Cum rezolvăm ecuația CG si Teoria vidului

Calendarul

Mai avem mai puțin de o lună de zile pînă la închiderea înscrierilor în cursa pentru prezidențiale. Conform calendarului aprobat de Guvern, pe 15 martie ora 23.59 vom avea la BEC lista finală a înscrișilor. În proasta tradiție inaugurată de CCR anul trecut însă, asta nu înseamnă automat că cei înscriși vor figura și pe buletinele de vot, ceea ce reprezintă un impediment pentru făcătorii de jocuri și scheme politice (vezi mai jos). Și asta pentru că după 15 martie, lista poate doar să scadă ca număr, în niciun caz să crească sau să apară înlocuiri „de pe bancă”. Invalidarea unui înscris (sau a mai multora; or a niciunuia) se poate face de către CCR pînă pe 19 martie, în baza sesizărilor primite de la diverși. Tot pînă atunci se pot oficializa și retrageri din cursă, iar pe 20 martie vom ști oficial cu cine defilăm. Deci intervalul 16-20 martie va fi unul extrem de intens, un Tur 0, poate mai important decît T1 și chiar T2, la care nu votăm, ci doar ne așezăm mai mult sau mai puțin confortabil pe canapea. 

Impedimentul calendarului

Dreptul de veto pe care CCR îl are post-înscrieri în cursă înseamnă că tabăra suveranisto-populistă a spectrului politic nu poate risca pariind totul pe un singur candidat înscris (CG). Trebuie să fie măcar doi, dacă nu chiar trei. Un singur candidat, ușor ejectabil, lasă cale liberă „sistemului” să se perpetueze și să grab popcorn după 20 martie. Doi candidați înseamnă risk management pe partea de contracarare a veto-ului CCR (sperînd că din doi, unul rămas atrage bazinul electoral sus-numit și ajunge în T2), dar în același timp comportă și risc de splitare a votului în T1 dacă CCR îi validează pe ambii. Trei candidați deja e mai mult decît sigur că rezolvă impedimentul calendarului, dar la fel de bine poate lăsa chiar CCR-ului cartea de validare a tuturor celor 3, ducînd astfel la splitarea votului din T1 în bazinul suveranist și ajungîndu-se, ulterior, la eșec (niciunul din cei 3 nu ajunge în T2 pentru că își împart voturile). Avînd în vedere suprapunerea datei pînă la care CCR poate invalida, cu cea pînă la care un candidat înscris se poate retrage (19 martie) e posibil să vedem frăsuială mare la BEC în intervalul orar 23.50-23.59, respectiv la CCR care ar putea amîna o decizie literalmente pînă în ultimul minut.

Sondajele & personajele

Bun, dar despre cine vorbim totuși în această cursă? Avem pînă acum: (1) un candidat al „sistemului”, pe Crin Antonescu, (2) un candidat independent, „anti-sistem”, pro-european, pe Nicușor Dan și (3) o candidată anti-sistem fără ghilimele, anti-europeană, pe Diana Șoșoacă.

Se pregătesc să intre în cursă un candidat anti-sistem tot fără ghilimele, naționalist (to say the least), Călin Georgescu și o altă candidată „anti-sistem”, tot pro-europeană, Elena Lasconi. I-am pus pe cei doi separat pentru că CG încă vorbește despre reluarea turului doi de anul trecut cu ajutorul (sic) instituțiilor europene, iar Elena Lasconi anul trecut pe vremea asta calendaristic-electorală era prezentă pe toate fațadele de bloc posibile, în timp ce acum, cînd sondajele o dau deja mult în spate și ar avea nevoie de o prezență chiar mai pregnantă, e aproape insesizabilă în peisajul prezidențiabil. Cum la fel este și ipotetica candidatură a lui Ponta care nu e suficient de vizibil în sens electoral încă (dar probabil în mod voit, el părînd să fie mai degrabă într-un joc propriu de putere între PSD-AUR și Dumnezeu știe ce alte interese mai are). În rest, UDMR nu are candidat, AUR zice că nu are (deși impedimentul calendarului de mai sus le contrazice tactica), deci cam aici se închide lista. Sigur, mai apar iepuri oricînd sau candidaturi ingenue precum Gabriel Păun or Remus Cernea, dar mă îndoiesc că se mai poate repeta figura CG din noiembrie 2024 în care un no name șterge pe jos cu adversarii. Iar posibile mișcări de trupe cu ieșirea lui Antonescu și intrarea lui Bolojan devin tot mai puțin plauzibile din cauza aceluiași calendar, de data asta problema fiind tocmai timpul scurt pînă pe 15 martie. Iar „cazul Cîrstoiu” (cu efectele sale ulterioare de pe 9 iunie) sper că a intrat deja în manualele de științe politice, e suficient de proaspăt în memoria tuturor despre cum și mai ales cînd să NU iei decizii electorale.

Cum am ajuns aici? Teoria vidului

S-au produs multe teorii după fatidicul 24 noiembrie 2024, fiecare cu dramul ei de adevăr și de plauzibil, dar în lipsa unei lămuriri fără echivoc, e rost de încă una. În momentul în care Iohannis-SRI-PSD-PNL au decis să ia toată puterea și să formeze Coaliția de Guvernare în septembrie 2021, după ce oricum se acumulaseră tendințele autocratice din pandemie (militarizarea medicală anti-covid, cumpărarea presei, reducerea la 0 a comunicărilor publice în sens explicativ al deciziilor executive), s-a creat un vid de opoziție.

Parlamentar vorbind mai existau doar AUR (care creștea oricum încă din martie 2020, la debutul pandemiei, dar insuficient, neavînd lideri credibili & carismatici) și USR care începea să deconteze toate eșecurile de democrație internă de pînă atunci. USR avea un ascendent moral pentru figura bună făcută la Guvernare în 2021, dar erau frustrați pentru ieșirea cu șut de la putere și erau obliterați pe canalele media mainstream.

S-a creat astfel un vid pe spectrul politic, care s-a extins pînă spre tabăra puterii, a „sistemului”. Clișeica erodare la guvernare a PSD-PNL și-a făcut efectul, au reușit să păcălească într-o prima fază alegerile din iunie 2024 neavînd încă un opozant pe măsură, dar de fapt în acel moment, natura care oroare de vid, a constatat vidul: deci acest sistem defectuos nu decontează nimic din punct de vedere electoral, iar opoziția formală e chiar slabă (USR se face de rîs la EP și pierde primării importante; doar AUR contabilizează pozitiv, dar insuficient, confirmînd teoria că există încă un vid de opoziție).

Iar la Prezidențialele de pe 24 noiembrie, se produce debușeul, vidul creat de sistem prin toate deciziile din pandemie, la nivel de Guvern & Parlament în 2021, dar mai ales prin eroarea flagrantă de strategie care a scos-o pe Șoșoacă din cursa prezidențială (încercînd să stîrpească orice posibilă și oricît de mică intenție de opoziție la establishment, acesta din urmă a trezit de fapt monstrul), vidul a fost în mod natural umplut de the next best.

Sigur că, privind acum situația și prin ochii americanului de rînd sau a europeanului de rînd, the two party system care funcționează de secole în US și în UK nu te salvează de extremism, la fel cum perimarea figurilor establishment-ului european combinată cu o Opoziție slabă în mod natural (deci nu aneantizată în mod controlat cum a fost la noi), te pot duce tot acolo. Deci povestea românească, privită prin existența acestui vid, pare totuși una particulară.

Ecuația CG. Posibile rezolvări

Nu doar simplul cetățean care privește „speriat și cu înfrigurare” (mai degrabă decît cum o zicea Iohannis) spectrul unei întoarceri în timp & a unei apropieri de un fel de URSS 2.0 controlat mai degrabă de ferme de troli din St Petersburg decît de tancuri sovietice care nu merg, ci și establishment-ul politic de la București își vede amenințată poziția (socială, în primul rînd și de putere, în al doilea), deci hai să vedem ce opțiuni avem.

Prima și cea mai la îndemînă este această instituție unică și inauditabilă politic, CCR, care poate face practic ce vrea. Deci CCR îl invalidează pe CG, rămîn în cursă Simion care ajunge în T2 cu Antonescu/Nicușor Dan și cîștigă unul dintre cei din urmă. Easy. Da, ne-ar aduce critici din partea Washington-ului, dar sincer acum – ne pasă despre ce zic JD Vance & Trump? În mod necesar, nu. Ei tocmai și-au concediat personal esențial din propriul sistem nuclear și acum îi caută disperați să-i aducă înapoi – haosul e prea mare acolo încît să ne putem uita cu seriozitate la Casa Albă. Și în paranteză fie spus, fiul cel mic al lui Elon Musk tocmai și-a întins mucii pe Biroul Oval, deci să fim totuși atenți la cine ne ține lecții.

A doua e riscantă pentru că presupune lăsarea liberă în cursă a tuturor. Se bazează în principal pe o posibilă canibalizare a celor doi-trei candidați din partea populistă a problemei, dar asta comportă și riscul, nu suficient de real dar măcar probabil, ca T2 să fie acaparat de doi candidați de acest tip. Altfel, deși e în mod evident mai puțin probabil ca T2 să fie la fel de ușor de cîștigat de un candidat pro-european atunci cînd CG nu e în cursă (opțiunea 1) versus cea în care CG cu o largă susținere populară ajunge în T2 în fața unui Antonescu/Nicușor Dan hăituit de bătălia cruntă din T1, antrenat deci, dar totuși obosit și vulnerabilizat. Asta să zicem că e opțiunea a doua 2.1, în care CG nu pățește nimic-nimic, orice aflăm despre el e benign și inofensiv. Aș înclina să cred că dacă se merge pe opțiunea 2 generic vorbind (cu CCR neintervenționist), această 2.1 e cea mai degrabă să se întîmple. Urmînd să vedem în T2 ce-o fi. Adică doar am pus pauză și am schimbat oponentul lui CG, dar de facto sîntem tot pe 6 decembrie 2024.

Dar ar mai și opțiunea 2.2 în care sistemul ăsta odihnit timp de 4 ani cît n-a fost atins nici cu o floare, face totuși ceva și iese finalmente la rampă venind cu ceva cît-de-cît ucigător la adresa lui CG. Sau măcar îl rănește electoral suficient cît să îl readucă acolo unde e locul în mod natural, adică la periferia scenei politice. Aici intră în scenă însă consultanții politici, sociologii, comunicatorii politici (alții decît cei care scriu scrisori către Trump) și în general tot „sistemul” posibil. Că vorbim de un prezumtiv dosar DIE al lui CG, de găsirea unor dovezi temeinice asupra unor legături cu Rusia sau chiar cu DGIA/rezerviști care să demonstreze un complot dement, fie el și eminamente intern. O lebădă neagră de acest tip e suficientă ca să schimbe părerea votanților CG despre CG? Pare că nu, are o susținere masivă în rîndul propriului electorat (de 85% conform unor măsurători) care zice că nimic nu-i poate schimba părerea sau zdruncina atașamentul electoral față de CG. Iar ironia e că „n-avem cu cine”; astfel de scenarii nu pot fi coordonate decît de la Cotroceni, de un „președinte-jucător” – ceea ce Bolojan chiar nu este. Să facă drumuri & poduri, sigur, oricînd. Dar să scormonească prin servicii, justiție și partide… e totuși un scenariu nerealist. La fel ca la corolarul primei opțiuni, să fim totuși atenți de la cine avem așteptări.

O a treia opțiune nu există sau cel puțin nu e vizibilă acum. Ieșirea lui Iohannis din atenția publică (vorba-vine, că era oricum cambuzat la Cotroceni făcîndu-și bagajele, nu știe nimeni ce a făcut întreaga lună ianuarie a.c. de exemplu) nu ajută la scăderea intenției de vot pentru CG, ci doar nu o crește și mai mult. Opțiunea 2.2 o simțim din toți rărunchii (și dacă ne trezim noaptea din somn, primul gînd e că a fost o conjurație T1 din 2024) dar nu putem pune mîna pe ea, n-o putem arăta cu degetul, e difuză și, vorba aia, murim cu dreptatea-n mînă, că n-are cine s-o constate. Și asta pentru că nu mai este suficient timp, o lună trece mai repede decît își schimbă Trump planul tarifar, în astfel de momente; și dacă ar apărea mîine la prima oră Bolojan într-o conferință de presă explicînd inexplicabilul tur 1 din 24 noiembrie, tot ar dura pînă informațiile ar ajunge și la ultimul votant CG, paznic la vreo autogară din Islanda sau de aiurea.

Deci sper că v-ați odihnit suficient de pe 6 decembrie și pînă acum, aveți planul B bine conturat și sînteți pregătiți de încă o rundă fabuloasă de alegeri românești cu Ciolacu la butoane, cu Toni Greblă care ține scorul și CCR pregătit să îl răstignească pe Mesia cu pantaloni roșii în lumina, desigur, a Sfintelor Sărbători de Paști care se vor suprapune cu campania electorală.