V-ati gandit vreodata ca nivelul educatiei poate creste atunci cand profesorii se simt sustinuti de comunitate? Multi dintre noi au imbratisat convingerea ca toate lucrurile se pot schimba doar prin presiune (sigur, momentele extraordinare, cer atitudini extraordoinare, iar Revolutia din 1989 sau presiunile care au facut sa cada guvernul Ponta confirma acest lucru).
Eu am convingerea ca atitudinile pe care le vrem ireversibile sau macar sustenabile pe termen lung se pot schimba prin sustinere. Doar cand comunitatea – si in primul rand parintii, invata sa-si sustina profesorii, pot aparea si progrese in calitatea educatiei, iar profesorii vor fi mai dornici sa-si imbunatateasca singuri competentele. Presiunea creaza rezistenta, nu creeaza progres. Acolo unde vedeti rezistenta, unde vedeti orice forma de reactie incordata, acolo inseamna ca presiunile vor blocha progresul, vor inhiba curiozitatea care ar da nastere la imbunatatiri, vor bloca disponibilitatea si imaginatia necesare individului de a gasi solutii mai bune in care sa creada si pe care sa si le asume. De asemenea, presiunile vor naste insa tot mai multe situatii mimate: se mimeaza intalnirile din comisiile metodice, se dau diplome si certificari pe “ochi frumosi”, se dau note mari fara acoperire, etc. Presiunea creaza de multe ori forme de rezistenta care dezvolta lipsa de asumare. Am devenit insa foarte competenti in a pune presiune si ne-am pierdut competentele de a sustine. Iar acum suportam consecintele de mai sus.
In ultimii 25 de ani am pus presiune pe sistemul de invatamant, dar progresele au batut pasul pe loc pentru ca cei pe care s-a pus presiune au gasit forme infinite si foarte creative de a opune rezistenta. Noi am continuat insa sa facem la fel: sa punem presiune. Ce s-a dezvoltat in societate, ce a invatat societatea? Sa promoveze valori, modele si un mod de interactiune bazat pe agresivitate si presiune. Cand cineva intra intr-o arena, inr-un spatiu public (cum este scoala, clasa, sedinta cu parintii, comisia metodica, etc pentru profesor) se asteapta mai degraba sa fie pus sub presiune, nu sa fie sustinut. Ce ne indeamna cultura noastra sa facem cu cineva care este sub standardele la care ar trebui sa fie: sa punem presiune pe el sau il sustinem sa-si creasca standardele, sa fie mai bun? Evident, sa punem presiune. Am imbratisat convingerea (gresita si iluzorie) ca lucrurile se imbunatatesc punand presiune desi realitatea din societate ne arata contrariul: presiunea distruge si nu construieste.
Oamenii trebuie sa isi asume o viata de comunitate, daca doresc sa mai aiba profesori
Avem o nevoie acuta de profesori. La disciplinele umaniste, chiar si la stiinte, situatia este dramatica. Sunt implicat in cateva proiecte strategice care ii implica pe unii din cei mai buni profesorii de fizica si matematica din tara, proiecte care cauta sa creeze noi metode de lucru cu elevii in aceste doua discipline. Nu vom mai avea profesori, spun majoritatea celor cu care interactionez in aceste proiecte. Punct. Salariile sunt mici, multi parinti sunt mereu nemultumiti, societatea e nemultumita, foarte putini sunt cei care apreciaza progresele, de ce ar mai dori studentii buni sa urmeze o cariera de profesor daca nu primesc nici la greu sustinerea comunitatii? Tu de ce ai mai face ceea ce faci daca nu primesti sprijin si sustinere din jur atunci cand ai nevoie? Raspunsuri precum “n-am incotro” sau “din datorie” ne arata motivatii care nu atrag si cresterea standardelor…
Imbratisarea de catre noi a valorilor si a motivatiilor care ar duce la o viata de comunitate de calitate superioara va activa si motivatiile necesare pentru ca tinerii buni sa-si doreasca sa devina si sa ramana profesori la noi in tara.
Comunitatea ca intreg trebuie sa-si defineasca propriile standarde, daca doreste ca profesorii sa-si creasca standardele
Aduceti-va aminte de momentele in care nu gaseati solutii pentru a fi un parinte mai bun, un frate sau o sora mai buna, un sot sau o sotie mai buna, voiati poate sa fiti o fiica sau un fiu mai bun, dar nu stiati cum sa o faceti. Ati facut mai bine lucrurile astea cand cineva a pus presiune pe voi? Sau ati devenit mai bun cand cineva v-a sustinut si v-a incurajat? Ca orice fiinta umana, si profesorii devin mai buni atunci cand sunt ascultati de comunitate, cand comunitatea din care fac parte este deschisa si ii incurajeaza. De prea multe ori comunitatea judeca, critica, scoate in evidenta ceea ce nu merge intr-o masura mai mare decat sa sustina ceea ce functioneaza. Comportamentele care sprijina pe cineva sa devina mai bun sunt constructive, nu distructive: i se recunosc si i se apreciaza constant progresele, oricat de mici ar fi. Odata ce oamenii din comunitatile noastre invata cum sa foloseasca in ceea ce fac impreuna valoarea “sprijin reciproc”, invata sa se asculte si sa se sustina reciproc in a visa la ceva mai bun, atunci si profesorii, parte integranta a comunitatii, vor incepe sa-si creasca si propriile standarde.
Comunitatea trebuie sa-si sustina profesorii, pentru ca acestia sa-si sustina elevii
Facand inerent parte din comunitate, profesorii se comporta in sala de clasa, in comisiile metodice si consiliile consultative, in sedintele cu parintii si in cancelarie, asa cum ii invata si le dicteaza cultura comunitatii in care traiesc. O cultura constructiva le va activa profesorilor comportamente constructive in sala de clasa, in scoala, iar o cultura agresiva a comunitatii din care face parte scoala le activeaza si profesorilor comportamente defensive, total nesanatoase mai departe elevilor. O cultura a scolii care pune accent pe critica excesiva, pe inducerea sentimentelor de vinovatie in elevi, pe standarde si cerinte nerealiste e determinata de cultura comunitatii care ii “educa” pe profesori sa gaseasca cai diverse de a-i intimida si a-i ameninta pe elevi.
Comunitatea poate descoperi in sanul sau resurse nefructificate pe masura ce invata sa-si sustina membrii, inclusiv sa-si sustina profesorii. Iar aceste resurse nefructificate duc si la cresterea calitatii vietii in aceste comunitati.
Actiuni concrete si exemple de idei specifice care se pot pune in practica sunt infinite, exista peste tot, dar cele care au cu adevarat o sansa si care au valoare sunt cele descoperite si create de comunitatea insasi, pentru doar atunci “ea” va crede in ele si ar putea fi puse in practica. Mai mult, doar daca le gaseste singura comunitatea isi creste increderea in sine si in capabilitatile proprii de a crea astfel de solutii. Asadar, incurajati si sustineti comunitatile sa se formeze si sa-si gaseasca propriile solutii prin care sa se dezvolte, sprijiniti-i pe oamenii care le formeaza sa aiba incredere unii in altii pentru ca astfel toti cei care constituie comunitatea – vorbind de profesori in acest articol, vor invata sa se sustina mai bine si sa indrume mai bine elevii, copiii, adica pe cei care ne mentin speranta unei lumi mai bune.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Vorbiti din carti.
Exista scoli particulare cu rezultate foarte bune in care profesorul e stimulat concret. Scolile facute cu sprijinul asociatiei Lumina, initiata cu sprijinul lui Fetullah Gulen de exemplu au rezultate excelente.
Comunitatea sustine din plin profesorii dand spagi cand isi inscriu copiii la scoala, la gradinita si profesorii se comporta in consecinta. De exemplu eu nu am vrut sa dau spaga si nu am prins loc la gradinita de stat si la inscrierea la scoala repartizarea la profesor s-a facut din oficiu. Toata lumea care a dat spaga si-a ales profesorii pe care i-a dorit, locurile platite erau inclusiv tinute pentru copii care nu erau in tara si parintii lor aveau convingerea ca tin locul. Adica au dat banul si in consecinta locul le apartine.
Parintele care nu da spaga nu are niciun drept intrucat legile sunt vagi si nu specifica cum se face distributia elevilor in clase. Distributia aleatorie, nu e aleatorie pentru ca nu da nicio posibilitate parintilor sa faca o rocada de la un profesor la altul.
Pentru cine vrea sa-si pastreze demnitatea de fiinta umana pe care legile, profesorii si parintii care dau spaga o calca in picioare trebuie urmat procesul de mai jos:
„Al treilea invatamant este ca exista o solutie pentru a-ti baga copilul fara spaga. Si anume exista un numar limitat de oameni care pot beneficia de un tratament „corect” si anume vreo 3, 4. Acesti 3, 4 trebuie sa mearga inca de la inceput prima zi dupa ce s-au facut distribuirile cu cereri de transfer si sa-si inregistreze in ordine primele 3, 4 cereri dupa care sa fie tot primii la a doua sesiune de cereri, la a 3-a, la 4-a, a 1000-a. PRIMII trebuie sa stie termenele cand se aproba cereri pentru urmatoarea sesiune de cereri sau sa inregistreze din start 5 cereri o cerere pentru prima sesiune de refuzuri si pentru a doua si pentru sesiunea de aprobari.”
Cei 3 sau 4 oameni sunt cei care isi exercita dreptul la libertate cerand mutarea din clase cu efective de 31 in clase cu efective de 30 de elevi.
Nu trebuie sa punem presiune pe profesori, e adevarat, insa ce ne facem cu cei care nu se vor schimba nici cu sprijinul comunitatii? Crede cineva ca un profesor slab pregatit si platit bine pentru ceea ce (nu) face, va avea forta sa devina altceva? Am fost profesor si cunosc mentalitatea din invatamant. Indiferent cat de sprijiniti ar fi si cat de mari ar fi salariile, e imposibil sa schimbi o breasla invatata sa nu raspunda in fata nimanui si sa pretinda aproape totul: bani, conditii, elevi inteligenti, etc.Raul e p[rea adanc inradacinat ca sa se mai schimbe.Din pacate.
Sunt de acord ca sunt profesori slabi pregatiti in sistem. Si ma tem ca procentul celor slab pregatiti, in special la matematica, informatica si fizica va fi din ce in mai mare.
Practic la toate aceste facultati se fac cursuri de programare iar salariile in IT au crescut mult peste media pe tara. Practic in momentul acesta, un absolvent bun are de ales intre un salariu de profesor debutant (cam 1200 de lei) care nu va fi in viata lui mai mare decat a unui coleg cu 1 an experienta care alege sa fie lucreze in IT.
Mentalitatea din Ro. este individualista, pana si nationalistii se lauda mult si nu fac nimic. De ex. orice elev de la un liceu bun sau profesor se poate documenta si pune pe youtube o mica sinteze de 10 minute de un filozof clasic, nu mai zic unde este ministerul invatamantului in tema asta ?
Ca sa intelegem un fenomen bine trebuie sa-l comparam.
De ex. in limba spaniola exista material imposibil de gasit in limba romana, un podcast de 2:41 ore dezbatere Alexandru Macedon in Afganistan. (HistoCast 38 – Alejandro y Afganistán ivoox)
Alte doua episoade audio de aceeiasi autori Razboiul din Vietnam , amandoua impreuna sunt 13 ore de dezbateri despre acest conflict. ( HistoCast 82 – Guerra de Vietnam I ivoox ) (HistoCast 83 – Guerra de Vietnam II ivoox)
De aceeiasi autori gasesti (razboiul Troian 2:44 ore) (batalia de la Stalingrad 4: 07 ore) (Batalia de la Guettysburg 5:59 ore) etc.
Nu e sustinerea comunitatii cea care va declansa schimbarea, si nici nu exista o rezistenta data de presiunea schimbarii. Problema principala e ca la noi multi indivizii care ajung profesori sunt in mare parte fara prea mult Dumnezeu, nu intra in invatamant pentru ca simt o chemare, ptr ca vor sa faca o diferenta. Ei intra in invatamant ptr salarii si vacante, pensii, etc, isi fac meseria dupa considerente proprii si nu au respect fata de institutii, dar ce-i mai grav, nu au respect ptr ceea ce fac, nu simt o datorie fata de profesiunea pe care si-au ales-o. Multi n-au valori elementare, sunt ca niste boambe. Asta declanseaza un cerc vicios, iar mentalitatea se transmite mai departe elevilor. Candva un suplinitor nu stia ce sa mai faca ca sa ajunga profesor plin; acum, sacosa si matusa. Mentalitatea japoneza (nu vreau sa spun ca e ideala totusi) e atat de departe incat jucam ping-pong la celalalt capat al galaxiei.
Este un articol foarte interesant, cu un punct de vedere foarte diferit de tot ceea ce am citit despre reforme in invatamant. Din punctul meu de vedere este deocamdata o utopie sa ne bazam pe comunitate in Romania, indifferent de domeniu. Felul nostru de a ne comporta in societate, al romanilor, este de genul mie sa-mi fie bine, dupa mine potopul, sa moara si capra vecinului, sa nu cumva sa stie si celalalt cum m-am descurcat eu, sa nu aiba si celalalt ce am eu, al meu e mai bun, nu ai drepate, eu stiu mai bine, daca faceam eu iesea foarte bine ( fara sa se implice in situatie, doar vorbind de pe margine), daca face x eu de ce nu as face, lasa ca merge si asa, samd.
Sunt enclave in care comunitatea exista, functioneaza si chiar este de baza, dar sunt mici si firave. ONG-urile au avut si au o contributie covarsitoare in conturarea lor. Dar dincolo de ele, exista un cerc vicios, iar in invatamant acesta este intretinut in egala masura de sistemul invechit de invatamant, de parinti si de profesori. Cine are copii in sistemul de stat romanesc stie foarte bine despre ce este vorba. Si eu sunt parinte de copil care mai are 1 an si termina liceul, si care a schimbat trei scoli ( cate una pentru fiecare ciclu). Dar nu am dat spaga pentru un loc mai bun intr-o scoala mai buna niciodata. De la sedintele cu parintii, in 11 ani, am invatat insa ceva: parintii sunt cei care ar renunta ultimii la iesirea din cercul acesta vicios si care nu renunta la modul gresit de a se zbate pentru copii in cautarea unui viitor mai bun pentru ei. Motivele care scuza mijloacele sunt marete, tocmai de aceea sunt ultimii care ar renunta.
Pe de alta parte, nici sistemul particular nu este in regula. Acea scoala particulara turceasca facuta impreuna cu Lumina nu este nici pe departe asa de buna cum se crede. Da olimpici- de aceea are rezultate asa de bune? Sunt scoli si licee de stat din toata tara care au rezultate mult mai bune decat o scoala la care platesti ca sa inveti si nici asa nu sunt rezultate foarte bune- din 92 de absolventi anul acesta 5 au fost respinsi la Bac. Olimpicii, pe de alta parte, sunt sustinuti intr-un fel inechitabil fata de cei care vin din scolile de stat. Nu trec pe la scoala cu lunile pentru a se pregati pentru materia la care sunt olimpici si iau note mari din oficiu la toate celelalte materii. Practic trec prin liceu fara sa faca altceva decat materia de olimpiada. Cei care vin din sistemul de stat au profesori care nu inchid ochii si nu ii noteaza cu note maxime doar pentru ca sunt olimpici.
Revenind la articol, daca vom avea comunitati care s-ar implica in schimbarea sistemului de invatamant, vom avea comunitati care se vor implica in multe alte aspecte sociale.
Am vorbit de scoala Lumina mai mult ca sa arat ca SE POATE in timp ce se scriu articole, se fac grupuri de lucru, se schimba ministri, se refac si rasfac legi sunt oameni care FAC. Sa faci o viata e mai greu decat sa o desfaci …
Ce sa mai spunem cand oamenii tac si spun crimelor tentativa de lovitura de stat, ca Occidentul judeca cu dubla masura situatia din Turcia, Ucraina, Rusia …
Altfel daca vrem sa facem o comparatie la olimpici desi nu mi se pare foarte relevant dar e bine cand se fac astfel de comparatie sa se aiba in vedere ponderea. Cati olimpici raportat la cele zece scoli si cati in cele cateva sute, mii din sistemul de stat ?
Articolul e despre modul in care comunitatile locale pot influenta educatia copiilor nostri. Nu despre spagi, pile, clase si alte invarteli. Exista LEN, exista consilii de administratie, exista parghiile legale. Domnule Vlad, vorbiti cu primarul dvs si vedeti ce se poate face :)
Waw…..asa schimbare …..ce sa zic. Ne tinem de mana, recitam discursuri mobilizatoare, sforaitoare, de strategie. Apoi venim cu un foarte vag cerc al influentei pe triunghiul consacrat….apoi venim cu cateva cuvinte foarte putin masurabile : sa ii sustina….noi ne sustinem, noi sustinem profesorii….levitam….si ne sustinem unii pe altii. Fara indicatori de masurare, fara un aparat statistic, empiric, fara un benchmark de rezultat propus (cum s-ar putea traduce concret „sustinerea”)….deci e clar, cu strategia asta ajungem Harvardul din urma, adica aici : http://hms.harvard.edu/sites/default/files/assets/About_Us/Deans_Rep/files/P1_full.pdf
Da, domnule Orasanu, aveti mare dreptate.Ajungem Harvard-ul cu sustinerea comunitatii.
Intr-adevar asta e solutia optima si singura care are sanse de succes intr-un viitor previzibil. Transferul responsabilitatii de la nivel central la cel comunitar. sigur ca asta nu e ceva ce va putea functiona peste tot in tara. Este ceva ce isi pot permite doar comunitatile prospere, care sunt din pacate destul de putine in Romania. Restul vor ramane prizoniere sistemului de invatamant centralizat de stat. Totusi succesul scolilor comunitare va avea un oarecare efect si asupra sistemului anchilozat de stat..
Suportul profesorilor inseamna in primul rand ca si comunitatea locala sa controleze angajarile, lefurile si concedierile lor alaturi de investitii si bugete locale pentru educatie, in loc ca acesta sa fie atributul unor birocrati anonimi si nevazuti de pe la minister si inspectorate. Conditia principala ar fi ca banii din taxele locale sa nu mai fie colectati la centru si rempartiri ci ca ei sa fie cheltuiti direct de comunitatile de unde sunt stransi. De acolo comitete de administrare a scolilor trebuie sa decida ele insele programa scolara, nivelul platilor profesorilor si creiteriile lor de performanta.
E un sistem care functioneaza cu rezultate remacarbile in SUA. Profesorii sunt transferati ca fotbalistii in Europa de la un district la altul. Sunt persoane respectate si platite foarte bine. Si dau de asemenea performanta. Marea majoritate a copiilor se duc la scoala cu placere si invata o serie de chestii utile sau care ii amuza, de la clasa pregatitoare si pana in clasa a XII-a. Scolile bune inseamna inseamna valori ridicate ale proprietatilor, deci chiar si cei ce au copii foarte mici sau copii ce au terminat deja scoala locala sunt foarte interesati sa investeasca in educatie pentru ca astfel investesc in propria lor bunastare.
O idee buna. O abordare rarisima.
Pasul urmator este sa gasim raspunsul la intrebarea cum vindecam societatea de „presiune”. Cum putem educa oamenii intr-un spirit comunitar, astfel incat sa inteleaga ca impreuna putem realiza lucruri incredibile pe care individual nu le vom realiza niciodata.
Foarte probabil aveți dreptate. Totuși cred că e nevoie ca întâi să stabilim, pe lângă standarde, ce obiective avem noi de la sistemul e învățământ.
Totul pleaca, cred eu, de la respectul pentru educatie. El trage dupa sine respectul pentru educatori, pentru cei educati, pentru cunoastere si lumina.
Dar educatia trebuie sa merite acest respect, sa-l castige. Cat cantareste ghiozdanul unui copil de clasa a cincea, daca-si ia toate caietele tiparite si manualele (oficiale si alternative) care-i trebuie intr-o zi de scoala? Cati copii sunt nevoiti sa faca, zilnic 10-15 Km pe jos ca sa mearga la scoala si sa se si intoarca de-acolo? Cati dascali de azi au vocatie pentru meseria asta? Si cate alte astfel de intrebari se pot pune…
Politicienii limitati au nevoie de un electorat limitat. Nu educat. Nu informat. De aceea, TOATE guvernele politice post-’89 au distrus, pas cu pas, invatamantul. In consecinta, astazi, intre copii, degeaba ai note mari daca nu esti „cool” si la curent cu cele mai recente gadget -uri si aplicatii.
Deschizi televizorul si te iei cu mainile de cap, cand vezi cum e maltratata limba romana. Pateste cineva, ceva? Exista o Politie a Limbi Romane, care sa dea amenzi? Daca ala care maltrateaza limba romana e un personaj „cool”, el devine un model pentru copii si tineri. Si ne miram ca sunt atatia romani, nascuti, crescuti si educati in Romania, care folosesc „care” in loc de „pe care” si „decat”, in loc de „doar” sau „numai”.