joi, ianuarie 28, 2021

Cum sa cumperi o drama

E o problema veche de cand presa.  Tine  de prioritatile fiecarei institutii in parte.  Cat de importanta este stirea pe care vrei sa o obtii, ce resurse vrei sa aloci, cati ziaristi se vor ocupa de subiect si pentru cata vreme, care sunt echipamentele de care au nevoie? Si care e termenul rezonabil pana la  care astepti un rezultat?  E un fel de calcul cost-beneficii in care cheltuielile sunt puse in balanta cu castigurile, se face o estimare si se ia o decizie.  Reglajul fin tine de priceperea fiecaruia si de o definire cat mai clara a publicului tinta. Din cine e compus, ce asteapta, cat de mult ii poti oferi pentru a-l multumi. Si cat de departe poti merge pentru a-i satisface curiozitatea si/sau nevoia de informare.

Exista si alte metode. Una binecunoscuta, mai putin ortodoxa dar aplicata  in intreaga lume, e plata  informatiilor ce  pot fi publicate ca atare sau care constituie baza unei anchete. E folosita pe larg mai ales de tabloide aflate in goana dupa exclusivitati minore.  Se intampla asta inclusiv in Romania si de cele mai multe ori e vorba despre mici aiureli de tipul „Ce-ti mai place la shopping X-uleasco”  in care vedem cate o fotografie facuta cu telefonul in mall, insotita intotdeauna de un text sablon.   Dauna in astfel de cazuri e relativ scazuta si intotdeauna astfel de articole se soldeaza uneori cu cate un scandal fara amploare de care uita toata lumea in trei zile.

Din punct de vedere etic, plata informatiilor este contestabila. S-a scris destul de mult despre asa-numitul „checkbook journalism” (jurnalism bazat pe carnetul de cecuri), insa nu exista o concluzie clara.  Din punctul meu de vedere e greu sa justifici in termen de interes public banii platiti pentru dezvaluirea unui adulter insa in alte cazuri nu sunt la fel de sigur.  Spre exemplu uriasa suma (aproximativ 600.000 de dolari)  platita de britanicul David Frost pentru interviul luat fostului presedinte american Richard Nixon e justificata? Inclin sa cred ca da, cata vreme acel interviu a inchis un subiect care a traumatizat o generatie de americani.  In interviul cu Frost si nu in altul, Nixon a admis ca poarta o parte de vina pentru afacerea Watergate.  Marturisirile fostului presedinte au permis societatii americane sa inchida intr-un final aceasta tema care contribuise o serioasa zdruncinare a increderii in democratie si mecanismele ei.

Interesul redactiilor poate fi asadar justificat, insa indraznesc sa spun, pana la un punct. Exclusivitatile, fie ele si platite,  aduc audienta si reputatie. Consolideaza publicuri  si intaresc loialitati si, mai departe, pot sa aduca profit daca redactia face parte dintr-o companie privata.

Cu toate astea, mi-e greu totusi sa inteleg cinismul care insoteste un contract de exclusivitate semnat cu o ruda a unei persoane care tocmai s-a sinucis.

Ma intreb cum o fi decurs discutia.  Cine a facut primul pas? O fi fost vreo negociere? S-au stabilit detalii tehnice de tipul „durata si continutul interventiilor in live”?  Plata se face in functie de „intensitatea durerii afisate raportata la punctul de rating” sau cum?

Sunt oameni dispusi sa isi vanda durerea, sa se expuna pe bani sau pur si simplu pe gratis. Motivele pot fi multe. Durerea pricinuita de pierderea cuiva drag ne poate face irationali.  Sau, poate  e vorba de un calcul rece,  un fel de treaba inginereasca in buza gropii dupa logica „vii cu vii…”.

E, pana la urma, putin important de ce un individ oarecare ia o decizie. Insa precum cel de fata , de cealalta parte a tranzactiei este o redactie care pretinde respect (uneori zgomotos, in fata CNA-ului) si face din calitatea actului jurnalistic un titlu de glorie.  Imi veti spune ca e vorba de divertisment. Am sa va contrazic.  Moartea e divertisment doar in fanteziile lui Tim Burton nu in evenimente care implica oameni reali.  Mai ramane doar interesul  pentru „natura umana”, pe care, nu-i asa,  oricine incearca sa o inteleaga. Iar jurnalistul, beneficiind de pozitia-i privilegiata si accesul direct la personaje are obligatia sa ajute fie si doar un pic la lamurirea necunoscutelor lumii.  Sa ajute, nu sa provoace. Sa inteleaga, nu sa instige. Sa respecte, daca vrea sa fie respectat.

„Natura umana” nu exclude decenta si nici discernamantul.

Un contract de felul celui mentionat mai sus e nu e decat o hartie care certifica ticalosia unei institutii. Oficiala si cu titlu executoriu.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Buna ziua. Care este de fapt tema articolului dvs.? Este vorba despre discernamantul si deontologia „unei anumite parti a presei”? Sau despre mentalitatea medievala a consumatorului de „entertainment” din Romania?
    Fenomenul acesta nu e nou in nici un caz, exista o foarte mare a populatiei care cauta activ acest gen de divertisment, foarte asemanator de fapt cu „stirile de la ora 5”, fapt care poate fi echivalat cu extazul cu care erau privite executiile din piata publica cu cateva secole in urma. Nu cred ca e cazul sa ne facem iluzii, Romania este si va ramane pentru un timp nedefinit o tara barbara, unde doar formele s-au schimbat, fondul ramane acelasi.
    Cererea si oferta functioneaza foarte bine iar cei care inteleg acest lucru castiga foarte multi bani din asta. Desigur, entuziasmul anumitor tabloide, fie ca se numesc Adevarul sau altfel, de a prelua genul asta de entertainment nu reprezinta decat o expresie a nivelului de educatie in general, pentru ca, nu-i asa, si ei sunt tot de-ai nostri.
    Dpdv sociologic, rezultatul acestui deziderat „rating-ul nostru, stapanul nostru” poate fi analizat foarte bine si comparat cu societatea americana, din radacinile careia se trage. Pe aceasta baza pot fi facute si predictii destul de consistente asupra viitorului tarii.
    In principiu, nu ne dorim sa se ajunga la astfel de cazuri
    http://en.wikipedia.org/wiki/Christine_Chubbuck
    dar evolutia nu este incurajatoare.

  2. Da, ma gandeam si eu cu dezust la toti cei care fac in presa dezvaluiri intime despre fosti sau actuali parteneri. Cat de josnic trebuie sa fii ca sa iti speli rufele in public?

    Nu cred ca tine atat de bani cat de educatie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Occidentul și Sfânta Imbecilitate

Nu sunt un expert nici în economie și nici în politică, dar unul din lucrurile pe care cred că le înțeleg din...

Parada dascălilor

Prin 2004 – 2005 mergeam mult pe munte cu un amic care se credea foarte deștept. Poate și era; poate. Eu tot...

Când moașa, chirurgul, șamanul și psihiatrul împărtășesc aceleași temeri asupra vaccinului…

”Într-o țară în care prevalența vaccinării este ridicată - scria undeva C.A. Siegrist, un renumit pediatru și vaccinolog elvețian- e dificil să...

Despre ceea ce este firesc și necesar. Cazul Sorin Lavric

Într-o însemnare din ultimul său jurnal publicat (2001-2002), Monica Lovinescu observa una dintre trăsăturile definitorii ale presei autohtone: Ziua și știrea. Nimic...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.