joi, octombrie 22, 2020

Cum revin Karamazovii pe scenă

La data de 21 octombrie 1981 se petrecea prima ridicare de cortină pentru Karamazovii. Unul dintre cele mai mari spectacole din istoria Teatrului Nottara și de pe fișa de creație a regizorului Dan Micu.

Acesta îl convinsese pe dramaturgul Horia Lovinescu să întocmească împreună un scenariu dramatic după marele roman al lui F.M. Dostoievski, Frații Karamazov.

În paranteză fie spus, foarte puțini au fost cei ce și-au amintit că de la nașterea lui Lovinescu s-a împlinit în 2017 centenarul. Cert e că, în pofida cedărilor în fața capriciilor autorităților comuniste, cedări și compromisuri pe care el însuși era primul ce le conștientiza și le transforma în motive de auto-reproș, fără a avea puterea de a li se opune ( a se vedea în acest sens notațiile din Jurnalul Monicăi Lovinescu), dintre piesele lui Horia Lovinescu rămân totuși câteva care mai pot fi salvate și redate scenei.

Nu știu cum a obținut directorul Horia Lovinescu dreptul de a aduce în fața publicului spectator povestea tragică a celor patru frați Karamazov și a diavolescului lor tată. Cei ce au trăit ultimii ani, îndeosebi ceea ce profesorul Mircea Zaciu numea în Jurnalul său deceniul satanic, își amintesc că nu orice carte care se găsea în librării putea fi dramatizată sau ecranizată. Cu atât mai mult cu cât spectacolul cu Karamazovii (acesta a fost titlul pentru care au optat semnatarii adaptării acestui roman de căpătâi al umanității) vorbea într-un stat în care ateismul devenise religie păgână auto-declarată despre credință, Dumnezeu, Diavol, fanatism și despre ceea ce se putea întâmpla când era ridicată la rang de regulă de  viață zicerea în conformitate cu care totul este permis, devenită lege pentru Ivan Karamazov. Oricum, aștept momentul în care istoricii teatrului vor lămuri enigma reprezentării Karamazovilor ori aceea a punerii în scenă la Teatrul Mic a Maestrului și Margaretei sau a Ivonei, principesa Burgundiei.

La data premierei, revista Teatrul, ca și alte importante publicații au consemnat la modul cuvenit importanța spectacolului regizat de Dan Micu, în scenografia lui Dragoș Georgescu. Cu o distribuție de excepție, în frunte cu George Constantin, avându-i alături, printre alții, pe Ștefan Sileanu (Dimitri), Alexandru Repan (Ivan), Dragoș Pâslaru (Alexei), Horațiu Mălăele (Smerdiakov), Ioana Crăciunescu și Catrinel Paraschivescu (care o jucau în alternanță pe Ekaterina Ivanovna) și pe Dana Dogaru în Grușenka.

Cronicarul revistei de specialitate (Constantin Radu-Maria) pornea, în notațiile lui, de la premisa că încercarea de a dramatiza un roman seamănă cu aventura celui ce ar dori să tragă un fluviu într-o fântână pentru ca, mai apoi, să aprecieze abilitatea cu care a fost extras filonul epic al romanului, cu respect pentru ordinea epică a situațiilor romanești. Mai erau apreciate cursivitatea și tensiunea relatării.

Astăzi, la atâția ani distanță de la momentul premierei absolute, când grație regizoarei Nona Ciobanu, colaboratorilor ei de mâna întâi (Peter Košir, Doina Levintza, Vasile Șirli, Iulian Bălțășescu) și actorilor de la Teatrul Mic  adaptarea lui Horia Lovinescu și Dan Micu revine pe scenă într-un spectacol pe care, dincolo de toate cusururile lui evidente (dintre care cel mai clar, care sare literalmente în ochi, este neomogenizarea distribuției), îl socotesc a fi unul important, de neratat, toate aceste însușiri se reconfirmă.

Sunt absolut convins că Nona Ciobanu și-a gândit spectacolul asemenea unui omagiu adus regizorului Dan Micu. Care i-a fost profesor și care, în vremea scurtului său directorat la Teatrul Mic, a angajat-o. Pe de altă parte, regizoarea a avut înțelepciunea de a nu-și gândi montarea ca o pastișă, ca o rememorare, ca o încercare de reconstituire arhivistică a spectacolului din 1981 a lui Dan Micu. E drept, a folosit, din câte înțeleg după un proces de remixare, muzica lui Vasile Șirli, dar mai departe mai totul este nou. Începând cu timpul în care este strămutată acțiunea. Care, printr-un efect de cronotop, implică și mutații spațiale.

Scenografia vie, făcută dintr-o succesiune de pereți care se combină și se recombină în nenumărate rânduri devenind când mânăstire, când casă, când bucătărie, când bibliotecă, când sală de tribunal ( este semnată de regizoare în colaborare cu Peter Košir), light designul inteligent al unui maestru în domeniu (e vorba despre Iulian Bălțățescu), proiecțiile video gândite de Peter Košir) transportă întreaga poveste în epoca post-industrială. Pe urmă. Regizoarea amplifică drastic ponderea ideatică a personajului Liza (foarte bine interpretat de Alina Petrică), din care face un fel de dublu, cu prezențe cântate, al lui Feodor Pavlovici Karamazov.

După un început destul de leneș (scena din mânăstirea starețului Zosima nu are relieful dorit și nici nu prea propune suprateme), montarea își intră în ritm. Îndeosebi datorită contribuțiilor actorilor Marian Râlea (foarte bun în Feodor Pavlovici Karamazov, excepțional în personajul numit generic Străinul), Radu Zetu (un Dimitri Feodorovici Karamazov/Mitea, cu extrem de multe nuanțe definit), Cristian Iacob (Ivan Karamazov – mereu de aplaudat, dar cu două vârfuri de sarcină abil plasate, magnific susținute, în secvența Legendei Marelui Inchizitor și în aceea a Nebuniei), Rareș Florin Stoica (rafinat interpret al vulnerabilităților de toate felurile ale lui Alioșa Karamazov) și Bogdan Talașman (puternic îndeosebi în secvența confruntării cu Ivan).

Dacă punem la o parte remarcabila reușită a Oanei Albu, în travestiul din Rakitin, nu s-ar putea spune că evoluțiile personajelor feminine (Gabriela Iacob în Ekaterina Ivanovna și Simona Mihăescu în Grușenka) ar fi chiar foarte bine conturate. Le lipsește nebunia, se observă un deficit de senzualitate.

Închei prin a observa calitatea caietului de sală, bogat în informații și mărturisiri de creație (scriu aici Nona Ciobanu, Peter Košir, Vasile Șirli, Marian Râlea, Cristian Iacob, Radu Zetu, Rareș Florin Stoica, Bogdan Talașman, Oana albu, Ion Lupu, Simona Mihăescu, Gabriela Iacob, Avram Birău, Petre Moraru, Alina Petrică), caiet întocmit inteligent de Ada-Maria Ichim.

Teatrul Mic din București- KARAMAZOVII- de Horia Lovinescu și Dan Micu după romanul lui F.M. Dostoievski- Adaptarea- Nona Ciobanu- Regia- Nona Ciobanu- Scenografia- Peter Košir și Nona Ciobanu- Costume- Doina Levintza- Muzica originală- Vasile Șirli- Light design- Iulian Bălțățescu- Proiecțiile video-Peter Košir- Pregătirea muzicală- Nadia Trohin- Cu- Marian Râlea, Cristian Iacob, Radu Zetu, Rareș Florin Stoica, Bogdan Talașman, Oana Albu, Simona Mihăescu, Gabriela Iacob, Alina Petrică, Ion Lupu, Avram Birău, Petre Moraru și Petra Tea Košir- Data reprezentației- 23 octombrie 2017

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Impostura şi ipocrizia

Strania istorie a domnlui Barangă (ce vine după cea a d-lui Cumpănaşu, care – la rândul ei – o urmează pe cea...

Tren la aeroport în 2020, tehnologie din 1930

În urmă cu o lună am scris despre posibile soluții la greșelile majore de proiectare ale acestei lucrări, care altfel riscă să devină...

Implicațiile unei adrese ANAF

Circulă printre grupurile online cu tematică fiscală o adresă recentă prin care ANAF îi semnalează unui contribuabil să fie atent la situația...

Cu tancul în lanul imposturii educaționale

Nu am vorbit despre partea educațională a cazului Baranga până nu mi-am luat cele mai bune informații pe care cineva, cu excepția...

Ușurel cu autostrada americană pe scări

Săptămâna trecută, presa românească formală și informală ne-a umplut de “Breaking News” despre un Proiect de infrastructură uriaș: Americanii vor construi o cale ferată și...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.