acestea, nici una dintre ele neputand lua deciziile potrivite la momentele potrivite.

    Un partid/organizatie echilibrat/a (o mostruozitate, cum zic unii, dar nu s-a mai incercat niciodata pana acum, niciunde in lume, din cate cunosc) va sti, va simti cand va trebui sa se orienteze intr-o directie sau alta luand deciziile potrivite, evitand dezechilibrul. Nu va fi 100% eficient (aici e utopia de fapt) dar va limita dezastrele provocate de cele doua faze mentionate mai sus.

    Cine-si doreste o doctrina bine delimitata, e atat de ancorat si inlantuit in/de trecut incat e incapabil sa invete din istorie… parerea mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucuhttp://www.crpe.ro
Consilier in Consiliul General al Municipiului București / Fost președinte al Consiliului Național de Integritate (2015-2016) / Membru fondator al Centrului Roman de Politici Europene

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro