joi, martie 28, 2024

Cum recunoaştem un prost

Astăzi, mai mult ca oricînd, prostul poartă amprenta unei nevoi viscerale de exhibare a esenţei sale. Motivul e simplu: un ego supraîncărcat cu detalii plăcute despre sine.

Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes. Şi nu se înşeală prea tare. Dacă privim cu atenţie, putem uşor constata că, în România, prostia a ajuns un fel de plusvaloare. Se poate trece şi în CV. În unele companii – umblă vorba –, e echivalată cu un MBA. În alte ramuri, cum ar fi politica, cu un post de demnitar.

Exagerare sau nu, prostul autohton a ajuns atît de omniprezent că e suficient să arunci o privire în jur. Imposibil să nu te împiedici de el. Pe de altă parte, dacă socoţi că eşti înconjurat numai de oameni frumoşi şi inteligenţi, să dai de prost e şi mai simplu: uită-te în oglindă! Dacă, în sfîrşit, nici imaginea aceea nu îţi e cunoscută, zăboveşte cîteva minute la comentariile postate pe net, în subsolul unui articol oarecare cu subiect politic. Nu ştiu dacă numai proştii se încumetă să îşi verse oful acolo, sau dacă aşa sînt majoritatea celor care ţin să-şi dea cu părerea, dar, statistic, aşa s-ar părea că stau treburile.

Prostul ştie cum se face politica pe malul Dîmboviţei, cum sînt femeile în ziua de azi şi ce ar trebui să facă Merkel şi Obama în Ucraina, ştie de ce-i ţara pe butuci şi justiţia aservită, de ce românul n-are cojones, prostul ştie orice. Mai puţin – ce să facă cu propria viaţă. Faptul că e doar o moluscă pierdută într-o galaxie, în loc a-l linişti, îl înnebuneşte. Creieru-i de moluscă refuză acest statut insignifiant. E drept, are şi de ce. La televizor, alţi proşti, mai norocoşi, au de toate, fără a fi făcut altceva din ce ar fi fost dispus şi el să facă, dacă i s-ar fi oferit ocazia. Dar lui nu i-a surîs steaua. Aşa că răbufneşte. Alţii i-au furat ce i se cuvenea. Nenorociţii! Bandiţii! Huă! Şi, chiar dacă profită de hibele din sistemul românesc pentru a-şi rezolva micile-i găinării, cînd e confruntat cu magnitudinea coţcăriilor la care se dedau alţii, deplînge ca o vestală deficienţele acestuia, pe care-l numeşte blazat, corupt şi putred pînă-n măduva oaselor.

În mare, argumentaţia lui nu transcende gama emoţiilor, logica sa e înnămolită în incriminări ce-l plasează în afara oricăror reproşuri, iar coconul de autosuficienţă care-i înveleşte carcasa gîndurilor îl face imbatabil. Ca să fim corecţi, o asemenea filozofie rudimentară, capabilă să transforme realitatea habitatului în care locuieşte, impune un anumit respect pervers faţă de prost. La fel, atitudinea de grosolană încredere în sine. N-are cum să nu te impresioneze.

Capitolul la care dă mereu rateu e impresia artistică. Acest îndîrjit reformator al statului, care acuză, critică şi împarte verdicte, este, asemenea împăratului Charlemagne, analfabet. Pur şi simplu, nu ştie să scrie. Din trei cuvinte, două-s greşite, iar al patrulea conţine un dezacord.

Drept care, am putea întreba: oare cum ar întîmpina propunerea de a se retrage semianalfabeţilor dreptul la vot? Ce ar zice dacă votul ar reveni exclusiv celor care reuşesc să scrie, după dictare, un text simplu, din trei fraze? Dar dacă celor cu bacalaureat şi cu vîrsta pînă-n 40 de ani li s-ar cere, suplimentar, să extragă un radical de ordinul doi? Cum i se va părea iniţiativa? Draconică? Revoluţionară? Poftim? Ar mai rămîne o mînă de votanţi? Şi? Nu ni se tot repetă că absenteismul la vot e îngrijorător? Că oamenii nu mai au încredere în politicieni? Şi că, atunci cînd votează, pun ştampila pe cele mai puţin înzestrate persoane, să le reprezinte interesele?

De ce se întîmplă asta? Să nu ne ascundem după deget: pentru că-s proşti. Nu mai bine începem demersurile să scăpăm de ei, ca să putem vota, în sfîrşit, nişte politicieni oneşti, integri şi iubitori de glie?

Aşadar, dacă tot se dă prostul de ceasul morţii să-i fie bine patriei, n-ar fi drăguţ din partea lui ca, în calitate de cetăţean responsabil, să îşi redacteze corect gramatical observaţiile, cînd se lasă purtat de simţul autorităţii sale morale?

De unde răsar proştii?

Nu susţin că şcoala te fereşte de prostie, dar sînt ferm convins că, cine trece prin ea ca prin brînză, are şanse sporite să ajungă mult mai prost decît era.

În caz că nu aţi constatat până acum, singura piedică serioasă în ziua de azi pentru o facultate e bacalaureatul. Deşi, în mod firesc, ar fi ca facultatea să fie mult mai dificilă decât examenul de bacalaureat, practic, dacă ai luat bacul, doar dacă eşti excentric nu îţi închei studiile glorioase cu o diplomă universitară în orice domeniu îţi pofteşte inima.

Dacă îi atragi atenţia asupra acestui fapt, un ”Hai, sictir!” va fi mai mult decât sigur inclus în lista standard de replici. Nu de alta, dar prostul autohton e impermeabil la critici, iar datele pe care le posedă sînt măsluite astfel încît să aibă mereu dreptate, orice i-ai zice.

Tot ce gîndeşte şi spune îi reconfirmă poziţiile şi certitudinile. Opiniile sale sînt adevăruri universale, asediile menite să-i sădească îndoiala sau să extindă limitele percepţiei sînt atacuri de lezmajestate. De aceea, sistemul său de referinţă joacă un rol important. Pe de o parte, ca român, moare de ruşine cînd se compară cu nemţii sau englezii. Pe de alta, cînd vine vorba de eul individual, face un pas înapoi şi, în loc a se mai compara cu aceştia, priveşte spre românii din jur, la care descoperă, scîrbit, că sînt săraci, inculţi, indolenţi, superstiţioşi, hoţi şi nespălaţi. Din cauza lor, de fapt, şi moare prostul de ruşine. De teamă că, atunci cînd merge afară, poate e comparat cu unul din ei.

Altminteri, îşi iubeşte ţara. Cu fluctuaţii, dar o iubeşte. Prostul e mîndru că-i român cînd olimpicii iau aur la matematică şi îşi reevaluează mîndria cînd confraţi de-ai săi pun de-un viol ghiduş în Italia.

Cine e prostul?

Prostul e cel care, mergînd la teatru şi operă, crede că e diferit de plebe; croind fuste, crede că e designer; turnîndu-şi cărţi şi apă în cap, crede că e mai mult decît unul care-şi toarnă cărţi şi apă în cap; discutând politică, crede că are habar de ea; scriind cărţi, crede că e scriitor; predînd, crede că e profesor; absolvind politehnica, crede că e inginer; avînd copii, crede că-i părinte; fiind religios, crede că-i credincios… Prost e, de asemenea, cel care ia de bun ceea ce crede prostul de mai sus despre sine, dar şi cel care, citind articolul acesta, va spune: bine că eşti tu deştept!

Prostul e, totodată, cel care scrie RIP pe Facebook cînd mor Mandela, Walker Paul, Williams Robin sau Cocker Joe şi cel care face spume cînd refuzi să crezi că masonii s-au înţeles cu marţienii să colonizeze Terra…

Şi lista poate continua…

O Stupid, Where Art Thou?

„A light here requires a shadow there“, spune Virginia Woolf. „And a fool here requires a greater fool there, to make the former feel smarter “, spune Je.

Dacă a şti că nu ştii nimic e, în sens socratic, primul pas spre autocunoaştere, să admiţi că eşti prost e primul pas spre inteligenţă. Nu-i o ruşine să recunoşti că eşti prost, însă e stupid să negi doar pentru că există alţii mult mai proşti. Şi care, să fim sinceri, de-ar fi chestionaţi, ar fi de părere că treaba stă fix pe dos. Aşa că, la ce bun? De ce să te chinui să pretinzi că eşti inteligent, cînd mult mai profitabil ar fi să accepţi, o dată pentru totdeauna, că eşti prost? Nu mereu şi nu tot timpul şi nici pe departe cel mai prost dintre proşti, dar, oricum, prost. Unul inconfundabil. Gîndeşte-te la avantaje! În această postură, vei putea afirma tot ce îţi trece prin cap, în legătură cu orice… fără a dovedi nimic. De ce? Simplu: în ochii prostului, adevăratul şi unicul prost este cel care NU vede lumea cum ţi-o descrie el.

Fireşte, a avea decenţa să recunoşti că eşti prost nu te va face mai puţin prost. Cel mult, vei căpăta un uşor avantaj faţă de cei care se încăpăţînează să susţină contrariul. Un pont: gîndeşte-te la prostie ca la un surplus de grăsime! A conştientiza că o ai e mai bine decît a o ignora! Dar nu şi suficient ca să scapi de ea. Şi e recomandat să o elimini. La urma urmei, excedentul de grăsime nu e estetic. De ce ar fi prostia sexy?

Un dezavantaj al recomandării de mai sus e că prostul, fiind prea prost să-şi intuiască prostia, nu va fi deloc deranjat să rămînă astfel. Un alt dezavantaj ar fi că asumarea prostiei nu aduce cine ştie ce satisfacţii: nu garantează o carieră strălucită, mai mult respect sau mai multă fericire. Ce oferă e doar o disonanţă mai puţin frapantă între percepţia personală a sinelui şi reflexia lui în mediul înconjurător.

Una peste alta, aceste aspecte fac din el un exemplar greu, dacă nu imposibil, de scos din găoacea-i de stupiditate.

Unde ne situăm cu proştii?

Majoritatea românilor, mai degrabă ca răspuns la presiunea socială decît dintr-o pornire lăuntrică, caută să se depărteze de cota de avarie a prostiei şi evoluează pînă la nivelul pe care cei de la Pink Floyd l-au numit comfortably numb. Avem aici de-a face cu categoria proştilor relativ frecventabili, acei indivizi căldicei care, spre deosebire de proştii irecuperabili, sînt capabili să facă alegeri corecte în situaţii de bun-simţ. Spre exemplu, pricep că X, odată condamnat şi băgat la zdup, merită să se afle acolo şi preferă să iasă în club decît să fabuleze în contradictoriu despre viitorul relaţiilor UE cu Rusia.

Pentru asta, sînt de admirat. Comfortably numb e cetăţeanul pe care şi-l doreşte orice ţară. Stă în banca lui, iar gîndurile nu-i ţopăie dincolo de biologic. Preocupările sale au în centru familia şi propria persoană. N-o să-l zăreşti prăbuşindu-se în adîncurile unei convulsii din pricina crizei din Siria. Ştie că ţara e coruptă, dar nu turbează de indignare pe Facebook. Iar cît timp instituţiile publice nu degenerează pînă la un punct critic, nu prea-l interesează ce se întîmplă în agora.

Ortega y Gasset zicea despre prost că „e prost pe viaţă şi de neclintit, fără pori“. De acord. Dar n-ar fi mai plăcut, totuşi, să avanseze pînă la nivelul descris adineauri?

N-ar trebui să se teamă, va rămîne tot prost. Dar unul mai benefic naţiei. Şi, nu în ultimul rînd, sieşi.

Distribuie acest articol

50 COMENTARII

  1. Nu vreau să fiu cârcotaș, dar era mai instructiv un portret al deșteptului. Ca să știm și noi, proștii, la cine să ne-nchinăm…

    • Raportarea e relativa la punctul de referinta. Cum nici un prost nu are practic posibilitatea sa evalueze un destept, trebuie sa ne multumim cu bucuria ca oricand putem identifica un prost (mai mare..).

    • Popescu Ion, cum n-ai inteles ?
      Mihnea Rudoiu e modelul desteptului. El si cei care ii plac lui.
      Nu spun ca articolul e gresit, dar spun ca sa te gasesti sa imparti tu lumea in destepti si prosti… e o incecare cam grea. Cine-ti da tie (Mihnea Rudoiu) calificarea sa spui cine-i prost asa, dupa sablon ?

  2. Excelent! Nu numai ca as introduce un test pentru votanti, dar as introduce un test (un fel de GMAT) si pentru cei care candideaza la orice alegeri sau functii publice. Numai asa am putea scapa de prosti! Dar visez, desigur! :)

    • Poate e necesar, insa cu siguranta nu e suficient. Multi dintre cei care au functii au si o forma a inteligentei care presupune adaptabilitate – in spiritul teoriei lui Darwin. Insa minusurile majore, dincolo de ceea ce pot detecta testele de orice fel, sunt cele de caracter, de spirit malefic adesea fara limite. Ceea ce spun este ca unii dintre ei trec fara probleme testele de inteligenta, ceea ce devine periculos, deoarece uneori imi este mai teama de demnitarii destepti decat de cei prosti – pot baga mana mai adanc, pot manipula mai eficient, se pot sincroniza mai precis in combinatii machiavelice.

      Iar teste de caracter deocamdata nu exista…

  3. Deoarece sunt prost nu pot spune decat „Jos palaria” maestre. Mi-ai inseninat ziua, ceea ce e mare lucru…. Multa stima daca conteaza…

  4. Mi-a fost foarte greu să citesc sau digerez articolul respectiv, deoarece se dovedește de o intoleranță crasă.

    Un astfel de articol nu ar putea fi publicat în presa americană deoarece e considerat pur și simplu jignitor la adresa multora.

    În primul rând, nu există o definiție clasică pentru cuvântul ”prost” care să fie universal acceptată.

    Exista persoane cu un IQ redus (sub 70). Astfel de persoane au un handicap intelectual și sunt și ei demn de respect. Nu sunt vinovate că s-au născut așa sau au rămas așa din cauza bolii sau a mediului în care au crescut. În nici un caz nu merită luate în bășcălie.

    Există categorii de persoane, cu un IQ mult mai ridicat, care pur și simplu sunt dogmatice, atât de înțepenite în convingerile lor, încât nu îi mai poți mișca de fel. Pot fi ei categorisiți ca proști? Nu prea, mai degrabă talibani sau conservatori.

    Mai există și alte categorii egoiste, care pot fi numite narcisiste, însă în nici un caz proști.

    După mine, termenul prost când e folosit vorbind de o persoană e un termen extrem de derogatoriu care nu are nici un loc în discursul public.

    • cred ca faceti o confuzie intre prost si „Exista persoane cu un IQ redus (sub 70). Astfel de persoane au un handicap intelectual și sunt și ei demn de respect.”
      Poti sa ai un IQ mai mic, dar sa ai bun simt si sa iti cunosti lungul nasului, tocmai pentru a nu fi considerat prost manifestindu-te in domenii care-ti sint straine.
      Autorul nu se refera la „persoane cu un IQ redus (sub 70)”, ci la prosti, cu diplome si la Harvard ori Standford ;) , par egzamplu.
      O vorba mioritica spune „esti un prost, desteptule!”. Caci exista si destepti prosti gramada.
      Si nu mai introduceti in discutie pe cei cu handicap intelectual, caci nu despre ei e vorba.

      • Domnule,

        Se pare ca ati lipsit cu totul pontul pe care vroiam sa il fac. Articolul e lipsit de un bun simt elementar si nici o platforma serioasa americana (sau chiar si europeana) nu ar publica asa ceva pentru ca e considerat de-a dreptul jignitor la adresa multora.

        Si nu e nici macar suficient de artistic sa treaca sub forma unui pamflet, care si el ar fi fost publicat cu remarca „Textul prezinta opiniile personale ale autorului si nu reprezinta in nici un fel opiniile exprimate de Publicatia X”.

    • Motto

      „ Ce s-ar face pe lumea asta proştii daca nu s-ar gasi deşteptii sa se ocupe de ei ?!”

      Pracoşa
      pescar ucrainean
      Sfantu Gheorghe,Tulcea, 1981

      Avem in sfarsit , lucru rar in spatiul nostru public, o interventie salutara care restabileste increderea in normalitatea sociala, dialogul public si respectul fata de orice persoana.
      De comun acord cu dvs putem remarca si sublinia :

      a) Intoleranta crasa a autorului
      b) jignirea unora (sau multora) facuta in termeni cat mai vagi ca se refere la cati mai multi posibili dar neidentificabili
      c) articolul e lipsit de un bun simt elementar
      d) nici o platforma serioasa americana (sau chiar si europeana) nu ar publica asa ceva(s.n.) pentru ca e considerat de-a dreptul jignitor la adresa multora
      f) termenul prost când e folosit vorbind de o persoană e un termen extrem de derogatoriu care nu are nici un loc în discursul public ( in termeni civilizati echivaleaza cu jignirea si insulta –s.n.)
      f) nu este specificat faptul ca “Textul prezinta opiniile personale ale autorului si nu reprezinta in nici un fel opiniile exprimate de Publicatia X”.

      Pe de alta parte , atacul fata de prosti ( asa in general…) revine la moda si revine in forta (http://www.contributors.ro/cultura/cum-putem-lupta-cu-prostia/)

      Acest dispret pentru prostie (de ce nu si pentru persoanele cu handicap, infirmi, bolnavi , batrani ,etc. ??!!) este in realitate de tip nazist/comunist fiind la fel de nociv din punct de vedere social ca admiratia „traditionala” pentru hotul care fura si care nu este prins ( „e destept , s-a descurcat”) sau pentru criminalul care nu poate fi dovedit si scapa pentru ca a distrus probele desi toata lumea stie ce a facut pentru ca la noi , se stie , toleranta este considerata de multe ori un defect social iar agresivitatea este identificata de multe ori cu inteligenta.

      Daca tot am ajuns aici, este pacat sa nu continuam. De unde vine totusi acest dispret pentru „prosti” si aceasta admiratie pentru „destepti” ? Raspuns interesant . De la Facultatea de Filozofie din Bucuresti si de la Academia „Stefan Gheorghiu” ! Inca din anii `80 Radu Florian , profesor de „socialism stiintific” , vorbea cu dispret despre „simtul comun” ( omul de pe strada) care nu este capabil sa se ridice la „subtilitatile filozofiei”. „Psihopatologia vietii cotidiene” a fost scrisa in acei ani de un profesor de la Academia „Stefan Gheorghiu” , iar la Facultatea de Ziaristica tot de acolo se facea un curs de „psihologia maselor” in care politrucii si ziaristii ( multi din cei de azi !) ba chiar si unii scriitori sau unii viitori „disidenti”erau invatati cum sa vorbeasca cu „masele” ca sa-si atinga scopul.
      Aceasta este adevarata origine a „elitismului” actual care dispretuieste „turma” .

      Pe scurt , dispretul pentru „prosti” seamana cel mai bine cu dispretul comunist fata de „mase” , „munca de jos” , si fata de munca in general, atat de specific comunistilor .

      Totusi , ideile vehiculate aici de autor este posibil sa fie regasite si in alte medii. Nu este exclus ca pe la S.N.S.P.A., Colegiul National de Aparare, Academia Tehnica Militara, Academia de Politie, I.N.I etc. sa existe si acum profesori din vechile structuri , care chiar daca vorbesc de Europa si de NATO, nu este exclus sa creada in realitate tot in vechiul sistem de valori in care au crezut o viata intrega ( este un fapt cunoscut, sistemele de valori si mentalitatile seamana cu naravul lupului – au cea mai mare rezistenta la schimbare . )

      • Domnule Gafencu, va recomand ( ca mesajul dumneavoastrasa fie de impact si sa-l loveasca frontal pe autor), sa puneti virgule acolo unde e locul lor, in alte parti( unde nu e locul lor ) sa nu le indesati cu forta.
        In alta ordine de idei, ca un text sa fie considerat pamflet, nu trebuie sa fie artistic ( poate satiric ).
        Iar in ultimul rand : „Mai există și alte categorii egoiste, care pot fi numite narcisiste, însă în nici un caz proști.” Huh ???

        • Am publicat si eu articole, chiar si pe forumul asta, si pentru acelea m-am ridicat la standardele de comunicare academice.

          E cam mult sa ceri cuiva standard academic pentru o idee exprimata la subsol, cand omul poate are doua minute la dispozitie sa o scrie.

          • Domnule George Gafencu, v-am citit articolele („Forţa majorităţii şi forţa legii I şi II”) şi n-am văzut în ele nici standarde academice, nici conformitate cu faptele. Dar am observat partipris-ul politic. Nu se cuvine, zic eu, să pretindem altora ceea ce noi nu aplicăm.

            Legat de articolul de mai sus, care nu se ridică, într-adevăr, la standarde academice, pe care, de altfel, „Contributors” nici nu le pretinde, prostiei i se dă sensul cuvenit pentru a nu intra în generalizări nedorite. Dar pentru asta textul trebuie citit cu atenţie şi nu în diagonală.

            • Domnule Pană,

              E ușor de dat cu parul când nu e de fapt nimic de spus.

              Vă rog să îmi arătați, cu subiect și predicat, cui am pretins eu standarde academice.

              Dacă vă uitați mai sus, mie mi s-au pretins standarde academice de către Mihaela B.

              Eu nu am fost de acord cu mesajul autorul, care nu are nimic de a face cu forma în care a fost scris.

              Faptul că nu sunteți de acord cu opiniile mele politice e dreptul Dv. Însă nu îmi puneți în gură ceea ce nu am spus niciodată.

              Spre informarea Dv, am terminat facultatea în România (domeniul tehnic) în 1992. La vremea respectivă nici nu existau standarde academice de scris lucrări în limba română (în afară de unele foarte grosolane referitoare la lucrările de diplomă, și ele scrise de mână), nicidecum să mai fie și aplicate.

              De 15 ani sunt plecat din România și folosesc limba engleză zilnic pentru comunicări oficiale. Am absolvit un masterat în SUA și sunt mult mai curent cu standardele de scriere nord-americane decât am fost vreodată cu cele românești.

              Nici la ora asta nu știu de vreun ghid de scriere pentru lucrări în limba română. Poate îmi arătați și mie unde se află, deoarece nu vreau să fiu un prost după definiția de mai sus.

  5. Minunata dezvoltare a prostiei si delicioasa autodefinire a fiecaruia dintre noi.Cea mai buna dovada, aprecierile „convingatoare” ale unui forumist de mai devreme. Scuze !

  6. Interesant , o teorie destul de cuprinzatoare despre prostie ,despre noi, prostii in general, care pe alocuri cam sare peste gard, alteori e geniala .
    Parerea mea (de prost ,evident ) e ca mai importante -datorita efectelor pe toate planurile- sint buna sau reaua credinta ale unui om . In fond, nu cred ca cineva vrea sa fie prost cu tot dinadinsul , oricine e prostr macar o data-n viata , dar sa fii un om de rea credinta -mincinos, ipocrit, escroc ,las sau alt fel -e mult mai nociv.

  7. Domnule, chiar m-ai scos un pic din apatie! M-am gândit nitelus si la Nea Mărin. Chiar ar trebui sa mai radem un pic si de noi înșine, ca prea stam încruntați.

  8. Umor involuntar, recenzie Humanitas.

    -A toi, cuando tu no estas – Exista personaje de carte care aduna in ele frustrarile,…..sper să nu fie o autobiografie.

    Tot de la Humanitas avem parte de știri.

    10.03.2015 Lansare – Peter H. Frank, M-am săturat să fiu prost – marți, 10 martie, ora 19, Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

    Ca la adunare pe platou. Ethos și Pathos prezenți, da Logos absent.

  9. „Vaste programme” ar fi zis de Gaulle …

    Text plăcut (am râs, deși nu e foarte vesel), ritmat (chiar sprințar), deslușit. Autorul are știința metaforei ca unealtă de cunoaștere, un nume de ținut minte …

  10. Cred ca sunt prost ca „comentez” la articol, dar imi place si mie sa ma mai „prostesc” din cand in cand.

    Oricum, nivelul de inteligenta/prostie e aproximativ linear in sus/jos, cu unele denivelari. Practic toti suntem mai prosti decat cineva, afara de unul, care doar el poate sa zica ca nu e prost (nu stiu cine e, nici macar atata…).

    Sunt mai prost decat cineva, dar nu sunt fudul…

    P.S. Bine ca broastele nu au drept de vot in Romania; mereu am vazut partea plina a paharului.

  11. aceasta ‘disertatie’ la adresa prostului, acest indispensabil reper relativ al notiunii de destept, este facuta cu o detasare care ma face sa ma intreb daca autorul are o minima empatie (adevarata) fata de semenul sau, prost sau nu. este in aceasta scriere necriptica, vulgara din punct de vedere pseudoempatic, o marturisire de credinta a autorului in propria’i apartenenta la setul celor exclusi din gama larga a tipologiei prostului, reintroducandu’se incidental in hulitul set prin simpla raportare la zicerea frazei de deschidere a articolului ?

    sunt anumite subiecte de care atunci cand te atingi, ar fi foarte indicat sa cam fii o somitate recunoscuta, altfel e un pic cam penibil..

  12. Fiecare persoană are în viață cel puțin un moment când ”este prost” A generaliza precum face acest articol reliefează că uni… sunt invadați de momente nefericite de conștientizare a gradului de prostie.Introspecția este pasul spre deșteptare.

  13. Daca un prost iti zice ca esti prost, stai bine. Daca iti zice un destept, e nasol. Dar, daca esti prost, cum iti dai seama cine-i prost si cine-i destept? Daca esti destept, in mod sigur iti pui problema ca ai putea fi prost. Deci e cam alunecoasa treaba…

    Asa ca nu stim cum stam, de fapt. Nu stim in ce tabara suntem. Oricum, cine isi pune problema ca ar putea fi prost, e un pic mai sus decat prostul ce se considera destept.
    Poti avea un IQ de 130, dar sa-ti lipseasca inteligenta emotionala. Vei fi un prost pentru cei ce traiesc emotii pe care tu nu le poti trai.
    Poti fi foarte educat, dar sa-ti lipseasca „scoala vietii”. Intr-o situatie a strazii, vei fi un prost.
    Poti fi un savant briliant care nu stie sa se poarte cu o femeie. Vei fi un prost, pentru anumite femei.
    Poti fi „baiat destept”, dar sa nu stii vorbi si scrie corect romaneste. Esti un prost, pentru unii.
    Poti sa-ti dai cu parerea despre multe, din multe domenii, dar esti un prost pentru un specialist intr-unul dintre acele domenii.
    Poti vorbi elocvent si scrie convingator, dar pari prost cand ii judeci pe altii.
    Si tot asa…
    Poti recunoaste usor un prost. Doar ca, daca esti prost, ala pe care il recunosti s-ar putea sa fie destept. Dar n-o sa stii niciodata. Si ramai cu impresia ca ai recunoscut un prost.
    In concluzie, cred ca trebuie sa plecam, toti, de la premisa ca suntem prosti. Daca chiar suntem, asta e. Daca nu suntem, e de bine.

  14. In prostia mea, cred ca ceea ce de fapt incrimineaza autorul este prostul fudul, din pacate atat de prezent intre romani. Si rog, pe cine crede ca stie, inclusiv pe autor, sa ne faca si un portret al desteptului, pt ca doar contrariul celor descrise ca definind un prost nu functioneaza.

  15. Domnul Autor, nu te-ai gandit sa pleci din Romania, macar pentru cativa ani?

    Daca ai scris un astfel de eseu detaliat despre prosti, probabil ca prostia din jur a ajuns sa te deranjeze destul de rau. Eu te inteleg. Cred ca ai dreptate.

    Rar mai intalnesti un profesor care sa puna mana pe o carte. Majoritatea la ora 5 PM au televozorul deschis pe Acces Direct sau pe Maruta.

    Rar mai intalnesti un doctor pasionat sa citeasca, sa studieze, sa se perfectioneze. Vor decat sa iti ia banii, treaba sa faca foarte putina. Chiar si la clinicile private.

    Jurnalistii din Romanica sunt egali cu zero. De fapt nici nu pot fi denumiti jurnalisti.

    Problema pare sa fie lipsa generalizata de interes pentru educatie si perfectionare. Iar poporul asta al nostru in ultimii 3,000 de ani nu a fost dintre cele mai educate popoare ale Europei.

  16. Un asemenea demers nu are si nu poate avea nici un rezultat – descrierea, fie ea si pe alocuri amuzanta, fara identificarea personajelor macar cu titlu de exemplu, lasa totul in aer. E un fel de ‘unele lucruri sunt grele, altele usoare, dar multe lucruri usoare par grele sau se cred grele doar pentru ca se raporteaza la alte lucruri care sunt mult mai usoare’. Da, si? Unde e standardul? Daca blamam aprecierea subiectiva trebuie sa oferim un standard obiectiv capabil de a rezulta in cat mai putine erori. Daca standardul e scrierea dupa dictare, mi-e teama de multe erori de ambele feluri – cunosc multi oameni care sunt extraordinari dpdv al gramaticii si realmente pe langa tot ce inseamna viata, dupa cum cunosc chirurgi care scriu cu greseli de ortografie dar care au citit mai multe mii de pagini decat zeci de pagini altii, si care nu pot fi niciodata considerati prosti.

  17. HUH ? Articolul f bine scris shi trebuie sa recunosc, citii cateva propozitzii de vreo doua ori ca sa intzeleg ce vrushi sa spui… dar piedestalul de pe care ne vorbeshti ( noua proshtilor , ca deh dupa descrierea de mai sus sunt in categoria ‘josnica’ in titlu precizata ) e unpic cam elevat. Dupa standardele oricarui muritor cu un dram de bun simtz .. totzi avem prostia noastra, nu le judeca pe toate laolalta … Un obicei prost nu le implica pe celalte , deshi poate articolul nu dorea acest lucru, ma simtzii vinovat pentru nishte placeri marunte pe care tu le enumerashi ca nisht edovezi grave de prostie … not nice man … Sincer cred ca moderatzia afirmatiilor aduce mult mai mult decat extremismul in ele cand vine vorba cam de aproape orice subiect .. includ shi prostia acilea .

  18. Deci preluand modul dumneavoastra de a imparti oamenii in doua mari categorii,de oameni destepti si oameni prosti, apare imediat in mintea mea o nelamurire.
    Oamenii destepti prin definitie ar trebui deja sa fie in stare sa recunoasca prostii, iar prostii nu vor pricepe nimic indiferent.
    Deci, intrebarea e, care e scopul articolului ? Satisfacerea propriului ego ? Subiect atractiv de dezbatere pentru views-uri?

  19. Cred ca toate criticile, care se aduc aici acestui articol sunt intemeiate intr-o oarecare masura. Cu toate acestea consider, ca articolul este mai mult decat binevenit. Numarul mare de accesari e o dovada, ca articolul a atins o problema dureroasa.
    Am o varsta inaintata. Privind in urma, cu parere de rau trebuie sa constat si sa recunosc, ca de multe ori am fost un prost si cu cat am fost mai prost, cu atata m-am crezut mai destept si m-am simtit mai sigur de mine. Ceea ce ma supara cel mai mult este, ca de cele mai multe ori am fost prost nu din lipsa de educatie, sau inteligenta, ci dintr-o comoditate nepasatoare a unuia, care e mult prea sigur de el, ca sa-si mai puna intrebari. Poate, daca citeam la timp un articol ca asta mi-as fi pus problema.

  20. Ati incasat ceva pe articol sau …a fost contributia dvs ?
    Pentru aprofundarea subiectului putem folosi mai comod ….https://www.youtube.com/watch?v=9d6K_m3fDo0
    Recunosc,eu nu am reusit sa citesc tot articolul dar inca de la primele randuri m-am revoltat la ideea ca ar trebui sa te simti un prost daca scrii un comentariu critic la acest…articol.
    Cu orice risc , scriu aceste ganduri pentru a va asigura ca exista pe lumea asta un prost constient fara aspiratii spre desteptaciune care a observat ca prostia din jurul destepului l-ar putea inebuni pe acesta …daca nu cumva l-a prostit deja …
    Cu speranta astept un prost care sa scrie un articol si sa imi (ne) spuna usde s-au ascuns desteptii si ce fac ei .

  21. Articolul n-are nicio legatura cu intoleranta , cu lipsa bunului simt , cu jignirea si cu corectitudinea politica . Mie-mi pare bine ca exista oameni prosti , imi e de folos , imi vand marfa mai usor. Mare parte a comentariilor il confirma pe autor , iar pe mine ma face sa-mi para viata mai frumoasa si mai usoara…

  22. Atata filozofie pe un subiect supercunoscut și nextradezbătut ! Mai simlu – uitati-vă in jurul nostru cum trăim și cum ne manifestăm ca natie si mai ales intoarceti-vă la întelepciunea populară pe subiect , adică proverbele . Ele ne caracterizează cu varf și indesat Ex. Prostul dacă nu-i fudul parcă n-ar fi prost destul , Se uită ca boul la poarta nouă et.c Prea multă filozofie ptr. o …prost

  23. Miscarea browniana – de agitatie a particulelor – nu face decat sa ridice temperatura si discutia pe tema prostilor e una fara rost, de consum al neuronilor fara niciun scop benefic la scara macroscopica. Se incalzeste mediul prostilor de pe net care nu au ce face si nu stiu cum sa-si foloseasca neuronii.
    Ca sa fac si eu ca voi, folosind sinapse din subconstientul colectiv sau personal:
    Chiar daca s-au spus cateva adevaruri evidente (cred ca le-au spus si altii, si poate doar ati plagiat) si autorii le-au imbracat intr-o forma care ii reprezinta, greseala e ca v-ati lungit. Si ce e mult strica si pana la urma e prost (adica nu e bun).
    Din pacate (folosind stilul autorului articolului, la randul meu, probabil tot ca un prost), cred eu ca acesta nu s-a dovedit decat un prost cu diploma.
    Am facut-o si imi cer scuze. Fara suparare pana aici a fost semi-pamflet.
    Ca sa iesi din randul PROSTILOR e cale lunga si e in alta dimensiune. Inaccesibila probabil la mai mult de 99% dintre noi. Asa ca mai bine sa intelegem intai pe unii care chiar au fost DESTEPTI (chiar daca putini, acestia chiar exista) si au lasat in urma ceva VALOROS – dar din pacate inaccesibil celor multi si saraci cu duhul….
    Poate atunci aflam unde ne e locul si probabil devenim constienti de propria lipsa de inteligenta (sa nu zic prostie).
    Parerea mea (de inginer ratat) pe subiectul dat e ca prostia nu exista (si aici recunosc ca plagiez) ci doar lipsa/grade de educatie/inteligenta asa cum spun altii ca nu exista intuneric sau frig ci doar lipsa/grade de lumina sau de caldura.
    Asadar din punct de vedere fizic prostii nu exista – e o notiune relativa si figurativa, cel mai des peiorativa si uneori tragicomica. Exista pur si simplu oameni dotati cu diferite grade de inteligenta sau educatie.
    Si e dreptul lor sa existe cu sau fara parerile noastre. Prostia nu trebuie pedepsita.
    Daca eu gresesc si autorul e un destept atunci nu inteleg de ce il deranjeaza prostii? O fi auzit el de Prostii lui Rebreanu? De fapt ADEVARATII PROSTI sunt cei care ii dispretuiesc pe prosti. Am raspuns la intrebarea din articol.

  24. Prost este de asemenea și cel care are impresia că e judecător universal de valoare… Există câteva idei valabile referitoare la semianalfabetismul evident, în rest „scriitura” asta mi se pare o sclifoseală arogantă și snoabă, nivel de maximum clasa XII. Se simte lipsa de inspirație în felul în care sunt împărțite ideile. Nu am făcut niciodată un studiu asupra prostiei, nu mă preocupă, însă articolul acesta mi se pare puternic mediocru. Scriitor/redactor slab!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihnea Rudoiu
Mihnea Rudoiu
A absolvit Academia Tehnică Militară (2001) şi Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti (2005). A publicat romanele A toi, cuando tu no estas (Editura Humanitas, 2005), Micul Abelardy. Viaţa şi opera (Editura Cartea Românească, 2007) şi N-are momentan titlu (editura Curtea Veche, 2010). Recent, la editura Tracus Arte i-a apărut romanul Dear Darlin’. Namor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro